Iacob Nicoleta Denisa

Literatură și cultură rusă

Engleză-Rusă, 1 B

Analiză asupra poeziei Te-apasă greu urâtul de Mihail Lermontov

Lirica lui Lermontov a avut un puternic impact asupra societății în care a trăit, fiind dedicată
unei gândiri alese și conținând simboluri ale unui romantism revoluționar. Poezia „Te-apasă
greu urâtul”, scrisă în ultimul an din viața poetului, este formată din trei catrene ce înfățișează
singurătatea absolută a sufletului său.
Singurătatea și trecerea timpului sunt temele principale ale poeziei, dureri ale poetului ce ar fi
putut fi vindecate cu ajutorul iubirii, atât a iubirii de sine cât și a iubirii față de o altă persoană.
La nivel stilistic, se poate remarca folosirea punctelor de suspensie care accentuează și mai mult
tristețea, melancolia și dorința poetului de a iubi, de a se vindeca de boala singurătății și de a fi
acceptat de societatea în care trăiește.
Prima strofă începe cu titlul poeziei, fixând încă de la început tema poeziei: urâțenia
singurătății și incapacitatea de a o depăși. Eul liric este neajutorat în fața acestui sentiment
devastator, neavând „cui să-ntinzi mâna” nici chiar în cele mai grele perioade ale vieții, „Când
sufletul vuiește de furtuni.”, acest sentiment induce o stare de apatie, de zădărnicie și
neputință în fața vieții. Cei mai buni ani din viață, anii tinereții, trec, iar speranța din sufletul
poetului se stinge ușor.
În a doua strofă, iubirea este pusă sub semnul întrebării și a incertitudinii. Încă există dorința
de a iubi în suflet, dar din cauza lipsei unei persoane pe care o putea iubi, acest sentiment
devine inutil în ochii eului liric, iubirea fiind mult prea rară pentru a o mai putea găsi din nou.
Din cauza acestor stări emoționale puternice, sufletul pare că a dispărut sau că s-a transformat
în cu totul altceva, că „nu e nici o urmă din ce-a fost”, totul devenid mic și neînsemnat și lipsit
de o largă gamă de sentimente, totul fiind ori „necaz” ori „fericire”.
În ultima strofă este prezentată concluzia poeziei, în care patimile, trecătoare întocmai cum
sunt ele, nu pot oferi decât o falsă fericire temporară, care nu multumește nici sufletul și nici
mintea, „Căci mintea nu le dă prea mult răgaz” să se dezvolte în adevărate pasiuni și să creeze
noi sentimente. Viața este văzută apoi, cu o minte clară, netulburată de superficialitatea
patimilor, ca fiind „o glumă fără nici un haz.”, fiind o viață pustie și lipsită de evenimente și
sentimente față de orice înconjoară această minte obosită și însingurată a eului liric.
Pentru Lermontov, singurătatea, iubirea neîmplinită și frustrările pe care le avea față de viață
și societate, cât și față de sine au fost foarte importante în conturarea carierei lui de scriitor,
acestea existând într-un fel sau altul în toate operele sale, în special în lirica sa. Poezia „Te-
apasă greu urâtul” prezintă întocmai cum se simțea poetul într-o lume care părea că nu îl
acceptă, că nu vrea să îl înțeleagă și îl expune într-un impas al vieții în care însingurarea dezolat
complet.