Leoaica tanara, iubirea

Poetii neomoderni refac legaturile cu poezia moderna interbelica. Poezia se reintoarce la lirismul pur,
redescopera puterea metaforei, profunzimile fiintei si marile intrebari ale acesteia. Se cultiva acum
ironia si autoironia, spiritul ludic, reprezentarea abstractiilor in forma concreta. La nivelul limbajului,
poezia se intoarce inspre sine, cautand noutatea expresiei, in incercarea de a se autodefini.
Rezultatul este uneori ambiguizarea textului, aparenta de nonsens si de absurd, iar, ca efect estetic,
socarea cititorului si punerea lui in ipostaza unui cautator de sensuri ascunse.

Nichita Stnescu a fost un poet, scriitor i eseist roman, ales post-mortem membru al Academiei
Romne. Considerat att de critica literar ct i de publicul larg drept unul dintre cei mai de seam
scriitori pe care i-a avut limba romn, Nichita Stnescu aparine temporal, structural i formal neo-
modernismului romnesc.
In poezia neomodernista a lui Nichita Stanescu sunt cultivate urmatoarele particularitati: poetica a
existentei si a cunoasterii; confruntarea dintre creator si ganditor; redefinirea poeticului prin lupta cu
verbul (necuvinte); reinterpretarea miturilor; cunoasterea deplina numai prin poezie; subtilitatea
metaforei.
Primul volum al lui Nichita Stanescu, Sensul iubirii, este situat sub semnul redescoperii lirismului.
Efortul poetului se indreapta inspre glorificarea si revelarea unui univers in plina geneza, cu care eul
liric se identifica pe masura ce se descopera in el. Daca in acest prim volum, dominat stilistic de
prezenta metaforei, sensul lumii este chiar sensul iubirii, in cel de-al doilea, O viziune a
sentimentelor, care continua linia primului, viziunea despre lume devine o viziune a sentimentelor.
Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din acest al doilea volum si cumuleaza o serie de trasaturi
ale neomodernismului, specifice primei perioadee de creatie stanesciene. Lirismul pur este valorificat
prin asumarea perspectivei profund subiective a eului.
Metafora este principalul instrument de configurare a viziunii subiective originale asupra trairii
interioare. Evolutia sentimentului este redata ludic, printr-un joc al concretizarii dimensiunii
abstracte a acestuia, la care contribuie imaginile insolite, asocierile neasteptate. Expresia poetica,
desi nu este ermetica, este novatoare si surprinzatoare, contribuind la ambiguizarea sensurilor.
Tema iubirii da seama despre intimitatea si profunzimea fiintei, despre importanta descoperirii lumii
prin dragoste.
Titlul defineste in maniera metaforica iubirea. Metafora explicita a iubirii imaginate ca o leoaica
tanara propune o perspectiva atipica, socanta pentru cititorul de poezie clasica, prin ideea de
ferocitate pe care o induce.
Compozitional, poezia contine trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe: intalnirea cu
iubirea, metamorfoza universului, constaterea metamorfozei ireversibile a fiintei. In plan morfologic,
schimbarea timpului verbal ( de la perfect compus la perfect simplu si la prezent) si adverbelor de
timp (azi, deodata, inc-o vreme,/si-nc-o vreme) redau iesirea treptata din timpul cronologic si fixarea
indragostitului intr-un timp circular, mitic, al iubirii sau al creatiei. Fiecare strofa este alcatuita
preponderent din propozitii principale, fapt ce sugereaza ca intalnirea fiintei cu iubirea/poezia consta
intr-o suma de gesturi coordonate.
Simetria se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii-leoaica, la inceputul si la sfarsitul textului
poetic, care se coreleaza cu doua perceptii diferite ale eului asupra lumii, ce sugereaza ca
transformarea este totala si ireversibila.
Relatiile de opozitie se manifesta in cea de-a doua secventa poetica, la nivelul metamorfozei fiintei
durerea muscaturii si la nivelul universului devenit sferoid : Coltii albi mi i-a infipt in fata,/ m-a
muscat leoica, azi, de fata. // Si deodata-n jurul meu, natura/ se facu un cerc, de-a-dura.
Prima secventa a textului poate genera un efect socant asupra cititorului si marcheaza o ruptura,
printr-un anunt impetuos, izolat de restul discursului poetic, Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in
fata in care leoaica, in pozitie de subiect gramatical, se asociaza iubirii, prin apozitie.
Acest prim vers, comparatie metafora incompleta a iubirii, situeaza sentimentul in sfera de
semnificatii a simbolului leoaicei, respectiv, forta, agresivitate, ferocitate, epitetul tanara adaugand
imaginii un plus de impetuozitate. Dinamismul celui de-al doilea vers trebuie pus in relatie cu
agresivitatea leoaicei, alaturi de care induce ideea de surpriza naucitoare pe care o produce aparitia
primei iubiri. Acest moment unic al receptarii sentimentului este asociat cu imagini ale agresivitatii,
respectiv ale socului provocat de contact : Ma pandise mult./ Coltii albi mi i-a infipt in fata,/ m-a
muscat, leoaica, azi de fata. Panda, asteptarea camuflata, din perspectiva leoaicei-iubiri, presupune
intentie; in asteptare se afla si indragostitul, dar asteptarea acestuia este nedeterminata intentional,
astfel motivandu-se si surpriza pe care i-o provoaca aparitia iubirii.
A doua secventa a poeziei surprinde o dubla transfigurare, a fiintei invadate de sentiment si a lumii,
receptata prin prisma noii identitati a fiintei. Ca intr-un joc de puzzle, lumea se recreeaza, reiterand
metaforic momentul genezei: in jurul meu, natural se face un cerc, de-a-dure,/ cand mai larg, cand
mai aproape,/ ca o strangere de ape. Rezultatul reconstructiei este modificarea fundamentala a
perceptiei realului. Situat in centrul universului, indragostitul este proiectat in afara timpului,
contempland parca o noua geneza. Cercul, imagine simbolica a perfectiunii, dar si a eternei
reversibilitati, anticipeaza imaginea finala a unei recuperari neintrerupte a sentimentului. Fiinta
sedusa isi abandoneaza simturile, distincte initial, pentru a le unifica: Si privirea-n sus tasni,/
curcubeu taiat in doua, si auzul o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii. Simturile inaltate presupun iesirea
fiintei din sine, din trupul material, oricum sfasiat. Metafora curcubeului taiat in doua ambiguizeaza
sensurile, prin pluritatea deschiderii sale: simbol biblic al armoniei si al impacarii, curcubeul taiat este
si imagine a unitatii in multiplicitate. Taierea sa in doua poate fi vazuta ca o ruptura intre simturi,
inaintea unificarii acestora.
A treia secventa poetica echivaleaza cu o eminesciana constatare a metamorfozei fiintei, descrise ca
exterioritate, dar sugerand preschimbarea launtrica: Mi-am dus mana la spranceana/ la tampla si la
barbie,/ dar mana nu le mai stie. Apartinand sferei oculare, spranceana simbolizeaza
cunoasterea, pe cand tampla poarta conotatia gandirii, iar barbia pe cea a rostirii. Mana care nu
mai recunoaste vechiul eu sugereaza transformarea totala a celuia care, invadat de forta
coplesitoare a iubirii, nu-si mai regaseste sinele anterior. Deosebirea, intre cele doua prezente ale
leoicei (in incipit si final) este evidenta. Daca initial intalnirea este brusca si agresiva, acum miscarile
felinei sunt viclene si senzuale : odata cunoscut sentimentul iubirii, acesta incepe sa se insinueze
treptat si voluptuos in sufletul poetului care asteapta o noua intalnire. Metafora desertului in
stralucire sugereaza incandescenta sufletului avid de iubirea care aureoleaza fiinta.
Metafora centrala, in jurul careia se ordoneaza cele trei secvente ale textului este leoaica tanara,
iubirea. Poetul inchina aceasta creatie iubirii o intamplare a fiintei mele dar si factorului
demiurgic, pentru ca numai Dragostea si Cuvantul au stat la baza lumii.
Neomodernismul ideatic al poeziei stanesciene se afirma si la nivel prozodic : strofele au numar
inegal de versuri (sextina, octet si decima) unde guverneaza tehnica ingambamentului. Rima variaza,
intre imperecheata si incrusita, alternand cu versul liber, iar combinatiile ritmice confera o eufonie
particulara poeziei.
Consider ca poezia propune un mod de receptare profund subiectiv a sentimentului iubirii, inteles ca
modalitate de a fi a eului in lume. Apartinand lirismului subiectiv, poezia situeaza eul in centrul unui
univers pe care il reconstruieste din temelii. Noutatea viziunii poetice, surprinzatoarele asocieri
metaforice, dau acestei poezii o nota evident neomoderna. Impresia mea este ca ne aflam in fata
uneia dintre cele mai frumoase poezii, nu de iubire, ci despre iubire.