Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creangă
=tema și viziunea despre lume=
Ion Creangă (n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un
scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă
este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice
Amintiri din copilărie.
Basmul lui Ion creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în revista„Convorbiriț
literare” (1 august 1877).
Din literatura populară, specia  a trecut şi în literatura cultă, basmul cult exprimând viziunea
artistică a  unui singur creator.
Ca și în basmul popular, și în această creație aparținând lui Ion Creangă se porneștede la
realitate, dar autorul se desprinde de ea trecând în supranatural, deoarecebasmul reflectă o
lume opusă realității zilnice „prin atmosfera ei interioară și prinesența ei” așa cum remarcau
Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu.
Basmul cult este specia narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice cu o actiune care implica fabulosul si care infatiseaza parcurgerea drumului
maturizarii de catre erou
Curentul literar din care face parte opera este clasicismul.
Viziunea despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt prezente multe întâmplări
supranaturale, săvârșite de multe personaje cu însușiri ieșite din comun.Este, așadar, o lume
în care este prezentă „o oglindire a vieții în moduri fabuloase”(g.călinescu), „o lume „pe
dos”, parodie a celei reale” (zoe dumitrescu- bușulenga).
Această viziune este evidentă atât în tema operei, cât și în întreaga ei structură saula nivelul
personajelor.
Astfel, tema basmului o constituie, pe lângă lupta dintre bine și rău, idee întâlnită întoate
basmele – fie populare, fie culte – , probele pe care le trece protagonistul care parcurge
drumul de la condiția de slugă la cea de împărat. Această temă este puternic reflectată de
episoadele care conțin încercările la care este supus eroul decătre spân și apoi de către
Roșu-Împărat și de antiteza dintre cele două personaje și Harap-Alb.
Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un
substantiv comun si unul propriu. Denotativ, titlul semnifica o specie literara si un nume al unui
protagonist de basm. Din punct de vedere conotativ, titlul aduce actiunea operei mai aproape de
realitatea cotidiana prin substantivul “poveste”. Numele personajului este un oximoron care
evidentiaza schimbarea statutului social al personajului. Personajul dobandeste acest nume dupa
incalcarea sfatului parintesc datorita inocentei si naivitatii (Alb). Statutul inferioir in care decade este
in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa (Harap). In opozitie, “Harap” semnifia sluga
neagra si “alb” ce arata lipsa maturitatii, neinitierea personajului.
Structura este specifica basmului:
Formula inițială se diferențiază de formula specifică a basmului popular, prin faptul că pune pe
seama altuia povestea, folosind adverbul „cică” („Amu cică era odata…”).Astfel cititorul este introdus
in lumea fabuloasă a basmului.
Formula mediană: „Și merse el ce merse…” leagă episoadele între ele prin tehnica înlănțuirii.
Formula finală marchează ieșirea din spațiul fabulous și se diferențiază de cea din basmele
populare prin faptul că este formulate o concluzie de ordin social: „și a ținut veselia ani întregi și
acum mai ține încă;cine se duce acolo bea și mănâncă .Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă,
iară cine nu se uită și rabdă”.
Personajele povestirii sunt:Craiul si cei trei fii, Verde-Impărat, Spânul, Sfânta Duminica, Impăratul
Roș, fata Imparatului Roș, Gerila, Setilă, Flămânzilă, Ochilă si Păsări-Lăți-Lungilă.
Reperele spatio-temporale sunt mentionate vag, rezultand timpul mitic. In text, avem ca si date
despre locul actiunii urmatoarele cuvinte “odata”, ” intr-o tara”, “intr-o alta tara”, ” la poalele unui
codru”, ” un pod peste o apa mare”.
Incipitul “Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un
frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai deparatata, Si imparatul, fratele craiului, se
numea Verde-imparat; si imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete” formeaza insusi incipitul,
care contine informatii vage spatio-temporale. Apar primele cifre magice “trei feciori”. Ne sunt
prezentate primele doua personaje “craiul” si fratele sau “imparatul Verde” si se poate remarca
limbajul popular folosit de scriitor.
Finalul este reprezentat de formula finala “Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca”.
Acesta arata eternitatea (timpul mitic). Finalul, insa, are ca si caracteristici reginalismele “be” si
“manca” si este o paralela intre realitate si lumea feerica creata anterioir, dar la sfarsit este marcata
prezenta lumii cotidiene (cine nu se uita si rabda) unde cititorul este trezit la realitate.
Conflictul vizeaza relatiile antitetice care se stabilesc pe parcursul evolutiei narative. Conflictul
principal este cel dintre mezin si Span, iar cel secundar dintre Harap-Alb si Imparatul Ros.
Oralitatea este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese din jovialitatea
autorului, din hazul său de necaz, din modul în care-și construiește personajele “Dihanie de om, cu
urechi clăpăuge și niște buzoaie groase”, din proverbe, zicători și vorbe de duh.
O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de origine populară.
Jovialitatea este prezentă pe tot parcursul basmului, fiind valorificată prin categorii ale comicului:
comicul de situație este combinat cu cel de caracter. Așadar, comicul onomastic precum și cel de
limbaj sunt o modalitate importantă deAcest basm poate fi considerat un bildungsroman care
urmărește formarea spirituală și morală a feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat.
Basmul urmărește și drumul simbolic al lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa experienței, la
maturitate și înțelepciune iar morala este enunțată profetic la începutul basmului: “Când vei ajunge
și tu odată mare și tare vei crede celor asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul.”Harap-Alb
este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească calitățile de care are nevoie   un
împărat. Trecând peste aceste probe, personajul principal învață să prețuiască prietenia, să respecte
cuvântul dat, să asculte sfaturile părintești și să iubească.
Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care începe cu
avertismentul “să se ferească de Spân și de omul roșu.” Evident, feciorul va încălca promisiunea
făcută tatălui său și îl va accepta ca tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește într-o fântână
din care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin jurământ andronimul de Harap-Alb. Această
coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând moartea și învierea.
Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și proveniența care-i
vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar adjectival Alb reprezintă o recunoaștere a originii
nobile.
Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către Spân. În toate
aceste probe, euroul este ajutat de către personajele donatoare: furnicile, albinele, Sfânta Duminică
și cei cinci monștri simpatici.
Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului nu sunt
curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu balauri sau cu zmei, ci
se împrietenește cu uriașii iar când încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care îl ajută să
treacă de o nouă serie de probe sunt Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă. După
îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt care sublinează ideea maturității și
a independenței.
 Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl demască pe
Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul nazdrăvan și prin învierea eroului
cu ajutorul apei moarte și apei vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers, din moarte
spre viață.
O primă scenă semnificativă este atunci când Harap-Alb decide să pornească spre unchiul său, cu
toate că fraţii lui au fost întorşi din drum de un urs care era defapt tatăl lor. Din acest fapt putem
deduce că protagonistul nostru nu este ca şi fraţii lui, acesta are un caracter puternic şi este curajos.
O a doua scenă semnificativă este cea de la fântână în care protagonistul nostru nu ia în seamă
sfatul tatălui său şi merge pe mâna spânului, care îl păcăleşte şi îi  schimbă statutul. Astfel spânul
devine nepotul împăratului Verde, iar protagonistul nostru devine Harap-Alb, slugă a spânului. În
această scenă, Harap-Alb dă dovadă de lipsă de experienţă.
În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta narativă și
individualizarea personajelor. Dar, asemenea basmului popular, cultivă principii morale înalte
precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație care oglindește viața.