Leoaica tânără, iubirea,

de Nichita Stănescu (1933 -1983)

- face parte din al doilea volum de versuri al poetului ,,O viziune a sentimentelor" publicat în 1964 situata și
acesta sub semnul recuperării lirismului. Iubirea este prezentată ca stare extatică a eului poetic. Volumul
face parte din prima etapa de creatie a poetului, care ilustreaza o lirica a sentimentelor, adolescentină, în
care predomină idealurile romantice, subiectul cunoasterii este eul liric in jurul caruia se circumscrie lumea
reală.
- viziunea asupra lumii este pusă în lumină prin temă, elemente de compozitie și limbaj, titlul, secvențe
poetice, relații de simetrie și opoziție.

Tema – confesiune lirică despre consecințele pe care iubirea, materializata in animalul de prada navaleste in
spațiul sensibilității poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.

Titlul, element paratextual, anticipează motivul literar al poeziei si metafora centrală cu valoare simbolică a
leoaicei. Iubirea este prezentată simbolic sub forma unui animal de pradă agresiv, ,,leoaică tânără", explicitată
de poet prin apoziția ,,iubirea". Titlul, reluat în incipit este o metafora ce indică tema dragostei. Asocierea
dintre „leoaică” și „iubire” sugerează perspectiva poetica asupra acestui sentiment: agresivitate, forță,
vitalitate. Epitetul „tânără” subliniază spontaneitatea, prospețimea, senzualitatea.

Structura
-poezia este structurata în trei strofe cu număr diferit de versuri.
Strofa I- alcătuită din 6 versuri, are ca idee poetică materializarea experienței de iubire sub forma unei
tinere leoaice agresive cu efecte devoratoare asupra identității sinelui, înfigându-si ,,colții albi [...] în față".
Animalul de pradă năvălește cu agresivitate și se instalează violent în sufletul îndrăgostitului-victimă.
Pronumele la persoana I mi, m- potențează confesiunea eului poetic. Versurile ,,mă pândise-n încordare/ mai
demult" sugerează că, în ciuda întâlnirii neașteptate cu fenomenul iubirii, presimțirea acestei trări exista,
eventualitatea ivirii acestuia era cunoscută. Însă forța sa devastatoare ,,mi-a sarit în față", ,,mi i-a înfipt în
față", ,,m-a mușcat [...] de față" este surprinzătoare. Șocul provocat de aceasta întâlnire este susținut și de
utilizarea repetată a substantivului polisemantic „față” care amplifică imaginea unei coliziuni violente dintre
inocența anterioară îndragostirii și revelația din prezent. Imaginea vizuală a „colților albi” sugerează,
pe deoparte, agresivitatea iubirii, pe de altă parte, puritatea sentimentului (epitetul cromatic „albi”).
Strofa a II –a – alcătuită din 8 versuri descrie efectele întâlnirii cu experiența erotică: transformarea
percepției exteriorului de către îndrăgostit sau chiar efectele iubirii asupra universului însuși. Relația
îndrăgostitului cu lumea se modifică brusc, idee sugerată de utilizarea adverbului de timp „deodată”.
Experiența transformatoare stimulează o energie extinsă asupra întregului univers: ,,Și deodată-n jurul meu,
natura se făcu un cerc de-a dura,/ când mai larg când mai aproape,/ ca o strângere de ape". – alcătuită din 8
versuri descrie efectele întâlnirii cu experiența erotică: transformarea percepției exteriorului de către îndrăgostit
sau chiar efectele iubirii asupra universului însuși. Relația îndrăgostitului cu lumea se modifică brusc,, un
nucleu existențial, care poate reorganiza exteriorul dupa alte percepții.
Privirea și auzul se exteriorizează, capătă supraputeri și se înalță ,,tocmai lângă ciocârlii", sugerând faptul
că apariția iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a fericirii, care este percepută cu simțurile
expandate "Și privirea-n sus tâșni,/ curcubeu tăiat în doua". Orientarea ,,în sus” sugerează direcția de înălțare
adusă de îndrăgostire. ,,Ciocârlia” este simbolul armoniei muzicale și sugerează starea de extaziat a eului liric,
neașteptată, copleșitoare. ,,Curcubeul” este simbolul biblic al victoriei binelui de după potopul prin care a
trecut Noe și constituie un fenomen fascinant, iar aici poate semnifica fericirea nesperată dată de iubire, un
semn al izbânzii cerești reflectat în sufletul prea plin al eului poetic.= entuziasm, placere, ….

Strofa a III –a - alcătuită din 10 versuri- descrie efectele transformatoare asupra percepției de sine
relevate in propriul corp de către îndrăgostit. Sinele poetic nu își recunoaște identitatea corporală, își pierde
concretețea și contururile sub puterea devastatoare a iubirii, iar simțurile i se estompează: ,,Mi-am dus mâna la
sprânceană,/ la tâmpla si la bărbie,/ dar mâna nu le mai știe". Eul liric nu se mai recunoaște simțindu-se confuz
și bulversat de ,,atacul" surprinzator. Revine la metafora inițială, dar în altă ipostază: ,,leoaică arămie/ cu
mișcările viclene". Imaginea iubirii agresive, devoratoare se completează acum cu cea a iubirii insinuante,
subtile, înșelătoare, maturizate. Iubirea nu mai este o ,,leoaică tânără", ci una ,,arămie" perfidă pentru că
are ,,mișcările viclene". Sentimentul acaparant al iubirii face ca ternul ,,deșert" să capete ,,strălucire". Motivul
timpului dezvoltat cu ajutorul repetiției urmată de punctele de suspensie ,,înc-o vreme,/și-ncă-o vreme..."
sugerează ideea de continuitate finită, de repetabilitate a stării ca forma continuată a spiritului.

Viziunea lui N. Stănescu asupra lumii este legată in acest poem de viziunea sa asupra experienței iubirii și
se dezvăluie treptat prin imagini șocante: instalarea iubirii schimbă perceptiile îndragostitului, atât pe cele
exterioare, cât si pe cele ale sinelui. Natura devine deodată „un cerc de-a dura”, iar noul univers ia naștere din
cercuri concentrice în rotire într-un procesul de recreare a lumii dupa legile iubirii. Iubirea poate, deci, să
ordoneze haosul inițial și să creeze o nouă lume în care eul liric devine centrul. Motivul central al poeziei este
cel al leoaicei, simbolul acestei iubirii – pasiune.
Poezia este o artă poetică erotică neomodernistă deoarece conține un ansamblu de trăsături care compun
viziunea despre iubire și viață a autorului, despre menirea lui în univers și despre misiunea iubirii și artei, într-
un limbaj literar care-l particularizează. O alta perspectivă asupra acestei poezii poate fi data de relația poet-
lume, poet-creatie în care iubirea se identifică cu poezia, cu creația, asa cum, de altfel, marturiseste Stanescu.
Aceasta reprezintă un mijlocitor între eu, conștiința individuală, și universul cunoașterii exterioare și dă naștere
unei contopiri cu esența lumii prin iubire.
Noutatea limbajului poetic este data de imagini artistice neasteptate si de metafore surprinzatoare „m-a
muscat leoaica azi de fata” (imaginea vizuala socanta), „curcubeu tăiat în două”(metaforă ambiguă ). Metaforele
insolite redau aspiratia către transcendent, spre absolut:„Si privirea-n sus țâșni/ curcubeu tăiat in doua/ Si auzul
o-ntalni tocmai langă ciocârlii.” Sensul se realizează prin simboluri existențiale construite prin mutatii de sens și
constructii sintactice aparent absurd sau prin schimbarea valorii gramaticale a cuvintelor.
Înnoiri prozodice - versul liber și ingambamentul, tehnica prin care ideea dintr-un vers se continuă în
versurile urmatoare, ceea ce confera fluiditate discursului liric. Rimă imperfectă și măsură variabilă.
Lirism subiectiv - confesiune lirică la persoana I.
Concluzie
Nichita Stănescu ilustreaza printr-un discurs liric confesiv scris în
manieră inedită întâlnirea omului cu iubirea. Poemul sugerează că sensul iubirii este însuși sensul lumii, iubirea
fiind o lume a sufletului despre care poetul vorbește în texte de factură neomodernistă care traduc nevoia si
ideea de libertate a spiritului. Adauga 4 trasaturi neomoderniste!!!
Schita eseului structurat
Introducere
 Descriere perioadei - contextul istoric si cultural – perioada postbelica – generatia 60 - neomodernism
 date despre autor – cine a fost N. S.

Cuprins:

I - Tipologia textului – tip de discurs: monolog liric neadresat – subiectiv – STRUCTURA POEZIEI – POTI
SA PREZINTI IDEILE FIECAREI STROFE
Tema textului+ motive – comparatie cu alte texte care trateaza aceeasi tema.

II. Două trasaturi care fac posibila încadrarea textului în curent

 definitia neomodernismului!!!!!!!
 2 trăsături neomoderniste
1- subiectivitatea – marci gramaticale ale subiectivitatii: verbe si forme pronominale
2- utilizarea senzorialului in descrierea imaginilor artistice
3- revigorarea poeziei
4- revenire la formule de expresie metaforice
5- întoarcerea la metafore subtile, ironie
6- alăturarea elementelor contrastante

III. Două idei

1. a doua strofa- ultimele 4 versuri- simturile cu puteri extreme, cu calitati iesite din comun
2. a treia strofa- primele 5 versuri- pierdere de sine, eul nu se mai recunoaste

IV. Două elemente de compozitie

- Relatie DE OPOZITIE si simetrie - circularitate/ opoziție
Relatia dintre imaginje ainitiala a leoaicei – tanara si violenta, comparata cu imaginea din strofa a treia ultimele
versuri: aramie si vicleana
- Limbaj – expresivitate – comentam 4 figuri de stil (vezi materialul pe Mijloace artistice)
leoaică – metafora –
natura/ se facu … ca o strangere de ape / …-
repetitia ,,inca-o vreme,/ si-ncă-o vreme” –
colti albi – epitet cromatic
 desert in stralucire – metafora -
Inovatii prozodice - scrierea cu minuscula la inceput de vers, ingambament (tehnica prozodica) , masura
inegala.

Concluzia
Particularitatile textului neomodernist