Neomodernismul și

“Leoaică tânără, iubirea”

De Nichita Stănescu
DEFINIȚIE NEOMODERNISM
• Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul
creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave și prin
redarea temelor într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul.
• Neomodernismul în România apare într-un moment de tranziție și
reevaluare culturală, după decenile de regim comunist și în contextul
deschiderii câtre cultură europeanã.
CE ÎȘI PROPUNE NEOMODENISMUL?
• Neomodernismul își propune să reia temele și procedeele literare
specifice modernismului adăugând, însă, și câteva aspecte originale.
• Astfel, se preferă temele filozofice, accentul căzând, totuși, pe tema
creatiei, a raportului dintre artist, opera de artă și public, tema timpului,
a condiției umane și tema iubirii.
• Limbajul poetic se bazează pe ambiguitate, descifrarea corectă făcându-
se prin identificarea metaforelor-cheie.
TRĂSĂTURI
• 1. Expansiunea imaginației
• 2. Luciditatea și fantezia
• 3. Sensibilitatea și ironia
• 4. Erotismul și confesiunea
• 5. Element suprarealiste și ermetice
• 6. Universul afectiv al omului contemporan
• 7. Formulele artistice se diversifică
• 8. Preferință pentru metaforă de toate tipurile
Poeți neomoderniști
• Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiș,deși numai
în anumite aspecte ale operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe
Labiș “buzduganul unei generații”. Adevărații neomoderniști sunt
Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru,
Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintre nou și tradiția lirică
interbelică. Aceștia încearcă revenirea la metafore subtile și la imagini
insolite, bazate pe un limbaj ambiguu.
 Nichita Stănescu
• Nichita Stănescu este reprezentant al
generației anilor '60, exprimându-și
epoca si contribuind în mod decisiv la
constituirea ei prin ideologia sa poetică.
• După Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi,
Nichita Stănescu este al treilea inovator
al limbajului poetic în literatura română.
• Dintre creatiile sale putem aminti:
“Cântec”, “Leoaică tânără, iubirea”, “În
dulcele stil classic”, “Către Galateea”.
Particularităţi ale poeziei neomoderniste
cultivate în lirica lui Nichita Stănescu:
• ambiguitatea limbajului
• subtilitatea si transparenta metaforelor
• imaginile artistice excentrice
• intelectualismul lexicului poetic
• reflexia filozofica rafinata
 Leoaică tânără,
iubirea
• “Leoaică tânără, iubirea” este o
poezie de Nichita Stănescu din
volumul “O viziune a
sentimentelor”, apărut în 1964.
Poemul' este perceput ca fiind o
capodoperă a liricii erotice
românești, atrăgând atenția criticilor
datorită originalității compoziției.
Evidențierea a două trâsături care fac posibilă încadrarea
textului poetic studiat într-un curent literar.

• O prima înnoire este viziunea insolită asupra sentimentului,concretizat

în imaginea leoaicei. Asocierea iubirii cu motivul vânătorii din poezia
clasică este reinterpretată, în sensul că nu femeia gingașă, ci bărbatul
devine victima unei vânători, iar agresorul este însăși iubirea-pasiune,
care îi copleșește ființa.
• În al doilea rând, ambiguitatea limbajului, conferită de utilizarea
frecventa a metaforei, reprezintă o alt trăsătură ce face posibilă
încadrarea textului stânescian în estetică neomodernista. În acest sens,
organizarea ideilor poetice se face în jurul unei imagini realizate prin
comparația amplă a elementului abstract, de ordin spiritual - iubirea- cu
un aspect al lumii materiale-leoaică. Or, tocmai această ambiguizare a
discursului permite interpretarea textului dintr-o dublă perspectiva: atât
prin prisma unui mit erotic modern, cât și din perspectiva unei
cosmogonii care surprinde modul în care se naște textul poetic.
 Tema
• Tema poeziei o constituie consecințele pe care iubirea, năvălind că un
animal de pradă în spațiul sensibilității poetice, le are asupra eului
poetic raportat cu lumea exterioară și cu sinele totodată.
Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru
tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat

• O prima secventa pentru a ilustra tema este reprezentată din prima strofă ce
prezintă în manieră metaforică momentul îndrăgostirii propriu-zise, că o
întâlnire neașteptată a ființei umane cu lubirea, cu toate că sentimentul există
deja în stare latentă în sufletul omului: "Leoaică tânăra, iubirea/mi-a sărit în
față/Mă pandise-n încordare/mai demult. lubirea ,sub formă unei leoaice tinere
are efecte devoratoare asupra identității sinelui , forță, duritatea dar și
intensitatea cu care acționează, fiind redate prin versul "Colții albi mi i-a înfipt
în față ". lubirea se manifestă într-un mod violent, lăsând urme vizibile asupra
eului, care este supus astfel unei transformări reversibile. "M-a mușcat leoaică,
azi,de față."
• O a doua secventa semnificativă pentru tema este alcâtuita din 8 versuri, poetul
surprinzând transformarea cosmosului sub forță sentimentului. "Muscâtura leoaicei"
(întâlnirea cu iubirea) îi oferă poetului puteri demiurgice, putând transformă haosul
în cosmos. Asistăm, astfel, la o nouă geneza în care eul liric e mai întâi un demiurg,
apoi un axis mundi, în jurul căruia se reconfigurează cosmosul. Elementele de
cosmogonie sunt reduse la esență, metaforele cercului rotitor și strângerea de ape
creând un interesant dialog poetic cu Tudor Arghezi și Mihai Eminescu, prefigurând
intertextualitatea. Astfel, "natură se făcu un cerc de-a dura" este o sintagma care
face trimitere către limbajul arghezian, în timp ce sintagma "cât mai larg, cât mai
aproape, că o strângere de ape" amintește de metaforă eminesciană "cuibar rotind de
ape" (Călin – “File din poveste”).
Titlul
• Titlul operei este sugestiv ,find exprimat printr-o metaforă în care
sentimentul de iubire este perceput sub formă unui animal de pradă
agresiv: "leoaică" ce exprimă sălbăticie, instinctualitate, liberate,
elegantă - trăsături care Îsi sporesc intensitatea prin adjectivul "tânara
"care sugerează agilitate, vitalitate.
Structura
• Poezia este structurată în trei strofe inegale ce corespund celor trei
secvențe lirice, prima secvență surprinde întâlnirea eului poetic cu
iubirea, a două secvență poetică configurează, într-un tablou
cosmogonic, transformările generate de iubire, de instalarea
sentimentului, iar ultima secvență ilustrează conștientizarea de către eul
poetic a transformărilor survenite în urmă iubirii, sentimentul fiind
proiectat în absolut.
Concluzia
• În concluzie, poezia "Leoaică tânăra, iubirea" de Nichita Stănescu
rămâne o creație reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a
autorului, cât și pentru formele de manifestare a neomodernismului
românesc din perioada postbelică.