Ministerul Educației Naționale

Centrul Național de Evaluare și de Examinare

Examenul de bacalaureat național 20201
Proba E. a)
Limba și literatura română
Testul 7
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocațională – Profilul pedagogic
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de
puncte)
Citește următorul fragment:
Totdeauna am evocat cu sfială amintirile despre Camil Petrescu. Nici în gândurile cele mai
intime nu eram în largul meu alături de acest om puțintel la trup, neastâmpărat [...], care simțeam că
îmi domină judecata ori de câte ori încercam un dialog, fie chiar imaginar. Mă covârșea
personalitatea lui intelectuală perfect închegată și omenia lui de o incomensurabilă* arie de
cuprindere. Când, în străduința cercetătorilor de a restabili datele exacte, mergând în ordinea
certificatelor de primărie, nu se ajungea la o concluzie, – mă bucuram. Pentru că așa se reflectă Camil
Petrescu în conștiința mea: venit de peste tot, – nu dintr-un loc anumit cu zi și oră [...].
În personalitatea lui Camil Petrescu se interferau ideal virtuțile eruditului* ce domină
riguros spațiile inaccesibile muritorilor de rând, cu virtuțile omului de rând ce domină cu simplitate
și naturalețe spațiile tainice ale existenței. Camil Petrescu înrudea aceste planuri într-o trăire egală.
De aceea, polariza* cu ușurință, atrăgea atenția imediat prin multiplele sale mijloace de investigație
și infinitele sale resurse sufletești. Îmi amintesc o scenă petrecută prin 1935 sau 1936, pe Calea
Victoriei în colțul Capșei de altădată și de acum.
Un tânăr confrate, despre care nu știa nimeni din ce trăiește, straniu, zdrențăros și scofâlcit
de foame și frig, dispărut de multă vreme de pe trotuarele pe care hălăduia la întâmplare, trece abia
trăgându-și picioarele, prin fața noastră. Toți cei din grupul în care se afla și Camil Petrescu îl
cunoșteam, dar pentru niciunul existența mizeră a confratelui nu constituia decât o fatalitate. Abia
ajuns lângă grupul nostru, Camil Petrescu se desprinde printr-un salt și îi apucă brațul:
— Ce este cu dumneata? Nu te-am mai văzut de mult!
Vocea stinsă a tânărului confrate abia a putut șopti: am fost bolnav.
— De ce nu m-ai anunțat? – replică îndată Camil.
Intervenția spontană a lui Camil Petrescu cred că a fost salvatoare. Cerându-i rețetele cu care
poetul zăcuse în buzunar, socotindu-se însănătoșit numai pentru că se putea ține pe picioare, Camil
Petrescu le-a executat la prima farmacie și desigur intervenția lui nu s-a oprit aici. Nu am aflat
niciodată ce a mai făcut, pentru că niciodată nu a mai pomenit ceva despre asta. Dar la câteva zile
tânărul poet putea fi văzut într-un costum de haine aproape nou. Am relatat aceasta încă de la
primele rânduri pentru că ilustrează deplin trăsătura esențială a lui Camil Petrescu: omenia. Omenia
a fost, cred, virtutea pe care și-a construit el întregul său eșafodaj* intelectual și moral. Nu spun prea
mult dacă afirm că nimic nu a trecut prin viața lui alături de aceasta.
Ion Th. Ilea, O retrospectivă

1
Subiect „de antrenament” pentru examenul de bacalaureat 2020.
 *incomensurabil – care nu poate fi măsurat; foarte mare.
*erudit – care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant,
învățat.
*a polariza – fig. a aduna, a (se) concentra în jurul cuiva sau a ceva.
*eșafodaj – fig. ansamblu de idei pe baza cărora se alcătuiește o teorie, o ipoteză.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu

privire textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței nu eram în largul meu. 6
puncte
2. Menționează locul unde se petrece întâmplarea relatată de autor, utilizând informațiile din
textul dat. 6
puncte
3. Precizează o trăsătură fizică a lui Camil Petrescu, justificându-ți răspunsul cu o secvență
semnificativă din textul dat. 6
puncte
4. Explică motivul pentru care Camil Petrescu îi cere poetului rețetele. 6
puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, în ce constă complexitatea personalității lui Camil Petrescu.
6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă omenia este
condiționată sau nu de experiență, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din
volumul O retrospectivă de Ion Th. Ilea, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de
puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
– utilizarea corect ă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea.
6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10
puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului dintr-un
text dramatic, identificate în fragmentul dat.
CORINA (într-o rochie caldă de casă. Ștefan în pantaloni gri, pulover albastru, cu mâneci lungi și
închis la gât. Ținuta lor arată o dimineață rece de munte. Corina, pe terasă, în stânga, pe un șezlong, aproape
paralel cu rampa, privește afară, spre culise, într-un fel de reverie atentă ca și cum ar urmări ceva foarte
important, ce se petrece acolo. În hol, comod instalat într-unul din fotoliile albe de nuiele, Ștefan citește o
carte. La ridicarea cortinei, o clipă de tăcere prelungește această situație, care durează probabil mai de demult):
Încă una...
ȘTEFAN: Ai spus ceva?
CORINA: A mai căzut încă una. E a șaptesprezecea. Ieri au fost unsprezece. Alaltăieri cinci.
 ȘTEFAN: Vrei să le numeri pe toate?
CORINA: Aș vrea! Sunt așa de multe, că mi-ar trebui o eternitate... Ștefan!
ȘTEFAN (fără să-și întrerupă lectura): Daa...
CORINA: Pot să spun o prostie?
ȘTEFAN: Te rog. Nu te jena.
CORINA: Eu până acum nu văzusem niciodată cum cade o frunză. Credeam că se rupe și
cade.
ȘTEFAN: Ai intuiții miraculoase, Corina. Închipuiește-ți că într-adevăr asta e singura metodă
a frunzelor de a cădea: se rup și cad. Mă epatezi.
CORINA: Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță. Nu știi, nu bănuiești câte gesturi
mărunte sunt într-o cădere de frunză... (Tăcere.) Optsprezece...
Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de
puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text
poetic studiat, aparținând lui George Bacovia sau lui Lucian Blaga.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales
(de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice,
elemente de prozodie etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare
– 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea
în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
 EXAMENUL DE BACALAUREAT NAȚIONAL 2020
Proba E. a)
Limba și literatura română
Testul 7
SUGESTII DE REZOLVARE A SUBIECTELOR

SUBIECTUL I
A.
1. Sensul din text al secvenței „nu eram în largul meu” arată că autorul, poetul și
prozatorul Ion Th. Ilea, se simțea stânjenit, chiar complexat în prezența lui Camil Petrescu, în
ciuda faptului că acesta era un „om puțintel la trup, neastâmpărat”.
2. Locul unde se petrece întâmplarea relatată de autor se află pe Calea Victoriei, „în
colțul Capșei de altădată și de acum”.
3. O trăsătură fizică a lui Camil Petrescu este statura lui măruntă, subțire, autorul
romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” fiind un „om puțintel la trup,
neastâmpărat[…], care simțeam că îmi domină personalitatea ori de câte ori încercam un dialog,
fie imaginar”.
4. Camil Petrescu cere rețetele de la sărmanul poet, fiindcă acesta nu avea banii necesari
pentru a plăti medicamentele, oferindu-se discret să i le cumpere el: „Intervenția spontană a lui
Camil Petrescu cred că a fost salvatoare. Cerându-i rețetele cu care poetul zăcuse în buzunar,
Camil Petrescu le-a executat la prima farmacie”.
5. Ion Th. Ilea surprinde, prin caracterizare directă, plină de admirație, personalitatea
complexă, copleșitoare a lui Camil Petrescu, cu referire deopotrivă la rigoarea intelectuală
remarcabilă și la omenia lui fără limite. Virtutea lui esențială este de fapt omenia, pe care, crede
Ion Th. Ilea, „și-a construit el întregul eșafodaj intelectual și moral”, reliefat prin exemple și
argumente convingătoare în textul dat.

B. Omenia este o însușire fundamentală a ființei umane, extinsă, prin fire durabile, la
nivelul unei întregi comunități, populații, societăți. Omenia se sprijină, în mod firesc, pe alte
câteva trăsături spirituale pozitive: bunătate, bună-cuviință, cinste, ospitalitate, educație, pe care
poporul român le-a ilustrat, de-a lungul timpului, prin expresii celebre, cugetări, proverbe și
zicători.
Având în vedere complexitatea semantică ce derivă din conceptele enunțate mai sus,
consider că a fi „om de omenie” este o condiție de bază a armoniei sociale, a înțelegerii între
oameni, a împlinirii dreptății și asigurării premiselor unei vieți mai bune și mai liniștite. Dacă
vei păstra în viață bunătatea cu care te naști, vei dovedi mereu, în relație cu semenii, omenia
atât de necesară mai ales în zilele noastre.
În primul rând, se poate demonstra, potrivit cerinței subiectului, că omenia este fără
îndoială condiționată de experiența proprie de viață, prin întâmplările semnificative la care ai
fost supus sau ai fost de față, în care ai beneficiat de omenia altei persoane sau ai constatat
răutatea, lăcomia, necinstea altcuiva. Astfel, în textul memorialistic „O retrospectivă”, Ion Th.
Ilea asistă la o întâmplare memorabilă, care l-a impresionat în mod cu totul deosebit, devenind
o experiență de viață de neuitat, care a avut drept consecință o influență covârșitoare asupra
propriei educații, dar și prețuirea fără rezerve atât asupra valorii de scriitor a lui Camil
Petrescu, cât și a calităților de „om de omenie” dovedite de acesta cu maximă discreție.
În al doilea rând, alternativa că omenia nu este condiționată de experiență se dovedește
falsă în cele mai multe împrejurări ale vieții. Omenia, ca însușire intrinsecă, ancestrală a omului,
totuși se învață, se educă în familie, în școală, în colectivitate și mai ales prin lectură și prin
cultură. Omenia presupune meditație și clarificarea conceptelor interferente cu aceasta,
ilustrarea lor prin tipologia personajelor din literatură și din filmele de bună calitate, pentru a
face distincția dintre omenie și lăcomie, cinste și necinste, adevăr și minciună, justiție și
nedreptate.
În concluzie, prin omenie se consolidează și se exprimă în orice împrejurări, oricât de
ostile și de nefavorabile, o speranță de viață, adevărul rostit de un personaj literar celebru, Ilie
Moromete: „Binele, domnule, n-a dispărut niciodată din omenire.”.

Subiectul al II-lea

În fragmentul din piesa de teatru „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, se identifică
mai multe modalități de caracterizare a personajelor, directă, indirectă și autocaracterizarea,
determinate de mijloacele specifice de exprimare a mesajului într-o operă dramatică, în mod
indirect, prin jocul actorilor pe scenă.
Caracterizarea directă aparține în primul rând autorului, realizată prin intermediul
notațiilor scenice sau al didascaliilor, care substituie, în genul dramatic, narațiunea și descrierea
dintr-o operă epică, apanaj al unui narator obiectiv. Astfel, prin detalii descriptive, despre
Corina se precizează că este îmbrăcată „într-o rochie caldă de casă” și că se află pe o terasă, „în
stânga, pe un șezlong, aproape paralel cu rampa”. Privirea ei, aparent fără o direcție precisă,
este foarte atentă, Corina fiind „într-un fel de reverie meditativă, ca și cum ar urmări ceva foarte
important.” În schimb, Ștefan, îmbrăcat „în pantaloni gri, pulover albastru, cu mâneci lungi și
închis la gât”, se găsește în hol, unde citește o carte. Atitudinea sa denotă o înclinare spre studiu
și meditație.
Caracterizarea indirectă rezultă din preocupările și din dialogul personajelor. Corina
este foarte atentă la căderea frunzelor, comunicând, cu voce tare, o reflecție profundă asupra
decorului vegetal, strâns legat cu universul uman: „CORINA: A mai căzut încă una. E a
șaptesprezecea. Ieri au fost unsprezece. Alaltăieri cinci.” Ștefan, în schimb, este o fire
concentrată asupra lecturii, răspunzând uneori monosilabic: „ȘTEFAN: (fără să-și întrerupă
lectura): Daa...”. Observațiile Corinei denotă o concentrare demnă de un biolog, dar și o
înclinare pentru exprimarea paradoxală: „CORINA: Eu până acum nu văzusem cum cade o
frunză. Credeam că se rupe și cade.”
În text se întâlnesc și elemente de autocaracterizare, rezultată din firea sensibilă, ușor
ironică, a fiecărui personaj, dezvăluită de dialogul celor doi: „ȘTEFAN. Mă epatezi... CORINA:
Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță. Nu știi, nu bănuiești câte gesturi mărunte sunt
într-o cădere de frunză... (Tăcere). Optsprezece.”

SUBIECTUL AL III-LEA

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ deschide primul volum de versuri al
lui Lucian Blaga, „Poemele luminii“ (1919), aflat sub influența modernismului expresionist din
primele decenii ale secolului al XX-lea, în care poetul propune o cosmologie bazată pe
principiul forței primordiale reprezentate de lumină. Poezia este o meditație lirică pe tema
cunoașterii, o artă poetică ce situează nașterea poeziei sub semnul cunoașterii negative, al
minus-cunoașterii, prin amplificarea misterului existențial, a tainelor lumii.
În sprijinul acestei teme, Lucian Blaga pune în antiteză două moduri de cunoaștere a
lumii, pe care le va defini mai târziu în studiile sale filozofice, îndeosebi în „Trilogia
cunoașterii“: cunoașterea paradisiacă, rațională, limitativă, prin care misterele lumii sunt numai
parțial revelate; cunoașterea luciferică, prin care se potențează misterul, sporind, în plan poetic,
frumusețea lumii. Teoretizând, ca filozof, conceptele menționate, Blaga renunță, ca poet, „cu
bucurie la cunoașterea absolutului“, căci numai așa, prin poezie, poate să proiecteze „în
misterul lumii un înțeles“.
Lucian Blaga se manifestă cu hotărâre în apărarea necunoscutului ca stare existențială;
pentru cunoașterea luciferică, misterul este bunul cel mai de preț: lumea reală, cunoscută în
detaliu, prin rațiune, profană prin manifestările ei, devine banală, lipsită de farmec: „Obiectul
cunoașterii luciferice e totdeauna «un mister» care de o parte se arată prin semnele sale și de altă
parte se ascunde după semnele sale.”
Ca structură lingvistică, este folosit versul liber, cu o măsură variabilă, între 2 și 13
silabe, dispuse într-o singură strofă, de unde rezultă o structură perfect simetrică a poeziei. De
altfel, în prima ediție, Blaga acordă atenție „arhitecturii“ textului poetic, prin simetria axială a
acesteia (după techno- paegnia cultivată de Teocrit și de Simias din Rhodos sau după carmina
figurata latină), în mijlocul întregului poem punând versul 9, „dar eu“, care fixează eul liric în
centrul procesului de cunoaștere. Textul poetic este constituit astfel numai din două unități
frastice, cu o ritmică interioară complexă, îmbinare de trohei, iambi și amfibrahi, care dau
fluiditate și ritm interior meditației poetice. Simetria axială a versului conferă textului poetic
imaginea de clepsidră, sugerând, pe lângă conexiunea dintre cele două universuri de
cunoaștere, prin pronumele personal „eu”, și ideea trecerii timpului.
Titlul, o metaforă revelatorie care definește în linii esențiale universul liric al lui Blaga,
este reluat în primul vers, pentru accentuarea ideii poetice, având, în același timp, și rolul de
incipit. Titlul și incipitul anunță atitudinea poetului față de aspectele esențiale ale cunoașterii,
susținută și în versurile următoare, prin verbe de negație la persoana I, „nu strivesc“, „nu ucid“,
apoi prin afirmații, „sporesc“, „îmbogățesc“, „iubesc”, în același timp mărci ale subiectivității
unui eu liric profund implicat în meditația poetică.
Câmpul imaginar al poeziei se constituie pe baza metaforei revelatorii dominante,
„corola de minuni a lumii“, care subsumează semantic sensurile metaforelor-simbol „flori“,
„ochi“, „buze“ și „morminte“ și al metaforelor plasticizante „vrajă“, „nepătruns“, „zare“, „largi
fiori de sfânt mister“. Lucian Blaga aplică propria teorie a metaforei, din „Geneza metaforei și
sensul culturii“, distingând între metafore plasticizante, ce provin din domeniul lumii reale, și
metafore revelatorii, care sporesc semnificațiile în zonele profunde ale transcendentului și ale
tainelor universului. Se pune astfel în evidență „cunoașterea luciferică“, întemeiată pe orizontul
misterului, pe „întunecata zare“ stăpânită de „largi fiori de sfânt mister“, câmp imaginar de
profundă complexitate, în care poetul, în sens expresionist, își creează spațiul poetic din
potențarea tainelor lumii în „taine și mai mari“, aflate sub semnul metaforelor revelatorii.
Poetul definește, printr-un eu liric profund implicat prin mărci ale subiectivității,
completate cu adjective posesive aflate în antiteză cu pronume nehotărâte („lumina mea” –
„lumina altora”, „sub ochii mei”), partea ascunsă a lumii, creatoare de mister și de poezie,
universul păstrându-și prin urmare micile sau marile lui taine, neîntinat prin cunoașterea
profană, pozitivistă, a omului modern. Valoarea de adevăr, de profundă cunoaștere a lumii, nu
poate veni decât din protejarea acestor mistere: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu
ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte“. Se
ilustrează astfel relația, fundamentală în plan poetic, dintre eul poetic și lumea infinită a
misterului, figurată metaforic prin „corola de minuni a lumii“, adevărată „pădure de
simboluri“ a universului poetic blagian. Necunoscutul, pragul unde intervine cunoașterea
transcendentă, este sugerat de Blaga prin simboluri cuprinzătoare, deopotrivă plastice și
totodată de maximă generalitate: „flori“, „ochi“, „buze“, „morminte“. Enumerația, procedeu de
amplificare a viziunii poetice, compusă din elemente heteroclite, constituie o modalitate
complexă de cunoaștere, din elemente simbolice disparate, a misterelor profunde ale lumii.
Metaforele plasticizante „întunecata zare“ și „largi fiori de sfânt mister“ dezvoltă
viziunea unicității perfecte a lumii, sub semnul fiorului cosmic; antiteza între cele două tipuri de
cunoaștere, semnificate prin metafore, „lumina mea“ și „lumina altora“, potențează ideea că
imaginarul poetic este mult mai profund decât câmpul „cunoașterii paradisiace“, limitat, înscris
în norme obiective ale determinărilor științifice. Alături de acestea, metaforele-simbol au un rol
distinct în nuanțarea câmpului imaginar: „florile“ reprezintă elementul vegetal, punctul prim,
esențial în propagarea și regenerarea vieții, speranța într-o nouă viață, elanul ascensiv,
depozitar al energiilor solare; „ochii“ semnifică orizontul cunoașterii, puntea de legătură cu
lumile ascunse; „buzele“ sunt elementul spiritual, dragostea; „mormintele“, trecerea spre
neființă, spre imaterialitate, semnifică lumea de dincolo. Dincolo de aceste elemente simbolice, se
clădește marele orizont de mistere dintr-un spațiu transcendent, impenetrabil pentru
cunoașterea umană.
Motivul lunii, care domină universul poetic eminescian, este și aici un factor potențator
de mister și de cunoaștere, cu aceeași forță de cuprindere, orientată, de astă dată, nu spre
orizontul cosmic, infinit, al aștrilor, ci către penumbra din adâncuri, a tainelor profunde din
infinitul mic, materializate simbolic „în flori, în ochi, pe buze ori morminte“. Împrumutând
pentru sine din lumina lunară („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“), poetul oficiază el
însuși un act de creație, complementar creației originare, săvârșită sub semnul exploziei de
lumină. Nu este însă una devastatoare, ci „tremurătoare“, subtilă, creatoare de mister și de
valori estetice, profund umane; „lumina altora“, încredințată cunoașterii limpezi, „paradisiace“,
excesiv raționale, se dovedește brutală, „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric“, anulează șansa unei noi creații. Antiteza dintre cele două feluri de cunoaștere,
paradisiacă și luciferică, figurate prin metafore, „lumina altora“, lipsită de potențe creatoare, și
„lumina mea“, este ireductibilă. „Lumina mea“ este generatoare de mister, „lumina altora“ doar
determină drumuri fără întoarcere, conduce la inaptitudinea creației, la deriziune și inutilitate.
Opinia mea este că, pe acest traseu al descifrării misterelor, forma poetică a textului este
firească, nesupusă niciunei constrângeri, fapt remarcabil de altfel în toată poezia lui Lucian Blaga.
Măsura versurilor este greu previzibilă, ca și spațiile tainice în care se cufundă cunoașterea
luciferică, redând căile ei sinuoase. Ritmul versurilor urmează și el intensitatea stărilor
revelatorii, răgazul contemplării formelor extatice ale materiei simbolizate și fermitatea
concluziilor, a trecerii la alte orizonturi cognitive. Ritmul sugerează aproape muzical
imersiunea în spații profunde, până la luminile originare. Blaga însuși imită astfel actul creației
primordiale, poezia fiind o mică parte dintr-o astfel de cosmogonie.

7 mai 2020

Profesor doctor Hadrian SOARE,

Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești