Etape ale destinului de artist

În textele „Monăstire Argeșului” și „Meșterul” autorii reflexează asupra temei

creației în cadrul legendei despre Meșterul Manole cu alți nouă meșteri care
construiesc Mănăstirea Argeșului după dorința domnitorului, Negru Vodă.
Etapele ale destinului artistului pot fi generalizate în trei perioade.
Prima etapă este intimitea creatorului și conștientizarea creației. Astfel în
„Monăstirea Argeșului” meșterii mari, calfe și zidari, zile întregi încercau să
construiască mănăstirea dar totul eșua „Dar orice lucra I Noaptea se surpa". Însă în
urma visului meșterului Manole îi veni răspunsul la această problemă, și anume jertfa.
Astfel se atestează gândul că fără jertfa creația adevărată e imposibilă.
A doua etapă, deci, este Jertfa. În baladă după cum s-au înțeles meșterii jertfa
va fi prima femeie ce îi v-a vizita pe meșteri, situația tragico-comică este că a venit
anume soția celui care și a propus idea, adică soția meșterului Manole. Însă meșterul
își ține cuvântul și „în glumă” o sacrifică pe Ana. Dealungul zidirii cititorul simte
tensiune emoțională de la suferințele ce le simte Ana și povara pe care o poartă
meșterul Manole. Astfel Manole și-a sacrificat iubirea pentru creație pentru
„monăstire, falnică zidire”.
Și a treia etapă este detașarea creatorului de creție și primirea creatorului
consecințelor rolului său în societate. În moartea mesterului si in indiferenta
voievodului pentru fiinta lui concreta s-a putut vedea un simbol al obiectivitatii
absolute a creatiei. Multitudinea primeste opera ca fenomenalitate independenta si
ignoreaza pe artist. Deasemenea balada prezintă și limitele omenești a le creatorului,
limitele date sunt atestate prin ultima scenă când meșterii își creză aripi asemenea lui
Icar însă eșuează în încercările sale. Iar din cauza rolului social, după voința
voievodului geloz că astfel de creație poate fi construită pentru alt cineva, Meșterul
Manole cade din vârful creației sale și transforma locul unde cade intr-o „fantana lina
I Cu apa putina, I Cu apa sarata, I Cu lacrimi udata"', simbol evident al apei vii din
basmele romanesti.
În concluzie orice opera de artă adevărată trebuie să fie nemuritoare, deci
trebuie să îndeplinească un sens spiritual, în baladă meșterul sacrifiă cu dragostea,
adică cu pasiunea sa trecătoare, umană, creând o opera la un nivel mai inalt la cel
spiritual.
 Exercițiul 2
„Bunul-gust nu există, Lucrurile frumoase se fac instinctiv”, eu sunt deacord cu Edgar Degas
dacă raportăm această expresie asupra frumuseții naturii. Dearece în cazul naturii, „frumosul”
întradevăr apare instinctiv, deaorece natura nu poate conștient să-și aleagă formele ci ele apar în
urma unor procese ce nu pot fi controlate. Astfel în raport asupra naturii expresia este adevărată, iar
în poezia „Stogul” anume natura era creatorul necoinșiincios.
Dar pe de altă parte eu nu sunt deacord cu această expresie raportând la creația omenească,
deoarece eu, ca un pictor cu stajă de cinci ani, pot spune că bazândute numai pe instincte nu vei
primi o creație de artă pe care toți o vor admira ci un amestec de pete fără sens. Aceeași sitație și în
muzică, instinctele pot crea o operă numai dacă persoana este cu experiență foarte bogata, și atunci
instinctiv reamintind încercările trecute poate crea ceva.
Astfel eu consider că cât și lucrurile frumoase, cât și arta frumoasă pot fi create de om numai
conștient, și numai după multe încercări conștiente, numai după o muncă grea, la om puterea de a
crea frumos, poate trece la nicel de instincte.