Sunteți pe pagina 1din 1

Iniuria Lesbiae

În ” Iniuria Lesbiae” se remarcă faptul că tânărul artist începe o viaţă din ce în ce mai frivolă,
emoţii pricinuite de deziluziile încercate de poet, care iniţial îşi va afişa indiferenţa în versurile sale,
ulterior îşi va exprima amărăciunea şi chiar ura înverşunată ce nu poate stinge însă dragostea sa
ferventă, încheind prin a prezenta iubirea ca pe o boală incurabilă de care doar zeii îl pot scăpa sau
simţul civic al eului poetic, refugiul în singurătate. “Dicebas quondam solum te nosse / Catullum / Lesbia,
nec prae me velle tenere Iovem. / Dilexi tum te non tantum ut vulgus amicam, / sed pate rut gnatos
diligit et generos.” –

Poetul îşi destăinuie propriile sentimente într-o aparentă cronologie: de la cele mai subtile până la cele
mai vulgare, de la cele mai tacite până la cele mai pasionale, de la cele mai înflăcărate până la cele mai
revoltătoare. El are curajul să-şi exprime sincer zbuciumul vieţii personale, lăsând liricii adevărate
bijuterii artistice. “Nunc te cognovi; quare etsi impensius uror, / multo mi tames es vilior et levior. / Qui
potis est? Inquis. Quod amantem / iniuria talis / cogit amare magis, sed bene velle minus”.. Cuvântul
cheie “iniuria” prezintă două valenţe antitetice ale trădării, pe de o parte poate stârni gelozii şi înteţi
focul iubirii (“amare magis”), pe de altă parte poate distruge pasiunea pură, imuabilă (“velle minus”),
oricât de imposibilă ar fi trecerea atât de uşoară de la iubire la ură: “Quid potis est?”. Interogaţia poate fi
adresată mai mult sieşi decât iubitei, fiindcă poetul nu pare convins că va putea renunţa la marea iubire.
Lupta aprigă care se dă în sufletul poetului între raţiunea care-l îndeamnă să revină la realitate şi
pasiunea care-i mistuie fiinţa îl califică pe îndrăgostit prin epitetul “mister”.