TESTAMENT - T.

ARGHEZI

Personalitate emblematică a literaturii române, alături Lucian Blaga și Ion Barbu, Tudor Arghezi
impune în lirica interbelică modernismul de tip eclectic.
Paradigmă culturală, curent- literar artistic, modernismul se manifestă la începutul secolului al XX-lea.
Opunându-se tradiționalismului, modernismul promovează formule novatoare de creație. Lirica
modernistă se distinge prin aspirația spre cunoaștere și reflexivitate. Metaforismul, imagismul,
ambiguitatea și cultivarea ingambamentului sunt alte trăsături ale esteticii moderniste.
În literatura română, modernismul este promovat de Eugen Lovinescu, în cadrul cenaclului și revistei „
Sburătorul”.
Publicată în 1927, în volumul„ Cuvinte potrivite”, poezia „ Testament” este o sinteză a modernismului
de tip eclectic. Constituindu-se ca o artă poetică modernă, poezia„ Testament” exprimă crezul artistic
arghezian.
Poezia se înscrie în modernism prin tema, motivele literare și mijloacele artistice care construiesc
viziunea despre lume a poetului. Supranumit „ poeta ludens” și „ poeta faber”, Tudor Arghezi se
individualizează prin adeziunea la estetica urâtului. Versurile „ Din bube , mucegaiuri și noroi/ Iscat-
am frumuseți și prețuri noi” au devenit emblematice pentru originala viziune argheziană.
Tot de modernism limbajul, caracterizat prin valorificarea inedită a registrelor lingvistice. În acest
context, supratema poeziei este cunoașterea, idee sugerată de metafora - cheie a poeziei :„ carte”.
Tema cunoașterii se asociază cu cea a creației- ca meșteșug- și condiției creatorului, care se
autodefinește ca un poet social, ca „rob ” al cititorului.
Element de structură paratextual, titlul „ Testament” anticipează tema poeziei, dezvoltând multiple
conotații. În sens denotativ, termenul „ testament” definește un act juridic prin care se lasă o
moțtenire materială. În sens conotativ, titlul „ Testament ” desemnează metaforic moștenirea
spirituală pe care poetul o lasă urmașilor săi.
Compozițional, poezia e alcătuită din strofe inegale care compun trei secvențe lirice ,care evidențiază
metamorfoza socialului în valoare estetică și spirituală, adeziunea la estetica urâtului și actul creației
ca rezultat al inspirației și al trudei. Grupate în strofe inegale, ca semn al modernismului , versurile
stabilesc subtile relații de simetrie și de opoziție între „ lumea cărții ” și „ cartea lumii”, dintre
material și spiritual, dintre contingent și transcendent, dintre profan și sacru.
Incipitul marchează o adresare directă, un aparent dialog între „părinte” și „fiu”, între poet și urmași:
„ Nu-și voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”. Pronumele personal de
persoana a II-a , singular, conferă poeziei structura unui monolog adresat. Viitorul verbului :„ nu-ți voi
lăsa” susține caracterul testamentar al poeziei. Simbol- cheie, metaforă și metonimie , „ cartea”
cumulează experiența de veacuri a înaintașilor. „ Treaptă” care asigură continuitatea generațiilor ,
„ cartea” are valoarea unui document sacru care atestă identitatea unui popor:„ Ea e hrisovul vostru
cel dintâi/ Al robilor cu saricile pline / De osemintele vărsate-n mine”.
În aceste condiții , artistul trebuie să își asume o funcție socială. Versurile care urmează definesc truda
artistului marcând dificilul proces de transformare a socialului în valoare estetică: „ Ca să schimbăm
acum întăia oară, / Sapa-n condei și brazda-n călimară/ Bătrânii-au adunat printre plăvani / Sudoarea
muncii sutelor de ani”. Se remarcă efectele stilistice produse de sonoritatea arhaismelor și termenilor
populari: „ plăvani”, sudoare”. Procesul creației presupune un efort de prelucrare și de cizelare a
cuvântului care trebuie să păstreze parfumul amar al rădăcinilor: „ Din graiul lor cu-ndemnuri pentru
vite /Eu am ivit cuvinte potrivite”. Un efect deosebit produce oximoronul , care asociază doi termeni
aparent incompatibili în sintagme inedite: „ Veninul strâns l-am preschimbat în miere/Lăsând întregă
dulcea lui putere/ Am luat ocara și torcând ușure /Am pus-o când să-mbie, când să-njure.”Prin truda
creatoare , valorile materiale se transformă în valori spirituale - idee sugerată prin metafora:
„ Dumnezeu de piatră” , care trimite la dimensiunea religioasă a existenței. Avînd rol social, creația
are devine „ cântec ” și „bici ”care pedepsește .În acest sens , relevantă este imaginea grotescă a
„ stăpânului” care „ a jucat/ ca un țap înjunghiat”. Expresie a revoltei sociale, creația nu are numai
rolul de a răzbuna nedreptățile trecutului, ci și rolul de a vindeca și purifica, după cum sugerează
versurile:„ Din bube , mucegaiuri și noroi,/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”
Ultima secvență lirică evidențiază procesul creației ca împletire de har divin, talent și muncă:„ Slova
de foc și slova făurită/ Împărecheate-n carte se mărită”. Metafora nunții și comparația:„ Ca fierul cald
îmbrățișat în clește” situează artistul în ipostaza de „ poeta faber” , de artizan al cuvântului.
 Versurile finale plasează poetul în ipostaza de „ rob ” al cititorului căruia îî transmite prin „ carte”
valorile spirituale ale neamului.
Artist al imaginii și al cuvântului, Tudor Arghezi valorifică genial toate nivelurile expresive ale
limbajului.
La nivel lexico- semantic , poezia dezvoltă câmpul semantic al trudei și al frumosului și al urâtului.
Amestecul registrelor lingvistice este, de altfel, marca distinctivă a scrisului arghezian.
La nivel morfo -sintactic, se remarcă jocul subtil al modurilor și timpurilor verbale, având rol în
delimitarea planurilor poetice.
La nivel stilistic, efecte deosebite sunt produse prin metaforele insolite și de oximoron, figură de stil
specifică poeziei argheziene.De altfel, metaforismul excesiv generează un imagism puternic , creând
ambiguitatea specifică liricii moderne.
Nivelul prozodic susține atmosfera poemului modernist. Textul poetic se află la granița dintre
tradițional și modern, strofele și versurile inegale, cu ritm variabil degajând o muzicalitate
inconfundabilă.
Elogiu exemplar al cărții, poezia„ Testament” este , alături de „ Eu nu strivesc...” și „Din ceas, dedus..”
una dintre cela mai cunoscute arte poetice moderniste.