Subiectul I

A. 1. Sensul din text al secvenței este de ordin.

2. Numele celor doi conferențiari care acceptă invitația lui N. Iorga la Universitatea Populară din Văleni
sunt: George Sofronie și Eugeniu Speranția.
3. Un element arhitectural tradițional al casei lui N.Iorga din Văleni este cerdacul, care pare a fi specific
țării noastre, așa cum reiese din secvența dată: ,,un cerdac tipic românesc, cu intrări la diferitele
încăperi’’.
4. Motivul pentru care N.Iorga a sprijinit funcționarea Facultății de Drept din Oradea este că înțelegea
rolul important pe care-l putea avea în acel colț al țării, luând măsuri potrivite pentru funcționarea
instituției.
5. O trăsătură morală a lui Nicolae Iorga este devotamentul pentru scris, de care dădea dovadă în
momentul în care se afla la masa de lucru și nu întrerupea ceea ce avea de făcut până nu termina. Această
caracteristică îl determina să fie autentic față de cei cu care interactiona.
B. Metodele de lucru constituie abordări sau intrumente care ajută omul să găsească soluții facile în
rezolvarea sarcinilor pe care le au atât în scop profesional, cât și în scop personal.
În opinia mea este important a respecta o metodă de lucru pentru atingerea scopului propus, întrucât
fiecare ajunge să se bucure de munca săvârșită și poate arăta devotamentul în săvârșirea unei activități
prestate.
În primul rând, orice om este pus în situația de a interacționa cu o metodă de lucru pentru a duce la bun
sfârșit munca și efortul cerute fie în scop profesional, fie în scop particular. De exemplu, în textul-
suport, ,,Nicolae Iorga’’, autorul prezintă o metodă de lucru pe care Iorga o avea în momentul în care
muncea ,,nu se întrerupea pentru nimic în lume până nu sfârșea o pagină începută’’, arătând ambiția pe
care o avea și dorința de a-i ieși perfect scrierile.
În al doilea rând, este esențial a selecta o metodă de lucru pentru a arăta implicarea în prestarea unor
servicii de care depinde omul și care merită a-i face modul de muncă mult mai ușor. De pildă, în
domeniul cercetării, dar și al informaticii, specialiștii aleg metode de lucru autentice, precum analizele
Swot, pentru îmbunătățirea calității serviciului, dar și pentru ușurarea unor aspecte, care ar putea îngreuna
sarcinile.
În concluzie, este firesc a se respecta și a se găsi metodele de lucru inedite pentru atingerea obiectivelor
propuse fie la locul de muncă, fie în viața personală pentru a avea parte de bucuria succesului acestora.

Subiectul al II-lea
Poezia ,,S-aștept’’scrisă de Tudor Arghezi este un text liric în care se exprimă, în mod direct,
sentimente de nostalgie, de speranță, de spulberare a oricărui vis, în legătură cu/generate de scurgerea
vremii. Tema poeziei este trecerea timpului așa cum reiese din motivul literar al amintirii, din repetiția
verbului ,,s-aștept’’, dar și a interogației din finalul poeziei: ,,Când peste mine timpul se prăbușește-
ntreg?’’
Discursul liric este unul confesiv, reieșit din utilizarea verbelor la persoana I ,,s-aștept’’, ,,n-am’’, ,,să
înțeleg’’ și a pronumelor de persoana I ,,-mi’’și ,,mine’’. Sentimentele care se degajă din text sunt de
nostalgie, de regret, de melancolie, eul liric aflându-se în ipostaza însinguratului, așa cum reiese din
versurile: ,,Ce să aștept să vie și ce să înțeleg,/Când peste mine timpul se prăbușește-ntreg?’’
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a
imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul metaforei ,,viața cu coșurile pline’’se sugerează dorința
poetului de a mai avea parte de momente inedite în viața sa. De asemenea, repetiția verbului ,,s-aștept’’,
care devine laitmotivul poeziei, exprimă tristețea și nerăbdarea descoperirii viitorului. Personificarea ,,nu
mai urcă de-a dreptul niciun drum’’accentuează spulberarea oricărei speranțe de a fi bine cu sine însuși și
imposibilitatea de a ieși din starea de singurătate ce-l domină.
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima încărcătură afectivă,
cu sentimente de tristețe și de apăsare interioară.

Subiectul al III-lea
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul 1877 în revista
Convorbiri Literare, reprezentativ pentru creația autorului și pentru evoluția ulterioară a prozei românești.
Textul urmărește drumul inițiatic al protagonistului și dificultățile inerente acestuia.
Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte. Statutul social al eroului
se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână,
el se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de
fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”. Deznodământul basmului
prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai
și avansează pe plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.
Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza experienței dobândite.
Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf.
Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă,
acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și
încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali.
Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării acțiunii. Acesta este
reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale individului. Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte,
precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei
de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Acest gest denotă
și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază
lipsa de experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin
atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea
și încrederea în sine.
În basmele populare, protagonistul este caracterizat doar prin calități, însă în „Povestea lui Harap-
Alb” acesta are și defecte.
În primul rând, naivitatea protagonistului se naște din lipsa maturității, care reiese încă de la
începutul basmului. În cadrul întâlnirii cu Sf. Duminică, acesta refuză sfatul ei datorită înfățișării acesteia,
însă se răzgândește și o ajută după ce bătrâna îi sugerează faptul că destinul lui este altul: „Fecior de
craiu, vede-te-aș împărat”. Episodul prezentat reliefează atât superficialitatea eroului, cât și altruismul
acestuia.
În al doilea rând, naivitatea protagonistului este evidențiată și de secvența în care spânul profită
de fiul de împărat, subjugându-l. Răufăcătorul reușește fără prea mult efort să îl păcălească pe erou,
constrângându-l să coboare în fântână, moment ce simbolizează schimbarea destinului: fiul de crai devine
Harap-Alb, sluga antagonistului, legat prin jurământ de acesta.
Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă acțiunea
basmului. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin deciziile și acțiunile sale. În
incipit, el dovedește că este nepregătit pentru rolul său ca viitor împărat: superficialitatea întâlnirii cu Sf.
Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă Acesta, în urma
coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză la minte”, sugerând că eroul are nevoie
de înțelepciune, nu de forță brută pentru experiențele ce aveau să urmeze, astfel spânul se conturează ca
un rău necesar maturizării tânărului. Ulterior, cele trei probe, la care este supus la curtea Împăratului
Verde evidențiază primele semne de maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina ursului,
rezistența la tentație – proba aducerii nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență
în atingerea scopului – aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul
basmului, după ce protagonistul trece prin cele mai importante momente ale vieții: dragostea și moartea.
Învierea sa încununează finalul drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică.
Caracterizarea eroului este făcută preponderent direct de către celelalte personaje sau narator. Sf.
Duminică îi spune acestuia că puterea milosteniei și inima ta cea bună, te ajută, fapt ce evidențiază
altruismul, milostenia și generozitatea acestuia. Fiicele de împărat sugerează, la rândul lor, aspectul lui
fizic prin replica: „Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mai plăcută”. Naratorul, de asemenea, îi atribuie
direct unele calități și defecte, prin replici ușor umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel,
lipsa de experiență și de maturitate a tânărului.
Construcția oximoronică ce reprezintă numele primit de la spân este alt mijloc de caracterizare,
semnificând statutul pe care îl are, dar și nepotrivirea dintre acesta și esența eroului: „slugă de viță
nobilă”. Simțul umorului este surprins din replicile protagonistului, când alege să facă haz de necaz în
situații de cumpănă: „dacă-i așa, hai și tu cu noi, că doară n-am a te duce în spinare”.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura românească, ieșind din
tiparul basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu
un caracter complex, în plin proces de maturizare, expus astfel unor experienţe diverse.