„Iona”- Tema și

viziunea despre
lume
David Adriana
- clasa a 12-a
Colegiul Național„ L.Blaga”Sebeș /
prof.Tereza Cândea
Marin Sorescu- încadrare în epocă/curent
• În peisajul arid a literaturii postbelice, Marin Sorescu
este o voce aproape singulară ,căci scriitorul
neomodernist reinventează formula dramaturgiei
românești. Membru titular al Academiei Române,
Marin Sorescu a fost considerat unul dintre cei mai
mari scriitori români contemporani și a fost cunoscut în
timpul vieții pe aproape toate continentele planetei.
Referințe metatextuale

„Autor de parabole moderne din datele cele mai comune ale existenței
cotidiene și pe care le clatina toate vânturile tragicelor nedumeriri umane,
pipaitor paradoxal de transcedente aduse la scara experientei imediate,
Marin Sorescu întruchipează triumful extremei originalități în poezia
noastră tânărăși o carte sigură de vizită pentru ea, chiar pe plan
european.” (Ov. S. Crohmalniceanu)
Opera
• „Iona”, piesa lui Marin Sorescu, publicată în
anul 1968 în revista “Luceafărul”, modifică
fundamental concepţia despre teatru,
propunând o nouă viziune dramatică.
Renunţând la sensul tradiţional al
conceptului de teatralitate, această creaţie
ilustrează modernitatea viziunii soresciene
prin renunţarea la recuzita complicată din
teatru clasic, folosind doar elemente
decorative cu valoare simbolică: moara de
vânt, undiţa, acvariul.
NEOMODERNISMUL
• Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic,
caracterizat prin respingerea formelor grave și prin redarea temelor grave într-o manieră
ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Neomodernismul s-a conturat în doar numere ale
revistei "Albatros" editată în 1941 și condusă de Geo Dumitrescu. Această nouă formă de
manifestare a modernismului ce se prelungește până prin anii '60 este îndreptată cu fața spre
un trecut exemplar.
• De altfel, neomodernismul promovează formula novatoare de creație centrându-se în jurul
aspirației spre cunoaștere. Metaforismul excesiv, imagismul puternic și ambiguitatea
constituie altetrăsături specifice neomodernismului ,orientare literar artistică ai epocii
postbelice.
• Scriitorii neomoderniști au vrut să se despartă de ,,spiritul veacului”, care este cel al
războaielor și să recupereze valorile și modelele. Reprezentanții de seamă ai curentului literar
neomodernismul au fost: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, și
Adrian Păunescu.
Drama

• Drama este o specie a genului dramatic, în

versuri sau în proză, care înfățișează viața
reală printr-un conflict complex și puternic al
personajelor individualizate sau tipice, cu
sufletul plin de frământări și stări
contradictorii. Acțiunea este încărcată de
tensiune și scene violente, cu întâmplări și
situații tragice, în care eroii au un destin
nefericit.
Titlul
• Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului
Iona din cartea cu același titlu a Vechiului
Testament, pe care autorul îl reinterpretează și îl
tratează în manieră proprie. Sorescu păstrează
din mitul biblic doar numele eroului, deoarece
spre deosebire de prorocul biblic, care este
înghițit de un pește pentru neascultarea de a
propovădui credința în Dumnezeu oamenilor din
cetatea Ninive, personajul din tragedia lui
Sorescu se află de la început prizonier în gura
unui pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi
săvârșit vreun păcat. Acțiunea de a pescui
devine un simbol al căutării, al cunoașterii.
Tragicul situației constă în faptul că procesul
cunoașterii se derulează într-o lume închisă:
abdomenul monstrului marin.
Tema
• Tema dramei este condiția damnată a
omului modern. Reflectând singurătatea
ființei umane ,drama ilustrează strigătul
tragic al individului însingurat, care face
eforturi disperate pentru a-și regăsi
identitatea. Piesa de teatru exprimă
neputința eroului de a înainta pe calea
libertății, raportul dintre individ și
societate, dintre libertate și necesitate,
dintre sens și nonsens, ca problematică
filozofică existențială. Secvențe ilustrative
sunt momentul în care Iona își pierde
ecoul, încercarea eșuată de comunicare
cu cei doi pescari si episodul în care
ratează comunicarea cu lumea (biletul
scris cu propriul sânge e găsit tot de el).
Conflictul
• Conflictul este de fapt drama existențială a protagonistului Iona.
Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior cu
propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune dramatică născuta din
discrepanța dintre idealul/ideea de libertate, de cunoaștere absolută,
și damnarea de a trăi într-un orizont închis, ca un pântece de chit.
 • În hipotextul operei lui Marin Sorescu se regâsește mitul biblic al profetului iona. Personajul
lui Marin Sorescu, preia numele lui Iona, personajul biblic, care a fost trimis să
propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu în cetatea Ninive, dar care fuge de responsabilitate
și se ascunde pe o corabie. Atunci, Dumnezeu trimite un potop pe mare, iar corăbierii sunt

Mitul biblic
nevoiți să-l alunge pe Iona, care la porunca Domnului, este înghițit de un pește uriaș. După
trei zile și trei nopți trăite în pocăință, Iona este iertat și eliberat.
• Diferența dintre cei doi este că personajul lui Marin Sorescu este captiv fără să fi săvârșit
vreun păcat. Dacă personajul biblic primește acest lucru drept pedeapsă, pentru personajul
lui Sorescu, aceste întâmplări reprezintă destinul său. El este prizonier încă de la început și
nu există șansă de evadare.
Metafora peștelui
• Drama “Iona” are ca idee centrală metafora peștelui. Acesta, captiv fiind în
burta peștelui, prezintă relația dintre om și societate, omul fiind doar un
simplu prizonier, care nu are cale de scăpare.
• Burta peștelui reprezintă locul în care Iona se descoperă pe sine și înțelege
poziția de prizonier a omului, singura sa dorință fiind aceea de a comunica
cu ceilalți și de a evada. În încercarea de a evada, Iona spintecă burțile
tuturor peștilor, iar în momentul în care crede că a evadat, Iona descoperă
un alt șir nemărginit de burți, astfel că decide să-și spintece propria burtă,
cu speranța că se va găsi în sine, speranța sa fiind exprimată în replica
„Răzbim noi cumva la lumină”.
Primul tablou
• Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de patru tablouri.
Planul exterior din primul și ultimul tablou alternează cu
planurile lumii interioare din al doilea și al treilea tablou.
• In tabloul I scena este construită simbolic între cercurile
concentrice de cretă, între razele timpului. Spațiul
desemnează de la început ambiția tragică a omului modern
condamnat să-și ducă existența într-o lume închisă. Aflat în
așteptarea peștelui fabulos care întârzie să apară, Iona
încearcă prin joc să păcălească soarta potrivnică și își aduce de
acasă un acvariu din care vânează peștii deja captivi pe care îi
aruncă în năvod.
Tabloul II

• Tabloul II se derulează în interiorul Peștelui I,

printre bureți, oscioare, alge, mizerie acvatică,
Iona fiind surprins în semiobscuritatea noului
spațiu-capcană. Începutul tabloului surprinde
personajul în stare meditativă. Meditația
asupra timpului anulează orice speranță, orice
proiecție a unui viitor. De asemena,
personajul meditează și asupra limitelor pe
care omul ar trebui să și le stabilească în viață.
Tabloul III
• În tabloul III mica moară de vânt aflată în burta
peștelui II și de care Iona se simțise atras
constituie și ea un avertisment simbolic. Captiv
în pântecele peștelui, el încearcă să comunice cu
semenii săi care cunosc un traseu inițiatic
asemănător. Ilustrativă în acest sens aparține
celor doi pescari cu cate o bâtă-n spinare. La
întrebările lui Iona, pescarii rămân muți semn că
își poartă crucea, își duc povara existenței fără să
protesteze. Iona reușește cu ajutorul unghilor să
taie o fereastră prin care să evadeze din burta
peștelui II, dar constată că n-a reușit să pătrundă
decât în alt pește. Se gândește să-i scrie mamei
sale, un bilet în care o roagă să-l nască încă o
dată. Trimite scrisoarea dar apoi tot el o găsește.
Acest lucru îi accentuează sentimentul de
singurătate.
Tabloul IV
• Tabloul IV îl surprinde pe Iona într-o gură de
grotă, spărtura ultimului pește spintecat. În
fața lui se află un spațiu nedefinit ceva
nisipos, ceva ca o plajă. Surprinderea lui ia
naștere în momentul în care își dă seama că
orizontul pe care îl vede din fața grotei nu
este decât o serie de burți de pește. Gestul
final, al spintecării burții poate fi interpretat
atât în manieră existențială, sinuciderea
fiind singura modalitate de a evada din
limitele existenței.
• În ceea ce priveşte limbajul, Iona încearcă să înţeleagă cine este,
făcând un efort de anamneză, încercând să definească lucrurile
fundamentale, însă anamneza nu se produce decât odată cu rostirea
numelui: „- (Strigă) Ionaaa! […] – De fapt, Iona sunt eu”. Iona rosteşte
iluminat, aşa cum spune autorul în didascalii, iar rostirea produce
realitatea identităţii sale, produce anamneza de care personajul are
atâta nevoie.
• În concluzie, piesa„ Iona” de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în
teatrul românesc și reușește să exprime tema și viziunea geniului
creator prin intermediul personajului principal Iona. Drama lui Marin
Sorescu evidențiază tipul individului prizonier al propriului destin, care
se poate elibera doar prin identificarea, cunoașterea și înțelegerea
sinelui său.
 Cuprins

1. Marin Sorescu 9. Mitul biblic

2. Referințe metatextuale 10. Metafora peștelui
3. Opera 11. Primul tablou
4. Neomodernismul 12. Tabloul II
5. Drama 13. Tabloul III
6. Titlul 14. Tabloul IV
7. Tema 15. Concluzie
8. Conflictul
Bibliografie
• ro.Scribd.com
• Wikipedia.com
• Caiet de română, clasa a XII-a.