NICHITA STANESCU

Unul dintre cei mai importanti scriitori este Nichita Stanescu, reprezentant al
neomodernismului.. Acesta a realizat numeroase opere printre care se evidentiaza poezia
„Leoaica tanara, iubirea’.
Aceasta opera este un poem care face parte din din volumul „ O viziune a
sentimentelor” si are ca tema iubirea, care este definita ca forma de cunoastere. Cunoasterea e
sinonima cunoasterii spatiului interior, dupa cum spune scriitorul insusi: ”Eu te cunosc prin
poezie, tocmai de aceea am inventat poezia, ca un organ al evolutiei simturilor omului”.
Poezia sugereaza consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul
sensibilitatii poetice, in lumea imaginara a constiintei, le are asupra raportului eului poetic cu
lumea exterioara si cu cea interioara. Iubirea inseamna corporalizarea a tot ce exista. Textul
poetic incepe cu o imagine care ilustreaza schimbul dintre obiect si reflectarea lui: ”Leoaica
tanara, iubirea”, in sensul ca eu liric recunoaste la aceasta prima intalnire cu iubirea, atributele
unei tinere leoaice: agresivitate, posesivitate, forta, cruzime, agilitate.
Ideea este sugerata chiar din titlu, prin apozitia „iubirea” ce deconspira metafora
„leoaica tanara” se pune semnul egalului intre cele doua structuri, unul cu sens concret, iar
celalalt definind un sentiment. Se creeaza, astfel, un spatiu al sentimentelor. Un spatiu al
aventurii poetice, daca avem in vedere simbolul vanatorii vadit in prima strofa. Universul se
insufleteste treptat si sub presiunea sentimentului iubirii se schimba in cuvinte. Cei doi
termeni ”Leoaica/Iubirea” vin din doua lumi diferite: una a concretului, alta a abstractului.
Dar tocmai acest fapt impune dinamism imaginii prin verbe ca:”a sarit in fata”, ”pandise”, ”a
infipt”, ”a muscat”:
Leoaica tanara,iubirea
Mi-a sarit in fata
Ma pandise-n incordare mai demult
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
M-a muscat,loaica azi de fata.
In text se regasesc trasaturi specifice neomodernismului. In primul rand, este vorba
despre tematica, ce implica atat iubirea cat si creatia ca modalitati de cunoastere. De
asemenea, sunt folosite simboluri preferate ale scriitorilor neomodernisti: leoaica, curcubeul,
pustiul, ciocarlia. O alta trasatura a acestui curent literar o reprezinta combinatiile inedite de
cuvinte, precum ‘natura s-a facut un cerc’, si auzul o-ntalni’. Viziunea subiectivă asupra trăirii
interioare este redată prin metaforă, leoaica fiind iubirea. Evoluţia sentimentului de iubire este
surprinsă ludic, printr-un joc al concretizării dimensiunii abstracte, iar expresia poetică duce
la ambiguizarea sensurilor. Limbajul este metaforizat: ‘leoaica tanara’, curcubeu taiat in
doua’, ‘strangere de ape’. Se remarca inovatia prozodica ce consta in masura variabila, strofe
inegale. Lirismul este subiectiv, reliefat prin marcile eului liric, precum verbe si pronume la
persoana I: mi, ma, am dus, dar si prin exprimarea unor trairi profunde si variate, precum
surpriza, teama, durere, neliniste, placere.
Se sesizeaza in prima secventa poetica reluarea ritmica a substantivului”fata”: in fata,
„de fata”, aparent o redundanta a textului. Dar aceasta reluare motiveaza schimbarile starii
poetice care constau, in prima instanta, in pierderea identitatii. A doua secventa surprinde
transformarile raportului eului poetic cu universul, care isi pierde legile ce-l guverneaza,
creandu-si altele noi: ”Si deodata-n jurul meu,natura/Se facu un cerc de-a-dura/ Cand mai
larg, cand mai aproape/Ca o strangere de ape/ Si privirea-n sus tasni/ Curcubeu taiat in doua si
auzul o-ntalni/ Tocmai langa ciocarlii”. In centrul acestui univers nou creat, se afla eul poetic
ca un nou demiurg care redimensioneaza lumea, dar chiar si acesta isi pierde concretetea sub
puterea devastatoare a iubirii. Simturile, vazul,auziul,pipaitul, se estompeaza, par sa se
detaseze de trup, abstractizandu-se si intalnindu-se intr-o armonie originara: un desert in
stralucire. Sintagma „si privirea-n sus tasni” sugereaza meditatia cu privire la conditia umana
limitata de o exterioritate ultima, inaccesibila, acea imposibilitate de a atinge absolutul.
Complementara ei este secventa cercului taiat in doua care ilustreaza relatia dintre spatiul
launtric si lumea din afara. Spatiul eului si spatiul lumii sunt intr-o stransa interdependenta.
In concluzie, poezia "Leoaică tânără, iubirea" este o confesiune lirică a lui Nichita
Stănescu în care eul liric este puternic marcat de intensitatea şi forţa celui mai uman
sentiment, iubirea. Aceasta generează o stare de fascinaţie, hipnotică, convertită într-o
experienţă unică. Prin revelaţia iubirii timpul se comprimă, se „sparge” făcând loc
eternităţii.Viziunea autorului asupra lumii se concretizeaza prin conturarea imaginii iubirii ca
ax al lumii, ca act fundamental, ca ritual de initiere. Poezia este considerata o capodopera a
liricii erotice neomoderniste, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si prin proiectia
cosmica, prin originalitatea metaforelor si prin simetria compozitiei.