TESTAMENT

Particularitățile textului

Testament  deschide volumul de debut al lui Tudor Arghezi “Cuvinte

potrivite” (1927). Face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica, alaturi de „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” a lui Blaga sau „Joc secund” a lui Barbu. Ca ”ars poetica” opera sintetizează
crezul artistic arghezian, concepția despre creație și truda creatorului supus unui
destin singular ce presupune renunțarea la propria viață și dedicare operei.

Poezia este un monolog liric confesiv prin care eul liric lasă moștenire
posterității zestrea sa culturală O trăsătură a modernismului prezentă în text
este adeziunea poetului la estetica urâtului. Introdus prima oară de Charles
Baudelaire-”Les fleurs du mal”, conceptul de estetica urâtului vizează în poezia
argheziană transformarea categoriilor periferice ale vocabularului-registrul arhaic,
regional, argoul, jargonul- în material liric: ”Am luat ocara și, torcând ușure,/ Am
pus-o când să-mbie, când să-njure” . La Arghezi, orice obiect al universului
exterior are drept de existență poetică. Inesteticul trece printr-un fenomen de
transformare: ” Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri
noi.”.Alte trăsături ale modernismului sunt ambiguizarea limbajului poetic prin
folosirea metaforelor inedite, transfigurarea socialului în estetic și prozodia
(cele şase strofe inegale se constituie în secvenţe lirice ideatice, în care poetul îşi
exprimă în mod direct concepţia despre cuvânt, poezie şi creaţie artistică,
accentuând condiţia artistului în lume, idei ce înscriu poezia în specia artă poetică).

.
 Titlul poeziei, ca element de paratextualitate, anunta statutul de arta
poetica al creatiei si dezvolta dubla acceptie- una denotativa si una conotativa.
In sens propriu, „testament” desemneaza un act juridic prin care o persoana isi
exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte. Din acceptia laica a
cuvantului deriva sensul conotativ al acestuia, facand trimitere la Vechiul si Noul
Testament, in care sunt concentrate invataturile prorocilor si apostolilor adresate
omenirii; astfel, creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata
urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Tema poeziei este modernă şi exprimă concepţia lui Arghezi despre artă,

definind programatic întreaga sa operă lirică, în care cuvântul este atotputernic, un
stăpân absolut al Universului, iar creaţia literară este rodul harului divin şi al
trudei.

Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri,

incalcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul
liric este organizat sub forma unui monolog adresat, al unui dialog imaginar intre
tata si fiu, intre strabuni si urmasi, intre rob si Domn, tot atatea ipostaze ale eului
liric .
Incipitul poeziei atestă lirismul subiectiv și cuprinde primele două versuri în
care se concentrează ideile de bază ale întregii poezii, și anume, importanța operei,
truda creatorului, poetul sfidând limitele timpului prin creație. Adverbele de
negație (“nu/ decât”) sugerează importanța moștenirii ”Nu-ți voi lăsa drept bunuri
după moarte/ decât un nume adunat pe-o carte”. Simetria incipit-final  iese în
evidență prin raportul poet- cititor: în incipit apare adresarea direct prin pronumele
personal ”ți”, iar în final adresare ceremonioasă “Domnul/ robul”, sugerând
respectul arătat cititorului.
 Ideea poetică a transmiterii testamentare a poeziei este redată cu
ajutorul temenului cheie-carte. Cartea este  definită printr-o serie de metafore.
Mai întâi, ea este ”treaptă”– modalitate de cunoaștere, de evoluție, de maturizare
pentru cititorul neexperimentat pe care  ”gropile adânci”- ”  tânăr, să le urci te-
așteaptă”. Apoi, ea este ” hrisovul vostru cel dintâi”, carte primordială, sinteză a
istoriei ” robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine.” Nu în ultimul
rând, este ”sudoarea muncii sutelor de ani”, menirea poetului este de a ilustra în
poezia sa durerile neamului românesc
O imagine poetică relevantă pentru temă este cea care definește ca
meșteșug: ” slova de foc și slova făurită/ împerecheate-n carte se mărită/ ca
fierul cald îmbrățișat în clește.” Pornind de la actul modelării metalului dur,
Arghezi plasticizează procesul creației într-o imagine inedită și sugestivă.
Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă necesare. Poezia nu poate fi doar talent,
fără trudă și sacrificiu, așa cum munca nu poate înlocui talentul, inspirația.
Procesul este o nuntă-”împerecheate-n carte se mărită”, o sărbătoare miraculoasă a
creație, iar poetul un artizan.
În ultima strofă, o secvență ilustrativă pentru tema textului este metafora
prin care este definită poezia modernă. Metafora ”Intinsă lenesă pe canapea/
Domnița suferă în cartea mea” surprinde tipul de creație cu limbaj ambiguizant, în
contradicție cu forma plasticizantă a limbajului anterior. Totodată raportul poet-
cititor este sugerat prin metafora ”Robul a scris-o, Domnul o citește” prin care
poetul își încredințează opera cititorilot săi.. Modestia artistică evidențiază o
exprimare ceremonioasă deoarece relația dintre cei doi presupune un gest de
prietenie reciprocă și un act nobil de încredere .
În concluzie, poezia argheziană “Testament” este o artă poetică modernă
prin renuntarea la elementele prozodice clasice, prin valorificarea esteticii urâtului
si prin prezentarea, într-o maniera metaforica, a conceptiilor despre rolul artistului
si al artei sale.