POEZIA POSTBELICĂ

Leoaică tânără, iubirea

de Nichita Stănescu
 CUPRINS
• Fișa biografică a autorului
• Aspecte ale personalității poetice: formația,
arta poetică, universul poetic
• Curentul literar
• Generația căreia îi aparține
 NEOMODERNISMUL
Elemente neomoderniste
• Tendință estetică (1960-1980) vs. Ideologia comunistă/literatura proletcultistă
• NEOMODERNISMUL este o orientare din anii ’60-’70, caracterizată prin:
• - REDESCOPERIREA SENSIBILITĂȚII CREATOARE, A EMOȚIEI ESTETICE
• ÎNNOIREA LIMBAJULUI POETIC
• Revenirea la lirism
• Ironia
• Spiritul ludic
• Promovarea unei poezii a existenței imediate
• Folosirea unor imagini și asocieri inedite care contrariază așteptările cititorului și care se
bazează de obicei pe asocierea dintre abstract și concret
• Ambiguitatea limbajului
• Subtilitatea metaforelor
• Revenirea la marile teme ale literaturii
• Adâncirea în metafizic
• Reinterpretarea miturilor
 POEȚI NEOMODERNIȘTI
• Poeții neomoderniști ai generației ’60 (Nichita
Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ioan
Alexandru, Ana Blandiana, Mircea Ivănescu,
Adrian Păunescu, Ștefan Bănulescu, Nicolae
Breban, Al. Ivasiuc) refac legăturile cu
literatura poetică modernistă interbelică.
 Nichita Stănescu
• Primele două volume (Sensul iubirii – 1960, O
viziune a sentimentelor – 1964) arată O
REÎNTOARCERE LA LIRISM, PRIN PUTEREA
METAFOREI, INSOLITUL IMAGINILOR ARTISTICE,
NOUTATEA EXPRESIEI POETICE ȘI A VIZIUNII.
• Limbajul poeziei neomoderniste are uneori ca efect
AMBIGUIZAREA, aparența de nonsens și de absurd,
iar ca efect estetic, șocarea lectorului și punerea lui
în ipostaza unui căutător de sensuri ascunse.
 NICHITA STĂNESCU
• Nichita Stănescu își asumă experiența
înaintașilor, susține principiul acumulării
creatoare, dar se raportează într-un mod
original la tradiția literară.
•
ETAPE ALE LIRICII LUI NICHITA STĂNESCU
I SENSUL IUBIRII 1960
O VIZIUNE A SENTIMENTELOR
1964
II DREPTUL LA TIMP 1965
11 elegii 1966
OUL ȘI SFERA 1967
ROȘU VERTICAL
LAUS PTOLEMAEI 1968
NECUVINTELE 1969
ÎN DULCELE STIL CLASIC 1970
III MĂREȚIA FRIGULUI 1972
EPICA MAGNA 1978
OPERE IMPERFECTE 1979
NODURI ȘI SEMNE 1982
IMAGINEA UNEI FIINȚE
ÎNSETATE DE IUBIRE,
TRĂIND PLENAR STAREA
DE ARMONIE CU SINE ȘI
CU UNIVERSUL
LIRISM REFLEXIV CE
INVESTIGHEAZĂ RELAȚIA
OMULUI CU LUMEA, CU
TIMPUL, CU LIMBAJUL
TEME: ACTUL CREAȚIEI.
TIMPUL, MOARTEA
DECONSTRUCȚIA EULUI
SENTIMENTUL TRAGIC AL
EXISTENȚEI
 LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA

• Leoaică tânără, iubirea

mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi de față.
 Strofa a doua = o descriere cosmogonică

• Și deodată în jurul meu, natura

• se făcu un cerc, de-a-dura,
• când mai larg, când mai aproape,
• ca o strângere de ape.
• Și privirea-n sus țâșni,
• curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
• Tocmai lângă ciocârlii.
 A treia secvență poetică
• Mi-am dus mâna la sprânceană,
• la tâmplă și la bărbie,
• dar mâna nu le mai știe.
 A patra secvență poetică
• Și aluneca-n neștire
• pe-un deșert în strălucire
• peste care trece-alene
• o leoaică arămie
• cu mișcările viclene,
• încă-o vreme
• Și-ncă-o vreme ...
ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎNTR-O CATEGORIE

• Poezie neomodernistă , încadrarea în curent literar

• Inclusă în cel de-al doilea volum de versuri O viziune a

sentimentelor (1964), Leoaică tânără, iubirea de Nichita
Stănescu este o poezie neomodernistă, în care SUBIECTIVITATEA,
SENZORIALUL și AFECTIVITATEA se împletesc cu PUTEREA
EXPRESIVĂ A LIMBAJULUI, CONCRETIZAREA ABSTRACȚIUNILOR,
AMBIGUIZAREA SENSURILOR, SUBTILITATEA METAFORELOR sau
INSOLITUL IMAGINILOR ARTISTICE.
• Poezia contrariază așteptările cititorului, abordează iubirea, ca
temă majoră a liricii și valorifică lirismul pur, prin asumarea
perspectivei profund subiective a eului.
ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎNTR-O CATEGORIE
• Lirism subiectiv; specie literară
• O caracteristică a poeziei neomoderniste este deschiderea textului spre
interpretări multiple.
• Poezia Leoaică tânără, iubirea propune un mod profund subiectiv de
receptare a sentimentului iubirii, înțeles ca modalitate de a fi a eului în
lume.
• Aparținând LIRISMULUI SUBIECTIV, poezia situează eul în centrul unui
univers pe care îl reconstruiește din temelii: valoarea cosmogonică a
întâlnirii eului cu iubirea ca forță transfiguratoare a lumii favorizează dubla
receptare a poeziei ca aparținând liricii erotice și ca fiind o artă poetică.
• Ipostazele eului liric sunt dublate: îndrăgostitul și poetul creator, iar
metafora leoaică tânără, descifrată în titlu – iubirea, poate avea și sensul
inspirației artistice, al muzei.
ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎNTR-O CATEGORIE
• Viziune despre lume
• Viziunea asupra lumii este o viziune a sentimentelor.
• Poezia pentru Nichita Stănescu are trei caracteristici:
• - este un sentiment prin care lumea se transfigurează din temelii.
• - este o deschidere a realității în cuvânt, realitate secundă, corporală,
creată în interiorul limbajului pornind de la realitate.
• - este o desprindere a cuvântului de realitatea pe care o desemnează, și
construcție a unei lumi de noi sensuri și de noi realități (noi semnificanți
pentru noi semnificații).
• !!!! O poetică a existenței și a cunoașterii.
• !!!! Aventura poeziei = aventura cunoașterii. Parcurge un traseu amplu, de
la implicare totală în realitatea fenomenală, până la recrearea lumii în
interiorul cuvântului.
 TEME ȘI MOTIVE POETICE
• Tema poeziei o constituie atitudinea ființei
care întâlnește iubirea sau inspirația poetică
ce năvălește brusc și violent în spațiul
sensibilității ființei, modificând dimensiunile
universului și implicit ale ființei. Discursul liric
se structurează sub forma unei confesiuni:
mărturisirea propriei aventuri, descoperirea
sentimentului.
 TEME ȘI MOTIVE POETICE
• Motiv poetic / laitmotiv
• Motivul central al textului, care prin repetare
devine laitmotiv, este acela al leoaicei, care
simbolizează iubirea sau poezia.
 TEMA
• IUBIREA = stare extatică, modalitate de integrare

• în armoniile universale
• = cale spre revelație
• = o permanentă ,,întâmplare a ființei”
• = unicul mod de existență
• = stare de vibrație continuă
• = stare de grație
• = regina supraviețuirii peste timp
• = stare de certitudine
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Prezentarea semnificației titlului în textul poetic
studiat
• Titlul reprezintă denumirea primită de o creație
literară și are valoare de orientare. Sub forma unei
sintagme (Leoaică tânără, iubirea), prin titlu se
sintetizează sau se sugerează tema ori conținutul
operei literare (metafora leoaică tânără explicitată
chiar din titlu prin suplimentare apozițională oferă
definiția portret a iubirii).
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Atitudinea eului liric față de iubire / poezie este explicată chiar
de autor pentru care sentimentul aduce o reconstrucție al cărei
rezultat este modificarea fundamentală a percepției realului.
• În Logica ideilor vagi, Nichita Stănescu observă că fiecare dintre
simțurile noastre cuprinde doar o fâșie de realitate, respectiv
că, unificate, simțurile tot nu surprind întreaga realitate, care se
află, de fapt, între aceste fâșii ale percepției senzoriale, iar
literatura își are la origine ... Încercarea de a acoperi zonele
neînregistrate senzorial ale naturii. Din acest punct de vedere,
întâlnirea cu leoaica nu este altceva decât întâlnirea cu poezia,
metafora-titlu fiind metafora poeticității. (poetic = procesul
dinamic de construire a discursului literar).
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Incipitul
• Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers și din
acest moment sugestia violenței este anulată, iar
sentimentul va fi situat în sfera de semnificații a simbolului
leului, respectiv putere, forță, agresivitate, dar și eleganță,
noblețe, simbol care, prin feminizare, capătă noi valențe.
Îmbogățindu-se cu ideea de posesivitate, leoaica, prin
latura ei maternă, garantează perpetua regenerare. Iar
senzualitatea, grația și efemeritatea corespunzătoare
vârstei – leoaică tânără – ating domeniul inspirației
poetice, al frumosului artistic evanescent.
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Structura textului poetic studiat, simetria, relațiile de opoziție
• Organizarea ideilor poetice în discursul liric se face în jurul metaforei
leoaică tânără, iubirea.
• Compozițional, poezia are patru secvențe lirice, corespunzătoare celor
patru strofe: întâlnirea cu iubirea / creația, metamorfoza universului,
constatarea metamorfozei ireversibile a ființei și finalul. În plan
morfologic, schimbarea timpului verbal (de la perfect compus la
perfect simplu și la prezent) și adverbele de timp (azi, deodată, înc-o
vreme / și-nc-o vreme) redau ieșirea treptată din timpul cronologic și
fixarea îndrăgostitului / creatorului într-un timp circular, mitic al iubirii
sau al creației. Fiecare stofă este alcătuită preponderent din propoziții
principale, fapt care sugerează că întâlnirea ființei cu iubirea / poezia
constă într-o sumă de gesturi coordonate.
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Simetria se realizează prin cele două imagini
ale iubirii –leoaică, la începutul și la sfârșitul
textului poetic, care se corelează cu două
percepții diferite ale eului asupra lumii, ce
sugerează că transformarea este totală și
ireversibilă.
 COMPOZIȚIA TEXTULUI POETIC
• Relațiile de opoziție se manifestă în cea de-a
doua secvență poetică, la nivelul
metamorfozei ființei – durerea mușcăturii - și
la nivelul universului – devenit sferoid:
• Colții albi mi i-a înfipt în față, / m-a mușcat
leoaica, azi, de față. / Și doedată-n jurul meu,
natura / se făcu un cerc, de-a dura.
 PRIMA SECVENȚĂ (1)
• Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în
față,
m-a mușcat, leoaica, azi
de față.
• Prin echivalența leoaică
– iubire, o serie de
sensuri poetice latente
ale sentimentului sunt
evocate (frumusețea,
ferocitatea implicită,
neputința prăzii de a se
sustrage vânătorii, o
anumită fascinație, o
stare hipnotică a prăzii).
 PRIMA SECVENȚĂ (3)
• Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în
față,
m-a mușcat, leoaica, azi
de față.
• Remarcabilă este această obiectivare a
sentimentului care, asemenea stării de
poezie, are o existență autonomă, este
exterioară și independentă de voința
eului.
• Însă trăsătura de voință aparține chiar
sentimentului obiectivat, care pândise-n
încordare / mai demult.
• Trecutul inocenței și prezentul revelației
intră în coliziune. Violența revelației este
sugerată cu ajutorul imaginii colților albi
și a sugestiei rănirii. Repetarea obsesivă
a substantivului față intensifică imaginea
acestei coliziuni, iar precizarea
temporală azi ne plasează în prezentul
revelației.
 PRIMA SECVENȚĂ (2)
• Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în
față,
m-a mușcat, leoaica, azi
de față.
• Asemenea simboluri sunt
selectate pentru a
transpune trăirea în imagine
unică, memorabilă, fiindcă
este imortalizat/surprins
chiar momentul îndrăgostirii
propriu-zise, dar într-un
mod complet antiromantic
sub forma unei impresii
culese din universul
cinegetic.
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
• PRIMA SECVENȚĂ surprinde momentul întâlnirii
bruște și dureroase a ființei cu iubirea / cu inspirația
poetică, sub forma unei impresii provenite din
universul cinegetic. Raporturile dintre vânător
(leoaica) și pradă (eul) sunt multiple: atacul survine
așteptării camuflate (mai demult) și este urmat de
seducție (azi).
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
• Primul vers conține o metaforă dezlegată chiar din titlu, definiția-
portret a iubirii. Dinamismul celui de-al doilea vers este conferit de
agresivitatea leoaicei, dar exprimă ideea de surpriză năucitoare pe
care o produce apariția sentimentului. Violența revelației este
sugerată de imaginea colților albi și de sugestia rănirii. Primele
momente ale receptării sentimentului existent în stare latentă în
sufletul omului sunt asociate cu alte imagini ale agresivității, respectiv
ale șocului provocat de întâlnirea cu iubirea / poezia: Mă pândise-n
încordare/mai demult. / Colții albi mi i-a înfipt în față, / m-a mușcat,
leoaica, azi de față. Repetarea obsesivă a cuvântului polisemantic
față intensifică imaginea unei coliziuni violente, între inocența din
trecut și prezentul revelației, și ritmează filmul nașterii poetului /
îndrăgostirii, accelerând succesiunea fotogramelor.
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
• În cea de-a doua secvență poetică, o descriere
cosmogonică, este prezentată recrearea universului
sub influența transfiguratoare a iubirii. Momentul
este marcat de o dublă transfigurare, a ființei
invadate de sentiment și a lumii, receptată prin
prisma noii identități a ființei. În fapt, lumea se
recreează, reiterând momentul genezei: Și deodată-
n jurul meu, natura / se făcu un cerc, de-a-dura, /
când mai larg, când mai aproape, / ca o strângere
de ape.
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
a doua secvență poetică
• Reconfigurare, dar mai ales o reconstrucție a universului
exterior și interior deopotrivă, reconstrucție al cărei rezultat îl
reprezintă modificarea fundamentală a percepției omului /
eului liric asupra realității. Cercul este un simbol al perfecțiunii,
are în centru eul creator (în jurul meu), ființa care devine un
univers pulsatoriu și în expansiune, traversat de simțuri
omenești aparent autonome: privirea și auzul, pe care le unifică
în starea extatică. Metaforele insolite privirea ... curcubeu tăiat
în două, și auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii transmit starea
extatică prin mișcarea ascensională privirea-n sus țâșni.
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
• A treia secvență concretizează efectele
întâlnirii cu iubirea / cu inspirația. În procesul
de recreare a lumii după legile iubirii / ale
creației poetice este integrată și ființa eului
liric. Că metamorfoza este totală sugerează
cele patru metonimii care exprimă atribute ale
• ființei creatoare și reflexive, în versurile Mi-
am dus mâna la sprânceană, la tâmplă și la
bărbie, / dar mâna nu le mai știe.
 LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN LIMBAJUL
POETIC
• Finalul poeziei ilustrează faptul că întâlnirea cu iubirea / poezia
scoate ființa umană de sub legile lumii fizice (intelect,
percepții, simțuri, forme, timp liniar) și o proiectează în
eternitate: Și alunecă-n neștire / pe-un deșert în strălucire /
peste care trece-alene / o leoaică arămie / cu mișcările viclene,
/ înc-o vreme / și-ncă-o vreme ... . Precizia temporală de la
începutul poeziei (azi) este înlocuită de abolirea timpului: încă-
o vreme / și-ncă-o vreme ... , deși repetiția poartă, în
indeterminarea ei, ambiguitatea semantică: eternitate sau
efemeritate. Iubirea și inspirația poetică sunt stări de grație ale
ființei, dorite ca veșnice, dar evanescente în manifestarea lor.
 CARACTERISTICI ALE LIMBAJULUI POETIC
(SURSELE EXPRESIVITĂȚII ȘI ALE SUGESTIEI)
• Sursele expresivității și ale sugestiei se
regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
Astfel, la nivel morfosintactic mărcile
lirismului subiectiv , formele pronumelui
personal la persoana I singular (mi, mă , mi,
-m-) au un dublu efect: susțin caracterul
confesiv și punctează sentimentul de uimire,
starea de mirare a ființei în fața întâlnirii
neașteptate.
 CARACTERISTICI ALE LIMBAJULUI POETIC
(SURSELE EXPRESIVITĂȚII ȘI ALE SUGESTIEI)
• La nivelul lexico-semantic se observă
prezența terminologiei concrete. Câmpul
semantic al ființei este realizat prin termeni /
structuri lexicale cu valoare de simbol: în față,
privirea, auzul, mâna, sprânceana, tâmplă,
bărbie. Asociate gesturilor, aceste cuvinte
numesc o cunoaștere participativă, concretă,
aproape senzitivă.
 CARACTERISTICI ALE LIMBAJULUI POETIC
(SURSELE EXPRESIVITĂȚII ȘI ALE SUGESTIEI)
• Câmpul semantic al timpului: azi, deodată,
încă-o vreme, / și-ncă-o vreme este
semnificativ prin trecerea dinspre repere
precise spre nedefinit, printr-o mișcare
surprinzătoare, neașteptată, uimitoare, care
trimite ființa umană spre eternitate.
• Figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în
relație cu un plan al existenței ființei umane
aflată în contact direct cu iubirea / poezia.
• Poezia este alcătuită din patru strofe și 24 de
versuri libere, inegale, cu rimă aleatorie și ritm
combinat, în care spontaneitatea și muzicalitatea
redă fluxul ideilor. Eufonia versurilor sugerează
amplificarea stării de mirare urmată de starea de
grație. De asemenea, forma modernă reprezintă
o eliberare de rigorile clasice, o cale directă de
transmitere a ideilor și a sentimentelor poetice.
 ÎNCHEIERE
• Artă poetică neomodernistă
• Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu
este o artă poetică neomodernistă pentru că
interesul autorului vizează relația poet-lume /
poet-creație și identifică poezia (inspirația) cu
iubirea. Iubirea / poezia reprezintă un
mijlocitor între eu (conștiința individuală) și
universul ființei. Sentimentul poetic este acela
de contopire cu esența lumii prin iubire.
 Exprimarea unei opinii argumentate

• Exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care

tema și viziunea despre lume sunt reflectate în textul
poetic ales

• În opinia mea, atitudinea poetică de suprapunere a poeziei

cu iubirea prin asumarea stării de grație este o modalitate
de cunoaștere a lumii proprie literaturii, respectiv poeziei.
Ea se dovedește specifică artistului în măsura în care el
este chemat să redescopere și să redimensioneze
realitatea, astfel încât aceasta să transceandă concretul
lumii.
 BIBLIOGRAFIE
• NICOLAE MANOLESCU DESPRE POEZIE, EDITURA
AULA, BRAȘOV, 2002
• ȘTEFANIA MINCU – NICHITA STĂNESCU. POEZII,
EDITURA ALBATROS, BUCUREȘTI, 1987
• MARIA-ANA TUPAN SCENARII ȘI LIMBAJE
POETICE, EDITURA MINERVA, BUCUREȘTI, 1989
• ALEXANDRU ȘTEFĂNESCU INTRODUCERE ÎN
OPERA LUI NICHITA STĂNESCU, EDITURA
MINERVA, BUCUREȘTI, 1996