"Lectia despre cub", cu care se deschide volumul "Operele imperfecte" (1979) este o

incercare de a recompune lumea esentelor, prin figurile geometrice poetul aspirand la

perfectiune, ca o expresie a intregului, a zonelor pure ale cuvintelor. Poezia poate fi considerata
si o arta poetica, b incercare de transpoetizare, de recompunere geometrica a arhetipului
universal, din care se desprind i arhetipurile particulare, biologice sau anorganice. Tehnica de a
compune matrixul spatio-temporal al lumii primare, esentiale, este perfecta:

"Se ia o bucata de piatra,

se ciopleste cu o dalta de sange
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze,
pana cubul iese perfect",

intr-un demers ce se lapropie de perfectiunea primordiala: omul, parte a acestei matrice initiale,
este realizat, in unele mitologii, din piatra sau pamant; "dalta de sange" semnifica modelarea
genetica a componentei biologice a arhetipului general; "ochiul lui Homer" reprezinta
cunoasterea, in timp ce razele - componenta energetica, imortalizatoare a arhetipului-matrix al
multiversului. in acest moment de (convergenta a principiilor prime, cubul iese perfect. Urmeaza
desfasurarea temporala, insufletirea jcubului arhetipal, realizat, ca in cazul lui Pygmalion, prin
intermediul unei vraji divine:

"Dupa aceea jse saruta de nenumarate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei."

Ultima parte a acestei imagini astfel edificate a lumii consta in gestul insolit al unui miurg
buclucas de a crea imperfectiunea:

"Dupa aceea se ia un ciocan

si brusc se sfarama un [colt de-al cubului."
Creatia impune, deci, in aceasta viziune, o amendare a ideii de perfectiune, ipoate rezultata din
vointa demiurgica, dupa care opera nu trebuie sa egaleze originalul. Ideea de distrugere a
arhetipului perfect, prin aceasta insolita sfaramare a coltului unui cub perfect, prin crearea unei
discontinuitati existentiale a omului efemer, ce nu-si conserva sufletul decat intr-o ; forma
imperfecta, fara memoria vietii anterioare, este expresia unei legitati ascunse, irationale.
Rezultatul, in plan concret, ramane nostalgia perfectiunii: "Toti, dar absolut toti zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colt sfaramat!".

Perfectiunea arhetipului degradat, transformat in obiect profan, arata ca fiintelor si obiectelor

lumii reale le lipseste totusi foarte putin pentru a ajunge la starea de perfectiune eterna, de
refacere a conditiilor lumii paradiziace. s5d443se47nco Teme si motive ale poeziei "Lectia
despre cub"
. Perfectiunea formala a obiectului, metafora a oricarei "forme materiale", animata sau
inanimata. Acest cub ar putea fi chiar o parabola a existentei umane, a omului caruia ii lipseste
tocmai un "colt" pentru a fi perfect.
. Mesterul creator care determina "imperfectiunea" cubului; poetul este un Hefaistos, un
demiurg ce realizeaza o "opera imperfecta".

. Aspiratia catre perfectiune, creata tocmai de aceasta "imperfectiune" a operei.

. Demiurgul creator de "opere imperfecte", rasfrante asupra intregii lumi cunoscute.
. Creatia energetica a cubului: "se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect".

. Inocenta operei de arta perfecta, pana cand aceasta devine imperfecta, este data de sarutarea
cu "gura infantei". Regretul de a nu putea crea o "opera perfecta", rezistenta trecerii timpului.
Nichita Stanescu creeaza o adevarata ars poetica, un manifest impotriva "operelor imperfecte".

Lumea, in viziunea stanesciana, este creata "imperfect", iar operele perfecte sunt ele insesi
trecatoare, dovada stand faptul ca un colt al cubului poate fi spart, oamenii limitandu-se sa
constate vatamarea, ca simpli spectatori:

"Toti, dar absolut toti zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!".

Ideea de opera perfecta este relevata tocmai prin aceasta prezentare a operelor imperfecte, situate
antinomic in lumea formelor condensate material, a entropiei temporale nesfarsite.

Poezia Lectie despre cub deschide volumul Opere imperfecte (1979) si este o arta
poetica neomodernista deoarece dezbate problema raportului dintre creator-creatie-public.

Tema si motive literare

Tema operei este, asadar, efortul creatorului de a crea o opera de arta nu perfecta, ci
originala. In plus, se folosesc opinii legate si de modul in care opera este perceputa de catre
publicul mult prea superficial, incapabil de a distinge adevarata valoare.

Tipul de lirism

Desi in text nu apar verbe si pronume de persoana I ca marci gramaticale ale eului liric, totusi,
lirismul este subiectiv, asa cum reiese din folosireaadjectivelor pronominale posesive de
persoana a II-a singular gura ta si aexclamatiei retorice de la final (-Ce cub perfect ar fi fost
acesta/
de n-ar fi avut un colt sfrmat!).

Explicarea titlului

Titlul cuprinde simbolul central al textului, cubul sugerand perfectiunea actului artistic;
substantivul articulat hotarat lectia are rolul de a anticipastructura specifica a poeziei, aceasta
parand ca include o serie de instructiuni pentru realizarea operei perfecte.
Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural, poezia are patru secvente lirice pe parcursul carora se
analizeaza procesul creatiei si al repetarii ei.

Secventa initiala (versurile 1-5) este structurata sub forma unei retete, verbele avand forma
reflexiv-impersonala (se ia, se ciocneste); printr-o insiruire de metafore, eul
liric inregistreaza etapele procesului artistic, de la materia bruta(bucata de piatra), pana la
produsul finit (cubul). Pentru a crea o opera perfecta este nevoie de participarea afectiva a
autorului (dalta de sange), de capacitatea de a vedea esenta, profunzimea lucrurilor (prin
referire la poetul orb, Homer) si de inspiratie (se razuieste cu raze).

Receptarea unei opere considerate perfecta este ilustrata in a doua secventa(versurile 6-8);
metafora sarutului sugereaza aprecierea atat personala cat si a celor din jur.

Cea de-a treia secventa (versurile 9-10) surprinde hotararea cretorului de a-si pune amprenta
asupra creatiei, oferindu-i o nota de originalitate, autenticitate. Astfel, gestul sfaramarii unui
colt al cubului ilustreaza nota particulara, unica, a fiecarei opere.

Secventa finala prezinta, intr-o maniera ironica, reactia publicului, care este obisnuit sa judece
valoarea unei opere in functie de incadrarea ei intr-un tip prestabilit. Receptorii sunt incapabili sa
inteleaga ca, de fapt, unicitatea este cea care da valoare artei, nu incadrarea intr-o stereotipie.

Caracteristici ale limbajului poetic

Principala caracteristica a limbajului poetic este ambiguitatea, ideea poetica fiind incifrata prin
folosirea metaforei-cheie (cubul) si a unor trimiteri culturale cum este, de exemplu, referirea
la Homer. Ca elemente de recurenta (repetitie), se remarca utilizarea constructiei dupa
aceea in doua secvente distincte si a secventei pleonastice cub perfect.

Elemente de prozodie (versificatie)

Din punct de vedere prozodic se respecta trasaturile neomodernismului:organizarea astrofica,

vers liber, ingambament si masura variabila.

Analiza pe niveluri de interpretare

La nivel morfo-sintactic se remarca utilizarea verbelor reflexiv-impersonale la prezent cu scopul

generalizarii mesajului poetic.

Concluzie
In concluzie, Lectia despre cub este un text un text reprezentativ pentru lirica
neomodernista atat prin tema abordata (creatia cat si modul de receptare al artei) cat si prin
ambiguizarea limbajului poetic, prin prezenta metaforei cheie si prin elementele de versificatie.