Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În studiul din 1935, „Introducere în poezia lui Ion Barbu”, Tudor Vianu clasifică
opera lui Ion Barbu în trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică. Prima
etapă este cea a versurilor publicate între 1919 - 1920 în revista „Sburătorul”: „Lava”,
„Copacul”, „Munții”. În ciuda numelui acordat acestei etape creatoare barbiene, lirica
acestuia din faza de debut depățește parnasianismul, întrunind caracteristici ale
poeziei pure dublate de elemente romantice. Poeziile aparțin unui univers tematic
divers, întrucât Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului și ale
florei, evocă zeități mitologice sau surprinde procese de conștiință.
Ultima etapă, cea ermetică, își trage numele din faptul că se definește drept o
perioadă de „încifrare a semnificațiilor”. În timpul trecerii de la etapa anterioară la
cea ermetică a existat un moment de tranziție („Oul dogmatic”, „Ritmuri pentru
nunțile necesare” sau „Uvedenrode”, în care se păstrează încă legătura cu etapa
anterioară prin pasajele descriptive și prin cele narative, care fac poezia mai ușor de
înțeles și descifrat). Poeziile menționate se află în strânsă legătură cu ideea nunții,
înțeleasă ca pătrundere în miracolul creației universale.
Fenomenul artistic barbian s-a născut ca urmare a fuzionării poeziei cu matematica.
Din acest motiv, poezia lui este vizibil deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, cu
precădere din pricina caracterului ei ermetic. Ion Barbu s-a stins din viață în data de
11 august 1961, la București.