Rusnac Nikita

Caracterizarea personajului Meșterul Manole

"Monastirea Argesului" este o balada populara bazata pe ideea ca nici o creație artistică durabilă
nu se poate făuri fără o jertfă în numele său, astfel Creatorul sau meșterul depune o parte din forța sa
supranaturală creând după cuvintele lui Platon „Frumosul, ceea ce este material adevărului.”
Personajul principal și prototipul creatorului al acestei balade este meșterul Manole, ce se
încadrează în tipologia creatorului.
Protagonistul de la începutul textului are dorința oricărui creator de a construi ceva unic prin
frumuseţe si măreţie ce și la îndrumat să se ducă cu Negru Vodă în intenția sa de a construi o Mănăstire.
Dintre toţi cei Mari Meșteri, Calfe și Zidari, Manole este alesul divinitaţii, deoarece numai lui i se relevă
calea spre construire a Mănăstirii. “O şoaptă de sus” îi transmise meșterului că cheia unei creații
adevărat falnice este jertfa, fapt ce reiese din versurile:” Stiti ce am visat/De cand m-am culcat?/O soapta
de sus/Aievea mi-a spus/Ca orice-am lucre/Noaptea s-a surpa/Pan-om hotari/In zid de-a zidi/Cea-ntai
sotioara,/Cea-ntai surioara”
Deși protagonistul și arată semne de slăbiciune omenească prin turbare, oftări și plângeri din
cauza faptului că își jertfește soția sa „Floarea câmpului”. Cu sufletul sfâșiat, îl roaga pe Dumnezeu sa
dezlănțuie natura si ruga ii este ascultata; cu toate acestea, Ana iși continua drumul, pentru ca, numai
prin moartea ei, soarta Creatorului se va împlini. Deși Manole trăiește o dramă între ambițiile de creator
și jertfa dragostei sale, el își păstra jurământul dat către meșteri: ”Noi să ne-apucăm,/Cu toţi să giurăm/Şi
să ne legăm/Taina s-o păstrăm!”. Astfel el, dovedește ambițiile sale serioase, tenacitate, tărie de caracter
şi stăpânire de sine, căci,deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte vocaţia creatoare.
Destinul lui Manole este cel al tuturor Creatorilor: de a-și realiza opera prin zbucium si suferință
și de a fi ucis chiar de acest ideal și de obiectivitatea absoluta a creației împreună cu indiferența față de
creator. El ințelege că acesta este prețul pe care trebuie să-l plateasca pentru a desăvarși o creație eternă,
el insuși intrând in nemurire prin opera sa unica si prin iubirea profunda pentru Ana, cu care se unește
pentru totdeauna prin moarte. Fantana din finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa
de sine, care este sfîșietoare si dureroasă, stări sugerate de „O fantana lina,/Cu apa putina,/Cu apa
sarata/Cu lacrimi udata!”, pe de altă parte fântâna deasemenea ar putea semnifica continuitatea neamului.
Spre finalul baladei se poate de observat în totalitate ideea de Unitatea și lupta contradicțiilor
reprezentată în același timp dintre Manole și Meșterii, de care se diferentiaza prin maiestrie - "care-i si
intrece" și pe de altă parte Manole cu Meșterii contra Voievodului, fata de care meșterii are o
superioritate culturală - "noi stim / Oricand sa zidim / Alta monastire, / Pentru pomenire, / Mult mai
luminoasa / Si mult mai frumoasa!".
Deși portretul fizic lipsește, protagonistul este imaginea generalizată a Națiunii române, care
dealungul secolelor până în prezent preponderent are o existență păstorală.
În opinia mea, Meșterul Manole reprezintă o imagine perfectă de potențialul nu doar Român deși
se desfășoară în aceste condiții, el întruchipează potențialul general uman, cum omul se diferențiază de
lumea animală anume prin puterea sa de a crea cu toate că lucrarea conține ideile idealistă adăugând
forțe supranaturale, dar se observă ideea că omul are puteri de a folosi în scopul său forțele naturii.