NEOMODERNISMUL – “Leoaica tanara, iubirea” de Nichita Stanescu

1.DATE DESPRE AUTOR

“Dacă Mihai Eminescu a rămas marele poet al secolului al XIX-lea, Nichita Stănescu devine
marele poet al secolului al XX-lea”, spunea Alex Stefanescu, definindu-l pe Nichita Stănescu ,
liderul generației saizeciste.
Poezia lui Nichita Stănescu se situează în sfera subiectivității, a jocului și a fanteziei
lexicale și imagistice, stabilind in mod discret legături cu stiinta, filosofia, mitologia și folclorul. El
recitește in cheie personala literatura lumii, combina și crează cuvinte după o logică pur
subiectivă, construiește jocul de limbaj într-o manieră ludică sau parodică, trece cu ușurință de
la un stil la altul combinând într-o manieră neașteptată registrele lexicale.
2.ANUL APARIȚIEI

Poezia "Leoaica tânără, iubirea" face parte din al doilea volum al autorului intitulat "O
viziune a sentimentelor", 1964 volum ce are ca tema iubirea că stare de certitudine.

3.ÎNCADRARE ÎN CURENT LITERAR

Formula estetica la care aderă scriitorul este neomodernismul, curent literar manifestat
apărut după WW2 in jurul anului 1960, când se produce o dezghețare ideologică și se manifestă
o anumită toleranta fata de noi forme de expresie, fără a se abandona insa ideea abordării unor
teme specifice ideologiei comuniste. Principiile estetice pe care se întemeiază neomodernismul
este respingerea formelor grave, redarea temelor grave într-o manieră ludică, revenirea la
lirismul poeziei moderniste din perioada interbelică, expansiunea imaginarului și întoarcerea la
elementar, ambiguitatea și chiar ermetizarea limbajului, insolitul imaginilor artistice, inovația
prozodică și eludarea normelor de punctuație și de ortografie.

O primă trăsătură neomodernista regăsită în textul stanescian este viziunea inedita,

insolită, asupra sentimentului iubirii, concretizat în imaginea leoaicei. Asocierea iubirii cu motivul
vânătorii din poezia clasică este reinterpretată, in sensul că nu femeia gingașă, ci bărbatul devine
victima unei vânători, iar agresorul este însăși iubirea - pasiunea, care îi copleșește ființă.

O alta caracteristica neomodernistă este ambiguitatea produsa de metafore insolite:

"Leoaica tânără, iubirea", "un cerc de-a dura", "privirea în sus țâșni/ curcubeu tăiat în două". De
asemenea, ambiguitatea poeziei neomoderniste deschide mai multe căi de interpretare. Poezie
a întâlnirii cu iubirea, textul stănescian poate fi citit și că o întâlnire a poetului cu inspirația
acaparatoare a ființei. Aceasta are ca efect transformarea lumii reale într-un univers propriu și a
omului obișnuit în creator, cărui însușiri sunt: contemplația, reflecția, și rostirea poetică (sugerate
de metaforele "sprânceană" "tâmplă", "barbie"). Creația izvorăște din iubire și îl proiectează pe
creator in eternitate.
4.TEME, MOTIVE ȘI IMAGINI ARTISTICE/IDEI POETICE

Tema poeziei este întâlnirea neașteptată cu iubirea, "ca o întâmplare a ființei". Apariția
brusca, surprinzătoare a iubirii, intruziunea ei violenta agresiva in existența umana transforma
definitiv percepția bărbatului îndrăgostit, atât asupra lumii, cât și asupra sa. Iubirea este o stare
de vibrație continua, o cale spre revelație și o modalitate de integrare în armoniile universale.
Aceasta temă este susținută de motive literare inedite: leoaica, cercul, curcubeul,
ciocârlia. Compozitional, poezia are 3 secvente lirice corespunzătoare celor 3 strofe:

In prima strofa, scena vânătorii scoate in evidenta atributele iubirii: sălbăticia,

necesitatea, forța. Violenta revelației este sugerată de imaginea colților albi și de sugestia rănirii:
"Colții albi mi i-a înfipt în fața.". Strofa prezintă în manieră metaforică momentul îndrăgostirii
propriu-zise, ca o întâlnire neașteptată a ființei umane cu iubirea, cu toate că sentimentul exista
deja, in stare latenta in sufletul omului. "Leoaica tânără, iubirea/ mi a sărit în față/ mă pandise-n
încordare/ mai demult.". Strofa e concentrata pe ideea iubirii fulgerătoare și a modificării
fundamentale sufletești survenite, semn că pe lângă iubire omul nu poate trece nepedepsit. Sunt
asimilate idei poetice eminesciene și argheziene, vizând caracterul negativ al iubirii, aceasta fiind
urmată adeseori de o profundă dezamăgire.

Cea de-a doua secventa poetică este un tablou cosmogonic ce sugerează trecerea într-o
altă stare a existenței. Totul în jur se transforma sub influența dinamizatoare a iubirii: "Și deodată-
n jurul meu natura/ se făcu un cerc de-a dura"/ "când mai larg, când mai aproape/ ca o strângere
de ape". Viziunea poetică a universului pulsatoriu și în expansiune, perceput prin simțuri aparent
autonome, ca privirea și auzul, se completează prin imaginea universului ca un cerc, simbol al
perfecțiunii. Metaforele insolite "și privirea-n sus țâșni/curcubeu tăiat în două, /și auzul o-ntalni/
tocmai langa ciocârlii", redau printr-o mișcare ascensională starea extatică (deosebita) provocata
de întâlnirea ființei cu iubirea și aspirația spre transcendent.

Ultima secventa lirica ilustrează faptul că ființa umană nu se mai recunoaște după
întâlnirea cu iubirea. Metamorfoza trăită de om după trăirea iubirii este ireversibila.
Transformările sufletești se reflectă în plan fizic: "mi-am dus mana la sprânceană/ la tâmplă și la
barbie,/ dar mana nu le mai stie". Cele 4 detalii fizice și t metafore ale cunoașterii poetice:
"spranceana reprezintă contemplatia, tampla este reflecția bărbia este rostirea, iar mâna este
metafora a creației sau a cunoașterii concrete, palpabile. Finalul poeziei evidențiază ideea potrivit
căreia iubirea proiectează omul in eternitate, accentuata de epitetul cu valoare metaforică:
"leoaică arămie", dar și de repetiția "inca o vreme și încă o vreme...". Precizarea temporală din
strofele anterioare, azi, deodată, este înlocuită cu abolirea timpului în starea de grație a iubirii.
5.TITLUL

Un prim element de structura îl reprezintă titlul care este reluat în incipit și reprezintă o
definire a iubirii prin intermediul unei metafore surprinzătoare. Aceasta metafora explicită a
iubirii imaginată ca o leoaica tânără presupune o perspectivă atipică pentru cititorul de poezie
clasică, prin ideea de ferocitate. Adjectivul tânără care formează epitetul poate sugera vârstă la
care te poți îndrăgosti, dar mai ales inocenta, puritatea îndrăgostitului. Analogia dintre iubire și
o "leoaica tanara" evidențiată în opoziție evoca sensuri latente ale sentimentului: cruzime, fortă,
senzualitate, dar și stare hipnotica, neputință prazii de a i se sustrage.

6.LIRISM

Totodată lirismul subiectiv are ca repere transmiterea in mod direct a sentimentelor și

prezența mărcilor eului liric: pronume, verbe și adjective pronominale de persoana I: "mi", "ma"
mi-am dus", "meu".

7.ELEMENTE DE VERSIFICAȚIE

Prozodia se înscrie în lirica neomodernistă: versurile au măsură inegală, rima alba și ritm
variabil. Motivul central al textului, care prin repetare devine alitmotiv, este acela al leoaicei,
simbol pentru iubirea ca pasiune și fascinație copleșitoare.

8.CONCLUZIE
Tema iubirii neașteptate și viziunea inedita asupra sentimentului concretizat în imaginea
leoaicei se reflectă în mod original. Textul liric poate fi "citit" și ca o întâlnire a poetului cu
inspirația acaparatoare a ființei, care are ca efect transformarea lumii reale într-un univers
propriu de creatie, iar a omului obișnuit într-un creator creația izvorăște din iubire și îl proiectează
pe creator in eternitate.
In concluzie, poezia propune un mod de a fi salvator care constituie și mesajul său: iubirea
te face pământean și nemuritor.