Progrese și limite ale modernizării României la intersecția secolelor XIX-XX

La intersecția secolelor XIX-XX, România a experimentat o perioadă de modernizare și schimbare în ceea

ce privește agricultura, industria, transportul și comerțul. Aceste schimbări au fost susținute de o serie de reforme
și legi, dar au fost, de asemenea, limitate de anumite probleme și constrângeri.

Primul argument își are rădăcinile în reforma agrară. Această reformă a împropietărit mase de țărani cu
pământ și a eliminat obligațiunile feudale, permițând țăranilor să se concentreze asupra creșterii producției
agricole. De asemenea, exportul înalt de cereale a dus la apariția unor mecanisme în agricultură, cum ar fi rotația
culturilor, care au îmbunătățit productivitatea și eficiența. După răscoalele țărănești din 1888 și 1907, au avut loc
reforme agrare radicale, care au continuat să îmbunătățească situația țăranilor și să sporească producția agricolă.

Al doilea argument se referă la dezvoltarea industrială. Înlăturarea sistemului de bresle de sorginte

medievală a permis dezvoltarea industriei în România. Creșterea cererii a dus la acordarea priorității industriei de
către stat care „se silea din toate puterile și prin toate mijloacele cele mai nimerite de a crea și proteja ondustria în
țară” de exemplu prin Legea încurajării industriei din 1887 și prin măsurile protecționiste din 1886. Ramurile
alimentară, forestieră, de transport și textilă s-au mașinizat, iar investiții și capitaluri străine au ajuns în țară. De
asemenea, s-a dezvoltat capitalul național prin dezvoltarea sistemului financiar, odată cu înființarea Băncii
Naționale a României în 1880.

Al treilea argument se referă la creșterea exportului de porumb și petrol. Petrolul a devenit un resurs foarte
cerut pentru țările inustriale din Europa spre sfârșitul secolului 20, ceea ce a dus la dezvoltarea transportului pentru
a îndeplini cerințele de export. Acest lucru a contribuit la creșterea economiei și a dezvoltat noi oportunități de
afaceri „fiind legat de piața europei centrale și de cea balcanică care se dezvoltau industrial.”

Cu toate acestea, există și limite în modernizarea României. În ceea ce privește agricultura, marea
proprietate nu a fost desființată și legea ”tocmelilor agricole” obliga pe țărani să muncească pe marile domenii.
Acest lucru a limitat capacitatea țăranilor de a-și îmbunătăți situația și de a-și dezvolta propria producție agricolă.
Deasemenea a făcut ca marea majoritate a țăranilor să fie încă subordonată proprietarilor de pământ și să nu poată
să își gestioneze resursele proprii. În plus, faptul că marea proprietate a fost menținută a făcut ca procesul de
modernizare agricolă să fie încetinit, iar exploatarea agricolă să fie preponderent bazată pe munca țăranilor, ceea ce
a dus la o dezvoltare lentă și inegală a sectorului agricol.

Al cincilea argument este legat de limitele industriei. În ciuda unor eforturi susținute, România a resimțit o
lipsă de capitaluri care nu a permis dezvoltarea sectorului industrial, în special a ramurii constructoare de mașini.
Acest lucru a frânat în general dezvoltarea economică și a făcut ca economia României să rămână mai mult sau
mai puțin agrară. În plus, din cauza faptului că industria a fost mult timp dependentă de capitalurile străine, în
special cele din Ungaria și Germania, aceasta a rămas expusă fluctuațiilor și schimbărilor din aceste țări, ceea ce a
făcut ca dezvoltarea industrială să fie mai lentă și mai nesigură decât în alte țări europene.

Al șaselea argument se referă la limitele comerțului și transportului. România a avut o poziție geografică
privilegiată în regiune, însă capitalul românesc a avut dificultăți în a se dezvolta în fața concurenței din Ungaria
după tratatul comercial cu Austro-Ungaria din 1885 și Germania. Aceasta a făcut ca procentajul de import față de
export să crească în mod semnificativ, ceea ce a dus la o balanță comercială defavorabilă. Mai mult, infrastructura
de transport din România a fost mult timp subdezvoltată și insuficientă pentru nevoile economice ale țării, ceea ce
a făcut ca transportul de mărfuri să fie dificil și costisitor.

În concluzie modernizarea României la intersecția secolelor XIX-XX a avut atât progrese, cât și limite
importante. Astfel economia României s-a modernizat calitativ și cu toate că agricultura era încă baza economică a
țării, dar tranformări importante au fost și în comerț, industrie și transport ce o face o putere importantă în regiunea
Balcanică și general Est Europeană care își va începe realizarea idealurilor de unire.

Rusnac Nikita