Leoaică tânără, iubirea- Nichita Stănescu

Neomodernismul este curentul literar ce aduce inovare limbajului, insolitul imaginilor

artistice, subtilitatea metaforelor, ambiguizarea și redescoperirea sensibilității creatoare.
Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din al doilea volum a lui Nichita Stănescu, O viziune
a sentimentelor, apărut în 1964, fiind considerată o meditație pe tema iubirii, ca aventură
existențială, ca unică formă de existență.
Poezia aparține neomodernismului prin tema abordată într-un mod inedit, ambiguitatea
limbajului, imaginile artistice neașteptate, subtilitatea metaforelor, înnoirile prozodice.
Este o artă poetică neomodernistă ce vizează relația poet-lume, poet-creație și identifică
inspirația cu iubirea.
Titlul este o metaforă ce sugerează extazul poetic la apariția neașteptată a iubirii, văzută ca o
regină a sentimentelor, reluarea sa în primul vers potențând asocierea cu acest animal de pradă,
de unde forța, agresivitatea, spontaneitatea și noblețea acestui sentiment.
Tema poeziei surprinde consecințele pe care le are iubirea asupra raportului eului poetic cu
lumea exterioară, dar și cu sinele. Motivul central al textului, care prin repetare devine
laitmotiv, este acela al leoaicei, simbol pentru iubirea ca pasiune și fascinație copleșitoare.
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea în mod direct a sentimentelor și prezența
mărcilor eului liric, pronume și verbe la persoana I singular (mi, mă, mi-am ).
Simetria se realizează prin cele două imagini ale iubirii-leoaică, plasate la începutul şi la
sfârșitul textului poetic. Metaforele ,,leoaică tânără’’ și ,,leoaică arămie’’ se corelează cu două
percepții diferite ale eului asupra lumii, ce sugerează faptul că transformarea produsă de iubire
este ireversibilă.
Compozițional, poezia are trei secvențe lirice, corespunzătoare celor trei strofe: în prima
este prezentată întâlnirea neașteptată cu iubirea, cea de-a doua descrie, metamorfoza
universului sub influența iubirii, iar în ultima secvență este redată constatarea transformărilor
ireversibile ale ființei.
Prima secvență exprimă vizualizarea sentimentului de iubire, care ia forma unei tinere
leoaice agresive. Poemul devine o definiție portret a iubirii, care este o energie sălbatică,
necruțătoare, o aventură spontană căreia îi poate cădea pradă oricine: (mi-a sărit în față,/ Mă
pândise-n încordare). Pronumele la persoana I, (mi, mă, m-), evidențiază confesiunea eului liric
în sensul că poetul era conștient de ivirea sentimentului de dragoste, dar care nu se aștepta să
fie așa puternic și devastator: (Colții albi mi i-a înfipt în față./m-a mușcat leoaica azi de față.).
Repetiția epitetului (față) sugerează violența sentimentului care poate răni.
 În cea de-a doua secvență este prezentată metamorfoza universului sub influența iubirii,
accentuându-se efectul psihologic al acestei neașteptate întâlniri. Forța agresivă și fascinantă a
iubirii reorganizează lumea după propriile legi, într-un joc al cercurilor, ca simbol al perfecțiunii:
(Și deodată-n jurul meu, natura/ se făcu un cerc de-a dura/ când mai larg când mai aproape/ ca
o strângere de ape.).
Privirea, ca și auzul, simboluri ale perspectivei sinelui, se înalță (tocmai lângă ciocârlii), sugerând
faptul că apariția iubirii, manifestare superioară a bucuriei supreme, este percepută cu toate
simțurile, mai ales că se spune că ciocârlia zboară cel mai sus. Epitetul metaforic (curcubeu tăiat
în două); curcubeul este simbolul unei fericiri nesperate, poate semnifica atât un fenomen rar și
fascinant, ca și iubirea, sau poate fi un adevărat arc de triumf.
A treia secvență concretizează transformările ireversibile ale ființei, în urma întâlnirii cu
iubirea. Îndrăgostitul își pierde simțirile sub puterea devastatoare a iubirii: (Mi-am dus mâna la
sprânceană/ la tâmplă și la bărbie,/ dar mâna nu le mai știe). Eul identifică sentimentul, nu mai
este o (leoaică tânără) oarecare, ci (arămie), știe că iubirea este perfidă, are (mișcări viclene),
dar fericirea trăită este inegalabilă.
Din punct de vedere prozodic, poezia este alcătuită din 3 strofe, cu versuri inegale, cu
rimă, ritm și măsură variabile. Tehnica întâlnită este cea a ingambamentului ce presupune
continuarea ideii poetice într-un vers, cu literă mică.
În concluzie, poezia neomodernistă ,,Leoaică tânără, iubirea’’ ilustrează într-o manieră
inedită întâlnirea omului cu iubirea. Sentimentul se corporalizează sub forma unei leoaice,
animal feroce, a cărei pradă este întreaga ființă a celui îndrăgostit.