04 ERN Model Curs - 2017 Carte

CODRUŢA PRICOP
ECHIPAMENTE
RADIOELECTRONICE
NAVALE
TEORIE ŞI APLICAŢII
Editura
NAUTICA
1
2
CODRUŢA PRICOP
ECHIPAMENTE
RADIOELECTRONICE
NAVALE
TEORIE ŞI APLICAŢII
Editura
NAUTICA
3
Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr.ing. CORNEL PANAIT
Tehnoredactare computerizată Codruţa Pricop
Consultanţi ştiinţifici: Ing. Aurelian Sorinel CALINCIUC,

Expert radiocomunicatii- ANCOM
BUCUREŞTI, Vicepresedinte al
CEPT/WGFM/FM PT 46 (ITU)
Ing. EDEN KESSLER, Director General,
NAVTRON - the marine electronics expert
CONSTANŢA
Editura NAUTICA, 2017

Editură recunoscută CNCSIS
Str. Mircea cel Bătrân nr.104
900663 Constanţa, România
tel.: +40-241-66.47.402
fax: +40-241-61.72.60
e-mail: info@imc.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
PRICOP, CODRUŢA
ERN – Teorie şi aplicaţii / Pricop Codruţa – Constanţa:
Nautica, 2017
Bibliogr.
ISBN
4
PREFAŢĂ
Cartea se adresează studenţilor şi tuturor celor interesaţi de radionavigație și

radiocomunicații, în special de aplicaţiile specifice în navigaţie maritimă.
In ultimii ani, evoluţia în domeniul tehnologiilor electronice, în domeniul procesării
semnalelor, a marcat imperios aceste domenii, iar tendinţa este în continuare aceea de
modernizare a sistemelor de emisie şi recepţie prin utilizarea circuitelor şi dispozitivelor cu
semiconductoare şi înlocuirea tuburilor de microunde, oscilatoare de putere, cu oscilatoare de
microunde cu semiconductori, înlocuirea radarelor în impuls cu radare cu emisie coerentă, cu
performanţe similare sau chiar îmbunătăţite, chiar în domenii în care radarele în impuls erau
consacrate cum ar fi în radiolocaţia cu aplicaţii în navigaţie maritimă. In domeniul procesării
semnalelor, tehnicile de conversie analog/digitală şi utilizarea celor mai revoluţionare metode
de procesare a semnalelor unidimensionale sau a imaginilor, utilizarea tehnicilor de compresie
a semnalelor sau tehnici de corelaţie, a îmbunătăţit considerabil performanţele sistemelor de
recepţie radar utilizate ȋn e-navigation.
Interfaţarea standardizată a radarelor cu celelalte sisteme şi echipamente de navigaţie
(GPS, gyro, loch, pilot automat, AIS, ECDIS, VDR - Voyage Data Recorder) oferă
utilizatorului posibiliatea integrării sistemului e-navigation în aşa numitele Integrated Bridge.
Toate acestea au determinat reconsiderarea tuturor aspectelor refetoare la elaborarea
şi standardizarea caracteristicilor tehnice şi de performanţă ale echipamntelor și sistemelor de
radionavigație și radiocomunicații, radarului din navigaţie maritimă, astfel încât, IMO
International Maritime Organization - şi IEC (International Electrotehnical Commission) au
elaborat noi reglementări şi noi standarde de performanţă pentru echipamentele și sistemele
de radionavigație și /sau radiocomunicații maritime (ex. pentru radarele din navigatie
maritimă:(MSC 192(79)/2004 & IEC: 62388 /2008).
In acest context, sper ca informaţiile teoretice şi sugestiile referitoare la aplicaţii din
cartea ECHIPAMENTE RADIOELECTRONICE NAVALE - Teorie şi Aplicaţii să
prezinte interes pentru toţi cei interesaţi şi/sau implicaţi în training şi examinare în acest
domeniu.
Multumesc tuturor celor care au susţinut şi sprijinit ideea şi concretizarea unui
program complet şi competitiv de instruire în acest domeniu în Universitatea Maritimă
Constanţa, program dedicat în special studenţilor.
Autoarea
5
6
RADAR
– TEORIE ŞI APLICAŢII
CUPRINS
UNITATEA DE TITLUL PAGINA

ÎNVĂŢARE
CIRCUITE SI TEHNOLOGII SPECIFICE DE 13
MICROUNDE
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 15
1.1. Introducere 15
1
1.2. Ghiduri de undă 22
1.3. Ghiduri de undă uniforme cu mod de 37

propagare tem - linii de transmisiuni
1.4 Rezonatori electromagnetici- cavităţi 42
rezonante
1.5 Dispozitive pasive pentru microunde 53

Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la 57
întrebările din testele de autoevaluare
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1 60
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1 61
DISPOZITIVE SEMICONDUCTOARE PENTRU 63
MICROUNDE.
CIRCUITE DE MICROUNDE: AMPLIFICATOARE ŞI
OSCILATOARE DE MICROUNDE CU DISPOZITIVE
2 CU SEMICONDUCTORI
7
2.1. Consideraţii generale 65
2.2. DIODA TUNEL. Amplificatoare cu diode 66

tunel. Oscilatoare cu diode tunel
2.3. DIODA VARICAP. Aplicaţii 70
2.4. DIODA GUNN. Aplicaţii: oscilatoare şi 72

amplificatoare cu diode GUNN
zonatori electromagnetici- cavităţi
rezonante
2.5. DIODA IMPATT. Aplicaţii: oscilatoare şi 73

amplificatoare cu diode IMPATT
2.6.. DIODA PIN. Aplicaţii 78

83
SISTEME RADIANTE (ANTENE).
ANTENE UTILIZATE IN RADIOCOMUNICAŢII,
RADIONAVIGAŢIE, RADIOLOCAŢIE NAVALĂ
3 Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 85
3.1. Sisteme radiante (antene) 85
3.2. Antene utilizate in radiocomunicaţii, 95

radionavigaţie, radiolocaţie navală
8
107
PROPAGAREA UNDELOR RADIO.
ASPECTE SPECIFICE PROPAGARII IN DIVERSE
BENZI DE DE FRECVENTĂ
4 ASPECTE SPECIFICE PROPAGĂRII UNDELOR
RADAR
4.1. PROPAGAREA UNDELOR 109
ELECTROMAGNETICE
4.2. Aspecte specifice propagarii in diverse 120
benzi de de frecventă
Aspecte specifice propagarii undelor
radar
RADIOLOCAŢIE. 127
PRINCIPIILE RADIOLOCAŢIEI. FENOMENUL DE
RETRODIFUZIE (SCATTERING). SECŢIUNEA
EFICACE RADAR
ECUAŢIA RADIOLOCAŢIEI
5.1. RADIOLOCAŢIE. Introducere 129
5 5.2. Fenomenul de retrodifuzie (scattering) 130
5.3 Secţiunea Eficace Radar 131

5.4 Ecuaţia radiolocaţiei 135
9
149
SISTEME ŞI ECHIPAMENTE RADAR.
SCHEMA BLOC ŞI FUNCŢIONAREA RADARULUI.
PARAMETRII RADARULUI.
RADARUL UTILIZAT ÎN NAVIGAŢIA MARITIMĂ
6.1 Sisteme şi echipamente radar. Schema bloc 151
6 şi funcţionarea radaruluiparametrii
radarului
6.2 Radar utilizat in navigaţia maritimă 154
165
EMIŢĂTOARE RADAR
7.1. Emiţător radar: generalităţi, funcţii, 167
schema bloc şi funcţionare, parametrii
receptorului radar, caracteristici tehnice.
7.2. Emiţător radar: Modulatorul radarului. 170
Modulatorul cu acumulare capacitiva.
Modulatorul cu PFN- Pulse Forming
7 Network, reţea de formare a impulsurilor

cu linie artificială. Submodulator. Sistem
de comutare. Sistem de încarcare.
7.3. Emiţător radar: Generatorul de frecvenţă 178
ultraînaltă GFUI.
10
RECEPTOARE RADAR 183

8.1. Receptoare radar: generalităţi, funcţii, 186
parametrii receptorului radar,
caracteristici tehnice şi operaţionale
8.2. Receptoare radar: Schema functională. 189
Funcţionare. Caracteristici (indici de
8 calitate)
8.3. Receptoare radar: reglaje in receptoare 201

RADAR CLUTTER - SEA CLUTTER, 209
RAIN CLUTTER.
DETECŢIA ŢINTELOR ÎN PREZENŢA CLUTTER-
ULUI

9.1. Radar clutter - sea clutter, rain clutter 211
9.2. Sea clutter. Detecţia ţintelor în prezenţa 215

9 sea clutter-ului.
Ecuaţia radarului în ipoteza existenţei sea
clutter-ului
11
SISTEME DE AFIŞARE A INFORMAŢIEI VIDEO 225
LA RADARE NAVALE.
PROCESOR VIDEO. DISPLAY-uri
10 Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la 227

RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIE MARITIMĂ – 239

CONCEPTE MODERNE DE IMPLEMENTARE,
NOI STANDARDE DE PERFORMANŢĂ
ARPA – AUTOMATED RADAR PLOTTING AID

11.1. Radar utilizat în navigaţie maritimă – 241
concepte moderne de implementare, noi
standarde de performanţă.
ARPA – AUTOMATED RADAR
PLOTTING AID - concept
11
11.2 SISTEM radar, ARPA. Schema bloc. 241
Procesor ARPA. Interfaţarea sistemului
ARPA cu diverse echipamente navionice
11.3. Sistem RADAR, ARPA - Proceduri de 247
operare
BIBLIOGRAFIE 267
12
13
Unitatea de învăţare nr. 1
CIRCUITE SI TEHNOLOGII SPECIFICE DE MICROUNDE
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
CIRCUITE SI TEHNOLOGII SPECIFICE DE 13
MICROUNDE
1.1. Introducere 15
1.2. Ghiduri de undă 22
1.3 Ghiduri de undă uniforme cu mod de 37

propagare tem - linii de transmisiuni
1 1.4 Rezonatori electromagnetici- cavităţi 42
rezonante
1.5 Dispozitive pasive pentru microunde

14
15
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:
• Familiarizarea cu notiuni de radiotehnică, definirea

benzilor de frecvenţă ale spectrului electromagnetic,
aplicaţii.
• Familiarizarea cu noţiuni de bază din tehnica
microundelor.
• Asimilarea noţiunilor referitoare la definirea şi
caracterizarea circuitelor de microunde: ghiduri de
undă, linii de transmisiuni, cavităţi rezonante, circuite
pasive de microunde.
1.1. INTRODUCERE
SPECTRUL DE FRECVENŢE PENTRU COMUNICAŢII
Din spectrul electromagnetic enumerăm următoarele benzi de frecvenţă importante pentru

comunicaţii şi alte aplicaţii ale undelor electromagnetice, în special ale undelor radio (ITU
Radio Bands definite în Radio Regulations) :
• unde infrasonore şi sonore : 3x10-3-3x103 Hz
utilizate pentru comunicaţii cu submarine în imersiune;
• unde foarte lungi (VLF - Very Low Frequency) : 3-30 KHz
utilizate pentru comunicaţii cu modulaţie în amplitudine, submarine în imersiune;
• unde lungi (Low Frequency ) : 30 – 300 KHz
utilizate pentru radiocomunicaţii în perioada interbelică;
• unde medii (MF- Medium Frequency ) : 0.3-3 MHz
utilizate pentru radiocomunicaţii;
• unde scurte (HF – High Frequency): 3-30 MHz
utilizate pentru radiocomunicaţii începând încă din anul 1930;.
16
• unde ultrascurte (VHF – Very High Frequency): 30-300 MHz
• unde de ultra înaltă frecvenţă - microunde (UHF – Ultra High Frequency): 0,3-3 GHz
(unde decimetrice);
• unde de super înaltă frecvenţă - microunde (SHF – Super High Frequency): 3-30 GHz
(unde centimetrice);
• unde de extrem de înaltă frecvenţă- (EHF -Extremely High Frequency):) - 30 -300
GHz (unde milimetrice);
• unde infraroşii (3000-40 000 GHz) aplicaţii televiziune în infraroşu
• unde vizibile (400 THz-700THz)
• unde ultraviolete (750-3000 THz).
Tehnica microundelor este un domeniu al radiotehnicii care se ocupă cu studiul şi aplicarea

metodelor de generare, transmisie, prelucrare şi măsurare a câmpului electromagnetic de
microunde.
O clasificare a domeniului microunde (0.3- 300 GHz) – UHF, SHF, EHF, conform
Comitetului Internaţional de Telecomunicaţii şi IEEE – Institute of Electrical and Electronic
Engineers US, este următoarea:
Bandă de
Banda frecvente APLICAŢII
(Band) (Frequency
range)
banda L 1-2 GHz comunicaţii şi cercetări spaţiale în domeniul
meteorologiei;
banda S 2-4 GHz radiolocaţie navală, comunicaţii în navigaţie aeriană
şi maritimă;
banda C 4-8 GHz radiocomunicaţii cu sateliţi artificiali şi staţii mobile
de la suprafaţa Pământului;
banda X 8-12 GHz radiolocaţie navală, comunicaţii la mică distanţă, în
special prin ghiduri de undă;
Banda K u 12-18 GHz comunicaţii la mică distanţă, în special prin ghiduri
de undă;
Banda K 18-27 GHz comunicaţii la mică distanţă, în special prin ghiduri
de undă;
Banda Ka 27-40 GHz
Banda V 24 – 75 GHz
Banda W 75 – 110 GHz
Mm Band 110– 300 GHz
Radiotehnica utilizează propagarea undelor electromagnetice, fenomen despre care se pot

preciza următoarele:
17
- atmosfera terestră este practic transparentă pentru unde electromagnetice cu frecvenţa
mai mică decât 13 GHz şi pentru undele din spectrul vizibil;
- undele electromagnetice cu frecvenţa între 20-30 GHz sunt deranjate în propagarea lor
de precipitaţiile atmosferice;
- undele electromagnetice cu frecvenţa cuprinsă între 30 şi 50GHz sunt şi mai stânjenite
în propagarea lor prin atmosfera terestră;
- undele electromagnetice cu frecvenţa mai mare decât 50 GHz nu se pot practic propaga
prin aer (acestea ionizează practic aerul şi deci, energia lor se pierde şi nu mai pot fi
recepţionate).
In funcţie de raportul D / λ , circuitele se pot clasifica în:

• D ≅ λ: circuite cu constante distribuite fenomenul de propagare este pregnant;
• D << λ: circuite cu constante concentrate pentru care fenomenul de propagare nu
este sesizabil;
• D >> λ : circuite dintr-un domeniu ce aparţine opticii geometrice.
S-a notat cu D dimensiunea dominantă a unui circuit, iar λ reprezintă lungimea de undă.
Extensia spre frecvenţe ultraînalte a fost consecinţa dezideratului impus de creşterea

capacitatii de transmisie. Capacitatea de transmisie se poate extinde prin: mărirea numărului
de legături radio, mărirea numărului de benzi de frecvenţă necesare diverselor aplicaţii. În
microunde există posibilitatea utilizării unui număr mare de legături radio datorită valorii
foarte mari a frecvenţei purtătoare în raport cu benzile de frecvenţă necesare. Modulaţia de
frecvenţă în radio şi dezvoltarea telecomunicaţiilor impun benzi de frecvenţă largi, deci
frecvenţele purtătoare trebuie să fie mari. Utilizarea modulaţiei în impulsuri şi a sistemelor ce
transmit simultan pe mai multe canale impun benzi de frecvenţă foarte largi.
Microunde: condiţii de propagare şi radiaţie
La lungimi de undă mici, undelor radio li se aplică legile opticii geometrice, deci microundele
se refractă şi se reflectă. Microundele se pot concentra în fascicule înguste şi se propagă în
linie dreaptă, motiv pentru care sunt utilizate în sistemele de radiorelee şi radiolocaţie. La
acest domeniu de frecvenţe la care dimensiunile circuitelor sunt comparabile cu lungimea de
undă, antenele de microunde au dimensiuni reduse.
Circuite de microunde
Structura şi comportamentul circuitelor de microunde sunt influienţate radical de valorile

foarte mari ale frecvenţei. Structură circuitelor de microunde este mult modificată în funcţie
de noile condiţii de lucru.
Proprietăţi generale ale circuitelor de microunde
• Liniaritate
18
Relaţia între cauză şi efect se exprimă prin ecuaţii diferenţiale liniare.
Pentru circuitele liniare este valabil principiul superpoziţiei.
Exemple de circuite liniare:

- ghiduri de undă, rezonatorii electromagnetici, elementele şi dispozitivele de
circuit pasive de microunde.
Circuitele active sunt aproximativ liniare (ex. amplificatoarele cu tranzistoare) sau neliniare
(ex. amplificatoarele parametrice, oscilatoarele cu rezistenţă negativă).
• Reciprocitate
In circuitele reciproce se poate înlocui intrarea cu ieşirea şi reciproc, fără ca mărimile fizice ce
descriu circuitul să se schimbe. Circuitele pasive, cu excepţia celor cu ferită, sunt reciproce.
Amplificatoarele cu tranzistoare şi amplificatoarele parametrice sunt nereciproce.
• Simetrie
Simetria poate fi simetrie geometrică şi simetrie electrică. Simetria simplifică mult studiul
circuitelor complexe (analiza şi sinteza).
• Dualitate
Ecuaţiile de evoluţie Maxwell, pentru medii liniare, izotrope şi omogene, sunt duale:
E ↔H şi ε ↔- µ
Cele două mărimi pot fi interschimbate.
In teoria circuitelor, dualitate există între [U ], [I ], [ Z ], si , [I ], [Y ], [U ] .
• Disipaţie
Se referă la capacitatea circuitelor de a avea sau nu pierderi. Pierderi reduse, ipoteza pereţilor
perfect conductori sunt în general admisibilă pentru circuitele de microunde .
Ca aplicaţii ale microundelor pot fi enumerate următoarele:
- Radiorelee;
19
- Sateliţi - comunicaţiile radio cu ajutorul sateliţilor artificiali se realizează în
domeniul microundelor, pentru că ionosfera este transparentă pentru acestea.
- Comunicaţii la mare distanţă
- Radiolocaţie
- Radionavigaţie
- Radioastronomie
- Industrie
- Biologie şi medicină
- Fizică, etc
Alt avantaj este directivitatea antenelor de microunde.
Radarul utilizat în navigaţia maritimă este un radar cu emisie în impuls, care operează în
microunde - bandă S (frecvenţă 3 GHz şi lungime de undă 10 cm) şi în bandă X (frecvenţă 3
GHz şi lungime de undă 10 cm).
Motivul pentru care se utilizează purtătoare de microunde este fenomenul de propagare

specific la aceste domeniu de frecvenţă prin ghidul troposferic, în mediu umed şi sărat, care
permite detecţia ţintelor de sufrafată plasate dincolo de orizontul vizibil, la distanţe care de
pâna la aproximativ 200 mile marine.
Tehnologiile actuale au permis implementarea unor radare ultramoderne, cu circuite

semiconductoare performante de microunde, cu emisie continuă.
Acest tip de nou radar naval, ce utilizează deasemeni dispozitive de microunde în emiţatorul
radar, implementat cu clasicul tub de microunde numit magnetron, oscilator de putere cu o
stabilitate foarte buna a frecvenţei, va reprezenta viitorul în radiolocaţia maritimă.
Implementarea radarelor navale cu tehnici ultraperformante de procesare digitală de semnal

au fost şi sunt permanent un obiectiv pentru cei implicaţi în domeniu.
La sfârşit de secol XIX James Clark Maxwell (1831-1879) stabileşte ecuaţiile câmpului
electromagnetic. Aceste ecuaţii, cunoscute sub denumirea de ecuaţiile lui Maxwell, corespund
descrierii macroscopice, fenomenologice, a electromagnetismului. Se pun astfel bazele
radiotehnicii.
20
În anumite condiţii, ecuaţiile lui Maxwell conduc, pentru mărimile care caracterizează
evoluţia câmpului electromagnetic, la ecuaţii de tipul ecuaţiei undelor. Acestea descriu
propagarea câmpului electromagnetic sub formă de undă electromagnetica.
Câmp electromagnetic. Sursele câmpului electromagnetic. Radiaţia electromagnetică.

Ecuaţia de continuitate
Marimile vectoriale ce descriu campul electromagnetic sunt:
E , H - intensitatea campului electric respectiv intensitatea campului magnetic;
D , B - inductia electrica, respectiv inductia magnetica;

Marimile scalare sau cu caracter tensorial utilizate in descrierea campului electromagnetic
sunt;
ε  Fm −1  - permitivitate electrica ;
µ  Hm −1  -permeabilitate magnetica ;
σ  Sm −1  -conductivitate electrica a mediului.
Prin aplicarea legii conservării energiei în cazul câmpului electromagnetic, se pune în

evidentă existenţa unei puteri radiante. Puterea radianta este caracterizată de aşa numitul
vector Poynting.
Mărimea ∇ ⋅ (E × H ) = S se numeşte vectorul Poynting. El exprimă curgerea instantanee a

not
energiei câmpului electromagnetic prin unitatea de suprafaţa normală direcţiei lui S ;
E2 H2
Mărimile ε şi µ reprezintă densitatea de energie electrică, respectiv magnetică;
2 2
Mărimea E ⋅ J c măsoară rata de disipare ( E ⋅ J c > 0 ), sau de generare ( E ⋅ J c < 0 ) a
energiei câmpului electromagnetic. S-a notat cu J c densitatea de curent de conductie.
21
Energia generată de sursele din mediu este egală cu suma dintre variaţia energiei
înmagazinată de câmpul electromagnetic în domeniul V şi fluxul de energie care trece prin
frontiera S a domeniului considerat, flux energetic de densitate S , unde S este aşa numitul
vector Poynting.
În probleme de radiaţie a câmpului electromagnetic, probleme frecvent întâlnite în teoria

antenelor, vectorul S este important, deoarece caracterizează energia care pleacă de la surse
spre exteriorul domeniului considerat.
Fie cazul particular al câmpului electromagnetic cu dependenţă armonică de timp.
Orice distribuţie arbitrară de câmpuri şi surse electromagnetice poate fi descompusă în

componente armonice. Utilizarea reprezentării complex exponenţiale a câmpurilor periodice
poate fi folosită fără restricţii în toate operaţiile liniare. În cazul operaţiilor neliniare trebuie
folosite reprezentările reale.
Vectorii complecşi ai câmpului electromagnetic se pot reprezenta sub forma:
(
E = Er + jE i e jωt ) (1.1)
H = (H r + jH i e jωt ) (1.2)
(
D = D r + jDi e jωt ) (1.3)
B = (B r + jB )e
i
jωt
(1.4)
unde:
E , H reprezinta intensitatea campului electric respectiv intensitatea campului magnetic;
D , B reprezinta inductia electrica, respectiv inductia magnetica;
Sursele câmpului electromagnetic sunt sarcinile şi curenţii electrici, respectiv:
Qv = ∫ ρvdV (1.5)
V
22
I = ∫ J ⋅ n̂dS (1.6)
S
în care:
J este densitatea volumetrică a curentului total;
ρV este densitatea volumetrică a sarcinii electrice;
n̂ este este versorul normal suprafeţei S;
S , V suprafaţa, respectiv volumul.
1.2 GHIDURI DE UNDĂ
NOŢIUNI TEORETICE
Definiţie
Un ghid de undă este un domeniu plasat în jurul unei axe, delimitat de mediul exterior prin
suprafeţe de discontinuitate ale parametrilor electrici şi magnetici ε , µ , σ , ce asigură
propagarea câmpului electromagnetic de-a lungul axei sale.
Clasificarea ghidurilor de undă
1. Clasificare după proprietăţile electrice, respectiv după:
• modul de variaţie al parametrilor electrici şi magnetici ε , µ , σ în funcţie de

intensitatea câmpului electromagnetic, poziţia sau direcţia în mediu:
• liniare sau neliniare după cum polarizaţia nu depinde sau depinde de
(
Pi = Pi E , H )
• omogene sau neomogene după cum polarizaţia nu depinde sau depinde de
coordonatele spaţiale Pi = Pi (u1 , u2 , z ) ;
23
• izotrop sau anizotrop dacă polarizaţia Pi = ( Pi ) - nu are sau are caracter
tensorial;
• valoarea relativă a parametrilor electrici şi magnetici ε , µ , σ .
• medii dielectrice J c << J d sau σ << ωε

• medii conductoare J c >> J d sau σ >> ωε
2. după geometrie,
• uniforme (dreptunghiulare, cilindrice, coaxiale, eliptice, etc)
• neuniforme (piramidale, conice, exponenţiale, etc)
3. pe criteriul repartiţiei câmpului în ghidul de undă:
• închise (ghiduri uniforme cu pereţi metalici, tubulare, etc);
• deschise (ghid dielectric planar, linia bifilară).
Ghidurile de undă fiind circuite de microunde care în esenţa asigură transmisia la distanţa a
energiei câmpului electromagnetic prin undă electromagnetică, studiul acestui tip de circuite
presupune determinarea distribuţiei, în orice punct din spaţiu şi în orice moment de timp,
câmpului electromagnetic în structura ghidantă.
Ecuaţiile Maxwell
Ecuaţiile Maxwell sunt:
• Ecuaţii de evoluţie Maxwell:

∂B
( )
not
rotE = ∇ × E = − +∇× v ×B (1.2.1)
∂t
care pentru viteza de deplasare v = 0 se reduce la:

∂B
∇×E =− (1.2.2)
∂t
∂D
( )
not
rotH = ∇ × H = J c + + ρV ⋅ v + ∇ × D × v (1.2.3)
∂t
24
care pentru v = 0 se reduce la:
∂D
∇ × H = Jc + (1.2.4)
∂t
b) Ecuaţii de stare Maxwell
∇ ⋅ D = ρV (1.2.5)
∇ ⋅B =0 (câmpul magnetic este solenoidal) (1.2.6)
c) Ecuaţii de material Maxwell:
D = εE (1.2.7)
B = µH (1.2.8)
J = σE (1.2.9)
Ecuaţia undelor. Ecuaţia membranei.
Ecuaţia undelor
Forma ecuaţiei undelor, în coordonate carteziene, este:
∆E + ω 2 εµE = 0 (1.2.10)
∆H + ω 2 εµH = 0 (1.2.11)
În coordonate curbilinii cilindrice (u1 , u2 , z ) , ecuaţia undelor pentru componenta axială
E x sau H z , notată Φ , este:
∂  h2 ∂Φ   ∂ 2Φ  ∂  h1 ∂Φ 
  + h1h 2  2  +  + ω 2 εc µΦ  = 0 (1.2.12)
∂u1  h1 ∂u1   ∂z  ∂u2  h 2 ∂u2 
25
unde h1 , h 2 , h3 sunt coeficienţii Lame.
Ecuaţia membranei
∆T E + (γ 2 + ω 2 εµ )E = 0 (1.2.13)
∆T H + (γ 2 + ω 2 εµ )H = 0 (1.2.14)
unde :
γ = α + jβ este constanta de propagare
k 2 = γ 2 + ω 2 εµ este număr de undă (1.2.15)
∆T E + k 2 E = 0 (1.2.16)
∆T H + k 2 H = 0 (1.2.17)
În coordonate curbilinii cilindrice (u1 , u2 , z ) , ecuaţia membranei pentru componenta axială
E x sau H z , notată Φ , este:
∂  h2 ∂Φ  ∂  h1 ∂Φ 
  +   + h1h 2k 2Φ = 0 . (1.2.18)
∂u1  h1 ∂u1  ∂u2  h2 ∂u2 
Condiţiile de frontieră
Fie două medii caracterizate de parametri constitutivi de material (ε1, µ1, σ1 ), (ε 2 , µ 2 , σ 2 ) . La

suprafaţa lor de separaţie S, la care mărimile de câmp pot suferi discontinuităţi, sunt valabile
următoarele ecuaţii, reprezentând condiţiile la limită:
( )
n̂ × E 2 − E1 = 0 ⇔ conservarea componentei tangenţiale a câmpului electric; (1.2.19)
( )
n̂ ⋅ D2 − D1 = ρS ⇔ discontinuitatea inducţiei electrice provine din existenţa unei sarcini
superficiale pe S; (1.2.20)
26
( ) ( )
n̂ × B 2 − B1 = n̂ × µ2 H 2 − µ1H1 = 0 ⇔ conservarea componentei normale la S a
inducţiei magnetice; (1.2.21)
( )
n̂ × µ2 H 2 − µ1H1 = J sup ⇔ discontinuitatea componentei tangenţiale a câmpului magnetic
la nivelul suprafeţei S, provine din existenţa unei pânze de curent electric pe S.

(1.2.22)
Componentele transversale ale câmpului electromagnetic în funcţie de componenta axială

sunt:
γ jωµ0
ET = − 2
∇T E z +e3 × ∇T H z
k k2
(1.2.23)
γ jωµ
H T = − 2 ∇T H z − 2 0 e3 × ∇T E z
k k
Modurile de propagare TE – transversal electric (undă H) şi TM - transversal magnetic

(undă E) se caracterizează astfel:
mod de propagare transversal electric TE (undă H) la care E z = 0 ; H z ≠ 0
jωµ0
ET = e3 × ∇T H z
k2
(1.2.24)
γ
HT = − ∇T H z
k2
mod de propagare transversal magnetic TM (undă E), la care H z = 0 ; E z ≠ 0
γ
ET = − ∇T E z
k2
(1.2.25)
jωµ
H T = − 2 0 e3 × ∇T E z
k
Parametrii caracteristici propagării câmpului electromagnetic prin ghiduri de undă sunt:
27
Constanta de propagare γ :
γ = α + jβ (1.2.26)
α constanta de atenuare [α ] = dB ⋅ m −1
β constanta de defazare [β ] = rad ⋅ m −1
f c2
β = β0 1 − (1.2.27)
f2
ω 2 πf 2π
β0 = = =
c0 c0 λ0
(1.2.28)
2π
βg =
λg
constantă de atenuare α ( f < f c ) :
1 1
α = 2π − (1.2.29)
λ 2
c λ02
constantă de atenuare α ( f ≥ f c ) :
RM ∫ H τ dl
2
Pp
α= = C
(1.2.30)
2 PT 2 Z u ∫ H T2 da
Σ
1
α=
δ
2
δ = (1.2.31)
ωµ0σ
5
δ = (1.2.32)
f [GHz ]σ 10 7 Sm −1 [ ]
28
δ este adâncimea de pătrundere a câmpului electromagnetic în pereţii metalici ai ghidului de
undă;
σ este conductanţa.metalului;
Z M = RM + jX M
1 (1.2.33)
RM = X M =
σδ
Z M este impedanţa în metal;

R M este rezistenţa în metal;
X M este reactanţa în metal.
lungimea de undă în ghid λg :
λ0 λ0
λg = 2
=
2
(1.2.34)
f  λ 
1 −  c  1 −  0 
 f   λc 
viteza de fază vϕ :
ω ω 1 c0
vϕ = = = (1.2.35)
β g β0 f 
2
f 
2
1 −  c  1 −  c 
 f   f 
viteza de grup v g :
29
2
1 f 
vg = = c0 1 −  c 
dβ g  f  (1.2.36)
dω
vϕ ⋅ v g = c02
impedanţă de undă:
ωµ0 1
Z uTE = Z uH = = Z0
βg f 
2
1 −  c 
 f 
2
βg f 
Z uTM = Z uE = = Z 0 1 −  c  (1.2.37)
ωε0  f 
Z uTE ⋅ Z uTM = Z 02
µ0
Z0 = = 120 π = 377 Ω (1.2.38)
ε0
ε0 =
1
36π ⋅10 9
[
Fm −1 ] (1.2.39)
µ 0 = 4π ⋅10 −7 [Hm −1 ] (1.2.40)
GHIDURI DE UNDA CU SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ

MOD DE PROPAGARE TRANSVERSAL MAGNETIC (UNDA E)
Se consideră ecuaţia membranei exprimată în coordonate carteziene, pentru componenta

axială E z :
∆T E z + k 2 E z = 0 (1.2.41)
∂ 2 Ez ∂ 2 E z
+ 2 + k 2 Ez = 0 (1.2.42)
∂x 2
∂y
Se utilizează în rezolvare metoda separării variabilelor:
30
Ez = Ez ( x, y ) = X ( x)Y ( y ) (1.2.43)
∂ 2 X ( x) ∂ 2Y ( y )
Y ( y) + X ( x ) + k 2 X ( x)Y ( y ) = 0
∂x 2 ∂y 2
1 ∂ 2 X ( x) 1 ∂ 2Y ( y )
+ + k x2 + k y2 = 0
X ( x ) ∂x 2 Y ( y ) ∂y 2
∂ 2 X ( x)
+ k x2 X ( x) = 0 (1.2.44)
∂x 2
∂ 2Y ( y )
+ k y2Y ( y ) = 0
∂y 2
Soluţiile acestor ecuaţii sunt de forma:
X ( x ) = A cos k x x + B sin k x x
Y ( y ) = C cos k y y + D sin k y y (1.2.45)
Constantele k x , k y reprezintă numere de unda critice, partiale.

Constantele A, B, C , D, k x , k y se determina aplicand condiţiile la limită, referitoare la valorile
marimilor de camp electric şi magnetic pe suprafaţa pereţilor conductori, ideali, fara curenti
de conducţie si fara densităţi de sarcini de suprafată (σ = 0; ρ s = 0) :
- componenta tangenţială a campului electric este nulă;
- componenta normală a campului magnetic este nulă
Astfel, aceste condiţii la limită sunt:

x=o Ez = 0 X (0) = 0
⇒ Hz = 0⇔
x=a Ey = 0 X (a ) = 0
(1.2.46)
y=o Ez = 0 Y (0) = 0
⇒ Hy = 0⇔
y=b Ex = 0 Y (b) = 0
31
Rezultă deci:
A=C =0
mπ
kx =
a
nπ
ky = (1.2.47)
b
mπ nπ
Ez ( x, y ) = BD sin x ⋅ sin y
a b
mπ nπ
Ez ( x, y ) = E0 sin x ⋅ sin y
a b
Dimensiunile secţiunii transversale sunt a x b. Numerele întregi m, n se numesc numere de undă.
Considerând relaţiile între componentele axiale şi componentele transversale de câmp, în cazul

modului de propagare transversal magnetic TM (undă E), la care H z = 0 ; E z ≠ 0 , componentele
transversale de câmp sunt:
γ
ET = − ∇T E z
k2
(1.2.48)
jωµ
H T = − 2 0 e3 × ∇T E z
k
se deduc toate componentele de câmp electric şi magnetic pentru unda Em , n :

j β mπ mπ nπ
Ex = − 2
⋅ E0 cos x ⋅ sin y
k a a b
j β nπ mπ nπ
Ey = − 2 ⋅ E0 sin x ⋅ cos y
k b a b
mπ nπ
E z = E0 sin x ⋅ sin y
a b (1.2.49)
jωε nπ mπ nπ
Hx = + 2 0 ⋅ E0 sin x ⋅ cos y
k b a b
jωε mπ mπ nπ
Hy = − 2 0 ⋅ E0 cos x ⋅ sin y
k a a b
Hz = 0
e3 × e1 = + e2
S-a considerat (1.2.50)
e3 × e2 = −e1
Valoarea lungimii de undă critice λc si a frecvenţei critice f c se determină cu relaţia:
32
2 2
 mπ   nπ 
k = λc   + 
 a   b 
2π
k=
λc
2 (1.2.51)
λc =
2 2
 m π   nπ 
  + 
 a   b 
2 2
c m n
fc = 0   +  
2  a  b
Concluzii şi observaţii:
- indicii m, n nu pot lua valoarea 0;

- modul fundamental de propagare in acest caz este E11 ;
- referitor la semnificaţia numerelor m, n se poate afirma că acestea reprezintă numarul de cellule
ce apar in laturile a, b, similare;
- frecvenţa critică a undelor H m ,n ; Em , n este aceeaşi pentru aceeaşi pereche m,n , deci undele
H m ,n ; Em , n pot aparea simultan când f > f cr .
Distribuţia curenţilor prin ghidul de undă metalic cu secţiune dreptunghiulară
Cunoaşterea distribuţiei curenţilor prin ghidul de unda metalic uniform, cu secţiune dreptunghiulară,
este necesară pentru a putea realiza, în condiţii dorite, cuplajul sarcinii sau generatorului cu ghidul.
Curentul de deplasare este:
∂D
jd = = jωε E (1.2.52)
∂t
λg
Se constata că jd are aceeasi distribuţie ca si E , decalată cu π (sau ) datorita lui j (număr
2 4
complex).
π
ωt =
2
π
2π ft =
2
1 z π
2π = (1.2.53)
T c 2
z 1
=
λg 4
1
z= λg
4
33
Curenţii superficiali sunt:
js = n × H (1.2.54)
Liniile de current sunt linii inchise, curentul de deplasare continuând curentul superficial.
Uneori, este necesar ca acest cuplaj al ghidului cu sarcina să se realizeze astfel încât distribuţia
transversalăa a câmpului electromagnetic şi propagarea sâ nu fie perturbate, caz în care se practica în
pereţii ghidului o fantă ce nu întrerupe liniile de current superficial.
Dacă se realizează o fantă ce întrerupe curenţii superficiali, se formează o pânză de curent de deplasare
şi are loc radiaţia câmpului electromagnetic. Fanta lucrează ca o antenă.
GHIDURI DE UNDA CU SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ

MOD DE PROPAGARE TRANSVERSAL ELECTRIC (UNDA H)
Se consideră ecuaţia membranei exprimată în coordonate carteziene, pentru componenta

axială H z :
∆T H z + k 2 H z = 0 (1.2.55)
∂2 H z ∂2 H z
+ + k 2Hz = 0 (1.2.56)
∂x 2 ∂y 2
Se utilizeaza in rezolvare metoda separarii variabilelor:
H z = H z ( x, y ) = X ( x)Y ( y ) (1.2.57)
34
∂ 2 X ( x) ∂ 2Y ( y )
Y ( y) + X ( x ) + k 2 X ( x)Y ( y ) = 0
∂x 2
∂y 2
1 ∂ 2 X ( x) 1 ∂ 2Y ( y )
+ + k x2 + k y2 = 0
X ( x ) ∂x 2
Y ( y ) ∂y 2
∂ 2 X ( x)
+ k x2 X ( x) = 0 (1.2.58)
∂x 2
∂ Y ( y)
2
+ k y2Y ( y ) = 0
∂y 2
Constantele k x , k y reprezintă numere de unda critice, partiale.

Constantele A, B, C , D, k x , k y se determina aplicand condiţiile la limită, referitoare la valorile
marimilor de camp electric şi magnetic pe suprafaţa pereţilor conductori, ideali, fara curenti
de conducţie si fara densităţi de sarcini de suprafată (σ = 0; ρ s = 0) :
- componenta tangenţială a campului electric este nulă;
- componenta tangenţială a campului magnetic este nulă
Astfel, aceste condiţii la limită sunt:
35
Hx = 0 ∂X
=0
x=o Ez = 0 ∂H z ∂x x =0
⇒ Hx ⇔
x=a Ey = 0 ∂x ∂X
=0
∂x x=a
(1.2.60)
∂Y
Hy = 0 =0
y=o Ez = 0 ∂y y =0
⇒ ∂H z ⇔ ⇔
y=b Ex = 0 H y ∂Y
∂y =0
∂y y =b
Rezultă deci:
B=D=0
mπ
kx =
a
nπ
ky = (1.2.61)
b
mπ nπ
H z ( x, y ) = AC cos x ⋅ cos y
a b
mπ nπ
H z ( x, y ) = H 0 cos x ⋅ cos y
a b
Considerând relaţiile între componentele axiale şi componentele transversale de camp, in

cazul modului de propagare transversal electric TE (undă H), la care Ez = 0; H z ≠ 0
jωµ0
ET = e3 × ∇T H z
k2
(1.2.62)
γ
HT = − ∇T H z
k2
se deduc toate componentele de camp electric si magnetic pentru unda H m ,n :
36
jωµ0 nπ mπ nπ
Ex = 2
⋅ H 0 cos x ⋅ sin y
k a a b
jωµ mπ mπ nπ
Ey = − 2 0 ⋅ H 0 sin x ⋅ cos y
k a a b
Ez = 0
j β mπ mπ nπ (1.2.63)
Hx = + 2
⋅ H 0 sin x ⋅ cos y
k a a b
j β nπ mπ nπ
Hy = + 2 ⋅ H 0 cos x ⋅ sin y
k b a b
mπ nπ
H z = H 0 cos x ⋅ cos y
a b
e3 × e1 = + e2
S-a considerat (1.2.64)
e3 × e2 = −e1
Valoarea lungimii de undă critice λc si valoarea frecventei critice f c sunt aceleasi ca in cazul
undei Em ,n :
2 2
 mπ   nπ 
k=   + 
 a   b 
2π
k=
λc
2 (1.2.65)
λc =
2 2
m n
  + 
 a  b
2 2
c0  m   n 
fc =   + 
2  a  b
- indicii m, n nu pot lua valoarea 0;
- modul fundamental de propagare (corespunzor la frecvenţa critică minimă) in acest caz
este H 01 sau H10 (in functie de raportul a )
b
- referitor la semnificaţia numerelor m, n se poate afirma că acestea reprezintă numarul de
seminude ale distribuţiei campului cuprinse in dimensiunea transversala a ghidului
corespunzator indicelui m pentru a si n pentru b;
- frecvenţa critică a undelor H m ,n ; Em ,n este aceeaşi pentru aceeaşi pereche m,n , deci
undele H m ,n ; Em ,n pot aparea simultan când f > f cr .
37
- un ghid de unda se comportă ca un filtru trece sus, deci există propagare pentru
frecvenţe ale generatorului f > f c .
1.3. GHIDURI DE UNDĂ UNIFORME CU MOD DE PROPAGARE TEM - LINII DE

TRANSMISIUNI
NOŢIUNI TEORETICE
Definiţie
Liniile de transmisiuni sunt ghiduri de undă uniforme cu mod de propagare TEM –

transversal electromagnetic, cu ambele componente axiale ale câmpului electromagnetic nule
(E z = H z = 0 ) .
Propagarea exista la orice frecventa( k-numărul de undă este 0) şi γ = jω εµ
Exemple de liniile de transmisiuni sunt ghiduri de undă sunt: placi plane paralele, linia
bifilara, cablu coaxial, etc.
Modul de propagare TEM este un mod fundamental de propagare, există propagarea pe

linia de transmisiuni (propagarea are loc la orice frecventă, oricât de joasâ)
Ecuaţiile liniilor pentru curent şi tensiune
Se pot stabili pentru câmpul electromagnetic sau pentru tensiune si curent. Ecuaţiile liniilor
pentru curent şi tensiune sunt:
d2I
− γ 2I = 0
dt 2
(1.3.1)
d 2U
− γ 2U = 0
dt 2
unde γ este constanta de propagare;
Parametrii lineici sunt:
38
R L , [R L ] = Ω ⋅ m −1
G L , [R L ] = S ⋅ m −1
(1.3.2)
LL , [R L ] = H ⋅ m −1
C L , [R L ] = F ⋅ m −1
Constanta de propagare este:

γ = (R L + jωLL )(G L + jωC L )
γ 2 = −ω 2 LLCL
(1.3.3)
1
c0 =
LL CL
Viteza de propagare pe linia fara pierderi este egala cu viteza luminii.

Când conductoarele sunt ideale, câmpul electromagnetic în interiorul lor este nul;
conductoarele au rol de ghidare a câmpului electromagnetic, iar propagarea are loc în spaţiul
liber din jurul conductoarelor. Conductoarele determină distribuţia câmpului în secţiunea
transversalâ, dar nu modificâ viteza de propagare din spaţiul liber.
Impedanţa caracteristică este:
Zc =
(RL + jωLL ) (1.3.4)
(G L + jωC L )
Soluţiile ecuaţiilor liniilor pentru curent şi tensiune

Soluţiile generale ale ecuaţiilor liniilor de transmisiune sunt:
U (z ) = Ae γz + Be −γz
A γz B (1.3.5)
U (z ) = Ce γz + De −γz = e − Be −γz
Zc Zc
Soluţiile ecuaţiilor liniilor terminate pe o sarcină dată sunt următoarele:
U 2 + Z c I 2 γz U 2 − Z c I 2 −γz
U (z ) = e + e
2 2
(1.3.6)
U + Z c I 2 γz U 2 − Z c I 2 −γz
I (z ) = 2 e − e
2 Zc 2 Zc
39
U (z ) = U 2chγz + Z c I 2 shγz
U2 (1.3.7)
I (z ) = I 2chγz + shγz
Zc
unde U 2 , I 2 reprezintă valorile instantanee ale tensiunii şi curentului la sarcina Z s ,

deci la z =0.
Pentru γ = jβ (linia fără pierderi)
U (z ) = U 2 cos βz + jZ c I 2 sin βz
U2 (1.3.8)
I (z ) = I 2 cos βz + j sin βz
Zc
Coeficientul de reflexie al undei de tensiune la sarcină este:
Ur U
ΓU = = r e j (ϕ r −ϕ d ) = Γ e jϕ
Ud Ud
(1.3.9)
U − Zc I 2 Zs − Zc
ΓU = 2 =
U 2 + Zc I 2 Zs + Zc
Pentru Z c = Z s ⇒ Γ = 0 , când există adaptare (regim de undă progresivă);

Pentru Z s = 0 ; Z s = ∞; Z s = jX s ⇒ Γ = 1 , în regim de undă staţionară;
Coeficientul de reflexie al undei de curent la sarcină este:
ΓI = −ΓU (1.3.10)
Factorul de undă staţionară este:

U
1+ r
U U + Ur Ud 1+ Γ
σ = max = d = = (1.3.11)
U min Ud − Ur U 1− Γ
1− r
Ud
Pentru Z c = Z s ⇒ σ = 1 , când există adaptare (regim de undă progresivă);
Impedanţa de intrare este:
U1
Z in = (1.3.12)
I1
40
U 1 U (l ) U 2chγl + Z c I 2 shγl Z + Z c thγl
Z in = = = = Zc s (1.3.13)
I1 I (l ) U
I 2chγl + 2 shγl Z c + Z sthγl
Zc
Pentru γ = jβ (linia fără pierderi), impedanţa de intrare este:
U 2 cos βl + jZ c I 2 sin βl Z + jZ c tgβl

Z in = = Zc s (1.3.14)
U
I 2 cos βl + j 2 sin βl Z c + jZ stgβl
Zc
Pentru linia în scurtcircuit, Z s = 0 , impedanţa de intrare este:
Z in ,sc = jZ c tgβl (1.3.15)
Pentru linia în gol, Z s = ∞ ,impedanţa de intrare este:
Z in ,gol = − jZ cctgβl (1.3.16)

Pentru linia adaptată, Z s = Z c , impedanţa de intrare este:
Z in ,ad = Z c (1.3.17)
41
Linii de transmisiuni: deducerea ecuaţiei de curent pornind de la ecuaţiile
Maxwell.
Se consideră ecuaţia de evoluţie Maxwell:
∇ × H T = jωε0 ET + j s (1.3.18)
js = e3 js (1.3.19)
în care:
js este densitatea superficială de curent;
e3 este versorul direcţiei de deplasare.
Se separă componentele longitudinale şi transversale:
(L ) ∇ × H T = e3 j s
(1.3.20)
(T ) − γe3 × H T = jωε0 ET
Circulaţia unui vector pe un contur este egală cu fluxul rotorului vectorului prin suprafaţa
delimitată de conturul pe care are loc circulaţia, deci:
∫∫Σ (∇ × H ) ⋅ n da = ∫ H
T
C
T ⋅ dl (1.3.21)
Din ecuaţia pentru componentelor longitudinale rezultă:
∫H
C
T dl = ∫∫Σ j e
s 3 ⋅ e3da = ∫∫ j sda = I z
Σ
(1.3.22)
I z este curentul într-o secţiune dată (la un z oarecare).
Înmulţindu-se cu relaţia anterioară f (z ) = e −γz se obţine:
∫H IT dl = f (z )I z (1.3.23)
C
Ecuaţia undelor pentru câmpul H IT are forma:

∂2
∂z 2 ∫H
C
IT dl + ω 2 ε0 µ0 ∫ H IT dl = 0
C
(1.3.24)
42
Integrându-se această relaţie pe conturul C, rezultă:
d2 I
2
+ ω 2 ε0 µ0 I = 0 (1.3.25)
dz
Tinând cont de:
γ = jω ε0 µ0 (1.3.26)
rezultă:
d2I
2
− γ 2I = 0 (1.3.27)
dz
Această ecuaţie reprezintă ecuaţia liniilor pentru curent.
1.4 . REZONATORI ELECTROMAGNETICI- CAVITĂŢI

REZONANTE
NOŢIUNI TEORETICE
Definiţie
Rezonatorul electromagnetic este un domeniu, delimitat de mediul exterior de suprafeţe de

discontinuitate a parametrilor electrici şi magnetici ε , µ , σ , în care are loc fenomenul de
rezonanţă.
Clasificarea rezonatorilor electromagnetici
1. după parametrii electromagnetici ai mediului:

- rezonatori dielectrici;
- cavităţi rezonante (rezonatori cu pereţi conductori);
2. după geometrie;
3. pe criteriul repartiţiei câmpului în interiorul/exteriorul rezonatorul electromagnetic:

- închise (cavitatea sferică, toroidală, coaxială, cilindrică, paralelipipedică);
- deschise (rezonatorul format din plăci metalice plane paralele);
43
4. după provenienţă:
- rezonatori electromagnetici ce provin din ghiduri metalice uniforme (coaxială,
cilindrică, paralelipipedică);
- rezonatori electromagnetici ce nu provin din ghiduri metalice uniforme (cavitatea
sferică, toroidală).
STUDIUL CAVITATILOR REZONANTE PALELIPIPEDICE.

METODA GENERALA
Câmpul electromagnetic din cavitatatea rezonană satisface ecuaţia undelor.

Exprimată în coordonate carteziene, pentru componenta axială Φ , ecuaţia undelor este:
∆ Φ + ω 2ε 0 µ 0 Φ = 0 (1.4.1)
∂ 2Φ ∂ 2Φ ∂ 2Φ
+ + + ω 2ε 0 µ0 Φ = 0 (1.4.2)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
Se utilizează în rezolvare metoda separării variabilelor:
Φ = Φ ( x, y, z ) = X ( x)Y ( y ) Z ( z ) (1.4.3)
∂ 2 X ( x) ∂ 2Y ( y ) ∂ 2Y ( y )
Y ( y)Z ( z ) + X ( x ) Z ( z ) + X ( x )Y ( y ) + ω 2ε 0 µ0 X ( x )Y ( y ) Z ( z ) = 0
∂x 2
∂y 2
∂y 2
1 ∂ 2 X ( x) 1 ∂ 2Y ( y ) 1 ∂2 Z ( z)
+ + + k x2 + k y2 + k z2 = 0
X ( x) ∂x 2
Y ( y ) ∂y 2
Z ( z ) ∂z 2
∂ 2 X ( x)
+ k x2 X ( x) = 0 (1.4.4)
∂x 2
∂ Y ( y)
2
+ k y2Y ( y ) = 0
∂y 2
∂2 Z ( z)
+ k z2 Z ( z ) = 0
∂z 2
44
Z ( z ) = E cos k z z + F sin k z z
Constantele k x , k y , k z se numesc numere de oscilatie.
Constantele A, B, C , D, E , F , k x , k y , k z se determina aplicând condiţiile la limită, referitoare la

valorile mărimilor de câmp electric şi magnetic pe suprafaţa pereţilor conductori, ideali, fără
curenţi de conducţie si fără densităţi de sarcini de suprafaţă (σ = 0; ρ s = 0) :
- componenta tangenţială a câmpului electric este nulă;
- componenta normală a câmpului magnetic este nulă
MOD DE OSCILATIE TRANSVERSAL MAGNETIC (oscilaţie E)
Acest tip de oscilaţie este caracterizat prin Ez ≠ 0; H z = 0 . Condiţiile la limită se exprimă:
x=o Ez = 0 X (0) = 0
⇒ Hx = 0 ⇔
x=a Ey = 0 X (a) = 0
y=o Ez = 0 Y (0) = 0
⇒ Hy = 0⇔
y=b Ex = 0 Y (b) = 0
(1.4.6)
∂Z ( z )
=0
z=o Ey = 0 ∂z z =0
⇒ Hz = 0⇔
z=c Ex = 0 ∂Z ( z )
=0
∂z z =c
Rezultă deci:
45
A=C = F =0
mπ
kx =
a
nπ
ky =
b
pπ (1.4.7)
kz =
c
mπ nπ pπ
Ez ( x, y, z ) = BDE sin x ⋅ sin y ⋅ cos z
a b c
mπ nπ pπ
Ez ( x, y, z ) = E0 sin x ⋅ sin y ⋅ cos z
a b c
Valoarea instantanee complexă este :
mπ nπ pπ (1.4.8)
Ezi ( x, y, z, t ) = E0 sin x ⋅ sin y ⋅ cos z ⋅ e jωt
a b c
Toate celelalte componente de câmp se determină într-o manieră similară, considerând

relaţiile între componentele axiale şi componentele transversale de câmp, îin cazul modului
transversal magnetic TM la care H z = 0 ; E z ≠ 0
γ 1 1  ∂Ez  1  ∂ Ez
2
∂ 2 Ez 
ET = − ∇T E z = ∇ T ( γ E z) = ∇ T   = 2 
⋅ e + ⋅ e2 
 ∂z  k  ∂x∂z ∂y∂z
2 2 2 1
k k k 
(1.4.9)
jωµ jωµ  ∂E ∂E 
H T = − 2 0 e3 × ∇T Ez = 2 0  z ⋅ e1 − z ⋅ e2 
k k  ∂y ∂x 
se deduc toate componentele de câmp electric şi magnetic pentru oscilatia Em ,n , p :

j β mpπ 2 mπ nπ pπ
Ex = − 2
⋅ E0 cos x ⋅ sin y ⋅ sin z
k ac a b c
j β npπ 2 mπ nπ pπ
Ey = − 2 ⋅ E0 sin x ⋅ cos y ⋅ sin z
k bc a b c
mπ nπ pπ pπ
Ez = E0 sin x ⋅ sin y ⋅ cos z ⋅ cos z
a b c c (1.4.10)
jωε nπ mπ nπ pπ
Hx = + 2 0 ⋅ E0 sin x ⋅ cos y ⋅ cos z
k b a b c
jωε mπ mπ nπ pπ
Hy = − 2 0 ⋅ E0 cos x ⋅ sin y ⋅ cos z
k a a b c
Hz = 0
46
e3 × e1 = + e2
S-a considerat
e3 × e2 = −e1
Valoarea lungimii de undă λ0 şi a frecventei de rezonanţă f 0 pentru oscilaţia Em ,n , p

se determină:
2 2 2
 mπ   nπ   pπ 
k=   +  + 
 a   b   c 
2π
k=
λc
2 (1.4.11)
λ0 =
2 2 2
m n  p
  +  + 
 a  b  c 
2 2 2
c0  m   n   p 
f0 =   +  + 
2  a  b  c 
- nu exista moduri de oscilaţie la care indicii m, n nu fie 0 simultan;
- modul de oscilaţe cu cea mai mica frecvenţă e rezonanţă î acest caz este E110 ;
- încavitate rezonantă iau naşere unde staţionare; componentele transversale ale câmpului
sunt decalate î timp cu π , astfel căatunci când energia îmagazinata în câmpul electric
2
este maximă, energia înmagazinata în câmpul magnetic este nulă şi invers, fenomen
caracteristic sistemelor rezonante.
47
MOD DE OSCILATIE TRANSVERSAL ELECTRIC (oscilaţie H)
Acest tip de oscilaţie este caracterizat prin Ez = 0; H z ≠ 0 . Condiţiile la limită se exprimă:

∂X ( x )
=0
x=o Ez = 0 ∂y x = 0
⇒ Hx = 0 ⇔
x=a Ey = 0 ∂X ( x )
=0
∂x x = a
∂Y ( y )
=0
y=o Ez = 0 ∂y y =0 (1.4.12)
⇒ Hy = 0⇔
y=b Ex = 0 ∂Y ( y )
=0
∂y y =b
z=o Ey = 0 Z ( z ) z =0 = 0
⇒ Hz = 0⇔
z=c Ex = 0 Z ( z ) z =c = 0
Rezultă deci:
B=D=E=0
mπ
kx =
a
nπ
ky =
b
pπ
kz =
c
mπ nπ pπ
H z ( x, y, z ) = ACF cos x ⋅ cos y ⋅ sin z
a b c
mπ nπ pπ
H z ( x, y, z ) = H 0 cos x ⋅ cos y ⋅ sin z
a b c
Valoarea instantanee complexă este :
mπ nπ pπ (1.4.13)
H zi ( x, y, z , t ) = H 0 cos x ⋅ cos y ⋅ sin z ⋅ e jωt
a b c
Toate celelalte componente de câmp se determină într-o manieră similară, considerând

relaţiile între componentele axiale şi componentele transversale de camp, în cazul modului
transversal electric TM la care Ez = 0; H z ≠ 0
48
jωε 0 jωε  ∂H z ∂H z 
ET = e3 × ∇T H z = − 2 0  ⋅ e1 − ⋅ e2 
k 2
k  ∂y ∂x 
γ 1 1  ∂H z  1  ∂ H z
2
∂2 H z 
H T = − 2 ∇T H z = 2 ∇ T ( γ H z ) = 2 ∇ T  = 2 ⋅ e1 + ⋅ e2  (1.4.14)
k k k  ∂z  k  ∂x∂z ∂y∂z 
se deduc toate componentele de câmp electric şi magnetic pentru oscilaţia H m ,n , p :

jωµ0 nπ mπ nπ pπ
Ex = + 2
⋅ H 0 cos x ⋅ sin y ⋅ sin z
k b a b c
jωµ mπ mπ nπ pπ
Ey = − 2 0 ⋅ H 0 sin x ⋅ cos y ⋅ sin z
k a a b c
Ez = 0
1 mpπ 2 mπ nπ pπ (1.4.15)
Hx = − 2
⋅ H 0 sin x ⋅ cos y ⋅ cos z
k ac a b c
1 npπ 2 mπ nπ pπ
Hy = − 2 ⋅ H 0 cos x ⋅ sin y ⋅ cos z
k bc a b c
mπ nπ pπ
H z = H 0 cos x ⋅ cos y ⋅ sin z⋅
a b c
S-a considerat:
e3 × e1 = + e2
(1.4.16)
e3 × e2 = −e1
Valoarea lungimii de undă λ0 şi a frecvenţei de rezonanţă f 0 pentru oscilatia Em ,n , p se

determină din:
2 2 2
 mπ   nπ   pπ 
k=   +  + 
 a   b   c 
2π
k=
λc
2 (1.4.17)
λ0 =
2 2 2
m n  p
  +  + 
 a  b  c 
2 2 2
c m n  p
f0 = 0   +   +  
2  a  b  c 
49
- modurile de oscilatie TEm ,n , p cu cele mai simple distribuţii sunt în acest caz H 011 ; H101 ; ;
- în cavitate rezonantă iau naştere unde staţionare; componentele transversale ale
câmpului sunt decalate in timp cu π , astfel ca atunci când energia înmagazinata în
2
campul electric este maxima, energia inmagazinata in campul magnetic este nula si
invers, fenomen characteristic sistemelor rezonante.
Comparaţia între fenomenele ce au loc în cavitatea rezonantă şi în ghiduri uniforme
Comparatia conduce la următoarele observaţii:
1. In ghidul uniform are loc un fenomen de propagare (o undă progresivă), în

cavitatea rezonantă se produce o oscilaţie (o undă staţionară).
2. Ghidul uniform lucreaza intr-o banda de frecventa cuprinsă. între frecvenţa
critica si infinit; cavitatea rezonantă lucreaza pe un spectru discret de frecvente (fig. ).
Numărul acestor frecvenţe discrete este nelimitat si fiecare dintre ele corespunde unei
anumite combinatii de valori întregi ale numerelor m,n,p.
3. In ghidul uniform se transmite putere reală; în cavitate există energie reactiva
îmnagazinată.
4. In ghidul, componentele transversale ale câmpului electromagnetic sunt în
fază şi decalate cu π de componenta axială. De aceea, secţiunile transversale în care
2
se află maximul componentelor transversale sunt decalate cu λ faţă de cele în care
4
componenta axială este maximă.
In cavitatea rezonantă componentele de aceeasi natura sunt în fază şi decalate cu π faţă de

2
celelalte componente.
În cavitate există momente când numai câmpul electric este prezent, iar după un interval de
T/4, este present numai câmpul magnetic H (T este perioada oscilaţiei).
In momentele intermediare, E , H există simultan (unul scade, iar celălalt creşte între
t = 0; t = T de exemplu).
4
Întrucât există momente în care este present doar câmpul electric sau doar câmpul magnetic,
cavitatea rezonantă este fără pierderi, rezultă ca energia înmagazinată în campul electric este
egală cu energia înmagazinată în câmpul magnetic:
WE = WM , relaţie ce reprezintă condiţia generală de rezonanţă.
50
Factorul de calitate al cavităţii rezonante
Se defineşte ca raportul înmultit cu ω între energia înmagazinata în câmpul electric sau

magnetic la rezonanţă şi puterea pierdută în cavitate, la rezonanţă.
2πW0 W
Q= =ω 0 (1.4.18)
Wp Pp
unde:
Q-este factor de calitate;
W0 este energia înmagazinată la rezonanţă, în câmp electric şi magnetic, în
cavitatea rezonantă;
W0 = WE = WM
WE , W M este energia înmagazinată în câmpul electric sau în câmpul magnetic la
rezonanţă;
Wp este energia pierdută în cavitatea rezonantă;
W p = T ⋅ Pp
Pp este puterea pierdută în pereţii cavităţii rezonante.
µ0 2
W0 =
2 V
∫H dv (1.4.19)
RM 2
Pp =
2 V
∫ Hτ dv
Hτ câmpul magnetic tangenţial pereţilor cavităţii rezonante;
2π
µ0ω0 = Z0 (1.4.20)
λ0
µ0 este permeabilitatea magnetică a aerului (vidului)
∫H
2
dv
ω0 µ0
Q= V
(1.4.21)
∫ H τ ds
2
RM
Σ
δ
RM = π Z0 (1.4.22)
λ0
51
ω0 µ0 2
= (1.4.23)
RM δ
∫H
2
dv
2 V
Q= (1.4.24)
δ ∫H 0
2
ds
Σ
Adăncimea de pătrundere
2
δ = ; (1.4.25)
ωµ0σ
RM = X M (1.4.26)
unde:
ω este pulsatia;
σ este conductivitatea;
R M este rezistenţa în metal;
X M este reactanta în metal;
Cavitatea rezonantă paralelipipedică
Lungimea de undă la rezonanţă:
2
λ= (1.4.27)
2 2 2
m  n  p
  +  + 
a  b  c 
unde:
a,b,c sunt dimensiunile cavităţii rezonante;
n,m,p- sunt numere întregi ce caracterizează tipul de undă (Hm,n,p sau Em,n,p)
Observaţie referitoare la semnificaţia numerelor întregi naturale m,n,p:

• Numerele de undă m,n,p reprezintă câte semiunde ale distribuţiei câmpului, sunt cuprinse
în dimensiunile cavităţii rezonante corespunzatoare: m pentru a, n pentru b şi p pentru c).
Frecvenţa de oscilaţie la rezonanţă pentru cavitatea rezonantă paralelipipedică este:
52
2 2 2
c m  n  p
fo =   +  +  (1.4.28)
2 a  b  c 
1
c=
εµ
(1.4.29)
1
c0 =
ε0 µ0
c0 =3 × 108m/s
Factorul de calitate al cavităţii rezonante paralelipipedice - oscilaţie H101 este:

2
a 
1+ 
Q=
1 c  (1.4.30)
δ 2 1   a 2  2  a 2
+ 1 +    +  
a b   c   c  c 
unde:
a,b,c- sunt dimensiunile cavităţii rezonante;

δ − este adâncimea de pătrundere.
Pentru cavitatea rezonantă cubică
lungimea de undă la rezonanţă este:

2a
λ0 = (1.4.31)
m + n 2 + p2
2
frecvenţa oscilaţiei la rezonanţă este:
c0
f0 = m2 + n 2 + p2 (1.4.32)
2a
factorul de calitate al cavitatăţii rezonante cubice este:
a
Q= (1.4.33)
3δ
Metodele de perturbaţie a cavităţii sunt:
53
variaţia frecvenţei la rezonanţă, la perturbaţia prin variaţia volumului:
∆f wM − wE ∆v
= (1.4.34)
fo 2 w0 V
1 2
∆WE =
2 ∆
∫ε
V
0 E dv = wE ∆V (1.4.35)
1 2
∆WM =
2 ∆
∫µ
V
0 H dv = wM ∆V (1.4.36)
1 2 1 2
WM =
2 ∆
∫µ V
0 H dv = WE =
2 ∆
V
∫ε 0 E dv = w0 ∆V (1.4.37)
variaţia frecvenţei la rezonanţă, la perturbaţia prin variaţia parametrilor electrici ai

mediului:
∆µ ∆ε
wM + wE
∆f µ0 ε0 ∆v
= (1.4.38)
fo 2W0 V
1.5. DISPOZITIVE PASIVE PENTRU MICROUNDE
1.5.1. DISCONTINUITĂŢI ÎN GHIDURI
Diafragme inductive şi capacitive în ghiduri dreptunghiulare
O placă metalică subţire, aşezată în secţiunea transversală a ghidului, astfel încât să nu o

acopere în întregime, se numeşte diafragmă.
Diafragmele sunt inductive, capacitive şi rezonante, diafragme simetrice sau asimetrice.

Grosimea diafragmelor este mult mai mică decât lungimea de undă (de ordinul 1 - 2 mm) şi
mult mai mare decât adâncimea de pătrundere, care în gama GHz este de ordinul micronilor.
Diafragmele se utilizează ca elemente de adaptare sau elemente componente ale filtrelor.
54
Prezenţa diafragmei în ghidul dreptunghiular generează fenomene caracteristice, cu grad mare
de generalitate, adică valabile pentru orice tip de discontinuitate, în orice tip de ghid uniform.
Coturi
În diversele instalaţii care folosesc ghidurile de undă (radiorelee, radiolocaţie) sunt necesare
schimbări ale direcţiei, corespunzător axului longitudinal al ghidului.
Cuplori direcţionali
Cuplorii direcþionali sunt cuadripoli sau octopoli (circuite de microunde cu patru porţi)
formate dintr-un ghid principal şi un ghid secundar, cuplate printr-un sistem de cuplaj.
Parametrii caracteristici ai unui cuplor direcţional sunt: directivitatea D, cuplajul C şi

selectivitatea apreciată prin banda de frecvenţă B.
După tipul de cuplaj, cuplorii sunt cu fante sau cu joncţiuni.
Cuplorii cu fante sunt cu o fantă sau cu mai multe fante. Cuplorul cu o fantă are atât cuplaj
magnetic cât şi electric. Directivitatea infinită rezultă atunci când efectul celor două cuplaje se
anulează. În cazul cuplorului cu mai multe fante, cuplajul poate fi numai magnetic sau numai
electric.
Dispozitive nereciproce cu ferită
Aplicaţii: radiolocaţie, comunicaţii prin satelit, instalaţii de măsurare, radiorelee.
Clasificare şi proprietăţi:
- izolatorul - introduce o atenuare importantă pentru un sens de transmisie, iar în sens

contrar atenuarea este nulă.
1 2
- giratorul - introduce o defazare într-un sens şi alta în sens contrar.
1 π 2
circulatorul cu ferită - permite transmiterea semnalului numai între porţi determinate.
55
2
1 3
Ferita este un mediu feromagnetic şi dielectric. Este un compus format din oxizi de fier şi
oxizi ai unui metal bivalent. Se obţine din magnetit FeO; Fe2O3 în care fierul bivalent se
înlocuieşte cu metal bivalent (Mn, Mg, Ni, Zn, Cu). Feritele cu Ni, Mg, Mn, sau Cu au
proprietăţi feromagnetice.
Feritele mixte Ni-Zn şi Mn-Zn (MnpZn1 Fe2 O4 şi NipZn1-pFeO4) reprezintă soluţii acide.
Ferita polarizată este anizotropă şi are termenii tensorului permeabilitate negativă variabili cu
este de 1011 - 1013 orifrecvenţa, cu valori între 10 şi 2000. Rezistivitatea mai mare decât
oţelului.
Ferita reprezintă un mediu greu semiconductor feromagnetic, îmbinând proprietăţile unui

dielectric cu cele ale unui material feromagnetic.
Tensorul permeabilitate magnetică este (în cazul polarizării orizontale):
µ − jk 0
 
(µ ) =  jk µ 0
0 0 µ 
 (1.5.1)
unde:
 ωω M 
µ = µ0 1 + 
 ω 02 − ω M2  (1.5.2)
ωω
k = µ0 2 M 2
ωm − ωo
cu:
ω0 - pulsaţia giromagnetică
ωM - pulsaţia de polarizare
56
χ - constantă: χ - = 1,71 1011 CKg-1
µ 0 este permeabilitatea magnetică în vid
r r
Relaţia între H şi B este: B = ( µ ) H .
57
Test de autoevaluare 1.1
1.1. O porţiune dintr-un cablu coaxial, de lungime l =10 cm, terminată în
gol, are la frecvenţa f1 = 100 KHz o reactanţă de intrare capacitivă
Xi = -138 KΩ.
Cu creşterea treptată a frecvenţei, se constată o scădere a modulului
impedanţei de intrare până la un minim, care apare la frecvenţa
f2 = 433 MHz.
Să se determine impedanţa caracteristică a cablului şi permitivitatea

electrică a dielectricului din cablu.
1.2. Se consideră o cavitate rezonantă cu baza un pătrat ale cărei

dimensiuni sunt a=b=10cm, c=5cm. Pereţii cavităţii sunt din cupru
(σ = 5 ⋅10 7
)
S ⋅ m −1 . Modul de oscilaţie este TE111 (H111).
Calculaţi lungimea de undă a oscilaţiei şi rezistenţa în metal (RM).
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de

autoevaluare
1.1. SOLUŢIE
Pentru linia în gol, impedanţa de intrare a unei linii fără pierderi, terminată
în gol, este:
Z i = − jZ0ctg β l
La frecvenţe mici ( λ >> l ), tgβ l ≅ β l , şi deci:
1 λ c
Z i ≅ − jZ 0 = − jZ 0 = − jZ 0
βl 2πl ωl
L c 1
Zi ≅ − j =−j
C ωl LC ωC i
unde Ci reprezintă capacitatea de intrare a liniei:
C i = lC L
58
Minimul modulului impedanţei de intrare, obţinut prin creşterea
π λ
frecvenţei, are loc pentru βl = ; l = .
2 4
Pentru datele problemei rezultă:
c
λ2 = = 4l = 40cm
f2
Dar:
λ02
λ2 =
εr
Deci:
c0
λ f 2 69,3cm
λ2 = 02 = = = 1,73 ⇒ ε r = 3
εr λ2 40cm
La frecvenţa f1, ( λ >> l ), astfel încât:

1 1
Xi = =
ω1Ci ω1Cl
de unde rezultă:
1 pF
C= = 115
2πf 1 X i l m
Impedanţa caracteristică se determină:
L 1 1 εr
Z0 = = LC = =
C C cC c0 C
Se obţine:
59
Z 0 = 50Ω .
1.2. SOLUŢIE
Se calculează lungimea de undă a oscilaţiei:
2 2
λ0 = 2 2 2
= = 8,16 cm
n m  p 1 1 1
  +  +  2
+ 2
+ 2
a  b   c  10 10 5
Frecvenţa oscilaţiei este:
c0 3 ⋅ 108 m/s
f 0= = = 3,67 Ghz
λ0 8,16 ⋅ 10 -2
Adâncimea de pătrundere este:
5 5
δ ( µm) = = = 3,42 µm
f(Ghz) ⋅ σ ( 10 s/m)
7
3,67 ⋅ 5,8
iar rezistenţa în metal este:

1 1 1
RM = = =
σδ 5 ⋅ 10 ⋅ 3,42 ⋅ 10
7 -6
5 ⋅ 3,42
RM = 5,04 ⋅ 10 Ω/m
-3
60
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 1
1. Să se calculeze factorul de calitate al cavităţii paralelipipedice pentru
modulul de oscilaţie H101.
Se cunosc:
π π
| H z |= 2 H 0 ⋅ cos x ⋅ sin z
a c
a π π
| H x |= 2 ⋅ H 0 ⋅ ⋅ sin x ⋅ cos z .
c a c
2. Să se calculeze factorul de calitate al unei cavităţi cubice cu latura

(
a=5cm. Pereţii cavităţii sunt din cositor σ = 8,77 ⋅10 7 S ⋅ m −1 . )
Se consideră modul de oscilaţie H101.
3. Se consideră o linie de transmisiune cu impedanţa caracteristică

Zc = 100 Ω . Să se calculeze rezistenţa lineică, dacă s-a
constatat o atenuare a semnalului de 1 dB la fiecare 10 m
parcurşi.
Se consideră neglijabile pierderile în dielectric.
4. La frecvenţa f = 10GHz , impedanţa de undă în cazul modului

H11 într-unghid metalic dreptunghiular, are valoarea
Z UH 11 = 394Ω .
Cât este impedanţa de undă a modului E22?
Care sunt dimensiunile transversale ale ghidului ,
presupunând a = 2b ?
61
Recapitulare
Informaţiile prezentate se referă la noţiuni de radiotehnică,

benzi de frecvenţă ale spectrului electromagnetic, aplicaţii,
noţiuni de bază din tehnica microundelor, noţiuni referitoare
la definirea şi caracterizarea circuitelor de microunde
(ghiduri de undă, linii de transmisiuni, cavităţi rezonante,
circuite pasive de microunde).
Concluzii
Noţiuni de radiotehnică şi noţiuni de bază din tehnica

microundelor au reprezentat obiectul acestei unităţi de
învătare.
Bibliografie – unitatea de învătare 1
1. Ionesi D., Codruţa Pricop, Elemente de tehnica antenelor radar şi

de radiocomunicaţii, Ed. Leda & Muntenia, Constanţa, 1999.
2. Codruţa Pricop, Bazele radiolocaţiei navale. Circuite de microunde
Teorie şi aplicaţii,, Ed. DADA, Constanţa, 1999.
3. Codruţa Pricop, Procesarea wavelet a semnalelor radar, Ed.
MATRIX ROM, Bucureşti, 1999.
4. Peter W. East, Microwave System Design Tools and EW
Applications, Second Edition, Artech House, London, U.K.,
2007.
5. T.Tebeanu, A.Spornic, Oscilatoare de microunde, Ed.Tehnică,
62
Bucuresti, 1990.
6. D.D.Sandu, Dispozitive electronice pentru microunde, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
7. George, Rulea Radiolocaţie, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucuresti, 1979.
8. George, Rulea, Bazele teoretice şi experimentale ale Tehnicii
Microundelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1989.
63
DISPOZITIVE SEMICONDUCTOARE PENTRU MICROUNDE.

CIRCUITE DE MICROUNDE: AMPLIFICATOARE ŞI
OSCILATOARE DE MICROUNDE CU DISPOZITIVE CU
SEMICONDUCTORI
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
DISPOZITIVE SEMICONDUCTOARE
PENTRU MICROUNDE. 63
CIRCUITE DE MICROUNDE:
AMPLIFICATOARE ŞI OSCILATOARE DE
MICROUNDE CU DISPOZITIVE CU
SEMICONDUCTORI

2.1. Consideraţii generale 65
2.2. DIODA TUNEL. Amplificatoare cu 66

diode tunel. Oscilatoare cu diode tunel
2.3. DIODA VARICAP. Aplicaţii 70
2.4. DIODA GUNN. Aplicaţii: oscilatoare 72

şi amplificatoare cu diode GUNN
zonatori electromagnetici- cavităţi
rezonante
64
2.5. DIODA IMPATT. Aplicaţii: 73
oscilatoare şi amplificatoare cu diode
IMPATT
2.6. DIODA PIN. Aplicaţii 78

65
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la dispozitive

semiconductoare de microunde, în special diode de
microunde (diode Tunel, diode Varicap, diode Impatt,
diode Gunn, diode PIN)
• Asimilarea noţiunilor de bază referitoare la structura şi
aspecte specifice amplificatoarelor şi oscilatoarelor cu
diode semiconductoare de microunde.
2. DISPOZITIVE SEMICONDUCTOARE DE MICROUNDE
2.1. Consideraţii generale
În ultimul timp a crescut considerabil rolul generatoarelor şi amplificatoarelor de microunde

implementate cu dispozitive semiconductoare de tipul tranzistoarelor de foarte înaltă frecvenţă,
diodelor tunel, Gunn, IMPATT, PIN, etc.
Aceste dispozitive evoluează în continuare atât prin creşterea permanentă a limitelor de putere
şi frecvenţă cât şi prin apariţia de noi tipuri pe baza unor noi tehnologii de fabricaţie.
66
2. 2. DIODA TUNEL. Amplificatoare cu diode tunel. Oscilatoare cu diode tunel
Principiul de funcţionare şi caracteristica statică
Dioda TUNEL este o joncţiune p-n cu cele două regiuni p şi n puternic dopate, a cărei
funcţionare se bazează în principal pe efectul de tunelare şi care a fost realizată pentru prima
dată în anul 1958 de către fizicianul japonez Leo Essaki. Efectul tunel constă în traversarea
unei bariere energetice de către electroni având o energie totală mai mică decât înălţimea
barierei, bariera trebuind să aibe o lărgime foarte mică, de ordinul 50 - 100 A.
La diodele tunel cu joncţiuni p-n se aplică efectul tunel interbenzi (interzonal), care are loc
numai la îndeplinirea condiţiei de suprapunere a benzilor şi anume, atunci când nivelul
energetic Wc din regiunea n este situat energetic mai jos decât nivelul energetic Wv din
regiunea p (deci Wcn < Wvp ).
Întrucât la aceste diode nivelele Fermi sunt situate în interiorul benzilor permise (WFn este
situat în BC, iar WFp în BV ), suprapunerea se realizează chiar la echilibru termodinamic şi la
tensiuni directe nu prea mari. Semiconductorul caracterizat prin aceea că nivelul Fermi în
regiunea n se plasează în interiorul zonei de conducţie, iar în regiunea p în interiorul zonei de
valenţă se numeşte semiconductor degenerat. Un astfel de material, din punct de vedere
electric, are un caracter metalic. Semiconductorii, pentru a se găsi în stare degenerată trebuie
să fie puternic dopaţi cu atomi de impurităţi donoare sau acceptoare. Dacă se consideră Nd>Nc
şi Na>Nv, atunci pentru nivelele Fermi se pot scrie relaţiile aproximative :
WFn = Wc + kT ⋅ ln Nd / Nc
WFp = Wv - kT ⋅ ln Na / Nv
unde:
Na - concentraţia acceptorilor;
Nd - concentraţia donorilor;
Nc - densitatea efectivă de straturi din BC- banda de conductie;
67
Nv - densitatea efectivă de straturi din BV-banda de valenta;.
k - constanta Boltzmann.
Simbolul diodei tunel, forma caracteristicii statice curent - tensiune şi schema unui oscilator
cu diodă tunel sunt redate în Figura 2.1.
Figura 2.1. (a) Dioda tunel – simbol; (b) Dioda tunel - Caracteristica curent – tensiune
(c) Dioda tunel - schemă de oscilator de microunde cu dioda tunel.
La echilibrul termodinamic, în cazul joncţiunii p-n constituite din semiconductori degeneraţi,

survine suprapunerea benzilor energetice. Deoarece o anumită stare nu poate fi ocupată decât
de un singur electron, este evident că vor putea tunela bariera energetică numai acei electroni
care vor găsi în partea opusă stări permise neocupate, de energie egală cu cea a stărilor de pe
care au plecat. La echilibru termodinamic curentul total prin joncţiune este zero.
Dacă se aplică diodei tunel o tensiune inversă de polarizare, se accentuează procesul de

suprapunere a benzilor şi se obţin în acest fel condiţii mai favorabile pentru efectul tunel. Prin
joncţiune circulă un curent tunel invers care creşte foarte repede cu tensiunea aplicată.
În cazul aplicării unei tensiuni directe mici de ordinul 0.1V deoarece bariera energetică este
mai mare decât la joncţiunile clasice formate din semiconductori nedegeneraţi, curentul de
difuzie este neglijabil. In consecinţă, prin diodă trece un curent tunel important. În continuare,
mărind tensiunea directă, se înlătură treptat suprapunerea benzilor şi curentul tunel scade, la
tensiuni directe de cca 0.5-0.6V curentul tunel practic se anulează.
68
În sfârşit, crescând şi mai mult tensiunea directă aplicată pe diodă, bariera energetică se
micşorează devenind posibilă difuzia electronilor din regiunea n în regiunea p şi a golurilor în
sens invers şi în consecinţă prin diodă circulă un curent de difuzie similar cu cel de la diodele
clasice.
În concluzie, caracteristica statică directă a diodei tunel are 3 zone distincte:

porţiunea ascendentă de curent tunel cuprinsă între O şi punctul de vârf (pick), având
coordonatele Ip şi Vp;
portiunea descendentă de curent tunel delimitată de punctul vârf (pick), (Ip şi Up) şi
punctul de vale (Iv şi Vv). În această zonă, dioda tunel prezintă o rezistenţă diferenţială
negativă, care stă la baza numeroaselor ei aplicaţii;
porţiunea ascendentă de curent de difuzie.
Deoarece în procesul de tunelare participă electroni în calitate de purtători majoritari, efectul

tunel este foarte rapid, ceea ce crează posibilitatea construirii unor dispozitive care să lucreze
la frecvenţe foarte înalte. În domeniul microundelor, diodele tunel au căpătat numeroase
aplicaţii: realizarea de amplificatoare, oscilatoare, limitatoare de tensiune, mixere şi detectoare,
etc.
Materialele semiconductoare cele mai utilizate pentru realizarea diodelor tunel sunt :
germaniul Ge, antimoniura de indiu InSb, arseniura de galiu GaAs, antimoniura de galiu Ga Sb
şi mai rar din Si.
Amplificatoare cu diode tunel
Utilizarea diodei tunel în implementarea amplificatoarelor conduce la obţinerea următoarelor

performanţe: amplificarea semnalelor mici, zgomot redus, stabilitate în funcţionare, produs
amplificare – bandă ridicat. În schimb, neliniaritatea rezistenţei negative la variaţia tensiunii
constituie unul din principalele dezavantaje.
69
Stabilizarea circuitului pentru a funcţiona în regiunea de rezistenţă negativă, mai ales în cazul
unei variaţii de temperatură în limite largi, constituie cea mai dificilă problemă de rezolvat la
proiectarea şi realizarea amplificatoarelor cu diode tunel.
Circuitul care include dioda tunel trebuie să prezinte pentru acesta o rezistenţă pozitivă la toate
frecvenţele de lucru, polarizări, condiţii de intrare şi ieşire.
Uneori, un circulator cu ferită este preferat pentru mărirea stabilităţii în funcţionare, prin
izolarea pe care o introduce între circuitele de intrare şi cele de ieşire.
Întrucât caracteristica statică a diodei denotă existenţa rezistenţei negative doar pe porţiunea în
care tensiunea variază de la Vp la Vv, puterea de ieşire a amplificatorului este foarte mică.
Pentru realizarea de amplificatoare cu diode tunel în domeniul microundelor se pot utiliza mai
multe variante constructive, dintre care menţionăm :
principiul de amplificare prin reflexie, necesitând un circulator care are o poartă 1
de intrare, una de ieşire (2) şi la cea de a treia poartă (3) este conectată o linie ce
cuprinde un cuadripol de adaptare şi dioda tunel. Semnalul de intrare, având
puterea Pint, intră prin poarta 1, iese din circulator prin poarta 2, este amplificat de
circuitul diodei şi apoi reflectat spre circulator, datorită căruia semnalul
amplificat, având puterea Pion, trece spre sarcină prin poarta 3.
principiul de amplificare prin transmisie : dioda este plasată în paralel pe o linie
de transmisie, care este precedată şi urmată de câte un cuadripol de adaptare.
Pentru a izola dioda tunel de efectele schimbărilor impedanţelor generatorului şi sarcinii,

trebuie să se prevadă atât la intrare cât şi la ieşire izolatoare cu ferită.
Oscilatoare cu diode tunel

70
Oscilatorul sinusoidal cu diodă tunel lucrează sub frecvenţele limită fro şi fxo şi are o polarizare
permanentă pentru a menţine dioda în regiunea de rezistenţă negativă a caracteristicii statice I-
U. Prin reglarea tensiunii de polarizare şi alegerea corespunzătoare a impedanţei de sarcină se
poate obţine puterea maximă de la oscilator.
La generatoarele de oscilaţii sinusoidale cu diode tunel cu GaAs se poate obţine o tensiune

aproape dublă în comparaţie cu acelea cu Ge sau. Din această cauză şi puterea de ieşire rezultă
de cca patru ori mai mare în cazul oscilatoarelor cu diode tunel cu GaAs.
Deşi la oscilatoarele cu diode GUNN sau IMPATT se pot obţine în domeniul microundelor
puteri mult mai mari decât de la cele cu diode tunel, acestea din urmă sunt însă mai
avantajoase în aplicaţiile la care se impun valori mai scăzute pentru factorul de zgomot. Cu
diodele tunel s-au realizat oscilatoare cu frecvenţe ajungând la 100 GHz.
2.3. DIODA VARICAP. Aplicaţii
Capacitatea stratului de baraj pentru joncţiunea p-n
Diodele varicap, cele mai utilizate în domeniul microundelor pentru realizarea de generatoare
armonice, amplificatoare cu zgomot mic, generatoare de impulsuri şi elemente pentru variaţia
acordului unui circuit oscilant, se comporta ca o capacitate controlata in tensiune.
Sunt de fapt dispozitive semiconductoare caracterizate prin dependenţa capacitătăţii joncţiunii

de tensiunea inversă aplicată. Sunt utilizate ca elemente de acord electronic.
În principiu, o diodă varicap constă într-o joncţiune p-n realizată prin difuzie. In structura unei
scheme echivalente a joncţiunii p-n pentru o diodă varicap apare o rezistena Rs - rezistenţa
serie (datorată rezistenţei de volum a materialului şi a contactelor ohmice), G- conductanţa, şi
capacităţile stratului de baraj şi respectiv, de difuziune, iar Cb şi Cd. Aceste capacităţi de baraj
şi respectiv, de difuziune, iar Cb şi Cd se comportă diferit la tensiuni de polarizare directe şi
71
inverse. În cazul polarizării directe Cd creşte mult mai repede decât Cb şi efectul acesteia din
urmă se poate neglija. În schimb, la polarizări inverse când V<0, capacitatea Cb domină
capacitatea Cd. Pentru obţinerea schemei echivalente a unei diode varactor, care este o
joncţiune p-n polarizată invers, înseamnă că trebuie luată în consideraţie numai capacitatea
stratului de baraj Cb.
In Figura 2.2. sunt redate pentru dioda varicap: – simbolul, variaţia capacităţii echivalente în
funcţie de tensiunea aplicată V şi o reţea rezonantă cu diodă varicap.
Figura 2.2. Dioda Varicap – simbol; Dioda Varicap – Variatia capacităţii echivalente în
funcţie de tensiunea aplicată; Reţea rezonantă cu diodă Varicap.
Dacă o diodă varicap este parte componentă a unei reţele rezonante, frecvenţa de rezonanţa
se poate modifica modificând capacitatea diodei varicap prin modificarea tensiunii de control
aplicate (Vcontrol).
Pentru fabricarea diodelor varicap se utilizează GaAs, Ge şi Si. La frecvenţe foarte înalte se
folosesc diode varicap cu GaAs deoarece mobilitatea electronilor în arseniura de galiu, în acest
caz, este mai mare decât în Si şi Ge.
72
2.4. DIODA GUNN. Aplicaţii: oscilatoare şi amplificatoare cu diode GUNN
Studiind mobilitatea electronilor într-un eşantion de GaAs de tip n, Gunn descoperă în anul
1963, că la aplicarea unui câmp electric continuu pe eşantion, în acesta apar oscilaţii corente în
domeniul microundelor atunci când câmpul electric atinge o valoare de prag (critică) de câţiva
kV/cm. Aceste oscilaţii sunt create la trecerea prin eşantion a unor domenii de câmp intens,
frecvenţa oscilaţiilor fiind invers proportională cu lungimea probei de GaAs.
Caracteristica statică curent-tensiune a diodelor Gunn prezintă o porţiune de rezistenţă

diferenţiala negativă (R D N). Pentru prima dată, Kroemer a arătat că efectul Gunn este datorat
R D N de volum (nu sunt prezente joncţiuni în aceste diode ), care apare prin transferul de
electroni din minimul fundamental al zonei de conducţie într-un minim satelit având o energie
mai mare, transferul efectuându-se sub influenţa câmpului electric extern. Ridley Watkins şi
Hilsum au dat explicaţia fizică a apariţiei R D N de volum prin transferului inte-rminime al
electronilor din zona de conducţie, teorie cunoscută sub numele de mecanismul Ridley-
Watkins-Hilsum.
In Figura 2.3 sunt reprezentate un oscilator cu dioda Gunn, secţiunea transversală a unui
semiconductor Ga-As de tip n cu dopaj specific diodei Gunn si dioda Gunn - Caracteristica
curent – tensiune.
Figura 2.3. Dioda Gunn: oscilator cu dioda Gunn, secţiunea transversală a unui
semiconductor Ga-As de tip n cu dopaj specific diodei Gunn şi dioda Gunn -
Caracteristica curent – tensiune.
73
Dioda Gunn se comportă la valori ale tensiunii aplicate mai mari de 1 V ca o rezistenţă
negativă. Este utilizată în structura oscilatoarelor şi amplificatoarelor de microunde.
Frecvenţa de oscilaţie într-un circuit osclant de genul celui redat în figura 2.3 este determinat
de timpul de tranzit al electronilor din minimul fundamental al zonei de conducţie într-un
minim satelit având o energie mai mare, transferul efectuându-se sub influenţa câmpului
electric extern. Această frecvenţă de oscilaţie poate fi controlată prin câmpul electric extern
aplicat.
Diodele Gunn cu Ga-As sunt disponibile pentru operare de la 10 to 200 GHz şi au puteri de 5
to 65 mW.
2.5. DIODA IMPATT. Aplicaţii: oscilatoare şi amplificatoare cu diode IMPATT
Diodele IMPATT (Impact Ionization Avalanche and Transit Time) sunt joncţiuni pn
polarizate invers, cu dimensiuni, structură şi profil de dopare convenabil alese, care
funcţionează in regim IMPATT. Rezistenţa negativă în domeniul microundelor se obţine prin
utilizarea ionizarii de impact în avalanşă şi a timpului de tranzit al purtătorilor de sarcină.
Sunt cele mai performante structuri semiconductoare de microunde din punct de vedere al
frecvenţei limită, al puterii de microunde, al randamentului de transformare a puterii de curent
continuu în putere de curent alternative.
Se obţin oscilaţii cu diode IMPATT până pe la 300 GHz şi chiar la frecvenţe mai mari.
Diodele Impatt au o rezistenţă negativă în domeniul microundelor, rezistenţă negativă pe care

diodele IMPATT nu o au în current continuu sau la frecvenţe joase.
• Istoricul diodei IMPATT:
Fenomenul care stă la baza funcţionării diodei Impatt, existenţa unei rezistenţe negative, a fost
observat pentru prima data de Read, în 1958. Dioda Read a fost descoperita în 1958 de Read
74
şi a fost experimentată mai târziu de Loach şi colaboratorii săi (1966). Montând o astfel de
dioda într-o cavitate acordată inductiv, deoarece rezistenţa negativă are în paralel o capacitate
de barieră Cb , rezultă o compensare a pierderilor din sistem permiţând apariţia procesului de
amplificare su de generare a oscilaţiilor. Descoperirea regimului Impatt este datorată lui
Johnson şi colaboratorilor săi.
Dioda Impatt este o jonctiune p-n care lucrează în regiunea de multiplicare în avalanşă a
caracteristicii curent-tensiune (I-V).
Structura diodei Impatt
Cele mai frecvent utilizate structuri sunt:
• n + pip + p +nin + - dioda Read
• n + pp + p +nn + - dioda cu jonctiune abruptă şi puternic asimetrică.
• n +npp + dioda cu jonctiune gradată
• p +in +
Figura 2.4.
Dioda IMPATT : Oscilator de microunde cu dioda IMPATT, simbolul diodei IMPATT şi

structura specfică a diodei IMPATT cu zona de avalanşa şi zona de tranzit – drift.
75
La dioda IMPATT pe caracteristica statică nu există regiunea de rezistenţă negativa. Curentul
I creşte exponenţial pentru tensiuni mai mari decât 0,5 V. La polarizare inversă curentul de
saturaţie este foarte mic, iar fenomenul de multiplicare în avalanşă are loc la tensiuni U >UB
La frecvenţe de 9-10 GHz bandă X - tensiunile UB sunt de ordinul 70 ¸ 100 V.
Multiplicarea se asigură în zona de avalanşă, purtatorii fiind injectaţi în zona de drift unde se
deplasează cu viteză constantă (vsat ). Zona de drift este proiectată tehnologic astfel încât să
atingă regiunea puternic dopată n+. Rezistenţa asigură limitarea curentului în zona de
avalanşă.
Să presupunem că peste UB se aplică o componentă alternativa sinusoidală sinusoidala. În

semialternanţa pozitivă este depaşită UB (străpungere) şi este injectat un curent de purtatori
(electronii- formaţi prin multiplicare în avalanşă în zona de avalanşă se deplasează în zona de
drift).
Din cauza timpului de tranzit finit curentul prin circuitul exterior este defazat cu aproximativ
π
2 faţă de Ia, curentul prin dispozitiv, este deci în antifaza cu tensiunea de radiofrecvenţă.
Multiplicarea în avalanşă nu are loc instantaneu, ci cu constantă de timp τa . Curentul de

avalanşă Iav atinge maximul după aproximativ un sfert de perioadă T. Deci, defazajul între
tensiunea aplicată Uapl şi curentul de avalanşă Iav este π 2 .
Deplasarea electronilor prin regiunea de tranzit, cu viteza electronilor egală cu viteza de

saturaţie, se efectuează în intervalul de timp τtr , numit timp de tranzit.
Acest timp de tranzit τtr ,depinde de dimensiunile regiunii de tranzit, care pot fi alese
1
convenabil astfel încât τtr = T.
4
Deci:
ω (τa + τtr ) = π
76
adică defazajul între curentul exterior Iext şi tensiunea aplicata Uapl este π. Astfel se explică
apariţia rezistenţei negative la dioda IMPATT.
• Circuitul echivalent al diodei Impatt, în care sunt reprezentate regiunea de avalanşă şI

regiunea de tranzit este reprezentat în figura 5.2.
Figura 2.5 Schema echivalentă a diodei Impatt
Utilizări ale diodelor Impatt
Amplificatoarele şi oscilatoarele de microunde cu diode Impatt sunt utilizate în emiţătoare de

microunde, receptoare de microunde, în module emisie/receptie din instalaţii de supraveghere
cu microunde, în instalaţii de radio/telecomunicaţii prin satelit.
Oscilatoare de microunde cu diode Impatt
Clasificarea oscilatoarelor de microunde cu diode IMPATT:

• oscilatoare pe linie coaxiala
• oscilatoare pe ghid de unda dreptunghiular
• cu disc rezonant;
• cu ghid cu sectiune în H
• pe ghid cu înălţime redusă
• oscilatoare combinate, cu linie coaxială şi ghid de undă
• cu linie coaxială terminată în scurtcircuit
• cu linie coaxială terminată adaptat.
• oscilatoare cu cavităţi rezonante
77
Problemele care apar sunt legate de acordul frecvenţelor, acord realizat electronic cu diode
varacap sau acord realizat mecanic cu diferite dispozitive de acord mobile.
Amplificatoare cu diode Impatt
Diodele de microunde amplifică semnalul de intrare, de radiofrecvenţă, prin conectarea diodei

într-un circuit de microunde corespunzător. Amplificarea se realizează în montaj de
amplificator tip reflexie sau amplificator tip transmisie. Circulatorul utilizat în structura
amplificatorului tip reflexie permite transmiterea semnalului numai între porţi determinate
(datorită proprietăţilor feritei a cărei permeabilitate magnetică are caracter tensorial). Un
neajuns al amplificării cu diode Impatt este acela că la semnale cu amplitudini mari, pot
apărea autooscilaţii.
La calculul amplificatoarelor se ţine cont că:

• rezistenţa negativă apare la frecvenţe mai mari decât frecvenţa critică fcr.
• RD , X D depind de I 0 , ω
Se definesc frecvenţa de rezonanţă, frecvenţa critică şi frecvenţa optimă în modul următor:
 Bech = 0

f rez  sau
X =0
 ech
 Gech = 0 sau Rech = 0
f cr 
 Z ech = Rech + jX ech
 Z ech = Rech + iX ech

in care
 Q = max Yech = Gech + iBech

f opt  deci

 dQ = 0
 df

B
Q = ech
Gech
Y = Gech + jBech
78
unde:
- Q- factor de calitate;
Un mod special de functionare al diodei IMPATT este modul de functionare TRAPPAT-

TRAPPED PLASMA AVALANCHE TRIGERED TRANSIT, bazat pe captare de plasmă,
comandă avalanşă şi tranzit.
2.6 DIODA PIN. Aplicaţii
Structura diodei PIN. Procese fizice în dioda PIN
In Figura 2.6 sunt redate pentru dioda PIN: structura diodei PIN şi simbolul diodei
PIN. Schema echivalentă la polarizări directe şi inverse a diodei PIN este reprezentată în
Figura 2.7.
Figura 2.6: Dioda PIN: structura diodei PIN ; simbolul diodei PIN
• La polarizări directe, în stratul intrinsec sunt injectaţi purtători (goluri, electroni). Rezultă
că rezistenţa, rezistivitatea ( 1σ ) scad. Dioda PIN se comportă ca o rezistenţă variabilă
controlată în tensiune.
79
• La polarizări inverse dioda PIN se comportă ca orice jonctiune pn, ca o capacitate
dependentă de tensiune.
• La echilibru termodinamic (lărgimea stratului intrinsic este mult mai mică decât lungimile
de difuzie Wi << L p , Ln ,)
În zona p se formează o zona de sarcina spaţială pozitivă. În zona n se formează o zona de

sarcina spaţială negativă. Acestea se formează în zonele cu dopaj mare, nu se formează zona
de sarcina spaţială în zona intrinsecă, deoarece aceasta este slab dopată.
Figura 2.7. Dioda PIN schema echivalentă la polarizări directe şi schema echivalentă la
polarizări inverse
Utilizări ale diodei PIN:
Dioda PIN se utilizează în circiute de tipul:

- atenuator variabil;
- modulator pentru modulaţie în amplitudine;
- comutator ideal de canale, de mare viteză.
80
2.1. Clasificarea oscilatoarelor cu diode Impatt.
2. 2. Enumeraţi utilizări ale diodei PIN.
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de

autoevaluare
2.1. Clasificarea oscilatoarelor de microunde cu diode IMPATT:

• oscilatoare pe linie coaxiala
• oscilatoare pe ghid de unda dreptunghiular
- cu disc rezonant;
- cu ghid cu sectiune în H
- pe ghid cu înălţime redusă
• oscilatoare combinate, cu linie coaxială şi ghid de undă
- cu linie coaxială terminată în scurtcircuit
- cu linie coaxială terminată adaptat.
• oscilatoare cu cavităţi rezonante.
2.2. Dioda PIN se utilizează în circiute de tipul:

- atenuator variabil;
- modulator pentru modulaţie în amplitudine;
- comutator ideal de canale, de mare viteză.
81
1. Descrieţi dioda Tunel. Enumeraţi şi descrieţi aplicaţii ale

diodei Tunel.
2. Descrieţi dioda Impatt. Enumeraţi şi descrieţi aplicaţii ale
diodei Impatt.
3. Descrieţi dioda Gunn. Enumeraţi şi descrieţi aplicaţii ale Gunn.
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin: noţiuni referitoare la

dispozitive semiconductoare de microunde, în special diode
de microunde (diode Tunel, diode Varicap, diode Impatt,
diode Gunn, diode PIN), noţiuni de bază referitoare la
structura şi aspectele specifice amplificatoarelor şi
oscilatoarelor cu diode semiconductoare de microunde.
Concluzii
Diodele semiconductoare de microunde şi structuri de amplificatoare

şi oscilatoare de microunde cu dispozitive semiconductoare de
microunde au reprezentat subiectele abordate.
82

2007.
5. T.Tebeanu, A.Spornic, Oscilatoare de microunde, Ed.Tehnică,
Bucuresti, 1990.
6. D.D.Sandu, Dispozitive electronice pentru microunde, Editura
Bucuresti, 1979.

83
SISTEME RADIANTE (ANTENE).

ANTENE UTILIZATE IN
RADIOCOMUNICAŢII,
RADIONAVIGAŢIE, RADIOLOCAŢIE
NAVALĂ
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
SISTEME RADIANTE (ANTENE). 83
ANTENE UTILIZATE IN
RADIOCOMUNICAŢII, RADIONAVIGAŢIE,
RADIOLOCAŢIE NAVALĂ

3.1. Sisteme radiante (antene) 85
3.2. Antene utilizate in radiocomunicaţii,

radionavigaţie, radiolocaţie navală
Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 3
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 3
84
85
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la antene:

definiţie, clasificare, antene elementare, parametrii
antenelor.
• Asimilarea noţiunilor de bază referitoare la tipuri
speciale de antene utilizate în radiocomunicaţii
navale, radionavigaţie şi radiolocaţie navala.
3.1. SISTEME RADIANTE (ANTENE)

Definiţie
Antenele sunt componente ale tuturor sistemelor radioelectronice care depind de spaţiul liber
ca mediu de propagare al undelor electromagnetice. Fiind interfeţe între spaţiul liber şi
emiţătoare sau receptoare, antenele au un rol esenţial în determinarea caracteristicilor
sistemelor cărora le aparţin.
Clasificarea antenelor
Principiul de funcţionare şi caracteristicile constructive ale antenelor depind în primul rând de

geometria lor şi de gama frecvenţelor de lucru.
Antenele se pot clasifica:
• antene active şi pasive, conţin sau nu conţin elemente active de amplificare, de

schimbare de frecvenţa, etc, ce pot evita pierderile, înmagazinarea de energie neradiantă,
transformările de impedanţă pe care le presupune existenţa liniei de transmisiune. Utilizarea
antenelor active presupune lucrul cu puteri sufficient de mici, pentru a evita apariţia
86
produselor de intermodulaţie sau alte schimbări dependente de nivelul semnalului în
caracteristicile circuitului activ;
• antene rezonante şi antene antirezonante: cele rezonante funcţionează optim la
frecvenţa de rezonanţă a antenei.
• Antene electrice şi antene magnetice: antenele electrice folosesc proprietătile câmpului
electric, antenele magnetice folosesc proprietătile câmpului magnetic. In domeniul naval se
folosesc antenele electrice.
• după gama de lucru: UL, UM, US, UUS.
• după destinaţie: de emisie, de recepţie.
• după tipul aparaturii deservite: radar, de radionavigaţie, de radiodifuziune, TV, de
radiodirijare, etc.
• după caracterul undelor: staţionare, progresive;
• după formă: liniare sau de suprafaţă
Pentru staţiile de radio (UL, UM, US, UUS) se folosesc antene verticale (baston).
Pentru staţiile de UUS se folosesc antene canal de undă, antene horn, antene cu fante, antene
cu reflector parabolic, sisteme de antene cu dipoli, antene dielectrice tip lentilă.
În radiolocaţie navală se folosesc antene tip ghid de undă cu fante şi antene horn.
Antene de referinţă
Dipolul Elementar
O sursă arbitrară de câmp electromagnetic oate fi reprezentată printr-o distribuţie de surse

elementare de tip dipol electric şi dipol magnetic (buclă infinitezimală de curent).
Cea mai simplă sursă de radiaţie este dipolul electric, adică un sistem radiant format dintr-un
conductor liniar, de lungime infinitezimală şi secţiune transversală neglijabilă, conductor
parcurs de un curent electric unitar.
Dipolul în λ/2.
Cea mai utilizată antenă filară subţire este dipolul în λ/2, pentru care lungimea este
2l = λ0 / 2 .
Fie o antenă liniară infinit subţire, alimentată la mijloc, amplasată într-un sistem de
coordonate ca în figura 3. 1.
87
P = P(r, θ, φ)
r
d z’
l θ
z’
0 y
l
Figura 3.1. Dipolul în λ/2
Caracteristica de radiaţie a dipolului în λ/2, are forma din figura 3.2:
780 1
Figura 3.2. Caracteristica de radiaţie a dipolului în λ/2
Deschiderea lobului principal al caracteristicii de directivitate a dipolului în λ 2 este de 780 ,

la 3 dB în putere.
88
Rezistenţa sa de radiaţie are valoarea R ≈ 73 Ω, iar câştigul este:
G=1,65 ↔ 2,17 dBi. (3.1)
Figura 3.3. Antena dipol filară ominidirectională, câmpul electric şi magnetic şi caracteristica
de radiaţie.
Figura 3.4. Antena elementară tip buclă ominidirecţională, câmpul electric şi magnetic şi
caracteristica de radiaţie.
89
Parametrii antenelor
Proprietăţile antenelor care interesesază cel mai mult sunt caracteristica de radiaţie,
rezistenţa de radiaţie, impedanţa de intrare, înălţimea efectivă a antenei, aria efectivă,
directivitatea, câştigul, randamentul, caracteristica de frecvenţă şi banda de frecvenţă,
frecvenţa de rezonanţă a antenei caracteristica de polarizare, tensiunea maximă admisibilă.
Caracteristica de radiaţie sau de directivitate
Caracteristica de directivitate este reprezentarea grafică a funcţiei de directivitate a antenei.

Funcţia de directivitate este reprezentarea grafică tridimensională, în coordonate sferice, a
intensităţii câmpului electric E .
− jr 0 β − jψ θ , ϕ 
E = E max e ( f (θ ,ϕ )( e u (θ , ϕ ) (3.2)
în care:
• f (θ , ϕ ) reprezintă funcţia de directivitate de amplitudine;
• ψ (θ , ϕ ) reprezintă funcţia de directivitate de fază;
• u (θ , ϕ ) reprezintă funcţia de directivitate de polarizare.
Caracteristica de directivitate cuprinde: un lob principal şi lobi secundari.
Caracteristicile lobului principal sunt: direcţia de radiaţie maximă şi unghiurile:

• 2α-format de direcţiile în care radiaţia scade la 0,707 din Emax (3 dB) şi deci puterea
scade la 0,5 Pmax;
• 2 β - format de direcţiile în care radiaţia scade la 0,316 din Emax (3 dB) şi deci puterea
scade la 0,1 Pmax
• 2γ -format de direcţiile în care radiaţia scade la 0.
În funcţie de valorile acestor unghiuri antenele pot fi slab directive sau puternic directive.
Există antene omnidirecţionale, bidirecţionale, unidirecţionale.
Sunt mai multe modalităti de transpunere grafică a caracteristicii de radiaţie, respectiv

reprezentarea tridimensională şi cea în secţiune. Cele mai folosite sunt cele bidimensionale,
în azimut şi în înălţare.
În tehnica antenelor, caracteristica de radiaţie se reprezintă pentru zona de câmp îndepărtat,

transpunând grafic fie intensitatea câmpului, fie densitatea de putere.
90
Observaţie:
Caracteristica de radiaţie a majoritătii antenelor prezintă un lob principal şi un număr de

lobi laterali de amplitudine mai mică. Lobul principal este descris uzual în două plane, unul
care conţine vectorul câmpului electric şi celălalt care conţine vectorul câmpului magnetic.
Lăţimea lobului principal este măsurată de obicei la jumătate de putere (aşa numita
caracteristică în putere la 3 dB).
Caracteristica de radiaţie a unei antene de lungime l = 1, 5λ este redată în fig. 3.5. Se observă
lobii principali si lobii secundari.
Figura. 3.5 Caracteristica de radiaţie a unei antene de lungime l = 1, 5λ
Directivitatea şi câştigul antenelor
Proprietăţile direcţionale ale unei antene sunt exprimate frecvent prin funcţia câştig G{ϕ ,θ } ,
definită în mod curent ca raportul dintre maximul intensităţii radiaţiei din direcţia (ϕ,θ) dată
şi maximul intensităţii radiaţiei produse în aceeaşi direcţie de către o antenă de referinţă
având aceeaşi putere aplicată la intrare. Pentru antene de microunde, antena de referinţă este
ipoteticul radiator izotropic.
Directivitatea D se defineşte ca raportul dintre maximul intensităţii radiaţiei şi media

intensităţii radiaţiei.
G = ηAD (3.3)
Directivitatea
Directivitatea este o măsură a proprietăţilor direcţionale de radiaţie a unei antene sau a

relativei concentrări a puterii radiate în diferite direcţii.
De obicei, directivitatea se exprimă relativ la radiatorul izotropic sub forma:
91
putere radiată în directia (θ , ϕ )
def .
unitate de unghi solid
D (θ , ϕ ) = (3.4)
putere totală radiată
4π
Câstigul
Similar directivităţii, câştigul este o măsură a proprietăţilor direcţionale, dar ţine cont, printr-o
mărime numită eficienţă (notata η), de pierderile disipative de putere în structurile fizice ale
antenei. Prin urmare:
G (θ , ϕ ) = η D(θ , ϕ )
putere radiată în directia (θ , ϕ )
unitate de unghi solid
G (θ , φ ) = (3.5)
putere totală la int rarea antenei
4π
Observaţie:
În tehnica antenelor, atât directivitatea cât şi câştigul, se pot exprima relativ la o antena
standard, de obicei dipolul în λ . 2
• Polarizarea
Polarizarea caracterizează relaţia de fază dintre componentele câmpului electric radiat de o

∧ ∧
antenă pe direcţiile versorilor ϕ şi θ . (Figura 3.6).
92
Figura 3.6.
Antenă plasată într-un sistem de coordonate sferice
Când Eϕ şi Eθ sunt în fază, se spune despre câmpul electromagnetic că este liniar polarizat.
În cazul general, pentru o polarizare liniară, direcţia în spaţiu a câmpului total E este
variabilă, în funcţie de unghiurile θ , ϕ .
Dacă între Eϕ şi Eθ există un defazaj, se spune despre câmpul electromagnetic că este

eliptic polarizat.
Fie cazul de mai jos:
Eϕ = E1 cos ωt (3.6)
Eθ = E2 cos(ωt + ψ ) . (3.7)
Prin eliminarea variabilei timp se obţin relaţiile:
2 2
 Eϕ   Eθ  Eϕ Eθ
 E   E  −2
+ cosψ = sin 2 ψ . (3.8)
 1   2  E E
1 2
Cazuri particulare:
93
E1 = E2 şi ψ = π . (3.9)
2
În acest caz câmpul electromagnetic este circular polarizat.
ψ =± π . (3.10)
În acest caz polarizarea eliptică degenerează în polarizarea liniară.
Dacă ψ este pozitiv sau negativ, polarizarea este de stânga sau de dreapta, respectiv după
cum locul geometric al vârfului vectorului câmp electric total se roteşte în spaţiu pe o elipsă,
în sens orar sau antiorar.
Polarizarea antenelor este dată de traiectoria spaţială descrisă de vectorul E -intensitatea

câmpului electric. Cea mai generală este polarizarea eliptică (stânga sau dreapta). Dacă
excentricitatea elipsei este 1 polarizarea este circulară şi dacă excentricitatea este 0
polarizarea este liniară.
• Impedanţa antenei
Impedanţa antenei este impedanţa de intrare în antenă, măsurată la nivelul punctului de

alimentare.
Impedanţa antenei este o mărime complexă, pentru care:
- partea imaginară apare ca efect a câmpurilor de inducţie şi exprimă înmagazinarea

de energie reactivă în preajma antenei;
- partea reală exprimă toate mecanismele fizice care produc pierderea de energie de la
antenă (pierderi ohmice şi de radiaţie).
La o antenă este de dorit ca rezistenţa de radiaţie să fie mult mai mare decât toate celelalte
rezistenţe care modelează diferitele mecanisme de pierderi. O antenă filară are o rezistenţă de
radiaţie cu atât mai mare cu cât lungimea L este mai mare în raport cu lungimea de undă λ .
Rezistenţă de radiaţie depinde de forma şi dimensiunile antenei şi de lungimea de undă.
• Randamentul pune în evidenţă calitatea de transformare a energiei şi arată cât din

energia curenţilor de I.F. este transformata în energia undelor electromagnetice.
P I2
η A = Σ ; PA = Pp + PΣ = (R P + R Σ ) (3.11)
PA 2
RΣ 1
ηA = = (3.12)
RΣ + RP 1 + RP
RΣ
94
• Înălţimea efectivă a antenei reprezintă înălţimea unei antene fictive prin care circulă
un curent constant şi care are aceleaşi proprietăţi ca şi antena reală.
1 1 − cos β h 2π λ
hef = ⋅ ;β = ;(h ≤ )
β sin β h λ 4
(3.13)
1 − cos β h 2π λ
hef = ;β = ;(h > )
β λ 4
unde:
- h este înălţimea fizică a antenei.
• Aria efectivă a antenei (A) este definită prin raportul dintre puterea transmisă
receptorului de antenă şi densitatea fluxului de putere a undelor.
Prec max
A= (3.14)
Φ
Între suprafaţa efectivă si cea geometrică există relaţia:

A = kAg
(3.15)
0.35 ≤ k ≤ 0.8
• Caracteristica de frecvenţa. Banda de frecvenţa, frecvenţa de rezonanţă a antenei
Caracteristica de frecvenţă exprimă variaţia curentului în antena în funcţie de frecvenţă:
I A = A( f ) (3.16)
Antenele lucrează la rezonanţă. Frecvenţa de rezonanţă este frecvenţa pentru care se anulează
partea reactivă a impedanţei de intrare (Xa), deci pentru care impedanţa antenei devine
minimă. O antenă funcţionează optim dacă frecvenţa de lucru este egală cu frecvenţa de
rezonanţă. O antenă funcţionează optim dacă lungimea echivalentă a antenei este egală cu
λ sau multiplu întreg de λ .
4 4
Banda de frecvenţă reprezintă spectrul de frecvenţe pentru care se poate efectua acordul
antenei.
95
• Impedanţa de intrare a antenei este impedanţa măsurată la bornele antenei.
Determinarea impedanţei de intrare Z a = Ra + jX a necesită cunoaşterea distribţtiei tensiunilor

şi curenţilor de-a lungul antenei.
• Tensiunea maximă admisibilă (Umax) reprezintă valoarea maximă a tensiunii ce poate

fi aplicată antenei fără să apară fenomene nedorite (ex. ionizarea aerului din jurul
antenei). Este de ordinul kV şi depinde de lungimea de undă.
3.2. ANTENE UTILIZATE IN RADIOCOMUNICAŢII,

RADIONAVIGAŢIE, RADIOLOCAŢIE NAVALĂ
ANTENE DE MICROUNDE. SISTEME RADIANTE UTILIZATE LA RADARE
Antene pentru radar maritim
Antenele pentru radar maritim au caracteristica în plan orizontal îngustă 10-20 iar în elevaţie o
caracteristică de ordinul a 200-. Forma cararacteristicii de radiaţie a antenei rezultă din
specificul funcţiei sale de a detecta şi de a localiza cu precizie ţinte de suprafaţă. Unghiul de
deschidere al caracteristicii (în radiani) se poate estima cu ajutorul raportului între lungimea
de undă şi dimensiunile antenei în plan dat:
α0 = λ / L (3.17)
αv = λ / H (3.18)
unde L reprezintă lungimea şi H înalţimea deschiderii dreptunghiulare a unei antene.
Întrucât în planul orizontal caracteristica este de 10-20 de ori mai directivă decât în plan
transversal, antena are dimensiunea (baza) L de 10-20 de ori mai mare decât înălţimea H.
Aceasta proprietate este valabilă pentru toate antenele folosite pentru a detecta ţinte de
suprafaţă.
Un tip de antenă foarte răspândit în prima perioadă de dezvoltare a radarului maritim este
antena cu plăci plan paralele, excitate de un ghid horn: undele sunt reflectate de peretele
parabolice ce delimitează plăcile. Pe ghidul dreptunghiular se propagă unda H10. Din
distribuţia câmpului electric în ghidul de undă se constată că unda este polarizată orizontal.
Antena de mai sus are avantajul folosirii cu bun randament a energiei radiate. Are o bună
rigiditate şi rezistenţă mecanică. Dezavantajul constă în faptul că hornul de excitaţie
blochează o parte a antenei.
Alte tipuri de antene folosesc reflectoare cilindrice sau paraboloizi cilindrici excitaţi din
focar cu hornuri. Pentru o eficienţă bună este nevoie de dimensiuni mari în comparaţie cu
96
cele ale excitatorului. În cazul plasării reflectorului cilindric pe verticală, acesta acţionează ca
o oglindă plană fără a avea un efect de focalizare accentuat de curbura suprafeţei. Existenţa
hornului de excitaţie, fie că este fixat de antenă în cazul întâi sau cu excitaţie liberă, produce
perturbarea caracteristicii si apariţia de lobi secundari. De aceea s-a ales soluţia fără excitator
cu horn, care a devenit soluţia larg adoptată aplicată.
Antena ghid de undă
Un ghid de undă excitat la un capăt şi deschis la celălalt capăt se comportă ca o antenă de

emisie. O parte din energia electromagnetică, care se propagă în interiorul ghidului, ajunsă la
capătul deschis al ghidului, este radiată în mediul înconjurător. Elementul radiant este
suprafaţa de deschidere a ghidului (de regulă secţiunea transversală a ghidului). Cele mai
utilizate antene ghid de undă sunt cele cu secţiune dreptunghiulară sau circulară. Proprietăţile
de radiaţie ale antenei se determină cunoscând distribuţia câmpului E şi H din deschiderea
ghidului.
Antenele ghid de undă au o directivitate mică şi se folosesc rar ca antene propriu-zise. Se

folosesc ca surse primare de radiaţie pentru alte antene - pentru excitarea unor antene cu
reflector de dimensiuni mari.
Antena horn
Provine din ghiduri dreptunghiulare sau circulare. Dacă s-ar lua ghidul ca antenă, la capătul la
care se produce radiaţia are loc o discontinuitate, prin trecerea de la propagarea în ghid la
propagarea în spaţiul liber. Apar fenomene nedorite (pierderi de energie, moduri superioare de
propagare, reflexii). Pentru evitarea acestor fenomene se face o trecere treptată la propagarea
în spaţiul liber prin mărirea treptată a secţiunii ghidului.
Din ghidurile dreptunghiulare se pot obţine două tipuri de antene: vectoriale tip H sau tip E,
după cum deschiderea se face în plan longitudinal sau în plan transversal. Aceste antene nu
sunt antene prea directive. Undele ajung la ieşire cu faze diferite, ceea ce duce la apariţia
modurilor de propagare superioare şi a lobilor secundari puternici. Pentru corectarea traseului
de propagare se folosesc antenele cu reflector de corecţie. La radare navale se utilizează o
combinaţie între antena horn şi antena ghid de undă cu fante.
La antenele ghid de undă, o parte de energie se reflectă înapoi, deoarece trecerea bruscă de la
ghid la spaţiul liber se comportă ca o discontinuitate. Pentru a se evita trecerea bruscă,
neadaptarea, se face o trecere treptată, prin mărirea gradată a dimensiunilor secţiunii
transversale a ghidului. Se realizeză adaptarea şi se elimină reflexiile. Se obţin în acest mod
antene horn.
97
Din ghiduri dreptunghiulare se obţin antene horn piramidale, iar din cele cilindrice, antene
horn conice.
În practică se folosesc mai frecvent antenele horn sectoriale, obţinute prin mărirea treptată
numai a uneia din dimensiuni, într-un plan, în secţiune transversală sau longitudinală.
Prin modificarea secţiunii transversale se obţine o antenă horn sectorială E iar prin
modificarea secţiunii longitudinale se obţine o antenă horn sectorială H.
Regiunea initială a hornului are rol de filtru care permite propagarea numai a modului dorit
(aceleaşi ca la ghiduri). La joncţiunea ghid-horn există o discontinuitate şi în ghid apar şi
moduri superioare de propagare.
Pentru determinarea funcţiei de directivitate, se determină distribuţia câmpului electric în

deschiderea antenei. Se determină funcţia de directivitate în cele două planuri E şi H. Pentru
hornul piramidal se folosesc funcţiile de directivitate determinate pentru hornurile sectoriale,
respectiv funcţiile de directivitate în planele E şi H.
Datorită diferenţelor de drum parcurse de undele electromagnetice de la un capăt la celălalt al

antenei, câmpul în deschiderea antenei nu este sinfazic, ceea ce duce la creşterea lobilor
secundari şi deformarea lobului principal. Pentru înlăturarea acestui neajuns, se folosesc
corectoare de fază. Corectoarele de fază modifică traseul undelor, deci fazele acestora,
modifică direcţia de propagare a undelor cu 90o, împiedicând reflectarea undelor.
De obicei, reflectorul de corecţie este o porţiune din suprafaţa unui paraboloid de rotaţie.
Următoarele informaţii sunt important de reţinut despre antenna horn:
• directivitatea antenei se obţine prin concentrarea undelor radiate într-un fascicul;

• directivitatea antenei este bună dacă deschiderea ei are dimensiuni mari in comparaţie
cu λ;
• nu au elemente de acord, deci se pot utiliza într-o gamă largă de frecvenţe;
• distribuţia CEM în deschiderea antenei depinde de forma antenei si modul de excitaţie.
În diferite puncte ale deschiderii antenei fazele undelor depind de drumul parcurs;
• având dimensiuni mici, antenele horn pot fi utilizate ca surse primare de radiaţie la
antenele cu reflector parabolic, ca antene de bord la nave, aeronave, rachete.
Antena cu fante
Se obţine prin practicarea unor fante în plăci metalice, în ghiduri de undă sau cavităţi
rezonante. Forma si dimensiunile acestor fante sunt bine determinate ca ele să aibă proprietăţi
de radiaţie. Una din dimensiuni este comparabilă cu λ iar cealaltă este mult mai mică.
Excitarea fantei se face cu un cablu coaxial dispus la o anumită distanţă d faţă de peretele
fantei. Conductorul central se conecteaza la o latură a fantei iar exteriorul la cealaltă latură.
Caracteristica de directivitate are un lob principal şi doi lobi secundari. Este foarte important
98
modul în care sunt practicate fantele în peretele ghidului de undă. Pentru a se asigura o
radiaţie cât mai bună, în peretele îngust al ghidului se practică fante longitudinale, iar în
peretele lat - fante transversale. Se utilizează fante cu diferite înclinaţii care produc atât
componente longitudinale cât şi componente transversale ale câmpului electromagnetic. Prin
modificarea înclinării se poate realiza adaptarea între ghid si fantă.
Antena cu fante este o placă metalică, un ghid de undă cu secţiune transversală

dreptunghiulară sau circulară sau o cavitate rezonantă, pe suprafaţa cărora s-au tăiat fante
de dimensiuni bine determinate şi care radiază sau captează energia undelor
electromagnetice.
Una din dimensiunile fantei, de regulă este λ / 2 , iar cealaltă este mult mai mică decât λ.
Antena cu fante se utilizează în gama undelor centimetrice, decimetrice, şi metrice.
Se utilizează atât ca antene propriu-zise cât şi ca elemente componente ale unor reţele de
antene sau ale unor antene complexe, cum ar fi antena cu reflector parabolic,antena horn cu
fante.
Unul din cele mai importante avantaje ale acestor antene este acela că excitarea lor poate fi
realizată cu ajutorul unor surse asezate în spatele ecranului în care este tăiată fanta. Acest fapt
joacă un rol important la avioane şi rachete, fantele putând fi tăiate chiar în bordajul acestora.
Antena ghid de undă cu fante
Este formată dintr-un ghid dreptunghiular cu şir de fante (figura 3.. Fantele sunt excitate de
curenţii de suprafaţă care circulă în interiorul ghidului. Pentru a se obţine o caracteristică de
directivitate cu un unghi de directivitate dat, se utilizează antenele ghid de undă cu mai multe
fante.
Fantele pot fi excitate în fază sau pot fi defazate. Are avantajul controlului caracteristicii de
directivitate, nedistorsionată de excitator.
Figura 3.7. Antena radar tip ghid de undă cu fante

99
În ghidul de undă se excită modul TE01 (unda H01. ). Calculele pentru determinarea câmpului
şi funcţiei de directivitate se bazează pe cele de la dipolul elementar. Câmpul electric E are
valoare maximă, deci radiaţia este maximă dacă lungimea fantei corespunde lungimii de undă
λ de rezonanţă, pentru care partea reactivă a impedanţei de intrare se anulează Xintr fantă=0
În peretele îngust al ghidului cel mai bine radiază fantele longitudinale, iar în peretele lat al
ghidului fantele transversale. Pentru a avea o excitare în fază, fantele se taie la distantă egală
cu cu lungimea de undă în ghid, λg. Dar, în aceste cazuri, caracteristica de directivitate are
lobi secundari apreciabili, iar adaptarea fantelor este greoaie. În schema echivalentă fanta
longitudinală reprezintă o impedantă serie pe linia bifilară, iar fanta transversală reprezintă o
impedanţă paralel pe linia bifilară.
Pentru a se obţine reducerea lobilor secundari şi o adaptare fantă-ghid mai simplu de

realizat, se practică fante longitudinale în peretele lat al ghidului la distanţe λ g / 2 ( λ g este
lungimea de undă în ghid), de o parte şi de alta a axei longitudinale a peretelui lat. Radiaţia
fantelor depinde de distanţa dintre axa fantei şi axa longitudinală a peretelui lat (xi).
Impedanţa de intrare a fantei depinde de xi.,distanţă care poate fi modificată dacă este necesar.
Fantele înclinate, dispuse în peretele îngust al ghidului, au avantajul că prin modificarea

unghiului γ de înclinare se poate realiza mult mai simplu adaptarea între ghid si fantă. Un alt
avantaj îl constituie micşorarea lobilor secundari.
Fantele înclinate dau un câmp polarizat în plan longitudinal şi unul în plan transversal.
Componentele transversale ale fantelor alăturate se anulează reciproc, iar cele longitudinale se
adună. Deci, cîmpul din lobul principal al caracteristicii de directivitate este polarizat
longitudinal. Pentru a micşora nivelul componentelor parazite (transversale), fantele trebuie
înclinate mult faţă de axa ghidului γ>750. În acest caz puterea pierdută prin radiaţie parazită
este mai mică decât 1%. Dacă distanţa dintre fante este mai mică decât λ g / 2 , directivitatea
antenei este D=3,2n..
Directivitatea în planul vertical se realizează cu ajutorul unui horn de secţiune verticală

constantă. Pentru eliminarea componentelor verticale reziduale ale câmpului electric şi pentru
a asigura existenţa numai a componentei orizontale se introduce în deschiderea hornului un
sistem de plăci metalice paralele. În cazul componentei verticale ia naştere între plăci modul
de propagare E1 cu λ cc = 2d , unde d este distanţa dintre plăci. Dacă se lucrează la frecvenţa
de 10 GHz, pentru a se realiza propagarea, este necesar ca λ0 < λc , deci pentru a împiedica
propagarea şi pentru a elimina componentele verticale este necesar ca d < λ0 / 2 .
Dacă pentru λ = 3cm (f=10GHz) se alege d=1cm, componentele verticale nu se propagă,

întrucât frecvenţa de lucru se află sub frecvenţa critică corespunzătoare undei E1 între plăci
paralele. La intrarea între plăci, ca şi la toate deschiderile antenelor, se introduc plăci
dielectrice perfect transparente la undele electomagnetice, care protejează instalaţia de factori
100
externi. Acest tip de antenă este aplicat şi în alte domenii: în circulaţia rutieră, la vitezometrul
radar. Şirul de fante se realizează în unghiuri de înclinare variabile. În acest caz controlul
caracteristicii este uşor de realizat, pentru că puterea radiată şi conductanţa fantei depind de
unghiul de înclinare. Prin variaţii mici ale unghiului de înclinare şi ale dimensiunilor hornului
se poate varia lăţimea caracteristicii de directivitate în plan orizontal (10-150) şi în plan
vertical (150-350 grade).
ANTENE DE RADIOCOMUNICAŢII (GMDSS)
Antenele liniare (antene baston-whip antenna) se utilizeaza atat la statii mobile (statii
de nava ) cat si la statii fixe (statii de coasta), in benzile de frecvente VHF, MF, HF. Sunt
antene de emisie, receptie sau emisie- receptie. Dimensiunile antenelor sunt cu atat mai mari
cu cat frecventa este mai joasa. De regula aceste antene se protejeaza cu materiale
transparente la undele electromagnetice, numite radom. Radom-ul (fibra de sticla) de regula
este rigid, de obicei de culoare alba. Antenele baston se monteaza vertical, cat mai sus posibil
astfel incat distanta maxima de propagare a undelor directe (mecanism de propagare specific
in special in VHF in care se utilizeaza in mod preponderent antenelor baston) este sa fie cat
mai mare.
Antenele baston utilizate in banda VHF sunt antene omnidirectionale, cu polarizare
verticala. O antena baston VHF poate avea dimensiunea de 6,7 m/32 cm diametru, un castig
de 2,2 dB, cu impedanta caracteristica de 50 Ω si o putere de 80 W.
Caracteristicile cele mai importante ale antenelor baston utilizate in HF sunt : antene
liniare, omnidirectionale, cu polarizare verticala, acordabile in banda de frecventa 1,6-30MHz
(HF Marine Band) prin intermediul circuitului de acord al antenei (ATU-Antenna Tuning
Unit). Exista eventual un acord initial pe frecventa de 4,6 MHz. Lungimea fizica antenei este
de peste 7 m
Un alt tip de antena filara, cu proprietati independente de frecventa intr-o banda larga,
este antena elicoidala. Din punct de vedere constructiv antenele elicoidale pot fi : cilindrice,
conice, etc. Distributia de curent specifica la antena elicoidala, evidentiaza o concentrare a
energiei radiate in directia axei elicei. Se pot realiza si sisteme de antene elicoidale care
functioneaza ca sisteme radiante directive.
Antene filare
Sunt conductori filari, montati corespunzator in izolatori. Dupa cum semnalul se aplica la un
capat al conductorului sau simetric la mijlocul acestuia, antena filara se comporta ca o antena
baston sau un dipol.
Antene de suprafată pentru comunicaţii prin satelit
Staţiile mobile (Mobile Earth Station), staţiile de coastă (CES- Coast Earth Stations),
etc folosesc antene omnidirecţionale sau antene directive – gen antenă cu reflector parabolic
101
pentru comunicaţii prin satelit. O antenă directivă, cu reflector parabolic pentru comunicaţii
prin satelit INMARSAT este redată în figura 3.8.
Figura 3.8 . Ship Earth Station INMARSAT B: Antena directivă, de suprafată, cu reflector
parabolic şi sistem de autotracking
Acordul antenelor
Acordul antenelor presupune modificarea parametrilor (lungime efectiva, frecventa de

rezonanta, etc) ai unei antene cu o anumita forma si dimensiune fizica astfel incat aceasta sa
poata fi utilizata ca antena de emisie sau de receptie la alte frecvente sau intr-o banda de
frecvente. Acordul se realizeaza prin intermediul asa numitului circuit de acord al antenei –
(ATU), ciucuit structurat din elemente de circuit pasive de tip bobine si condensatoare sau
active – tranzistoare, diode, etc. Acordul poate fi manual sau automat.
Antene active
Antenele active contin in afara de structura pasiva si elemente active de circuit :

tranzistoare, diode Tunel, etc. O dioda tunel polarizata si alimentata corespunzator se
comporta in regim dinamic ca o rezistenta negativa. Aceasta rezistenta negativa reduce
rezistenta echivalenta de intrarea a sistemului radiant , dar exista inconvenientul unui regim
instabil de functionare. Antenele active sunt elemente neliniare si nereciproce. In functie de
configuratia si conectarea circuitului activ in structura antenei exista antene active cu dipol,
tripol sau cuadripol. Rolul elementului activ de circuit este cel de acord, deci de extensie a
102
frecventei de rezonanta la o banda de rezonanta, de diminuare a zgomotului, de marire a
castigului, etc.
Întretinerea antenelor
Izolatorii se menţin intacti şi curati, fara depuneri de sare sau alte substante care pot
modifica impedanta sistemului, rezistenta de izolatie sau caracteristicile radom-ului. Trebuie
acordata o mare atentie antenelor de emisie prin care sunt gestionate puteri mari si foarte mari
de la sistemele de emisie. Ansamblul antena- izolator- conectori trebuie sa fie mentinut in
perfecta stare, astfel incat conectarea, deconectarea ca de altfel si functionarea ansablului sa
fie fara cusur. Obstructionarea antenelor directive, ale antenelor cu reflector parabolic ale
statiilor de nava din sistemele de comunicatii prin satelit este interzisa.
Aspect deosebite care trebuie luate in seama sunt compatibilitatea electromagnetica,
evitarea interferentelor si bruiajelor.
Antene de radiocomunicaţii maritime sunt redate in figurile 3.9 şi 3.10.
Figura 3.9. Antene de radiocomunicatii maritime

103
Figura 3.10. Antene de radiocomunicaţii maritime

3.1. Clasificarea antenelor.
3.2. Definiţi antenele.

autoevaluare
3.1. Antenele se pot clasifica:
• antene active şi pasive, conţin sau nu conţin elemente active de amplificare, de
schimbare de frecvenţa, etc, ce pot evita pierderile, înmagazinarea de energie neradiantă,
transformările de impedanţă pe care le presupune existenţa liniei de transmisiune.
Utilizarea antenelor active presupune lucrul cu puteri sufficient de mici, pentru a evita
104
apariţia produselor de intermodulaţie sau alte schimbări dependente de nivelul
semnalului în caracteristicile circuitului activ;
• antene rezonante şi antene antirezonante: cele rezonante funcţionează optim la
frecvenţa de rezonanţă a antenei.
• Antene electrice şi antene magnetice: antenele electrice folosesc proprietătile
câmpului electric, antenele magnetice folosesc proprietătile câmpului magnetic. In
domeniul naval se folosesc antenele electrice.
• după gama de lucru: UL, UM, US, UUS.
• după destinaţie: de emisie, de recepţie.
• după tipul aparaturii deservite: radar, de radionavigaţie, de radiodifuziune, TV, de
radiodirijare, etc.
• după caracterul undelor: staţionare, progresive;
• după formă: liniare sau de suprafaţă
3.2. Antenele sunt componente ale tuturor sistemelor radioelectronice care depind de
spaţiul liber ca mediu de propagare al undelor electromagnetice. Fiind interfeţe între
spaţiul liber şi emiţătoare sau receptoare, antenele au un rol esenţial în determinarea
caracteristicilor sistemelor cărora le aparţin.

4. Enumeraţi şi definiţi parametrii antenelor.
5. Descrieţi antenele de radiolocaţie navală.
6. Enumeraţi şi descrieţi antene utilizate în radiocomunicaţii
maritime.
105
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la antene:
definiţie, clasificare, antene elementare, parametrii
antenelor,noţiuni de bază referitoare la tipuri speciale de
antene utilizate în radiocomunicaţii navale, radionavigaţie şi
radiolocaţie navala.
Concluzii
Tipuri speciale de antene utilizate în radiocomunicaţii

navale, radionavigaţie şi radiolocaţie navală au reprezentat
subiectele abordate.
Bibliogafie – unitatea de învătare 3

3. I.Bogdan, Antene şi propagare, Casa Venus, Iaşi, 2007.
4. Alan J-Fenn, Adaptive Antennas for Phased Array for Radar and
Communications, Artech House, London, 2007.
5. R. Lownsborough, D.Calcutt, Electonic Aids to Navigation:
Radar and ARPA, ed.Edward Arnold, London,U.K.,1993.
2007.
7. A. W. Rihaczek, Principles of High Radar Resolution, Artech
House, London, U.K.,1996.
106
Bucuresti, 1979.
9. Skolnik, Merrill, Introduction to Radar Systems, Mc. Graw Hill
Book Company, 2008.
10. Mark A Richard, James A. Scheer, William A. H (edited by),
Principles of Modern Radar: Basic Principles, The New Face of
Radar 101 – Modern and Comprehensive, SCITECH Publishing,
Inc., Raleigh, USA, April 2010.
107

ASPECTE SPECIFICE PROPAGARII IN DIVERSE BENZI DE
DE FRECVENTĂ
ASPECTE SPECIFICE PROPAGĂRII UNDELOR RADAR
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
107
ASPECTE SPECIFICE PROPAGARII IN
DIVERSE BENZI DE DE FRECVENTĂ
ASPECTE SPECIFICE PROPAGĂRII
UNDELOR RADAR
4.1. PROPAGAREA UNDELOR 109
ELECTROMAGNETICE
S4
4.2. Aspecte specifice propagarii in 120
diverse benzi de de frecventă
Aspecte specifice propagarii undelor
radar
108
109
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la mecanismele

de propagare a undelor radio.
• Sublinierea regulilor de stabilire a legăturilor radio.
• Asimilarea aspectelor specifice propagării undelor
radio din diverse benzi de frecvenţe.
4.1. PROPAGAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE
4.1. Propagarea undelor electromagnetice. Generalităţi. Moduri de

propagare
Undele electromagnetice se propagă prin diferite medii: atmosferă, scoarţa Pământului, în

spaţiul cosmic, etc. Pe durata propagării pot suferi următoarele fenomene: reflexie; refracţie;
dispersie; difracţie, atenuare, datorită absorbţiei, distorsionare.
Propagându-se prin medii diferite, undele se pot propaga în moduri diferite:

• prin unde directe (U.D.) - în medii omogene izotrope având viteză constantă şi
traiectorie rectilinie (undele utilizate în radiolegături cosmice, radioastronomie)
• prin unde de suprafaţă (U.Sp.) - se propagă în imediata apropiere a suprafeţei
Pământului, ocolind calota sferică a acestuia, prin fenomenul de difracţie; la propagarea
acestor unde se ţine cont de natura şi forma suprafeţei Pământului.
• prin unde troposferice (U.T.) - se propagă la distanţe mari, sub 1000 km datorită
dispersiei troposferice şi fenomenului de ghidare a troposferei.
• prin unde spaţiale (ionosferice) (U.I.) - se propagă la distanţe mari, prin una sau mai
multe reflexii în ionosferă sau datorită dispersiei în ionosferă.
110
Distanţe mici mari
GAMA Distanţe Noaptea
Ziua
UFL USp, UI UI UI
UL USp, UI UI UI
UM USp USp UI
US USp UI UI
UUS USp UD, UI, UT UD, UI ,UT
dm USp UD, UT UD, UT
cm USp UD, UT UD, UT
mm UD UD UD
Fenomene specifice propagării undelor electromagnetice.
Câmpul electromagnetic are: componentă electrică E ;componentă magnetică H .
Fenomenele care influienţează propagarea undelor electromagnetice sunt:

- reflexia;
- difracţia − fenomen prin care undele electromagnetice ocolesc obstacolele cu

dimensiuni comparabile cu λ, pătrunzând în spatele acestora;
- refracţia − fenomen prin care undele trec dintr-un mediu într-altul, schimbându-şi
direcţia la pătrunderea în al doilea mediu;
- radiaţia secundară − obiectele metalice cu dimensiuni finite, situate în calea undelor

electromagnetice, pot deveni la rândul lor surse de radiaţii (datorită fenomenului de
inducţie electromagnetică).
- atenuarea undelor electromagnetice produsă prin:

- absorbţia undelor de către mediul prin care se propagă;
- dispersia undelor datorată zonelor de neomogenitate ale mediului;
- reflexii difuze.
Reflexia şi refracţia undelor radio depind de gradul de ionizare n al straturilor care se poate
modifica.
n1 c 1
=
n2 c2
(4.1)
111
n1 ε
= r2
n2 εr1
În anumite condiţii, când unghiul de incidenţă depăşeşte o anumită valoare critică, se produce
refracţia totală a undelor (fenomen deosebit de important în stabilirea legăturilor radio,
deoarece permite întoarcerea undelor către Pământ).
Mediul dielectric omogen perfect ( ε r = 1; ε = ε0 ; σ = 0 ; µ = µ0 ) este caracteristic propagării

undelor în straturile inferioare ale atmosferei. Mediul semiconductor omogen este caracteristic
propagării undelor electromagnetice în scoarţa Pământului, deasupra suprafeţei mării, în
straturile superioare, ionizate ale atmosferei.
Propagarea undelor directe
Valoarea intensitaţii câmpului electric produs de un radiator punctiform izotrop, care radiază
într-un mediu omogen absorbant (spaţiu liber) este dată de relaţia:
173 PD  mV 
E ef = F   (4.2)
r  m 
şi
245 PD
Emax = F, (4.3)
r
în care:
• P este puterea emiţătorului;
• r este distanţa emiţător-receptor.
• D reprezintă directivitatea.
• F este un factor de atenuare sau absorbţie
Factorul F depinde de natura mediului prin care se propagă undele, de distanţă şi de lungimea
de undă λ .
Propagarea undelor de suprafaţă.

112
Propagându-se în imediata vecinătate a Pământului, pentru calculul lui E trebuie să se ţină
cont de natura şi de forma suprafeţei terestre.
Valorile parametrilor electrici ε , µ , σ variază în funcţie de natura suprafeţei în vecinătatea

căreia se propagă undele.
Teren εr  S
σ 
 m
Sol uscat 4 10-3
Sol umed 10 10-2
Apă de mare 80 4
Apă dulce 80 10-3
Intensitatea câmpului la recepţie se determină în condiţiile în care se cunosc puterea de

emisie, distanţa dintre emiţător şi receptor, înălţimile antenelor.
Determinarea lui E se face luând în consideraţie următoarele ipoteze:

• terenul este omogen (ε,σ sunt constante).
• terenul este neomogen.
În funcţie de proprietăţile mediului, în cazul terenului omogen, se pot considera două cazuri:
• emiţătorul şi receptorul sunt apropiate, caz în care suprafaţa Pământului se poate
considera plană.
• emiţătorul şi receptorul sunt situate la distanţe mari unul faţă de celălalt, caz în care se ia
în considerare curbura Pământului.
A. Se consideră terenul omogen, Pământul plan, emiţătorul şi receptorul amplasate la

distanţe mici. Înălţimile antenelor de emisie şi de recepţie sunt h1, h2. Puterea emiţătorului
este P, iar distanţa dintre emiţător şi receptor este r. Undele ajung la receptor fie ca unde
directe ED, fie ca unde reflectate ER. Intensitatea câmpului total la recepţie este:
2 ,18 PD  mV 
E ef = h1h 2   (4.4)
r λ
2
 m 
Se consideră:
[P ] = Kw
[r ] = Km
[h1 ], [h2 ], [λ ] = m
113
2π
β= este constanta de fază.
λ
În cazul antenelor înălţate, când înălţimile h1,h2 ale antenelor sunt mari faţă de sol, se poate
neglija influienţa Pământului. Când h1,h2 sunt apropiate de sol, trebuie luată în calcul
componenta ES din scoarţă.
E = E d + ET + ES (4.5)
în care ES este dată de obicei în nomograme, pentru o putere a emiţătorului de 1KW. Pentru
puterea P a emiţătorului, valoarea câmpului ES este:
ES = ES' P (4.6)
B. Antenele de emisie şi recepţie sunt situate la distanţe mari deasupra unui teren
omogen. În acest caz trebuie luată în considerare curbura Pământului. Un parametru important
îl constituie pentru calculul câmpului electric E, distanţa de vizibilitate directă, r0, dintre
antene (figura …).
r0 = 2 R (h 1 + h2 ) (4.7)
r0 = 3 ,57 (h 1 + h2 ) [Km ] (4.8)
Importantă în propagarea undelor ultrascurte (UUS) este zona de penumbră, definită de relaţia
0 ,8 r0 < r < 1,2 r0 . În zona de penumbră, se poate utiliza pentru calculul intensităţii
câmpului electric, formula pătratică:
2 ,18 PD
E ef = h1h2 (4.9)
r λ2
Pentru r > 1,2 ⋅ r0 se defineşte zona de umbră, zonă importantă în propagarea undelor lungi
(UL), a undelor medii (UM) şi a undelor scurte (US).
În această zonă se pot utiliza pentru determinarea intensităţii câmpului electric E formulele de
difracţie sau nomograme.
114
C. În cazul antenelor înălţate h1,h2 deasupra suprafeţei sferice a Pământului , se pot
utiliza relaţii de calcul asemănătoare relaţiei (31)- formula pătratică.
2 ,18 PD
E ef ≅ h1h 2 (4.10)
r 2λ
Considerând R = 6 ,37 ⋅ 10 3 Km , rezultă:
Cunoscându-se r1 şi r2, valoarea câmpului electric E se determină cu relaţia (46):
2 ,18 PD ' ' 2 ,18 PD

E ef ≅ h1h 2 = h1 h 2m (4.11)
r λ
2
r 2λ
h1
Parametrul m se determină din nomograme în funcţie de raportul .
h2
D. În cazul propagării undelor deasupra unei suprafaţe neomogene, emiţătorul şi

receptorul fiind situate la distanţe mari, intensitatea câmpului electric este influienţată în
principal de natura terenului din imediata vecinătate a emiţătorului şi receptorului, influienţă
exprimată prin componentele E A , E B .
Pentru determinarea câmpului se folosesc relaţii empirice, care dau soluţii aproximative, cum
sunt formulele lui Eckersley, Doluhanov şi Millington.
2 E AEB
E = (Doluhanov) (4.12)
E A + EB
E = E A E B (Millington) (4.13)
Un fenomen particular de perturbare a câmpului electric se produce atunci când undele

electromagnetice traversează linia ţărmului.
Fenomenul se numeşte refracţie la ţărm. Deoarece marea produce o absorbţie mai mică a
undelor decât uscatul, se poate conclude că depărtarea emiţătorului de mare faţă de linia
ţărmului produce creşterea câmpului în punctul de recepţie. Câmpul se poate calcula cu
relaţia:
173 PD  mV 
E ef = F  m  (4.14)
r  
115
Prin fenomenul de refracţie la ţărm se înţelege schimbarea poziţiei frontului sferic al undelor
la intersectarea ţărmului. Această schimbare este măsurată de unghiul ε dintre normalele la
cele două suprafeţe, unghi denumit eroare de goniometrare.
Cu cât distanţa emiţătorului este mai mare faţă de ţărm, ε devine tot mai mic, iar la distanţe
mari ε este neglijabil şi fenomenul de refracţie la ţărm poate fi neglijat.
Propagarea undelor troposferice. Compoziţia troposferei
Troposfera reprezintă domeniul infinit al atmosferei fiind compusă din diferite gaze în
procente variabile (78%−Azot, 21%−Oxigen, ş.a.), din vapori de apă, etc.
Înălţimea troposferei variază în funcţie de zonă, astfel:

• zona polară (8-10Km);
• zona temperată (10÷12Km);
• zona tropicală (16÷18Km).
Parametrii ce caracterizează troposfera sunt:
• temperatura;
• umiditatea;
• presiunea.
Temperatura creşte odată cu creşterea presiunii cu cca 6oC/1Km. Presiunea scade cu

înălţimea.
Atmosfera standard internaţională (troposfera normală) s-a definit ca fiind caracterizată prin:
• presiune-p=1012 mbari
• temperatură-t=15oC
• umiditate-S=60%
La propagarea prin troposferă, undele suferă fenomenul de refracţie datorită căruia

traiectoriile sunt curbate. Propagarea şi gradul de curbare depinde de gradientul indicelui de
dn
refracţie .
dh
Pentru determinarea intensitatăţii curentului electric se pot utiliza relaţiile de calcul ale
intensităţii câmpului electric determinate în cazul propagării undelor de suprafaţă, dacă se
consideră că propagarea se face deasupra unei sfere imaginare cu o rază R′≠R (raza
Pământului), undele propagându-se linear în acest caz.
R
Dacă raza de curbură a undei este r, atunci R ' = [m]. (4.15)
R
1−
r
' '
R R
Raportul se notează K = .
R R
116
R ' = 8500 Km

În cazul troposferei normale avem:  4 (4.16)
K =
 3
Distanţa de vizibilitate directă devine:
r0 = 2 KR' (h 1 + h2 ) r0 = 2 R' (h 1 + h2 ) (4.17)

Propagarea depinde de valoarea indicelui de refracţie.
În funcţie de valoarea indicelui de refracţie, în troposferă poate avea loc:

dn
• refracţie negativă >0
dh
dn
• lipsă refracţie =0 (4.18)
dh
dn
• refracţie pozitivă <0
dh
 dn
scazută → dh = 0 ÷ ( −0 ,04 )

normală → dn = −0 ,04
 dh

 dn
Refracţia negativă poate fi: ridicată → = ( −0 ,04 ) ÷ ( −0 ,157 ) (4.19)
 dh
 dn
critică → dh = −0 ,157

sup rarefractaŃie → dn < −0 ,157
 dh
În cazul refracţiei critice undele se propagă paralel cu suprafaţa Pământului.
În cazul suprarefracţiei se formează un domeniu de suprarefracţie în care undele se propagă ca

într-un ghid, prin reflexii succesive la suprafaţa semiconductoare a Pământului şi prin reflexie
totală la limita superioară a domeniului de suprarefracţie (h0).
Are loc o propagare ghidată iar ghidul se numeşte ghid de undă troposferic.
Undele pot ajunge la distanţe mari de emiţător propagându-se prin ghidul troposferic, dacă:
f > f cr
λ < λcr = 8 ,5 ho3 ⋅ 10 −4 [m ] (4.20)
117
unde fcr este frecvenţa critică a ghidului de undă troposferic.
Pentru ho=200m lungimea de undă critică este λcr = 2,4m.
De obicei prin ghidul de undă troposferic se propagă undele decimetrice şi centimetrice.
Deci ghidul de undă troposferic apare în anumite condiţii meteo şi influenţează propagarea
undelor ultrascurte dar nu influenţează propagarea în LF, MF, HF.
Fenomenul de suprarefracţie (propagare ghidată) este important în radiolocaţie. Dacă undele

care se propagă prin ghidul troposferic nu pot străpunge ghidul, ţintele situate în afara
acestuia nu pot fi reperate. În aceste condiţii se recomandă fie mărirea puterii emiţătorului, fie
modificarea frecvenţei astfel încât f > f cr .
Dispersia troposferică poate conduce la propagarea undelor radio la distanţe mari. Datorită
neomogenităţilor locale ale troposferei, fiecare element al neomogenităţii devine sursă
secundară de radiaţii, astfel încât o parte dintre acestea se pot întoarce pe pământ, asigurând
recepţia. Câmpul electric se determină cu relaţia:
173 PD
E = F (4.21)
r
În cazul propagării undelor troposferice, la recepţie poate apărea fenomenul de fading.

Condiţiile de propagare a VHF (UUS) se schimbă: au loc variaţii permanente şi variaţii cu
caracter întâmplător ale intensităţii câmpului electric la recepţie.
Variaţiile permanente se produc datorită variaţiei de la zi la noapte şi datorită variaţiilor

sezoniere. Variaţiile întâmplătoare se produc datorită modificării condiţiilor meteo.
Fading-ul apare datorită faptului că la recepţie ajung unde care au parcurs trasee diferite, deci
ajung cu faze diferite. Astfel unda directă şi unda reflectată interferează la recepţie, iar acest
efect numit fading se caracterizeaza prin variaţii ale intensităţii semnalului la recepţie.
Absorbţia troposferică se datorează precipitaţiilor, particulelor solide (praf, cenuşă), dispersiei

moleculare, absorbţiei moleculare.
Propagarea undelor ionosferice. Structura ionosferei
Ionosfera este stratul ionizat de aer din atmosferă, având marginea inferioară situată la
aproximativ 80 Km deasupra scoarţei terestre. La această altitudine aerul este extrem de
rarefiat. Particulele componente ionizate sub influienţa razelor ultraviolete sau ale altor
radiaţii cosmice , tind să rămână ionizate datorită puţinelor ciocniri existente între respectivele
particule.
118
Ionizarea gazelor din ionosferă se realizează prin fotoionizare sau prin ionizare prin şoc.
Sursele de ionizare sunt:
• radiaţiile electromagnetice şi corpusculare ale Soarelui;
• radiaţiile tuturor stelelor (ultraviolete);
• meteoriţi care la trecerea prin atmosferă se vaporizează iar atomii proveniţi au viteze
suficient de mari pentru a produce ionizarea gazelor.
Atmosfera are o stratificare neomogenă, în interiorul ei fiind zone cu temperaturi maxime şi

minime iar capacitatea de ionizare a diferitelor surse nu este aceeaşi. Aceste cauze conduc la
apariţia mai multor maxime de ionizare în ionosferă. Maximele de ionizare nu pot apărea nici
la limita superioară a ionosferei nici la cea inferioară deoarece la marginea superioară a
ionosferei puterea este maximă (dar densitatea de ioni este mică) iar la marginea inferioară
puterea de ionizare scade (deşi densitatea creşte).
În ionosferă se formează patru straturi cu patru maxime de ionizare, care cresc de la un strat
la altul, după care ionizarea scade:
• D=40÷90Km (există numai ziua datorită rapidei recombinări a ionilor componenţi
după apusul soarelui). Ionizarea acestui strat este redusă deoarece altitudinea
acestui strat este joasă Acest strat reflectă semnalele de joasă frecvenţa şi reduce
puterea semnalelor de frecvenţă ridicată care îl străpung.
• E=100÷140Km - stratul Kennely-Heaviside (stabil, permanent). Viteza de
recombinare a ionilor constituienţi fiind foarte mare după apusul soarelui stratul
dispare complet până la miezul nopţii. Reflectă semnalele radio din domeniul
frecvenţelor joase adică mai mari de 20 MHz ;
• F1=180÷240Km (există numai în zilele de vară, din aprilie-octombrie).
• F2=230÷300Km (permanent, are mari variaţii sezoniere şi diurne).
Stratul F se mai numeşte stratul Appleton. Nivelul de ionizare al straturilor F1, F2 este
deosebit de ridicat şi variabil de-a lungul unei zile, astfel că la miezul zilei această parte a
atmosferei fiind cea mai apropiată de soare, ionizarea este maximă iar pe timpul nopţii nivelul
ionizării scade dar nu devine zero deoarece la această altitudine particulele sunt rare şi
recombinarea decurge foarte lent. De aceea există un strat cu o permanentă ionizare 24 de ore
din 24 (stratul F2 ). Pe proprietatea acestui strat se bazează transmisiile pe distanţe mari în
domeniul frecvenţelor înalte, cu un mic inconvenient: arii mari neacoperite datorită înălţimii
la carea are loc reflexia undei.
Undele sunt supuse fenomenelor de reflexie, refracţie şi absorbţie putându-se realiza legături
radio la distanţe foarte mari (traiectorii curbe). Prin reflexii successive undele pot face
înconjurul ământului. Distanţa la care ajung undele depinde de: puterea sursei, frecvenţa de
transmisie, unghiul de reflexie, altitudinea la care are loc reflexia. Datorită acestor factori pot
apărea zone cu şi fără semnal. Gradul de reflexie al ionosferei creşte invers proporţional cu
frecvenţa, astfel încât acesta este practic nul pentru domeniul VHF.
Pentru ca undele să se întoarcă pe Pământ trebuie să se producă fenomenul de reflexie totală.

Condiţia de reflexie totală impune ca unghiul de incidenţă ϕ0 să aibă o anumită valoare,
119
pentru care este îndeplinită condiţia de întoarcere şi unda de reflexie trebuie să întâlnească
stratul cu concentraţia N care să aibă o anumită valoare (N-crescător).
Datorită variaţiei concentraţiei de electroni şi a sfericităţii Pământului, valorile lui ϕ0 sunt

limitate între ϕmin şi ϕmax .
Valoarea maximă este:
R
ϕmax = (4.22)
R +h
unde R este raza Pământului, iar h este înălţimea stratului inferior al atmosferei.
Valoarea minimă, determinată de N, este:
sin ϕmin = n n . (4.23)
De o importanţă deosebită pentru întoarcerea undelor este unghiul de înălţare (unghiul sub
care sunt emise undele de la emiţător). Pentru un anumit unghi de înălţare ε se determină o
frecvenţă maximă pentru care undele se pot întoarcere, suferind fenomenul de reflexie pe
 electroni 
stratul cu concentraţia N  3 .
 m 
Pentru a se întoarce unda, cu cât frecvenţa ei este mai mare, cu atât N trebuie să fie mai mare.
Pentru un anumit unghi de înălţare ε , există o anumită frecvenţă maximă de întoarcere.
Valoarea maximă a acestei frecvenţe maxime se obţine pentru ε = 0 (unda orizontală).
80 ,8 N max ( R + 2h )
f M = ( f max )max = [Hz ] (4.24)
2h
Pentru unda verticală ( ε = 90 o ) frecvenţa critică este:
f cr = 80 ,8 N max ≅ 9 N max (4.25)
Frecvenţa critică, fcr, este valoarea maximă a frecvenţei pentru care undele trimise vertical se
pot întoarce reflectate de stratul cu concentraţia N . Din relaţiile (8) şi (9) rezultă că frecvenţa
maximă utilizabilă este este mai mare decât frecvenţa critică f M > f cr . Undele care au
f > f M nu se mai întorc pe Pământ, ci străpung ionosfera.
Fiecare strat al atmosferei este caracterizat de o anumită frecvenţă critică. Astfel:

• pentru stratul D, f cr = (0 ,1 ÷ 0 ,7 ) MHz ;
 f cr = 3 MHz → ziua
• pentru stratul E:  (4.26)
 f cr = (0 ,8 ÷ 0 ,9 ) MHz → noaptea
120
 f cr = 13 MHz → ziua ( iarna )
• pentru stratul F2  (4.27)
 f cr = 5 MHz → noaptea ( iarna )
Frecvenţa maximă utilizată (FMU) a staţiei trebuie să se situeze între valorile fcr şi fM şi
reprezintă valoarea maximă a frecvenţei undelor, care pentru un anumit N, ajung în punctul de
recepţie după reflexia totală în ionosferă. FMU se determină din nomograme. Pentru
siguranţa transmisiei, în practică se ia o marjă de acoperire şi se lucrează cu frecvenţa optimă
de lucru (FOL) , care este cu circa 15% mai mică decât frecvenţa maximă utilizabilă.
(FOL)=(15%) FMU (4.28)
4.2. Aspecte specifice propagarii in diverse benzi de de frecventă

Aspecte specifice propagarii undelor radar
Undele lungi UL şi undele foarte lungi UFL la distanţe mici se propagă prin unde de
suprafaţă şi unde ionosferice.
La distanţe mari se propagă numai prin unde ionosferice, ajungând la distanţe mari prin
reflexii succesive, între Pământ-stratul D (ziua) şi Pământ-stratul E (noaptea).
Undele medii UM se propagă ziua prin unde de suprafaţă iar noaptea prin unde ionosferice.
Propagarea este însoţită de fading, fenomen complex datorat traseelor diferite ale undelor
directe şi reflectate. Având frecvenţe mai mari, undele medii pătrund în stratul D (ziua) şi în
stratul E (noaptea), reflectându-se înapoi spre Pământ. Ariile de acoperire sunt de pâna la
aproximativ 280 kM (150 nm).
Undele scurte US (HF) se propagă prin unde de suprafaţă la distanţe mici (zeci de Km) şi
sunt puternic absorbite de sol.
Propagarea în HF se bazează exclusiv pe unde ionosferice. La distanţe mari se propagă

reflectându-se în stratul F2 , strat care are un caracter variabil. Acest spectru radio prezintă
avantajul acoperirii unor distanţe mari, în comparaţie cu MF, VHF, dar există dezavantajul
apariţiei zonelor în care semnalul este inexistent (zonelor de tăcere). Zonă de tăcere
reprezintă o zonă inelară în jurul staţiei la care legătura radio este imposibilă pentru că la
distanţe mici se propagă undele de suprafaţă iar undele spaţiale se propagă la distanţe mari,
mult mai departe de zona acoperită de undele de suprafaţă.
Se impune folosirea unor frecvenţe de lucru diferite pentru stabilirea radiolegăturilor, în

funcţie de diferitele momente ale zilei:
• ziua se folosesc unde cu λ=(10÷25m)- 12 MHz -30 MHz;
• noaptea se folosesc unde cu λ=(35÷100m)- 3000 KHz-8500KHz;
• iar dimineaţa şi la amurg se folosesc unde cu λ=(25÷35)m.;8500 KHz-12000 KHz
121
Propagarea undelor ultrascurte (UUS-VFH) şi microundelor
Undele metrice se pot propaga prin unde de suprafaţă (U.Sp.) prin unde troposferice (U.T.) şi
prin unde ionosferice (U.I.). Undele metrice sunt influenţate de activitatea solară şi se pot
propaga la distanţe mari şi datorită dispersiei datorate neomogenităţilor locale ale atmosferei.
Sunt singurele unde care se pot propaga prin toate tipurile de unde: de suprafaţă, proposferice
şi ionosferice.
Undele decimetrice şi centimetrice nu se reflectă în ionosferă, deci nu se propagă prin unde

ionosferice. La distanţe mici se propagă prin unde de suprafaţă, iar la distanţe mari se
propagă prin dispersie troposferică. Ionosfera fiind transparentă pentru aceste unde, ele sunt
folosite în comunicaţii cosmice, ca unde directe. Sistemele de comunicaţii VHF sunt sisteme
de comunicaţii în care trebuie să existe vizibilitate directă între antelele de emisie şi recepţie.
Au arie de acoperire limitată. Se utilizează antene omnidirecţionale.
Undele milimetrice nu se propagă ca unde de suprafaţă, fiind puternic absorbite de mediu, şi

nici ca unde ionosferice, deoarece ionosfera nu le reflectă, este transparentă. Se folosesc ca
unde directe în radiolegăturile cosmice.
Reguli de alegere a frecvenţelor în stabilirea radio legăturilor
Stabilirea radiolegăturilor în HF
1. Utilizarea celei mai mari frecvenţe dintre frecvenţele disponibile, frecvenţă

dependentă de lungimea radiolegăturii, astfel încât propagarea să se realizeze cu o
singura reflexie la ionosferă. Unghiul cu care unda radio intră in ionosferă este
deasemeni un factor important, pentru că reflexia să aiba loc la cea mai inclinata poziţie
faţa de verticală.
2. Cea mai mare frecvenţa utilizată astfel încât sa se poata stabili radiolegatura
prin unde ionosferice (sky- wave) între doua puncte fixe se numeşte maximum usable
frequency MUF.
3. De multe ori utilizarea acestei frecvenţe poate duce receptorul in condiţii
improprii de funcţionare, aşa încăt se utilizează o frecvenţă mai mică, numită optimum
traffic frequency, OTF: OTF = 0,85 MUF
4. Alegerea frecvenţei depinde de momentul de timp: zi, noapte, sau de anotimp.
De exemplu, dacă pentru stabilirea unei radiolegaturi ziua se utilizează frecvenţe din
banda 22/25 MHz, noaptea cea mai bună alegere pentru stabilirea aceleeşi radiolegături
este frecvenţa de 12 MHz, mijlocul benzii de frecvenţă utilizată ziua. Daca
radiolegătura se va stabili in direcţia est-vest, semnalul trece din condiţii de zi în
condiţii de noapte sau invers, este dificil de stabilit comunicaţia efectiva, iar strategia de
urmat este aceea de a alege frecvenţa de lucru ca OTF corespunzătoare punctului de
mijloc al radiolegaturii. Sau, de aşteptat, până când ambele staţii sunt pe zi sau pe
noapte, dacă este posibil.
122
Test de autoevaluare 4
4.1. Enumeraţi şi descrieţi fenomenele care stau la baza progagarii

undelor radio.
4.2. Definiţi şi descrieţi fenomenul de refracţie la ţărm.
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele

de autoevaluare
4.1. Fenomenele care influienţează propagarea undelor
electromagnetice sunt:
- reflexia;
- difracţia − fenomen prin care undele electromagnetice
ocolesc obstacolele cu dimensiuni comparabile cu λ,

pătrunzând în spatele acestora;
- refracţia − fenomen prin care undele trec dintr-un mediu
într-altul, schimbându-şi direcţia la pătrunderea în al doilea mediu;
- radiaţia secundară − obiectele metalice cu dimensiuni

finite, situate în calea undelor electromagnetice, pot deveni la
rândul lor surse de radiaţii (datorită fenomenului de inducţie
electromagnetică).
- atenuarea undelor electromagnetice produsă prin:

- absorbţia undelor de către mediul prin care se propagă;
- dispersia undelor datorată zonelor de neomogenitate
ale mediului;
- reflexii difuze.
4.2. Un fenomen particular de perturbare a câmpului electric se

produce atunci când undele electromagnetice traversează linia
123
ţărmului.
Fenomenul se numeşte refracţie la ţărm.

Deoarece marea produce o absorbţie mai mică a undelor decât uscatul,
se poate conclude că depărtarea emiţătorului de mare
faţă de linia ţărmului produce creşterea câmpului în punctul
de recepţie.
Câmpul se poate calcula cu relaţia:
173 PD mV 
E ef = F  m  (4.14)
r  
Prin fenomenul de refracţie la ţărm se înţelege schimbarea poziţiei
frontului sferic al undelor la intersectarea ţărmului.
Această schimbare este măsurată de unghiul ε dintre normalele la
cele două suprafeţe, unghi denumit eroare de goniometrare.
Cu cât distanţa emiţătorului este mai mare faţă de ţărm, ε devine

tot mai mic, iar la distanţe mari ε este neglijabil şi fenomenul de
refracţie la ţărm poate fi neglijat.
1. Descrieti mecanismul de propagare a undelor radio prin unde

directe.
2. Descrieti mecanismul de propagare a undelor radio prin unde
ionosferice.
3. Descrieti mecanismul de propagare a undelor radio prin unde de
suprafaţă.
124
Recapitulare
• Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la
mecanismele de propagare a undelor radio, aspecte
specifice propagării undelor radio din diverse benzi de
frecvenţe, reguli de stabilire a legăturilor radio.
Concluzii
Propagarea undelor radio şi aspecte specifice propagării undelor radio
în radar, radiocomunicaţii maritime au reprezentat subiectele abordate.

2007.
125
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
Radar 101 – Modern and Comprehensive, SCITECH
Publishing, Inc., Raleigh, USA, April 2010.
126
127
RADIOLOCAŢIE
PRINCIPIILE RADIOLOCAŢIEI. FENOMENUL DE
RETRODIFUZIE (SCATTERING)
SECŢIUNEA EFICACE RADAR
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
RADIOLOCAŢIE. 127
PRINCIPIILE RADIOLOCAŢIEI. FENOMENUL
DE RETRODIFUZIE (SCATTERING).
SECŢIUNEA EFICACE RADAR

5.1. RADIOLOCAŢIE. Introducere 129
5.2. Fenomenul de retrodifuzie (scattering) 130
5.3. Secţiunea Eficace Radar 131

5.4. Ecuaţia radiolocaţiei 135

128
129
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare principiile de

bază ale radiolocaţiei, ca domeniu al radiotehnicii.
• Asimilarea aspectelor specifice domeniului radar
referitoare la modelarea fenomenului de retrodifuzie
(scattering).
• Asimilarea informaţiei referitoare la ecuaţia distanţei
maxime în radiolocaţie.
5.1. RADIOLOCAŢIE.
Introducere
Radiolocaţia este un domeniu al radiotehnicii ce studiază metodele de detecţie a obiectelor prin

intermediul undelor radio electromagnetice, metodele de estimare, evaluare, măsurare a parametrilor
acestor obiecte, definite drept ţinte.
Aceşti parametri, numiţi parametri radar pot fi:

- distanţa (range);
- orientare (unghiular aspect);
- formă şi dimensiuni (shape and size);
- viteză (speed); etc.
RADAR (RAdio Detection And Ranging) este denumirea generică a sistemului care detectează
obiecte cu unde electromagnetice (ţinte, targets) şi estimează, evaluează diverşi parametri ai acestor
ţinte.
Fenomenele care stau la baza detecţiei şi măsurării distanţei la ţintă pentru sistemul RADAR sunt
propagarea rectilinie a undelor radio cu viteza c 0 = 3 ⋅ 10 6 ms −1 şi retrodifuzia la ţinţă a energiei
câmpului electromagnetic.
Viteza constantă de propagare a undelor radio permite măsurarea distanţei prin măsurarea intervalului
c ⋅ ∆t
de timp între emisie şi recepţie ( D = ).
2
130
Utilizând sisteme speciale de antene radar, energia undelor radio poate fi astfel orientată încât se
poate determina direcţia ţintei (exprimată în coordinate sferice prin parametrii unghiulari -azimuth,
elevaţie), ţintă detectată pe baza propagării rectilinie a undei radio.
Clasificarea sistemelor RADAR se poate face pe diverse criterii iar aplicaţiile sunt diverse, în
domeniul civil sau militar.
5.2. Fenomenul de retrodifuzie (scattering)
Radarul se bazează pe fenomenul complex de reflexie/difracţie (retrodifuzie-scattering) a câmpului

electromagnetic la suprafaţa dintre două medii caracterizate prin permeabilitatea magnetică µ şi
permitivitatea electrică ε diferite.
Curenţii induşi în vecinătatea ţintei depind în mod esenţial de forma ţintei în zona de incidenţă a
undei transmise, de caracteristicile de material şi de unda incidentă.
Amplitudinea, faza şi polarizaţia undei electromagnetice retrodifuzate de ţinta radar depind de câmpul
incident şi de proprietăţile obiectului.
Câmpul retrodifuzat şi câmpul incident pot fi descompuse în componente ortogonale polarizate liniar:
r r r r r r
Er = ErL + ErT E i = E iL + E iT (5.1)
Câmpul incident în vecinătatea ţintei, exprimat în domeniul frecvenţă complexă şiîn domeniul timp
este:
~r r r ~ r r
E i ( r , s) = E 0 1p f ( s)e −γ 1i ⋅r (5.2)
r
r r r  1i ⋅ rr 
E i ( r , t ) = E 0 1p f  t −  (5.3)
 c 
unde:
r
• 1i este versorul direcţiei de incidenţă;
r
• 1p este versorul direcţiei de polarizare a undei incidente;
r r
• 1i ⋅ 1p = 0 ;
• s = σ + jω este frecvenţa complexă;
• γ este constanta de propagare.
Aproximările de câmp îndepărtat (far -field) conduc la următoarele modele ale câmpului retrodifuzat:
131
r
~r r ~r r e − γr ~r r r ~r r
E r ( r , s) ≅ E rF (r , s) =
4πr
( ) ( )
Λ 1o ,1i , s ⋅ E i 0, s (5.4)
r r 1 r r r r r r
E r (r , t ) =
4πr
( )
Λ 1o ,1i , t o E i  0, t − 
 c
(5.5)
în care:
r
• 1o este versorul direcţiei de observare;
r
• 1m descrie polarizarea în direcţia de măsurare;
• r este distanţa la observator;
• o reprezintă operatorul de convoluţie în domeniul timp;
r r
• 1o ⋅ 1m = 0 ;
~r r r
• (
Λ 1o ,1i , s ) 2×2
este matrice de retrodifuzie, în domeniul Laplace;
r r r
• (
Λ 1o ,1i , t ) 2×2
este matrice de retrodifuzie, în domeniul timp.
Elementele matricii de retrodifuzie Λ sunt funcţii de frecvenţă de forma:

Λ mn ( s); m, n = 1,2.
Caracteristicile de frecvenţă complexe sunt reprezentate de:

• caracteristici de amplitudine:
Λ mn ( s) ; m, n = 1,2.
• caracteristici de fază:
[arg Λ ( s)]; m, n = 1,2.
mn
• caracteristici de putere:
Λ mn ( s) ; m, n = 1,2.
2
r r
Un caz special este backscattering -ul, în care direcţiile de observare şi incidenţă coincid ( 1o = − 1i ),
caz în care matricile de retrodifuzie sunt, pentru ţinte reciproce, simetrice.
5.3. Secţiunea Eficace Radar
Secţiunea Eficace Radar, σ (Radar Cross Section), caracterizează puterea semnalului complex radar:
r 2
Er
σ = lim 4πR r 2
(5.6)
R →∞ Ei
132
în care :
r
- Er – intensitatea câmpului electric reflectat de ţintă, pentru orice cuplu de polarizare
emisie / recepţie;
r
- Ei – intensitatea câmpului electric incident, dependentă de puterea de vârf a
emiţătorului radar;
- R – distanţa dintre ţintă şi radar.
În Figura 5.1. este reprezentată secţiunea eficace radar a unei sfere perfect conductoare.
Figura 5.1. Secţiunea eficace a sferei conductoare
Proprietăţile de retrodifuzie ale unui obiect depind de dimensiunile obiectului şi de lungimea de undă,
deci de raportul :
( )
ka = 2π λ a (5.7)
Se pot considera trei regiuni pentru studiul caracteristicilor de frecvenţă complexe:

• regiunea de joasă frecvenţă (Rayleigh):
ka << 1;
• regiunea de rezonanţă:
0.5<ka <5;
• regiunea de înaltă frecvenţă:
ka >> 1.
Teoretic, câmpul reflectat şi deci secţiunea eficace radar pot fi determinate rezolvând ecuaţiile
Maxwell, cu condiţii la limită corespunzătoare, metodă dificil de aplicat pentru ţintele complexe.
133
Secţiunea eficace radar a ţintelor complexe se poate modela ţinând cont de efectul cumulat al
comportării elementelor constitutive simple (plane, sfere, conuri etc.).
Intensitatea câmpului electric retrodifuzat de o ţintă complexă (modelată ca sistem liniar, prin modelul
centrilor de retrodifuzie) este suma vectorială a intensităţilor câmpurilor electrice corespunzătoare
elementelor constitutive individuale.
r n r  2π 
Er = ∑E
k =1
rk exp j d 
 λ k
(5.8)
în care:
r
• Erk – reprezintă amplitudinea intensităţii câmpului electric reflectat de elementul k
• dk – reprezintă distanţa radar /element constitutiv k.
În ipoteza că intensitatea câmpului electric incident este aceeaşi pentru orice element individual,
secţiunea eficace radar, pentru ţinta complexă, se defineşte:
n
 4πd k 
σ= ∑ k =1
σ k exp j
 λ 
 (5.9)
Pentru ţintele complexe reale, fenomenul de retrodifuzie se datorează în mare parte suprafeţelor
aproape plane, normale direcţiei de incidenţă şi de asemenea sunt datorate muchiilor.
Diferitele proceduri de evaluare analitică a secţiunii eficace radar trebuie să ţină cont de fenomenul
complex de retrodifuzie. Există diferite fenomene de reflexie / difracţie, de importanţă diferită.
• reflexiile speculare (modelate pe baza opticii geometrice şi opticii fizice) induse de discontinuităţi
geometrice şi de material, ce produc modificarea caracteristicilor spectrale ale semnalului radar.
Reflexiile speculare pot fi produse de suprastructura vapoarelor sau de fuselajele avioanelor;
• efectul undelor de suprafaţă, ce modifică curenţii de suprafaţă în vecinătatea centrilor de
retrodifuzie şi în vecinătatea elementelor difractante;
• difracţia elementelor difractante, modelată prin teoria geometrică a difracţiei, mai precis prin
tehnica curenţilor echivalenţi, al căror efect este, de regulă, inferior efectului reflexiilor speculare;
• difracţia elementelor mici în raport cu lungimea de undă, pentru care sunt utilizabile aproximările
Rayleigh.
Secţiunea eficace radar este o funcţie complexă, dependentă de frecvenţă, aspect unghiular, de
poziţiile relative ale elementelor constitutive, de proprietăţi de material.
134
La ţintele complexe navale (vapoare, ambarcaţiuni mici), centrii de retrodifuzie sunt arborada,
greementul, antenele etc. La ţintele navale, ca şi la ţintele aeriene, centrii de retrodifuzie se comportă
similar la variaţii ale orientării de până la 300 ..
Fluctuaţiile secţiunii eficace radar pot fi speculate în identificarea ţintelor radar. Fluctuaţiile funcţiei
complexe SER sunt datorate modificării condiţiilor ambientale, modificării dinamicilor centrilor de
retrodifuzie şi ale ţintei în ansamblu, modificării orientării ţintei. Fluctuaţiile SER (importante pentru
stabilirea caracteristicilor şi performanţelor sistemelor de recepţie) pot fi descrise de funcţii de
densitate de probabilitate, prin funcţii şi proprietăţi de corelaţie.
Modelele stabilite pentru secţiunea eficace radar la ţintele navale, datorate în mare parte lui Swerling,
se bazează în esenţă pe ipoteza că fluctuaţiile sunt total corelate la un aceeşi scanare şi necorelate la
scanări diferite.
Pentru ţintele navale este adecvat modelul fluctuaţiei SER descrise prin densitatea de probabilitate:
m −1
m  mσ   mσ 
p(σ ) =   exp −  ;σ > 0 (5.10)
(m − 1)!σ av  σ av   σ av 
în care:
• 2m –numărul; gradelor de libertate;
• σav – valoarea medie SER;
O expresie empirică pentru valoarea medie SER , la vapoare este:

σ = 52 f ½ D 3/2 (5.11)
în care:
• f reprezintă frecvenţa [MHz],
• D - deplasamentul [kN]
Distribuţia log-normală este adesea utilizată în descrierea fluctuaţiei SER a ţintelor navale:
   σ  2
2

1  1 
p(σ ) = exp− 2  ln    (5.12)
2π sdσ  2 s d   σ m   
unde sd este deviaţia standard pentru ln (σ/σm).
Secţiunea eficace radar este o măsură a puterii semnalului radar recepţionat, dependenţa fiind descrisă
de ecuaţia radiolocaţiei. Pentru radare cu antene directive, cu rază de acţiune dincolo de orizont,
ecuaţia radiolocaţiei este:
1
  4
πPv λ2σ
R=  (5.13)
 0 a τ ( )
 64 N θ θ 2 S L θ 
N s T
135
Dacă ţinta se modelează prin metode statistice, fluctuaţiile SER sunt greu predictibile şi dificil de
modelat.
Modelul dezvoltat trebuie să ţină cont de probabilitatea apariţiei unor diverse fenomene de
reflexie/difracţie şi de posibilitatea exploatării acestora pentru extragerea caracteristicilor
reprezentative pentru o eventuală clasificare a ţintelor.
5.4. ECUAŢIA RADIOLOCAŢIEI
5.4.1. Ecuaţia radar în condiţiile în care se consideră a nu există zgomot
Pentru un sistem radiant izotrop, densitatea la putere p, la distanţă R de radar, este:
Pe
p= , (5.14)
4πR 2
unde:
Pe este puterea de vârf radiată;
p este densitatea de putere de vârf .
Unitatea de măsură pentru densitatea de putere de vârf , p este w [ m ], dacă P

2 e este exprimată în
waţi, iar R în metri.
In radiolocaţie, principiul de determinare aproximativă a direcţiei pe care se află ţinta se bazează pe

faptul că energia electromagnetică radiată concentrată într-un fascicul îngust este retrodifuzat de ţintă.
Câştigul maxim al antenei de emisie, G, se defineşte ca raportul între puterea emisă de antena reală,
pe o direcţie dată a maximului caracteristicii de directivitate şi puterea emisă de radiatorul izotrop.
Densitatea de putere, la distanţa R, în cazul unei antene directive, este astfel:
Pe G
pe = , (5.15)
4πR 2
Puterea reflectată de ţintă, radiată către radar este:
Pe GA
Prefl = (5.16)
4π R 2
unde A reprezintă aria efectivă a ţintei.
Antena de recepţie va recepţiona puterea:
136
Pe GAAr
Pe = (5.17)
( 4π R ) 2 2
unde Ar reprezintă aria efectivă a antenei de recepţie.
Pentr antene ideale, câştigul depinde de aria efectivă a unei antene astfel:
4π A
G= (5.18)
λ2
deci pentru cazul antenei unice, de recepţie şi emisie, expresia puteri recepţionate este:
Pe Ar2 A
Pe = (5.19)
4πλ 2 R 4
sau se poate exprima:
Pe G 2 λ 2 A
Pe = (5.20)
( 4π )
3
R4
după cum puterea la recepţie Pr se determină în funcţie de aria efectivă sau câştigul antenei.
Relaţiile de mai sus permit determinarea ecuaţia distanţei maxime în radiolocaţie:
1
 P A2 A  4
Rmax =  e r2  (5.21)
 4πλ S 
sau
1
 P G 2λ 2 A  4
Rmax = e 3  (5.22)
 ( 4π ) S 
unde S reprezintă puterea semnalului minim detectabil.
Ecuaţia distanţei maxime în radiolocaţie s-a stabilit în condiţiile propagării în spaţiul liber Au fost
ignorate aspecte legate de prezenţa Pământului, de curbura suprafeţei sale şi de existenţa atmosferei
reale.
Mărimile S – sensibilitatea receptorului şi A – aria efectivă au caracter de variabile aleatoare.
5.4.2. Ecuaţia radar: Calculul raportului semnal zgomot
137
Zgomotul termic al receptoarelor, zgomot ce apare în banda de frecvenţă a amplificatorului de
frecvenţă intermediară, influienţează limitând puterea minimă la reepţie, sensibilitatea receptorului.
Sursa principală a zgomotului intern este reprezentată de agitaţia termică a electronilor.

Pe sarcina adaptată, puterea de zgomot termic, se exprimă prin relaţia:
Ps = kTBn (5.23)
unde:
k - constanta lui Boltzmann: 1, 38 ⋅10 −23 J Joule/grad Kelvin

K −1
T - temperatura, în grade Kelvin
Bn - banda de frecvenţă echivalentă de zgomot a receptorului (a amplificatorului de frecvenţă
intermediară)
Banda de frecvenţă echivalentă de zgomot a receptorului Bn este dată de relaţia:
∞
A( f )
2
∫ df
Bn = ∞
(5.24)
A ( f0 )
2
Banda de frecvenţă echivalentă de zgomot a receptorului Bn reprezintă banda dreptunghiului de

înălţime egală cu pătratul valorii caracteristicii de frecvenţă la rezonanţă şi de aria cuprinsă intre curba
pătratului caracteristicii defrecvenţă şi axa frecvenţelor.
Definiţia de mai sus se dă astfel, întrucât zgomotul este un proces aleatoriu, pentru care se poate
determina valoarea medie pătratică echivalentă unei puteri pe rezistenţă unitate.
Banda de frecvenţă a circuitului derivaţie cu factor de calitate Q, mare, se determină folosind expresia
caracteristicii de frecvenţă.
1
A( f ) =
2
2
(5.25)
 ω ω  
1 +  − 0  Q 
 ω0 ω  
In aceste condiţii banda de frecvenţă echivalentă de zgomot a receptorului Bn va avea expresia:
∞ ∞
df f0 du
Bn = ∫
 f
2
= ∫ 1 + (uQ )
2
(5.26)
∞ f   2 ∞
1 +  − 0  Q 
 f 0 f  
138
unde:
f f f0
u= − o, df ≈ du
f0 f 2
Notând uQ = v, rezultă
∞
f0 dv
Bn = ∫
2Q ∞ 1 + v 2
(5.27)
şi deci:
f0 +∞
Bn = arctg v −∞ (5.28)
2Q
Sau:
B0 f
Bn = π , unde B0 = 0 este banda de la 3dB (5.29)
2 Q
Factorul de zgomot al receptorului se defineşte ca raport între puterea de zgomot la ieşirea receptorului
real şi puterea de zgomot la ieşirea receptorului ideal, care constă în puterea de zgomot de la intrare,
amplificată:
Psg ⋅ies Psg ⋅ies 1 Psg ⋅inr

F0 = = ⋅ = (5.30)
KT0 BGo G0 KT0 B Psg ⋅in
unde
Psg ⋅inr - reprezintă puterea de zgomot de la ieşire raportată la ieşire;

G0 - câştigul receptorului;
T0 - temperatura standard (290° K);.
Întrucât
Pies
G0 = , (5.31)
Pin
iar termenul kT0 B reprezintă puterea de zgomot la intrare, factorul de zgomot se poate exprima şi
prin:
139
Pin Psg ⋅ies
P P
F = sg ⋅in = ies (5.32)
Pies Psg ⋅in
Psg ⋅ies Pin
Factorul de zgomot pune în evidenţă reducerea raportului semnal/zgomot la trecerea prin receptor.
In aceste condiţii se poate deduce puterea de zgomot la intrare:
Psg ⋅in = kT0 BF0 = N (5.33)
Ecuaţia distanţei maxime în radiolocaţie exprimată în funcţie de raportul semnal/zgomot minim la

ieşirea receptorului este:
Pe GAAr
2
Rmax = (5.34)
S
( 4π )
2
KT0 BF0
N
Determinarea distanţei maxime de lucru, variabilă aleatorie, impune studiul variaţiei statistice a ariei
efective şi a raportului semnal/zgomot la ieşire.
Raportul semnal/zgomot se exprimă prin:
S P e GAAr
= (5.35)
N ( 4π )2 KT0 BF0 R 4 L
unde L reprezintă un coeficient corespunzător sumei pierderilor în sistem datorită propagării în

atmosfera reală şi pe fiderii dintre antenă şi emiţător, respectiv receptor.
Relaţia de mai sus se mai poate pune sub forma:
S Pe G 2 λ 2 A
= (5.36)
N ( 4π )3 R 4 KT0 BFo L
Pentru că banda de frecvenţă B, a amplificatorului de frecvenţă intermediară îndeplineşte condiţia:

1
B≈ :
τ
unde τ este durata impulsului, rezultă:
S PeG 2 λ 2 Aτ
= (5.37)
N ( 4π )3 R 4 KT0 F0 L
Dar pentru impulsul dreptunghiular:

140
Peτ = E
unde E reprezintă energia impulsului şi, deci:
S PeG 2 λ 2 A
= (5.38)
N ( 4π )3 R 4 KF0 LT0
Raportul semnal/zgomot, la intrarea receptorului este funcţie de energia impulsului; impulsurile cu

aceeaşi energie sunt echivalente, independent de durata şi amplitudinea lor.
5.4.3. Ecuaţia radiolocaţiei în sistemul radar cu răspuns activ
Se consideră un sistem radar cu răspuns activ, la care ţinta radar nu va reflecta semnalul radar primit,
ci va genera un răspuns la semnalul radar recepţionat.
Dacă puterea de vârf a staţiei primare este P v , iar câştigul antenei G, la distanţa R, densitatea de putere
este:
Pv G
p= (5.39)
4π R 2
4π A
Pentru o antenă de recepţie la staţia secundară de arie efectivă Ar şi câştig Gr = , puterea
λ2
recepţionată va fi:
Pv GGr λ 2
Pr = (5.40)
(4π )2 R 2
Dacă puterea de zgomot este:
N = kTB (5.41)
Rezultă:
S Pv GG r λ 2
≈ (5.42)
N (4π )2 R 2 KTB
141
unde S = Pr .
Distanţa R, maximă, se va obţine pentru puterea de prag S p şi, deci:
Pv GGr λ 2
Rmax = (5.43)
( 4π ) KTB  
2 S
N
În unităţi uzuale, se obţine:
S Pv GGr λ 2
= ⋅ 10 −4 (5.44):
N ( 4π ) 2 R 2 ⋅106 KTB
în care unităţile de măsură sunt:
Pv [W]; λ [cm]; B [MHz]; R [km].
Relaţia de mai sus, înlocuind şi celelalte constante, devine:
S Pv GGr λ 2
= 10 −4 ⋅ ⋅ (5.45)
N 1, 6 ⋅108, ⋅ 3 ⋅10 2 ⋅106 ⋅1, 38 ⋅10 −23 R 2 B
Dacă din relaţia de mai sus se calculează distanţa, se obţine:
Pv GGr λ 2
R = 12 (5.46)
S
B 
N
Exprimat în decibeli, raportul semnal-zgomot devine:
S
  = 22 + (P v ) dBW + (G)db + (G r )db + 2( λ )dbcm - 2(R) db - (B) db (5.47).
 N  dB
Puterea semnalului recepţionat va fi:
( Pr )db = ( Pv )db + ( G )db + ( Gr )db + 2 ( λ )dbam − 2 ( R )dbkm − 112dB (5.48)
Dacă PvR este puterea de răspuns activ, raportul semnal/zgomot se exprimă prin relaţia:
142
S PvR GG r λ2
= (5.49)
N (4π )2 R 2 KTB
iar puterea la recepţie:
PvRGGr λ 2
PrR = (5.50)
( 4π )
2
R2
5.4. 4. Influienţa suprafeţei Pământulu în ecuaţia radar. Modelul plan
Se consideră, într-o primă aproximaţie, suprafaţa Pământului plană. Radar –ul se află la distanţa D de
ţintă, pe orizontală.
Ţinta B se află la înălţimea h 2 deasupra Pământului, iar antena A a radarului se află la înălţimea h 1 .
Punctul E este punctul de impact cu solul al undei indirecte.
Unda directă, parcurge distanţa:
AB = D 2 + ( h2 − h1 )
2
(5.51)
iar unda indirectă, distanţa:
BE = D 2 + ( h1 + h2 )
2
(5.52)
Întrucât, în general, D >> h 1 + h 2 rezultă:
1 ( h2 − h1 )
2
AB = D + (5.53)
2 D
1 ( h2 + h1 )
BE = D + (5.54)
2 D
Diferenţa de drum:
∆ = BE − AB (5.55)
are valoarea:
2h1 h2
∆= (5.56)
D
La staţia de radiolocaţie, în A, unda rezultantă va fi:
143
U r = U d2 + U i2 + 2U dU i cos ϕ (5.57)
unde
U d este semnalul datorat undei directe;

U i -semnalul undei indirecte;
ϕ - diferenţa de drum unghiulară, adică

2π 2h1 h2 hh
ϕ a = β∆ = = 4π 1 2 (5.58)
λ D Dλ
Întrucât, pe direcţia AB, câştigul antenei este maxim, iar pe direcţia AC el este redus
U i << U d
şi deci:
h1h2
U r = U d + U i cos 4π (5.59)
Dλ
sau
 hh 
U r = U d 1 + m cos 4π 1 2  (5.60)
 Dλ 
unde am notat:
Ui
=m (5.61)
Ud
Când
h1 h2 n
= (5.62)
Dλ 2
tensiunea rezultantă trece prin maxim, iar când:
h1 h2 2n + 1
= (5.63)
Dλ 4
rezultă un minim.
Amplitudinea variaţiei depinde de caracteristica de directivitate a antenei.
5.4.5. Influienţa suprafeţei Pământulu în ecuaţia radar. Efectul curburii suprafeţei Pământului
144
Se consideră antena staţiei radar şi ţinta deasupra suprafeţei Pământului sferic, la înălţimea h1 ,
respectiv h2 .
Distanţa între antena staţiei de radiolocaţie şi ţintă este

D = a+b (5.64)
unde a şi b sunt segmentele până la punctul de tangenţă, al razei AB cu suprafaţa sferică a

Pământului.
Valoarea acestor segmente este:
( R0 + h1 )
2
a= − Ro2 (5.65)
( R0 + h2 )
2
b= − R02 (5.66)
sau întrucât:
R0 >> h1 ; R0 >> h2 (5.67)
a = 2 R0 h1 (5.68)
b = 2 R0 h2 (5.69)
Sau:
D = 2 R0 ( h1 + h2 ) (5.70)
Dar
R0 = 6400km
şi, în consecinţă:
Dm = 12,8 ⋅106 ( h1 + h2 sau ) (5.71)
Dm = 3, 6 ⋅10 ( h1 + h2 ) (5.72)
145
5.1. Se consideră forma ecuaţiei ce exprimă raportul semnal/zgomot:
S PeG 2λ 2 A
= .
N ( 4π )3 R 4 KT0 BFo L
Intrucât această formă ecuaţiei ce exprimă raportul semnal/zgomot nu este

uşor acceptabilă practic, întrucât distanţa R este exprimată uzual, în zeci şi
sute de km, iar lungimea de undă λ , în cm, determinaţi o altă formă a acestei
ecuaţii, accesibilă practice.

de autoevaluare
5.1 .
Se consideră forma ecuaţiei ce exprimă raportul semnal/zgomot:
S PeG 2λ 2 A
= .
N ( 4π )3 R 4 KT0 BFo L
Se ţine cont că distanţa R este exprimată uzual, în zeci şi sute de km,

iar lungimea de undă λ în centimetri.
Introducând în calcul de asemenea (4π ) ,
3
temperatura standard 290K şi constanta lui Boltzmann 1, 38 ⋅10−23 J/ K
se obţine:
146
S PeG 2 λ 210−4 A 1
= ⋅
N 1,96 ⋅103 ⋅ 2,9 ⋅102 ⋅ R 1012 BF0 L ⋅ 1,38 ⋅ 10 − 23
Sau:
S 12,75 Pe G 2 λ 2 A
=
N R 4 BF0 L ⋅
unde:
- Pe puterea de vârf emisă, se exprimă în waţi [W];
- G, F0 şi L se exprimă în raport de puteri;
- A se exprimă în metri pătraţi [ m 2 ];
- R se exprimă în kilometri [km];
- B se exprimă în hertzi [Hz].
1. Să se deducă ecuaţia radiolocaţiei în cazul fără zgomot.

2. Să se deducă ecuaţia radiolocaţiei în sistemele cu răspuns activ.
3. Care sunt elementele structurale ale unui radar? Descrieţi elementele
structurale ale radarului.
4. De unde provine acronimul şi cuvântul RADAR?
Recapitulare
Informaţiile prezentate se referă la noţiuni şi principii de

bază ale radiolocaţiei, ca domeniu al radiotehnicii, aspecte
specifice domeniului radar referitoare la modelarea
fenomenului de retrodifuzie (scattering), arie eficace radar,
ecuaţia distanţei maxime în radiolocaţie.
147
Concluzii
Noţiuni şi principii de bază ale radiolocaţiei, ca domeniu al

radiotehnicii, aspecte specifice domeniului radar referitoare
la modelarea fenomenului de retrodifuzie (scattering), arie
eficace radar, ecuaţia distanţei maxime în radiolocaţie, au
fost subiectele abordate.

2. Codruţa Pricop, Procesarea wavelet a semnalelor radar, Ed. MATRIX
ROM, Bucureşti, 1999.
3. Kunsel Izet Unsalan, Codruta Pricop, Echipamente şi Sisteme Integrate
de Navigaţie, Indrumar de laborator, Ovidius University Press,
Constanta, 2001.
5. R. Lownsborough, D.Calcutt, Electonic Aids to Navigation: Radar and
ARPA, ed.Edward Arnold, London,U.K.,1993.
6. Peter W. East, Microwave System Design Tools and EW Applications,
Second Edition, Artech House, London, U.K., 2007.
7. A. W. Rihaczek, Principles of High Radar Resolution, Artech House,
London, U.K.,1996.
Bucuresti, 1979.
9. Skolnik, Merrill, Introduction to Radar Systems, Mc. Graw Hill Book
Company, 2008.
148
Radar 101 – Modern and Comprehensive, SCITECH Publishing, Inc.,
Raleigh, USA, April 2010.
11. E. Wylie, Use of Radar at Sea, Ed. Hollis and Carter, London 1978.
12. SOLAS-International Convention for the Safety of Life at Sea, 2004
consolidated Edition, IMO, London, 2004 & SOLAS Amendaments
2003, 2004, & 2005 & SOLAS Amendaments 2006 (chapter IV, V,
VI).
13. IMO Assembly Resolution A.222(VII) Performance Standards for
Navigational Radar Equipment.
14. IMO Assembly Resolution A.278 (VIII) Supplement to the
Recommendation on Performance Standards for Navigational Radar
Equipment.
15. IMO Assembly Resolution A.477 (XII) Performance Standards for
Radar Equipment.
16. IMO Assembly Resolution A.820 (19) Performance standards for
navigational radar equipment for high-speed craft.
Automatic Radar Plotting Aids (ARPAs).
18. Resolution MSC 192 (79) adopted in 6 Dec 2004 – Adoption of the
Revised Performance Standards for Radar Equipment.
19. Resolution MSC 191 (79) – Performance Standards for The
Presentation of Navigation –Related Information on Shipborne
Navigational Displays.
20. Resolution MSC 64 (67) – Recommendations on New and
Ammended Standards (including Annex 4 – Recommendations on
Performance Standards for Radar Equipment).
21. IEC 62388: IMO radar performance standard, 2008.
22. IEC62388: Maritime navigation and radiocommunication equipment
and systems – Shipborne radar – Performance requirements, methods
of testing and required test results.
23. IEC 62288: Presentation a display of navigation information.
149

RADARUL UTILIZAT ÎN NAVIGAŢIA MARITIMĂ
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
SISTEME ŞI ECHIPAMENTE RADAR. 149
SCHEMA BLOC ŞI FUNCŢIONAREA
RADARULUI.
RADARUL UTILIZAT ÎN NAVIGAŢIA
MARITIMĂ

6.1. Sisteme şi echipamente radar. Schema 151
bloc şi funcţionarea radaruluiparametrii
radarului
6.2. Radar utilizat in navigaţia maritimă 154
150
151
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la la structura si

funcţionarea unui sistem radar, la parametrii ce
definesc şi caracterizează un radar.
• Asimilarea informaţiilor referitoare la structura si
functionarea unui sistem radar, la parametrii ce
definesc şi caracterizează un radar utilizat în navigaţie
maritimă.

6.1. SISTEME ŞI ECHIPAMENTE RADAR.
Schema bloc şi funcţionarea radarului. Parametrii radarului

Schema de principiu a unui sistem radar este reprezentată în Figura 6.1 şi conţine în esenţă
următoarele componente: emiţător, receptor, sistem radiant – antenă de emisie /recepţie, comutator de
antenă, sistem de afişare a ţintelor (procesor video şi display), sincronizator –trigger, surse de
alimentare.
Există radare cu emisie continuă, există radare care funcţionează în impuls.
Există radare care se bazează pe efect Doppler măsurând comutarea în frecvenţă între emisie şi
recepţie, dacă emiţătorul/receptorul radar şi ţinta se află în deplasare reciprocă. Această comutare în
frecvenţă este o măsură a vitezei relative radar/ţintă. In aceste condiţii, măsurând ∆f se măsoară de
fapt această viteză relativă.
152
Radarul tipic, cu functionare în impuls, este utilizat pentru puteri mari de vârf în impuls, deci pentru
detecţia ţintelor aflate la distanţă relativ mare.
Emiţătorul radar are rolul de-a genera semnalul radar cu toate caracteristicile lui, specifice aplicaţiei.
Receptorul radar, de cele mai multe ori tip superheterodină, asigură detecţia, selecţia, amplificarea,
trecerea pe frecvenţă intermediară, demodularea semnalului radar corespunzător ţintei şi adaptarea
nivelului semnalului la intrarea sistemului de afişare a ţintelor, procesorului video. Reglaje specifice,
reglajul amplificării şi controlul frecvenţei sunt specifice receptorului.
Display-rile utilizate pentru afişarea informaţiei radar au evoluat tehnologic de-a lungul anilor şi sunt
acum implementate celor mai revoluţionare tehnici din domeniu (LCD, ..)
Antena radar este antenă comună, de emisie şi recepţie, este antenă directivă. In funcţie de aplicaţia
specifică, antenele utilizate sunt diferite şi au parametri determinaţi. Antenele radar au sisteme de
rotaţie performante care asigură explorarea spaţiului cu performanţe deosebite.
Conexiunea antenelor la blocurile de emisie, recepţie direct sau prin intermediul comutatorului de
antenă, este facilitată de fiderul de antenă.
Un duplexor, comutator de antenă conectează o antenă comună, de emisie/ recepţie cu emiţătorul,

asigurând protecţia receptotului pe durata emisie şi asigură conectarea antenei la sistemul de recepţie,
fără pierderi pe calea spre emiţător.
Trigger-ul, sincronizatorul este blocul funţional care comandă şi controlează funcţionarea individuală
a fiecărui bloc funcţional şi funcţionarea sisemului radar în ansamblu.
Parametrii, caracteristicile tehnice ale sistemelor de emisie radar, sistemelor de recepţie radar,
antenelor radar, devin parametrii sistemului radar în ansamblu.
Principalii parametri ai emiţătorului radar sunt:
• f - frecvenţa oscilaţiilor generate de generatorul de ultraînaltă frecvenţă GFUI (magnetron)

respectiv λ - lungimea de undă (pentru radare utilizate în navigaţie maritimă aceste valori
sunt f = 3 GHz; λ = 10cm - radare bandă S şi respectiv f = 10 GHz; λ = 3cm -
radare bandă X).
• Pvf - Puterea de vârf in impuls a emiţătorului;
• τ i - durata impulsurilor pentru diferite scale de distanţă;
• T - perioada de repetiţie a impulsurilor;
• F - frecvenţa de repetiţie a impulsurilor.
Caracteristicile tehnice ale receptorului sunt:

c
• λp , f = - lungimea de undă şi frecvenţa purtatoare;
p λ
p
1
• T, F = - perioada de repetiţie sau frecvenţa de repetiţie; .
T
• tf - timpul de front al impulsului le iesirea receptorului ;
• Pr min. - sensibilitatea
153
• Uies - -tensiunea la ieşirea receptorului
U int r .max
• gd = - gamă dinamică ;
U int r .min
• fi - frecvenţa intermediară
• fh frecvenţa heterodinei;
• F, - factorul de zgomot, F;
• B, - banda de trecere a AFI.
Principalii parametri care determină calitatea receptorului sunt: sensibilitatea, selectivitatea,

fidelitatea, puterea la ieşire, stabilitatea şi siguranţa în funcţionare.
Principalii parametri, caracteristici tehnice ale antenelor radar sunt:

• directivitate exprimată prin caracteristica de directivitate;
• lobi secundari;
• câştig;
• polarizarea antenei;
• viteza de rotaţie a antenei, etc.
Rezoluţia în distanţă şi rezoluţia unghiulară sunt parametrii ai sistemelor radar ce definesc

performanţele acestor sisteme.
ANTENA
Comutator de Sistem de afişare

Emiţător Receptor
antenă ţinte
(Procesor video,
display)
Sincronizator
(Trigger)
Figura 6.1 Schema de principiu a unui sistem radar
154
6.2. RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIA MARITIMĂ
6.2.1. Consideraţii generale. Structura. Funcţionare. Caracteristici tehnice şi de operare
Majoritatea navelor maritime sunt dotate cu radare pentru asigurarea desfăşurării navigaţiei în bune
condiţii. Radarul utilizat în navigaţie maritimă este un radar care funcţionează în impuls.
Antenele instalaţiilor radar de la bordul navelor sunt amplasate, în funcţie de mărimea navei, de la 4 –
5 m înălţime la nave mici, până la 25 – 30 m în cazul navelor mari. Actualele sisteme radar pot detecta
ţinte situate dincolo de orizontul vizibil, la distanta maximă de până la 96 NM, chiar 198 NM.
Rolul radarului maritim constă în detectarea şi localizarea ţintelor aflate la suprafaţă (nave, gheţari,
ţărmuri), cu precizie şi rezoluţie bine stabilite în legislaţia IMO, ITU referitoare la caracteristicile
tehnice şi performanţele acestor sisteme.
Radarele maritime lucrează în impuls şi au ca generator de frecvenţă ultraînaltă, GFUI, magnetronul

cu puteri de vârf de la 3 kW la 75 kW şi puteri medii de respectiv 1.5 W până la 50 W.
Modulatorul emiţătoarelor radar navale, în variantele constructive actuale, sunt cu acest tip de reţea de
formarea a impulsurilor, Pulse Forming Network PFN, cu celule LC. Durata impusurilor (long,
medium, short pulse) poate fi controlată de trigger prin comanda conectării
unui număr n diferit de celule RC. Dispozitivele de comutare sunt circuite semiconductoare cu
comanda pe poartă (ex. tiristoare), trigger-ul fiind cel care comandă conducţia sau blocarea acestora.
Modulatoarele cu tiristoare cer tiristoare de tensiuni mari şi timpi de comutare mici.
Generaţia viitoare a radarelor navale va fi în mod cert alta. Deja există radare performante utilizate în
navigaţie maritimă, bandă S şi bandă X, radare cu emisie continua şi nu radare în impuls, la care
emiţătorul este complet implementat cu dispozitive semiconductoare, inclusiv generatorul de
ultrainaltă frecvenţa.
Utilizarea celor mai performante tehnici de procesare de semnal, tehnici digitale de procesare
semmnalelor 1D, 2D, tehnici de corelaţie şi altele, oferă performanţe deosebite acestui echipament.
155
Întrucât distanţele de detecţie sunt relativ reduse în comparaţie cu radarul pentru detectarea ţintelor în
atmosferă la distanţe de sute sau mii de kilometri (radare utilizate in navigatie aero), puterile
emiţătorului radar pentru radarul maritim sunt relativ reduse. Puterile de vârf in emisie, la radare
utilizate în navigaţie maritimă, au valori de ordinul zecilor de kilowaţi în impuls, maximul situându-se
în jurul a 80 kW, ceea ce reprezintă la un factor de umplere T/τ (T perioada de repetiţie, τ durata
impulsului) de 103 , o putere medie de ordinul a maxim 100W.
Folosirea unei puteri mari nu este indicată şi din motive economice (cost ridicat la puteri mari) ca şi
din cauza neajunsurilor ce pot apărea în cazul navigaţiei în estuare şi în apropierea porturilor, unde
reflexiile nedorite (recepţionate chiar pe lobii secundari) poe masca semnalul util.
În tabelele 1, 2, 3 sunt prezentate o serie de caracteristici standard ale staţiilor de radar maritim,
caracteristici ale sistemelor de emisie, sistemelor de recepţie si antenelor.
În privinţa condiţiilor de temperatură şi mecanice, se impune temperatura maximă de lucru de 79˚C şi

minimă de –25˚ C.
Majoritatea instalaţiilor de radar maritim fabricate în prezent sunt caracterizate de parametri prevăzuţi
mai jos, între limite date. Durata τ minimă a impulsului, τ = 0.05µ s (50 ns) permite realizare unei
distanţe minime şi a unei rezoluţii de ordinul 7,5 m.
Antene pentru radar maritim
Antenele pentru radar maritime au caracteristica în plan orizontal (azimut) îngusta 10 − 20 iar în
elevaţie o caracteristică largă de ordinul a 200 − 30 0 . Forma caracteristicii de radiaţie a antenei rezultă
din specificul funcţiei sale de a dedecta şi localiza cu precizie ţinte de suprafaţă. Antena radar este o
antenă polarizată orizontal.
Întrucât în planul orizontal antena radar este de 10 –20 de ori mai directivă decât în plan verical,
antena are dimensiunea L (baza) de 10 –20 ori mai mare decât înălţimea H. Această proprietate este
valabilă pentru toate antenele folosite în detecţia ţintelor de suprafaţă.
Cel mai utilizat tip de antena la radare maritime este antena ghid de undă cu fante, formată dintr-un
ghid dreptunghiular cu şir de fante. Are avantajul controlului caracteristicii de directivitate,
nedistorsionată de excitator. Fantele sunt înclinate spre a se realiza polarizarea orizontală. Fantele sunt
rezonante şi deci la frecvenţa de rezonanţă prezintă o conductanţă pură. Distanţa între fante este λg/2,
156
unde λg este lungimea de undă în ghid. Directivitatea în planul vertical se realizează cu ajutorul unui
horn de secţiune verticală constantă.
Tabelul 1 Principalele caracteristici ale antenelor utilizate la radare maritime
Antene radar Banda X Banda X Banda X Banda X Banda S Banda S

λ = 3cm λ = 3cm λ = 3cm λ = 3cm λ = 10cm λ = 10cm
Tip antena Ghid de Ghid de Ghid de Ghid de Ghid de Ghid de
undă cu undă cu undă cu undă cu undă cu undă cu
fante - fante fante - fante - fante - fante -
slotted slotted slotted slotted slotted slotted
waveguide waveguide waveguide waveguide waveguide waveguide
Dimensiunile 1,3 m 1,8 m 2,4 m 2,8 m 2,8 m 3,9 m
aperturii
(antenna
size/aperture)
Frecventa 9,410 GHz 9,410 GHz 9,410 GHz 9,410 GHz 3,050 GHz 3,050GHz
purtatoare ( ±0 , 03 ) ±0 ,03 ±0 , 03 ±0 ,03 ±0,01 ±0 ,01
(frequency carrier)
Lăţimea 1,90 1, 20 1, 00 0 , 90 2, 70 1,80
caracteristicii de
directivitate în plan
orizontal ( θ H ) la -
3dB (Horizontal
Beam width)
;
Lăţimea 250 250 250 250 29 0 240

caracteristicii de
directivitate în plan
vertical ( θV ) la -
3dB (Vertical Beam

width)
Lobi laterali în -24 dB -26 dB - 31dB - 30dB -28 dB -25 dB
157
exteriorul ±10 0 de
axul lobului
principal (Sidelobes
within . ±10 0 )
Lobi laterali în -31 dB -35 dB -36 dB -40 dB -32 dB -31 dB
interiorul ±10 0 de
axul lobului
principal (Sidelobes
outside ±10 0 ..)
Câştigul G (Gain)
Polarizare orizontala orizontala orizontala orizontala orizontala orizontala
(Polarisation)
Viteza de rotatie 24 rpm/ 24 rpm/ 24 rpm/ 24 rpm/ 24 rpm/ 24 rpm/
(rotation) viteza lim viteza lim viteza lim viteza lim viteza lim viteza lim
vant 100 vant 100 vant 100 vant 100 vant 100 vant 100
noduri noduri noduri noduri noduri noduri
Viteza limita a 100 noduri 100 noduri 100 noduri 100 noduri 100 noduri 100 noduri
vantului (100 (100 knots) (100 knots) (100 knots) (100 knots) (100 knots)
(Limiting relative knots)
speed)
Performanţe Distanţa minimă de detecţie în jur de 30 m pentru ţinte cu arie efectiva de
10 m2
Rezoluţia în relevment 0,10

Rezoluţia în distanţă 0,01 MM.
Emiţătorul radarului utilizat în navigaţie maritimă
Radarele utilizate în navigaţie maritimă lucrează în impuls şi utilizeaza ca generator de ultraînaltă

frecventă magnetronul cu puteri de vârf de la 3 kW la zeci de KW în impuls. Puterile medii ale
magnetronului au valori cuprinse între 1,5 W până la 50 W.
Caracteristicile emiţătoarelor radar sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1 Principalele caracteristici ale sistemelor de emisie utilizate la radare maritime
158
Caracteristicile Banda X Banda X Banda X Banda S
emiţătoarelor λ = 3cm λ = 3cm λ = 3cm λ = 10cm
radar
Magnetron 25 kW 5 kW 10 kW 30 kW
PRF (Pulse run 3000 Hz 750 Hz SP 750 Hz SP 3000 Hz SP
free) – frecvenţa Short Pulse
de repetiţie a 750 Hz 750 Hz 750 Hz MP 750 Hz MP
impulsurilor Medium MPMP
Pulse
750 Hz Long 750 Hz LP 750 Hz LP 750 Hz LP
Pulse
375 Hz Very 750 Hz VLP 750 Hz VLP 375 Hz VLP
Long Pulse
Duata impulsului 0.07 µ s 0,05 µ s SP 0,05 µ s SP 0,07 µ s SP
(Pulse lengths) Short Pulse
0,28 µ s 0,18 µ s MP 0,32 µ s MP 0,28 µ s MP
Medium
Pulse
0,9 µ s 0,5 µ s LP 0,65 µ s LP 0,9 µ s LP
Long Pulse
Receptorul radarului utilizat în navigaţie maritimă
Receptorul radar este de tip superheterodină, uneori intrarea este directă în schimbătorul de frecvenţă
cu diodă, fără preamplificare în microunde, întrucât se lucrează la distanţe mici şi deci raportul
semnal/zgomot la intrarea receptorului se realizează fără circuite active speciale.
Variantele constructive actuale folosesc ca oscilatoare locale oscilatoare cu diode de microunde (ex. cu
o diodă Gunn ale carei caracteristici sunt: alimentare 8,5 V, current 100 mA, putere utilă 40 mW).
Controlul frecvenţei intermediare este necesar întrucât la frecvenţa intermediară

f i = 30 MHz sau f i = 60 MHz banda pentru un simplu impuls dreptunghiular de τ = 1µ s
este de B = 1MHz şi acoperitor se ia B = 3MHz . Controlui automat al frecvenţei (CAF) se

realizează cu ajutorul diodelor semiconductoare (diode pin, varicap).
159
Amplificarea în tensiune a amplificatorului de frecvenţă intermediară este de aproximativ 106 (1µV la
intrare, 1 V la ieşire) adică 120 dB.
Eliminarea zgomotului introdus de oscilatorul local se poate realiza folosind un schimbător de

fecvenţă echilibrat. În echipamentele cu performanţe mai ridicate se folosesc două schimbătoare de
frecvenţă.
Amplificatorul de frecvenţă intermediară este cel mai important amplificator din lanţul de recepţie,
evident implementat cu semiconductori. Pentru a lărgi gama dinamica, a evita saturaţia şi a îmbunătăţi
recepţia semnalului se utilizează în sistemele de recepţie radar amplificatoare logaritmice.
Tabelul 2. Principalele caracteristici ale sistemelor de recepţie utilizate la radare maritime
Caracteristicile receptoarelor Banda X ( λ = 3cm ) Banda S ( λ = 10cm )

radar
Tip receptor Logaritmic cu circuite de zgomot redus (logarithmic with low noise
front end e LNFE)
Acord (Tuning) Automat/manual (AFC-Automat Frecvency Control)
Banda frecventa intermediară 60 MHz/20 MHz Short Pulse/4 Mhz Medium Pulse &Long Pulse
(IF Bandwidth)
Factor de zgomot (Noise factor) 6 dB 5,5 dB
In Figura 6.2 este reprezentată schematic structura unui radar utilizat în navigaţie maritimă.
160
ANTENA
SISTEM DE ROTAŢIE
AL ANTENEI
CUPLAJ
(FIXED PROBE)
FIDER-
LIMITATOR GENERATOR DE
GHID DE UNDĂ MICROUNDE
MIXER (MAGNETRON)
OSCILATOR SINCRONIZATOR
LOCAL (TRIGGER)
AMPLIFICATOR ETAJ FINAL UIF

DE (RADIO FREQUENCY HEAD)
FRECVENŢĂ
INTERMEDIARĂ
MODULATOR
DETECTOR
BLOC EMISIE RECEPłIE
AMPLIFICATOR VIDEO (TRANCEIVER UNIT)
PROCESOR VIDEO DISPLAY

(VIDEO PROCESSOR)
PROCESOR ARPA
161
6.1. Să se determine în decibeli amplificarea în tensiune a amplificatorului de
frecvenţă intermediară care este de aproximativ 106 (1µV la intrare, 1 V la
ieşire).
6.2. Determinaţi puterea de zgomot dacă banda amplificatorului de frecvenţă

intermediară este B = 1MHz . Determinaţi tensiunea de zgomot pe o sarcină
de 50 Ω.

de autoevaluare
6.1 . Dacă amplificarea în tensiune a amplificatorului de frecvenţă
intermediară este de aproximativ 106 (1µV la intrare,
1 V la ieşire) atunci această amplificare se exprimă în dB astfel:
U ies  U ies
  = 20 lg
 U in  dB U in
[10 ]
6
dB = 20 lg10 6 = 120
Deci 120 dB.
6.2. Puterea de zgomot la banda B = 1MHz este:
Pzg = KTB = 1,78 ⋅ 10 −23 ⋅ 3 ⋅ 10 2 ⋅ 10 6 = 5,34 ⋅ 10 −15 W

unde:
K - constanta Boltzmann K = 1, 78 ⋅10−23 Joule / grad Kelvin ;
T - temperatura exprimată în grade Kelvin;
B - banda receptorului, banda amplificatorului de frecventa
162
intermediara.
T = 300 0 Kelvin
Pentru o sarcină de 50 Ω tensiunea de zgomot este:
U = PR = 5 ⋅ 5,34 ⋅ 10 −14 = 26,7 ⋅ 10 −7 = 0,52 µW
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr.

6
1. Enumeraţi şi descrieţi elementele schemei structurale a radarului.

2. Care sunt elementele structurale ale unui radar? Descrieţi elementele
structurale ale radarului.
3. Enumeraţi şi descrieti parametrii emiţătorului radar.
4. Enumeraţi şi descrieti parametrii receptorului radar.
5. Descrieţi antena radarului naval. Enumeraţi şi descrieţi parametrii
antenelor radar, particularizând pentru radarul din navigaţie maritimă.
6. De unde provine acronimul şi cuvântul RADAR?
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la structura

şi funcţionarea unui sistem radar, noţiuni referitoare la
parametrii ce definesc şi caracterizează un radar, aspecte
referitoare la structura şi funcţionarea unui sistem radar
utilizat în navigaţie maritimă, la parametrii ce definesc şi
caracterizează un radar utilizat în navigaţie maritimă.
163
Concluzii
Noţiuni referitoare la structura şi funcţionarea unui sistem

radar, noţiuni referitoare la parametrii ce definesc şi
caracterizează un radar, aspecte referitoare la structura,
funcţionarea, parametrii ce definesc şi caracterizează un
radar utilizat în navigaţie maritimă au fost subiectele
abordate.

2. Codruţa Pricop, Procesarea wavelet a semnalelor radar, Ed. MATRIX
ROM, Bucureşti, 1999.
3. Kunsel Izet Unsalan, Codruta Pricop, Echipamente şi Sisteme Integrate
de Navigaţie, Indrumar de laborator, Ovidius University Press,
Constanta, 2001.
5. R. Lownsborough, D.Calcutt, Electonic Aids to Navigation: Radar and
ARPA, ed.Edward Arnold, London,U.K.,1993.
6. Peter W. East, Microwave System Design Tools and EW Applications,
Second Edition, Artech House, London, U.K., 2007.
7. A. W. Rihaczek, Principles of High Radar Resolution, Artech House,
London, U.K.,1996.
Bucuresti, 1979.
9. Skolnik, Merrill, Introduction to Radar Systems, Mc. Graw Hill Book
Company, 2008.
164
Radar 101 – Modern and Comprehensive, SCITECH Publishing, Inc.,
Raleigh, USA, April 2010.
12. SOLAS-International Convention for the Safety of Life at Sea, 2004
consolidated Edition, IMO, London, 2004 & SOLAS Amendaments
2003, 2004, & 2005 & SOLAS Amendaments 2006 (chapter IV, V,
VI).
13. IMO Assembly Resolution A.222(VII) Performance Standards for
Navigational Radar Equipment.
Recommendation on Performance Standards for Navigational Radar
Equipment.
15. IMO Assembly Resolution A.477 (XII) Performance Standards for
Radar Equipment.
navigational radar equipment for high-speed craft.
Automatic Radar Plotting Aids (ARPAs).
18. Resolution MSC 192 (79) adopted in 6 Dec 2004 – Adoption of the
Revised Performance Standards for Radar Equipment.
Ammended Standards (including Annex 4 – Recommendations on
Performance Standards for Radar Equipment).
22. IEC62388: Maritime navigation and radiocommunication equipment
and systems – Shipborne radar – Performance requirements, methods
of testing and required test results.
165
EMIŢĂTOARE RADAR
.
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
EMIŢĂTOARE RADAR 165

7.1. Emiţător radar: generalităţi, funcţii, 167
schema bloc şi funcţionare, parametrii
receptorului radar, caracteristici tehnice.
7.2. Emiţător radar: Modulatorul radarului. 170
Modulatorul cu acumulare capacitiva.
Modulatorul cu PFN- Pulse Forming
7 Network, reţea de formare a impulsurilor
cu linie artificială. Submodulator. Sistem
de comutare. Sistem de încarcare.
7.3. Emiţător radar: Generatorul de frecvenţă 178
ultraînaltă GFUI.
166
167
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr 7 sunt:
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la emiţătoare

radar: destinaţie şi funcţii, schemă bloc şi funcţionare,
caracteristici tehnice, aspecte specifice circuitelor din
componenţa emiţătoarelor radar.
• Asimilarea noţiunilor de bază referitoare la aspectele
specifice ale structurii, funcţionării emiţătoarelor
radar din componenţa radarelor utilizate în navigaţie
maritimă.
EMIŢĂTOARE RADAR
7.1. Emiţător radar: generalităţi, funcţii, schema bloc şi funcţionare,

parametrii receptorului radar, caracteristici tehnice.
7.2. Emiţător radar: Modulatorul radarului. Modulatorul cu
acumulare capacitiva. Modulatorul cu PFN- Pulse Forming Network,
reţea de formare a impulsurilor cu linie artificială. Submodulator.
Sistem de comutare. Sistem de încarcare.
7.3. Emiţător radar: Generatorul de frecvenţă ultraînaltă GFUI.
7.1. Emiţător radar: generalităţi, funcţii, schema bloc şi funcţionare,

parametrii receptorului radar, caracteristici tehnice.
Emiţătorul radarului face parte din blocul tranceiver şi are rolul de a transforma energia
surselor de curent continuu în energia undelor electromagnetice radiate de antena.
Emiţătoarele radar folosite în navigaţie maritimă functionează în regim de impulsuri, deci vor
genera semnale modulate, la care anvelopa este impuls dreptunghiular şi purtătoarea este
semnal sinusoidal de frecvenţă ultraînaltă.
168
Principalele componente structurale ale emiţatorului radar (reprezentată schematic în Figura
7.1 ) sunt:
modulatorul;,
sistemul de de comutare SC;
generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI;
sursele de alimentare.
Anumite elemente sunt comune emiţătorului şi receptorului cum sunt cele care fac parte din
blocul de frecvenţă ultraînalta (traiecte de ghid, comutator de antenă, elemente pasive de
circuit, antena cu instalaţii auxiliare). Din blocul de frecvenţă ultraînaltă face parte si
generatorul de frecvenţă ultraînaltă (GFUI) al emiţătorului.
Trigger-ul (sincronizatorul) este un circuit al cărui rol este de a controla şi comanda

funcţionarea întregului sistem radar.
Sistem de Sistem de GFUI ANTENA

alimentare acumulare
a energiei
Sincronizator Sistem de
(Trigger) comutare
Figura 7.1. Emiţător radar: schema funcţională
Funcţionarea emiţătorului radar este comandată de un sicronizator (trigger sau circuit de

sincronizare). Trigger-ul (sincronizatorul) este un circuit al cărui rol este de a controla şi
comanda funcţionarea întregului sistem radar. Trigger-ul generează impulsurile de pornire
având rolul de a sincroniza principalele blocuri ale radarului, respectiv emiţătorul cu sistemul
de procesare şi afişare a informaţiei şi anumite circuite ale receptorului. Sincronizatorul
genereaza impulsuri de tensiune de scurta durată cu o perioada (T) sau frecvenţă de repetiţie
(F) foarte stabila şi de valori fixate, determinând în final perioada de repetiţie a impulsurilor.
Perioada de repetiţie a impulsurilor radar diferă in functie de particularitati. Aceste impulsuri

comanda de regulă modulatorul.
Unele radare sunt prevazute şi cu etaje de sub-modulare. Ca submodulatoare pot fi utilizate fie
amplificatoare de impulsuri, fie generatoare de impulsuri (de tip blocking cu linii de
169
intarziere). Modulatorul poate fi comandat direct de impulsurile de la sincronizator sau poate
fi comandat de impulsurile provenite de la submodulator.
Modulatorul are rolul de a genera impulsuri de înalta tensiune (kV, zeci de kV). Forma ideala
a impulsurilor este cea dreptunghiulara, perioada de repetiţie a impulsurilor T este determinată
de perioada impulsurilor de sincronizare. Durata inpulsului ( τ i ) poate fi modificată în funcţie
de scala de distanţă, de precizia măsurării distanţei, deci de rezoluţia în distanţă. Durata poate
varia între valori de nano şi micro secunde.
Formarea impulsurilor de înalta tensiune (Figura 7.2) se bazează pe faptul că pe durata pauzei
dintre impulsurile de comandă, sistemul de încărcare şi acumulare al modulatorului va
acumula energie de la sursa de alimentare pe o durata mare, energie care va fi cedata pe
durată scurtă a impulsului de comandă, generând astfel puteri de vărf în impuls mari şi foarte
mari comparativ cu puterea medie. Acesta este motivul pentru care la acest tip de radare
lucrează în impuls şi nu cu emisie continuă.
Mod
τi T - τi
GFUI
τi T - τi
Figura 7.2. Semnale generate în emiţător radar
Cuplajele între etaje se fac prin transformatoare de impulsuri iar modificarea duratei
impulsului, comandată de trigger, se poate face în general prin intermediul unor reţele de
formare a impulsurilor cu lilie artificială.
Impulsul de la modulator, de înalta tensiune, de perioadă T şi durata τ i reglabilă prin sistemul

de comutare, va fi aplicat generatorului de frecvenţă ultraînaltă, GFUI, care oscilează
generând oscilaţii de frecvenţă ultraînalta sub forma de impulsuri de radiofrecvenţă de putere
foarte mare (Figura 2).
Pe durata pauzei dintre impulsuri, la comanda trigger-ului, sistemul de comutare este deschis
permiţând acumularea energiei de la sistemul de alimentare în sistemul de acumulare a
energiei din modulator. Pe durata impulsului, sistemul de comutare este închis, prin aplicarea
impulsurilor de la sincronizator, asigurând descărcarea energiei acumulate pe GFUI astfel
încât acesta va genera oscilaţiile sinusoidale.
170
Principalii parametri ai emiţătorului radar sunt:
f - frecvenţa oscilaţiilor generate de generatorul de ultraînaltă frecvenţă GFUI

(magnetron) respectiv λ - lungimea de undă (pentru radare utilizate în navigaţie maritimă
aceste valori sunt f = 3 GHz; λ = 10cm - radare bandă S şi respectiv
f = 10 GHz; λ = 3cm - radare bandă X).
Pvf - Puterea de vârf in impuls a emiţătorului;
τ i - durata impulsurilor pentru diferite scale de distanţă;
T - perioada de repetiţie a impulsurilor;
F - frecvenţa de repetiţie a impulsurilor.
Performanţele emiţătorului se stabilesc în funcţie de valoarea acestor parametri, de stabilitatea

impulsurilor, de stabilitatea şi posibilităţile de reglare a frecvenţei, de randamentul realizat, de
valoarea distorsiunilor.
7.2. Emiţător radar: Modulatorul radarului. Modulatorul cu acumulare

capacitiva. Modulatorul cu PFN- Pulse Forming Network, reţea de
formare a impulsurilor cu linie artificială. Submodulator. Sistem de
comutare. Sistem de încarcare.
7.2.1. Emiţător radar: Modulatorul radarului
Principalul element al emiţătorului radar este modulatorul.

Modulatorul are rolul de a forma impulsuri de videofrecvenţă de înalta tensiune, cu
amplitudine, durată, frecvenţă de repetiţie şi formă bine determinate. Acestea vor modula
semnalul generat de generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI.
Principalele cerinţe impuse modulatoarelor radar sunt:

- să asigure o amplitudine mare a impulsurilor, de un randament cât mai bun;
- să prelucreze şi să formeze impulsuri de modulare cu formă, durată şi perioadă de
repetiţie corespunzătoare performanţelor pe care trebuie să le aiba radarul;
- bună stabilitate şi siguranţă în funcţionare.
Modulatorul, prin caracteristicile sale, tehnice influenţează:

- puterea de vârf în impuls, Pvf ;
- rezoluţia în distanţă, precizia în determinarea distanţei;
- capacitatea de separare în distanta a statiei.
171
Figura 7.3 reprezintă scheme de principiu ale modulatoarelor din structura emiţătoarelor
radar.
SC
SI SAc SI
K Z0
SC
K
SA GFUI SA SAc GFUI
Z0 C
Figura 7.3. Modulatoare cu sistem de acumulare serie (a) şi cu sistem de acumulare

paralel (b).
Componentele principale ale unui modulator din structura emiţătorului radar, reprezentat în
Figura 7.3. sunt:
- SA - sistem de alimentare;
- SI - sistem de încarcare;
- SAc - sistem de acumulare;
- SC - sistem de comutare.
Aceste elemente, în funcţie de dispunerea lor, fac ca modulatorul să fie de două tipuri:
- modulator cu sistem de acumulare în paralel;
- modulator cu sistem de acumulare serie.
In funcţie de tipul sistemului de acumulare, modulatoarele pot fi :

- modulator cu sistem de acumulare capacitivă;
- modulator cu sistem de acumulare inductivă;
- modulator cu reţea de formare a impulsurilor (Pulse Forming Network – PFN) de tip
linie artificială.
În pauza dintre impulsuri, sistemul de comutare este deschis şi energia sursei încarcă sistemul
de acumulare al energiei SAc. Pe durata impulsului τ i , sistemul de comutare SC, se închide si
energia acumulata în SAc, respectiv impulsul de înalta tensiune format de modulator, se aplică
generatorului de frecvenţă ultraînaltă, GFUI, care va oscila, generând impulsuri de putere
172
mare şi de frecvenţă ultraînaltă. Trigger-ul va comanda întotdeauna iniţierea şi finalizarea
proceselor de încărcare/descărcare.
Parametrii impusului, anvelopa în semnalul modulat generat demodulator, sunt:

- τ i - durata impulsului;
- T - perioada de repetiţie a impulsurilor;
- F - frecvenţa de repetiţie a impulsurilor;
-
τi - factorul de umplere;
T
- amplitudinea impulsului;
- forma impulsului, etc.
Parametrii principali ai semnalului de ultrainaltă frecvenţă, ai purtatoarei, sunt:

- λ - lungimea de undă şi f - frecvenţa de undă, amplitudinea.
Folosirea acestor tipuri de modulatoare face posibilă obţinerea unor puteri foarte mari la
funcţionarea în regim de impuls a emitaţărului pe baza unor consumuri de energie relativ
mici.
In concluzie, în funcţie de structura elementelor sistemelor componente, modulatoarele se pot

clasifica:
după felul sursei de alimentare:
- modulator cu surse de alimentare:
- de curent continuu;
- de curent alternativ;
după natura sistemului de acumulare:
- cu sistem de acumulare:
- capacitivă;
- inductivă;
- mixtă (cu linii de întarziere);
după tipul sistemului de comutare:
- cu dispozitive electrice:
- cu dispozitive ionice (ex. tiratron)
- cu semiconductoare (ex. tiristoare)- variantele actuale.
7.2.2. Emiţător radar: Modulatorul radarului. Modulatorul cu acumulare capacitivă
Scheme de principiu ale modulatoarelor cu acumulare capacitivă, de tip cu sistem de

comutare paralel şi serie, sunt reprezentate în figura 4, în care sistemul de acumulare SAc este
un condensator de capacitate C, plasat în paralel şi serie cu sistemul de încărcare SI care poate
fi un rezistor R sau rezistor înseriat cu diodă.
173
SC
SI C SI
K Z0
SC
K
SA GFUI SA C GFUI
(a) Z0 (b)
Figura 7.4. Modulatoare radar cu acumulare capacitivă, de tip cu sistem de acumulare

serie (a) şi cu sistem de acumulare paralel (b).
Funcţionarea modulatorului cu acumulare capacitivă poate fi descrisă în conexiune cu Figura

7.5.
R (SI) C (SAC)
+
(SC)
Imp. trigger
E ritrigger DC D GFUI
Ri RiD
Figura 7.5. Modulator cu acumulare capacitivă
Pe durata pauzei dintre impulsuri, sistemul de acumulare SAc (condensatorul C) se va încarca

de la E (sursa de alimentare), prin resistor R - sistem de încarcare SI şi dioda D, deci:
τi = C(R+RiD).
La aplicarea impulsului de comandă de la trigger, dispzitivul de comutare DC intră în

conducţie şi întreaga energie acumulată de către condensatorul C se va descarcă prin DC, care
fiind în conducţie puternică are rezistenţa interna Ri mică şi pe generatorul de foarte înaltă
frecvenţă GFUI (magnetron) care va oscila pe durata τi.
174
In modulatorul de acumulare capacitivă sunt posibile două regimuri de funcţionare:
- cu descărcare parţială a condensatorului şi
- cu descărcare totală a condensatorului de acumulare capacitivă.
Ca sistem de comutare se pot folosi: tuburi electronice, elemente semiconductoare comandate,

gen tiristoare. Dispozitivul de comutare DC este comandat de impulsurile de sincronizare
care au perioadă de repetitie T. In pauza dintre impulsuri ( T − τ i ) dispozitivul de comutare
DC este menţinut blocat datorită unei tensiuni continue de polarizare.
7.2.3. Emiţător radar: Modulatorul radarului. Modulatorul cu PFN- Pulse Forming

Network, reţea de formare a impulsurilor cu linie artificială
Cele mai utilizate scheme de modulatoare radar utilizează aşa numitul modulator cu PFN-
Pulse Forming Network, reţea de formare a impulsurilor cu linii. Acest tip de modulatoare
acumulează energia de formare a impulsului într-un tronson de linie de transmisiuni, sau, cel
mai frecvent, în structuri care reproduc schemele echivalente ale acestor linii.
PFN- Pulse Forming Network, reţeaua de formare a impulsurilor cu linie artificială, este un
set de n celule LC (inductanţe L0, capacităţi C0), care simulează o linie de transmisiuni cu
constante distribuite.
Schema de principiu a unui modulator cu PFN- Pulse Forming Network, reţea de formare a
impulsurilor cu linie artificială, este reprezentată în Figura 7.6.
IT intrare
PFN
(Pulse Formimg
Network)
Tr
Trigger in
T1
GFUI
Figura 7.6. Schema simplificată a unui modulator cu PFN- Pulse Forming Network,
reţea de formare a impulsurilor cu linie artificială
Prin primarul transformatorului de impulsuri Tr (care poate fi şi ridicator de tensiune), într-un

timp foarte scurt, este conectat generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI.
175
Transformatorul de impulsuri se foloseşte atât la submodulator cât şi în etajele modulatorului
în diferite scopuri: pentru mărirea amplificării, pentru schimbarea polarităţii impulsurilor,
pentru adaptarea impedanţei, pentru realizarea reacţiei pozitive la generatoarele autoblocante,
pentru separarea circuitelor.
De la sursa de înaltă tensiune (ITintrare) , reţeaua de formarea a impulsurilor – Pulse Forming

Network PFN, adică linia artificială, de acumulare, se încarcă la tensiunea sursei de
alimentare. Amorsarea tiristorului T1, comutator care permite descărcarea liniei de acumulare,
va genera impulsul modulat în ultraînaltă frecvenţă.
Linia artificială joacă un dublu rol şi anume, de acumulare a energiei şi de formare a

impulsului de tensiune pe magnetron. Elementele de comutare sunt de regulă elemente cu
dispozitive semiconductoare comandate (tiristoare, etc).
Circuitul de încărcare poate conţine o inductanţa L1, eventual o diodă serie D conectată
acestei inductanţe sau câteodată se foloseşte o inductanta L2 şi o rezistenta R2 în locul diodei.
Valorile inductanţelor şi capacităţilor din set de n celule LC sunt inductanţe elementare L0, şi
capacităţi C0. Capacitatea totală a liniei este C t = nC 0 . Inductanţele L0 sunt de regulă foarte
mici.
In pauza dintre impulsuri, reţeaua de formarea a impulsurilor – Pulse Forming Network PFN,
adică linia artificială, de acumulare, se încarcă de la tensiunea sursei de alimentare prin
circuitul de incărcare considerat ca format din dioda D, inductanţa L1 , eventual o diodă D1 de
rezistenţă RD1 care să închidă acest circuit de încărcare.
Pe durata impulsului energia acumulată pe linia artificială se va descărca pe GFUI, care va

genera oscilaţii de ultraînaltă frecvenţăa pe durata impulsului τ i .
Durata τ i a inpulsurilor depinde de valorile:
τ i = n L0 C 0 .
Deci durata impulsului poate fi controlată de valorile inductanţelor şi capacităţilor din set de
n celule LC , respectiv, L0, şi capacităţi C0 şi de numărul n al celulelor conectate..
Modulatoarele cu reţea de formarea a impulsului cu linie artificilă şi tiristoare necesită

tiristoare de tensiuni mari, cu timpi de comutare mici. Acestea sunt actualele variante
constructive ale radarelor navale.
Radarele maritime lucrează în impuls şi au ca generator de frecvenţă ultraînaltă, GFUI,

magnetronul cu puteri de vârf de la 3 kW la 75 kW şi puteri medii de respectiv 1.5 W până la
50 W.
176
Modulatorul emiţătoarelor radar navale, în variantele constructive actuale, sunt cu acest tip de
reţea de formarea a impulsurilor, Pulse Forming Network PFN, cu celule LC. Durata
impusurilor (long, medium, short pulse) poate fi controlată de trigger prin comanda conectării
unui număr n diferit de celule RC. Dispozitivele de comutare sunt circuite semiconductoare
cu comanda pe poartă (ex. tiristoare), trigger-ul fiind cel care comandă conducţia sau blocarea
acestora. Modulatoarele cu tiristoare cer tiristoare de tensiuni mari şi timpi de comutare mici.
Generaţia viitoare a radarelor navale va fi în mod cert alta. Deja există radare performante
utilizate în navigaţie maritimă, bandă S şi bandă X, radare cu emisie continua şi nu radare în
impuls, la care emiţătorul este complet implementat cu dispozitive semiconductoare, inclusiv
generatorul de ultrainaltă frecvenţa.
7.2.4. Emiţător radar: Submodulatorul
La multe tipuri de radare emiţătorul conţine şi un etaj submodulator. Submodulatorul este

etajul care comandă modulatorului formarea impulsurilor de o anumită perioadă, formă şi
durată. Submodulatorele pot fi amplificatoare sau generatoare de tip blocking.
Submodulatoarele au rolul de a amplifica şi/sau de a limita amplitudinea impulsurilor pentru

obţinerea formei dorite.
Cuplajul între etaje se realizează cu transformatoare de impulsuri, iar modificarea duratei

impulsurilor se realizează cu circuite formate din linii artificiale care constituie celula de
reacţie a unui amplificator. Când etajul submodulator generează impulsuri sub comanda
impulsurilor de sincronizare, se folosesc generatoare blocking cu linii de întarziere.
Reacţia se realizează tot printr-un transformator de impulsuri care realizează şi cuplajul cu

modulatorul.
Cuplând diferite linii artificiale se modifică durata impulsurilor prin modificarea numărului de
celule conectate, deci prin modificarea timpului de întarziere de linie.
7.2.5. Emiţător radar: Sistemul de comutare
Asigură comanda automată a încarcarii şi descărcarii sistemului de acumulare. În general tipul

comutatorului determină schema modulatorului şi procesele care au loc în acesta.
Elementele sistemului de comutare sunt definite de următorii parametri:

- valoarea maximă a tensiunii comutate;
- valoarea minimă a curentului comutat;
- căderea de tensiune pe comutator când este în conducţie
- precizia fixării momentului deschiderii comutatorului;
177
- tipul de revenire la starea iniţială;
- timpul de funcţionare al comutatorului;
- dependenţa acestor parametrii de temperatură, presiune, umiditate, etc.
Se pot utiliza ca dispozitive de comutare: tuburi electronice, ionice şi dispozitive

semiconductoare.
În funcţie de aceste sisteme de comutare, modulatoarele din emiţatoarele radar pot fi:
- cu tuburi electronice;
- cu comutatoare ionice;
- cu dispozitive semiconductoare (ex. tiristoare), etc.
Comutatoarele cu tuburi electronice pot comanda atât începutul cât şi sfârşitul procesului de
comutare, în timp ce comutatoarele ionice, ca de altfel şi cele cu dispozitive semiconductoare
(tiristori) comandă numai începutul procesului. Datorita acestui fapt, modulatoarele cu
comutatoare cu tuburi electrictronice pot folosi acumulatori cu descarcare parţială ceea ce
conduce la formarea unor impulsuri mai apropiate de formă dreptunghiulară.
Durata şi forma impulsurilor realizate de modulatorul cu dispozitiv cu comandă electronică

depind în foarte mare masură de durata şi forma impulsurilor de comandă, în timp ce la
comutatoarele ionice şi la dispozitivele semiconductoare, forma şi durata impulsurilor nu
depinde de descărcare, deci de proprietăţtile sistemului de acumulare.
Inerţia comutatoarelor ionice este mult mai mare ca la celelalte tipuri de comutatoare. Oricum
sunt deja istorie pentru tehnologiile radar actuale.
Comutatoarele cu dispozitive semiconductoare - se utilizează la schemele cu descărcare totală

a sistemului de acumulare şi la schemele de modulatoare de puteri mici. Se utilizează circuite
de protecţie pentru tiristoare.
7.2.6.Emiţător radar: Sisteme de încărcare
Trebuie să aibă pierderi proprii cât mai mici, să reziste la curenţii şi tensiunile de încărcare, să
nu aibă inerţie. Sistemul de încărcare este cel mai simplu. Este realizat fie de rezistoare, fie
din bobine care au avantajul unor rezistenţe proprii mici, dar dezavantaje legate de regimul
tranzitoriu care poate conduce la apariţia unor oscilaţii. Ca sisteme de încarcare se folosesc
diode înseriate, care pe lângă faptul că realizează redresarea tensiunii de alimentare cu
rezistenţe interne mici, au inerţie mică, deci pierderi mici.
7.3. Emiţător radar: Generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI
Generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI are rolul de a produce oscilaţii de frecvenţă

ultraînaltă, sub forma unor impulsuri de radiofrecvenţă de amplitudine, putere, foarte mari.
178
Ca element principal se foloseşte un tub de microunde (ex. magnetronul) care, lucrând cu
impulsuri, poate genera puteri mult mai mari decat în regim continuu.
Generatorul de frecvenţă ultraînaltă, GFUI trebuie să asigure următoarele:

- stabilitate mare a oscilaţiilor generate;
- putere mare şi frecvenţă mare în impuls;
- durată scurtă a impulsurilor generate;
- forma impulsurilor generate să fie cât mai apropiată de cea dreptunghiulară, ceea ce
asigură o mai mare precizie în masurarea distanţelor;
- realizarea unei bune adaptări cu dispozitivele de ieşire.
În unde centrimetrice se folosesc ca generatoare de frecvenţă ultraînaltă oscilatoare de

microunde, magnetroanele, care au circuite oscilante înglobate în cavitaţi rezonante.
1. Care este schema de principiu şi cum funcţionează un modulator cu

PFN, retea de formare a impulsurilor?
2. Care sunt principalii parametri ai emiţătorului radar?
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
7.1. Schema de principiu a unui modulator cu

PFN- Pulse Forming Network, reţea de formare a impulsurilor
cu linie artificială, este reprezentată în figura următoare:
IT intrare
PFN
(Pulse Formimg
Network)
Tr
Trigger in
T1
GFUI
Figura 7.1 . Schema simplificată a unui modulator cu

PFN- Pulse Forming Network,
reţea de formare a impulsurilor cu linie artificială
Prin primarul transformatorului de impulsuri Tr (care poate fi şi

179
ridicator de tensiune), într-un timp foarte scurt, este conectat GFUI.
De la sursa de înaltă tensiune (ITintrare) , reţeaua de formarea

a impulsurilor – Pulse Forming Network PFN, adică linia artificială,
de acumulare, se încarcă la tensiunea sursei de alimentare.
Amorsarea tiristorului T1, comutator care permite descărcarea
liniei de acumulare, va genera impulsul modulat în ultraînaltă frecvenţă.
Linia artificială joacă un dublu rol şi anume, de acumulare a energiei

şi de formare a impulsului de tensiune pe magnetron.
Elementele de comutare sunt de regulă elemente
cu dispozitive semiconductoare comandate (tiristoare, etc).
In pauza dintre impulsuri, reţeaua de formarea a impulsurilor

Pulse Forming Network PFN, adică linia artificială, de acumulare,
se încarcă de la tensiunea sursei de alimentare prin circuitul
de incărcare.
Pe durata impulsului energia acumulată pe linia artificială se va descărca pe GFUI, care

va genera oscilaţii de ultraînaltă frecvenţăa pe durata impulsului τ i .
Durata τ i a inpulsurilor depinde de valorile:
τ i = n L0 C 0 .
Deci durata impulsului poate fi controlată de valorile inductanţelor şi capacităţilor din
set de n celule LC , respectiv, L0, şi capacităţi C0 şi de numărul n al celulelor conectate..
7.2. Principalii parametri ai emiţătorului radar sunt:
- f - frecvenţa oscilaţiilor generate de generatorul de ultraînaltă

frecvenţă GFUI (magnetron) respectiv
- λ - lungimea de undă (pentru radare utilizate în

navigaţie maritimă aceste valori sunt:
f = 3 GHz; λ = 10cm - radare bandă S şi
respectiv f = 10 GHz; λ = 3cm - radare bandă X).
- Pvf - Puterea de vârf in impuls a emiţătorului;
- τ i - durata impulsurilor pentru diferite scale de distanţă;

- T - perioada de repetiţie a impulsurilor;
- F - frecvenţa de repetiţie a impulsurilor.
180
1. Care este schema de principiu a unui emiţător radar?

2. Descrieţi funcţionarea sistemului de emisie radar.
3. Cum se clasifică modulatoarele radar?
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la
emiţătoare radar: destinaţie şi funcţii, schemă bloc şi
funcţionare, caracteristici tehnice, aspecte specifice
circuitelor din componenţa emiţătoarelor radar, aspecte
specifice ale structurii, funcţionării emiţătoarelor radar din
componenţa radarelor utilizate în navigaţie maritimă.
Concluzii
Noţiuni referitoare la emiţătoare radar şi aspecte specifice
emiţătoarelor radar din componenţa radarelor utilizate în
navigaţie maritimă au fost subiectele abordate.
181

3. Kunsel Izet Unsalan, Codruta Pricop, Echipamente şi Sisteme
Integrate de Navigaţie, Indrumar de laborator, Ovidius University
Press, Constanta, 2001.
2007.
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
11. E. Wylie, Use of Radar at Sea, Ed. Hollis and Carter, London
1978.
12. SOLAS-International Convention for the Safety of Life at Sea,
2004 consolidated Edition, IMO, London, 2004 & SOLAS
Amendaments 2003, 2004, & 2005 & SOLAS Amendaments
2006 (chapter IV, V, VI).
13. IMO Assembly Resolution A.222(VII) Performance Standards
182
for Navigational Radar Equipment.
Recommendation on Performance Standards for Navigational
Radar Equipment.
15. IMO Assembly Resolution A.477 (XII) Performance Standards
for Radar Equipment.
16. IMO Assembly Resolution A.820 (19) Performance standards
for navigational radar equipment for high-speed craft.
for Automatic Radar Plotting Aids (ARPAs).
18. Resolution MSC 192 (79) adopted in 6 Dec 2004 – Adoption of
the Revised Performance Standards for Radar Equipment.
Ammended Standards (including Annex 4 – Recommendations
on Performance Standards for Radar Equipment).
22. IEC62388: Maritime navigation and radiocommunication
equipment and systems – Shipborne radar – Performance
requirements, methods of testing and required test results.
183
.
RECEPTOARE RADAR
.
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
RECEPTOARE RADAR 183

8.1. Receptoare radar: generalităţi, funcţii, 186
parametrii receptorului radar, caracteristici
tehnice şi operaţionale
8.2. Receptoare radar: Schema functională. 189
8 Funcţionare. Caracteristici (indici de calitate)
8.3. Receptoare radar: reglaje in receptoare 201

184
185
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la receptoare

radar: destinaţie şi funcţii, schemă bloc şi funcţionare,
caracteristici tehnice, aspecte specifice circuitelor din
componenţa receptorului radar.
• Asimilarea noţiunilor de bază referitoare la aspectele
specifice ale structurii, functionării receptoarelor radar
din componenţa radarelor utilizate în navigaţie
maritimă.
RECEPTOARE RADAR
8.1. Receptor radar: generalităţi, funcţii, parametrii receptorului radar,

8.2. Receptoare radar: Schema funcţională. Funcţionare. Caracteristici (indici
de calitate)
8.2.1. Receptoare radar: Blocul de frecventă ultraînaltă
8.2.2. Receptoare radar: Fiderul (linia de transmisie). Preselectorul.
(circuitul de intrare)
8.2.3. Receptoare radar: Amplificatorul de frecventă ultraînaltă.
Amplificatoare de frecvenţă ultraînaltă AFUI cu dioda tunel
8.2.4 Receptoare radar: Schimbătorul de frecventă. Oscilatorul local
(Heterodina)
8.2.5 Receptoare radar: Amplificatorul de frecventă intermediară AFI
8.2.6. Receptoare radar: Detectoare de impulsuri
8.2.7. Receptoare radar: Amplicatoarea de videofrecvenţă AVF
8.3. Receptoare radar: reglaje în receptoare
186
8.1. Receptor radar: generalităţi, funcţii, parametrii receptorului radar,
Receptorul radarului are rolul de a prelua de la instalaţia de antenă impulsurile de

radiofrecvenţă reflectate de ţinte, de a le amplifica şi prelucra asigurând optimizarea recepţiei
şi ridicarea potenţialului sistemelor radar fără creşterea puterii emise, cu o bună stabilitate la
perturbaţii.
În structura unui radar, componentele principale sunt:
sistemul antena - fider - comutator de antena sau duplexor;

emiţător radar;
receptorul propriu-zis;
procesor video şi display.
În general, la radar emiţătorul şi receptorul se găsesc în acelaşi bloc numit transceiver.
La sistemele radar navale se utilizează receptoare de tip superheterodină, liniare sau

logaritmice.
Funcţiile principale ale receptorului radar sunt legate de selecţia semnalului purtător de
informaţie (din multitudinea semnalelor care produc un câmp electromagnetic la recepţie),
amplificarea, transformarea, extragerea şi procesarea informaţiei.
Principalele cerinţe impuse sistemului de receptie radar sunt:

să lucreze pe o anumită frecvenţă sau într-o gamă relativ îngustă de frecvenţe;
să asigure recepţia semnalelor tip impuls de formă cea mai apropiată de cea
dreptunghiulară, cu durată şi perioadă de repetiţie a impulsurilor impusă;
să distorsioneze cât mai puţin semnalul recepţionat;.
să aibă o sensibilitate cât mai ridicată pentru a asigura o distanţă de acţiune cât mai mare.
Pentru aceasta, receptorul radarului trebuie sa aibă zgomot propriu redus, amplificare mare si
să existe în structura receptorulu sisteme de control şi reglaj, pentru amplificare şi pentru
frecvenţă.
Caracteristicile tehnice ale receptorului sunt:

c
lungimea de undă şi frecvenţa purtatoare: λp , f = .
p λ
p
1
perioada de repetiţie sau frecvenţa de repetiţie: T, F = .
T
timpul de front al impulsului le iesirea receptorului: tf .
sensibilitatea: Pr min.
tensiunea la ieşirea receptorului: Uies.
187
U int r .max
gamă dinamică: g d = .
U int r .min
frecvenţa intermediară, fi;
frecvenţa heterodinei, fh;
factorul de zgomot, F;
banda de trecere a AFI.
Principalii parametri care determină calitatea receptorului sunt: sensibilitatea, selectivitatea,

fidelitatea, puterea la ieşire, stabilitatea şi siguranţa în funcţionare.
Sensibilitatea - reprezintă capacitatea receptorului de a asigura o putere nominală la intrarea

procesorului video pentru o buna vizibilitate a ţintelor atunci când la intrarea receptorului se
aplica o tensiune cat mai mică.
Cu cât valoarea acestei puteri nominale este mai mică, cu atât sensibilitatea este mai bună.
Sensibilitatea receptoarelor este influenţată de zgomotul propriu al receptorului şi de
amplificarea lanţului de amplificare. Sensibilitatea influentează distanţa de acţiune a
radarului.
Sensibilitatea receptorului depinde de puterea de zgomot a receptorului care data de relaţia:
Pr = kT B F + t − 1 D (8.1).

0  zg a 
unde:
Pr - puterea de zgomot;
k - constanta Boltzman;
T0 - temperatura absoluta;
kT0 - 4x10-5 W/ MHz caracteristica zgomotului termic;
B - banda de zgomot care este apropiată de banda de trecere a
receptorului;
Fzg - factorul de zgomot al receptorului;
T
ta = A - temperatura relativă de zgomot a antenei;
T0
TA - temperatura efectiva de zgomot a antenei
T0 - temperatura mediului ambiant (°K) ≅ 290°C
D - factor de distingere al semnalului pe fondul zgomotelor, are valori de
1 ÷ 10 (radiolocaţie).
Sensibilitatea limită este:
S = kT B F + t − 1 (8.2).

0  zg a 
188
Sensibilitatea receptorului este cu atât mai mare cu cât numârul de etaje de amplificare este
mai mare. Se impune ca primele etaje ale receptorului să fie etaje cu zgomot propriu redus
(aşa numitele LNFE- Low Noise Front End).
Selectivitatea reprezintă proprietatea receptorului de a extrage din multitudinea semnalelor

sosite la antenă pe cel util şi de a le atenua pe celelalte.
Selectivitatea receptorului depinde de banda de frecvenţă sau de banda de trecere, respectiv de

caracteristicile de frecvenţă ale receptorului. Banda de trecere se afla în raport invers
proportional cu durata impulsului τi. O selectivitate bună înseamna o bandă îngustă, dar o
bandă prea îngusta conduce la producerea unor distorsiuni importante.
Banda de trecere a receptorului este influenţată de:

- τi (durata impulsului care influientează lărgimea spectrului semnalului recepţionat);
- distorsiunile admise;
- sensibilitatea la perturbaţii;
- stabilitatea frecvenţei heterodinei, stabilitatea frecvenţei emiţătorului.
Banda de trecere poate fi determinată în funcţie de priorităţile impuse parametrilor

receptorului. Daca se impune o anumită forma a impulsului şi menţinerea acesteia este
determinată în special de timpul de front al impulsului, atunci banda de trecere se calculează
cu expresia:
0,9
B=
tf (8.3)
t f = ( 0,2 ÷ 0,8)τ i
În cazul în care condiţia principală impusă este asigurarea unui raport semnal/ zgomot S
N
(signal to noise ratio) cât mai bun la ieşirea receptorului, atunci banda de trecere se calculează
astfel:
3
B≅
τi
(8.4)
1 ÷ 1,37
Bopt ≅
τi
Fidelitatea - reprezintă capacitatea receptorului de a reda cât mai corect forma semnalului
recepţionat. Fidelitatea depinde de gama de distanţe masurată (la distanţe mici fidelitate este
bună şi se alterează la distanţe mari). Măsura fidelităţii o reprezintă distorsiunile.
189
La receptoarele radarelor, distorsiunile se manifestă prin deformarea impulsului recepţionat
ceea ce conduce la aprecierea eronată a distanţei în cazul deformării frontului anterior al
impulsului sau la micşorarea rezoluţiei în distanţă a receptorului în cazul deformarii frontului
posterior al impulsului.
Puterea la ieşirea receptorului reprezintă puterea de la intrarea procesorului video necesară

unei bune reprezentări a ţintei.
Stabilitatea şi siguranţa în funcţionare sunt asigurate când receptorul nu are tendinţa să

autooscileze, iar variaţia parametrilor săi în timp sau cu temperatura evoluează în limite
stabilite sau determinate.
8.2. Receptoare radar: Schema funcţională. Funcţionarea receptorului radar.

Caracteristici (indici de calitate)
Schema bloc a receptorului radar tip superheterodină şi conectarea acestuia la procesorul

video este redată în Figura 8.1.
AFUI MIXER AFI D AV Procesor

video
OL
Figura 8.1. Schema bloc a receptorului radar tip superheterodină şi conectarea acestuia
la procesorul video
Componentele structurale ale unui receptor radar tip superheterodină sunt:
- AFUI - Amplificator de Frecvenţă Ultraînaltă

- SF - Schimbator de Frecvenţă (Mixer + Oscillator Local OL -Heterodina)
- AFI - Amplificator de Frecvenţă Intermediară
- D - Detector sau Demodulator
- AV - Amplificator de Video Frecveţă
Ieşirea receptorului radar este aplicată procesorului video.
190
Funcţionarea receptorului radar
Semnalul captat de antenă este aplicat comutatorului de antenă si apoi circuitului de intrare al
receptorului, circuit selectiv, care extrage semnalul util. Semnalul selectat este aplicat AFUI-
amplificatorului de frecvenţă ultraînaltă, AFUI, primul etaj al receptorului. Acest etaj de
amplificare apare la receptoarele radarelor cu destinaţie specială. La majoritatea radarelor
utilizate în navigaţie maritimă etajul de intrare este schimbatorul de frecvenţă.
Schimbătorul de frecvenţă SF este format din mixer şi oscilatorul local OL (numit

heterodină). Mixerul primeşte semnalul recepţionat f s şi o oscilaţie sinusoidală continuă fh ,
de la oscilatorul local sau heterodina. Fiind un element neliniar, la iesirea mixerului se obţine
combinaţiiale celor două frecvenţe printre care şi f h ± f s , iar cu un filtru trece bandă se
selectează frecvenţa intermediară f i , unde:
fi = f h − f s . (8.4)
Schimbătorul de frecvenţă micşorează frecvenţa semnalului dar nu modifică ceilalti parametri.
Semnalul de frecvenţă intermediară este amplificat în amplificatorul de frecvenţă

intermediară, AFI, amplificator realizat cu dispozitive semiconductoare şi care are câteva
etaje de amplificare. Etajele de amplificare trebuie să asigure un semnal suficient de mare la
ieşire şi să asigure compatibilitatea semnalului amplificat cu intrarea etajului de demodulare
(detectorul), D.
Semnalul amplificat este aplicat detectorului (demodulatorului) D, care înlatură purtătoarea,

reţine numai anvelopa semnalului şi transformă impulsul de frecvenţă intermediară în impuls
de video frecvenţă.
De la ieşirea demodulatorului semnalul este amplificat în amplificatorul de video frecvenţă

AVF, apoi aplicat procesorului video.
8.2.1. Receptoare radar: Blocul de frecventă ultraînaltă
Rol, structură, cerinţe impuse
Blocul de frecvenţă ultraînaltă are rolul de a asigura o sensibilitate cât mai bună a
receptorului. Structura blocului de frecvenţă ultraînaltă al receptorului radar cuprinde
următoarele componente: fiderul, comutatorul de antenă şi/sau dispozitivul de protecţie al
receptorului, eventual circuitul de intrare şi amplificatorul de frecvenţă ultraînaltă AFUI,
precum şi schimbătorul de frecvenţă.
191
Blocul de ultraînaltă frecvenţă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- coeficientul de zgomot al fiecarui element component şi a blocului în ansamblu să fie
cât mai mic;
- pierderile de semnal în fider şi în elementele blocului să fie cât mai mici, respectiv
coeficienţii de transfer şi putere cât mai mari;
- să asigure protecţia diodelor mixerului pe timpul emisiei;
- să atenueze toate semnalele din afara gamei frecvenţelor de lucru;
- să asigure funcţionarea corectă în gama frecvenţelor de lucru;
- banda de trecere a elementelor reglabile să nu fie prea largă pentru asigurarea unei
bune sensibilităţi şi a unei bune stabilitati faţă de semnalele perturbatoare;
- acordul elementelor să se facă cât mai rapid;
- stabilitatea şi siguranţa în funcţionare să fie asigurate în cele mai grele condiţii de
exploatare;
- asigurarea posibilităţii efectuării funcţiilor caracteristice elementelor componente,
uşurinţei depistării defectelor.
Fiderul sau linia de transmisie în funcţie de gama de frecvenţe este:

- în unde metrice, decimetrice - cablu coaxial;
- în unde metrice, centrimetrice - ghid de undă.
Este destinat transmiterii semnalului din antenă receptorului cu pierderi cât mai mici. In acest
scop fiderul trebuie să fie adaptat atât cu impedanţa antenei la ieşire cât şi cu impedanţa de
intrare a receptorului.
Intrucât undele şi câmpul electromagnetic trebuie dirijate în diferite direcţii (antenă, emiţător,
receptor) se folosesc dispozitive pasive de circuit cum sunt: joncţiuni, cuplajele. Joncţiunea
este realizată cu cabluri coaxiale, cuplajul cu cavităţi rezonante sau rezonatoarele de blocare
se poate face atât prin bucla cât şi prin fantă.
In cazul cuplajului prin buclă, din punct de vedere electric acest cuplaj este echivalent cu
conectarea in paralel a cavităţii cu linia de transmisie. Cuplajul se poate realiza şi prin fantă.
Din punct de vedere electric se face în acest mod conectarea în serie cu linia.
In cazul în care linia de transmisie este realizată din ghiduri de undă şi jonctiunea va fi
realizata tot din segmente de ghiduri.
Circulatoarele cu ferită sunt o alternativă exrem de utilizată şi avantajoasă ca şi comutatoare

de antenă, datorită posibilităţii de a conecta la porţi diferite antena, receptorul, emiţătorul.
Amplificarea semnalului este maximă în sensul stabilit (de la emiţător la antenă, de la antenă
la receptor), iar atenuarea este maximă în sens invers, asigurând protecţia receptorului pe
durata emisiei şi minimizând pierderile spre emiţător pe durata recepţiei.
192
Amplificatoarele de frecvenţă ultraînalte AFUI sunt realizate cu dispozitive semiconductoare
speciale (de exemplu amplificatoare parametrice cu diode tunel).
8.2.2. Receptoare radar: Fiderul (linia de transmisie). Preselectorul.

(circuitul de intrare)
La sistemele radar ca fidere se folosesc cabluri coaxiale la unde metrice şi unde decimetrice
şi ghiduri de undă la unde centrimetrice. Prin ghidurile de undă se transmit de regulă puteri
mai mari.
Radarele utilizate în navigaţie maritimă se folosesc segmente de ghiduri de undă

dreptunghiulare cu secţiunea transversală a, b. Alegerea dimensiunii ghidurilor se face în
funcţie de puterea emisă, de frecvenţa şi de modul de propagare care trebuie să se propage.
La radarul utilizat în navigaţia maritimă ghidul de undă utilizat ca fider de antenă trebuie sa
îndeplinasca următoarele condiţii:
- să asigure transmiterea modului fundamental de propagare;
- să asigure transmiterea puterii de emisie fără apariţia fenomenului de străpungere;
- să aibă constanta de atenuare cât mai mică;
- să poata fi utilizat şi să asigure propagarea undelor pentru întreaga gamă de
frecvenţe de lucru a radarului.
Dimensiunile a, b ale ghidului se aleg astfel:
λ0
Lăţimea b a ghidului trebuie să fie mai mare decât pentru ca unda electromagnetică să se
2
poata propaga prin ghid, deci să existe propagare şi totodată să fie mai mică decat λ0 pentru a
se evita apariţia modului superior de propagare H02. Pentru siguranţă se consideră:
0.6λ0 < b < 0.9λ0 (8.5)
Alegerea dimensiunii a (înălţimea) se face pe criteriul neapariţiei modului superior de

propagare TE11 (H11 ):
λ0
a< (8.6)
2
De menţionat că λ0 reprezintă lungimea de undă a oscilaţiei de frecvenţă f 0 în spaţiul liber:

c0
λ0 = . (8.7)
f0
193
Puterea undei progresive corespunzătoare modului fundamental de propagare H 01 (TE 01 ) care
este transmisă prin secţiunea ghidului este dată de relaţia:
E 2
Pm = m ⋅ a ⋅ b (8.8)
4Z
H
în care:
E 2
m - reprezintă densitatea maximă a fluxului de energie;
4Z
H
Emedie - amplitudinea componentei electrice E a undei electromagnetice care se

propagă prin ghid;
ZH - impedanţa de undă
120π
ZH = (8.9)
2
λ 
1 −  0 
 λc 
λc – lungimea de undă critică în ghid.
În cazul în care există neadaptări, deci unde reflectate, puterea transmisă prin ghid se
determina cu relaţia:
E2
P = max ⋅ a ⋅ b (8.10)
4Z ⋅k
U s
H
în care coeficientul de undă staţionară k s se defineşte:

E
ks = max (8.11)
E
min
In regim de undă progresivă k s = 1 şi se obţine puterea maximă PM :
194
E 2
PM = max ⋅a ⋅b. (8.12)
4Z
U
H
Puterea admisă Pa în condiţii reale de funcţionare trebuie să fie de câteva ori mai mică decât
cea maximă.
3
(
Pa = 1 ÷ 1 E max
5
) (8.13)
Lungimea de undă în ghidul dreptunghiular λ g se determină cu relaţia:
λ0 λ0
λg = = (8.14)
2 2
f  λ 
1 −  c  1 −  0 
 f   λc 
cu lungimea de undă critică λc pentru ghidul de undă dreptunghiular de secţiune transversală
a, b cu mod de propagare H nm este:
2
λc = (8.15)
2 2
n m
  + 
a  b 
In aceste condiţii pentru modul fundamental de propagare H 01 (TE 01 ) , lungimea de undă în

ghidul dreptunghiular λ g , mărime importantă în proiectare, este:
λ0
λg = (8.16)
2
 λ0 
1−  
 2b 
Atenuarea pe unitatea de lungime, α , care determină amplitudinea semnalului în regim de

undă progresivă este:
 dB  0,56
α  = 1 1 ⋅A (8.17)
 m  σ 2b 5
în care σ este conductibilitatea specifică a materialului din care este construit ghidul de
undă iar A se determină cu relaţia:
195
2
b λ 
+ 2 0 
a  2b 
A=  
3
λ λ (8.18)
0 −  0 
2b  2b 
Figura 8.2 Secţiunea transversală a fiderului de tip ghid de undă cu secţiune

transversală dreptunghiulară
8.2.3. Receptoare radar: Amplificatorul de frecventă ultraînaltă AFUI.

Amplificatoare de frecvenţă ultraînaltă AFUI cu dioda tunel
Amplificatorul de frecvenţă ultraînaltă (AFUI) realizează amplificarea semnalului contribuind

la îmbunatatirea sensibilităţii şi selectivităţii receptorului. Existenţa acestui etaj este
determinată de valoarea sensibilităţii impuse receptorului. Numărul de etaje poate fi de
maximum 1, 2 din motive de stabilitate şi de simplitate a acordului.
Una din principalele condiţii impuse este asigurarea unui zgomot termic propriu cât mai
redus.
Sensibilitatea receptorului, puterea minim recepţionată la intrare, ( Prec min ) trebuie să fie mai
mare decât această putere de zgomot pentru ca semnalele receptionate să se distingă de
P
zgomot, deci rec min ≥ m , unde m este factor de distingere a semnalului de zgomot.
Pzg
Puterea de zgomot este dată de relaţia:
Pzg = kTBF z (8.12)
196
unde:
T - temperatura [oC];
k - 4x10-5 W/ MHz caracteristica zgomotului termic;
B - banda de zgomot;
Fzg - factorul de zgomot al receptorului.
Lucrând la frecvenţe ultraînalte construcţia şi elementele active şi pasive ale amplificatorului

au particularităţi determinate de gama frecvenţei de lucru. În gama undelor centimetrice ca
amplificatoare de frecvenţă ultraînaltă se folosesc amplificatoare cu diode tunel,
amplificatoare parametrice, iar ca elemente de circuit ghiduri, segmente de ghiduri, cavităti
rezonante.
Amplificatoarele parametrice cu diode tunel se pot folosi şi în celelalte game de frecvenţă.
Indicii de calitate ce definesc performanţele amplificatorului de frecvenţă ultraînaltă sunt:

factor de zgomot; amplificarea în tensiune, amplificarea în putere, atenuarea semnalelor
nedorite, protecţia receptorului pe timpul emisiei, stabilitatea şi simplitatea acordului şi gama
de acord.
Amplificatoare de frecvenţă ultraînaltă cu diode tunel
Acest tip de amplificatoare pot fi folosite la frecvenţe mai mari de 100 MHz. Utilizarea lor
este dată de faptul că o parte din pierderi sunt compensate datorită faptului ca pe porţiunea
AB a caracteristicii curent/tensiune (i/u) a diodei tunnel, aceasta prezintă o rezistenţă
negativă.
i Ri < 0
A L C rp
B
R
(a) (b)
Figura 8.4 a. Caracteristica statică a diodei tunel; b. Schema echivalentă a diodei
tunel
Caracteristica statică a diodei tunel şi schema echivalentă a diodei tunel sunt redate în
Figura 8.4, a b.
197
In schema echivalentă a diodei tunel apar următoarele componente:
- rp = 1÷5Ω - rezistenţa de pierderi;

- Lp - inductanţe parazite (0,02÷0,2) 10-9H;
- Rd - rezistenţa diferenţiala negativă a diodei;
- Cd - capacitatea joncţiunii diodei (0,2÷2) pF.
Pentru dioda tunel există urmatoarele surse de zgomote:

- zgomote termice care se datorează pierderilor;
- zgomote tip Shotky care sunt datorate trecerii purtătorilor de sarcina prin jonctiune;
- zgomote de fluctuaţie datorate tensiunilor de joasă frecvenţă şi al caror spectru
creşte cu cât frecvenţa este mai joasă.
8.2.4 Receptoare radar: Schimbătorul de frecvenţă. Oscilatorul local

(Heterodina)
Schimbătorul de frecvenţa, mixerul şi oscilatorul local (heterodina), realizează schimbarea de

frecvenţă. Frecvenţa intermediară obţinută la ieşirea schimbătorului este extrasă de circuitul
de intrare al amplificatorului de frecvenţă intermediară AFI care constituie totodata sarcina
amestecătorului.
În unde centimetrice amestecătorul este realizat cu diode semiconductoare. Acestea au

următoarele avantaje:
- nivel scazut al zgomotelor;
- coeficient de transfer subunitar în regim de mixer dar mai mare ca la alte dispozitive;
- dimensiunile mici ale diodei fac posibilă introducerea ei în cablul coaxial sau ghidul
de undă;
- lipsa surselor de alimentare.
In schimb, dezavantajele majore ale diodelor semiconductoare sunt acelea că au o slabă

rezistenţă electrică şi mecanică, respectiv suportă curenţi, tensiuni mici.
Amestecătorul poate fi realizat cu o singura diodă sau cu două diode. Amestecatorul simplu se
f
utilizează când h este relativ mai mare, astfel încât zgomotul propriu al heterodinei va
fs
influenţa slab factorul de zgomot al receptorului. Se utilizează pentru frecvente de circa
3 GHz . De regulă aceste diode sunt plasate în ghiduri de undă.
Pentru frecvenţe mai mari ale semnalului şi frecvenţe intermediare mai mici se preferă alte
tipuri de amestecătoarele (de exemplu amestecătoare în contratimp).
Oscilatorul local, numit heterodină, este un oscilator care generează oscilaţia continuă f h .
198
In receptoare tip superheterodină, tipul oscilatorului local depinde de gama frecvenţei de
lucru. În unde metrice se utilizează oscilatoare cu tranzistoare de tip Colpitz sau Hartley, în
unde decimetrice se pot folosi şi tranzistoare, tuburi metaloceramice, clistronul reflex. In unde
centimetrice se utilizeaza de regula clistronul reflex sau oscilatoare cu diode semiconductoare
de microunde (Impatt, Gun). Oscilatorul local, heterodina la radare navale, este un oscilator
de microunde care în variantele actuale de scheme utilizează oscilatoare cu diode de
microunde Impatt sau Gunn.
Variante extreme de vechi de radare utilizau ca şi heterodină un tub de microunde numit

clistron reflex. Clistronul reflex este un oscilator de microunde de mica putere din categoria
tuburilor de microunde a cărui functionare se bazează pe interacţiunea dintre un fascicol
electronic şi un câmp electromagnetic de microunde, interacţiune caracterizatâ prin doua
fenomene esentiale numite modulatia in viteza si modulatia in densitate a electronilor,
fenomene ce conduc la generarea curentilor de microunde.
Utilizarea diodelor semiconductoare pentru implementarea heterodinei oferă avantajele legate

de buna stabilitate a frecvenţei oscilatiilor generate, de putere generată destul de mare,
posibilitatea reglării în limite largi a frecvenţei oscilaţiilor generate (proces numit acord sau
tuning) prin utilizarea în scheme de diode varicap sau pin.
8.2.5 Receptoare radar: Amplificatorul de frecventă intermediară AFI
Amplificatoarele de frecvenţă intermediară AFI sunt amplificatoare cu tranzistori, cu unul sau

mai multe etaje care realizeaza cea mai mare parte a amplificarii din receptor, determină
selectivitatea (banda de trecere) a receptorului, determina curba de rezonanţă a receptorului.
Cerinţele impuse amplificatoarelor de frecvenţă intermediară sunt:

- să realizeze o amplificare pe etaje şi pe întreg lanţul AFI cât mai mare;
- să realizeze o bandă de trecere cât mai largâ (selectivitate bunâ) înlaturând
semnalele nedorite;
- să permită modificarea selectivităţii;
- să fie de zgomot cât mai redus.
Amplificatoarele de frecvenţă intermediară se pot clasifica după modul de realizare şi pot fi:
- amplificatoare de frecvenţă intermediară cu filtru de bandă;
- amplificatoare de frecvenţă intermediară cu dublete sau triplete.
Amplificatorul de frecvenţă intermediară AFI cu filtru de bandă este un amplificator cu

tranzistor, cu un etaj de amplificare, ce are ca sarcina un filtru de bandă sub forma de două
sau mai multe circuite selective oscilante cuplate şi acordate pe aceeaşi frecvenţă
199
intermediară, pe frecvenţa intermediară. Circuitele oscilante sunt circuite RLC sau LC
conectate paralel, conectate în circuitul de colector al tranzistorului.
Amplificatoarele de frecvenţă intermediară AFI cu dublete sau triplete sunt amplificatoare cu

tranzistori, cu două sau trei etaje, la care sarcinile sunt circuite selective oscilante: rezistenţă
în serie cu grupul LC cuplat paralel. Circuitele oscilante sunt acordate pe frecvenţe diferite.
Pentru a lărgi gama dinamică, a evita saturaţia şi a îmbunătăţi recepţia semnalului se

utilizează în sistemele de receptie radar amplificatoare de frecvenţa intermediară logaritmice,
de zgomot redus.
8.2.6. Receptoare radar: Detectoare de impulsuri
Detecţia (sau demodularea) este un proces neliniar prin care se extrage semnalul util din
semnalul modulat. In acest caz, anvelopa este impuls dreptunghiular, iar purtătoarea este
oscilaţia de înalta frecvenţă.
Detectorul sau demodulatorul este montat după amplificatorul de frecvenţă intermediară AFI,
deci la intrarea detectorului se aplică impulsul dreptunghiular modulat cu purtătoarea
sinusoidală de frecvenţă intermediara f i , iar la ieşire se obţine impulsul de videofrecvenţă.
Detectorul este singurul etaj al receptorului care atenuează semnalul.
Tipul clasic de detector de impulsuri este detectorul cu dioda semiconductoare şi grup

detecţie condensator sarcină rezistivă. Detecţia se bazează pe neliniaritatea caracteristicii
curent-tensiune a diodei. Detectorul cu diodă semiconductoare foloseşte o diodă conectată cu
grupul de detecţie constituit din filtru capacitiv şi sarcina rezistiva. Condensatorul are rol de
filtru trece-jos, deci de-a bloca purtătoarea de înaltă frecvenţă.
Cerinţele impuse detectoarelor de impulsuri sunt:

- randament (factor de transfer) al detecţiei cat mai mare;
- distorsiuni cât mai mici;
- rezistenta de intrare cât mai mare pentru a amortiza circuitul oscilant al AFI;
- factorul de filtrare al frecvenţei intermediare cât mai bun.
Semnal modulat cu purtătoare sinusoidală de RF şi anvelopa impuls dreptunghiular este redat

în Figura 8.5.
200
Figura 8.5. Semnal modulat cu purtătoare sinusoidală de RF şi anvelopa impuls
dreptunghiular
Schema unui detector de impulsuri cu dioda semiconductoare şi condensator este reprezentată

în Figura 8.6.
Figura 8. 6. Schema unui detector de impulsuri cu dioda semiconductoare şi

condensator
8.2.7. Receptoare radar: Amplicatoarea de videofrecvenţă AVF
Amplificatorul de videofrecvenţă, AVF, amplifică semnalul de la ieşirea detectorului,

adaptând nivelul semnalului la intrarea procesorului video.
Amplificatorul de videofrecvenţă, AVF trebuie să asigure o cât mai bună amplificare în tot
spectrul de frecvenţe. AVF provine din clasicul amplificator cu tranzistor de joasa frecvenţă,
de tip RC. Prin aplicarea la acest amplificator a unor corecţii pentru frecvente joase,
respectiv corecţii pentru frecvente înalte, se poate largi corespunzator banda de trecere a
amplificatorului. Corecţiile înseamna de fapt conectarea unor elemente de circuit suplimentare
(filtre) care compensează modificările nedorite de la frecvenţe joase sau înalte. La frecvenţe
joase, micşorarea amplificării se datorează în primul rând măririi reactanţei condensatoarelor
de cuplaj dintre etaje şi decuplarii elementelor de polarizare pe măsura ce frecvenţa scade. La
frecvente înalte, micşorarea amplificării se datorează în primul rând influienţei capacitaţilor
201
parazite. Capacităţtile parazite care apar sunt în paralel cu sarcina amplificatorului. Când
frecventa creşte, reactanţa lor scade, scurtircuitând sarcina, micşorand astfel amplificarea.
Etajul final al receptorului radar este în mod normal un repetor pe emitor. Impedanţa de ieşire
joasă a repetorului pe emitor realizează practic adaptarea la linia de transmisiuni (cablul
coaxial) care conectează receptorul la procesorul video.
8.3. Receptoare radar: reglaje în receptoare
8.3. 1. Receptoare radar: reglaje în receptoare: reglarea amplificării
Noţiuni generale
Sensibilitatea reală a receptoarelor de frecvenţă foarte înaltă este de ordinul microvolţilor sau
zecilor de microvolţi. In condiţii reale de funcţionare, datorită particularităţilor de propagare a
microundelor, acţiunii semnalelor perturbatoare sau variaţiei suprafeţei de retrodifuzie a ţintei
şi a distanţei relative dintre aceasta şi radar, semnalul la intrarea receptorului radar ajunge la
valori de ordinul milivoltilor. In felul acesta gama dinamică de variaţie a semnalului de
U int rM
intrare, m = , poate ajunge la 60-80 dB sau chiar 100 dB.
U int rm
Evident că etajele receptorului şi, în special, etajele finale, nu vor putea lucra în regim liniar
în toata aceasta gama. De aceea, gama dinamică de variaţie a semnalului de ieşire, definită ca
U iesM
raportul dintre tensiunea maximă, UiesM , şi tensiunea minimă Uiesm , p = , nu poate
U iesm
depasi valori mai mari de 102 .
Reglarea amplificării (Gain- în engleză) are rolul de a asigura receptorului o gamă dinamică
de variaţie a tensiunii de ieşire mică pentru o gamă mare de variaţie a tensiunii de intrare.
Deci, reglarea amplificării trebuie săa asigure o tensiune cât mai constantă la ieşirea
receptorului, pentru orice t.e.m. în antena ce depaseşte sensibilitatea sa reală. Această
problemă se rezolvă prin variaţia amplificării etajelor ce preced detectorul în funcţie de
creşterea tensiunii de intrare.
Amplificarea poate fi reglată manual sau automat. Amplificarea poate fi reglată şi

instantaneu sau temporal, pe o durată de timp mai mare. Toate tipurile de reglaje realizează
variaţia amplificării prin variaţia pantelor elementelor active din unul sau mai multe etaje
amplificatoare dispuse înainte de detector. Reglarea automată se realizează cu o diversitate
mare de tipuri de scheme. Utilizarea uneia sau alteia este în funcţie de tipul şi destinaţia
receptorului.
202
Pentru toate tipurile de reglare a amplificării sunt câteva aspecte comune, legate de alegerea
locului etajului controlat, a numărului de etaje reglate (controlate), precum şi a metodei de
reglare.
Locul etajului controlat trebuie astfel ales încât să conducă la soluţionarea a doua probleme
contradictorii: pe de o parte, să nu se modifice sensibilitatea receptorului şi, pe de altă parte,
să se evite intrarea în suprasarcină a etajelor din faţa celui controlat. In legatură cu primul
criteriu reglarea amplificarii nu trebuie aplicata primelor etaje - care determina sensibilitatea
receptorului. Referitor la al doilea criteriu, etajul controlat trebuie sa fie dispus cât mai
aproape de intrarea receptorului.
Amplificatoare logaritmice
Amplificatoarele logaritmice sunt scheme de reglare instantanee a amplificarii cu o viteza de

actiune mult mai mare decat in cazul variantelor prezentate anterior. Durata proceselor
tranzitorii este mult mai mică decit durata impulsurilor recepţionate. Aceste reglaje lucrează
practic instantaneu.
Amplificarea amplificatoarelor logaritmice (AL) este deteminată de valoarea instantanee a

nivelului semnalului recepţionat. Amplificatoarele logaritmice au la bază fie reglarea
automată a impedanţei de sarcină a etajelor controlate, fie excluderea succesivă, automată, a
etajelor la care apare supraîncarcarea ca urmare a nivelului mare al semnalului recepţionat.
Caracteristica lor de amplitudine este logaritmică.
Amplificatoarele de frecvenţă intermediara cu caracteristica logaritmică (AFIL) sunt utilizate

în special in receptoarele radar. Utilizarea amplificatoarelor logaritmice în receptoare radar
îmbunataţeste raportul semnal/clutter in sistemele de recepţie radar. Prin clutter se defineşte
semnalul retrodifuzat de ţintele care nu sunt de interes pentru utilizator (sea clutter, rain
clutter, ground clutter).
Dependenţa logaritmică dintre Uies si Uintr poate avea loc în toata gama dinamică de variaţie
a tensiunii de intrare sau începând de la o anumită valoare de prag, Uintr1 . Dacă pe porţunea
iniţiala, pentru tensiuni de intrare mai mici decit Uintr1 , caracteristica de amplitudine este
liniara, asemenea amplificatoare se numesc liniar-logaritmice.
8.3. 1. Receptoare radar: reglaje în receptoare: reglarea frecvenţei (acord),

reglarea automată a frecvenţei
203
Destinaţia, principiul de funcţionare şi clasificarea sistemelor de reglare automată a
frecvenţei
Recepţia corectă a semnalelor de catre un receptor superheterodina este determinată de

masura în care diferenţa de frecvenţă dintre frecvenţa heterodinei şi frecvenţa semnalului,
respectiv frecvenţa intermediară, f i = f h − f s este mai apropiată de frecvenţa pe care este
acordat amplificatorul de frecvenţă intermediară AFI. În condiţii reale însa, atât frecvenţa
emiţătorului, fs , cât şi a heterodinei, fh , variază sub influenţa unor factori.
Aceşti factori pot fi:

- variaţia parametrilor circuitelor oscilante sub influenţa variaţiilor temperaturii,
umidităţii, şocurilor mecanice etc.,
- variaţia tensiunilor de alimentare,
- variaţia sarcinii emitaţătorului şi a cuplajului la rotirea antenei, la radare, etc.
Ca urmare, frecvenţa-diferenţă f i = f h − f s poate varia în limite foarte largi ( ±20 MHz) cu

viteze de ordinul a 1000 MHz /s. Cum banda de trecere a receptoarelor de frecvenţă foarte
înalta este cuprinsa între 2 si 10 Mhz, rezultă clar necesitatea luării unor masuri speciale
pentru asigurarea unei recepţii stabile.
Aceste măsuri pot viza fie menţinerea constantă a ambelor frecvenţe, fs şi fh , fie a
frecvenţei-diferenţă f i = f h − f s cu ajutorul unor sisteme de reglare automată a frecvenţe
(sisteme de acord – tune, tuning).
Sistemele de reglare automată a frecvenţei (RAF) pot fi de două tipuri:

- sisteme de reglare automata a frecvenţei (RAF) absolute şi,
- sisteme RAF diferenţă.
Sistemele RAF absolute menţin constantă frecvenţa heterodină în jurul valorii sale nominale.
Tensiunea de heterodină, a cărei frecvenţă este afectata de o deviatie ∆f h , se aplică sistemului

RAF care o masoară şi generează o tensiune de comanda, Ur , ce va modifica frecvenţa
heterodină în sensul reducerii deviaţiei de frecvenţă. Asemenea sisteme se utilizează în
cazul sistemelor de emisie cu o mare stabilitate a frecvenţei.
In cazul radarelor, semnalele recepţtionate sunt cele obţinute dupa reflexia lor de ţintă (care
devine sursă de radiaţie secundară). Frecvenţa recepţionata, fs , va fi afectată atât de
fenomenul Doppler în cazul ţintelor mobile, cât şi de variaţia sarcinii emiţătorului şi a
cuplajului său cu sarcina ca urmare a rotirii antenei. Din aceste motive, în receptoarele de
radar au căpătat o extindere mai mare sistemele de acord (tuning) RAF diferenţa, care pot fi
cu un canal sau cu doua canale. Funcţionarea şi componenţa ambelor sisteme este aceeaşi,
numai că sistemul RAF cu două canale primeşte semnalul din traseul de emisie, iar elementul
204
de evidenţiere a deviaţiei frecvenţei-diferenţă îl constituie un amestecător special destinat
acestui scop - amestecatorul RAF.
Tensiunea dependentă de frecventa-diferenţă este transformată în elementul de masură a

deviatiei ∆f h , într-o tensiune ale cărei mărime şi polaritate depind de mărimea şi sensul
deviaţiei de frecvenţă de la frecvenţa-etalon (nominală), f0 .
Dupa filtrare şi, eventual, o amplificare în videofrecvenţă, în cazul semnalelor în impulsuri,

tensiunea de comandă se aplică dispozitivului de reglare a frecvenţei (DRF), care modifică
frecvenţa heterodinei în sensul lichidării dezacordului iniţial apărut.
Ca element de măsurare a deviaţiei de frecvenţă (sensibil la variaţia de frecvenţă) se foloseşte

fie un discriminator, fie un detector de fază.

8.1. Enumeraţi parametrii receptoarelor radar.
8.2. Definiţi şi comentaţi termenul sensibilitatea receptoarelor.

autoevaluare
8.1. Caracteristicile tehnice ale receptorului sunt:
c
lungimea de undă şi frecvenţa purtatoare: λp , f = .
p λ
p
1
perioada de repetiţie sau frecvenţa de repetiţie: T, F = .
T
timpul de front al impulsului le iesirea receptorului: tf .
sensibilitatea: Pr min.
tensiunea la ieşirea receptorului: Uies.
U
gamă dinamică: g d = int r .max .
U int r .min
frecvenţa intermediară, fi;
frecvenţa heterodinei, fh;
205
factorul de zgomot, F;
banda de trecere a AFI.
8.2. Sensibilitatea - reprezintă capacitatea receptorului de a asigura o

putere nominală la intrarea procesorului video pentru o buna
vizibilitate a ţintelor atunci când la intrarea receptorului
se aplica o tensiune cat mai mică.
Cu cât valoarea acestei puteri nominale este mai mică, cu atât

sensibilitatea este mai bună. Sensibilitatea receptoarelor este
influenţată de zgomotul propriu al receptorului şi de
amplificarea lanţului de amplificare.
Sensibilitatea influentează distanţa de acţiune a radarului.
Sensibilitatea receptorului depinde de puterea de zgomot a

receptorului care data de relaţia:
Pr = kT B F + t − 1 D
0  zg a 
(8.1).
unde:
Pr - puterea de zgomot;
T0 - temperatura absoluta;
kT0 - 4x10-5 W/ MHz caracteristica zgomotului termic;
B - banda de zgomot care este apropiată
de banda de trecere a receptorului;
Fzg - factorul de zgomot al receptorului;
T
ta = A - temperatura relativă de zgomot a antenei;
T0
TA - temperatura efectiva de zgomot a antenei
T0 - temperatura mediului ambiant (°K) ≅ 290°C
D - factor de distingere al semnalului pe
fondul zgomotelor, are valori de 1 ÷ 10 (radiolocaţie).
Sensibilitatea limită este:
S = kT B F + t − 1 (8.2).

0  zg a 
Sensibilitatea receptorului este cu atât mai mare cu cât numârul de etaje de amplificare
este mai mare. Se impune ca primele etaje ale receptorului să fie etaje cu zgomot propriu
redus (aşa numitele LNFE- Low Noise Front End).
206
1. Enumeraţi şi descrieţi componentele structurale ale receptorului

radar.
2. Enumeraţi şi descrieţi metode de reglaj în receptoare radar.
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la

receptoare radar: destinaţie şi funcţii, schemă bloc şi
funcţionare, caracteristici tehnice, aspecte specifice
circuitelor din componenţa receptoarelor radar, reglaje în
receptoare, aspecte specifice ale structurii, funcţionării
receptoarelor radar din componenţa radarelor utilizate în
navigaţie maritimă.
Concluzii
Noţiuni referitoare la receptoare radar şi aspecte specifice
receptoarelor radar din componenţa radarelor utilizate în
navigaţie maritimă au fost subiectele abordate.
207

2007.
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
1978.
208
Radar Equipment.
209
RADAR CLUTTER - SEA CLUTTER, RAIN CLUTTER.
DEŢECTIA ŢINTELOR ÎN PREZENŢA CLUTTER-ULUI
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
RADAR CLUTTER - SEA CLUTTER, 209
RAIN CLUTTER.
DETECŢIA ŢINTELOR ÎN PREZENŢA
CLUTTER-ULUI
9.1. Radar clutter - sea clutter, rain clutter 211
9 9.2. Sea clutter. Detecţia ţintelor în prezenţa sea 215

clutter-ului.
Ecuaţia radarului în ipoteza existenţei sea
clutter-ului
210
211
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la radar clutter.

• Asimilarea unor aspecte specifice detecţiei ţintelor
radar navale în prezenţa sea clutter-ului.
• Asimilarea unor aspecte specifice detecţiei ţintelor
radar navale în prezenţa rain clutter-ului.
RADAR CLUTTER - SEA CLUTTER, RAIN CLUTTER.

DETECTIA ŢINTELOR ÎN PREZENŢA CLUTTER-ULUI
9.1. Radar clutter - sea clutter, rain clutter

9.2. Sea clutter. Detecţia ţintelor în prezenţa sea clutter-ului.
Ecuaţia radarului în ipoteza existenţei sea clutter-ului
9.1. Radar clutter - sea clutter, rain clutter
Aproape orice suprafaţă iluminată de unda radar retrodifuzează unda, motiv din care
întotdeauna există recepţii de la ţinte nedorite, în sensul că nu aceste ţinte sunt ţinte de interes
pentru aplicaţia considerată. Acest semnale radar retrodifuzate de ţinte nedorite sunt
concepute ca zgomot iar termenul tehnic utilizat este clutter. Definiţia clutter-ului depinde de
funcţia radarului. La radare utilizate în navigaţie maritimă, retrodifuzia suprafeţei
oceanografic reprezintă sea clutter iar retrodifuzia datorate ploii, ceţii, altor fenomene meteo
212
se numeşte rain clutter. Acest gen de semnal radar datorat precipitaţiilor nu reprezintă rain
clutter pentru un radar meteorologic.
Clutter –ul poate fi:
• Clutter de suprafaţă – tipic datorat retrodifuziei semnalului radar la suprafaţe de

pământ sau la suprafaţa mării.
De remarcat că retrodifuziile radar (radar scattering este termenul tehnic în literatura

engleză şi americană) ale unor zone masive costiere sau de sol sunt în general staţionare.
De remarcat că efectul de clutter introdus de copaci acţionaţi de vânt pot introduce efecte
Doppler. Această comutare Dopller a frecvenţei semnalului radar recepţionat reprezintă o
problemă şi tehnicile de procesare de semnal utilizate îsi propun suprimarea acestui gen
de semnal nedorit. Nu acest gen de clutter este de importanţa majoră în radiolocaţie
navala. Dar forma şi dimensiunile valurilor introduc valori substanţiale de sea clutter.
• Clutter de volum - datorat în principal precipitaţiilor (rain clutter). Ploaia, ceaţa,

ninsoarea pot întroduce o cantititate semnificativă de rain clutter în navigaţie
maritimă.
• Clutter punctual - datorat păsărilor, insectelor, clădirilor înalte sau tornadelor sunt
exemple tipice de clutter punctual şi reprezintă mai degrabă o problemă la radare 3 D.
Clutterul poate fi fluctuant sau non fluctuant. Ground clutter-ul este în general nefluctuant
datorită caracterului static al caracteristicilor fizice. Pe de altă parte, rain sau weather
clutter (datorat precipitaţiilor) este fluctuant datorită influienţei vântului.
Clutter-ul poate fi omogen sau neomogen după cum densitatea de distribuţie a valorilor
amplitudinilor semnalelor recepţionate este uniformă sau nu.
CFAR, o formă de Automatic Gain Control - AGC este una din metodele de a controla
clutterul în sistemele radar. La radare maritime performante unde acest reglaj automat al
amplificării este software controlat, nivelul clutter-ului este detectat şi pemanent monitorizat.
Sea clutter - semnal radar retrodifuzat de suprafaţa oceanografică
Sea clutter–ul (semnal reflectat de suprafaţa mării) însoţeşte semnalul radar util şi afectează în
mod esenţial detecţia ţintelor navale.
Clasificarea semnalelor, conform teoriei semnalelor, se face în două mari clase de semnale:
• semnale deterministe, semnale ce pot fi definite precis la orice moment de timp;
• procese stochastice, ansamble de semnale aleatoare, fiecare ansamblu fiind definit prin
distribuţii de probabilitate.
În teoria semnalelor, sistemelor s–a impus recent un nou concept: haos – reprezentând
comportarea extrem de complexă a sistemelor dinamice neliniare şi totodată deterministe.
213
Semnalele haotice sunt semnale imprevizibile, neregulate generate de mecanisme neliniare,
deterministe.
Cercetările în domeniul studiului semnalelor haotice vizează:

• sinteza semnalelor haotice, exloatând caracterul de zgomot al semnalelor haotice
(aplicaţiile includ signal masking şi spread–spectrum communications).
• analiza semnalelor haotice, exploatând faptul că anumite fenomene fizice permit
utilizarea modelului haotic.
Sea clutter–ul a fost modelat, (Skolnik,1980), (Rulea, 1979), ca proces stochastic. Câteva din
modelele stochastice adoptate în descrierea sea clutter–ului prin funcţii de densitate de
probabilitate sunt:
• funcţia de densitate de probabilitate Rayleigh pentru tensiune la iesirea detectorului de
anvelopă, corespunzătoare sea clutter–ului:
 2v 
σ (
p( v ) =   exp − v 2
2
σ ) (9.1)
unde : σ este deviaţia standard;

v este anvelopa sea clutter-ului la ieşirea detectorului de anvelopă din receptorul
radar;
• funcţie de densitate de probabilitate logaritmică normală pentru secţiunea eficace radar
– sea clutter:
1  1  σ 2
p(σ c ) = exp− 2  ln c   σc > 0 (9.2)
2πσσ c  2σ  σ m  
unde: σc – secţiunea radar – sea clutter;
σm – valoarea medie pentru σc;
σ– deviaţia standard pentru σc;
• funcţia de densitate de probabilitate (model Weibull) pentru amplitudinea tensiunii sea
clutter-ului la iesirea detectorului de anvelopă:
α −1 α
 v   v 
p( v ) = α ln 2  exp − ln 2   (9.3)
 vm    vm  
unde: α este parametrul Weibull;

vm este valoare medie.
Ideea că semnalul reflectat de suprafaţa oceanului (sea clutter-ului) poate fi modelat ca

semnal haotic aparţine lui Simon Haykin şi Leung. Dezvoltarea teoriei haosului a permis
modelarea sea clutter-ului conform noilor concepte.
214
În ipoteza că semnalul radar ecou recepţionat constă din semnal de la ţintă necunoscută şi
componentă haotică, iar semnalul haotic acţionează în modul său propriu, conform teoriei
haosului, Haykin, (1995) demonstrează cum aceste caracteristici ale sea clutter–ului pot fi
exploatate în sensul îmbunătăţirii semnificative a performanţelor de detecţie ale receptorului
radar.
Haykin modelează sea clutter–ul ca semnal haotic, pe baza următoarelor ipoteze (verificate):
• sea clutter–ul este semnal mărginit;
• sea clutter are dimensiuni de corelaţie finite;
• exponenţii Lyapunov – maximi ai sea clutter–ului sunt pozitivi;
• sea clutter este total predictibil.
Condiţiile de siguranţă în navigaţia maritimă presupun recunoaşterea ţintelor navale mici

(geamanduri, balize, radiofaruri, bucăţi de gheaţă).
Exploatând caracterul haotic demonstrat al semnalului sea clutter, Haykin propune

eficientizarea identificării semnalelor radar corespunzătoare ţintelor mici de pe suprafaţa
oceanografică prin utilizarea reţelelor neuronale multistrat, antrenate cu algoritmi
backpropagation.
Suprafaţa mării (modelată ca o suprafaţă compusă din valuri cu lungimi de undă şi

amplitudini diferite), retrodifuzează undele electromagnetice incidente în mod specific.
Radarele 2D (ex. SAR) permit clasificarea ţintelor navale (vapoare) după imaginile radar ale
vapoarelor sau ale siajelor navelor.
Efectul Bragg, conform căruia sea clutter–ul reprezintă semnal reflectat de valurile capilare,
cu lungimi de undă λv= λ /(2 cos φ), poate fi utilizat în clasificarea ţintelor navale după
imagini radar ale siajelor vapoarelor.
Efecte secundare ca: reflexii speculare datorate formei valurilor şi unghiurilor de incidenţă
diferite, reflexia zonelor turbulente din apropierea elicei, reflexia valurilor care se sparg,
refracţia undelor datorată evaporării apei, efectul rezonant Bragg pot fi de asemenea
exploatate în identificarea ţintelor navale.
Modelarea parametrică a proceselor şi folosirea unor metode de procesare de semnal

adecvate pot fi utilizate în extragerea caracteristicilor esenţiale. Reducerea dimensionalităţii
hiperspaţiului formelor şi perfecţionarea metodelor de clasificare – sunt aspecte importante în
recunoaşterea semnalelor radar corespunzătoare ţintelor navale.
215
Utilizarea unor tehnici de procesare de semnal (estimarea semnalului radar prin tehnici
multirezoluţie, segmentarea imaginilor prin utilizarea transformatelor wavelet etc.),
utilizarea retelelor neuronale şi procesarea semnalelor radar şi clasificarea semnalelor
radar sunt subiecte de actualitate în domeniul recunoaşterii ţintelor radar.
9.2. Sea clutter. Detecţia ţintelor în prezenţa sea clutter-ului.

Ecuaţia radarului în ipoteza existenţei sea clutter-ului
Sea clutter-ul este extrem de important la radarele din navigaţia maritimă, de care trebuie să
se ţină seama în calculul şi construcţia unui radar maritim. In cele ce urmează se analizează
ecuaţia radarului în prezenţa sea clutter-ului.
Pe suprafaţa mării, densitatea de putere este:
Pv G
p= (9.4)
4πR 2
in care:
- Pv este puterea de vârf emisă;

- G – câştigul antenei de emisie;
- R – distanţa de la antenă la suprafaţa mării.
Puterea de vârf emisă este dată de relaţia:

Pv = L1 PT (9.5)
unde PT este puterea etajului final, iar L1 pierderile de la etajul final până la ieşirea din antenă.
La suprafaţa mării puterea retrodifuzată este:
Pv Gσ 01 A
P= (9.6)
4πR2
unde:
- σ01 este aria efectivă pe metru pătrat de suprafaţă a mării;

- A – aria unei celule a ţintei ( intersecţia caracteristicii de directivitate cu suprafaţa
mării).
La intrarea receptorului puterea este:
216
Pv Gσ 01 AAr
Pr = (9.7)
(4π ) 2 R 4
în care Ar este aria efectivă a antenei de recepţie.
Fasciculul incident suprafeţei mării este reprezintat în figura 9.1 .
L
2 R sin θ /2
T c0τ
Figura 9.1. Aria iluminată de impulsul radar când tgϕ < , a> sec ϕ
c 0τ / 2 2
Se consideră întâi cazul unei deschideri θ L mari, astfel încât axa elipsei a este mult mai mare
cτ 0
decât distanţa minimă Rm = .
2
Pentru θ L mare rezultă:

a > PO
Rm = AO
AO (9.8)
PO = = AO sec ϕ
cos ϕ
cτ 0
a> sec ϕ
2
Pentru θ L mic rezultă:
PM ≅ PO = R
217
a
2 R
Din ∆PMO ⇒ = (9.9)
θL sin ϕ
sin
2
Deci a, axa mare a elipsei este:
θL
2 R sin
a= 2 = 2 R sin θ L cos ecϕ
sin ϕ 2
(9.10)
şi axa mică a elipsei b este:
θT
b = 2 Rtg (9.11)
2
De notat că unde θ L reprezintă lăţimea caracteristicii în elevaţie şi θ T reprezintă lăţimea

caracteristicii în azimut.
Aria elipsei este:

π
A= ab (9. 12)
4
Adică:
θL θT
A = πR 2 sin tg cos ecϕ (9.13)
2 2
Această expresie devine pentru valori θ L , θ T mici:
πR 2
A= θ Lθ T cos ecϕ (9.14)
4
Dacă θ L mare, din:
cτ 0
a> sec ϕ şi (9.15)
2
θL
2 R sin
a= 2 = 2 R sin θ L cos ecϕ (9.16)
sin ϕ 2
rezultă:
218
θL
2 R sin
tgϕ < 2 (9.17)
cτ 0
2
Calculul are loc în ipoteza pământului plan.
În cazul limitării prin durata impulsului, deschiderea θ L a lobului este mică, deci:
cOτ
a= sec ϕ (9. 18)
2
θT
b = 2 Rtg (9.19)
2
şi deci:
π θT
A= RcOτtg sec ϕ (9.20)
4 2
θL
2 R sin
tgϕ > 2 (9.21)
c Oτ / 2
Deci, dacă unghiurile de deschidere ale caracteristicii θ L , θ T sunt mici, în cazul întâi, rezultă :
πR 2
A≈ θ T θ L cos ecϕ (9.22)
4
şi dacă unghiurile de deschidere θ L , θ T ale caracteristicii sunt mari:
π cOτ
A≈ Rθ T sec ϕ (9.23)
4 2
Pentru deducerea expresiei puterii recepţionate, se introduc expresiile determinate anterior

pentru aria elipsei în cele două cazuri considerate şi se obţin:
- dacă unghiurile de deschidere ale caracteristicii θ L ,θ T sunt mici
Pv GAr σ 01θ Lθ T
P≅ (9.24)
64πR 2 sin ϕ
219
- dacă unghiurile de deschidere θ L , θ T ale caracteristicii sunt mari
coτ
Pv GAr θ T σ 01
P= 2 (9.25)
64πR 3 cos ϕ
Formă ale ecuaţiei radiolocaţiei în prezenta sea-clutter-ului, a cărui putere este notată C,
pentru semnalul de putere S şi pentru pentru o ţintă de arie efectivă σ 0 este:
4σ 0 sin ϕ
R2 = (9.26)
πθ T θ L ( S / C )σ 01
Dacă se consideră :
sin ϕ = h / R (9.27)
unde h este înălţimea antenei, iar G câştigul a unei antene circulare :
4πA 1
G= ≅π2 (9.28)
λ 2
θ Tθ L
şi:
πD 2
Aγ = (9.29)
4
iar
λ
≈ θ L ≈ θT (9.30)
D
relaţia de mai sus devine:
4Ghσ 0
R3 = (9.31)
π ( S / C )σ 01
3
Rθ θ θ
Pentru tgϕ > , când sin L ≈ L rezultă:
c 0τ / 2 2 2
220
σ 0 cos ϕ
R= (9.32)
( S / C )c0τ / 2θ T σ 01
Raportul semnal/clutter S este:

C
S 2σ 0 cos ϕ sin ϕ
= (9.33)
C hc 0τθ T σ 01
deci:
S σ0
= (9.34)
C ce hτθ T
σ 01c0
unde ce = (9.35)
sin 2ϕ

9.1. Enumeraţi şi caracterizaţi cele mai frecvente tipuri de clutter din
radiolocaţie maritimă.
9.2. Descrieţi o metodă de reducere a clutter-ului în sisteme radar.

de autoevaluare
9.1. Clutter –ul poate fi:
• Clutter de suprafaţă – tipic datorat retrodifuziei semnalului
radar la suprafaţe de pământ sau la suprafaţa mării.
221
De remarcat că retrodifuziile radar (radar scattering este
termenul tehnic în literatura engleză şi americană) ale unor
zone masive costiere sau de sol sunt în general staţionare.
De remarcat că efectul de clutter introdus de copaci acţionaţi
de vânt pot introduce efecte Doppler. Această comutare
Dopller a frecvenţei semnalului radar recepţionat reprezintă
o problemă şi tehnicile de procesare de semnal utilizate
îsi propun suprimarea acestui gen de semnal nedorit.
Nu acest gen de clutter este de importanţa majoră în radiolocaţie
navala. Dar forma şi dimensiunile valurilor introduc
valori substanţiale de sea clutter.
• Clutter de volum - datorat în principal precipitaţiilor.
Ploaia, ceaţa, ninsoarea pot întroduce o cantantitate
semnificativă de rain clutter în navigaţie maritimă.
• Clutter punctual - datorat păsărilor, insectelor, clădirilor
înalte sau tornadelor sunt exemple tipice de clutter punctual
şi reprezintă mai degrabă o problemă la radare 3 D.
9.2. CFAR, o formă de Automatic Gain Control - AGC este una
din metodele de a controla clutterul în sistemele radar.
La radare maritime performante unde acest reglaj automat al
amplificării este software controlat, nivelul clutter-ului este
detectat şi pemanent monitorizat.
222
1. Deduceţi ecuaţia radar în prezenţa sea clutter-ului.
Recapitulare
Informaţiile se referă la un tip de zgomot specific

domeniului radar: radar clutter. Sunt prezentate şi
caracterizate importante tipuri de radar clutter: clutter de
suprafată, clutter de volum, clutter punctual. S-a dedus o
formă a ecuaţiei radar în prezenţa sea clutter-ului.
Concluzii
Informaţiile referitoare la aspecte specifice detecţiei ţintelor

radar în prezenţa sea şi rain clutter-ului şi deducerea
ecuaţiei radar în prezenţa sea clutter-ului au reprezentat
subiectele abordate.
223

2007.
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
1978.
224
Radar Equipment.
225
SISTEME DE AFIŞARE A INFORMAŢIEI VIDEO LA
RADARE NAVALE.
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
SISTEME DE AFIŞARE A INFORMAŢIEI 225
VIDEO LA RADARE NAVALE.
SISTEME DE AFIŞARE A INFORMAŢIEI 227
VIDEO LA RADARE NAVALE.
10
226
227
• Familiarizarea cu noţiuni referitoare la sistemele de

afişare a informaţiei radar: concept, evoluţie
tehnologică;
• Sublinierea unor aspecte referitoare la legislaţie IMO,
ITU ce vizează sisteme radar şi sisteme de afişare a
informaţiei radar la radarele utilizate în navigaţie
maritimă;
• Evidenţierea aspectelor practice ale facilităţilor oferite
de sisteme de afişare a informaţiei radar la radarele
utilizate în navigaţie maritimă.
SISTEME DE AFIŞARE A INFORMAŢIEI VIDEO LA

RADARE NAVALE.
Furnizarea într-o formă accesibilă utilizatorului a informaţiei conţinută în semnalul radar

recepţionat este facilitată de display-uri. Dacă display-ul este conectat direct la ieşirea video a
receiver-ului, informaţia afişată se numeşte informaţie video radar liniară.
Dacă semnalul de la ieşirea video a receiver-ului este procesat (detecţie automată, procesare
digitală, şi-sau procesare cu procesor de urmărire, etc) şi mixat cu semnale pe care sunt
grefate diverse informaţii, informaţia radar se numeşte informaţie radar sintetică.
228
Sistemele de afişare utilizează tuburi catodice (Cathode Ray Tube CRT) electrostatice,
electromagnetice sau combinate, în care focalizarea fascicolului electronic este realizată
electrostatic, electromagnetic sau combinat.
Variantele cele mai utilizate de indicatoare radar foloseau modulaţia în intensitate a

fascicolului electronic ca metodă de indicare a ţintelor. Ţintele apar ca pete luminoase pe
ecran. Desfăşurarea este definită ca fiind traiectoria fascicolului electronic pe ecranul radar.
Au fost utilizate diverse tipuri de desfăşurări: liniară, spirală, circulară, rastru, radial-
circulară. Metoda clasică utiliza desfăşurarea radial-circulară. Sunt utilizate coordonatele
polare ρ , ϕ , reprezentând distanţa şi relevmentul ţintei. Antena se rotea sincron cu
desfăşurarea radială.
Începând cu generaţia radarele din anii 80, se folosesc display-uri alb-negru sau color, cu
rezoluţii diverse, la care tehnica de afişare este similară tehnicii de afişare a imaginii la
receptoarele TV, ce oferă posibilitatea afişării ţintelor radar furnizând informaţii suplimentare
despre dimensiunile, secţiunea eficace, formă, etc.
Fascicolul electronic este baleiat pe linii pentru formarea unui cadru, frecvenţa liniilor este
61400 linii per secundă iar cadrele se succed cu o frecvenţă de 50-60 cadre pe secundă. Un
cadru este format din linii active şi din linii blanc – inactive. Informaţia video este stocată
într-un mediu analog sau digital, de unde poate fi accesată şi afişată pe monitoare
convenţionale TV.
Procesoarele video au rolul de a îmbunătăţi facilităţile sistemelor radar prin prelucrarea

semnalului video de la ieşirea receptorului prin metode şi după algoritmi specifici, în sensul:
digitizării semnalului radar, minimizării efectului rejecţiei clutter-ului şi rejecţiei
interferenţelor, mixării informaţiei radar cu diverse alte informaţii, achiziţiei şi urmăririi
ţintelor, etc.
Procesoarele video conferă posibilitatea afişării datelor alfanumerice, a meniurilor, codarea pe

culori a ţintelor, siajului sau clutter-lui, codarea informaţiilor radar sintetice, etc.
Utilizarea procesoarelor digitale pentru detecţia automată şi urmărirea ţintelor, pentru

calcularea şi afişarea informaţiilor despre ţinte şi navă proprie, rezolvă problema achiziţiei şi
urmăririi în timp real a ţintelor, a predicţiei traiectoriei ţintei, a afişării pe ecran a unor
simboluri standard, a markerilor electronici, a funcţiilor şi a meniurilor, etc.
Generarea grafică a imaginii radar şi controlul CRT prin intermediul procesoarelor digitale
conferă flexibilitate în:
alegerea scalelor de distanţă (comutarea pe alte scale fiind echivalentă cu trecerea la alte
adrese de memorie);
deplasarea imaginii într-o poziţie excentrică pe ecran (off center);
mărirea unei zone de imagine sau a imaginii în totalitate (blow-up);
inserarea pe imagine a hărţilor video de navigaţie, a hărţilor meteo, etc;
229
generarea grafică şi afişarea markerilor electronici (VRM, EBL, etc) şi selectarea acestora;
generarea, afişarea, selecţia unor zone marcate pe imaginea radar (de exemplu prin clipire,
etc).
Radarele actuale utilizează tehnici de compresie a imaginii. Pot fi simulate ţinte, plasate pe
ecranul radar în zone selectate de operator.
Operatorul poate comunica în mod interactiv cu computerul radarului prin tastatură, joystick,
voce, tehnici touch-screen, etc.
Caracterele şi simbolurile ce constituie imaginea radar sintetică se inserează pe duratele

curselor de întoarcere(inactive). O altă metodă de inserare a informaţiilor alfanumerice constă
în stocarea datelor în registre şi accesul la acestea cu viteze foarte mari. Este necesară
reîmprospătarea datelor cu o înaltă rată de refresh, pentru asigurarea unei imagini
caracterizată de acurateţe şi pentru evitarea pâlpâitului imaginii.
Memoria ecran (scan, raster memory) are rolul de-a crea o imagine radar din date furnizate
de controlerul de ecran (raster controller), de-a suprapune imaginea radar peste cîteva
imagini grafice create şi stocate în memoria ecran după instrucţiunile procesorului principal
video, de-a adapta ieşirea memoriei ecran la intrarea display-ului. Memoria ecran este
structurată hardware în trei zone specializate funcţional în: generarea semnalelor de control
CRT, generarea şi afişarea datelor grafice, generarea şi afişarea imaginilor radar.
Pentru generarea, afişarea datelor grafice, pentru generarea semnalelor de control CRT sunt
utilizate circuite specializate, de exemplu HITACHI ACRTC-Automatic Cathode Ray Tube
Controller, controler dinamic specializat pentru monitoare TV color, operând în aplicaţii ca şi
controler de cadre independente, capabil să le şi suprapună. Dintre principalele caracteristici
ale ACRTC se menţionează: este programabil, furnizează orice format de impulsuri de
sincronizare linii-cadre, orice mod de succesiune cadre şi secvenţe admise de ecran, adaptate
formei ecranelor, este adaptat microprocesoarelor pe 8 şi 16 biţi.
În literatura ştiinţifică de specialitate, de limbă engleză, cuvântul raster semnifică numele

ecranului afişat ca un set complet de linii generate prin baleiajul orizontal al fascicolului
electronic, la fel ca în clasicele receptoare de televiziune.
Fascicolul electronic baleiază faţa interioară a ecranului tubului catodic de la stânga la

dreapta, de sus în jos. Acest proces se numeste baleiaj orizontal (baleiaj linii).
Baleiajul vertical (baleiaj cadre), realizat cu o frecvenţă de 50-60 Hz, reprezintă procesul de
succesiune al cadrelor.
Baleiajul orizontal, cu un cadru complet de 625 linii (sistem PAL), din considerente legate de
restricţii de bandă, este realizat în tehnica întreţesută - interlaced technique, pe două
230
semicadre. Sunt astfel baleiate liniile impare (1, 3, 5,…) formând un prim subcadru, ca apoi
să se reia baleiajul subcadrului al doilea format din liniile pare (2, 4, 6, …).
Datorită persistenţei strălucirii substanţei fosforescente şi datorită inerţiei ochiului uman,

baleiajul linii nu este sesizat iar baleiajul cadre crează senzaţia de modificare a informaţiei, de
mişcare.
La o frecvenţă a cadrelor de 50Hz sunt baleiate 31250 linii pe secundă (625 linii x 50 Hz).
Raster scan CRT
Tuburile catodice (Cathode Ray Tube- CRT ) utilizate în sistemele de afişare radar utilizează
principii de construcţie şi funcţionare similare celor din receptoarele de televiziune. Metodele
de producere a fascicolului electronic a spotului luminos sunt aceleaşi ca la monitoarele TV,
cu excepţia faptului că se utilizează materiale fosforescente a căror luminozitate are
persistenţă redusă, pentru ca informaţia, modificată foarte repede în arii de pixeli relativ
reduse să poată fi percepută. Acesta este motivul pentru care este necesară reactualizarea
frecventă a imaginii, deci utilizarea unor frecvenţe de linii foarte mari.
Focalizarea şi baleiajul fascicolului electronic (spotului luminos) sunt efectul acţiunii

combinate a câmpului electrostatic şi al câmpurilor magnetice create de bobinele de deflexie
orizontale şi verticale.
Utilizarea monitoarelor color reprezintă o îmbunătăţire a facilităţilor de afişare a informaţiei

radar. Informaţia este codată pe culori. Reglementări IMO stabilesc următorul cod de culori
pentru afişarea informaţiilor radar:
Culori folosite în interiorul şi în afara discului radar:

Gri/albastru (grey/blue) –culoarea de fond a ecranului;
Roşu (red) –avertismente;
Verde (green) - cursor;
Bleumarin (navy blue) – culoarea de fond a meniurilor;
cyan - scala relevmentelor, marginile jos-dreapta şi meniurilor;
albastru regal (royal blue) – meniuri activate;
alb –text şi margini sus-stânga ale meniului.
Culori standard folosite în interiorul discului radar:

albastru (blue) –culoarea de fond a discului radar;
Roşu (red) –puncte de drum (way points), marker electronic radial de relevment
(Electronic Bearing Line EBL), cercurile variabile de distanţă (Variable Range Marker
VRM) ;
Verde (green) – Linia prava (Heading Line HL);
Gri închis (dark grey) – cercuri (rings);
Galben;
231
cyan - vectorul asociat navei proprii;
mov ciclam (magenta) –simboluri pentru ţinte achiziţionate (plots);
alb;
Culori standard folosite pentru afişarea informaţiilor radar propriu zise:

Sepia – ţinte de la care semnalele recepţionate sunt slabe;
Ocru (ochre)– ţinte de la care semnalele recepţionate sunt de intensitate medie sau
cercurile de gardă de la ARPA (ARPA Guard Rings);
Galben (yellow) – ţinte de la care semnalele recepţionate sunt de puternice;
Gri închis (dark grey) – urme vechi (old trails);
Gri moderat (medium grey) – urme medii (medium trails);
Gri deschis (light grey) – urme noi ( new trails).
Culoarea de fond a discului radar este albastru pentru operare ziua şi negru pentru operare pe timp de noapte.
Sisteme de deflexie
Microprocesorul controler de ecran generează impulsurile de sincronizare linii şi cadre.

Generatoarele bază de timp controlate de procesorul de afişare (display processor) generează
semnalele de deflexie pe orizontală şi verticală. Semnalele de deflexie verticală (the frame
time base scan signal) provin de la un oscilator sincronizat cu semnalul recepţionat. Semnalul
de deflexie orzontală este produs de un oscilator necomandat. Aceste semnale (curenţi tip
dinte de fierăstrău) se aplică bobinelor de deflexie.
Semnalul video
Semnalul video, semnal analogic de ieşire al amplificatorului video logaritmic sau liniar, este
convertit în semnal digital prin eşantionare şi cuantizare. Semnalul video radar se cuantizează
pe mai multe nivele de cuantizare, utilizând comparatoare cu detecţie de prag, cu utilizarea
unei tehnici de detecţie de prag (thresholding) adaptive. Pragul de detecţie este stabilit în
funcţie de reglajul manual-automat al amplificării pe lanţul de recepţie (gain), de nivelul
controlat al sea sau rain clutter-ului. Utilizarea unor circuite adptive de monitorizare/rejecţie
pentru sea şi rain clutter conferă actualelor sisteme radar navale performanţe deosebite
facilitând navigaţia maritimă indiferent de starea mării, în orice condiţii meteologice.
Semnalul video radar digitizat, cu o cuantizare pe m nivele, prin latch-uri, se scrie într-o
memorie RAM, pe durata ciclului de scriere al microprocesorului video. Conţinutul acestei
memorii RAM este citit, pe durata ciclului de citire al microprocesorului video, obţinându-se
semnalul retimed video. Acest semnal, înainte de-a fi stocat în memoria RAM dinamică, parte
componentă a memoriei de ecran multiplane memory, reprezentând informaţia radar digitală
exprimată în coordonate polare (distanţă şi relevment), este transformat în semnal radar digital
exprimat în coordonate carteziene x,y de convertorul digital de ecran (digital scan convertor).
Memoria mapping
Dacă sistemele de televiziune obişnuite (sistemul UK-PAL) furnizează imagini de înaltă

calitate pe baza unui sistem de 625 de linii (nu toate cele 625 de linii sunt afişate), un afisaj
232
rastru furnizează imagini de inalta rezolutie utilizand cel putin de 2 ori mai multe linii.
Rezoluţia unui display este definită de numărul de pixeli din unitatea de arie (nr pixeli/cm2 ).
Valori mari ale acestui raport înseamnă rezoluţii bune. Dimensiunea spotului luminos este
astfel un factor esential in determinarea dimensiunii minime a elementului de imagine -
pixel-ul. Locaţiei fiecărui pixel pe ecran este reprezentă prin perechea (x, y) în care x şi
respectiv y reprezintă numerele asociate pixelului în sirurile orizontal/ vertical 1 ÷ n respectiv
1 ÷ p, unde m este numarul maxim de pixeli pe linie, iar p este numarul total al liniilor dintr-
un cadru.
Numarul maxim de pixeli pe linie si al liniilor in cadru coincide cu numarul de locatii ale unui
1K RAM (1024). Astfel ecranul este împărţit într-un mozaic de pixeli 1024×1024 şi fiecărui
pixel îi este asignată o adresa unică într-un RAM static.
Figura 10.1. Memoria mapping
Informatia video digitizată ca de altfel şi impulsurile de sincronizare sunt aplicate

procesorului în ordinea în care s-a realizat receptia: mai întâi de la ţintele de aproape şi apoi
de la ţintele îndepărtate. In acelaşi timp procesorul recepţionează informatiile despre
relevment si linia prova (reprezentate in forma binara) de la giro, de la sistemul de rotatie al
antenei si de la sistemele de calibrare a acestui gen de informaţie. Sistemele de calibrare a
informaţiei de relevment si a informatiei linia prova (HL heading line) sunt formate din
optocuploare, discuri cu fante, decodificatoare optice. Informatia de relevment este de
referinta la marker-ul HL- 000 grade si poate avea un offset aplicat de la girocompas. Prima
sarcina pentru procesor la activarea lui, este de a determina marker-ul HL Actionand dupa un
ciclu de intreruperi de la sistemul transmisiei a relevmentului, procesorul extrage tabelele
matematice pentru sinus si cosinus stocate in ROM si le transmite coprocesorului pentru a
face conversia in coordonate carteziene (x si y) a pixelilor de referinta pentru intrarile video
polare (distanta/relevment).
Astfel fiecărei ţinte îi este alocată o locaţie în mozaicul de pixeli, de aici terminologia de
“memory mapping”.
233
RAM-ul static este utilizat să memoreze informaţia video sintetică care include markeri de
calibrare (cercuri de distanţă, markeri de distanţă variabila – Fixed And Variable Range
Markers FRM/VRM, indicatorul relevmentului electronic – Electronic Bearing Line BL Si
Linia Prova – Heading Line HL . Sunt incluse de asemenea în display informaţii alfanumerice
privind pozitia curentă a cursorului pe ecran, despre gama de distanta curenta, spatierea intre
cercurile de distanta, setarea controalelor “gain” si “sea/rain clutter” care sunt afisate simultan
cu informatiile radar, etc. Iesirile de la RAM-ul static impreuna cu informatiile video de la
RAM-ul dinamic sunt combinate pentru a produce o imagine complexa pe monitorul
ecranului. O practica uzuala este cea a afişarii conţinutului RAM-ului static la periferia
ecranului astfel incat centrul este liber pentru afişarea ecranului radar ca in la display clasic
PPI.
Figura 10.2 Structura sistemului de procesare şi afişare CRT
234
Memoria dinamica RAM care conţine informatia “true motion - deplasarea adevarată” poate
fi uşor încorporată în sistem. Viteza de scanare a acestei memorii, fiind sub controlul
procesorului, foloseşte un anume tip sistem de interogare sau un sistem de interogare pe bază
de întreruperi.
Tehnici de corelaţie permit la fiecare scanare reactualizarea imaginii radar pixel cu pixel şi
suprimarea ţintelor false.
Sistemul de afişare radar tip display şi tehnica de redare a imaginii radar permit navigatorului
nu numai urmarirea ţintelor radar, dar şi setarea şi controlul întregului sistem radar sau
ARPA.
Încorporarea tuturor meniurilor şi funcţiilor sistemelor radar şi ARPA pe un display, cu un

minim de butoane permit controlul şi accesul extrem de facil al utilizatorului.
Display-uri radar portabile, cu perspectiva unei interconectari adaptabile cu multiple sisteme

sunt acum disponibile pentru uz portuar şi pentru pilotaj în navigaţia fluvială sau în zone
portuare sau cu trafic intens. Aceste tipuri de display-uri, compacte, gen laptop, îşi pot primi
datele şi prin conexiuni radio.
Tehnologiile actuale utilizate pentru display-uri TV şi pentru display-urile computerelor sunt

disponibile şi radarelor din navigaţia maritimă şi permit suprapunerea peste imaginea radar, a
harţilor electronice, a multiplelor informaţii radar sintetice referitoare la funcţii şi meniuri sau
la accesibilitatea şi controlul diverselor componente ale sistemului radar şi ARPA şi/sau a
echipamentelor şi sistemelor cu care ARPA este interfaţat.
235
10.1. Care este rolul procesoarelor video în sistemele de afişare a
informaţiei radar?

de autoevaluare
10.1. Procesoarele video au rolul de a îmbunătăţi facilităţile
sistemelor radar prin prelucrarea semnalului video de la ieşirea
receptorului prin metode şi după algoritmi specifici, în sensul:
digitizării semnalului radar, minimizării efectului rejecţiei clutter-ului
şi rejecţiei interferenţelor, mixării informaţiei radar cu diverse alte
informaţii, achiziţiei şi urmăririi ţintelor, etc.
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare

nr. 10
4. Descrieţi structura de principiu şi funcţionarea unui
sistem de afişare a informaţiei radar.
5. Care a fost evoluţia tehnologică a sistemelor de afişare
a informaţiei radar? Ce tip de display-uri sunt
disponibile acum la cele mai moderne radare navale?
236
Recapitulare
Informaţiile prezentate conţin noţiuni referitoare la sistemele

de afişare a informaţiei radar: concept, evoluţie tehnologică,
etc. Au fost subliniate aspecte referitoare la legislaţie IMO,
ITU ce vizează sisteme radar şi sisteme de afişare a
informaţiei radar la radarele utilizate în navigaţie maritimă.
Concluzii
Noţiuni referitoare la sistemele de afişare a informaţiei

radar: concept, evoluţie tehnologică, aspecte referitoare la
legislaţie IMO, ITU ce vizează sisteme radar şi sisteme de
afişare a informaţiei radar la radarele utilizate în navigaţie
maritimă au fost subiectele abordate.

237
2007.
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
1978.
Radar Equipment.
238
239
RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIE MARITIMĂ –

CONCEPTE MODERNE DE IMPLEMENTARE, NOI
STANDARDE DE PERFORMANŢĂ
ARPA – AUTOMATED RADAR PLOTTING AID
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIE 239
MARITIMĂ – CONCEPTE MODERNE DE
IMPLEMENTARE, NOI STANDARDE DE
PERFORMANŢĂ
ARPA – AUTOMATED RADAR PLOTTING
AID
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 241
11 11
11.1. Radar utilizat în navigaţie maritimă – 241
concepte moderne de implementare, noi
standarde de performanţă.
ARPA – AUTOMATED RADAR
PLOTTING AID - concept
11.2. 247
SISTEM radar, ARPA. Schema bloc.
Procesor ARPA. Interfaţarea sistemului
240
ARPA cu diverse echipamente
navionice
11.3. 252
Sistem RADAR, ARPA - Proceduri de
operare

241
• Familiarizarea cu concept şi structura radar, ARPA.

• Sublinierea informaţiilor referitoare la noi
reglementări şi standarde IMO, IEC pentru radare
utilizate în navigaţie maritimă (IMO - Resolution
MSC 192 (79) (2004) ş. a & IEC 62388/2008).
• Familiarizarea cu facilităţile oferite de sisteme radar în
• Sublinierea, asimilarea, aprofundarea aspectelor
practice, de operare ale sistemelor radar, ARPA în
242
RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIE MARITIMĂ –
CONCEPTE MODERNE DE IMPLEMENTARE, NOI
STANDARDE DE PERFORMANŢĂ
ARPA – AUTOMATED RADAR PLOTTING AID concept
11.1. Radar utilizat in navigaţie maritimă – concepte moderne de

implementare, noi standarde de performanţă.
ARPA – AUTOMATED RADAR PLOTTING AID - concept
În navigaţia maritimă, RADAR-ul (Radio Detection and Ranging), în orice condiţii

meteorologice, în zone de trafic intens sau în mare deschisă, permite determinarea efectului
deplasării relative a navei proprii în raport cu diverse ţinte- fixe sau mobile.
In ultimii ani, IMO a revizuit şi adoptat noi acte normative referitoare la standardele de
performanţă ale sistemelor şi echipamentelor radar utilizate în navigaţie maritimă.
Aceste rezoluţii IMO sunt:

1. IMO Assembly Resolution A.222(VII) Performance Standards for Navigational Radar
Equipment.
2. IMO Assembly Resolution A.278 (VIII) Supplement to the Recommendation on
Performance Standards for Navigational Radar Equipment.
3. IMO Assembly Resolution A.477 (XII) Performance Standards for Radar Equipment.
4. IMO Assembly Resolution A.820 (19) Performance Standards for Navigational Radar
Equipment for High-Speed Craft.
5. IMO Assembly Resolution A.823 (19) Performance Standards for Automatic Radar
Plotting Aids (ARPAs).
243
6. Resolution MSC 64 (67) – Recommendations on New and Ammended Standards
(Annex 4 – Recommendations on Performance Standards for Radar Equipment).
(including Annex 4 – Operational Requirements).
8. Resolution MSC 192 (79) (2004) – Adoption of the Revised Performance Standards for
Radar Equipment.
9. Resolution MSC 191 (79) – Performance Standards for The Presentation of Navigation
– Related Information on Shipborne Navigational Displays.
Resolution MSC.192(79), adoptată în 2004 înlocuieşte toate rezoluţiile IMO anterioare

referitoare radar şi plotting, inclusive IMO Resolutions A.278(VIII), A.477(XII) şi inclusiv
MSC 64(67) Annex 4.
In contextul apariţiei acestor noi acte normative elaborate de IMO, organisme internaţionale
implicate în standardizare în domeniul electric (International Electrotehnical Commisssion
IEC), responsabile cu elaborarea acestor standarde - International Standards and Conformity
Assessment for all electrical, electronic and related technologies, elaborează şi adoptă în
2008: IEC 62388:
- IEC62388: Maritime navigation and radiocommunication equipment and
systems – Shipborne radar – Performance requirements, methods of testing
and required test results.
Important pentru noul radar utilizat în navigaţie maritimă este şi standardul IEC 62288: IEC
62288:
- IEC 62288: Presentation a display of navigation information.
Sistemele moderne radar utilizate în navigaţie maritimă, la care a apărut conceptul de ARPA
- AUTOMATIC RADAR PLOTTING AID), asigură achiziţia şi urmărirea ţintelor radar -
acquisition and tracking radar targets. Se înregistrează evoluţia evoluţia spaţio temporală a
deplasării ţintelor (valorile parametrilor radar distanţă-relevment), ceea ce în literatura de
specialitate se numeşte the history of targets.
244
Sistemele radar implementate pentru a fi utilizate în navigaţie maritimă şi instalate la bordul
navelor trebuie să fie conform celor stipulate de IMO şi IEC ( IMO - Resolution MSC 192
(79) (2004) ş. a & IEC 62388).
Capabilităţile radarulul de achiziţie şi afişare a ţintelor trebuie să fie conforme acestor noi
reglementări.
Informaţii radar pot fi reprezentate în mod de operare mişcare relativă (Relative Motion RM)
sau mişcare adevărată (Thrue Motion TM).
Urmărirea ţintelor implică stabilizarea traiectoriei, a cursului navei, în funcţie de maree, de

curenţii marini. Sistemele radar, ARPA estimează elementele de derivă datorate curenţilor
marini şi mareei (tidal effects), datorită facilităţii AUTODRIFT. Imaginea radar este astfel
ancorată în funcţie de ţinte fixe de la ţărm (ground-stabilized display).
Sistemul ARPA utilizează detalii despre ţinte stocate într-o bază de date pentru a furniza
operatorului radar informaţii relevante despre ţinte şi nava proprie. Aceste date, afişate în
formă vectorială, grafică sau alfanumerică, sunt permanent reactualizate cu informaţii curente
despre mişcarea ţintelor şi navei proprii.
Vectorii ataşaţi diverselor ţinte sunt o formă de reprezentare a mişcării relative în raport cu
nava proprie (traiectorie, sens, viteză) a cestor ţinte.
Procesul de achiziţie (selectare şi urmărire)a ţintelor poate fi manual sau automat. Circuitele
(procesorul) de urmărire automată ,-tracker-ul, calculează şi stochează, pentru un anumit
număr de ţinte, informaţiile: distanţă, relevment, viteză, etc.
La fiecare scanare a ambientului radar (fiecare rotaţie a antenei, respectiv fiecare refresh al
imaginii radar), informaţiile despre ţinte se reactualizează. Afişarea pe ecranul display-ului
într-o anumită poziţie implică conversia cordonatelor polare distanţă-relevment în coordonate
carteziene x, y, operaţie realizată de convertorul de ecran-scan convertor. Toate acestea,
inclusiv stocarea informaţiilor în circuite specializate, necesită anumite intervale de timp
245
pentru activarea circuitelor, transferul şi stocarea informaţiilor. Dacă aceste intervale de timp
nu sunt asigurate, anumite ţinte pot fi pierdute la o anumită scanare.
Sistemele radar, ARPA, pe baza informaţiile deja stocate în baza de date, sesizează aceste
evenimente şi avertizează sonor sau vizual operatorul radar. Oricum, procesorul de urmărire,
având deja identificate existenţa şi deplasarea ţintelor respective, prin predicţie poate evalua
poziţiile curente şi parametrii ţintelor şi păoate înregistra aceste informaţii la ficare scanare.
Dacă două ţinte sunt suficient de apropiate şi doar una este urmărită, calculatorul poate
deplasa fereastra de urmărire spre ţinta nedorită. Această ţintă, nedorită, urmărită automat,
se numeşte ţintă schimbată-target swop.
Sistemele radar, ARPA evaluează situaţiile de coliziune, avertizând prin diferite alarme video,
audio, perspectiva unei posibile situaţii de coliziune. Informaţiile referitoare la valorile
calculate prin predicţie ale distanţei şi timpului până la cel mai apropiat punct de coliziune
furnizate de sistemele ARPA sunt: CPA Clossest Point Approach şi TCPA - Time to Clossest
Point Approach. Aceste valori sunt afişate grafic sau alfanumeric pe display.
Valorile limită (minime) ale parametrilor CPA, TCPA pot fi setate la anumite valori dintr-o
gamă disponibilă Cercurile şi zonele de gardă (guard zones and rings) sunt o formă de
reprezentare grafică, în ecranul radar, a parametrului CPA.
Sistemul radar, ARPA furnizează o simulare a efectului manevrei navei proprii faţă de toate
ţintele, utilizând facilitatea TRIAL MANOEUVRE-încercare de manevră, fără a afecta
reactualizarea informaţiilor despre ţinte.
O altă facilitate oferită de sistemul radar, ARPA e referă la capabilitatea de afişare a liniilor
de navigaţie. Aceste linii de navigaţie (NAV lines), ajustabile în poziţie şi dimensiuni, se
utilizează pentru indicarea limitelor de navigaţie sau zonelor periculoase şi sunt extrem de
utile în pilotarea navelor.
Pot fi afişate, deasemeneni, puncte de drum (way points), diverse alte simboluri grafice, cu
care se pot edita hărţi de navigaţie. Acestea pot fi salvate, memorate şi apelate oricând.
Există posibilitatea editării, memorării unui anumit număr maxim de asemenea hărţi (de
246
exemplu cu sistemul ARPA Kelvin Hughes, Nucleus 2, se pot edita şi memora maxim 80 de
ţinte) şi, deasemeni, se pot apela hărţi de pe un suport de memorie extern.
247
11.2. SISTEM radar, ARPA. Schema bloc. Procesor ARPA. Interfaţarea sistemului
ARPA cu diverse echipamente navionice
Un sistem ARPA este alcătuit din unul sau mai multe sisteme radar navale care transmit spre
procesare informaţiile la cea mai importantă componentă - procesorul ARPA.
Conform celor stipulate de IMO şi IEC ( IMO - Resolution MSC 192 (79) (2004) ş. a & IEC
62388) sistemele radar sunt interfaţate prin interfeţe standardizate cu alte echipamente şi
sisteme de navigaţie, acceptânde date de intrare şi furnizând date de ieşire.
Un sistem radar, ARPA este interconectat cu celelalte echipamente şi sisteme de navigaţie

(girocompas, loch, sonar, ECDIS, GPS, pilot automat, AIS, etc) pentru că toate informaţiile
preluate de la aceste echipamente şi sisteme sunt utilizate în achiziţia şi urmărirea ţintelor
radar, în evaluarea situaţiilor de coliziune şi de altfel pentru toate facilităţile oferite de
sistemele moderne ARPA în navigaţie maritimă.
Procesoarele ARPA rămân componente extrem de importante ale sistemului radar.
Sistemele radar trebuie să fie capabile să poată primi date de intrare, deci să fie interfaţate,
cu următoarele sisteme şi echipamente de navigaţie:
- girocompas (a gyro-compass or transmitting heading device (THD);
- loch (a speed and distance measuring equipment - SDME);
- sisteme ce oferă informaţie de poziţie (an electronic position fixing
system - EPFS);
- AIS ( an Automatic Identification System (AIS);
- alţi senzori sau reţele ce oferă informaţii echivalente accepati de
IMO (other sensors or networks providing equivalent information
acceptable to the Organization).
Este necesar ca radarele să fie interfaţate cu senzori relevanţi în acord cu standarde de

performanţă internationale recunoscute.
248
Datele de ieşire ale sistemului radar trebuie să fie conform standardelor acceptate ca display
data ale sistemului definit ca the voyage data recorder (VDR).
In structura sistemelor moderne radar, ARPA, implementate cu tehnici digitale de conversie

de ecran (Digital Scanning Conversion - DSC techniques) există procesorul ARPA (figura
11.1) ce conţine următoarele subcomponente:
Placa de bază, în care sunt cuprinse:

Procesor central;
Controler de ecran;
Generator de grafică color.
Plotterul ARPA (ARPA Plotter), alcătuit din:

Procesor de corelaţie;
Circuite cu operare în timp real;
Procesor zone de gardă.
Bloc de urmărire ARPA , din componenţa căruia fac parte:

Procesor generator „START/STOP”
Procesor de urmărire;
Memorie partajată;
Memorie RAM/EPROM local partajată.
Display
Informaţiile radar sunt transmise la procesorul de urmărire de procesorul central (main

processor), prin memoria partajată (shared memory) şi printr-un ansamblu de circuite de
interfaţă (radar expansion circuits).
249
Procesorul de urmărire (Tracker Processor) calculează următoarele poziţii ale ţintelor, prin
algoritmi de estimare şi predicţie, pe baza informaţiilor de la procesorul de corelaţie
(Correlator Processor) despre poziţiile anterioare. Calculează, deasemeni, parametrii CPA,
TCPA şi parametrii asociaţi încercărilor de manevră (TRIAL MANOEUVRE).
Procesorul ZONE DE GARDĂ, procesorul generator START/STOP şi procesorul de

corelaţie comunică cu procesorul de urmărire prin memoria locală partajată (local shared
memory).
Procesorul de urmărire (Tracker Processor) transmite informaţiile la procesorul generator

START/STOP, estimând poziţia ţintei exprimată în coordonate polare (distanţă-relevment).
Informaţia unghiulară este decisivă în activarea unei anumite porţi corespunzătoare
relevmentului, şi, în timp real, când un numărător de distanţă (a range counter) ar trebui să
deschidă poarta corespunzătoare poziţiei corecte a semnalului radar ecou.
Închiderea/deschiderea porţii activează sau dezactivează circuitele logice discrete care

stochează pe perioada cât sunt active, distanţa până la ţintă detectată. Pe frontul descendent al
duratei de activaţie al porţii, procesorul generator START/STOP stochează azimutul
corespunzător semnalului radar ecou.
Procesorul generator START/STOP întrerupe procesorul de corelaţie, care transferă toate

informaţiile de la circuitele de poartă pentru a permite reutilizarea în timp real a componentei
hardware de achiziţie a ţintelor.
Procesorul de corelaţie analizează datele, furnizându-le blocului de urmărire, pentru o nouă

etapă de predicţie, filtrare.
Procesorul ZONE DE GARDĂ (Guard Rings Processor) lucrează într-o manieră similară cu
procesorul de corelaţie, dar operează într-un interval de timp mult mai mare, lungimea
cuvintelor distanţă/azimut este mai mare decât la procesorul de corelaţie (12 biţi, comparativ
cu 7 biţi), necesitând alte circuite de poartă în timp real.
Cu excepţia faptului că procesorul ZONE DE GARDĂ (Guard Rings Processor) necesită

informaţii complete despre poziţia ţintelor în timp ce pentru procesorul de corelaţie este
250
reactualizată doar informaţia de poziţie, conţinută în LSB –low significant bit, funcţionarea
celor două procesoare este identică.
Procesorul de corelaţie ia lista distanţelor şi relevmentelor de la circuitele de operare în timp

real şi calculează distanţa şi relevmentul ţintei cel mai probail a fi urmărită. Procesorul de
corelaţie recepţionează aceste date de la
Procesorul de urmărire, respectiv poziţia, obţinută prin predicţie, filtrare. Filtrarea

semnalului radar ecou are ca scop identificarea unor succesiuni de biţi (bit pattern),
corespunzători la trei ţinte consecutive.
Blocul IN OUT reprezintă un buffer interfaţă pentru datele recepţionate de sistemul de

recepţie şi interfaţă pentru gyro, loch, interfaţa serială NMEA 0183 şi NAVCARD.
Furnizează deasemeni semnalele de control ale circuitelor de interfaţă pentru emiţător,
receptor, monitor.
251
Figura 11.1. SISTEM ARPA - SCHEMA BLOC
PROCESOR DE CORELAŢIE
(CORRELATOR PROCESSOR)
CIRCUITE CU OPERARE ÎN
TIMP REAL
(REAL TIME GATES)
PROCESOR
ZONE DE GARDĂ
(GUARD RING PROCESSOR)
MEMORIE RAM/EPROM
PARTAJATĂ LOCALĂ
PROCESOR GENERATOR
(LOCAL SHARED MEMORY)
START-STOP
SEMNALE
RADAR
MEMORIE PROCESOR
TIMP REAL
PARTAJATĂ DE URMĂRIRE
(SHARED MEMORY) (TRACKER PROCESSOR)
PROCESOR
CENTRAL
CONTROLLER DE
ECRAN DISPLAY
GENERATOR DE
Semnale GRAFICĂ COLOR
de control
CONTROL
252
PLACA DE BAZĂ
11.3 Sistem RADAR, ARPA - PROCEDURI DE OPERARE
Facilităţile de operare şi afişare ale sistemelor moderne ARPA pot fi selectate cu ajutorul a trei
butoane şi a unui trackerball care controlează mişcarea unui cursor pe ecran.
• Trackerball, cursor şi butoane
Trackerball-ul este folosit pentru a poziţiona cursorul în meniul sau pe funcţia care
urmează a fi activată şi pentru a modifica diverşi parametri odată ce o anumită funcţie a fost
activată.
Cursorul este afişat ca + în interiorul zonei de afişare radar şi ca o săgeată în rest.

Atunci când o funcţie este activată, cursorul este repoziţionat pe funcţia selectată (în interiorul
zonei de afişare a radarului) ca un dreptunghi.
Butoanele sunt folosite pentru a activa, selecta o anumită funcţie, un meniu care a fost activat
precedent (EBL de exemplu, poate fi reactivat poziţionind cursorul în apropierea meniului şi
apăsând butonul central).
POWER ON\OFF şi iluminarea ecranului
Display-ul este pornit de butonul ON\OFF, aflat în partea stângă a consolei de afişare.
Ajustarea luminozităţii Zi\Noapte, a contrastului şi a nivelelor de alarmă Audio sunt
disponibile după selectarea opţiunii CRT, afişată în partea dreaptă, jos, a ecranului.
Oricând, apasând simultan cele 3 butoane, se poate mări contrastul şi luminozitatea.
253
DEGAUSS
Nuanţele de culoare ale afişajului pot fi alterate datorită prezenţei unor câmpuri
magnetice de intensităţi diferite. În cazul în care culoarea se degradează, se apasă
butonul DEGAUSS, aflat în partea dreaptă a consolei de afişare.
FUNCŢII
Zona 1 SISTEM RADAR (RADAR SYSTEM)
Standby, Run (Standby, Operare).

Selection of the Radar System (Selectarea sistemului radar).
Short, Medium,Long Pulse (Împuls scurt, mediu şi lung).
Tuning of the selected Radar and Performance Monitor (Acordul receptorului radar
selectat şi performanţele monitorului).
Correlation & Interference Rejection (Corelator şi rejecţia interferentelor.
Enhancement of Radar Signals & Sector Scan (Imbunătăţirea semnalelor radar &
Scanarea unui sector).
Zona 2 – MOD DE OPERARE (SCREEN MODE OF OPERATION)
Distanţe şi cercuri de distanţă Range and Rings -.

Relative Motion - Mişcare relativă.
True Motion –Mişcare reală
Centred Mode Display -Afişaj imagine excentrică
Nord Up
Course Up.
Head Up.
Heading Line- Linia prova
254
Zona 3 – NAVA PROPRIE ŞI PARAMETRI DE PLOTTING (OWNSHIP AND
PLOTTING PARAMETERS)
Ownship Parameters -Parametri caracteristici navei proprii.
Plotting Parameters - Parametri de plotting

Trial Parameters - Parametri de simulare de manevră.
Zona 4 - VRM, EBL ŞI SEMNALE DE CONTROL (VRM, EBL and SIGNAL

CONTROL)
Variable Range Marker - Marker electronic variabil de distanţă
Electronic Bearing Line - Marker electronic radial de relevment

Gain Setting -Reglajul amplificării
Rain Setting -Reglaj rain clutter
Sea Setting -Reglaj sea clutter
.
Zona 5 - DATE ŞI MENU-URI (DATA and MENUS)
Target DATA Information -Informatii despre ţintele achiziţionate şi urmărite

Menu-uri pentru facilităţi CRT, MAPS, TRIAL şi PLOT.
Zona 6 CONTROLUL CURSORULUI (CURSOR CONTROL AND MODE)

Pushbutton Selection -Selecţia butoanelor
Cursor Readout Mode -Afişarea informaţiei asociată poziţiei curente a cursorului
Sistemul radar şi Standby\Run
Funcţii
Run
Informaţiile radar selectate sunt afişate pe ecran. Sunt disponibile toate meniurile şi funcţiile.
255
Standby
Display-ul revine la starea de standby, ecranul radar nemaifiind afişat.
Imaginea conţine setul de instrucţiuni:
[GO TO TEST], [GO TO RUN], [GO TO MENUS]
Pentru a schimba starea de operare la Run, se apasă orice buton (la pornire, cursorul se afla pe
Run).
Pentru a schimba starea de operare a sistemului de la Run la Standby, se efectuează
următoarele acţiuni:
(1) Se poziţionează cursorul în opţiunea TX.
(2) Se apasă butonul central.
Pentru a alege sistemul radar, în condiţiile în care sunt instalate mai multe, se efectuează
următoarele actiuni:
• Se poziţionează cursorul în interiorul opţiunii TX. Meniul îşi va schimba culoarea şi vor
fi afisate alte trei optiuni chiar sub optiunea TX.
• Pentru a alege sistemul radar se apasă butonul stâng.
Poziţionarea cursorului şi facilităti iniţiale după selectarea Run:
După pornirea sistemului şi după selectarea opţiunii Run, va apărea o fereastră de dialog:
Dacă radarul a fost oprit, se verifică GYRO: cursorul se va poziţiona pe opţiunea GYRO
(partea deaptă de sus a ecranului). Pentru modificarea datelor GYRO, cu butoanele drepta şi
stânga simultan apăsate, cu trackerball-ul se incrementează/decrementează informaţia
GYRO.
După 30 de secunde de inactivitate a trackerball-ului/butoanelor, cursorul revine la poziţia

definită implicit la instalare.
256
Impuls scurt/mediu/lung (numai pentru radarul principal)
Sunt activate automat, numai pentru radarul principal (Master Radar), următoarele durate ale
impulsurilor emise, la selecţia următoarelor scale de distanţe:
Impuls scurt (SP short pulse) - 0.25 nm până la 1.5 nm.
Impuls mediu (MP medium pulse) - 3 nm până la 24 nm.
Impuls lung (LP long pulse) - 48 nm şi 96 nm.
Pentru selectarea duratei impulsului, se poziţionează cursorul în interiorul optiunii SP/MP/LP

folosind trackerball-ul. Vor fi afişate opţiunile care pot fi selectate în funcţie de scala de
distanţe aleasă. Pe scala de 3 nm, pot fi utilizate impulsuri de durată medie, scurtă sau lungă.
ACORD - TUNING
Permite reglarea manuală a receptorului radar (numai pentru radarul principal). Aceasta
reglare are efect limitat la sistemele cu control automat al frecventei.
Selecţie
Pentru accord manual se procedează astfel: se poziţionează cursorul in interiorul opţiunii

TUNE. Pentru acord se apasă orice buton, o bară roşie aparând sub bara de acord verde care
indică poziţia controlului. Miscati trackerball-ul pe axa Est/Vest pentru a optimiza reglajul.
Bara de control roşie se modifică pe măsură ce reglajul se schimbă. Bara de reglaj verde
atinge punctul maxim atunci când acordul este optim.
Afişarea transmisiilor SART (Search and Rescue Radar Transponder).
Pentru a afişa semnalele transmise de transpondere radar (SART), se efectuează sus, doar ca
bara de reglaj verde va trebui sa atinga punctul minim.
Testarea performanţelor sistemului de emisie – recepţie
257
Se verifică şi ajustează performanţele sistemul de emisie – recepţie prin afişarea
caracteristicilor PLUME - pentru emisie şi SUN pentru recepţie.
Selecţie
Cursorul se poziţionează în interiorul opţiunii MON. Se ţine apăsat orice buton. Plume şi Sun
apar în centrul afisajului radar până când butonul apăsat este eliberat. Pentru a activa
permanent funcţia, se repetă pasul anterior, apoi se apasă şi se ţine apăsat orice buton. In timp
ce se ţine apăsat, se pozitionează cursorul pe optiunea TUNE şi se apasă unul dintre celelalte
două butoane. Se eliberează ambele butoane; optiunea MON va fi încadrată în roşu şi va
rămâne astfel până va fi dezactivată.
Pentru a dezactiva MON se poziţionează cursorul pe optiunea MON şi se apasă orice buton.
BOOST
Îmbunatăţeşte calitatea imaginii radar. Poate fi folosit doar pentru scala de distanţe de 6 nm
sau pe o scală mai mare. Obiectele aflate în zona moartă, până la 1.5 nm fată de nava proprie,
nu vor fi afişate.
Selecţie
(1) Se poziţionează cursorul pe opţiunea VIDEO NORM (BOOST).
(2) Se selectează opţiunea dorită.
RANGE- Markeri electronici de distanţă - Cercuri fixe de distante (Fixed Range

Marker)
Scalele de distanţă pot fi schimbate de la 0.25 nm până la 96 nm.

Cercurile de distantă pot fi afişate pentru fiecare scală de distanţă, conform scalei selectate.
Pe scala de 0.75 nm sunt afişate trei cercuri, cinci la 0.25 nm şi 0.5 nm şi sase cercuri pentru
scale mai mari de 1.5 nm.
258
Selectarea scalei de distanţă
Pentru a schimba scala de distanţă, se efectuează următoarele:

(1) Se poziţionează cursorul pe opţiunea RANGE/RINGS. Vor apărea mai jos optiunile
DOWN, RING, UP.
(2) Se apasă butonul stâng pentru DOWN şi butonul drept pentru UP, până când distanţa
dorită este afişată în opţiunea RANGE/RINGS.
Scala de distanta [Nm] Distanţa dintre două Numărul cercururilor de

cercuri succesive distanţă
0.25 0.05 5
0.5 0.1 5
0.75 0.25 3
1.5 1.25 6
3.0 0.5 6
6.0 1.0 6
12.0 2.0 6
24.0 4.0 6
48.0 8.0 6
96.0 16.0 6
Cercurile de distanţă pot fi afişate sau nu, după cum este sau nu selectată din opţiunea
RANGE/RINGS varianta ON sau OFF.
MODURI PPI & PREZENTARE
Sunt disponibile următoarele moduri PPI (plan position indicated) & aspecte ale imaginii
radar:
(2) Relative motion – Mişcare relativă.
259
(3) True motion – Mişcare reală
(3) Centred Mode Display -Afişaj imagine excentrică Moduri PPI
(4) Head Up.

(5) Nord Up Aspecte ale imaginii
(6) Course Up. radar
Relative motion – Mişcare relativă
Display-ul este în modul PPI - Relative motion – Mişcare relativă.cu nava proprie
pozitionată în centrul zonei de afişare a imaginii radar sau în orice alt punct setat ca origine.
Toţi parametrii radar ai ţintelor se exprimă raportaţi la sistemul cu origine nava proprie. Toate
ţintele, cu excepţia navei proprii, au past trails- (imagini ale traiectoriei memorate).
Dacă nava proprie îşi schimbă drumul, direcţia celorlalte nave se modifică cursul cu acelaşi
unghi. Orice ţintă aflată pe direcţia de coliziune îşi păstrează poziţia, modificându-se doar
distanta. Tintele aparent staţionare se află pe un curs paralel în aceeasi direcţie şi cu aceeaşi
viteză ca a navei proprii.
True motion – Mişcare adevărată
Display-ul este în modul PPI - True motion – Mişcare adevărată, cu nava proprie
poziţionată undeva în zona imaginii radar, deplasându-se în direcţia şi cu viteza reală, în mod
normal spre centrul ecranului. Toate ţintele de pe ecran se deplasează cu viteze şi cursuri
reale, cu past trails-uri reale. Schimbările de drum ale navei nu afectează direcţiile afişate ale
ţintelor, dar HL indică schimbarea de drum. cursului.Orice ţintă aflată pe direcţia de coliziune
îşi păstrează poziţia, micşorându-se doar distanţa.
Centred Mode Display -Afişaj imagine excentrică
260
Display-ul este în modul PPI - Centred Mode Display -Afişaj imagine excentrică, considerat
un caz particular al modului PPI - True motion – Mişcare adevărată, cu nava proprie
poziţionată în centrul zonei de afişare a imaginii radar sau într-o poziţie excentrică
selectată.
Ecranul radar reflecta imaginea curentă, ca şi cum ar fi văzută de pe punte.Orice ţintă aflată
pe direcţia de coliziune îşi păstrează direcţia de drum, micşorându-se doar distanţa.
PREZENTARE- ASPECTE ALE IMAGINII RADAR
HEAD-UP
Display-ul reprezintă o imagine PPI Relative Motion, cu linia prova –Heading Line orientat la
0 grade. La o schimbare de drum cu un anumit unghi, imaginea radar se roteşte în sens invers
cu acelaşi unghi, astfel încât heading line este tot la grade, în partea de sus a ecranului.
Pe durata unui drum constant, ţintele staţionare se deplasează către partea de jos a ecranului
cu o viteză egală cu cea a navei proprii. Ţintele cu acelaşi curs şi viteza cu a navei proprii par
staţionare. Celelalte ţinte se deplasează cu o viteză şi direcţie determinate de rezultantele
vitezele şi direcţiile navelor şi ale navei proprii.
Această prezentare nu este disponibilă în modul PPI: True Motion.
NORD -UP
Imaginea radar este poziţionată astfel încât Nordul se află întotdeauna la 0 grade pe display.
Această prezentarea a poate fi selectată în toate cele trei moduri PPI: RM, TM, CD. Heading
Line HL indică direcţia de deplasare a navei proprii.
COURSE-UP
261
Este o prezentare stabilită de gyro, disponibilă în toate celelalte moduri, cu HL aliniat la 000
grade. Modificări ulterioare ale cursului vor atrage devierea HL-ului, dar imaginea nu se
roteşte.
Pentru a selecta NORTH UP/COURSE UP/ HEAD UP se poziţionează cursorul pe opţiunea

RM/TM/CD. Cu push-buttons se selectează opţiunea dorită.
Centred Display
Optiunea aceasta permite utilizatorului deplasarea imaginii într-o poziţie excentrică, în orice
direcţie intr-o proportie de maxim 70 % (mai putin la scala de 96 nm).
GYRO
Pentru a modifica indicaţiile giro-compasului: se poziţionează cursorul in interiorul

chenarului GYRO. Se apasă simultan şi pe push-butoanele stânga şi drepta, ajustând datele
deplasând trackerball-ul de-a lungul axei Nord/Sud.
SPEED – VITEZA
Viteza afişată în mod normal este cea preluată de la una din două surse posibile: de la lochul
vasului sau viteza setată manual (MAN). Orice loch, cu excepţia lochului Dopller, indică
viteza relativă faţa de apa mării.
Selecţie
Pentru a modifica viteza (manual) se pozitionează cursorul pe optiunea SPD. Dupa selectare,
apar opţiunile Log, Man, Dop (dacă loch-ul Doppler-ul este conectat). Se selectează Man, cu
butonul central apăsat se ajustează viteza mişcând trackerball-ul pe axa Nord/Sud.
ACHIZIŢIA şi AFIŞAREA INFORMAŢIILOR DESPRE ŢINTE
Pentru a plota şi obţine informaţiile despre ţinte, se procedează astfel:
262
(1) Se poziţionează cursorul pe ţintă, se apasă push-butonul ENTER PLOT, după care pe
ţintă apare un simbol specific. Se eliberează push-butonul.
(2) Datele despre ţintă, altele decât Range şi Relevment, se obţin după aproximativ o
secundă, timp în care procesorul ARPA reactualizeaza informaţiile.
(3) Afişarea datelor curente despre o ţintă se va face aducând din nou cursorul peste
simbolul afişat pe ţintă, care începe să clipească, operaţie urmată de apăsarea push-
butonului ENTER PLOT.
Pe display apare un chenar ca în exemplul de mai jos:
TARGET 04
BRG 045.2 (T)
RANGE 4.4 nm
COURSE 142.2 (T)
SPEED 3.2 kts
CPA 2.2 nm
TCPA 3.0 min
Parametrii afişaţi sunt:
TARGET - numărul asignat ţintei

BRG - Bearing, relevment
RANGE - Distanţa
COURSE – drumul navei
SPEED – viteza
CPA – Clossest Point Approach- Cel mai apropiat punct de coliziune
TCPA –Time to Clossest Point Approach- Cel mai apropiat punct de coliziune
Pot fi achiziţionate simultan zeci, chiar sute de ţinte cu sistemele ARPA moderne. Pot fi
plotaţi vectorii asociaţi ţintelor şi navei proprii, pot fi plotate poziţiile anterioare, traiectoriile
ţintelor şi navei proprii.
263
11.1. De la ce provine acronimul ARPA?
11.2. Care sunt parametrii afişaţi pentru ţinta achiziţionată?

de autoevaluare
11.1. Acronimul ARPA provine de la AUTOMATIC
RADAR PLOTTING AID.
11.2. Parametrii afişaţi pentru ţinta achiziţionată sunt:
TARGET - numărul asignat ţintei
BRG - Bearing, relevment

RANGE - Distanţa
COURSE – drumul navei
SPEED – viteza
CPA – Clossest Point Approach
TCPA – Time to Clossest Point Approach
264
11
1. Descrieţi conceptul ARPA.

2. Care este structura şi funcţionarea prcesorului ARPA?
3. Enumeraţi si descrieţi funcţii şi meniuri ARPA.
4. Cu ce echipamente de navigaţie se interfaţează sistemul
ARPA?
Recapitulare
Informaţiile conţin noţiuni referitoare la concept şi structura

sistemelor radar, ARPA. Sunt subliniate informaţiilor
referitoare la noi reglementări şi standarde IMO, IEC pentru
radare utilizate în navigaţie maritimă (IMO - Resolution
MSC 192 (79) (2004) ş. a & IEC 62388/2008).
Sunt prezentate facilităţile oferite de sisteme radar
implementate cu performanţe conform noilor standarde, în
navigaţie maritimă. Au fost prezentate meniurile şi funcţiile
de operare ale sistemelor radar utilizate în navigaţie
maritimă.
265
Concluzii
Concept, structură, facilităţi şi proceduri de operare ale

sistemelor radar utilizate în navigaţie maritimă, în
contextual noilor reglementări şi standarde IMO, IEC (IMO
- Resolution MSC 192 (79) (2004) ş. a & IEC 62388/2008),
au fost subiectele abordate.

2007.
Bucuresti, 1979.
Book Company, 2008.
266
1978.
Radar Equipment.
267
268
SISTEME DE NAVIGAȚIE INERȚIALE
CUPRINS

ÎNVĂŢARE
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 12
METODA INERŢIALA DE NAVIGAŢIE
12.1. Metoda inerţiala de navigaţie
12 12.2. Bazele teoretice ale navigaţiei inerţiale
12.3.
Principiul navigaţiei inerţiale
Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la

Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 12
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 12
269
270
• Familiarizarea cu concept şi structura sistemelor

inerțiale de navigație.
• Familiarizarea cu facilităţile oferite de sistemele
• Familiarizare cu aspecte fundamentale ale teoriei,
funcţionarii si construcţiei sistemelor inerţiale pentru
determinarea coordonatelor, vitezelor si unghiurilor
de rotaţie ale vehiculelor pe care sunt amplasate.
• Sublinierea, asimilarea, aprofundarea aspectelor
specifice practice, de operare ale sistemelor sistemelor
Sunt prezentate aspecte fundamentale ale teoriei, funcţionarii si construcţiei sistemelor

inerţiale pentru determinarea coordonatelor, vitezelor si unghiurilor de rotaţie ale
vehiculelor pe care sunt amplasate.
Aceste sisteme pot reprezinta subsisteme ale sistemelor integrate (complexe) de navigaţie
12.1. Metoda inerţiala de navigaţie
Metoda inerţiala de navigaţie se deosebeşte fundamental de celelalte metode prin modul de

determinare a coordonatelor, precum si prin caracteristicile tehnice, performantele si
posibilitatile de utilizare.
271
Metoda inerţiala utilizeazã in calculul coordonatelor vehiculului acceleraţia sa, determinata
prin intermediul unor dispozitive speciale denumite accelerometre.
Cu ajutorul unui bloc de calcul se determina viteza (integrând acceleraţia) si coordonatele

vehiculului (integrând viteza).
Din punctul de vedere al locului de amplasare a aparaturii de navigaţie, sistemele sunt

autonome daca întreaga aparatura de navigaţie este la bordul vehiculului si neautonome daca
o parte din aparatura se afla in exterior, la sol sau pe alte vehicule).
Avantajul esenţial al metodei inerţiale de navigaţie fata de celelalte metode este totala
insensibilitate a sistemelor inerţiale de navigaţie la perturbaţiile naturale si artificiale.
Navigatorul inerţial nu primeşte si nu transmite nici un semnal in exteriorul vehiculului.

Rezulta deci, avantajul invulnerabilitatii sistemelor inerţiale. Astfel, spre deosebire de cele
radiotehnice, care prezintã un grad ridicat de vulnerabilitate, sistemul inerţial de navigaţie
poate fi scos din funcţiune numai prin distrugerea vehiculului pe care este amplasat.
Un alt avantaj al sistemelor inerţiale de navigaţie consta in aceea ca zona de utilizare a lor este
nelimitata, spre deosebire de celelalte.
Aceastã metodã este totuşI mai puţin utilizatã în navigaţia maritimã, fiind cu succes utilizatã
în aeronavigaţie şi in mediul subacvatic.
Navigatorii inerţiali sunt total automatizaţi. Ei furnizeazã informaţii complete de navigaţie (

coordonate, viteze etc. ).
In concluzie, metoda inerţiala de navigaţie este superioara tuturor celorlalte metode din punct
de vedere al insensibilitatii la perturbaţiile naturale si la bruiaje, al condiţiilor de mascare, al
vulnerabilitatii, al siguranţei in funcţionare, al zonei nelimitate de utilizare etc.
Dezavantajele sistemelor inerţiale de navigaţie privind preţul de cost, gabaritul si precizia,

complexitate, au fost eliminate treptat prin adoptarea unor soluţii constructive noi si a
perfectionarii tehnologiilor de fabricaţie.
12.2. Bazele teoretice ale navigaţiei inerţiale
• Ecuaţia de mişcare a punctului material in raport cu sisteme de referinţa inerţiale

si neinertiale
In navigaţia inerţiala, poziţia curenta a vehiculului se determina din ecuaţiile dinamicii sale.
La baza mecanicii clasice sta ecuaţia fundamentala a dinamicii :
→
d2 r →
m 2 =F (1)
dt
272
in care :
- m – este masa punctului material
→
→ d2 r
- a= - acceleraţia
dt 2
→
- r - vectorul de poziţie al punctului material fata de sistemul inerţial
→
- F - rezultanta forţelor aplicate si a celor de legãtura .
Prin integrarea sistemului de ecuaţii scalare echivalent cu ecuaţia vectoriala de mai sus ,
ecuaţii corespunzãtoare axelor sistemului de referinţa inerţial OXYZ, se obţin coordonatele
curente x, y, z ale punctului material, ca funcţii de timp, de coordonatele iniţiale si de viteza
iniţiala ale punctului material.
Fie sistemul de referinţa O’X’Y’Z’ care executa o mişcare generala fata de sistemul de
referinţa inerţial OXYZ considerat fix. In cele ce urmeazã se va exprima ecuaţia de mişcare a
punctului material P in raport de sistemul de referinţa mobil O’X’Y’Z’ .
→
Notând cu r vectorul de poziţie al punctului P fata de sistemul ( triedrul ) de referinţa
→ →
mobil, cu V a si a a respectiv viteza absoluta si acceleraţia absoluta ale punctului P
(raportate la sistemul de referinţa fix ) ,
→ →
→ dr → d2 r
Va = ; aa = 2 (2 )
dt dt
→ →
cu V r si a r respectiv viteza relativa si acceleraţia relativa ale punctului P ( raportate la
sistemul de referinţa mobil ) ,
→ →
→
d r' → d2 r '
Vr = ; ar = (3)
dt dt 2
exista relaţiile următoare :
→ → →
Va =Vr +Vt
→ r r r
a a = ar + at + ac
r
S-a notat cu Vt viteza de transport ( viteza pe care ar avea-o punctul P fata de sistemul fix
daca ar fi imobilizat fata de sistemul mobil ) , a cãrui expresie este :
r r r r
Vt = V0 + ω × r ' (4)
r
V0 - viteza originii O’ fata de sistemul fix
r
ω - viteza unghiulara a sistemului mobil fata de cel fix .
r
S-a notat de asemenea, cu at acceleraţia de transport a punctului P ( acceleraţia pe care ar
avea-o punctul P fata de sistemul fix daca ar fi imobilizat fata de sistemul mobil ) ,
273
r r r r r r r
at = a0 + ε × r ' + ω × (ω × r ' ) (5 )
r
a0 - acceleraţia originii O’ fata de sistemul fix ,
r
ε - acceleraţia unghiulara a sistemului mobil fata de cel fix .
r
Acceleraţia Coriolis ac se calculeazã cu formula :
r r r
ac = 2ω × Vr (6 )
Ecuaţia (6) devine :

r r r r
mar = F − mat − mac (7 )
care reprezintã ecuaţia de mişcare a punctului material in raport cu sistemul de referinţa

r r
mobil. Aceasta ecuaţie, nefiind de forma mar = F , exprima faptul ca sistemul de referinţa
O’X’Y’Z’ este neinertial .
Prin integrarea sistemului de ecuaţii scalare obţinut prin proiectarea ecuaţiei vectoriale (7) pe
axele sistemului de referinţa neinertial O’X’Y’Z’ se obţin coordonatele curente x’, y’ si z’
ca funcţii de timp, de coordonatele iniţiale si de viteza iniţiala ale punctului P in raport cu
sistemul mobil .
r r
Atribuind termenilor ( − mat ) si ( − mac ) respectiv semnificaţia unei forte de inerţie de
r r
transport ( Ft ) si a unei forte de inerţie Coriolis ( Fc ) , ecuaţia (7) devine :
r r r r
d2 r '
m 2
= F + Ft + Fc (8)
dt
Tinand seama de expresiile (5 ) si ( 6 ) , ecuaţia (7) poate fi scrisa sub forma :

r r
d 2r ' r r r r r r r r
m 2 = F − m[ a0 + ε × r ' + ω × ( ω × r ' ) ] − 2 mω × Vr (9 )
dt
Daca sistemul de referinţa mobil efectueazã o mişcare rectilinie si uniforma in raport cu

r r r
sistemul de referinţa fix ( adicã a0 = ω = ε = 0 ) , ecuaţia ( 9 ) devine :
r r
d 2r '
m 2 = F (10)
dt
care exprima concluzia ca orice sistem de referinţa aflat in mişcare rectilinie si uniforma fata
de un alt sistem de referinţa inerţial este, de asemenea, un sistem de referinţa inerţial .
274
r
Condiţia de repaus a punctului material in raport cu sistemul OXYZ este F = 0 , in timp ce
in raport cu sistemul O’X’Y’Z’ este
r r
Vr = ar = 0 (11)
echivalenta cu urmãtoarea
r r
F + Ft = 0 (12)
In univers nu exista sisteme pur inerţiale, ci cvasiinertiale. Acestea pot fi considerate cu buna
aproximaţie sisteme inerţiale. Daca se alege un sistem de referinţa cu originea in centrul
Pamantului si cu axele orientate către trei stele îndepărtate
(sistemul geocentric) , acesta poate fi considerat inerţial daca mişcarea vehiculului se
efectuează in apropierea Pamantului si are o durata scurta .
Un asemenea sistem este numit sistem inerţial heliocentric .
Pentru probleme de complexitate deosebita care vizeazã mişcarea relativa a planetelor

Sistemului Solar se aleg sisteme de referinţa inerţiale legate de centrul Galaxiei noastre sau de
anumite stele semnificative din constelaţiile “apropiate”. Astfel de sisteme sunt numite
sisteme inerţiale astrale .
• Ecuaţia de mişcare a punctului material in raport cu sisteme de referinţa legate

de Pamant
In navigaţia maritimă intereseaza in mod deosebit mişcarea vehiculului fata de sisteme de

referinţa legate de Pamant. Un astfel de sistem de referinţa este neinertial, deoarece nu are o
mişcare rectilinie si uniforma in raport cu sistemul heliocentric.
Mişcarea unui vehicul fata de sistemul heliocentric este o mişcare absoluta.

Mişcarea vehiculului fata de un sistem legat de Pamant este o mişcare relativa, iar mişcarea de
revoluţie a Pamantului in jurul Soarelui este o mişcare de transport.
Ecuaţia de mişcare a vehiculului considerat drept punct material in raport cu sistemul mobil
legat de Pamant este de forma:
r
r F r r r r r r r drr '
ar = − [ a0 + ε × r ' + Ω × ( Ω × r ' ) ] − 2 Ω × (13)
m dt
r r
in care Ω si ε sunt respectiv viteza unghiulara si acceleraţia unghiulara a le Pamantului
fata de axa de rotaţie proprie; celelalte notaţii au semnificaţiile din subparagraful precedent .
r
Expresia forţei F este urmãtoarea :
r r r r r r r
F = Fint + Fext = Fint + Fs + Fp + Fl (14 )
in care
r
• Fint este rezultanta forţelor interioare ale vehiculului (de tracţiune, etc.)
275
r
• Fext - rezultanta forţelor exterioare vehiculului ( forte de atracţie universala )
r r r
• Fs , Fp , Fl sunt respectiv forţele de atracţie ale Soarelui, Pamantului si Lunii exercitate
asupra vehiculului .
Forţele Fs , Fp , Fl au expresiile urmãtoare :

M m
Fs = K s2 = m ⋅ as
ds
M pm
Fp = K = m ⋅ ap (15 )
d p2
Mlm
Fl = K = m ⋅ al
d l2
in care K este constanta atracţiei universale ; Ms , Mp , Ml - masele Soarelui, Pamantului,

Lunii ; as , ap , al – acceleraţiile vehiculului fata de Soare, Pamant , Luna .
Deoarece Pamantul este situat intr-un câmp de forte de atracţie universala, expresia
acceleraţiei Pamantului ( centrului Pamantului ) fata de Soare (sistemul heliocentric) este :
r r
r r r Fps Fpl
a0 = a ps + a pl = + (16 )
M p Ml
r r r r
unde a ps si a pl sunt acceleraţiile Pamantului fata de Soare si fata de Luna, iar Fps si Fpl
sunt forţele de atracţie universala ale soarelui si respectiv Lunii asupra Pamantului :
M pM s
Fps = K
d ps2
(17 )
M pM l
Fpl = K
d pl2
dps , dpl fiind distanta dintre centrele Pamantului si Soarelui, respectiv dintre centrele
Pamantului si Lunii .
r
Viteza de rotaţie diurna a Pamantului fiind aproximativ constanta, ε este neglijabila si (13)
devine :
r
r Fint r r r r r drr '
ar = + ap − Ω × ( Ω × r ') − 2 Ω × (18 )
m dt
Ultimii doi termeni din membrul drept al ecuaţiei (18) evidentiaza caracterul neinertial al
sistemelor de referinţa legate de Pamant. Daca viteza unghiulara a vehiculului are valori mici,
se poate neglija ultimul termen al ecuaţiei (18) .
In cazul in care vehiculul se deplaseazã in apropierea Pamantului ,
r r r r r
ap − Ω × ( Ω × r ) = g (19 )
r
g - vectorul acceleraţie gravitaţionala.
276
In aceste condiţii, ecuaţia (18) devine :
r
r Fint r
ar = +g (20)
m
Ecuaţia ( 3.23 ) justifica faptul ca, in condiţiile de mai sus, sistemul de referinţa legat de
Pamant poate fi considerat inerţial.
12.3. Principiul navigaţiei inerţiale
• Accelerometrul si semnificaţia indicaţiilor sale
Pentru mãsurarea acceleraţiei de translaţie a vehiculului in raport cu un sistem de referinţa se

folosesc accelerometrele. Fiecare accelerometru mãsoarã componenta acceleraţiei de
translaţie a vehiculului corespunzãtoare axei sale de sensibilitate.
Principial, accelerometrul este constituit dintr-o masa inerţiala care poate culisa sub acţiunea
acceleraţiei intr-o carcasa tubulara, comprimând sau destinzând doua resorturi fixate de
capetele carcasei.
Axa de sensibilitate a accelerometrului reprezintã direcţia de deplasare a masei inerţiale (axa

de simetrie a carcasei ).
Pentru mãsurarea componentei acceleraţiei dupã o anumita direcţie, se impune montarea

accelerometrului cu axa de sensibilitate paralela cu acea direcţie.
Fie accelerometrul A montat in centrul de masa al vehiculului S , având drept axa de
sensibilitate axa OY ( fig.1 a ).
Considerând in general drept axa de sensibilitate a accelerometrului axa w – w’ , asupra

r
masei inerţiale a accelerometrului actioneaza urmãtoarele forte : greutatea G a masei
r r r
inerţiale m , forţa de inerţie Fi , reactiunea normala N , forţa elastica Fe a resortului R si
r
forţa de frecare Ff ( fig.1 b ).
Ecuaţia de echilibru a forţelor, astfel încât accelerometrul sa fie in repaus relativ fata de
vehicul, este urmãtoarea :
r r r r r
mg + N + F f + Fe = ma (21 )
Acceleraţia se exprima din ecuaţia de mişcare a centrului de masa a vehiculului in raport cu

sistemul de referinţa inerţial OXYZ
277
r
r r F
a=g+ (22 )
M
r
in care F reprezintã rezultanta forţelor negravitationale ce actioneaza asupra vehiculului , iar
M - masa vehiculului.
Introducând expresia acceleraţiei data de (21) in ( 22 ) se obţine ecuaţia :

r r r m r
N + F f + Fe = F (23 )
M
Considerând frecarea neglijabila si proiectând (23) pe axa de sensibilitate a accelerometrului,

rezulta expresia deplasării masei inerţiale :
m r r r
lw = ( a − g ) w (24 )
k
r
in carek = Fe / m este constanta elastica a resortului , iar w - versorul axei de sensibilitate.
Considerând drept axe de sensibilitate axele sistemului de referinţa inerţial pe care sunt
montate accelerometrele Ax , Ay , Az( fig. 2 ) , se pot scrie expresiile de forma (24)
corespunzãtoare deplasãrii elementelor elastice ale accelerometrelor :
m r r r
lx = ( ax − g x ) i
k
m r r r
ly = ( ay − g y ) j (25)
k
m r r r
lz = ( az − g z ) k
k
r r r
unde i , j , k reprezintã versorii axelor sistemului de referinţa inerţial.
Din (25) rezulta :
⋅ k
x = lx + g x
m
⋅ k
y = ly + g y (26)
m
⋅ k
z = lz + g z
m
Structura de calcul a poziţiei si vitezei vehiculului in raport cu sistemul de referinţa inerţial

este prezentat in fig. 3 .
• Sisteme de navigaţie inerţiala fara platforma
278
O varianta de navigator inerţial este cea fara platforma. Accelerometrele sunt montate direct
pe structura vehiculului ( ca in fig. 2 ) , deosebirea constând in aceea ca se considera cazul
real al miscarii generale a vehiculului in jurul centrului sau de masa. Pentru compensarea
deviaţiilor unghiulare ale axelor de sensibilitate ale accelerometrelor ( orientate dupã axele
CX’ , CY’ , CZ’ ale vehiculului ) fata de axele sistemului de referinţa inerţial, sistemele de
navigaţie sunt echipate cu blocuri de calcul.
r r r
Vectorul a * = a − g se exprima
r r r r
a * = a*x ' i ' + a*y ' j ' + a*z ' k ' (27)
in raport cu sistemul de referinţa mobil si

r r r r
a * = a*x i + a *y j + a*z k (28)
in raport cu sistemul inerţial OXYZ .
Pentru determinarea coordonatelor centrului de masa C al vehiculului in raport cu sistemul

de referinţa inerţial este necesar sa se calculeze componentele ax* , ay* , az*
.
Dar accelerometrele mãsoarã componentele ax’* , ay’* , az’* .
Dependentele intre aceste componente se exprima prin relaţia :

a*x  cosα xx ' cosα xy ' cosα xz '  a*x ' 
 *    *
a y  = cosα yx ' cosα yy ' cosα yz '  ⋅ a y '  ( 29 )
 *  cosα cosα cosα   * 
a z   zx ' zy ' zz '   a z ' 
unde áij sunt unghiurile dintre axele sistemului mobil CX’Y’Z’ si axele sistemului inerţial
OXYZ. Deci pentru determinarea componentelor acceleraţiei corespunzãtoare axelor paralele
cu sistemul de referinţa inerţial, se impune cunoaşterea permanenta a unghiurilor Euler, ale
cãror valori depind de evoluţia vehiculului.
Determinarea acestor unghiuri poate fi realizata in trei moduri :

• prin mãsurare directa ;
• prin determinarea vitezelor unghiulare de rotaţie ale vehiculului in jurul axelor de
sensibilitate ;
• prin determinarea acceleraţiilor unghiulare de rotaţie ale vehiculului in jurul axelor de
sensibilitate.
Determinarea unghiurilor prin mãsurare directa se realizeazã prin intermediul unor

traductoare de unghi si a unui dispozitiv de generare la bordul vehiculului a sistemului
inerţial, cu ajutorul unor dispozitive optice sau a echipamentelor giroscopice.
279
In a doua varianta, determinarea unghiurilor se face prin integrarea vitezelor unghiulare de
rotaţie ale vehiculului in jurul axelor de sensibilitate. Se determinã vitezelor unghiulare prin
intermediul indicaţiilor accelerometrelor, amplasate cate doua pe fiecare axa de sensibilitate,
la distante egale de centrul de masa al vehiculului.
Ca urmare a acestui mod de dispunere a accelerometrelor se pot determina acceleraţiile axiale.

Astfel se determina atât acceleraţiile corespunzãtoare axelor de sensibilitate, cat si vitezele
unghiulare ale axelor.
Acceleraţia sesizata de accelerometrul A1 se exprima prin relaţia :

r r r r r r r r
a *A1 = a + ω × (ω × lx i ' ) + ( ε × lx i ' ) − g x i ' (30 )
in care :
r
a - acceleraţia centrului de masa ;
r
ω - viteza unghiulara ;
r
ε - acceleraţia unghiulara a vehiculului in raport cu sistemul inerţial .
Dezvoltând dublul produs vectorial si tinand seama ca accelerometrul sesizeazã doar proiecţia
r
vectorului a *A1 pe axa de sensibilitate, se obţine :
a*A1 = ax ' − lx (ω y2 + ω z2 ) − g x (31)
A treia varianta presupune determinarea unghiurilor prin dubla integrare a acceleraţiilor

unghiulare ale vehiculului.
Acceleraţiile unghiulare se determina prin intermediul acceleraţiilor axiale ale vehiculului.

Pentru mãsurarea acceleraţiilor axiale se folosesc 6 accelerometre dispuse perpendicular pe
axele de sensibilitate, cate doua pe fiecare axa.
Accelerometrele sesizeazã acceleraţiile corespunzãtoare axelor de sensibilitate paralele cu ele.
Existã trei variante de navigatori inerţiali: cu platforma inerţiala, cu platforma mobila si fara
platforma.
• Navigatorul cu platforma inerţiala cuprinde un calculator de coordonate relativ simplu, dar

sistemul de stabilizare a platformei este complex. Acestui tip de navigator îi sunt specifice
erorile datorate abaterilor axelor platformei fata de axele sistemului inerţial ca urmare a
imperfecţiunilor de ordin tehnic ale sistemului de stabilizare.
• Navigatorul cu platforma mobila are un sistem de comanda a rotirii platformei fata de

sistemul de referinţa inerţial dupã un program impus. Avantajul unui astfel de navigator
este acela ca furnizeazã direct coordonatele vehiculului in raport cu sistemul de referinţa
neinertial.
• Navigatorul inerţial fara platforma are un numãr dublu de accelerometre, constructiv este
simplu (nemaiavand platforma inerţiala si sistemul ei de stabilizare), dar blocul de calcul
280
al coordonatelor este mult mai complex decât cel al navigatorilor inerţiali cu platforma
mobila sau inerţiala.
Alegerea variantei de navigator se face in funcţie de caracteristicile navei sau vehiculului

aerospaţial, de specificul misiunii si de alte criterii.
Navigatorii inerţiali oferã posibilitatea determinãrii orientãrii vehiculului in spaţiu. Se pot

determina unghiurile de ruliu, tangaj si giraţie.
281
12.1. Care este ecuaţia de mişcare a punctului material in raport cu
sisteme de referinţa legate de Pamant?
12.2. Descrieți succint metoda de navigație inerțială.

de autoevaluare
12.1. Ecuaţia de mişcare a vehiculului considerat drept punct material
in raport cu sistemul mobil legat de Pamant este de forma:
r
r F r r r r r r r drr '
ar = − [ a0 + ε × r ' + Ω × ( Ω × r ' ) ] − 2 Ω × (13)
m dt
r r
in care Ω si ε sunt respectiv viteza unghiulara si acceleraţia
unghiulara a le Pamantului fata de axa de rotaţie proprie.
12.2. Metoda inerţiala de navigaţie se deosebeşte fundamental de

celelalte metode prin modul de determinare a coordonatelor, precum si
prin caracteristicile tehnice, performantele si posibilitatile de utilizare.
Metoda inerţiala utilizeazã in calculul coordonatelor vehiculului

acceleraţia sa, determinata prin intermediul unor dispozitive speciale
denumite accelerometre.
Cu ajutorul unui bloc de calcul se determina viteza (integrând

acceleraţia) si coordonatele vehiculului (integrând viteza).
282
12
5. Care este principiul navigației inerțiale?

6. Descrieţi un accelerometru.
7. Care sunt parametrii măsurați ȋn navigația inerțială?
Recapitulare
Informaţiile conţin noţiuni referitoare la concept şi descriere

a sistemelor de navigație inerțială.
Sunt prezentate conceptul de navigație inerțială, noțiunea și
conceptul de accelerometru, paramatrii de navigație măsurați
și facilitățile oferite de navigația inerțială.
Concluzii
Concept, structură, metode, facilitate și avantaje ale metodei

de navigație inerțială au fost subiectele abordate.
283
Bibliografie
1. Aron I., Lungu R., Cismaru C.“Sisteme de navigaţie
aerospatiala”Scrisul Romanesc , Craiova , 1989.
2. Aron I.“Aparate de bord pentru aeronave”Editura Tehnica ,
Bucureşti , 1984.
3. Belea C., Lungu R., Cismaru C.“Sisteme giroscopice si aplicaţiile
lor”Scrisul Romanesc, Craiova, 1986.
4. Broxmeyer Ch.“Inertial navigation systems”Mc Graw-Hill Book
Co.Inc , New York , London , 1964.
5. Carpentier J. , Radix J.C. , Bouvet J. , Bonnevalle G.“Navigation
par inertie”Dunod, Paris, 1962.
6. Faure P., s.a.“Navigation inertielle optimale et filtrage
statistique”Dunod , Paris , 1971
7. Nita M.M. , Aron I.“Navigaţia inerţiala”Editura Militarã ,
Bucureşti, 1971.
8. Pomikaev I.I. , Selezniev V.P. , Dmitrocenko L.A.“Navigationnie
pribori i sistemi”Izd. “Masinostroenie”, Moskva, 1983.
9. Sliv E.I.“Prikladnaia teoria inertialnoi
navigatii”Izd.“Sudostroenie”Leningrad , 1972.
10. Solodovnikova B.B.“Tehniceskaia kibernetika. Ustroistva i
elementi sistem avtomaticeskogo regulirovanaia”Kniga 1 , Izd.
“Masinostroienie” , Moskva, 1973.
284
BIBLIOGRAFIE
10. Ionesi D., Codruţa Pricop, Elemente de tehnica antenelor radar şi de radiocomunicaţii,
Ed. Leda & Muntenia, Constanţa, 1999.
11. Codruţa Pricop, Bazele radiolocaţiei navale. Circuite de microunde Teorie şi aplicaţii,, Ed.
DADA, Constanţa, 1999.
12. Codruţa Pricop, Procesarea wavelet a semnalelor radar, Ed. MATRIX ROM, Bucureşti,
1999.
13. Kunsel Izet Unsalan, Codruta Pricop, Echipamente şi Sisteme Integrate de Navigaţie,
Indrumar de laborator, Ovidius University Press, Constanta, 2001.
15. Alan J-Fenn, Adaptive Antennas for Phased Array for Radar and Communications,
Artech House, London, 2007.
16. R. Lownsborough, D.Calcutt, Electonic Aids to Navigation: Radar and ARPA,
ed.Edward Arnold, London,U.K.,1993.
17. Peter W. East, Microwave System Design Tools and EW Applications, Second Edition,
Artech House, London, U.K., 2007.
18. T.Tebeanu, A.Spornic, Oscilatoare de microunde, Ed.Tehnică, Bucuresti, 1990.
19. D.D.Sandu, Dispozitive electronice pentru microunde, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
20. A. W. Rihaczek, Principles of High Radar Resolution, Artech House, London,
U.K.,1996.
21. George, Rulea Radiolocaţie, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1979.
22. George, Rulea, Bazele teoretice şi experimentale ale Tehnicii Microundelor, Editura
23. Skolnik, Merrill, Introduction to Radar Systems, Mc. Graw Hill Book Company, 2008.
24. Mark A Richard, James A. Scheer, William A. H (edited by), Principles of Modern
Radar: Basic Principles, The New Face of Radar 101 – Modern and Comprehensive,
SCITECH Publishing, Inc., Raleigh, USA, April 2010.
26. GMDSS-Handbook, London ,U.K., 2004.
27. IMO, Norwegian programme,1991/1997 publ de IMO , în U. K. -Ashford Press,
Southampton, programe alcătuite în acord cu recomandările Norwegian Maritime
285
Directorate, Oslo, Norway. Module 12 – Communications Module 3 -Electronic
Navigational Aids
28. STCW 95 code, sect. B-I/12- Guidance regarding the use of simulators //TRAINING
AND ASSESSMENT IN RADAR OBSERVATION AND PLOTTING+ IMO
Assembly Resolution A.483(XII). IMO Assembly Resolution A.482(XII) Training in
the use of ARPA
29. IMO Model Course 1.08 related to The Operational Use of Automatic Radar Plotting
Aids Training
30. IMO Model Course 1.09 related to Radar Simulator, publ de IMO , în U. K. -Ashford
Press, Southampton, programe alcătuite în acord cu recomandările Norwegian
Maritime Directorate, Oslo, Norway.
31. International Conference on Training and Certification for Seafarers Res. 20 - Training
in the use of collision avoidance aids (STCW),1978. as ammended 1995.
32. SOLAS-International Convention for the Safety of Life at Sea, 2004 consolidated Edition,
IMO, London, 2004 & SOLAS Amendaments 2003, 2004, & 2005 & SOLAS
Amendaments 2006 (chapter IV, V, VI).
33. IMO Assembly Resolution A.222(VII) Performance Standards for Navigational Radar
Equipment.
34. IMO Assembly Resolution A.278 (VIII) Supplement to the Recommendation on
Performance Standards for Navigational Radar Equipment.
35. IMO Assembly Resolution A.477 (XII) Performance Standards for Radar Equipment.
36. IMO Assembly Resolution A.820 (19) Performance standards for navigational radar
equipment for high-speed craft.
37. IMO Assembly Resolution A.823 (19) Performance standards for Automatic Radar
Plotting Aids (ARPAs).
38. Resolution MSC 192 (79) adopted in 6 Dec 2004 – Adoption of the Revised
Performance Standards for Radar Equipment.
39. Resolution MSC 191 (79) – Performance Standards for The Presentation of Navigation
–Related Information on Shipborne Navigational Displays.
(including Annex 4 – Recommendations on Performance Standards for Radar
Equipment).
286
42. IEC62388: Maritime navigation and radiocommunication equipment and systems –
Shipborne radar – Performance requirements, methods of testing and required test
results.
287

04 ERN Model Curs - 2017 Carte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

04 ERN Model Curs - 2017 Carte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CODRUŢA PRICOP

Tehnoredactare computerizată Codruţa Pricop

Consultanţi ştiinţifici: Ing. Aurelian Sorinel CALINCIUC,

Editura NAUTICA, 2017

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:

Cartea se adresează studenţilor şi tuturor celor interesaţi de radionavigație și

UNITATEA DE TITLUL PAGINA

1.3. Ghiduri de undă uniforme cu mod de 37

1.5 Dispozitive pasive pentru microunde 53

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 65

2.2. DIODA TUNEL. Amplificatoare cu diode 66

2.3. DIODA VARICAP. Aplicaţii 70

2.4. DIODA GUNN. Aplicaţii: oscilatoare şi 72

2.5. DIODA IMPATT. Aplicaţii: oscilatoare şi 73

2.6.. DIODA PIN. Aplicaţii 78

3.2. Antene utilizate in radiocomunicaţii, 95

5 5.2. Fenomenul de retrodifuzie (scattering) 130

5.3 Secţiunea Eficace Radar 131

7 Network, reţea de formare a impulsurilor

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 8 185

8.3. Receptoare radar: reglaje in receptoare 201

Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la 204

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 9 211

9.2. Sea clutter. Detecţia ţintelor în prezenţa 215

10 Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la 227

RADAR UTILIZAT IN NAVIGAŢIE MARITIMĂ – 239

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 11 241

CIRCUITE SI TEHNOLOGII SPECIFICE DE MICROUNDE

UNITATEA DE TITLUL PAGINA

1.2. Ghiduri de undă 22

1.3 Ghiduri de undă uniforme cu mod de 37

1.5 Dispozitive pasive pentru microunde

Teste de autoevaluare, răspunsuri şi comentarii la 57

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

• Familiarizarea cu notiuni de radiotehnică, definirea

SPECTRUL DE FRECVENŢE PENTRU COMUNICAŢII

Din spectrul electromagnetic enumerăm următoarele benzi de frecvenţă importante pentru

Tehnica microundelor este un domeniu al radiotehnicii care se ocupă cu studiul şi aplicarea

Radiotehnica utilizează propagarea undelor electromagnetice, fenomen despre care se pot

In funcţie de raportul D / λ , circuitele se pot clasifica în:

Extensia spre frecvenţe ultraînalte a fost consecinţa dezideratului impus de creşterea

Microunde: condiţii de propagare şi radiaţie

Structura şi comportamentul circuitelor de microunde sunt influienţate radical de valorile

Proprietăţi generale ale circuitelor de microunde

Exemple de circuite liniare:

Cele două mărimi pot fi interschimbate.

In teoria circuitelor, dualitate există între [U ], [I ], [ Z ], si , [I ], [Y ], [U ] .

Ca aplicaţii ale microundelor pot fi enumerate următoarele:

Alt avantaj este directivitatea antenelor de microunde.

Motivul pentru care se utilizează purtătoare de microunde este fenomenul de propagare

Tehnologiile actuale au permis implementarea unor radare ultramoderne, cu circuite

Implementarea radarelor navale cu tehnici ultraperformante de procesare digitală de semnal

Câmp electromagnetic. Sursele câmpului electromagnetic. Radiaţia electromagnetică.

Marimile vectoriale ce descriu campul electromagnetic sunt:

E , H - intensitatea campului electric respectiv intensitatea campului magnetic;

D , B - inductia electrica, respectiv inductia magnetica;

σ  Sm −1  -conductivitate electrica a mediului.

Prin aplicarea legii conservării energiei în cazul câmpului electromagnetic, se pune în

Mărimea ∇ ⋅ (E × H ) = S se numeşte vectorul Poynting. El exprimă curgerea instantanee a

energiei câmpului electromagnetic prin unitatea de suprafaţa normală direcţiei lui S ;

Mărimea E ⋅ J c măsoară rata de disipare ( E ⋅ J c > 0 ), sau de generare ( E ⋅ J c < 0 ) a

energiei câmpului electromagnetic. S-a notat cu J c densitatea de curent de conductie.

În probleme de radiaţie a câmpului electromagnetic, probleme frecvent întâlnite în teoria