Nichita Stnescu Leoaica tnr, iubirea Leoaica tinara, iubirea mi-ai sarit n fata. M pindise-n incordare mai demult.

Coltii albi mi i-a infipt n fata, m-a muscat leoaica, azi, de fata. Si deodata-n jurul meu, natura se facu un cerc, de-a-dura, cnd mai larg, cnd mai aproape, ca o stringere de ape. Si privirea-n sus tisni, curcubeu taiat n doua, si auzul o-ntilni tocmai lng ciorcarlii. Mi-am dus mna la sprinceana, la timpla si la barbie, dar mna nu le mai stie. Si aluneca-n nestire pe-un desert n stralucire, peste care trece-alene o leoaica aramie cu miscarile viclene, inca-o vreme, si-nca-o vreme...

Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a sentimentelor" din 1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic, reflectand lirismul subiectiv. Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei. Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata. Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea. Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea". Structura, compozitie, limbaj poetic Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei

strofe. Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca el era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a infipt in fata", "m-a muscat [...]defata". Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si deodata-n jurul meu, natura". Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta. Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului poetic. Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene" fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza: "Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie", poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem de puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca iubirea este perfida, are "miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o perioada terna a vietii, "un desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-nca-o vreme...". Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il va ferici. Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment. Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora.

Nichita Stnescu, Leoaic tnr, iubirea Poezia Leoaic tnr, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor (1964), n care tema predilect este iubirea, neleas fie ca stare extatic, fie ca modalitate de integrare n armoniile universale, fie drept cale de revelaie poetic. Iubirea este pentru poetul Nichita Stnescu o permanent ,,ntmplare a fiinei, unicul mod de existen. Volumul O viziune a sentimentelor aparine primei etape a lirismului stnescian, lirica sentimentelor, caracterizat de elanuri adolescentine, exuberan, manifestarea strii jubilatorii, consonana cu sinele i cu lumea; iubirea e acum sentimentul originar al naterii cuvintelor. Volumul este considerat de Eugen Simion ,,romanul unei idile(Scriitori romni de azi, vol. I). La nivel tematic, poezia Leoaic tnr, iubirea descrie n registru metaforic starea de vibraie continu, care este pentru poet dragostea. Creaia nu poate fi conceput n afara acestei stri de graie; iubirea este totodat i condiia supravieuirii n timp a operei. Interdependena dintre actul creator i starea de ndrgostire determin considerarea acestei poezii drept art poetic. Titlul este reluat n secvena inaugural; poetul ncearc s ofere o definiie metaforic a iubirii. Conform Dicionarului de simboluri (autori : J. Chevalier i A. Gheerbrant), ,,puternic, suveran, simbol solar i luminos pn la extrem, leul, regele animalelor, are calitile i defectele inerente rangului su. Leul este totodat simbol al inspiraiei divine, emblem a Sf. Ev. Marcu, dar i simbol al dreptii, al nelepciunii. Varianta feminin a simbolului poate fi asociat cu ideea posibilitii regenerrii perpetue a sentimentului. Cele 24 de versuri ale poeziei pot fi grupate n 4 secvene lirice. a). Versurile 1-6 prezint ntlnirea cu iubirea. Prezena nemijlocit a eului liric n text, afirmat prin folosirea pronumelor de pers. I sg., confer poeziei caracter confesiv. Poetul mrturisete propria aventur a descoperirii sentimentului de dragoste. Remarcm n acest sens absena verbelor la pers. I sg., ceea ce ar putea reprezenta caracterul inedit, neateptat, al acestei experiene. Impactul violent al sentimentului asupra fiinei poetului este sugerat la nivelul verbelor prin agresivitatea aciunilor denumite : ,,a srit, ,,pndise, ,,a mucat, ,,a nfipt. Atribuite leoaicei, aceste aciuni surprind de fapt caracterul spontan i totodat copleitor al sentimentului. Se simuleaz chiar, prin alternana timpurilor verbale (perfectul simplu i perfectul compus), urmarea unui fir epic imaginar. Repetiia ,,n fa/ de fa sugereaz vulnerabilitatea fiinei umane confruntate cu experiena ndrgostirii. b). Versurile 7-14 marcheaz trecerea ntr-o alt dimensiune a existenei, sub d forma unei descrieri cosmogonice. Pentru a reprezenta relaia cu universul ca efect al ndrgostirii, poetul apeleaz la simbolul cercului, imagine metaforic a unei lumi perfecte, care se ordoneaz dup noi legi, dictate de sentimentul suveran. Natura cerc e perceput de ochiul ndrgostitului ca avnd un diametru flexibil, sugestie a strilor inegale de suflet ale poetului ndrgostit. Acesta devine un axis mundi : ,,i deodat-n jurul meu, natura/ Se fcu un cerc, de-a dura. n versurile 11-14 poetul se nfieaz sub ipostaza unui homo cosmicus, reuind s accead ntr-un plan ideal, dincolo de percepia senzorial a realului : ,,i privirea-n sus ni/curcubeu tiat n dou,/ i auzul o-ntlni/ tocmai lng ciocrlii. Iubirea i permite aadar eului poetic accesul ntr-un spaiu al revelaiilor poetice (sugerat de imaginea ciocrliei, simbol al cntecului ca form primar a poeziei). c). Versurile 15-17 surprind constatarea metamorfozei ireversibile a fiinei poetului n urma ,,ntlnirii cu iubirea : ,,Mi-am dus mna la sprncean,/ la tmpl i la brbie,/ dar mna nu le mai tie. Iubirea, ca stare de graie, are ca efect imediat dematerializarea individului, permind trecerea ntr-un plan ideal. Reperele chipului uman luate n discuie (sprncean, tmpl, brbie), atinse de mn, suprind poziia gnditorului, a individului care mediteaz, care i folosete raiunea, intelectul. Eul liric se detaeaz ns de aceast component a fiinei sale, pentru a-i descoperi, ca efect al ndrgostirii, partea sensibil, afectiv, baz a activitii creatoare. Asistm prin urmare la o ruptur ntre gnditor i creator, n urma impactului sentimentului. d). Ultimele versuri (18-24) suprapun imaginile poet iubire pn la confundare. Tabloul din

final : ,,pe-un deert n strlucire,/ peste care trece-alene/ o leoaic armie/ cu micrile viclene este plasat sub semnul solarului, al dionisiacului. Cititorului i este solicitat simul vizual pentru a-i configura la nivelul puterii de abstractizare o imagine metaforic original a condiiei poetului. Repetiia din finalul poeziei ,,nc-o vreme,/ i-nc-o vreme, asociat punctelor de suspensie, eternizeaz sentimentul de dragoste, deschiznd substratul de meditaie filozofic al poeziei. Sub masca unei atitudini aparent ludice, problematica nfiat este de fapt grav: relaia individului cu iubirea, cu arta, cu timpul, cu sine nsui. Limbajul poetic este surprinztor i original, n spiritul neomodernismului. Poetul inoveaz la nivelul figurilor de stil, cu ajutorul crora construiete imagini artistice originale. Pe lng metafora central : iubirea-leoaic, reinem alte construcii metaforice precum : ,,privirea curcubeu tiat n dou, ,,natura cerc, de-a dura, ,,un deert n strlucire (imagine echivoc a pustiirii, a prjolirii fiinei de ctre sentiment). Alte procedee stilistice abstractizeaz imaginarul poetic : comparaia ,,ca o strngere de ape, epitete cromatice (,,colii albi sugernd caracterul primar al experienei ndrgostirii, ,,leoaic armie sugernd maturizarea sentimentului), repetiii. Poezia devine astfel o alegorie a ndrgostirii, descriind aventura ntlnirii cu iubirea. Structura prozodic (msura inegal, rima aleatorie i ritmul combinat) creeaz impresia de spontaneitate n eliberarea sentimentelor. Mesajul poeziei este n fond simplu : omul se ntlnete cu iubirea, care l metamorfozeaz. Iubirea l nva s comunice unicul, inefabilul, sublimul existenei sale. Particulariti neomoderniste n Leoaic tnr, iubirea : poezia contrariaz permanent ateptrile cititorului; o poetic a existenei i a cunoaterii; confruntarea dintre creator i gnditor; reflecia filosofic din substratul versurilor; redescoperirea i reinterpretarea simbolurilor, a miturilor; ascunderea unei problematici grave sub masca unei atitudini marcate de ludic i ironie; reprezentarea abstraciilor n form concret; ambigutatea limbajului poetic, mpins pn la aparena de nonsens i de absurd; subtilitatea metaforei; insolitul imaginilor artistice.

Leoaica tanara, iubirea (poezia neomodernista) Nichita Stanescu

Neomodernismul este o orientare care isi face simtita prezenta in perioada anilor `60 `70, dupa un deceniu (obsedantul deceniu) in care literatura, ideologizata polititc, fusese practic anulata ca forma de manifestare libera a spiritului uman. Acum insa, creandu-se o bresa in rigiditatea structurilor comuniste de conducere, literatura se reintoarce. Este o perioada a redescoperirii sentimentelor si a redescoperirii emotiei estetice. Poezia redevine lirism pur, dupa ce fusese contaminata maladiv cu un prozaism militant, se redescopera puterea metaforei, profunzimile fiintei simarile intrebari ale acesteia. Se cultiva ironia, spiritul ludic, reprezentarea abstractiilor in forma concreta. Primul volum al lui Nichita Stanescu, Sensul iubirii, este situat sub semnul redescoperirii lirismului. Daca in acest prim volum dominat de prezenta metaforei, sensul lumii este sensul iubirii, in al doilea volum, O viziune a sentimentelor, care continua linia celui dintai, viziunea asupra lumii este oviziune a sentimentelor. Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din al doilea volum al poetului si acumuleaza o serie de trasaturi ale neomodernismului. Lirismul pur este valorificat prin asumarea perspectivei profund subiective a eului. Tema iubirii da deama despre intimitatea si profunzimea fiintei. Metafora este principalul instrument de configurare a viziunii subiective asupra trairii interioare. Evolutia sentimentului este redata ludic, printr-un joc al concretizarii dimensiunii abstracte a acestuia, la care contribuie asocierile neasteptate. Expresia poetica este novatoare si surprinzatoare, contribuind uneori la ambiguizarea sensurilor. Titlul poeziei exprimametafora leoaica tanara prin suplimentarea apozitiei iubirea, evidentiind paralelismul dintre iubire si leoaica. Astfel, asemenea leului (regele junglei), iubirea ramane regina sentimentelor umane. In plan compozitional, poezia este formata din trei strofe inegale ca dimensiune (6-8-10 versuri), rima imperfectasi masura variabila, iar ca si Blaga, Nichita Stanescu recurge la virtutiile ingambamentului tip de vers care fluidizeaza temele si motivele, subliniinda anumite formule poetice. In prima strofa in care se observa revelatia sentimentului iubirii, poetul reface bucata cu bucata filmul nasterii acestui sentiment sublim. Versurile contin elemente de narativitate simbolica deoarece concentreaza o intreaga poveste: iubirea il pandise, fusese constient de prezenta ei, dar numai astazi si-a infipt coltii albi in chipul sau. Paralelismul leoaica iubire este evident deoarece iubirea imprumuta toate atributele leonine: este frumoasa, agresiva, puternica si tanara, intalnirea cu ea fiind o revelatie. Urmatoarele doua strofe prezinta consecintele revelatiei traite de eul-liric. Iubirea declanseaza un sentiment de beatitudine proiectat pe doua dimensiuni: cosmica si umana. Prezenta simultana a celor doua planuri este o trasatura caracteristica primelor volume ale lui Nichita Stanescu. A doua strofa reprezinta o descriere cosmogonica concentrata, deoarece poetul propune o imagine halucinanta a universului, imaginat ca un cerc in perpetua miscare si rostogolire: si de-odata-n jurul meu natura / se facu un cerc de-adura. Simturile fiintei indragostite (privirea si auzul) se intalnesc undeva in inaltul cerului tocmai langa ciocarlii. Zborul inalt al ciocarliei si cantecul ei divin sugereaza aspiratia spre absolut, unind planul teluric cu cel cosmic.

Iubireaopereaza adevarate mutatii anatomice. Fata poetului devine un desert in stralucire (metafora care reuneste forta pustiitoare, devastatoare a iubirii cu stralucirea). Mana care aluneca-n nestire nu mai recunoaste spranceana, tampla si barbia elemente ale existentei sale anterioare. Omul s-a dematerializat, s-a spiritualizat, iar leioaica aramie face parte acum din fiinta sa. Repetitia din finalul poemului, urmata de punctele de suspenise inc-o vreme / si-nc-o vreme are rolul de a eterniza clipa traita, de a smulge iubirea de sub impactul timpului. In concluzie, poezia Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu se inscrie in estetica neomodernista prin tratarea marilor teme (iubire, natura, timp), prin recursul la metafora, prin sugestie,ambiguitate si prin expresivitatea versurilor.

Neomodernism.Nichita Stanescu.Leoaica tanara,iubirea.

Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave i prin redarea temelor grave ntr-o manier ludic, de joc, ce ascunde ns tragicul. Literatura neomodernist este definit printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile i expresie ermetic. Cei mai importanti reprezentati ai neomodernismului sunt: Nichita Stanescu, Ana Blandiana,Mircea Dinescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu etc. Nichita Stnescu se remarc prin o mare mobilitate asupra viziunii despre iubire, natur, istorie, logos,moarte, destin , genez, dar i printr-un joc insolid al cuvintelor crora le ofer materialitate i independen. Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor din 1964, in care Nichita Stanescu, prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic. Este considerata o capodopera a liricii erotice romaneste, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei. Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata. Poezia Leoaica tanara, iubirea este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea. Titlul este exprimat printro metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv,leoaica tanara, explicata chiar de poez prin apozitiaiubirea. Poezia este structurata in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe. Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, care ia forma unei tinere leoaice agresive, care ii sare in fata poetului, avand efecte devastatoare asupra identitatii sinelui, infingandu-si coltii albi..in fata si muscandu-l de fata. Pronumele la persoana I mi,ma,m potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l pandeste-nincordare/mai demult, dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata for a devastatoare:mi-a sarit in fata, mi ia infipt in fata,m-a muscat..de fata . Strofa a II a accentueaza efectul psihologic al aceste neasteptate intalniri cu un sentiment nou, necunoscut-iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: Si deodata-njurul meu, natura. Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii.se facu un cerc de-a dura/cand mai larg, cand mai aproape/ca o strangere de ape. Poetul se simte in acest nou univers un adevaratcentrum mundi, un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupe alte perceptii, cu o forta impresionanta. Privirea, ca si auzil, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, se intaltatocmai langa ciocarlii, sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus. Poetul este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, si privirea-n sus tisnii,/ curcubeu taiat in doua, curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cerasca, reflectat in sufletul prea plin al poetului.

Strofa a III a revine la momentul initial, leoaica aramie / cu miscarile viclene fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie, poetul nu se mai cunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de atacul surprinzator al iubirii. Poezia este o roman dedicata iubirii , sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stnescu, stare sufleteasc ce capt puteri indefinite asupra sensibilitii eului poetic, nlndu-1 n centrul lumii care, la rndul ei, se reordoneaz sub fora miraculoas a celui mai uman sentiment. In finalul poeziei N.S. afirma ca iubirea este un sentiment inevitabil dar trecator. Imaginile poetice se individualizeaz prin transparen, dinamism i, sugestie semnificativ pentru "obiectul" iubire, ntreaga poezie concentrndu-se ntr-o unic metafor, transformand poezia intrun imn incantatoriu, intr-un psalm inchinat Iubirii.

III. 96 (tema i viziunea despre lume, reflectate ntr-un text poetic din opera lui Nichita Stnescu Leoaic tnr, iubirea) Nichita Stnescu este considerat a fi unul dintre inovatorii limbajului poetic n literatura romana alturi de Mihai Eminescu i Tudor Arghezi. Astfel, conform opiniei lui Eugen Lovinescu, Nichita Stnescu schimb sensul i planul speculaiei poetice, lirismul sau fiind neateptat i atenteaz la nelegerea cititorului. Nicolae Manolescu surprinde, de asemenea, n poezia stnesciana o rsturnare de percepii, o metafizic a realului i o fizic a emoiilor. Nichita Stnescu este reprezentant al generaiei anilor 60, exprimndu-i epoca i contribuind n mod decisiv la constituirea ei prin ideologia sa poetica. Scrierile sale aparin curentului neomodernism, curent literar dezvoltat in a doua jumtate a secolului al XX-lea care i propune s realizeze o literatura ce reia formule i modele moderniste ntr-o variant inedit. Aceast rennodare a legturilor cu perioada modernismului se realizeaz att prin utilizarea formulelor de expresie moderniste, a limbajului ambiguu, a metaforelor subtile, a imaginilor insolite ct i prin reflecie filozofic, ironie i intelectualism. Dificultatea liricii lui Nichita Stnescu i ncntarea pe care o produce, provin din modul n care ea contrariaz permanent ateptrile cititorului. Perceperea abstraciilor ca avnd o existen concret i preschimbarea lucrurilor concrete n abstracii, aceast inversare a raporturilor, reprezint o caracteristic proeminent a poeziei lui Nichita Stnescu. n concepia lui, poezia e vie: se nate din imaginaia poetului i se hrnete cu imaginaia cititorului. Poezia devine o tulburtoare cunoatere de sine i o comunicare cu sinele. Fiind permanent orientat spre comunicare i siminduse trdat de cuvinte, Nichita Stnescu ncearc s gseasc nite combinaii sintactico-metaforice pe care le numete necuvinte. Poezia Leoaic tnr, iubirea este cuprins n volumul O viziune a sentimentelor aprut n 1964. Acest volum face parte din prima etap a creaiei stnesciene, o etap a exuberanei, a tinereii i are ca tema central dragostea ca stare de certitudine. Aadar, tema central a poeziei este iubirea, vzut ca un sentiment care poate defini existena. ntregul text este o metafora ampl pentru modurile de manifestare ale iubirii, sentiment de energie i vibraie continu. Metafora central este explicat chiar din titlu prin intermediul apoziiei iubirea, deoarece acest sentiment este vzut sub forma unui animal de prad agresiv, o leoaic tnr. Putem distinge patru secvene ale acestei poveti de ntlnire cu iubirea, urmrindu-se, pe rnd, schimbrile si metamorfozele prin care trece cel care a cunoscut iubirea. Prima strofa prezint propria descoperire a iubirii de ctre eul liric (pronumele la persoana I singular mi, m, m fiind mrci ale prezenei eului liric). Prin utilizarea mijloacelor artistice iubirea este materializat, imaginile artistice create prezint totul ca pe o aventur. Sentimentul apare brusc (mi-a srit n fa), n mod neateptat, lundu-l prin surprindere i fr a-i oferi timp s reacioneze n vreun fel. Abia dup ce este afectat, eul liric realizeaz c l pndise-n ncordare mai demult. Decticul temporal demult arat timpul ndelungat al urmririi, iubirea fiind n ateptarea momentului prielnic pentru a ataca. Prin adverbul azi prezent n ultimul vers al strofei se poate observa c momentul prielnic este chiar acum, n prezent. Fora devastatoare cu care acioneaz, duritatea sunt redate prin versul Colii albi mi i-a nfipt n fa. Iubirea se manifest ntr-un mod violent (m-a mucat) lsnd urme, unele chiar vizibile (de fa) transformarea fiind deci ireversibil. Cea de-a doua strof poate fi interpretat ca o descriere cosmogonic. Schimbrile produse n interiorul eului liric determinate de apariia unui nou sentiment, iubirea, produc schimbri la nivelul exteriorului. Aceste schimbri sunt la fel de brute (i deodat), iar eul liric resimte acum tot

exteriorul, sentimente de ameeala i confuzie punnd stpnire asupra lui. Fora agresiv a iubirii modific realitatea, re-ordoneaz lumea dup propriile-i legi ntr-un joc al cercurilor (simbol al perfeciunii): Se fcu un cerc, de-a-dura,/ cnd mai larg, cnd mai aproape,/ ca o strngere de ape. Acest nou univers este creat n jurul eului liric, el fiind nucleul. Simurile-i sunt exacerbate cci privirea-n sus ni iar auzul o-ntlni/ tocmai lng ciocrlii. Amestecul de senzaii, combinarea echivoc a simurilor dau natere unei alte viziuni asupra lumii. Transformarea propriei interioriti este descris n cea de-a treia strofa prin modificrile fizice suferite. Cel care a fost afectat de iubire nu se mai recunoate pe sine, totul este schimbat, diferit: Mi-am dus mna la sprncean,/ la tmpl i la brbie,/ dar mna nu le mai tie. n ultima stof timpul este ncetinit, iubirea avnd acum o micare lin, (alunec-n netire). Nimic nu este concret, tangibil. Starea dat de iubire este asemnat cu un miraj prin sintagma deert n strlucire. n continuare sentimentul care a pus stpnirea asupra eului liric este surprinztor, avnd micrile viclene, aa cum a fost i apariia lui. Ultimele dou versuri, nc-o vreme,/ i-nc-o vreme, arat continuitatea sentimentului, durata sa imposibil de definit. Prin punctele de suspensie utilizate la sfritul poeziei, finalul este deschis lsnd loc mai multor interpretri. Seducia poate fi reluat oricnd, fie din perspectiva aceleiai iubiri, fie din perspectiva altei iubiri. Aadar, n concepia lui Nichita Stnescu, iubirea este un act fundamental. Dup cum se observ i n textul propus, el este capabil s conduc la schimbarea radical a alctuirii interioare, la o metamorfoz definitiv a fiinei. Dragostea genereaz o stare de fascinaie, hipnotic, convertit n experien unic. Prin revelaia iubirii timpul se comprim, se sparge fcnd loc eternitii.