ENIGMA OTILIEI - George CĂLINESCU

roman realist, obiectiv, balzacian, citadin (frescă a burgheziei bucureștene), interbelic, 1938

1.INTRODUCERE
Critic și istoric literar, dar si romancier, poet și dramaturg, George Călinescu este o
personalitate remarcabilă a literaturii române. George Călinescu susținea necesitatea
apariției în literatura română a unui roman de atmosferă modernă, respingând teoria
sincronizării literaturii cu filosofia și psihologia epocii, formulate de Eugen Lovinescu.
Optează, astfel, pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici
moderne, susținând ideea că „tipul firesc de roman românesc este deocamdată cel obiectiv”.

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv de tip
balzacian, apărut la sfârșitul perioadei interbelice, fiind a doua creație din seria celor patru
romane scrise de George Călinescu. Teoreticianul romanului românesc optează pentru
romanul obiectiv și metoda balzaciană, scriitorul depășind programul estetic, realizând un
roman al „vocației critice și polemice”, cu implicații moderne, caracterizat prin autenticitate
și spontaneitate. Impresia de autenticitate este conferită de caracterul realist al romanului,
dar şi de analiza psihologică a personajelor.

2. ÎNCADRAREA ÎNTR-O TIPOLOGIE, CURENT LITERAR+ 2 trăsături

Realismul este un curent literar apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, ca o reacție anti romantică. Termenul denumește concepția artistică, literară care
are ca preocupare reprezentarea obiectivă, veridică a realității. Aceasta ia naștere ca o reacție
împotriva romantismului, deoarece respinge idealizarea, fantezia, subiectivismul excesiv al
acestuia. Imaginația nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea și analizarea
atentă a realității. De asemenea, se identifică plasarea unor personaje tipice în situații tipice,
personajele realiste fiind complexe și având dinamică interioară.

În primul rând, caracterul realist al operei se evidențiază la nivelul intenționalității

actului artistic al scriitorului de a realiza o literature de tip mimetic. Universul ficțional creat
de George Călinescu aduce în fața cititorului imaginea vieții burgheze bucureștene de la
începutul sec.al XX-lea. Mai mult, problematica romanului este una de factură balzaciană,
întrucât discursul epic surprinde degradarea morală a unei societăți din pricina banului.
Astfel, relația paternă dintre Giurgiuveanu și Otilia este afectată de avariția bătrânului, iar
relația dintre moș Costache și sora sa, Aglae Tulea, se bazează pe aceeași idee a luptei pentru
moștenire. Pe de altă parte, chiar dacă scriitorul își exprimă declarat aderența la modelul
balzacian, se poate observa, totuși, o viziune diferită de cea a scriitorului francez. Dacă Balzac
creează viața, Călinescu o interpretează, redând-o printr-un fin simț critic.

În al doilea rând, scriitorul realizează o adevărată galerie tipologică, având ca punct

de plecare tot opera lui Balzac. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica
balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile de
caracter. Portretul balzacian pornește de la caractere clasice (avarul, ipohondrul, gelosul,
cocheta), cărora realismul le conferă dimensiune socială și psihologică, adăugând un al tip
uman, arivistul. În acest carusel al măștilor, Felix și Otilia reprezintă personaje cu adevărat
vii în această lume romanească. Otilia Mărculescu nu poate fi încadrată într-o tipologie, fiind
construită prin tehnica modernă a pluriperspectivismului (tehnica reflectării poliedrice).
Felix Sima reprezintă tipul tânărului ambițios, dornic să urmeze o carieră de succes.
Personajul își depășește tiparul, recurgând la o căsătorie de interes pentru a accede în
cercurile înalte ale societății.

3. TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME + 2 scene reprezentative

Tema este de natură socială, ilustrează viaţa societății burgheze din Bucureşti de la
începutul sec. XX. Această frescă a burgheziei urmăreşte parvenirea, dar și declinul moral şi
material al familiei, fiind prezentată sub aspect social și economic, imaginea socității
constituind fundalul pe care se proiectează maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de
a-și face o carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.
Viziunea asupra lumii este una realistă, în care destinul personajelor este determinat
de conditiile sociale, de avere, care duc la degradarea relațiilor sentimentale, la degradarea
relațiilor de familie. În plus, grotescul, comicul aproape de absurd al unor personaje,
sentimentul derizoriului, al nimicului și al golului aduse de final, sunt specifice viziunii
moderne asupra lumii.
O primă secvență narativă, semnificativă pentru problematica textului, este cea a
jocului de table, prezentă în expozițiunea romanului. La fel ca la Balzac, personajele sunt
prezentate prin mediul în care trăiesc, prin vestimenație sau elemente de portret fizic. De
exemplu, Pascalopol, primul personaj cu care Felix face cunoștiință, este descris fizic și
vestimentar, aspect care sugerează eleganța și rafinamentul: hainele de stofă fină, tăietura
englezească a mustății cărunte, parfumul discret. Episodul narativ al jocului de table poate fi
receptat ca o secvență de perspectivă finalistă, prefigurând atât conflictele central ale
discurului narativ, cât și finalul. Replica răutăcioasă a Aglaei referitoare la noul venit „n-am
știut: faci azil de orfani?” anticipează unul dintre conflictele centrale, reprezentat de lupta
dusă de clanul Tulea pentru a pune mâna pe averea bătrânului Giurgiuveanu.
Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene se află în
capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat.
Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind
cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică. Clanul Tulea,
sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează
milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea
bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe
bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă
importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt. Episodul concentrează epic schema
întregului roman.

4. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

PERSPECTIVA NARATIVĂ
Caracteristic prozei realist-obiective, naraţiunea are loc la persoana a III-a,
perspectiva narativă fiind una extradiegetică. Perspectiva obiectivă presupune prezența unui
narator obiectiv și detaşat, care analizează din exterior faptele relatate. Astfel, naratorul
romanului este unul omniscient, regizând evoluţia personajelor cu obiectivitate. Prin
perspectiva obiectivă se produce impresia de obiectivitate și o detașare maximă a
naratorului, iar cititorul nu este deloc implicat sau influențat. Personajele dobândesc, astfel,
statutul de marionetă, ce acționează automat, după voinţa unui narator-regizor. De
asemenea, naratorul este heterodiegetic, extradiegetic, astfel că, focalizarea zero, viziunea
„dindărăt” sunt specifice naratorului demiurgic.
TITLUL
Titlul iniţial era Părinţii Otiliei, ceea ce reflectă ideea balzaciană a paternităţii, în sens
mai larg, deoarece fiecare personaj poate lua rolul de părinte al Otiliei: atitudinea
protectoare şi ocrotitoare a lui Felix și Pascalopol, nevoia de a acorda un cămin şi un statut
social, nevoie satisfăcută de Costache Giurgiuveanu, atitudinea patern sfătuitoare a lui
Stănică Raţiu şi o paternitate a „vitregirii” din partea Aglaei. Schimbarea titlului nu
înseamnă doar un acord cu sugestia editorului, ci şi o deplasare a problematicii romanului de
la un motiv realist al paternintății înspre o zonă modernă a enigmaticului şi a ambiguităţii
feminine.

INCIPIT-FINAL
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporar „într-o seară de la
începutul lui iulie 1909” și spațial, descrierea străzii Antim din București, a arhitecturii casei
lui moș Costache, și prezintă principalele personaje, sugerând conflictul și trasând
principalele planuri epice. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un
epilog, în cadrul căruia aflăm ce s-a întâmplat cu personajele: Otilia s-a despărțit de
Pascalopol și s-a căsătorit cu un conte francez, Felix devine doctor și prin căsătorie ajunge în
cercurile înalte ale societății, iar Stănică Rațiu divorțează și se căsătorește cu Georgeta,
devenind politician. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a
casei lui moș Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul familiei Giurgiuveanu, în momente
diferite ale existenței sale: în adolescența și aproximatic zece ani mai târziu „după război”.
Simetria este susținută și de răspunsul dat de moș Costache la venirea lui Felix și reluat în
finalul romanului: „Aici nu stă nimeni”.

5. CONCLUZIE
Reunind aspecte caracteristice unei societăţi dominate de legea banului, prezentate
într-o structură narativă complexă, realist-modernă, romanul Enigma Otiliei confirmă
vocaţia de prozator a lui George Călinescu. Prozatorul George Călinescu concepe o operă care
demonstrează atât viabilitatea structurii narative de factură realist–balzaciană, cât şi
posibilitatea inovării acesteia, prin includerea unor elemente de structură narativă modernă.