Sunteți pe pagina 1din 3

Test model

Subiectul I
A.
1. sensul din text al secvenței “la repezeală” este grăbit sau în fugă.
2. Cele două trăsături fizice ale lui I. L. Caragiale, conform fragmentului suport sunt: mâinile
mici, ochii mari.
3. Domeniul în care se manifestă Mateiu Caragiale este literatura. O secvență care poate
susține această afirmație este: Mateiu, care a fost mai târziu un prozator şi poet foarte
talentat.".
4. I.L. Caragiale scria cu dificultate, în viziunea autoarei, întrucât căuta să surprindă
esenţialul. Scriitura sa este, de asemenea, caracterizată de ironie şi adjectiv plastic. O secvență
care poate ilustra această afirmație este: „În scris, nu-si îngăduia decât esențialul, verbul
dinamic, adjectivul plastic".
5. Atitudinea lui I. L. Caragiale fati de oamenii de pe strada sa, în timpul sederii la Berlin,
conform fragmentului citat este una prietenoasă și amabilă. L.L. Caragiale era un om sociabil
care ştia să comunice cu orice om, indiferent de statutul lor social. Charisma sa şi spiritul
ludic erau cele care il ajutau adesea să câştige simpatia celor din jur. Obisnuia adesea să stea
de vorbă cu negustorii, să cumpere garoafe, glumind cu vânzătoare.
B.
Exprimarea artistică a avut dintotdeauna o atenție deosebită în rândul dezvoltării sociale.
Anume creația muzicală a fost mereu solicitată, dar și foarte apreciată.
Din punctul meu de vedere muzica este foarte importantă în viața oamenilor pentru că ea
reprezintă o modalitate de exprimare a emoțiilor, a trăirilor și a frământărilor interioare.
Anume aceste exprimări formează conexiuni puternice între oameni și muzică.
Muzica este o alinare a sufletului, iar un exemplu concret este și cazul lui Ion Luca Caragiale,
din fragmentul „Dintr-un secol de viață” de Cella Delavrancea. Pentru el preludiile și fugile
lui J. S. Bach erau ca „pâinea cea de toate zilele”. El asculta cum Cella Delavrancea studia la
pian fugile lui Bach și se încărca efectiv cu energie și bună dispoziție pentru întreaga zi.
Cunoaștem că de-a lungul timpului mulți cercetători au studiat efectele pozitive și negative ale
muzicii asupra organismului uman, ajungând la concluzia că muzica clasică stimulează
gândirea și buna desfășurare a sarcinilor legate nemijlocit de gândire.
În concluzie putem afirma că muzica este foarte importantă pentru că influențează pozitiv
indivizii de toate vârstele, dar în special copiii care sunt în curs de dezvoltare.
Subiectul II
Poezia Lumina de ieri este o meditație pe tema trecerii ireversibile a timpului. Eul liric se află
într-o stare contemplativă, căutând înălțarea spirituală pe care o putea oferi trecutul. Motivul
central al textului este cel al căutării. Faptul că poetul simte o stare de incertitudine
accentuează ideea imposibilității obținerii cunoașterii totale. Lumina la care eul liric râvnește
este lumina primordială, care îl conduce spre starea metafizică. La nivel de mijloace artistice,
se identifică o structură modernă, care implică absenta elementelor prozodice și prezenta
ingambamentului.
Simulare Ilfov
Subiectul I
A.

1. Sensul din text al secvenței este a rămas în suflet.


2. Delavrancea folosea pentru a se adresa lui Sadoveanu apelativul căpitane Mihai.
3. Sadoveanu a obținut cu ajutorul lui Delavrancea distincția de a fi membru corespondent
al Academiei. Secvența care justifică răspunsul este: Glasul lui Delavrancea s-a ridicat
întâi pentru mine când am fost propus – încă înainte de Primul Război Mondial –
membru corespondent al Academiei.
4. Redactorii suferă după moartea lui Delavrancea deoarece nu se așteptau ca el să
decedeze atat de repede. Ei îi purtau multă admirație și în fiecare an comemorau mortea
lui.
5. O caracteristică a lui Delavrancea așa cum reiese din fragmentul suport o reprezintă
spiritul tânăr. Acesta și-a păstrat noblețea și a încercat să fie alături de prietenii lui până
în ultimele clipe ale existenței sale.

B.

Prietenia reprezintă un lucru valoros in viața fiecărui om, aceasta stabilindu- se uneori si intre
doua persoana care sunt de varste diferite.

În primul rând, consider că poate exista o relație de prietenie dintre doua persoane diferite,
deoarece se pot completa unul pe celălalt. De exemplu,o persoana extrovertita, plina de
energie și dinamica, poate găsi plăcere în compania unui introvertit, care îl poate inspira prin
calmitatea și răbdarea să. Astfel prietenia dintre doua persoane cu temperamente diferite se
bazează pe respect și apreciere, fiecare admirând la celălalt calitățile, diferite de ale sale.
În al doilea rând, o prietenie dintre doua persoane diferite poate exista deoarece aceștia pot
învăța lucruri noi unul de la celălalt. De exemplu, dacă unul dintre ei este pasionat de sport iar
celălalt de muzică, cei doi își pot împărtăși pasiunile unul altuia, fiecare îmbogățindu-se cu
noi cunoștințe. Este adevărat faptul ca, de obicei, prietenia se stabilește între persoane cu
preocupări comune, dar nici o prietenie intre doua persoane cu hobby-uri diferite nu este
imposibila.

În concluzie, doi oameni cu de varste diferite pot fi prieteni deoarece se completează reciproc,
afla lucruri noi pot învăța de la celălalt și se pot lăsa inspirați de calitățile pe care le admira
unul la celălalt.

Subiectul II

Opera Oseminte pierdute de Tudor Arghezi este o meditatie pe tema efectelor timpului asupra
ființei umane. Textul liric debutează prin constatarea eului liric că timpul transformă profund
ființa umană. El sublinează acest aspect prin sintagma frunză cazi, creangă te ridici. La nivel
de mijloc artistic se observă utilizarea procedeelor stilistice care au finalitatea de a contura
mesajul central. Prin metafora fântana curgea se expune curgerea heraclitiană, devenirea.

S-ar putea să vă placă și