Baltagul

De Mihail Sadoveanu

-tema și viziunea-

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, fiind unul din cei mai de seamă prozatori
din literatura română, care abordat o diversitate de specii literare: schiță, povestirea sau romanul. Scris în numai 17
zile, romanul „Baltagul” este publicat în anul 1930 când Sadoveanu împlinea 50 de ani. Este considerată de
majoritatea criticilor o capodoperă a literaturii române, fiind un roman tradițional ce compune imaginea unei
societăți arhaice.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase și acțiune complexă
desfășurată pe mai multe planuri narative care dezvoltă conflicte puternice. Astfel, roman interbelic și tradițional,
„Baltagul” este realizat pe două coordonate universale: realistă și mitică. Aspectul realist este susținut de monografia
lumii pastorale, reperele spațio-temporale, tipologia personajelor, dar și de tehnica detaliului. Aspectul mitic trimite
la ritualurile Vitoriei, tradițiile, motivele din balada miorița dar și concepția despre viață și moarte a omului din
popor. De asemenea este și un roman inițiatic, deoarece capătă caracter de bildungsroman prin transformarea
lăuntrică a personajelor care traversează experiențe fundamentale. Se urmărește astfel procesul de maturizare a lui
Gheorghiță, care trece prin probe dificile dar și imposibil de evitat: lupta cu troianul, alungarea străinului ce o
acostase pe mama sa, priveghiul lângă cadavrul tatălui său și încheierea procesului prin înfăptuirea actului justițiar.
Prin arhitectura complexă a sa și prezența mai multor teme și motive diferite, „Baltagul” a cunoscut mai multe
interpretări critice: E. Lovinescu consideră romanul o reconstituire a „Mioriței” , pe când G. Călinescu îl vede ca pe
un roman antropologic și polițist.
Direcția tradiționalistă apare la începutul secolului XX ca o reacție împotriva modernismului, manifestându-
se concomitent. Prin tradiționalism, înțelegem întoarcerea la originile literaturii, promovându-se ideea că mediul
citadin este periculos pentru puritatea sufletului. Astfel, se observă preferința pentru cultivarea universului
patriarhal. Scriitor fidel al principiilor tradiționaliste, Mihail Sadoveanu ilustrează în opera sa viața satului românesc
ca temă epică fundamentală, întrucât „țăranul român a fost principalul meu erou” , după cum mărturisea însuși
prozatorul. Prin conturarea personajului Vitoria Lipan, se observă de asemenea preocuparea spre aspecte naționale,
folclor și mit, ea transmițându-le copiilor săi respectul pentru tradiție, fiind refractară la noutățile civilizației: „În
tren ești olog, mut și chior”.
Geneza romanului susține apartenența acestuia la tradiționalism, astfel sursele biografice se referă la
calatoriile autorului pe jos prin Moldova unde a facut popas la un han. Acolo a avut prilejul să asculte doi jandarmi
care vorbeau despre uciderea unui cioban căruia i s-au furat oile. Sursele folclorice sustin ca opera se inspiră din
teme, motive sau tipuri de personaje care apar in trei balade populare. Din balada populara “Miorița” se preia motivul
complotului si motivul transhumanței. Din balada populară “Salga” se preia tipul femeii justițiare. Din balada
populara “Dolca” se preia imaginea câinelui credincios. Sursele mitologice asociază o parte a poveștii familiei Lipan
cu legenda lui Osiris, fost rege al Egiptului. Dupa ce a fost ucis de fratele său, Seth pentru a-i urma la tron, soția lui
Osiris, Isis, mare preoteasă dă naștere unui fiu pe nume Horus. După ce copilul ei crește, împreună cu mama sa și
însoțit de un caine, pleacă în căutarea ucigașului. În toate picturile rupestre, băiatul poartă în mână o armă cu două
tăișuri.
Titlul romanului numește obiectul eponim, baltagul, armă simbolică și magică menită să împlinească
dreptatea. În operă, acesta capătă dublă valență: este arma uciderii lui Nechifor Lipan și de asemenea, instrumentul
actului justițiar. Baltagul mai poate fi catalogat și ca semn al bărbăției, al maturizării lui Gheorghiță. Cuvântul
„baltag” poate veni și de la grecescul „labrys” care înseamnă secure cu două tăișuri dar și labirint. În roman este
vizibil simbolul labirintului: un labirint interior al frământărilor eroinei de la neliniște la bănuială, până la certitudine,
cât și un labirint exterior al drumului săpat în stâncile munților pe care-l parcursese Nechifor Lipan.
Tema textului este monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-
plan căutarea și pedepsirea celor care l-a ucis pe Nechifor Lipan. Tema rurală a romanului este dublată de tema
călătoriei inițiatice și justițiare în căutarea adevărului. Căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază
cu motivul labirintului. Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regăsesc aici: viața pastorală
natura, miturile, iubirea, arta povestirii, și înțelepciunea .
 Viziunea despre lume înfățișată în acest roman este profund tradițională. Personajele sunt așezate la granița
dintre nou și vechi. Modernizarea duce cu ea pericolul uitării ordinii lumii, deci scriitorul se simte dator să o evoce
pentru a o salva. Omul arhaic, desprins de liniștea naturii se confruntă cu lumea modernă. La fel se întâmplă și cu
Nechifor Lipan, personajul absent al romanului, obligat de mersul oilor să se desprindă de natura protectoare și să
coboare în Valea Dornelor, unde moarte ipotetică din „Miorița” se înfăptuiește.
O primă secvență relevantă pentru temă este momentul când Vitoria își găsește soțul decedat. Observând că
Nechifor Lipan nu se mai întoarce casă, Vitoria are premoniții și observă diverse semne conform cărora soțul ei ar
fi pățit ceva rău. Astfel, ea decide să înceapă o călătorie în căutarea soțului, fiind convinsă că acesta nu mai este în
viață. Respectând tradițiile populare și religioase, Vitoria pornește la drum cu hotărârea de a dezlega misterul morții
soțului ei. Întrebând din sat în sat, își dă seama că Nechifor a dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui, ea
descoperă rămășițele lui Nechifor într-o rapă, în dreptul „Crucii Talienilor”. Scena este dramatică, însă Vitoria
nu-și pierde cumpătul și încearcă să îndeplinească datinile religioase, aceasta fiind prima obligație față de sufletul
celui mort. Rămas în prăpastie să păzească trupul cât timp mama lui chema ajutoare, Gheorghiță face pasul cel mai
important, și anume pasul maturizării. Așadar, Gheorghiță va fi cel care va prelua rolul tatălui său în gospodărie.
Un alt episod semnificativ este scena demascării ucigașilor. Îndemnându-i pe meseni să mănânce și să bea,
Vitoria observă că Bozga are un baltag despre care spune că „e mai vechi și știe mai multe”. Apoi, ea reproduce cu
fidelitate scena crimei, lucru care îi surprinde pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. La îndemnul femeii,
Gheorghiță ia baltagul lui Calistrat, deoarece se pare că pe acesta „e scris sânge și acesta e omul” făptaș. Pierzându-
și cumpătul, Bogza să năpustește asupra lui Gheorghiță ca să-și smulgă baltagul și să se apere de câine. Atunci,
Gheorghiță simțind cum crește în el „o putere mai mare și mai dreaptă” îl lovește cu muchia baltagului în frunte,
înfăptuindu-se dreptatea. În finalul scenei Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei, recunoscându-și fapta comisă
împreună cu Ilie Cuțui deoarece îi doreau oile.
Structura romanului evidențiază două componente: una traditionalist-mitică și cealaltă epic-realistă, care se
interferează pe parcursul întregului roman. Alcătuit din 16 capitole, acțiunea sa se desfășoară cronologic și urmărește
momentele subiectului. Capitolele pot fi grupate în trei părți, în raport cu tema călătoriei: prima parte este constatare
absenței și pregătirile de drum urmând ca a doua să fie căutarea soțului dispărut iar a treia găsirea cadavrului,
înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
Cadrul temporal este vag precizat, însă sunt prezente repere temporale din sfera religiosului: „aproape de Sf.
Andrei”, „în Postul Mare”.Atemporalitatea este o trăsătură atmosferei legendare conturând aspectul mitic. Cadrul
acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești în Balta Jijiei. Fiind
un roman realist, pentru veridicitate, traseul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor
conține toponime existențe pe hartă. Scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul își imaginează satul Lipanilor,
Măgura Tarcăului și utilizează toponime simbolice precum satul Doi Meri sau râul Neagra.
Pe parcursul romanului se remarcă mai multe conflicte. Cel principal și exterior este între Vitoria și cei doi
ucigași ai soțului său, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza.Cel secundar și interior, de la începutul romanului este conflictul
Vitoriei cauzat de dispariția lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de 20 și mai bine de ani”. De asemenea se mai remarcă
și conflictul dintre tradiție și inovație, între lumea arhaică pastorală și modernitatea care începuse să pătrundă în
satul tradițional al muntenilor. Vitoria are un spirit conservator, iar copii ei Minodora și Gheorghiță, deșii receptivi
la noutățile civilizației, sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție.
În concluzie, prin romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu s-a pus accentul pe observație, restrângând
descrierea și dezvoltând acțiunea prin construirea unor caractere puternice, variate sau pitorești, acesta fiind probabil
cel mai reușit roman inspirat dintr-o baladă populară sau cum consideră critica literară „partea nescrisă a Mioriței”.