Mega eseu

Ion de Liviu Rebreanu

1.PERIOADA INTERBELICA
Perioada interbelica este una dintre cele mai fertile perioade in
literature romana, marcand cele mai importante moment in evolutia prozei.
Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila
dezvoltare a romanului, care, datorita operelor lui Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, George Calinescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat Bengescu si
Anton Holban, atinge in scurt timp nivelul valoric european.
Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale
diferite si problematici mai bogate si mai complexe.

2.AUTORUL
Ca reprezentant de seama a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este
considerat intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea
romanului Ion, data publicarii fiind considerata o data istorica in procesul
de obiectivare a literaturii noastre epice(Eugen Lovinecsu).
Prin Ion, Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern dand o
capodopera in maniera realismului dur afirmat in literatura universala prin
romanele lui Balzac, Stendhal sau Zolac.

3.OPERA
De vaste dimensiuni, opera lui Rebreanu continua, prin schite si nuvele,
inspiratia rurala (Prostii), dar aduce zone de observatie in lumea periferiei
urbane, urmand astfel pe Caragiale, Emil Girleanu, Mihail Sadoveanu, I. Al.
Bratescu-Voinesti s.a. (Culcusul, Golanii), precum si lumea razboiului cu
dramele de constiinta traite (Calvarul, Hora mortii, Itic Strul, dezertor,
Catastrofa).
Ca si Camil Petrescu, un scriitor cu o constiinta artistica profunda,
aplecat asupra conditiei omului si a menirii scriitorului, L. Rebreanu este un
creator de viata interesat de pulsatia vietii si nu de frumos.

4.CONCEPTIA DESPRE LITERATURA

Scriitorul repudiaza anacronismul esteticii romantice, motivand

optiunea pentru obiectivitate prin realitatile vremii, care il determina sa

descopere si sa exprime prin arta, absolutul.
Crezand cu putere in seriozitatea actulu creator, L. Rebreanu
defineste arta drept creatie de oameni si de viata. El precizeaza ca lumea
romanului ramane vie in imaginatia cititorului, ca o lume in sine, cu legile ei, cu
oamenii ei, cu intamplarile ei (Cred), ceea ce sugereaza ca, asemeni marilor
realisti ai lumii, isi propune sa creeze iluzia vietii.
Considerand ca opera literara se naste din experienta de viata a
trecutului, asigurandu-i continuitatea catre viitor, Rebreanu impartaseste
aceeasi opinie cu Tudor Arghezi (Testament).
Prozatorul se declara anticalofil in legatura cu stilul creatiei si
considera ca sinceritatea este, deasemenea, esentiala alaturi de implicarea
profunda in actul creator.

5.ROMANUL
Aparut in 1920 in forma sa definitiva,romanul Ionfundamenteaza
formula romanului social modern, obiectiv si realist, fiind extraordinar de
bine primit de catre critica romaneasca. Eugen Lovinescu il considera pe
Rebreanu drept ctitor al romanului romanesc, iar Ion este in literatura
noastra crea mai puternica creatie critica.
E. Lovinescu mai declara ca formula lui ION...este formula mariilor
constructii epice, pornind de la cei vechi si ajungand la cei moderni. E
negresit, o metoda fara stralucire artistica,(...) dar care ne da impresia vietii
in toate dimensiunile ei.
Alexandru Piru spune ca petru a face din eroul sau un tip
reprezentativ, scriitorul s-a gandit sa-i atribuie setea de pamant, o tendinta
obiectiva in viata taranilor din Transilvania la inceputul secolului nostru,
tendinta care in roman urma sa determine intreaga lui conduita morala si
materiala.

6.RAPORTUL REALITATE-FICTIUNE
Acest subiect reprezinta cuprinsul unui eseu, a carei introducere este
mai sus. Foarte importante in contextul literaturii lui Rebreanu sunt
articolele programatice cuprinse in "Amalgam" si "Caiete", intrucat ele
dezvaluie detalii din atelierul de creatie al scriitorului si sunt revelatoare
pentru raportul realitate-fictiune in romanul lui Rebreanu. Conceptia despre
arta porneste de la idee ca aceasta inseamna "creatie de oameni si de viata".
Astfel, si romanul "Ion" se naste din "contactul cu viata reala si cu pamantul",
iar procesul de elaborare se regaseste, in cele mai mici detalii, in articolul din
1932, "Marturisiri". Dupa cum marturiseste insusi autorul, "Ion" isi trage

originea din trei scene la care autorul a participat nemijlocit:

Prima se refera la impresia pe care i-a lasat-o gestul unui taran

"imbracat in straie de sarbatoare", care "s-a aplecat si a sarutat
pamantul ca pe o ibovnica".

A doua scena, cuprinsa in nuvela "Rusinea",se refera la patania

Rodovicai, care a ramas insarcinata cu cel mai "biciznic"om din sat, Ion
Pop al Glanetasului.

Cea de-a treia este convorbirea autorului cu Ion Pop al Glanetasului.

Cele trei intamplari formeaza "un schelet de roman", care primesc

numele "Zestrea" si, din cauza razboiului, este abandonat pentru o perioada
de timp. Reluarea procesului de creatie inseamna complicarea schemei epice
si adaugarea, in deplin spirit realist, a unor mici gesturi, scene, convorbiri si
oameni. In plus, primele pagini ale cartii reprezinta primele amintiri ale
copilariei, iar familia lui Ion Pop al Glanetasului are ca prototip propria lui
familie.
Nu in ultimul rand, personajul titulat este construit dupa un prototip
real. Este vorba despre taranul sarac, dar foarte harnic, Ion, care-l
impresioneaza pe scriitor cu pasiunea lui pentru pamant. Pe aceasta
constructie se adauga amanuntele primei scene, care simbolizeaza satisfactia
posesiunii pamantului. Scriitorul, pornind de la premiza "a crea oameni nu
inseamna a copia indivizi existenti" si ca important este sufletul, isi va
modela astfel eroul, incat sa devina unic prin forta de a deveni reprezentativ
pentru relatia taranului roman cu pamantul.
Confesiunile autorului apar in "Marturisiri": "Daca as izbuti sa fac pe
Ion al Glanetasului sa infatiseze si sa simbolizeze pasiunea organica a
taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si
moare, atunci, da, ar putea deveni un tip reprezentativ". "Ce inseamna pentru
Liviu Rebreanu relatia taranului roman cu pamantul?" -este o intrebare care
se naste firesc, iar raspunsul il ofera discursul de la Academie: "Pentru
taranul nostru, pamantul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinta vie, fata de
care nutreste un sentiment straniu de adoratie si de teama. El se simte
zamislit si nascut din acest pamant, ca o planta fermecata care nu se poate
starpi in veci vecilor,de aceea pamantul este rostul lui de a fi. De aceea
pamantul are un glas pe care taranul il aude si-l intelege".
Dupa cum reiese din scenele puternic simbolice: scena sarutarii
pamantului, scena in care intra cu brazda in pamanturile vecinului sau, sau cea
in care imbratiseaza cu privirea pamantul "umilit si infricosat in fata
uriasului", eroul este indestructibil legat de pamant, iar consecventa cu care
isi duce la bun sfarsit planul de a intra in posesia acestuia, ii va atrage
fatalmente sfarsitul.
Acestea nu sunt sigurele marturii care stau la baza raportului

realitate-fictiune, ci si procedeele tehnice si conventiile narative prin care

Rebrenu isi construieste romanul. Din acest punct de vedere, imaginea
druumului (pe care Nicolae Manolescu o numeste "metafora a romanescului")
este esentiala. Drumul care iese din soseaua care simbolizeaza viata, creeaza
o cale de acces catre fictiune, "o lume cu legile ei, cu oamenii ei, cu
intamplarile ei" si in final aduce cititorul in lumea reala, inchinzand romanul
intr-un corp sferoid.

7.RELATIA INCIPIT-FINAL
Romanul "Ion" de Liviu Rebreanu este un corp sferoid, deoarece are o
structura fictionala, desfasurata pe coordonate proprii, unde incipitul si
finalul sunt construite pe principiul oglinzii. Optiunea pentru constructia de
tip sferoid, conform marturie autorului, corespunde formal unei structuri
arhetipale a naratiunii, vizibila in formula introductiva, cat si in cea finala.
Ambele sunt descrieri structurate "in oglinda", avand ca si cuvant cheie
"drumul".
Drumul din exterior -spatiu public cu o umanitate nespecificate- duce
spre interior -spatiu cu o privatitate instituita prin personaje. Acest drum
personificat (care alearga, se pierde, isi face loc, urca anevoie, spinteca,
inainteaza vesel) este o cale de acces intr-un univers inchis, anuntand
intrarea in lumea fictiunii.
Atat incipitul, cat si finalul sunt descrieri ale satului ca spatiu al
locuirii. In incipit apare o descriere obiectiva, cu o privire dinspre exterior
spre interior, iar in final apare o descriere din perspectiva subiectiva, care
se focalizeaza de sus in jos.
Intrarea in sat este construita simbolic: crucea neingrijita este
sugestia unei comunitati unde sentimentul religios este marginal sau
actualizat numai cu ocazia evenimentelor traditionale (nunta, botez,
inmormantare).Finalul incepe cu descrierea crucii, dar de data aceasta
Hristios e cu "fata poleita de o raza intarziata", semn ca raul s-a petrecut.

Spre deosebire de incipit, finalul nu mai insista pe spatiul de locuire,iar

satul este privit de familia Herdelea. Soseaua care "coteste, apoi se indoaie,
apoi se intinde iar dreapta" marcheaza drumul spre un viitor incert. Linistii
de la inceputul romanului i se contrapune zgomotul timpului, sugerat
metaforic de rotile trasurii. Introducerea zgomotului facut de cai si de
rotile trasurii in final, aduce o concluzie dramatica: pasiunile, oricat de
puternice ar fi, sunt destinate faramitarii si intrarii in monotonie, daca nu se
termina cu moartea.
Din punct de vedere compozitional, un alt element al ciclicitatii este
organizarea textului pe doaua parti: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii",
care corespund celor doua parti ale romanului, ale carui capitole sunt
organizate pe principiul oglinzii.In prima parte se contureaza starile
conflictuale, ca in partea a doua sa li se gaseasca rezolvarea. Acest tip de
structura este relevant pentru semnificatia textului.
Un alt aspect al "sferei" se refera la structurile sociale. Satul
transilvanean de la incepuyul sec. al XX-lea are o ierarhie bine precizata,
determinata de valori economice. In acest sens este elocvent incipitul, unde
autorul descrie asezarea caselor oamenilor in functie de bogatia lor, iar la
hora oamenii sunt asezati intr-un cerc orientat dupa avere.
Romanul sferoid are proprietatea de a centra sensul in sine fiindca,
prin relatia de simetrie incipit-final, scoate evenimentul real din codul
existentei sociale si ii impune un cod estetic. Cu toate ca pretextul textului
este un eveniment real (un taran care saruta pamantul) si discursul narativ
are un pronuntat caracter monografic, ion fiind un personaj care isi duce
pasiunea dincolo de limite, aceasta fiind concentrata de la inceput in zona
inferioara a naturalului.