Flori de mucigai de Tudor Arghezi

(text poetic studiat aparținând lui T. Arghezi/particularități ale unui text poetic arghezian/text poetic interbelic)

Le-am scris cu unghia pe tencuială Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Pe un părete de firidă goală, Şi mă durea mâna ca o gheară
Pe întuneric, în singurătate, Neputincioasă să se strângă
Cu puterile neajutate Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
R1: evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică

 încadrarea textului și enumerarea aspectelor specific moderne: arta poetică modernă plasată în deschiderea
volumului cu acelasi titlu,aparut in anul 1931,care ilustrează conceptul de estetică a uratului, propunând o noua
viziune asupra procesului de creatie si a conditiei creatorului prin conceptia artistica inedită. Limbajul este caracterizat
de ambiguitate si stil metaforic codificat, topica este subiectiva și la nivel prozodic se cultivă tehnica
ingambamentului.

 ilustrarea a două trăsături

(R1.1) Tudor Arghezi propune o viziune artistică nouă, fiind în literatura romana primul poet care a cultivat estetica
uratului. El considera că orice aspect al realitatii-valorificat ca sursa de inspiratie, poate fi transfigurat în obiect estetic, iar
rolul poetului si al artei sale este tocmai acela de a transfigura uratul în frumos(“Le-am scris cu unghia pe tencuială/Pe un
părete de firidă goală”), prin prelucrarea unor surse de inspiratie neconventionale, produsul estetic obtinându-se ca rod al
unui proces îndelungat ce presupune doar efort și chin, în absența manifestării harului poetic.

(R1.2) Limbajul poetic este caracterizat în lirica argheziană de îmbinarea neobisnuita a termenilor din registre aparent
incompatibile:termeni religiosi stau alaturi de termeni argotici, arhaismele alaturi de neologisme, expresiile populare sau
cuvintele banale de registrul cult- toate ilustrand o varietate lexicala care confera expresivitate discursului poetic. În
poezia Flori de mucigai, ambiguitatea este o trasatură definitorie a limbajului poetic modern, conferind - în context poetic
- sensuri multiple anumitor cuvinte, fara ca unul sa fie dominant. Astfel, un termen cu un sens ambiguu este cuvantul
“unghia”-repetat de trei ori, cu varianta din comparatia “ca o ghiară”. “Unghia” devine simbol central, semnificand
instrumentul neconventional de creatie, sugestiv pentru o definire metaforica a înnoirii formulei poetice argheziene atat la
nivel tematic, cat si la nivelul limbajului si al stilului .

R2: comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat

 Precizăm și prezentăm tema:

Tema acestei arte poetice exprima efortul creator al poetului pentru realizarea unui produs artistic, proces în care
efortul chinuitor, si nu harul, este elementul care defineste atât opera, cât si starea artistului.

 Analiza/comentarea celor două exemple:

(R2.1) Conditia creatorului este definită prin versurile “Cu puterile neajutate/Nici de taurul,nici de leul,nici de
vulturul/Care au lucrat împrejurul/Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.” care ilustreaza - prin intermediul negatiei triple- că, în
realizarea actului de creatie, poetul nu a avut parte de inspiratia divina, animalele biblice, secundanţi ai celor trei
evanghelişti, lipsesc din existenţa creatorului arghezian, produsul său artistic final fiind obtinut în urma unui efort conjugat
cu chinul interior.
(R2.2) Totodata, în ultimele patru versuri ale poeziei, ,,întunericul” și ,,ploaia” trebuie percepute ca simboluri ale unui
moment de criza în care artistul îsi cauta alte instrumente ale creatiei si alte valori poetice, conturându-se ideea că arta - în
absenta inspiratiei - înseamna sacrificiu si chin care determina si o noua dimensiune a conditiei artistului. Acesta traieste
experienta orfică a descinderii în infern, ceea ce are o semnificatie bivalenta: pe de o parte, infernul ca stare de chin
interior, iar pe de alta parte - infernul social sau lumea de la periferia socialului sau urâtul valorificate ca sursa de
inspiratie.

R3: analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de ex.: titlu, incipit,
relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

In ilustrarea acestei noi viziuni asupra temei conditiei creatorului si a artei sale intervin anumite elemente de
compozitie, dintre care amintim: titlul, incipitul, secventele poetice si elementele de recurență.
(R 3.1) Un prim element de compozitie este titlul Flori de mucigai care, în acest caz, reprezinta o sintagma cu valoare
stilistica de oximoron, definitorie pentru estetica uratului-un concept ilustrat deplin în volumul cu acelasi titlu, în
deschiderea caruia este plasata aceasta arta poetica moderna.
Realizat dupa modelul francez al volumului Florile raului de Charles Baudelaire, titlul poeziei argheziene este
construit prin asocierea unui termen din sfera semantica a frumosului: “flori”, cu unul din sfera semantica opusa
-“mucigai”, astfel încât la nivel denotativ acest titlu fixeaza imaginarul poetic în sfera unui univers închis, dezolant,
respingător, unde se pot dezvolta “flori de mucigai”. La nivel conotativ, aceeași asociere de termini incompatibili trimite
la o idee esentiala pentru întelegerea viziunii artistice argheziene, si anume ideea ca în orice aspect al realului sau al
existentei poate exista ceva frumos, iar rolul poetului este de a face sa se nasca frumosul-“floarea” prin transfigurarea
materiei/realității imunde, cu aspect respingator.

(R 3.2) Un alt element de compozitie este incipitul : ,,Le-am scris cu unghia pe tencuiala” , care are caracter declarativ si
subiectiv prin forma verbala de persoana I singular, însa elementul care atrage atentia la nivel gramatical este absenta
complementului direct, ceea ce creeaza o ambiguitate semantica, lamurita doar prin raportare la titlu si la cele cinci
contexte în care se utilizeaza cuvantul “stihuri”. Astfel, întelegem că titlul echivaleaza din punct de vedere sintactic cu un
complement direct care a fost exprimat anterior: “florile de mucigai le-am scris cu unghia pe tencuiala”, însa verbul “le-am
scris” se refera si la stihuri, astfel încat sensul devine: “florile de mucigai” se transforma în stihuri, adica în produsul
artistic final care este poezia inspirata din uratul realitatii pe care poetul o transfigurează.
Important: analiza titlului se poate realiza în relație cu incipitul și este o propunere pentru abordarea
acestui text poetic arghezian, nu este o regulă sau o condiție valabilă pentru abordarea altor poezii!

SAU
(R 3.2) Discursul poetic este structurat în doua secvente poetice inegale din punct de vedere cantitativ: 16 versuri
organizate, prin ingambament, într-o structura monobloc ilustrativă pentru ideea de singuratate absoluta a creatorului care
resimte chinuitor starea de părăsire a harului poetic si o a doua secventa constituita pe baza unui catren final,care propune
imaginea unui univers exterior ostil aflat în consonanța cu starea interioara a celui care încearca să creeze “cu unghiile de
la mâna stângă” pentru că nevoia de poezie este autentica (,,Cu puterile neajutate/Nici de taurul, nici de leul, nici de
vulturul" sau ,,Când mi s-a tocit unghia îngerească/Am lăsat-o să crească/ Și nu a mai crescut - /Sau nu o mai am
cunoscut").
In prima secventa poetica, tehnica ingambamentului confera caracter modern prozodiei si vine în sustinerea noii
viziuni propuse de Tudor Arghezi, si anume valorificarea surselor de inspiratie din realitatea imunda și metamorfozarea
acestora în artă, chiar și în absența harului sau a inspirației. Ultimul vers al acestei secvențe poetice ( Sau nu o mai am
cunoscut) ilustrează cum se realizează ambiguitatea la nivel sintactic prin dislocarea topică a pronumelui personal "o" care
substituie sintagma "unghia îngerească" – metaforă pentru inspirația poetică nemanifestată sau nemairecunoscută de poet.
A doua secventa poetica propune aceeasi idee, dar accentuandu-se importanta trudei atunci cand nevoia de creatie
este autentica. Se păstrează același ton de lamentație și discursul poetic subiectiv pentru a comunica o nouă experiență
poetică – experiența orfică a descinderii în infern.
SAU
(R 3.2) Un alt element de compoziție prin care se nuanțează tema poeziei îl reprezință elementele de recurență: cuvintele
“stihuri” si “unghia”. Cuvantul “stihuri” apare în cinci contexte diferite (implicit in trei si subinteles în doua), în sintagme
care ilustrează stilul metaphoric codificat prin care se definește arta ca element vital, manifestată chiar și în circumstanțe
total neprielnice pentru actul de creație. Prin metafora “Sunt stihuri fără an” se sugereaza atemporalitatea si universalitatea
versurilor pe care artistul le creeaza; “stihurile de groapa” definesc arta ca un element esential/vital, iar “(stihurile) de sete
de apa si de foame de scrum” descriu efervescența și combustia interioara a artistului dominat de dorinta creatoare. Un alt
element recurent este lexemul “unghia” care devine un simbol pentru viziunea pe care artistul o propune, si anume o noua
modalitate de a se scrie (“mi s-a tocit unghia îngereasca”) si de a crea prin valorificarea surselor din aspectele mai putin
plăcute ale realitatii.
Important: veți alege doar două din cele patru concepte ilustrate mai sus!
Încheiere
Arta poetica Flori de mucigai, de Tudor Arghezi, propune o noua viziune asupra actului de creatie si asupra conditiei
scriitorului, prin conceptia artistica despre estetica uratului, prin valorificarea limbajului caracterizat de ambiguitate, stil
metaforic codificat, asocieri neobisnuite de termeni din registre aparent incompatibile, susținute la nivel prozodic de topica
subiectiva si de tehnica ingambamentului. Poetul transmite, astfel, mesajul că un artist adevarat simte nevoia de creație ca
pe o trăire autentica, folosindu-se de toate mijloacele pentru a obtine un produs artistic valoros, în ciuda contextului
nefavorabil actului de creație.
Important: formulările sunt orientative, NU obligatorii!