Particularitățile unei opere care aparține lui N.

Stanescu
Leoaica tanara, iubirea
de Nichita Stanescu

Poezia ,,Leoaica tanara, iubirea’’ face parte din al doilea volum al lui Nichita
Stanescu, ,,O viziune a sentimentelor’’, 1964, volum ce are ca tema iubirea ca stare de
certitudine.
Poezia apartine neomodernismului prin ineditul abordarii temei, fiind caracterizata de
ambiguitatea limbajului poetic, insolitul imaginilor artistice, noutatea metaforelor si innoirile
prozodice (vers liber si ingambament).
Tema poeziei este intalnirea neasteptata cu iubirea, ca intamplare a fiintei’’. Aparitia
brusca, surprinzatoare a iubirii, intruziunea ei violenta, agresiva in existenta umana
transforma definitiv perceptia barbatului indragostit asupra lumii si asupra sa. Iubirea este o
stare de vibratie continua, o cale spre revelatie si o modalitate de integrare in armoniile
universale.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv este acela al leoaicei,
simbol pentru iubirea ca pasiune si fascinatie coplesitoare.
Viziunea asupra lumii se transpune intr-o imagine inedita asupra sentimentului
concretizat in imaginea leoaicei. Situat in central lumii sale, eul traieste plenar iubirea, sub
semnul certitudinilor; el se afirma ca sursa de energie afectiva.
Un prim element de structura il constituie titlul, reluat in incipit, defineste iubirea prin
intermediul unei metafore surprinzatoare. Metafora explicita a iubirii imaginate ca o ,,leoaica
tanara’’propune o perspectiva atipica pentru cititorul de poezie clasica, prin ideea de
ferocitate. Analogia dintre iubire si o ,,leoaica tanara’’, evidentiata in opozitie, evoca sensuri
latent ale sentimentului: cruzime, forta, senzualitate, dar si stare hipnotica, neputinta prazii de
a i se sustrage.
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea, in mod direct, a sentimentelor si prezenta
marcilor eului liric, pronume si verbe la persoana I singular: ,,mi (-a sarit)’’, ,,ma
(pandise)’’. ,,mi-(am dus).
Compozitional, poezia are trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe: in
prima este prezentata intalnirea neasteptata cu iubirea, cea de-a doua descrie, intr-un tablou
cosmogonic, transformarea lumii ca efect al iubirii, iar in ultima secventa este redata
constatarea metamorfozei finite ca urmare a intalnirii cu iubirea si proiectia in eternitate a
sentimentului.
Simetria se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii-leoaica, plasate la inceputul si
la sfarsitul textului poetic. Metaforele ,,leoaica tanara’’si ,,leoaica aramie’’ se coreleaza cu
doua perceptii diferite ale eului asupra lumii, ce sugereaza faptul ca transformarea produsa de
iubire este ireversibila.
Discursul liric ia forma unei confesiuni despre propria aventura in trairea sentimentului.
 Prima secventa prezinta in maniera metaforica momentul indragostirii propriu-zise, ca o
intalnire neasteptata a fiintei umane cu iubirea, cu toate ca sentimentul exista deja in stare
latenta in sufletul omului: ,,Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata. /Ma pandise-n
incordare/mai demult.’’ Scena vanatorii atribuie iubirii insusiri, precum:
salbatica,necrutatoare, puternica. Violenta revelatiei este sugerata de imaginea coltilor albi si
de sugestia ranirii: ,,Coltii albi mi i-a infipt in fata’’.
Cea de-a doua secventa poetica este un tablou cosmogonic ce sugereaza trecerea intr-o
alta stare a existentei. Totul in jur se transforma sub influenta dinamizatoare a iubirii: ,,Si de-
odata-n jurul meu, natura/ se facut un cerc , de-a dura,/cand mai larg, cand mai aproape, ca o
strangere de ape’’.
Viziunea poetica a universului pulsatoriu si in expansiune, perceput prin simturi aparent
autonome, ca privirea si auzul, se completeaza prin imaginea universului ca un cerc, simbol
al perfectiunii.
Metaforele insolite ,, Si privirea-n sus tasni/ curcubeu taiat in doua,/ si auzul
o-ntalni/tocmai langa ciocarlii’’redau prin miscarea ascensionala, starea extatica provocata de
intalnirea fiintei cu iubirea si aspiratia spre transcendent.
Ultima secventa ilustreaza faptul ca fiinta umana nu se mai recunoaste dupa intalnirea
cu iubirea. Metamorfoza dupa trairea iubirii este ireversibila. Transformarile sufletesti se
reflecta in plan fizic: ,,Mi-am dus mana la spranceana/ la tampla si la barbie, /dar mana nu le
mai stie.’’. Cele patru detalii fizice sunt metafore ale cunoasterii
poetice: ,,spranceana’’, ,,tampla’’, ,,barbie’’ (contemplatie, reflectie, rostire), iar ,,mana’’,
metafora a creatiei sau a cunoasterii concrete, palpabile.
Finalul poeziei evidentiaza ideea potrivit careia iubirea proiecteaza omul in eternitate,
accentuata de epitetul cu valoare metaforica ,,leoaica aramie’’ si de repetitia ,,inca-o vreme/
si-nca-o vreme...’’
Precizia temporala din strofele anterioare (,,azi’’, ,,deoadata’’) este inlocuita cu abolirea
timpului, in starea de gratie a iubirii.
Ambiguitatea este produsa de metafore insolite: ,,Leoaica tanara, iubirea’’; ,,un cerc,
de-a dura’’, ,,privirea-n sus tasni/curcubeu taiat in doua’’.
Poezia neomodernista ,,Leoaica tanara, iubirea’’ este alcatuita din trei strofe, cu versuri
inegale, cu rima, ritm si masura variabile. Innoirile prozodice sunt: versul liber si
ingambamentul (scrierea cu litera mica la inceput de vers marcheaza continuitatea ideilor
poetice).
Tema iubirii neasteptate si viziunea inedita asupra sentimentului concretizat in
imaginea leoaicei se reflecta intr-un mod original. Textul liric poate fi ,,citit’’ si
ca ,,intalnire’’ a poetului cu inspiratia acaparatoare a fiintei, care are ca efect transformarea
lumii reale intr-un univers propriu de creatie, iar a omului obisnuit intr-un creator, ale carui
insusiri sunt contemplatia, reflectia, rostirea poetica. Creatia izvoraste din iubire si il
proiecteaza pe creator in eternitate. Sentimentul se corporalizeaza sub forma unei leoaice,
animal feroce, a carei prada este intreaga fiinta a celui indragostit.
 Poezia neomodernista ,,Leoaica tanara, iubirea’’ ilustreaza intr-o maniera inedita
intalnirea omului cu iubirea.