Basm

Definitie
Basmul popular este creatia epica narativa populara in care intamplarile reale se
impletesc cu cele fantastice, fiind savarsite atat de personaje reale, cat si de cele cu
puteri supranaturale, care reprezinta fortele binelui si fortele raului, din a caror
confruntare binele iese intotdeauna invingator.

Trasaturile basmului popular

 prezenta cifrelor si a obiectelor magice

 evidentierea caracterului anonim( autor anonim), oral( transmis prin viu grai) si
colectiv( la crearea se au contribuit mai multe persoane) al basmului popular
 prezenta intamplarilor reale si a celor fantastice
 confruntarea dintre bine si rau
 victoria binelui
 formule narative tipice ale basmului popular ( initiale, mediane, finale)

Plan de argumentare a caracteristicilor basmului popular

I. Definitia basmului popular
II. 1. Evidentierea trasaturilor tipice operei epice
2. Rezumatul basmului popular structurat pe momentele subiectului

3. Reliefarea intamplarilor reale si a celor fantastice

4. Precizarea cadrului spatio-temporal al intamplarilor
5. Evidentierea formulelor narative tipice ale basmului popular (initiale, mediane,
finale)
6. Evidentierea conflictului dintre fortele binelui si fortele raului
7. Sumara caracterizare a personajului principal
8. Obiecte si cifre magice
9. Trasaturile creatiilor populare
III. Concluzii
 Nuvela
Definitie
Nuvela este opera epica in proza, de mare intindere, cu un  singur fir narativ si cu o
actiune mai complexa decat a schitei, la care participa un numar redus de personaje,
punandu-se accentul pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Trasaturile nuvelei

 reliefarea numarului mai mare de personaje

 reliefarea cadrului spatio-temporal al nuvelei ( actiunea se desfasoara intr-un interval
de timp mai lung si in mai multe locuri)
 evidentierea conflictului ( exterior/ interior)
 caracterizarea personajului principal din nuvela
 rezumat (intamplarile se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi rezumate pe
momentele subiectului)

Plan de argumentare a caracteristicilor nuvelei „Doua loturi”

Introducere
Opera „Doua loturi”, de I. L. Caragiale, apartine genului literar nuvela: o opera
epica in proza, cu un singur fir narativ, de mai mare intindere si cu o actiune mai
complicata decat a schitei, la care participa un numar mai mare de personaje,
punandu-se accentul pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Tema nuvelei
Tema nuvelei „Doua loturi” este imbogatirea printr-un castig intamplator, caci
personajul principal al operei, domnul Lefter Popescu, nazuieste sa-si schimbe
statutul social castigand la loterie.

Rezumat pe momentele subiectului

Ca in orice opera epica, actiunea poate fi rezumata pe momentele subiectului. Astfel,
in mod neobisnuit, actiunea incepe cu intriga, in care domnul si doamna Popescu
cauta in zadar doua bilete de loterie pierdute. In expozitiune, Lefter a cumparat doua
bilete de loterie, ambele iesind castigatoare. In dezvoltarea actiunii, Lefter trece prin
numeroase peripetii pentru a gasi biletele. Urmeaza punctul culminant, in care biletele
sunt gasite intr-un dosar, dar Lefter afla ca numerele au fost inversate. In
deznodamant, autorul marturiseste ca nu stie ce s-a mai intamplat ulterior cu
personajele sale.
Cadrul spatio-temporal
Fiind vorba de o nuvela, actiunea se petrece intr-un interval de timp relativ lung si in
mai multe locuri din Bucuresti. Intamplarile au loc la inceputul secolului al XX-lea,
intr-o toamna.

Personajele
Ca in orice nuvela, numarul de personaje care participa la actiune este mai mare decat
in schita: domnul Lefter, sotia lui, comisarul Turtureanu, capitanul Pandele, cei doi
sergenti, tigancile si bancherul.

Moduri de expunere
Principalele moduri de expunere sunt dialogul si naratiunea. Naratiunea prezinta 
intamplarile savarsite de personaj, stabileste cadrul spatio-temporal (cronotop) al
nuvelei, in timp ce dialogul ajuta actiunea sa inainteze, confera dinamism, pune in
lumina relatiile dintre personaje si limbajul acestora si evidentiaza anumite trasaturi
morale ale personajelor.

Concluzii
In concluzie, opera „Doua loturi”, De I. L. Caragiale, este o nuvela, intrucat este o
opera epica cu un singur fir narativ, in care sunt povestite intamplarile prin care trece
personajul Lefter Popescu pentru a recupera biletele castigatoare pierdute.

Parabolă
Parabola este o narațiune scurtă care ilustrează unul sau mai multe principii
instructive sau normative. Ea se deosebește de fabulă prin aceea că fabula utilizează
ca personaje animale, plante sau obiecte neînsuflețite, pe când parabola prezintă în
general personaje umane.
 Roman
Definiție

Conform unei definiții general valabile ale romanului, acesta se prezintă ca fiind o
specie literară în proză ce aparține genului epic, cu dimensiuni considerabile și cu o
acțiune ce se desfășoară pe mai multe planuri narative. De asemenea, într-un roman
găsești personaje numeroase și o intrigă complicată. 
Există mai multe tipuri de roman, însă, important este să le pe cele mai importante
dintre ele. Așadar, iată 5 dintre cele mai întâlnite tipuri:
 Romanul psihologic – Memoria, analiza psihologică, fluxul memoriei, dar și
introspecția sunt caracteristicile principale ale acestuia. Drama interioară a unui
personaj este surprinsă și expusă pe baza acestor tehnici specifice;
 Romanul social – Are rolul de a dezbate și de a oferi informații despre fluxul
societății și moravurile ei.  Viața cotidiană a unei comunități este surprinsă în cele
mai mici detalii pentru a reda cât mai bine toate aspectele ce țin de ea;
 Romanul subiectiv – Toată narațiunea este prezentată la persoana I, iar focalizarea
este internă. Eul narativ este situat în centrul povestirii, iar acțiunile din trecut
sunt selectate astfel încât să fie unele semnificative pentru drama interioară trăită
de personaj;
 Romanul obiectiv – Este specific doar realismului. Naratorul este omniscient și
omniprezent, iar narațiunea se face la persoana a III-a. Viziunea ”dindărăt”, mai
exact, obiectivă și fără implicare directă, este o altă caracteristică esențială;
 Romanul balzacian – Inspirat din romanele lui Honoré de Balzac, aici naratorul
este obiectiv și relatează acțiunile la persoana a III-a, dar nu este complet
impersonal, putând exista unele derapaje subiective. Caracteristicile importante
sunt atenția pentru detalii, abordarea unor aspecte ale societății ca teme actuale,
prezența tipologiilor și folosirea tehnicii de focalizare (descriere ce începe cu un
cadru larg și care se restrânge constant, până la nivelul detaliilor).
Toate tipurile de roman pot fi influențate de cadrul social sau geografic, de situarea în
timp, dar, mai ales, de aspectele pe care le prezintă. De aceea, aceste cărți vor fi
integrate într-un anume tip, în funcție de particularitățile pe care le prezintă. 
2. Trăsături și caracteristici esențiale
Pe lângă definiția generală a romanului și tipurile importante ale acestuia este foarte
important  să știi și cum să recunoști o astfel de operă. 
Așadar, iată care sunt caracteristicile și trăsăturile esențiale sau, mai bine spus,
particularitățile romanului:
 Este o specie a genului epic în proză;
 Personajele sunt numeroase – construite și caracterizate într-un mod complex;
 Existența unor coordonate spațio-temporale ample;
 Prezentarea unei imagini ample asupra vieții cotidiene;
 Acțiunea este prezentată în multiple episoade și se desfășoară pe mai multe
planuri narative;
 Modul de expunere predominant este narațiunea – care se îmbină și cu dialogul,
monologul și descrierea.
 În funcție de perspectiva narativă există romane subiective (relatarea se face la
persoana I) și romane obiective (relatarea se face la persoana a III-a)
3. Întrebări de verificare despre roman
Pentru a te asigura că ești pregătit pentru ora de română despre roman și că vei știi ce
să răspunzi atunci când auzi ”Romanul: definiție și trăsături”, iată un set de întrebări
de verificare:
1. Ce este un roman?
2. Dați câteva exemple de tipuri de roman.
3. Care sunt particularitățile romanului ca specie literară?
4. Prezentați 3 trăsături ale romanului.
5. Care este definiția romanului?
6. Care este modul de expunere predominant într-un roman?
7. Care sunt criteriile care încadrează romanul în diferite tipuri?
8. Cum sunt personajele într-un roman?
9. Care sunt diferențele dintre romanul subiectiv și cel obiectiv?
10. Există sau nu mai multe planuri narative într-un roman?

Legendă
O legendă (din latină legenda înseamnă „lucruri de citit”) este o povestire fantastică
cu elemente istorice reale transmisă prin forma orală. Legenda este o narațiune
populară în proză sau în versuri, în care se împletesc realitatea și ficțiunea.
Legenda, spre deosebire de basm, este strâns legată de un element cheie și se
concentrează pe un loc, un obiect, un personaj, o poveste, se explică originea unor
ființe, plante sau animale, desfășurarea unor momente istorice sau faptele unor eroi
ș.a.m.d. Legendele combină fapte reale cu întâmplări imaginare, atât cele posibile cât
și cele complet ireale. Ele au servit de obicei pentru a explica geneza sau producerea
unor fenomene sau evenimente.
În limbajul comun, termenul a devenit sinonim mitului și se referă la ceva a cărei
existență nu a fost niciodată dovedită.
 Schiță
Definitie
Schita este opera epica in proza, de mica intindere, in care se relateaza un singur episod
semnificativ din viata catorva personaje.

Trasaturile schitei

 reliefarea numarului mic de personaje

 evidentierea cadrului spatio-temporal limitat al actiunii ( interval de timp scurt; de regula intr-un
singur loc)
 precizarea episodului semnificativ relatat in schita

Plan de argumentare a caracteristicilor schitei

I. Date despre autor si opera sa

II. 1. Definitia schitei, adaptarea definitiei

2. Trasaturile operei epice

3. Rezumatul schitei structurat pe momentele subiectului

4. Precizarea episodului semnificativ relatat in schita

5. Reliefarea cadrului spatio-temporal limitat al actiunii

6. Evidentierea numarului mic de personaje prezente in schita

7. Sumara caracterizare a personajului principal al schitei

III. Concluzii

Argumentarea caracteristicilor schitei „D-l Goe…” de I. L. Caragiale

Introducere – definitia schitei
Opera literara „D-l Goe…” are toate notele definitorii ale unei schite, fiind o creatie epica in
proza, de mica intindere, in care se relateaza un singur episod semnificativ din viata catorva
personaje.
Trasaturile operei epice
Fiind vorba de o opera epica, autorul isi exprima in mod indirect sentimentele de dezaprobare
fata de comportamentul lui Goe si al familiei sale, prin intermediul actiunii si al personajelor.
Modul de expunere dominant este naratiunea, insotita de dialog, iar naratorul relateaza
intamplarile la persoana a III-a si este, in principiu, obiectiv.

Rezumat pe momentele subiectului

Ca in orice opera epica, intamplarile se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi rezumate.
Astfel, tanarul Goe, insotit de mama, bunica si matusa lui („mam’ mare, mamițica și tanti
Mița”), pleaca cu trenul la Bucuresti. Pe parcursul calatoriei, tanarul si rasfatatul Goe produce
numeroase incurcaturi, dar scapa de fiecare data nepedepsit, fiind protejat de catre doamne.

Precizarea episodului semnificativ relatat in schita

Fiind vorba de o schita, se relateaza un singur moment important din viata lui Goe si a familiei
sale: calatoria acestuia cu trenul la Bucuresti, in compania celor trei cucoane. O alta dovada a
apartenentei acestui text la specia schitei o constituie existenta unui cadru spatio-temporal
limitat. Astfel, intamplarile se petrec pe peronul garii din urbea X si in vagonul de tren, pe
parcursul catorva ore. De asemenea, numarul de personaje care participa la actiune este redus:
Goe, mam-mare, mamita, tanti Mita, conductorul si „uratul”.

Concluzii
In concluzie, opera literara „D-l Goe…”, de I. L. Caragiale este o schita, deoarece intruneste
toate caracteristicile acesteia.

Snoavă
Snoava este o operă epică în proză de scurtă întindere și de factură umoristică, în care sunt
ironizate defectele și/sau viciile omenești.
Este înrudită cu anecdota prin umor. Unii dintre eroii
snoavelor românești sunt Păcală și Tândală.
Termenul are rădăcini comune cu vechiul slav „iz nova - „din nou”; denumește o specie a
literaturii populare, cu multiple și străvechi infiltrații în cea cultă, constînd într-o scurtă
narațiune cu intenții umoristico-satirice, în care elementele realiste (și, uneori, naturaliste) sînt
împinse cîteodată pînă la limita verosimilului, fără însă a se trece decît rareori la fantastic.
Înrudită și cîteodată chiar împletită cu basmul și cu povestirea , ea circulă la noi sub diverse
nume: anecdotă— care se deosebește de snoavă prin aceea că relatează mai ales fapte și
întîmplări legate de persoane celebre; tradiție − al cărei „distinguo” îl constituie referirea la fapte
istorice și sociale certe; poveste glumeață, palavră, taclale, glumă, deosebită de snoavă prin
faptul că pune accentul pe întorsătura lexicală de spirit, pe simpla poantă finală, ca și bancurile
etc. Mulțimea de sinonime parțiale atestă vechimea și circulația aproape fără egal a snoavei în
întregul spațiu carpato-danubiano-pontic.
 Baladă
-balada este o specie literara reprezentativa a literaturii
populare romanesti(exemple: Miorița, Meșterul Manole, Monastirea Argeșului,
Toma Alimoș)

Fiind o specie folclorica,balada are notele caracteristice literaturii populare:

a)caracter anonim: 
-autorul este necunoscut,identitatea sa fiind pierduta in timp
-autorul este,de obicei,un om talentat din popor
b)caracter oral: 
-este transmisa din generatie in generatie prin viu grai
c)caracter colectiv: 
-au contribuit mai multi oameni la realizarea ei, pana a ajunge la forma actuala
d)caracter sincretic:
 -poate fi cantata
e)caracter expresiv:
-contine multe expresii si figuri de stil
In functie de continut baladele pot fi:
a)vitejesti(haiducesti, voinicesti)
b)istorice
c)haiducesti
d)pastoresti
e)fantastico-mitologice
-exista si balade care abordeaza teme din viata cotidiana si se
numescnuveliste. (de exemplu:"Ghita Catanuta").

Diversitatea tipologica a baladelor dovedeste multitudinea aspectelor infatisate

de acestea si receptivitatea deosebita a autorului anonim la toate aspectele care-l
inconjoara.
In ciuda diversitatii tipologice baladele au cateva note definitorii generale:
-opere populare epice in versuri
-relateaza intamplari deosebite din trecut
-personajele au insusiri iesite din comun
-actiunea baladei este simpla
 -baladele au un numar mic de personaje
-personajele sunt prezentate in antiteza

Fabulă
Definitie
Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in care
intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, care intruchipeaza
anumite tipuri umane criticate de autor.

Trasaturile fabulei

 evidentierea principalelor figuri de stil utilizate in fabula ( personificarea si alegoria)

 evidentierea tipurilor umane satirizate de autor
 sursele umorului
 existenta moralei ( explicita sau implicita)

Argumentarea apartenentei unui text la specia fabula – exemplu

Date despre autor si opera sa
Poetul George Toparceanu a ramas in istoria literaturii romane indeosebi prin volumele sale
de fabule, in care este valorificata inclinatia scriitorului spre umor si ironie fina.

Definitia fabulei si morala textului

Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in care
intamplarile sunt puse pe seama animalelor, pasarilor sau obiectelor, care intruchipeaza
defecte omenesti criticate de autor. Fabulele au intotdeauna o morala, explicita sau implicita,
din care cititorul trage anumite invataminte.

Adaptarea definitiei si a moralei la textul dat

Poezia „Bivolul si cotofana”, de George Toparceanu, are toate notele definitorii ale unei
fabule, intrucat personajele sunt trei necuvantatoare: un bivol, un catel si o cotofana,
reprezentand anumite tipuri umane satirizate de autor. Textul are si o morala, implicita,
potrivit careia profitorii ii tolereaza pe cei inferiori numai daca ii pot exploata.

Rezumatul fabulei
Fiind vorba de o opera epica, faptele se petrec in ordine logica si cronologica si pot fi
rezumate. Astfel, fabula incepe cu un catel care zareste pe spinarea unui bivol o cotofana
care se plimba. Dorind sa profite si el de plimbare, cainele se arunca in spinarea bivolului,
insa acesta, peste masura de indignat, il respinge cu brutalitate, trantindu-l in iarba. Apoi,
bivolul ii explica catelului ca pe cotofana o tolereaza fiindca il apara de insecte, pe cand el
nu-i poate face niciun serviciu.

Caracterizarea personajelor si reliefarea tipurilor umane reprezentate de acestea

Asa cum reiese si din autocaracterizare, bivolul „mare si puternic, gospodar cu greutate” ii
reprezinta pe cei instariti, care stabilesc relatii umane cu cei din jur doar in functie de profit.
Faptele, comportamentul, gesturile si limbajul bivolului ii reliefeaza firea violenta si
aroganta, caci acesta il trateaza cu superioritate pe catel si il respinge cu agresivitate,
trantindu-l ” ca pe-o zdreanta in trifoi.” Felul sau de a vorbi ii pune  in lumina caracterul
brutal, caci i se adreseaza jignitor catelului, folosind apelative precum „javra” si „potaie
proasta”. In plus, bivolul da dovada de cinism, intrucat ii explica catelului ca i se pare firesc
sa o suporte pe cotofana cat timp profita de serviciile ei.

Catelul reprezinta, omul simplu si naiv, care ar dori o alta conditie sociala. Nu este capabil
sa aprecieze corect situatia sa si a celor din jur, caci il considera „prost” si „mare dobitoc” pe
bivol, gasindu-si astfel curajul sa se arunce in spinarea lui. Credulitatea sa ii provoaca mari
necazuri, caci e nevoit sa suporte aroganta umilitoare a bivolului. Daca fata de bivol autorul
manifesta dispret, pe catel il trateaza cu o oarecare compasiune, caci el nu ajunge sa profite
de cei din jur, ci doar isi doreste sa o faca.

Evidentierea figurilor de stil centrale a textului, personificarea si alegoria

Ca in orice fabula, figura de stil centrala a poeziei este personificarea, caci cele trei
necuvantatoare sunt insufletite, vorbesc, gandesc si actioneaza ca niste fiinte umane. Un rol
important il are si alegoria, intrucat patania catelului reliefeaza dezaprobarea fata de
profitori.

Modurile de expunere si rolul lor

Fiind vorba de o opera epica, modul de expunere predominant este naratiunea, care
evidentiaza faptele personajelor, insa un rol important il are si dialogul, devenit monolog
prin lipsa replicii catelului.

Concluzii
In concluzie, poezia „Bivolul si cotofana” de G. Toparceanu are toate insusirile caracteristice
unei fabule: personajele sunt necuvantatoare, figura de stil centrala este personificarea, textul
are o morala implicita.