LITERATURA EDUCATORI DEFINITIVAT

SPECII LITERARE :
1. Basmul cult
2. Povestirea
3. Nuvela
4. Romanul
NUNTA ZAMFIREI GEORGE COBUC
LUCEAFARUL
SARA PE DEAL - MIHAI EMINESCU
REVEDERE
SCRISOAREA III
TESTAMENT - TUDOR ARGHEZI
PASTELURI - VASILE ALECSANDRI
MIORIA
METERUL MANOLE
LEGENDA VRNCIOAIEI
CPRIOARA - EMIL GRLEANU
AMINTIRI DIN COPILRIE ION CREANG
POVESTEA LUI HARAP ALB ION CREANG
VIZIT I.L.CARAGIALE
D.L GOE I.L. CARAGIALE
PUIUL ION ALEXANDRU BRTESCU VOINETI
ISPRVILE LUI PCAL PETRE DULFU
APUS DE SOARE BARBU TEFNESCU DELAVRANCEA
O SCRISOARE PIERDUT I.L.CARAGIALE
1

SPECII LITERARE
BASMUL
Particularitiile basmului cult:
Definitie: Basmul- este o specie a genului epic in proz de ntindere medie care prezint
lupta ntre bine i ru n care binele nvinge ntodeauna.
Particularitiile basmului cult:
-cliee compoziionale: Formule tipice (iniiale, ediane, finale);
-motive narative:cltoria, lupta victoria eroului, probele depite, demascarea i pedepsirea
rufctorului, cstoria i rsplata eroului;
-specificul reperelor: -temporale (timpul fabulos, mitic);
-spaiale(trmul acesta, trmul cellalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai
general;
-stil elaborat, mbinarea naraiunii cu dialogul i cu descrierea;
-cifre magice, simbolice (3,7,9,12);
-obiecte miraculoase;
-ntreptrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat n mod realist;
-convenia basmului (acceptat de cititor): acceptarea de la nceput a supranaturalului ca
explicaie a ntmplrilor incredibile.
-personajele ndeplinesc o serie de funcii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca n basmul
popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare i prin limbaj.
-existena unui tipar narativ (bildungsroman) care const n:
a) o situaie iniial de echilibru
b)un eveniment care deregleaz echilibrul iniial
c) apariia donatorilor i a ajutoarelor

d) aciunea reparatorie (trecerea probelor)

e) refacerea echilibrului i raplata eroului.

POVESTIREA
definiie i caracteristici
Povestirea (lb.slav povesti) este o specie a genului epic, n care faptele sunt prezentate cu
un pronunat caracter subiectiv, din perspectiva unui narator martor sau participant direct la
ntmplrile relatate.
Printre particularitile povestirii se numr:
- importana acordat naratorului i actului narrii, accentul pus pe ntmplri i situaii, mai
puin pe personaje (prin asta se deosebete de nuvel);
- caracterul subiectiv. Evenimentele sunt prezentate, de obicei, dintr-o perspectiv subiectiv
(se deosebete de nuvel);
- esenial n actul povestirii este nararea unor fapte care s strneasc interes, urmrindu-se
spectaculosul, senzaionalul. Prin urmare, n povestire observm uneori, ndeprtarea de unele date ale
realului (se deosebete de nuvel);
- povestirea se caracterizeaz prin oralitate, relaia dintre narator i receptor fiind una strns
(receptor = cititor / narator). Naratorul unei povestiri las de obicei impresia c spune, nu c
scrie, iar cititorul are impresia c nainteaz pe firul povetii o dat cu povestitorul.
- asistm adesea, n povestire, la un adevrat ceremonial: apariia povestitorului, motivarea
mprejurrilor care declaneaz povestirea, folosirea formulei de adresare, captarea ateniei
auditorului (atunci cnd n povestire povestitorul este ascultat de alte personaje). Este construit
adesea o atmosfer prielnic (spaiul protector al hanului, n Hanul Ancuei, unde civa cltori se
adun n jurul focului ntr-o toamn trzie, beau vin i deapn amintiri, istorisesc). Faptele evocate
sunt precedate adesea de o stare de tensiune. Timpul aciunii este, de regul, incert, fr repere precise
(spre deosebire de nuvel).
- povestirea se bazeaz, n primul rnd, pe arta de a nara, acordndu-se mai puin importan
elementelor descriptive (prin care se nfieaz lumea povestit)sau celor analitice privind universul
luntric al personajelor.

Ca dimensiune i ca amploare a subiectului, povestirea se situeaz ntre schi i roman.

Adesea ea era confundat cu nuvela (n unele limbi, de exemplu n englez, nu exista distincie
terminologic pentru aceste dou specii). n literatura universal, mai ales ncepnd cu secolele al
XVIII-lea, al XIX-lea, povestirea se va delimita mai precis de nuvel.
Povestirea n ram: una sau mai multe naraiuni de sine stttoare sunt ncadrate fie n
prezentarea unei situaii de comunicare, fie ntr-o alt naraiune. (
Sadoveanu).

Hanul Ancuei de M.

n literatura romn maetrii povestirii sunt: Ion Creang, Mihail Sadoveanu, Vasile

Voiculescu.

NUVELA
NUVELA ISTORIC - SPECIA LITERAR
- Specie a genului epic, n proz, de dimensiuni relativ reduse (se situeaz ntre
schi i roman), cu un fir narativ central i o construcie epic riguroas, cu un conflict
concentrat, care implic un numr redus de personaje.
- Naraiunea se desfoar liniar, cronologic, prin nlnuirea secvenelor narative.
- Se observ tendina de obiectivare,de atenuare a prezenei naratorului care nu se implic
n subiect i se detaeaz de personaje. ntmplrile sunt relatate alert i obiectiv; naratorul
intervine relativ puin prin consideraii personale, iar descrierile sunt minime.
- Aciunea nuvelei este mai dezvoltat dect a schiei, pus pe seama unor personaje, ale
cror caractere se desprind dintr-un puternic conflict.
- Relaiile temporale i spaiale sunt clar delimitate. Timpul derulrii evenimentelor este
precizat, ceea ce confer verosimilitate.
- Se acord o importan mai mare caracterizrii complexe a personajelor dect
aciunii propriu-zise. Personajele sunt caractere formate i se dezvluie n desfurarea
conflictului. n funcie de rolul lor n aciune, ele sunt construite cu minuiozitate (biografia,
mediul, relaiile motivate psihologic) sau sunt portretizate succint.
- Rolul detaliilor semnificative.
- Specie epic, n proz, aprut n literatura european n secolul al XV-lea (denumirea
fr. nouvelle, it. novella, relev noutatea, caracterul inedit al subiectelor abordate, ceea ce a

devenit ulterior tendina de obiectivare). Ca specie modern, nuvela are o construcie epic
riguroas.
NUVELA Comparativ cu alte specii epice n proz:
-

Prin dimensiune, nuvela i povestirea se situeaz ntre schi i roman:

schia < nuvela i povestirea < romanul

-

Spre deosebire de roman, nuvela este conceput pentru o lectur nefracionat.

Deosebiri nuvel - povestire:

Nuvel
- tendina spre obiectivare a nuvelei

(naraiunea la persoana a IlI-a)

- autorul nuvelei i construiete personajul prin mai multe detalii

- raportul cu realitatea: nuvela urmrete realizarea verosimilitii
Povestire
- caracterul subiectiv, prin situaia de

transmitor a naratorului (naraiunea la persoana I)

- autorul povestirii este mai interesat

de situaia epic ncare se afl personajul

- povestirea poate
senzaionale sau

porni

de

la date mai ndeprtate ale realului (ntmplri

insolite), dar perspectiva narativ susine iluzia autenticitii

Tipuri de nuvel:
- dup curent literar: renascentist, romantic, realist, naturalist etc;
- dup tem: istoric, psihologic, fantastic, filozofic, anecdotic, social.
NUVELA ISTORIC
Caracteristici:
-prezint fapte i evenimente istorice, personajele au fost de asemenea personaje istorice
-este inspirat din trecutul istoric (cronici, lucrri tiinifice, folclor,letopisee,lucrri istorice);
-nuvela istoric este o specie tipic romantic ( n literatura romn nuvela istoric a aprut n
perioada paoptist atunci cnd s-a dezvoltat romantismul romnesc) ;
-se distaneaz de realitatea istoric prin apelul la ficiune i prin viziunea autorului;
-are ca tem evocarea artistic a unei perioade din istoria naional, locul i timpul aciunii
fiind precizate;
-subiectul prezint ntmplri care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie;

-personajele au numele, unele trsturi i aciuni ale unor personaliti istorice, dar elaborarea
lor se realizeaz prin transfigurare artistic, n conformitate cu viziunea autorului;
-reconstituirea artistic a epocii se realizeaz i prin culoarea local (mentaliti,
comportamente, relaii sociale, obiceiuri, vestimentaie, limbaj), conferit de arta naraiunii i
a descrierii.
n literatura romn creatorul nuvelei istorice este Costache Negruzzi, cele mai
cunoscute nuvele ale sale fiind: Alexandru Lpuneanul i Sobiescki i Romnii.

ROMANUL
Definiie:
Este specia genului epic, n proza, de mare ntindere, cu o actiune complexa ce se
poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si ntmplarile ce
constituie subiectul operei.

Clasificare:
1. Romanul Doric :
Doric- prima vrst a romanului, o vrst a iluziei i inocenei genului (sec. XVIII- XIX)
Trsturi:
- lume omogen, raional;
- aici intr romanele traditionale care se vor oglinda vietii;
- morala tuturor triumf asupra moralei unuia singur;
- eroii sunt energici, ambiioi i constituie tipologii;
- ele sunt scrise de obicei la persoana a treia de catre narator omniscient;
- timpul e urmarit liniar;
- se ncadreaz romanul fresc, cronic i istorie.
Mara de I.Slavici, Rscoala, Ion de L.Rebreanu, Moromeii de M.Preda, Enigma
Otiliei De G.Clinescu.
2. Romanul Ionic:
Ionic - a doua vrst a romanului, o vrst a contiinei de sine.
Trsturi:

- prefer analiza i confesiunea

- sunt scrise de obicei la persoana a nti
- naratorul devine personaj
- personajul e singuratic, izolat
- firul temporal nu mai e cronologic
- unitatea de perspectiv, o singur contiin unific realitatea i i confer coeren
- compoziia este modern
- modul de expunere dominant este monologul
- finalul este deschis
Ultima noapte de drgaoste, prima noapte de rzboi de C.Petrescu, Patul lui Procust,
Adela de G.Ibrileanu, Concert de muzic de bach, Maytrei de M.Eliade.
3. Romanul Corintic:
Corintic- nfieaz o vrst a ironiei (a doua jum. A sec XX)
Trsturi:
- subiectul e ambiguizat, ascuns
- dispariia eroului
- personajele par mti, marionete, trase de sfoarele autorului- ppuar
- eroii sunt in etern cutare a sinelui, n conflict cu sistemul politic i social, triesc
experiene tragice
- cultiv parodicul, atipicul, ludicul, alegoria, simbolul, caricatura, masca.
- deconstrucia formelor epice
Crai-de-Carte-Veche de Matei Caragiale, Creanga de aur de M.Sadoveanu, Cartea
milionarului de. t. Bnulescu.

Nunta Zamfirei
de George Cobuc

Poezia Nunta Zamfirei a aparut in anul 1889 in revista Tribuna si a fost remarcata
de criticul Titu Maiorescu.
In intentia poetului de a realiza o monografie a satului romanesc, Nunta Zamfirei
trebuia sa faca parte dintr-o epopee nationala alaturi de poezia Moartea lui Fulger. Apar in
aceste doua poezii ceremonialele nuntii si inmormantarii.
7

Nunta Zamfirei ilustreaza ceremonialul de nunta taraneasca din zona Nasaudului.

Atmosfera este una de basm, fabuloasa, feerica, dar daca inlaturam acest cadru de basm avem
de-a face cu o lume reala.
Poezia este formata din mai multe tablouri.
Primul tablou cuprinde primele trei strofe, este un tablou introductiv in care suntem
informati de viitoarea nunta a fetei imparatului Sageata cu Viorel.
Urmatorul tablou este cel in care aflam de raspandirea vestii despre nunta si
cuprinde urmatoarele doua strofe. Farmecul acestor strofe reiese din impletirea realului cu
fantastical
Tabloul al treilea cuprinde pregatirile pentru nunta si este cel mai lung tablou al
poeziei.
Tabloul al patrulea prezinta ceremonialul propriu-zis al nuntii.
Tema poeziei Nunta Zamfirei o constituie datina, ca parte a temei satul i ranul, pe
care o va cultiva George Cobuc.
Ideea este c nunta, moment arhetipal al unirii principiului masculin mirele cu mireasa
arhetip al principiului feminin, nseamn un act de importan cosmic, fiindc este punctul
de generare al unei lumi, reprezentat de micul prin, care se va nate.
Subiectul l formeaz datina nunii sau, altfel spus, o imagine fizic i spiritual a
satului, ntr-un moment semnificativ al specificului naional. De aceea ea trebuia s fac parte
din acea epopee popular, pe care voia s-o scrie George Cobuc, cnd era redactor
laTribuna din Sibiu. Momentul publicrii ei este semnificativ, fiindc moartea prematur a lui
Mihail Eminescu punea problema, dac va mai fi posibil apariia unui poet, care s exprime
specificul naional. Reprodus dup publicarea ei n Tribuna din Sibiu, n revista Convorbiri
literare, poezia arta c, de fapt, continuatorul lui Eminescu, pe linia poeziei de specific
naional, era George Cobuc. Chemat la Bucureti de Titu Maiorescu, poetul va publica
volumul Balade i idile, n care lumea satului este vzut ntr-o atmosfer senin, ca
n Bucolicele lui Virgilius. Aceste idile ca: Rada, Pstoria, Numai una, Mnioas, Nu te-ai
priceput, La oglind, Dumancele, Cntecul fusului, Brul C0s/2zeyrevalctuiesc ciclul
poeziilor de iubire, care se ncheie cu Nunta Zamfirei.

Structura epic a baladei construiete imaginea unei nuni dup modelul popular romnesc.
Acest model interfereaz planul realitii sociale cu planul basmului. Eroina este o prines
ideal: Icoan-ntr-un altar s-o pui / La nchinat. Este un arhetip, construit pe principiul
Frumosul: Frumoas ct eu nici nu pot / O mai frumoas s-mi socot /Cu mintea mea, ca
i la Eminescu, n Luceafrul (Oprea frumoas fat). De aceea eroina este peit des de un
ir de prini, dar ea 1-a ales pe Viorel:Un prin frumos i tinerel, / i fata s-a-ndrgit de
el, /C doar tocmai Viorel/l-a fost menit.
Vestea nunii s-a rspndit att de repede nct: i patru margini de pmnt / Ce strimte-au
fost n largul lor i sunt ntiinai, chemai: Toi craii multului rotund. Oaspeii se
pregtesc n mod deosebit pentru acest eveniment: i-atunci din tron s-a ridicat / Un
mprat dup-mprat / i regii-n purpur s-au ncins, / i doamnele grbit au prins / S se
gteasc dinadins, / Ca niciodaf.Hiperbolele inund textul spre a sublinia caracterul
excepional al ntmplrii: Nuntai din nouzeci de ri / S-au rscolit, Venit-au roiuri
de-mprai, / Cu stem-n frunte i-mbrcai / Cum astzi nu-s. Alaiul mirelui este
arhetipal: Rdvan cu mire, cu nnai, /Cu socrii mari i cu nuntai, / i nouzeci de
feciorai / Veneau clri. El este spiritul, teleion, sugerat prin simbolul zece, i, mpreun cu
cei nouzeci de feciori, fac o sut, simbol al desvririi. Alaiul miresei l ntmpin: i ca
la mndre nuni de crai, /Ieit-a-n cale-ales alai /De sfetnici muli i mult popor, /Cu muzici
multe-n fruntea lor. Tradiia presrrii de flori n calea mirilor semnific urarea ca viaa s
le fie ca-n rai: i drumul tot era covor/De Hori de mai.
Zamfira este: Frumoas ca un gnd rzle, / Cu trupul nalt, cu prul cre, / Cu pas
uor ca un prototip ideal de frumusee n concepia popular. Dansul arhetipal al nunii, din
interiorul bisericii, este exprimat prin hora jucat-n exterior de flci i fete. Ospul de dup
ritualul nunii este redat prin hiperbole: Iar la osp! Un ru de vin!
/ Mai un hotar tot a fost plin / De mese, i tot oaspei rari. Ospul este, de fapt, sacrificiul
care se face n planul material pentru a genera, pe baza legii armoniei i echilibrului, valorile
spirituale, arhetipale. Interferena dintre basm i realitatea satului o gsim i cnd se descriu
oaspeii. Ei sunt personaje care sugereaz universul rural romnesc: Sosit era btrnul
Grui/Cu Sanda i Rusanda lui, /i inte cel cu trainic rost / Cu Lia lui sosit a fost, / i
Barde cel cu adpost / Prin muni slhui, sau personaje de basm: Barb-Cot, fei-voinici,
fei-frumoi, principi falnici, Pene-mprat, Mugur-mprat, brboii regi, sfetnicii-nvechii
n legi.

Nunta are durata arhetipal de patruzeci de zile i se ncheie cu o urare rostit de Mugurmprat: Ct mac e prin livezi, /A tia ani la miri urez!/i-un prin la anul! blnd i
mic, /S creasc mare i voinic/ Iar noi s mai jucm un pic/ i la botez!
Specificul naional este exprimat prin: mituri, tradiii, jocuri, obiceiuri, datini, ritualuri, nume,
imagini, portul construind un univers rural romnesc.
Caracterul romantic al poeziei const n faptul c eroii sunt excepionali n
mprejurri excepionale. Zamfira este o eroin romantic, excepional prin frumusee nu
doar fizic, aa cum o sugereaz simbolul trandafirului: Un trandafir in vi prea ci i
spiritual: Roind s-a zpcit de drag. Ea este structurat pe sentimentul de iubire: i fata
s-a-ndrgit de el. Viorel este frumos i tinerel, estecel mai drag, vine nsoit de
nouzeci de feciorai. Acest caracter excepional este subliniat n legtur cu toi eroii: Dar
ca Sgeat de bogat /Nici astzi domn pe lume nu-i. Caracterul excepional este subliniat i
de comuniunea om natur ca mit sau ca motiv, fiindc n versul: i soarele mirat stan /ocavem sugerat mitul Sfntul Soare, dar i motivul comuniunii.
Tema, eroii, subiectul degaj un sentiment de bucurie, de se mir i soarele: C l-a
ajuns i-acest noroc, /S vad el atta joc / Pe-acest pmnt! De aceea hora, ca joc
arhetipal, legat de mitul Sfntul Soare, este descris cu atenie: Treipai la stnga linior / i
ali trei pai la dreapta lor; / Se prind de mni i se desprind, / Se-adun cerc i iar sentind/i bat pmntul tropotind/ n tact uor. Jocul dup tilinci, adic fluiere, un flcu la
dou fete, cu clopoei pe pulpe, este specific zonei Nsudului, de unde este poetul. Aceast
preuire a folclorului, a datinii, a mitului, evaziunea n basmul popular sunt elemente care dau
un caracter unic ntmplrii i eroilor, adic o profund structur romantic. Elementele
realiste vin din faptul c aceste ritualuri, tradiii, datini, basme aparin unui univers social
rural romnesc, ca i eroii Tinte, Barde, Sanda, Grui, fiindc poart nume autohtone.
Ca i n cazul lui Creang, constatm faptul c George Cobuc este un erudit al culturii
populare. Atitudinea critic este redus la cteva elemente de umor, cu care-1 nsoete pe
Barb-Cot sau pe brboii regi, fiindc de-i porneti sunt greu de-oprit.
Elementele clasiciste se fac simite prin faptul c eroii au un aspect ideal n
mprejurri ideale, prin elementele care sugereaz conceptul de armonie i echilibru (trmbii,
muzici, tilinci), prin cultivarea modelului moral al lumii rurale romneti.
Stilul lui George Cobuc este romantic, cu elemente clasiciste i realiste. Astfel,
metaforele de tip romantic: Icoan-ntr-un altar s-o pui, roiuri de-mprai se mpletesc
10

cu aliteraiile: Prin vulturi vntul viu vuia, cu simbolurile vegetale: Un trandafiriu vi

prea, cu epitetele realiste: mers iste, gnd rzle, prul cre, brboii regi,
sfetnicii-nvechii, cu simboluri ca: semn din steag, bru de-argint, Soare/e mirat
sta-n loc. Analiza n profunzime aduce argumente pentru apartenena lor la mai multe
estetici. Astfel, metonimiile: Sunt grei btrnii de pornit, / Dar de-i porneti sunt grei deoprit! Srea piticu-ntr-un picior sunt att de subtil contextualizate, nct nu se pot face
distincii de apartenen la o anumit estetic.

MIHAI EMINESCU
Luceafrul - oper aparinnd romantismului
Criticul Titu Maiorescu, n articolul Direcia nou n poezia i proza romn, din
1872, nota: Cu totul osebit n felul su, om al timpului modern, deocamdat blazat n cuget,
iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile uitate, pn acum aa de puin
format, nct ne vine greu s-l citm imediat dup Alecsandri, dar n fine, poet, poet n toat
puterea cuvntului, este d. Mihai Eminescu.
Dup un deceniu de la aceast observaie a lui Maiorescu, capodoperele lui Mihai
Eminescu stteau mrturie a geniului su creator, a uimitoarei sale capaciti de sintez i a
modului extraordinar n care a schimbat i nnoit limbajul artistic romnesc. Una dintre aceste
capodopere este opera literar Luceafrul.
Poemul se ncadreaz n curentul literar romantism,dou dintre trsturile specifice
fiind: folosirea antitezei i utilizarea ca surs de inspiraie a folclorului.
Antiteza, procedeu artistic dominant n acest poem, se evideniaz nc din prima
parte a poemului, prin opoziia dintre lumea pmnteasc, a fetei de mprat: Din umbra
falnicelor boli, Spre umbra vechiului castel i lumea nepmnteasc, a Luceafrului:
Colo-n palate de mrgean, Eu sunt luceafrul de sus. Antiteza se realizeaz i la nivelul
descrierii tnrului Ctlin, n raport cu Luceafrul. nfiarea uman a primului: Cu obrjei
ca doi bujori/ De rumeni, bat-i vina, este n contrast evident cu cea non-uman a celui de-al
11

doilea: Din negru giulgi se desfor/ Marmoreele brae, i palid e la fa, Iar umbra feei
strvezii/ E alb ca de cear. Conturarea cadrului pmntesc, n care Ctlin i Ctlina i
mplinesc dragostea: Sub irul lung de mndri tei, Miroase florile de tei se face n
contrast cu lumea cereasc, n care este evideniat zborul Luceafrului: Un cer de stele
dedesubt/Deasupr-i cer de stele, i din a chaosului vi/.../Vedea ca-n ziua cea denti/ Cum
izvorau lumine. De asemenea, prin utilizarea pronumelor personale ei i noi, se
subliniaz n poem antiteza dintre fiinele umane, muritoare, a cror via este limitat, fiind
pus sub semnul destinului i fiinele cereti, nemuritoare: Ei au doar stele cu noroc/i
progoniri de soarte, Noi nu avem nici timp , nici loc/ i nu cunoatem moarte.
O alt trstur care evideniaz apartenena poemului la romantism este
utilizarea ca surs de inspiraie a folclorului. Mihai Eminescu a avut ca surs de inspiraie
basmele romneti Fata din grdina de aur i Miron si frumoasa fr corp, pentru a crea
n Luceafrul atmosfera specific basmelor, nc din incipit: A fost odat ca-n poveti/ A
fost ca niciodat., dar i pentru a prezenta iubirea imposibil dintre dou fiine aparinnd
unor lumi diferite. De asemenea, s-a inspirat din mitul romnesc al Zburtorului, pentru a
descrie elementele spaiale care definesc lumea terestr n care fata de mprat i desfoar
existena: Din umbra negrului castel, dar i una din ntruprile Luceafrului: Pe negre
viele-i de pr. Mitul Zburtorului apare n poem ca simbol al visrii, aspiraiei i revelaiei.
Tema poemului este condiia omului de geniu. nc din primul tablou aceast tem
este susinut de sublinierea trsturilor Luceafrului, ca fiin superioar, dotat cu atribute
deosebite. Aspiraia ctre nlimi, cutarea absolutului, dorina de cunoatere, dorina de
nlare spiritual, de atingere a unui ideal superior, sunt cteva dintre atributele omului de
geniu, reprezentat n poem de ctre Hyperion. Omul de geniu este construit n text, aa cum
apare i n viziunea lui Schopenhauer, prin raportare la omul obinuit. Acesta din urm este
reprezentat n text de fata de mprat, creia, n ultimele versuri ale operei, Luceafrul i
adreseaz un firesc repro: Ce-i pas ie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Trind n cercul
vostru strmt/ Norocul v petrece,/ Ci eu n lumea mea m simt/ Nemuritor i rece. Anumite
motive poetice prezente n text, specifice romantismului, susin tema poeziei: motivul
luceafrului, al stelelor, al cerului, al lunii, al mrii, al visului, al castelului, al fetei de
mprat, al Zburtorului, al teiului, al zborului cosmic.
Patru dintre elementele de compoziie a textului sunt: incipitul, elementele de
opoziie i de simetrie, imaginarul poetic, compoziia/figurile semantice.
12

Incipitul operei conine formula specific basmului: A fost odat ca-n poveti, prin
intermediul cruia cititorul este avertizat asupra structurii narative a textului, care este
considerat un poem epico-liric. Astfel, ntmplrile sunt puse sub semnul unui timp
nedeterminat (illo tempore), n care faptele sunt unice i irepetabile A fost ca niciodat..
n aceste condiii, fata de mprat : Din rude mari mprteti, va avea atribute unice: O
prea frumoas fat, i era una la prini, i luna ntre stele. Fata nu este doar frumoas,
ci are atributele perfeciunii: Mndr-n toate cele i ale puritii sufleteti: Cum e Fecioara
ntre sfini.
Elementele de opoziie din text sunt puse n eviden prin antiteza dintre omul
comun, obinuit, reprezentat de ctre fata de mprat i omul de geniu, reprezentat de ctre
Luceafr. Ambele personaje (le putem numi personaje, deoarece textul epico-liric este realizat
pe baza liricii personajelor) sunt unice, excepionale n lumea lor. Fata de mprat este una la
prini/i mndr-n toate cele/Cum e Fecioara ntre sfini/i luna ntre stele, iar Luceafrul
este unic, prin raportarea sa ca astru ceresc, la celelalte stele, dar i prin atributele sale,
asemntoare cu cele ale lui Dumnezeu, ca Hyperion: Noi nu avem nici timp, nici loc/ i nu
cunoatem moarte.
n opoziie sunt prezentate cele dou nfiri ale Luceafrului: Prea un tnr
voievod/ Cu pr de aur moale i Pe negre viele-i de pr/Coroana-i arde pare; O, eti
frumos cum numa-n vis/Un nger se arat i O, eti frumos cum numa-n vis/Un demon se
arat.
Totodat, opuse sunt i cele dou fiine de care fata este atras: Luceafrul este o fiin
supranatural, care are doar nfiare uman, dar spirit nepmntesc: Dar ochii mari i
minunai/Lucesc adnc himeric, i palid e la fa, Iar umbra feei strvezii/E alb ca de
cear, iar Ctlin este fiin pmnteasc: Cu obrjei ca doi bujori/De rumeni, bat-i vina.
Imaginarul poetic este evideniat nc din incipit, prin prezentarea lumii terestre.
Sunt conturate reperele temporale vagi, imprecise, specifice basmului: A fost odat i cele
spaiale, care ofer cititorului imaginea mitului zburtorului, prin sublinierea singurtii unei
tinere fete, aflat ntr-un spaiu propice sosirii acestei fiine supranaturale: Spre umbra
negrului castel, Privea n zare, Din umbra falnicelor boli/Ea pasul i-l ndreapt/Lng
fereastr unde-n col/Luceafrul ateapt. Totodat, n primul tablou sunt scoase n eviden
reperele spaiale care ilustreaz lumea cosmic a Luceafrului, n care este invitat s
ptrund fata de mprat: Iar cerul este tatl meu/i mum-mea e marea, i soarele e tatl
13

meu/iar noaptea-mi este muma. Imaginarul poetic include, de asemenea, elementele prin
care se realizeaz descoperirea infinitului spaial i temporal. Acestea sunt subliniate n partea
a treia a poemului, n care este descris zborul Luceafrului: Vedea ca-n ziua cea
denti/Cum izvorau lumine, i ci de mii de ani treceau/ n tot attea clipe.
Compoziia poemului include 98 de strofe de tipe catren, cu msura versurilor de 7-8
silabe i ritm iambic, combinat cu ritm amfibrahic. Textul conine patru tablouri, construite pe
alternana a dou planuri: terestru-uman i cosmic-universal, aflate n antitez.
Tabloul I ilustreaz spaiul terestru n care singurtatea fetei predispune la visare:
Cum ea pe coate-i rzima/Visnd ale ei tmple. Apare n acest tablou motivul literar al
ferestrei, ca deschidere spre alt lume, ca aspiraie ctre deprtri, ctre infinit. De asemenea,
apare motivul visului, deoarece singura modalitate ca fata de mprat i Luceafrul s se
ntlneasc este n vis: Cci o urma adnc n vis/ De suflet s se prind., Copila s se
culce/I-atinge minile pe piept/ I-nchide geana dulce.
Tabloul al II-lea subliniaz jocul dragostei n care intr fata de mprat i Ctlin. Sunt
evideniate diferenele de stare social dintre cei doi i trsturile tnrului. Pajul apare ca
viclean copil de cas, copil din flori i de pripas, ndrzne cu ochii, ce umple cupele
cu vin/ Mesenilor la mas. El i arat fetei frumuseea sentimentelor de dragoste i o iniiaz
n tainele acestora: dac nu tii, i-a arta/Din bob n bob amorul.
Tabloul al III-lea prezint zborul intergalactic al Luceafrului. El face o cltorie n
timp i spaiu: i ci de mii de ani treceau/n tot attea clipe pentru a ajunge la Demiurg, la
momentul de dinainte de geneza Universului. Dialogul cu Demiurgul i relev lui Hyperion
imposibilitatea de a deveni muritor i condiia sa diferit de a pmntenilor: Ei au doar stele
cu noroc/ i prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici timp, nici loc/ i nu cunoatem moarte.
Tabloul al IV-lea evideniaz intensitatea i profunzimea sentimentelor celor doi
tineri, Ctlin i Ctlina, care formeaz acum un cuplu: Cci eti iubirea mea dinti/i visul
meu din urm. Luceafrul este martor mut al iubirii lor, Dar nu mai cade ca-n trecut/n mri
din tot naltul. Cu amrciune, subliniaz diferenele dintre lumea muritorilor, efemer,
supus destinului i lumea fiinelor eterne, creia i aparine.
Viziunea despre lume a autorului este sintetizat prin tema poemului, condiia
omului de geniu i subliniat n finalul poemului, prin care se descifreaz ceea ce Eminescu
numea sensul alegoric al povetii: Aceasta e povestea. Iar nelesul alegoric ce i l-am dat
14

este c dac geniul nu cunoate nici moarte i numele lui scap de noaptea uitrii, pe de alt
parte, aici pe pmnt, nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit. El n-are
moarte, dar n-are nici noroc.
Aadar, finalul poemului scoate n eviden antiteza dintre lumea omului comun, o
lume a aspiraiilor mrunte, o lume supus destinului, o lume limitat i cea a omului
superior, care aspir ctre absolut. n opinia poetului, omul de geniu este contient de condiia
sa etern, raportat la cea efemer a oamenilor obinuii, de care ncearc s se detaeze cu
luciditate: Ce-i pas ie chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul/ Trind n cercul vostru strmt/
Norocul v petrece/ Ci eu n lumea mea m simt/ Nemuritor i rece.

POEZIA ROMANTICA
"SARA PE DEAL"
idil-pastel
de Mihai Emineseu
(autor canonic)
Definitie:
Idila este o specie a liricii peisagiste i erotice, care prezint n chip idealizat iubirea, ntr-un
cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice i figuri de stil tablouri din natur i
puternice triri interioare, cu predilecie sentimentul de dragoste.
Poezia "Sara pe deal" a fost scris de Mihai Eminescu la Viena, n 1871-1872, mai
nti ca o variant a poeziei "Ondina" i a fost publicat n revista "Convorbiri literare" abia
la 1 iulie 1885, de aceea ea se ncadreaz n prima etap a poeziei erotice, perioad dominai
de optimism, n care imaginea iubirii este luminoas.
"Sara pe deal" este o idil - pastei, construit cu elemente descriptive de natur, n
cadrul creia se manifest sentimentul de dragoste, exprimat ntr-o viziune specific
eminescian.
Tema o constituie aspiraia poetului pentru o dragoste ideal, o poveste de dragoste ce se
imagineaz ntr-un cadru natural rustic.
Ideea poetic ilustreaz intensitatea iubirii, dorina celor doi ndrgostii de a fi fericii prin
trirea deplin a sentimentului, fapt ce nal dragostea la valori cosmice, universale, prin
puternice i profunde accente filozofice.

15

Titlul este specific pastelului i precizeaz timpul "sar" i locul "pe deal", care constituie
cadrul natural n care urmeaz s se manifeste iubirea.

Structur, semnificaii, limbaj artistic

Poezia este o idil cu puternice note de pastel i este alctuit din ase strofe i dou secvene
poetice, distribuite astfel: prima secven cuprinde primele patru strofe, dominate de pastel, n
care notele rustice terestre se mpletesc cu elemente ale Cosmosului, ilustrnd lirismul
obiectiv; secvena a doua (ultimele dou strofe) este dominat de lirism subiectiv i
intensific accentele de idil, finalul fiind impresionant prin valoarea absolut pe care o are
iubirea, n numele creia eul liric este gata s ofere sacrificiul suprem: "...- Astfel de noapte
bogat/ Cine pe ea n-ar da viaa lui toat?"
Aceeai idee a sacrificiului suprem n numele iubirii absolute se regsete i n alte poezii
erotice
eminesciene:
"Reia-mi al nemuririi nimb
i focul din privire,
i pentru toate d-mi n schimb
O or de iubire..."
("Luceafrul")
"O or s fi fost amici,
S ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O or, i s mor"
("Pe lng plopii fr so")
Prima secvena poetica. Incipitul l constituie versul de pastel, indicnd locul i timpul
naturii personificate: "Sara pe deal buciumul sun cu jale".
Strofa nti a poeziei ilustreaz tabioul nserrii ntr-un peisaj natural, n care imaginile
vizuale se mpletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaz
16

specia literar numit pastei. Personificarea buciumului care "sun cu jale" i a apelor care
"plng" semnific armonia perfect a naturii cu sentimentele poetului, care aspir spre un
sentiment de iubire desvrit. Imaginile vizuale i motorii "Turmele-1 urc, stele le scaprn cale" i cele auditive exemplificate mai sus compun cadrul natural n care urmeaz s se
manifeste sentimentul de dragoste.
Ultimul vers al acestei prime strofe este i primul vers al idilei: "Sub un salcm, drag, matepi tu pe mine".
Strofa a doua mbin alternativ elementele de pastel, descriptive, predominant cosmice, cu
cele de idil, care exprim sentimente Ia fel de nalte, ce confer o sugestiv deschidere spre
Univers. Elemente simbolice ale Cosmosului "luna pe cer" i "stelele [...] pe bolta senin",
care constituie motive romantice, sunt n relaie semnificativ cu ochii iubitei "Ochii ti mari
caut-n frunza cea rar", ultimul vers al acestei strofe accentund nerbdarea i dorina
arztoare a tririi sentimentului de iubire: "Pieptul de dor, fruntea de gnduri i-e plin".
Strofele a treia i a patra redau imaginea rustic a satului, n stil panoramic, de la nori, raze, la
streini, case, fntni, stne, fluiere, omul obosit, adic de la general la detaliu: "Nourii curg,
raze-a lor iruri despic,/ Streine vechi casele-n lun ridic,/ Scrie-n vnt cumpna de la
fntn,/ Valea-i n fum, fluiere murmur-n stn". Imaginea satului se compune din imagini
vizuale i imagini auditive, de la oamenii ostenii care vin de la cmp, la toaca i clopotul
care, prin personificare, "mple cu glasul lui sar".
Ultimul vers, "Sufletul meu arde-n iubire ca para", accentueaz, printr-o expresie popular
tipic idilei, nerbdarea, intensitatea dorinei de iubire.
Imbinarea armonioas a planului uman-terestru cu planul universal-cosmic este sugestiv
relevat de prezena elementelor specifice fiecruia dintre ele: "streine", "case", "fntna",
"stna" i respectiv "luna", "nourii". Trebuie remarcate n mod deosebit n aceste strofe de
pastel imaginile auditive i cele vizuale, care compun tabloul pictural al satului n amurg.
A doua secven poetic (ultimele dou strofe) reveleaz ritualul iubirii specific eroticii
eminesciene, exprimnd emoia i nerbdarea eului liric ca stri sentimentale ale fiorului
iubirii, redate de interjecia sugestiv: "Ah!" care se repet la nceputul primelor dou versuri.
Dorina ndrgostiilor de a tri n profunzime sentimentul de iubire este nsoit de declaraie

17

erotici: "Ore ntregi spune-i-voi ct mi eti drag". Ritualul este revelat i de verbele la
viitor, sugernd gesturi tandre, mngietoare de dragoste, dac ea s-ar nfptui: "Ne-om
rezima capetele unul de altul/ i surznd vom adormi sub naltul,/ Vechiul salcm [...]" E
prezent aici i ideea proieciei iubirii ntr-un viitor, cndva, precum i ipostaza naturii
ocrotitoare a iubirii, care izoleaz cuplul erotic de restul lumii: "sub salcm", idee ilustrat i
n prima strof. Poezia are i un uor optimism, dat de verbul "surznd", sugernd bucuria
eventualei mpliniri a iubirii ideale.
Ideea sacrificiului suprem n numele iubirii ideale, a perfeciunii n dragoste este sugerat i
n finalul acestei poezii:".. .-Astfel de noapte bogat/ Cine pe ea n-ar da viaa lui toat?",
sacrificiu de care este capabil numai omul superior, geniul,, singurul care poate aspira spre
idealul de iubire.
Limbajul artistic. Armonia dintre planul uman i planul naturii este realizat de Eminescu
prin personificri (buciumul sun cu jale", "apele plng"), natura umanizat aflndu-se n
deplin acord spiritual cu tririle poetului. Comparaiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-,
metaforele -"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [...] "sfnt i clar", "naltul, vechiul
salcm"- dau sentimentului de iubire sensibilitate, emoie, frumusee interioar, intensificnd
tririle. Sugestive sunt, de asemenea, imaginile vizuale i imaginile auditive specifice
pastelului, a cror mbinare perfect compun un emoionant i semnificativ tablou natural, n
care sentimentul de iubire se integreaz n mod desvrit: - imagini vizuale: "Turmele-i urc,
stele le scapr-n cale", "Luna pe cer trece-aa sfnt i clar", "i ostenii oameni cu coasa-n
spinare/ Vin de la cmp ..."etc., - imagini auditive: "buciumul sun cu jale", "Scrie-n vnt
cumpna de la fntn", "toaca rsun mai tare", "Clopotul vechi mple cu glasul lui sar" etc.
Registrul stilistic este predominant romantic, n care motivele poetice - luna, stelele, cerul,
noaptea - ca simboluri cosmice se mbin armonios cu motivele poetice terestre - salcmul,
satul n amurg, dealul.
Prozodia este deosebit prin msura versului de 12 silabe, ritmul fiind, n mod cu totul
surprinztor, format dintr-un coriamb, doi dactili i un troheu, iar rima este pereche i
feminini (ultima silab neaccentuat) d o mare gingie, delicatee i puritate poeziei.
Poezia eminescian este dominat, ca la majoritatea romanticilor, de tema iubirii i a naturii,
care la Eminescu se nnobileaz cu o nlare cosmic, spaiu n care se regsesc natura i
iubirea deopotriv, ngemnate prin sensibilitate, emoie, vibrare interioar.
18

Tabloul al cincilea creeaz, impresia unui epilog i revine Ia motivele romantice iniiale: sub
stpnirea atotputernic a lunii, ca astru tutelar i martor, se desfoar spectacolul naturii
eterne i al umanitii efemere. n Universul ilustrat prin aceleai elemente ca la nceputul
poemului, "pustiuri", "codri", "valuri", oamenii sunt muritori i supui sorii, idee filozofic
ce se constituie, parc, ntr-o concluzie a poeziei i a existenei ntregii omeniri:
"i pe toi ce-n ast lume sunt supui puterii sorii Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul
morii!" Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, construit din modaliti uimitoare
att n ceea ce privete lexicul, ct i prozodia sau figurile de stil.
Imbinarea surprinztoare a limbajului popular i a celui intelectual, ns fr abuz de
regionalisme, arhaisme ori de neologisme, fapt ce particularizeaz stilul acestui poem prin
cteva trsturi:
- naturaleea i prospeimea limbajului poetic este dat de cuvinte populare, regionalisme i
arhaisme folosite: "gene ostenite", "ceasornicul", "suflu-n lumnare", "fereti", "osebite",
"rboj", "prizrit", "colb";
- expresia intelectualizat este prezent, mai ales, n tabloul cosmogonic, unde Eminescu
sugereaz mituri, idei filozofice, etice, care oblig la cugetare; de exemplu, imaginea haosului
primordial, "pe cnd fiin nu era, nici nefiin" trimite la imnurile creaiunii din Rig-Veda
sau amintete de ideile lui Schopenhauer: "stpnul fr margini peste marginile lumii". De
asemenea, sunt prezente expresii livreti, "precum Atlas n vechime", "microscopice
popoare", "ne succedem generaii;
Viziunea contrastant asupra lumii este realizat prin relaii de opoziie i prin antiteza
specific poeilor romantici: - antitez compoziional: tabloul cosmogonic cu cel satiric;
- antitez ideatic: "Unul caut-n oglind de-i bucleaz al su pr,/ Altul caut n lume i n
vreme adevr";
- antitez la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi", "viitorul i
trecutul"; prin derivare: "fiin nu era, nici nefiin";

19

Epitetele morale i ornante construiesc un fundal descriptiv corespunztor sentimentelor

poetului: "mictoarea mrilor singurtate", "galbenele file", "btrnul dascl", "timpul
mort", "ironic grimas", "universul cel himeric";
Comparaiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: "precum Atlas n
vechime", "ca i spuma nezrit", "ca o mare fr-o raz";
Personificrile ilustreaz desvrita familiaritate a poetului cu natura terestr i cosmic
deopotriv: "luna vars peste toate voluptoasa ei vpaie", "codru-ascund n umbr strlucire
de izvoar", "timpul mort i-ntinde trupul i devine vecinicie";
Metaforele sunt numeroase ca i epitetele i au capacitatea de a vizualiza ideile: "urna sorii",
"colonii de lumi pierdute", "muti de-o zi", "din ungherul unor crieri";
Prozodia. Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul este trohaic. n prima parte a
poemului, rima este feminin, iar n partea de satir rima este masculin, ilustrnd tonul
retoric. Rima este aici absolut inedit, fapt ce a strnit reacii impresionante n epoc;
Eminescu rimeaz n mod surprinztor substantiv cu pronume, adjectiv cu pronume sau cu
adverb, pronume cu substantiv: "mititel/el", "adnc/nc", "recunoasc-l/dascl", "iatI/Tatl".

Revedere
de Mihai Eminescu (autor canonic)
elegie filozofica romantica
creatie lirica de inspiratie folclorica

Definitie:
Elegia este o specie a genului liric in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete
metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta mergand de la melancolie la nefericire.
Poezia "Revedere" de Mihai Eminescu (1850-1889) a fost publicata in revista "Convorbiri
Hterare", la 1 octombrie 1879, desi fusese scrisa cu cativa ani inainte.
Sursele de inspiratie sunt doinele culese de poet in peregrinarile sale prin tara, in care codrul
este simbolul universului, al regenerarii vesnice. Creatie de maturitate, aceasta poezie reflecta o
noua modalitate de abordare a folclorului, ideile populare fiind imbogatite si innobilate cu
profunde ganduri filozofice.
20

Tema ilustreaza vremelnicia si perisabilitatea omului in contrast cu perenitatea naturii,

simbolizata de codrul vesnic, altfel spus, poezia exprima tema timpului exprimata prin conditia
efemera, de muritor a omului aflata in relatie de opozitie cu eternitatea universului. Elemental
de recurenta prin care se realizeaza tema este definit prin motivul poetic al codrului, ca imagine
lirica a universului, iar ca figura artistica de constructie se remarca antiteza.
Ideea exprima melancolia si tristetea poetului pentru viata trecatoare a omului si admiratia
pentru vesnicia naturii.
Semnificatia titlului. Titlul sugereaza bucuria reintalnirii poetului cu un prieten de care i-a fost
dor, cuvantul avand, din punct de vedere semantic, rezonance afective, implicand totodata si
sensul de scurgere a timpului.
Structura compozitionala. "Revedere" este o elegie filozofica, in care meditatia, reflectia
asupra timpului este elementul de referinta care dominaintreaga poezie. Timpul filozofic are la
Eminescu doua valente, de aceea s-ar putea defini ca bivalent: timpul individual, care marcheaza
prin curgerea sa implacabila si ireversibila conditia omului muritor si timpul universal, care
semnifica eternitatea, vesnicia proprie numai firii, Universului.
Compozitional, poezia este structurata in forma dialogata si pe doua planuri distincte: unul
uman si celalalt al naturii si patru secvente lirice corespunzatoare celor doua intrebari si celor
doua raspunsuri, ale poetului si, respectiv, ale codrului. Incipitul este reprezentat de vocativul
afectuos, sentimental -"codrule"- reluat de diminutivul "codrutule".
Secventa intai. Poezia incepe printr-o intrebare adresata direct de catre eul liric, codrului
personificat, in care se simte intimitatea tonului, sentimental de prietenie pentru acesta, precum
si bucuria revederii, concretizata prin diminutivele care sugereaza un ton familiar: "-Codrule,
codrutule, / Ce mai faci, dragutule". Ideea timpului este sugerata de sintagma metaforicd "multa
lume am imblat", cu sensul scurgerii unei perioade lungi de vreme, in care poetul s-a simtit
departe de cei dragi
Urmatoarea secventa poetica reprezinta raspunsul codrului, formulat in acelasi stil popular,
incepand cu o interjectie specifica: "- la, eu fac ce fac de mult", ideea trecerii timpului fiind
sugerata aici de succesiunea anotimpurilor principale: "Iarna viscolu-l ascult,/ [...] Vara doina
mi-o ascult". Trainicia si forta de rezistenta a naturii este data de asprimea gerului in timp de
iarna -"lama viscolu-l ascult/ Crengile-mi rupandu-le,/ Apele-astupandu-le,/ Troienind cararile/
21

si gonind cantarile;"-, iar armonia afectiva perfecta dintre om si natura este ilustrata prin bucuria
codrului la auzul doinelor populare: "Vara doina mi-o ascult/ [...] Implandu-si cofeile,/ Mi-o
canta femeile".
Secventa lirica urmatoare este o interogatie retorica a poetului, in care conceptul filozofic al
timpului este sugerat deosebit de expresiv: "Vreme trece, vreme vine", trecerea ireversibiia a
timpului insemnand pentru natura o regenerare permanenta, o continua intinerire: "Tu din tanar
precum esti/ Tot mereu intineresti". Poezia capata aici sensuri filozofice profunde, iar codrul, ca
simbol pentru natura, devine un simbol al intregului Univers.
Ultima secventa confine raspunsul codrului in care accentele filozofice se intensifica, versul "Ce mi-i vremea, cand de veacuri" sugerand vesnicia, eternitatea naturii. Ideea existentei trainice
si perene a codrului, ca simbol al naturii, al Universului, este argumentata prin rezistenta
acestuia in fata timpului, a carui trecere ireversibiia nu-l atinge: "Ca de-i vremea rea sau buna,/
Vantu-mi bate, frunza-mi suna;/ si de-i vremea buna, rea,/ Mie-mi curge Dunarea.
In antiteza cu natura, omul este supus sortii, este efemer, timpul se scurge pentru el ireversibil si
implacabil: "Numai omu-i schimbator,/ Pe pamant ratacitor", pe cand firea este vesnica, eterna:
"Iar noi locului ne tinem,/ Cum am fost asa ramanem;". Finalul poeziei ilustreaza, prin cateva
elemente-simbol cu rol de metafora, alcatuirea Universului, ca ultim argument pentru faptul ca
timpul codrului este eternitatea, in care se inscriu: "Marea si cu raurile,/ Lumea cu pustiurile,/
Luna si cu soarele,/ Codrul cu izvoarele". Acestea sunt si principalele motive romantice intalnite
in majoritatea creatiilor lirice eminesciene. Timpurile verbelor care exprima atitudinile si ideile
poetului si ale codrului se afla in relatie de opozitie. Astfel, eul poetic se proiecteaza in timpul
trecut, ca simbol al efemeritatii sale prin aceasta lume, iar codrul se exprima numai la prezentul
etern, ca semn al vesniciei universului.
Procedee artistice/figuri de stil
Principala figura de stil este personificarea: raspunsul codrului, care "asculta" viscolul, doinele
si care gandeste, constientizeaza dainuirea, statornicia naturii: "Iar noi locului ne tinem,/ Cum
am fost asa ramanem"
Limbajul popular prezent printr-o varietate de modalitati expressive
- diminutivele - care sugereaza tonul mangaietor, intim, pnetenos, dragastos al poetului pentru

22

codru: "codrutule", "dragutule";

- expresii specific populare, ilustrand sursa folciorica a poeziei: "la, eu fac ce fac de mult", "Iar
noi locului ne tinem";
- cuvinte cu forma populara: "Multa vreme au trecut", "am imblat", "implandu-si";
- dativul etic, specific creatiilor populare literare': "crengile-mi", "ce mi-i vremea", "vantu-mi
bate", "frunza-mi suna";
- "si"-ul narativ, specific popular: "Si mai fac....", "si de-i vremea...";
- structura prozodica ilustreaza forma poeziei populare: ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe
asemanatoare cu versul scurt al doinei populare, rima imperecheata;
- motivul codrului, ca fiinta mitica, fiind un prieten apropiat, drag al omului;
Poezia culta este reprezentata de:
- prezenta ideii filozofice a timpului, care este ireversibil pentru om si etern pentru Univers;
- viziunea romantica asupra conditiei de muritor a omului in relatie cu Universul;
- sentimentele de tristete, de melancolie, specifice elegiei filozofice;
Influenta populara este, asadar, evidenta, intalnind si aici armonia inconfundabila intre glasul
poetului si acela al poeziei populare, fapt care face ca George Calinescu sa afirme: "Cea mai
mare insusire a lui Eminescu este de a face poezie populara fara sa imite, si cu idei culte, de a
cobori la acel sublim impersonalism poporan".

SCRISOAREA a III-a
de Mihai Eminescu

Marele nostru poet, luceafarul poeziei romanesti, valoare de nepretuit in literatura romana,
Mihai Eminescu a scris numeroase pagini de literatura, in special poezie. Scrisoarea III-a a fost
publicata la 1 mai 1881 in revista "Convorbiri literare", unde poetul a si debutat.
Tema este exaltarea trecutului glorios i critica prezentului deczut, adic o abordare n
perspectiv romantic a temei istoriei.
23

Ideea este c adevratul patriotism se exprim prin lupta pentru aprarea fiinei
naionale, prin afirmarea contiinei naionale.
Compoziia este romantic, fiindc se bazeaz pe o antitez, ns este alctuit din patru
tablouri, dup un model clasicist.
Primul tablou este format din mai multe secvene.
Secvena nti este visul unui sultan, care vede cum luna se coboar sub forma de fecioar i-i
propune o nsoire simbolic:
Las s leg a mea via de a ta n brau-mi vino,
i durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o .Este o mplinire a unui destin prestabilit, care
nu poate fi schimbat:
Scris n cartea vieii este i de veacuri i de stele
Eu s fiu a ta stpn, tu stpn vieii mele. Sensul acestei nsoiri este apariia i expansiunea
islamismului, aa cum este sugerat n cel de al doilea vis prin simbolul arborelui, aa cum i
cretinismul este simbolizat prin arborele ieit din lesei, Mldia cea Sfnt, Domnul Iisus
Hristos:
Iar din inima lui simte un copac cum c rsare,
Care crete ntr-o clip ca n veacuri, mereu crete.
Umbra arborelui se ntinde peste Europa, Asia i Africa. In frunziul su se auzeau strigte de
btlie, invocarea lui Allah i frunzele se ndoaie deasupra Romeinou, adic a Bizanului.
Trezit din somn, sultanul o vede pe frumoasa Malcatun, atribuie acest vis prorocului islamic
Mahomet i l interpreteaz ca prevestind expansiunea Imperiului Otoman. Visul devine realitate
i armatele turceti ajung la Dunre.
Al doilea tablou este al btliei de la Rovine, dintre Mircea cel Btrn i Baiazid. Poetul
imagineaz un dialog ntre cei doi conductori militari. Baiazid este orgolios, violent, ludros i
evoc victoriile sale asupra armatelor Europei. Pentru a-i satisface acest orgoliu, nu a pregetat
s provoace moartea a sute de mii de oameni. Mircea reprezint poporul romn, este calm,
curajos, respect legea ospitalitii, este demn, patriot: N-avem oti, dar iubirea de moie e un
zid / Care nu se-nfioreaz de-a ta faim, Baiazid!. Mesajul concentrat n aceste versuri este
24

patriotic, afectiv i deci romantic.

Momentul luptei este plin de micare i ilustreaz parc ideile lui Titu Maiorescu din condiia
ideal a poeziei. Pentru a sugera micarea ideilor poetice, a violenei luptei, el folosete multe
verbe, metafore, simboluri, comparaii, hiperbole, repetiii, epitete, realiznd un text dens, de o
mare for expresiv, tocmai pentru a arta fora sentimentului de dragoste fa de ar a
strbunilor.
Tabloul urmtor este al taberei romne de dup btlie, unde unul din Fiii falnicului
Domnscrie o carte, adic o scrisoare, n stil popular: S-o trimit dragei safe, de la Arge
mai departe.
n partea a doua avem o satir virulent la adresa societii contemporane, n centrul creia st
demagogul politic liberalul ca prototip al arivistului: Vezi colo pe uriciunea fr suflet,
fr cuget, Cu privirea-mproat i la flci umflat i buget, Negru, cocoat i lacom, un isvor
de iretlicuri, La tovarii si spune veninoasele-i nimicuri. Se poate face o paralel la arivitii
lui I.L.Caragiale, din piesa O scrisoare pierdut, fie la Caavencu, fie la Agami
Dandanache grecotei cu nas subire, pocitura cu bulbucaii ochi de broasc. Demagogia
patriotard a parlamentarilor corupi: Dintr-acetia ara noastr i alege astzi solii!, ca s
legifereze abuzul: Ne fac legi i ne pun biruri, ne vorbesc filosofie,este de-o actualitate
evident, fiindc fonfii i flecarii, gguii i guaii, /Blbii cu gura strmb sunt stpnii
astei naii!.
Soluia din final este romantic. Poetul l cheam pe Vlad epe s-i adune pe aceti ariviti
corupi, venali, ipocrii, mincinoi, trdtorin dou temnii large, ca s ncap toi i s le dea
foc.
Scrisoarea III este o sintez de romantism, realism i clasicism. Caracterul romantic
este exprimat prin tem, prin compoziie, prin structura excepional a eroilor Mircea i Baiazid,
prin mprejurarea excepional a luptei de la Rovine, prin structura
afectiv a eroilor (Mircea patriotism, Baiazid ur), prin versificaia popular a scrisorii
fiului de domn, prin folosirea antitezei, prin evaziunea n vis, prefigurnd evoluia islamismului,
prin evaziunea poetului n trecutul istoric, cnd realitatea
Rzboiului de Independen era tot att de eroic.
Caracterul realist const n faptul c tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea
25

social-istoric, n spiritul critic, ceea ce 1-a determinat pe criticul Garabet Ibrileanu s-1
considere pe Mihail Eminescu o culme a spiritului critic n Moldova (Garabet IbrileanuSpiritul
critic n cultura romneasc), comparndu-1 cu I.L.Caragiale.
Elementele clasiciste sunt reprezentate de valoarea general-uman a eroilor (Mircea este
patriotul, Baiazid cuceritorul, demagogul arivistul), care au valoare de prototipuri. Satira
este o specie clasicist, ca i scrisoarea. Apoi eroii sunt luai din viaa claselor dominante, iar
stilul folosit de Mihail Eminescu este nalt, aa cum remarca Titu Maiorescu. Textul are un scop
moralizator, deci clasicist.
Scrisoarea III este un model al stilului eminescian, care se caracterizeaz prin claritate,
acuratee, concizie, conceptualizare, funcionalitatea figurilor de stil, expresivitate, modele
creative romantice, sintagme-modul, adic unice, cuvinte-modul care au sensuri noi,
muzicalitate, rime rare, aliteraii, asonante, repetiii, interogaii retorice, dialoguri.
Cel mai ncrcat de podoabe stilistice este fragmentul btliei de la Rovine, unde avem o
adevrat tornad de mijloace artistice:
- epitete: poala verde, capete pletoase, negruluipmnt, caii slbateci, flamura
verde, zid nalt, mare turburat.
- comparaii: ca nouri de aram, ca ropotul de grindeni ca vijelia ca i crivul i
gerul, ca un zid, ca potop, ca o mare. -metafore: clreii roiesd\ dup un semn,
nouri de aram, sgeile n valuri se toarn, grindin-oelit, large ulii.
- hiperbole: ct frunz ct iarb, nnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi.
- metonimii: codrul clocoti de arme i de bucium, coifuri lucitoare ies, pe copite iau
n fug faa negrului pmnt, lnci scnteie, arcuri se ntind, url cmpul, i de
tropot i de strigt, umbra morii se ntinde, se clatin iruri, sgeile uier, se
nruie tot cerul, calc totul n picioare, durduind soseau clrii, se-mprtie a
dumanilor iraguri, veneau a rii steaguri, pgnittea e ca pleava vnturat,
orizonu-ntunecndu-l vin sgei.
- repetiii: care vine, vine, vine, tot mai mare i mai mare.
- simboluri: flamura verde, a rii steaguri, dup un semn.
- aliteraii: codrul clocoti, vjind ca vijelia, plesnetul de ploaie. Preponderena
26

metonimiilor, a rimelor rare, a ritmurilor alternante, a metaforelor, care dau relief ideilor,
exprim, de fapt, vigoarea spiritului eminescian. Ritmul cristalizeaz ideea poetic, de aceea
continua alternan i marea varietate a ritmurilor utilizate de Eminescu dau conturul timbrului
unic, care, aa cum arta Garabet Ibrileanu, este o trstur fundamental a originalitii actului
de creaie.
Prin spiritul critic, prin structura narativ, prin prototipurile create, Scrisoarea III poate
fi interpretat i ca un poem de factur realist.

TUDOR ARGHEZI

Tema i viziunea despre lume

Testament- oper aparinnd modernismului
Creator al unui univers poetic de o frapant originalitate, Tudor Arghezi se impune n
prima jumtate a secolului al XX-lea, ca un artist cu o viziune unic n literatura romn.
Ilustrnd modernismul interbelic, poetul a avut o contribuie remarcabil la nnnoirea
lirismului romnesc, att prin problematic, dar i prin mijloacele artistice folosite.
Poezia Testament deschide primul volum al autorului, aprut, sub titlul Cuvinte
potrivite, n 1927. O trstur care atest apartenena poemului la modernism este
utilizarea i amestecul tuturor registrelor stilistice. El a afirmat c la dispoziia scriitorului st
cmpul ntins al limbii poporului i nu doar un mnunchi de cuvinte alese care ar putea fi
socotite, n mod nejustificat, numai ele proprii literaturii artistice. Din registrul ntins al
limbii, scriitorul poate folosi orice categorie lexical, chiar i cuvinte de la periferia limbii,
considerate altdat degradate, n msura n car vorbele pot s mrturiseasc mai pregnant
gndurile creatorului. Garabet Ibrileanu afirma despre Tudor Arghezi c se mic cu succes
estetic pe cel mai ntins registru al limbii romne. n poezia Testament, acest aspect este
evideniat prin utilizarea unei mari varieti de termeni. Sunt prezente arhaisme: plvani,
uure, hrisov, sarici, ocara, regionalisme: fcui, grmdii, neologisme:
canapea, ndreptirea, obscure, termeni religioi: Dumnezeu, Domnul, termeni
din limbajul popular: bube, zdrene.
n opinia mea, tema textului i viziunea despre lume a autorului sunt exprimate n
aceast poezie prin referirea la estetica urtului, concept ilustrat n lirica european, n
secolul al XIX-lea, prin poeziile scriitorului francez Charles Baudelaire, n volumul intitulat
Les fleurs du mal (Florile rului).

27

Se observ c n text Arghezi nu folosete antiteza (ca n romantism), pentru a pune n

eviden lumina, prin contrast cu ntunericul sau pentru a scoate n relief frumosul, prin
contrast cu urtul. El se folosete de estetica urtului pentru a demonstra c poetul are
capacitatea de a transforma urtul n frumos, nepoeticul n poetic, materialul n spiritual: Din
bube, mucegaiuri i noroi/Iscat-am frumusei i preuri noi. Arghezi susine c nu exist
experien uman care s nu poat fi transformat n fapt artistic i din care beneficiarul
produsului estetic s nu poat extrage o pild semnificativ.
Tema textului este rolul artistului, poezia fiind o art poetic. O prim idee prin care
se face referire la aceast tem este concreteea limbajului artistic. n viziunea lui Arghezi,
scriitorul este un artizan, un meteugar, care trebuie s gseasc cea mai potrivit form
pentru a exprima ideile sale: Am cutat s le supun i din materia lor plastic s le modelez,
dup gnd i simire cu vemnt nou, pentru idee, pentru sentiment. Cuvintele par a se
materializa n textul lui Arghezi, fiind de o concretee uluitoare: Veninul strns l-am
preschimbat n miere, Btrnii au adunat printre plvani/Sudoarea muncii sutelor de ani,
Stpnul ca un ap njunghiat, ntins lene pe canapea/Domnia sufer n cartea mea. O
alt idee care subliniaz tema textului este aceea a rolului pe care artistului trebuie s i-l
asume, acela de voce a poporului cruia i aparine. El consider c vocea artistului trebuie s
exprime durerile i nzuinele naintailor si. El se consider exponentul clasei sociale din
rndul creia provine: De la strbunii mei pn la tine/Prin rpi i gropi adnci/Suite de
btrnii mei pe brnci. Astfel, rolul poetului este de a arta lumii ntregi suferina poporului
su: Durerea noastr surd i amar/O-ngrmdii pe-o singur vioar. Se observ legtura
indisolubil dintre poet i stmoii acestuia, ramur obscur, oameni simpli, robi cu
saricile, pline/De osemintele vrsate-n mine. Fa de acetia, Arghezi are o datorie pe care
trebuie s o duc la ndeplinire. Astfel, actul liric se transform n militantism social.
Patru elemente de construcie a textului importante pentru evidenierea viziunii
despre via a autorului sunt: titlul, incipitul, figurile semantice, elementele de prozodie.
Titlul, un substantiv abstract, comun, are, prin multitudinea de consoane, o sonoritate
grav. n sens propriu, substantivul desemneaz un act juridic prin care o persoan i
exprim dorinele ce urmeaz a-i fi mplinite dup moarte, n special viznd o motenire
material. n sens figurat, titlul face referire la motenirea spiritual pe care autorul dorete s
o ofere urmailor, constnd n opera sa artistic. Titlul poate face trimitere i la o poziie
ferm a autorului, la o atitudine estetic tranant, de la care poetul nu accept s fac
abatere. n aceast situaie, s-ar putea vorbi despre atitudinea de recuperare a urtului, de
metamorfozare a acestuia n valori ale artei eterne. Totodat, termenul ofer i sugestii
religioase, evocnd textele sacre: Vechiul i Noul Testament, poetul subliniind aceast idee i
n cuprinsul operei: Am luat cenua morilor din vatr/i am fcut-o Dumnezeu de piatr.
Incipitul Nu-i voi lsa drept bunuri, dup moarte,/Dect un nume adunat pe-o carte
marcheaz, printr-un dialog imaginar tat-fiu, una dintre ideile de baz ale textului, legtura
cu urmaii. Verbul la form negativ nu voi lsa are un impact puternic asupra cititorului,
iar pronumele i subliniaz adresarea direct a poetului ctre cititor. Se stabilete astfel
contactul ntre cei doi poli ai comunicrii, eu-tu, determinnd instantaneu un nalt nivel al
28

emoiei lirice. Se deschide calea confesiunii poetice, precizndu-i cursul simbolic: discursul
vizeaz destinul unui creator i al unei opere. Atitudinea poetului oscileaz ntre modestie i
contientizarea deplin a propriei valori revrsate n oper. Echivalarea averii agonisite ntr-o
via doar cu un nume adunat pe-o carte poate prea expresia unei judeci despre sine mult
prea severe. De fapt, aceast motenire, aparent mrunt, integreaz un ntreg univers, cel
literar, care, prin esena lui, nu este perisabil precum bunurile materiale.
Elementele de prozodie contribuie la modernitatea textului, Arghezi dovedindu-se
inovator i la nivelul organizrii strofice i la cel al prozodiei. Strofele inegale, de la patru la
18 versuri, sugereaz stri emoionale diferite, frngeri brute ale discursului poetic i
continuri largi, explicative, de mare vibraie sufleteasc, tonaliti variate ale frazei. Rima
este mperecheat, alternnd rima masculin, n care accentul cade asupra ultimei silabe, cu
cea feminin, n care accentul cade pe silaba penultim, iar msura este variabil, fiind
cuprins ntre 9-11 silabe.
n poezia Testament sunt prezente numeroase figuri semantice, care nunaeaz i
sporesc puterea de evocare a imaginilor, potennd considerabil realitatea prezentat. Epitetul
dublu durerea noastr surd i amar, oximoronul izbvete pedepsitor, inversiunea
iscat-am, toate contribuie la expresivitatea deosebit a textului. Metafora este frecvent
ntlnit: ntins lene pe canapea,/domnia sufer n cartea mea poate evoca tentaia
reprimat a efectului artistic facil sau impulsul alinierii scriitorului la o matrice de concepie
sau la un stil care s fie ale timpului su. Metaforele creeaz imagini vizuale: cenua
morilor din vatr, auditive durerea.....o-ngrmdii pe-o singur vioar, gustative veninul
strns l-am preschimbat n miere. Dup cum se poate remarca, n constituirea metaforelor
intr termeni din toate registrele stilistice, ca ntr-o concludent demonstraie artistic despre
fora de sugestie a limbajului arghezian. Enumeraia Din bube, mucegaiuri i noroi,
completat de versul Iscat-am frumusei i preuri noi constituie fraza-cheie a textului,
promovndu-se astfel ideea c n art nu exist urt sau frumos, c n art urtul nu are niciun
sens, c numai exprimarea artistic greit poate genera urtul, numai tehnica artistic lipsit
de talent pot duce la realizarea unei opere literare inestetice. Poetul recurge, pentru prima dat
n lirica romneasc, la zdrene, din care face muguri i coroane, transfigurnd materia
primar i ridicnd-o la o nalt treapt artistic.
Astfel, textul se constituie ntr-o oper de mare importan artistic, ntr-o art
poetic, n care autorul i exprim viziunea artistic despre creator, un text programatic, care
creeaz un univers liric singular n ntreaga literatur romn.

VASILE ALECSANDRI
PASTELURI
1.Pastelurile lui Alecsandri transfigureaza un tablou de natura caracterizat prin solemnitate.
2. Cele mai multe pasteluri sublimeaza peisajul iernii, anotimpul preferat al poetului.
29

3. Natura din poeziile lui Alecsandri e statica, inghetata in secvente generice.

4. Sentimentul liric este, in general, unul de extaziere in fata naturii grandioase.
Tema
Pastelurile lui Alecsandri transpun imagini ale naturii, create in nota solemna.
Continutul
Poeziile din acest volum al lui Alecsandri transpun peisaje in imagini descriptive:
umeri dalbi, ca un roi de fluturi, soarele rotund si palid etc. In general, imaginea artistica a
unui pastel este creata pe denotative plasticizante (cum sunt epitetele cromatice: albi, dalbi;
comparatiile concretizatoare: ca un roi de fluturi), iar Vasile Alecsandri respecta acest canon.
Poeziile surprind natura de-a lungul celor patru anotimpuri, dar cele mai multe sunt pasteluri
de iarna. In general, eul liric este coplesit de frumusetea naturii si isi exprima fara rezerve
admiratia. "Miezul iernei" infatiseaza un tablou de noapte feerica de iarna privit pe geam,
"Balta" aduce o imagine animata de fauna exploziva, "Malul Siretului" este un pastel despre o
dimineata de vara, "Oaspetii primaverii" surprind aspecte ale primaverii timpurii etc.
Vasile Alecsandri poate fi considerat creatorul pastelului in literatura noastra, caci
inainte de el existau doar incercari timide (la Heliade Radulescu si Vasile Carlova).
Pastelurile sale (publicate in volum in 1875) transfigureaza un tablou de natura caracterizat
prin solemnitate coplesitoare. Miezul iernei este una dintre poeziile reprezentative in acest
sens, deoarece propune un tablou grav ale carui amanunte sunt sintetizate in metafora
sacralitatii (natura-templu): "Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios / Ca inaltele coloane
unui templu maiestos / Si pe ele se asaza bolta cerului senina,/ Unde luna isi aprinde farul
tainic de lumina". Elementele peisajului evoca imaginea unui lacas indumnezeit: muntii par
altare, copacii imbracati in nea seamana cu o orga uriasa, aburii care se inalta la cer creeaza
impresia unor coloane. Solemnitatea imaginilor este conferita de neclintirea stranie a unui
tablou de iarna hiperbolizat prin asocierea cu imaginea unui templu urias. De altfel, cele mai
multe pasteluri sublimeaza peisajul iernii, anotimpul preferat al poetului.Imaginile descriptive
surprind aspecte generice: in poezia "Iarna", fulgii de nea sunt un roi de fluturi albi, tara
poarta o haina argintie, copacii par fantasme albe, iar in pastelul "Miezul iernei" zapada este
un lan de diamanturi. Astfel de sintagme simple, care evoca imagini usor de reprezentat in

30

minte, au intrat in constiinta generala ca emblema a poeziei lui Alecsandri. In toate pastelurile
sale apar aspecte ilustrative pentru fiecare tip de peisaj. Balta, in pastelul cu acelasi titlu,
invaluita in aburii diminetii, este animata de o fauna surprinsa in atitudini tipice: "Serpii lungi
se-ncolaceaza sub a nufarilor floare / Ratele prin mosunoaie dupa trestii se ascund"; dupa
cum, in pastelul "Malul Siretului", salcia pletoasa devine imaginea ilustrativa a luncii.
Registrul imagistic alecsandrian este construit pe denotative plasticizante, preferinta
poetului indreptandu-se catre epitetul simplu, adeseori diminutival, ceea ce confera un
sentiment tonic, de optimism senin, aproape tuturor textelor sale. Astfel, soarele este rotund,
palid sau voios, salcia pletoasa, viespea sprinteioara. In poezia "Balta", Alecsandri
alegorizeaza peisajul printr-o imagine a nuntii: " Balta-n aburi se ascunde sub un val
misterios / Asteptand voiosul soare ca pe-un mire luminos". Fascinat de finetea peisajului,
adeseori poetul subliniaza stranietatea unei naturi cunoscute sau chiar banale, devenite pe
neasteptate de nerecunoscut intr-un moment al zilei sau prin schimbarea anotimpului. De
pilda, instalarea diminetii, invazia luminii deasupra apei intunecate ii reveleaza imagini
magice, adeseori asociate cu figuri spectrale.Comparatia aburilor noptii cu fantasme apare
frecvent in poezia lui. Fantasma este o aparitie misterioasa, incerta si fascinanta, iar uneori
repede clarificata, ca in finalul pastelului "Miezul iernei", unde fantasmatica silueta
amplificata de lumina lunii este a unui lup ce se alunga dupa prada-I spaimantata. Pentru
Alecsandri, fantasmele sunt blande mistere crepusculare (Negoitescu), ca in pastelul "Malul
Siretului": "Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica / Si, plutind deasupra luncii, printre
ramuri se despica./ Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza diminetii
misca solzii lui de aur". Peisajul straniu se defineste aici prin simboluri mitice; comparatia
raului cu un balaur amplifica sensul hieraticei risipiri a noptii sub efectul razelor care se nasc.
Rasaritul soarelui, moment misterios si fascinant, se estompeaza sub efectul imaginilor tonice
in care este surprins faptul zilei, cand viata luncii pare ajunsa la apogeu.In Pastelurile lui
Alecsandri, sentimentul liric este, in general, unul de extaziere in fata naturii grandioase,
exprimata exploziv si cu o admiratie fara rezerve, ca in pastelul "Miezul iernei": "O! tablou
maret, fantastic..."; exclamatia retorica subliniaza aici relatia pe care o statorniceste eul liric
cu realitatea transfigurata; este vorba despre evadarea din postura de spectator, pe care
Alecsandri o adopta in raport cu natura sublimata. Tot asa, in pastelul "Sfarsitul iernii", isi
exprima bucuria, participand afectiv la transformarile naturii: "O, Doamne! Iata-un fluture ce
prin vazduh se perde!/ In campul vested, iata, un fir de iarba verde". Alteori, coplesit de
minunile peisajului, poetul se indreapta spre o stare contemplativa, dar meditatia sa este
31

scurta sau reprimata, ca in finalul pastelului "Malul Siretului": "Si gandirea mea furata se tot
duce-ncet la vale /Cu cel rau care-n veci curge, fara-a se opri din cale./ Lunca-n giuru-mi
clocoteste; o soparla de smarald / Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald".Evidenta
intentie de a medita asupra trecerii timpului, inoculata de imaginea raului, care-n veci curge,
nu este intrerupta doar de neasteptata aparitie a soparlei, ci de viata insasi, care clocoteste, se
supune trecerii si devenirii. Dar cand isi formuleaza cugetarile, sunt scurte si sententioase:
"Sfanta munca de la tara, izvor sacru de rodire,/ Tu legi omul cu pamantul in o dulce
infratire!.../ Dar lumina amurgeste si plugarii catre sat / haulind pe langa juguri se intorc de la
arat. "("Plugurile"). Pastelurile lui Alecsandri inoculeaza un sentiment de tihna si bucuria de a
trai prin imagini de evocare a simplitatii naturii.
Referinte critice
"Pe tehnica mai libera a pastelului pictural s-au grefat, deci, la poetul nostrum doua
surprinzatoare trasaturi de afinitate cu arta si cu poezia extrem-orientala. Este atat
instantaneul sugestiv, alcatuit spontan din componente detasate, nelegate intre ele, cat si
radiatia, adesea colorata a unor corpuri asupra altor corpuri "(Edgar Papu Din clasicii notri,
Ed. Eminescu, 1977, p. 77)
"Iarna ramane pentru Alecsandri un camp imens de senzatii, de asociatii. Pe plan
vizual ne intampina orizonturile mari, toate nuantele livide ale cerului, cand de otel, cand de
plumb, cand de opal, pacla densa, promoroaca, soarele palid, galbiu, norii negri, incarcati de
geruri, luna ca o icoana de argint. Aceasta din urma, imaginea selenara, desteapta asociatii
teribile si sublime, de naufragii polare". (Edgar Papu Din clasicii notri, Ed. Eminescu, 1977,
p. 77)
"Luate in totalitate, pastelurile prezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale, un
horatianism. Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditatia la
masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu
catelusul in poala". (G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Ed.
Minerva, 1984, p. 300)
"Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri, ci primul nostru scriitor
complet, cu opera demna de a fi mentinuta real, si nu doar in ipotetic, in toate cele trei
compartimente ale ei: poezie, teatru si proza. Lagunara liric, lagunele lirismului sau se intind
32

pe spatii respectabile si in stare a profila integral o sensibilitate artistica; cosmoidala

dramatic, in suma comediilor prin care ne vorbeste inca lumea lui apusa, Despot Voda
inseamna in schimb irumperea unui personaj romantic in peisajul oriental-occidental al
culturii noastre; bine randuita in clasicitatea expresiei, ea se releva intr-o proza de
nedezmintita perenitate, careia elementele ce o incadreaza in istorie ii convin pe linia insasi a
vietii estetice". (I. Negoitescu Istoria literaturii romane, Bucuresti, vol. I, Ed. Minerva, 1991,
p. 90).

MIORIA
Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al
poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un
numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor.
Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de
cantec batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se
canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument. (balade: fantastice, vitejesti, istorice,
haiducesti, pastoresti, familiale).
"Miorita" sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare
artistica la rang de valoare general-umana.
Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari
succesive intre temele majore ale folclorului nostru.
Tema baladei "Miorita" o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul
transhumantei.
Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: "Unu-i moldovan/Unu-i
ungurean/Si unu-i vrancean". Cel moldovean, mai vrednic: "are oi mai multe /Mandre si
cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati". Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au
pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean.
O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in
evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne
este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea,
gandurile in fata mortii.

33

Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata
mioritei de a alina durerea maicutei sale.
Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din
popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales,
iubirea filiala fat pentru mama sa.
In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in
care sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele
ciobanasului aflat in fata mortii.
Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:
-

motivul transhumantei
motivul complotului

- motivul mioarei nazdravane

- motivul testamentului
- motivul maicutei batrane
- motivul alegoriei moarte-nunta
In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor
transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte
celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile "dar" si "iar" cu
valoare adversativa sau copulativa.
Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului
natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o
atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura
de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.
Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale
carora apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E
toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita
transhumanta.

34

In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se

strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si
dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga.
Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea
mai mare a ciobanului moldovean, care e mai "ortoman". Faptele cu valoare informativa sunt
enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand,
printr-un dativ etic ("ca sa mi-l omoare"), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate,
dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul.
Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a
comportamentului mioritei.
Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic si
rau prevestitor "Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba
nu-i mai place". Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin
dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea
sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa.
Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la
cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj
afectiv, oita isi indeamna stapanul: "Da-ti oile-ncoace" sau "Iti cheama s-un cane". Complotul
este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: "Ca l-apus de soare/Vreau sa mi teomoare". Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate
lirica ("bolnavioara", "fluieras", "draguta", "ciobanel"), pentru a spori substanta dramatica a
baladei.
Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu
moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza motivul
testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta.
De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin care
ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti.
Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de
indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana,
oile sau cainii sai.
35

Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii

poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale,
puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului
"fluieras" si a adverbului "mult". Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii
omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din
experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora
totala, absoluta "cu lacrimi de sange".
Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea
mai concentrata ca substanta poetica.
Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa
"a cazut o stea" (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o
incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice:
mortilor tineri, necasatoriti ("nelumiti") li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.
Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si
nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin
elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele).
Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea
de

elemente

naturale.

Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu
mediul uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei
pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa
afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta.
Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce
sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale:
"Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand" sunt expresia iubirii
materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de
ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne.
Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ("batrana") si un detaliu vestimentar ce
indica lumea oierilor ("cu braul de lana"). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine
evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor"-and",

36

sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilisticeufonic si da motivului o functie estetica.
Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul
stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie
pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: "Mandru ciobanel/Tras printr-un
inel;/Fetisoara

lui/Spuma

laptelui/Mustacioara

lui/Spicul

graului/Perisorul

lui/Pana

corbului/Ochisorii lui/Mura campului". Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a

frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se
gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le
puna in evidenta.
Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza
caracterul liric.
"Miorita" face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un
sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui
si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea
tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si
asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar.
Originea "Mioritei" nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi
fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca
"Miorita" este numai a noastra, a romanilor.

Mesterul Manole
Lucian Blaga (1895-1961) a fost unul dintre marii poeti ai epocii interbelice,
creatorul unui sistem filozofic propriu si un dramaturg de certa valoare si perenitate.
Cele zece piese de teatru pe care le-a scris, pornesc de la mituri ("Zamolxe" - 1921, "Mesterul
Manole" - 1927, "Arca lui Noe" - 1944), de la istorie ("Cruciada copiilor"- 1929), sau de la
trairi sufletesti profunde ("Daria" - 1925). Toate se incadreaza in teatrul poematic, prin
limbajul liric si metaforic.
"Mesterul Manole" este o drama de idei de factura expresionista, inspirata din
cunoscutul mit al jertfei pentru creatie.
37

Tema dramei este destinul creatorului macinat de patima creatiei. in lumina curentului
expresionist, Manole nu-si poate elibera "elanul vital" decat prin implinirea misiunii sale de
Zamislitor.
Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si care
oglindeste. intr-un conflict puternic, datele contradictorii ale realitatii. Deznodamantul dramei
este grav. iar personajele sunt puternic individualizate.
"Mesterul Manole", de Lucian Blaga, se incadreaza in specia mentionata prin mai
multe caracteristici:
Structura specifica textului dramatic, fiind alcatuita din acte (cinci acte) si scene
(subdiviziuni

ale

unui

act,

marcate

prin

intrarea

sau

iesirea

unui

personaj).

Modul de expunere dominant este dialogul (care se realizeaza prin schimbul de replici dintre
personaje). Fiecare act este precedat de indicatii scenice (didascalii), episoade epice in care
se aude "vocea" autorului.
Exista o intriga (dorinta voievodului de a cladi intr-un loc nefast) si un conflict
dramatic acut (exterior, dar mai ales, interior). Specificitatea lui consta in faptul ca, pe langa
conflictul Vbda-Manole, Voda-zidari si zidari-Manole, exista o contradictie mult mai
puternica: lupta Mesterului impotriva "puterilor" subpamantene care refuza biserica. De aici,
se naste conflictul interior care ii confera lucrarii caracterul de drama de idei.
Universul operei Actul I
Actiunea dramei, plasata "pe Arges in jos" in timpul mitic romanesc, nu mai incepe
prin cautarea locului (ca in balada "Monastirea Argesului"), ci la sapte ani dupa aceasta, intro noapte tarzie.
In camara lui de lucru, printre lumanari aprinse, Mesterul sta la masa " aplecat peste
pergamente si planuri", refacand, chinuit, niste calcule de mult facute.
Cu el se afla doi oameni: staretul Bogumil si Gaman - personaj ciudat "ca de poveste", care
doarme intr-un colt pe podea.

38

Deznadajduit pentru ca "socotelile sunt bune, dar zidurile se tot surpa", Manole ii cere
ajutorul staretului.
Fiecare dintre cei doi apartine insa de alta religie, fapt pentru care nu pot gasi o solutie
comuna; cu toate ca Bogumil mai vorbise despre infaptuirea unei jertfe, acest sfat este pentru
Manole " mai presus de fire", imposibil de aplicat.
Crestin fiind, Manole nu poate accepta aceasta idee, uciderea unui om fiind interzisa de una
dintre cele "zece porunci": "A fost sapat in piatra: Sa nu ucizi. Si alt fulger de atunci n-a mai
cazut sa stearga poruncile". Bogumil este adeptul unei erezii crestine in doctrina careia apare
dualismul divin-demonic, convietuirea in vesnicie a "bunului Dumnezeu" cu "crancenul
Satanail".
In aceasta lumina, daca sufletul ii apartine divinului, iar trupul ii apartine pacatului, jertfa este
eliberatoare: "Sufletul iese din trupul harazit viermilor albi si parosi si intra invingator in
trupul bisericii, harazit vesniciei. Pentru suflet e un castig, Manole, fa-ti cruce larga si
picura-ti pe inima ceara aceasta topita: numai jertfa cea mare poate sa ajute!".
Ca si in balada, locul pe care l-a ales Voda este nefast, oamenii din imprejurimi spunand ca
zidurile s-ar prabusi "fiindca le clatina strigoi nelinistiti".
De altfel, intreg tinutul se afla sub o zodie "nebuna": copiii nu mai cresc, femeile nu mai pot
alapta, iar pe apele umflate ale Argesului plutesc o mie de sicrie cu mortii lor cu tot.
Aceste imagini puternice, prin care se sugereaza prezenta stihiilor ascunse, constituie un
element al expresionismului.Bogumil crede ca toate acestea, ca si daramarea zidurilor se
datoreaza "puterilor".
Senzatia prezentei acestora o are si Gaman care, trezit din somnul lui de plumb, evoca
imaginile de apocalips provocate de "puteri fara noima ", "puteri fara grai", " necuratele ".
Ca si in balada, apare ideea ca noul edificiu nu se va putea ridica decat printr-un transfer de
viata: "Sufletul unui om cladit in zid (spune Bogumil) ar tine laolalta incheieturile lacasului
pana-n veacul veacului".Cuvintele staretului adancesc prapastia dintre Manole-cre-atorul si
Manole-omul; ultimul considera ca pentru "o isprava atat de intunecata" ar fi trebuit sa
cladeasca mai putine altare, sau sa fi fost, macar un an, calau la curtea domneasca.
La modul expresionist. Mesterul trece prin trairi puternice, dramatice: ii este dor de biserica,
isi "aude" pasii sub boltile ei, ii "asculta" clopotele in inchipuire. Zbuciumul lui Manole
devine si mai puternic dupa sosirea Mirei, sotia lui.
39

Tanara femeie glumeste si se joaca, dar cuvintele ei au sensuri adanci, rau-prevestitoare:

"... dar s-ar putea intampla intr-o zi - pe ea s-o numesti Mira, iar pe mine - biserica ta "
(sugestie a contopirii dintre cele doua iubiri ale Mesterului).
In aceeasi scena, dupa ce intr-un "extaz-strengaresc" sare cu picioarele pe Gaman (care era tot
intins pe podea), Mira exclama: " Tu esti pamantul marele, eu sunt biserica - jucaria
puterilor" (metafora_femeii-biserica).
Si Gaman ii cunoaste viitorul Mirei, destinul care nu poate fi schimbat: "Mersul
intamplarilor nu se poate schimba... Lasa-ma sa-ti sarut piciorusele, tu-inger, tu copil, tu
piatra."
Actul al II-lea incepe in aceeasi atmosfera de mister pagan, dimineata foarte devreme. Langa
ruinele bisericii mereu reincepute, zidarii ii cer lui Manole (numit acum "Mesterul Nenoroc")
sa caute alt loc pentru biserica. inspaimantati de bizarele miscari ale pamantului, oamenii
ameninta ca vor pleca.
Solul trimis de Voda nu accepta insa schimbarea locului. Mai mult decat atat, ii aminteste
Mesterului ca depasise termenul cu cinci ani si ca domnitorul nu este dispus sa mai suporte
decat o incercare.
Prins in clestele soartei sale de Creator, Manole fagaduieste ca va inalta lacasul.
Cei noua zidari ii reproseaza decizia luata, dar nu-l pot parasi pentru ca si ei poarta in suflet
icoana bisericii: "Al optulea: Suntem bolnavi de ea. Nu e nicaieri, si totusi dorul de ea e in
noi ca un dor de casa".
Stapanit de acelasi dor, nefericitul Mester accepta sacrificarea unei fiinte si-i inchide pe
zidari in cercul aceluiasi juramant:
" O viata scumpa de om se va cladi in zid, jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau
fiica".
Juramantul este pecetluit de umbra bisericii care se lasa peste zidari si de bataia unui clopot
(care se aude in vazduh).

40

Actul al IlI-lea
Langa ruinele vechi, un zid proaspat reprezinta "masa" sacrificiului. Nelinistitit din pricina ca
femeia destinata imolarii le-ar putea fi sotie sau fiica, zidarii stau de trei zile, pe cate o piatra,
cu fetele trase de neodihna. Aparitia lui Manole agita spiritele, cei noua acuzandu-l de
tradare, tocmai cand "la bataie de-o sulita" aparuse Mira, "femeia din miazazi". Acum se
vadeste rolul de instrument al destinului pe care-l avusese Bogumil: el raspandise in vale,
vestea ca Manole va jertfi o fiinta, iar Mira venise sa impiedice aceasta cumplita fapta.
Cu sufletul sfasiat, Manole ii cere sa plece, dar zidarii se opun; in fata lor, Mesterul ramane
singur, asemeni ciobanului din "Miorita".
In comportarea tinerei femei, totul este seninatate, desi cumpana destinului sau se aplecase
spre genunea mortii. Cel care ii da vestea ca va fi imolata este chiar Manole: "Tu ai venit sa
scapi un om de la moarte... Astfel sufletul tau se vadeste cel mai curat (...) Acum esti aici inca
o data: nici caprioara, nici izvor, ci altar" (metafora femeii-altar). Vazuta ca un joc " de vraja
alba si intunecata magie", imo-larea Mirei constituie punctul culminant al dramei. Aici,
cantecul de dragoste al celor doi soti, tulburator cum n-a mai fost altul, isi modifica armoniile
devenind cantec de moarte.
In actul al IV-lea, zidurile sunt deja ridicate, iar pe locul jertfirii Mirei cade un manunchi de
raze.Stapanit de patima creatiei, Manole isi biciuieste zidarii, pentru a-si potoli dorul de
biserica.De la actul jertfirii, lumea a devenit confuza pentru Mesterul Nenoroc, mirat ca
biserica a fost inaltata in doar sapte zile (cate i-au trebuit si lui Dumnezeu sa creeze lumea).
Abia acum afla Manole ca el a pus si ultima caramida deasupra Mirei si ca ea a zambit pana
in ultima clipa. Vestea trezeste scanteia luciferica din sufletul lui Manole, care se revolta
impotriva lui Dumnezeu: "Temeliile lumii sunt fara noima. Cand El a cladit, ce a jertfit?"
Ca in cuvintele lui Bogumil (care spunea ca Dumnezeu si Diavolul isi schimba, cand si cand,
"obrazarele"), Manole isi vede zidarii (si pe el insusi) ca pe niste "draci": "Aprindeti padurile
sa se vada de departe ca aici zece draci cladesc o biserica lui Hristos ".
In actul al V-lea, Voda, boierii si multi calugari vin sa vada minunea. Printre zidari se
vorbeste ca Manole va fi osandit, dar el nu aude decat vaierul din zid al Mirei.
Cu toate ca Voda este multumit, Mesterul nu mai are decat o dorinta: de a fi lasat sa traga el
clopotul "pentru aceea care cantare de clopot n-a avut". In timp ce Manole intra in biserica,
boierii si calugarii uneltesc sa-l piarda: primii, pentru ca Mesterul " va putea oricand un altar
41

si mai frumos sa-nchipuiasca"; ceilalti pentru ca Manole "s-a impotrivit crucii" si a inaltat un
lacas al lui Anticrist Toti ii cer lui Voda sa-l osandeasca, in timp ce multimea il apara. Iesind
pe acoperis, Manole se pregateste sa sara, in timp ce Gaman ii prevesteste sfarsitul: "Sufletul
tau se desprinde din trup, lumina se invarte, cerul iti pare jos ca un scut. Gandul tau zboara,
trupul tau cade ca o haina care te-a strans si mult te-a durut."
Manole se arunca de pe acoperis, alegand moartea ca mijloc de refacere, in etern, a casniciei
intrerupte.Un alt element al speciei il constituie existenta unor personaje complexe,
purtatoare a cate unui conflict de constiinta (trasatura a dramei de idei): nu numai Manole
umbla cu icoana bisericii in suflet, ci si zidarii sunt "bolnavi de ea", iar Mira accepta jertfa
pentru "a da suflet" lacasului.
Personajele:
Manole este personajul principal, al carui nume apare si in titlu.
Mesterul il reprezinta pe creatorul din toate timpurile, iar destinul lui este simbolic.
Personaj construit in maniera expresionista, Manole vrea sa ridice biserica pentru a-si elibera
elanul vital, forta interioara atat de puternica.
Prabusirea continua a zidurilor conduce la un conflict psihologic acut: "Launtric, un demon
imi striga: Cladeste! Pamantul se-mpotriveste si-mi striga: Jertfeste!"
Sfasiat intre cele doua porunci, personajul traieste o stare de incertitudine privitoare la
necesitatea jertfei, transformata apoi intr-un chin de neinchipuit. Particularitatea personajului
blagian consta in patima care-l stapaneste ca un blestem: "inalte, si tu, parinte Bogumile,
rugati-va sa nu mai salasluiasca in nimenea patima cladirei ca in Mesterul Manole cel de
cumplita amintire".
Pedepsit "cu dorul de a zamisli frumusete", Mesterul este un nefericit.
Uitat de Dumnezeu, in timpul celor sapte ani (cand n-a putut realiza creatia si cand rugile lui
nu sunt ascultate), Manole savarseste un gest luciferic: accepta jertfirea unei fiinte umane, i se
substituie divinului hotarand moartea cuiva.

42

Cand soarta o alege pe Mira, Mesterul traieste o durere care nu incape in cuvinte, dar dorul
de biserica trebuia potolit. Initial, lacasul trebuia sa fie o copie micsorata a creatiei divine.
Nereusind aceasta, Manole devine un alt om: imolarea Mirei o face fara sa-si dea seama, iar
in zilele urmatoare pare a fi stapanit de demoni.
Trairile sufletesti puternice ale personajului (chinul, instrainarea, vinovatia, pacatul,
patima) il incadreaza in expresionism.
Mira este un personaj impresionant, al carei nume ar proveni, dupa unele opinii, din cuvantul
grecesc "Moira" (soarta). Venita "de peste apa", ea aminteste de mitul bisericilor scufundate,
scoase prin secarea apei. Asa s-ar explica, poate, confuzia de planuri din cuvintele ei
(adresate lui Manole):
"... dar s-ar putea intampla intr-o zi - pe ea s-o numesti Mira, iar, pe mine - biserica ta".
Femeie-lumina, din miazazi, Mira reprezinta jertfa sacra, prin intermediul careia se releva
divinul.In ipostaza umana, Mira este tanara, vesela, iubitoare, ingenua, miloasa, potrivita
sa-si ia locul "in ceruri", cum spune Mesterul.
Cei noua zidari nu poarta nume, fiind intaiul, Al doilea etc. Ei reprezinta forte ale naturii
(apa, lumina, vantul, intunericul) fiind construiti in maniera expresionista. Tot expresionista
este si forta extraordinara a "puterilor" (adevarate "personaje" malefice).
Gaman este si el un personaj ciudat, ar putea fi Pamantul (cum il numeste chiar Mira), aflat
in somnie, in epoca anterioara vietii.
Voda este un domnitor atemporal, simbolic.

"Caprioara"
de Emil Grleanu

Lumea marunta a celor care nu cuvnta din opera lui Emil Grleanu nu este numai o
lume pitoreasca, de un farmec aparte sau de un umor discret, ci este si plina de neliniste si
ntrebari, si are dramele ei mute, zguduitoare uneori.

43

Schia este o oper epic - o naraiune n proz, de mici dimensiuni, n care se

relateaz o singur ntmplare semnificativ din viaa unor personaje. Aciunea dintr-o schi
se petrece ntr-un interval de timp scut, cel mult o zi, i ntr-un spaiu restrns.
In schita "Caprioara", Grleanu zugraveste tocmai astfel de drama, caci caprioara,
mpinsa de sentimentul sau matern se jertfeste n locul iedului ei iubit.
Scrierea se deschide prin sugerarea unei atmosfere de calm, de liniste, edenice. Intr-un
astfel de cadru, "pe muschiul gros, cald ca o blana a pamntului" se afla caprioara si iedul ei.
Intr-o scena plina de tandrete, iedul "si-a ntins capul cu botul mic, catifelat si umed pe
spatele mamei lui si cu ochii nchisi se lasa dezmierdat. Caprioara l linge si limba ei subtire
culca usor blana moale, matasoasa a iedului".
Acestei situatii initiale i urmeaza cauza actiunii, caci linistea se tulbura cnd n sufletul de
mama al caprioarei "ncolteste un simtamnt staruitor de mila", fiindca, venind vremea
ntarcatului, trebuie sa se desparta de puiul ei.
Acest sentiment, acest gnd si necesitatea mplinirii lui constituie mobilul desfasurarii
actiunii care urmeaza. Imbarbatndu-se, caprioara porneste mpreuna cu iedul spre tarcurile
unde vrea sa-l lase singur, convinsa ca "acolo, sus, e pazit si de dusmania lupului si de
iscusinta vnatorului". Pna acolo mai erau nsa de strabatut locuri primejdioase si n drumul
lor caprioara pune la ncercare puterile iedului, care face fata tuturor ncercarilor.
In cale apare nsa padurea ntunecata, loc deosebit de primejdios pentru ca aici se afla lupul.
Presimtirea caprioarei devine fapt mplinit si observnd "ochii lupului stralucind lacomi", ea
se jertfeste pentru pui. Lupul, vaznd prada mai mare, uita de ied si se repede la ea.
Prabusita n snge, caprioara nu moare pna ce puiul, nspaimntat, nu se topeste n adncul
padurii. Numai atunci ea "simte durerea, iar ochii i se turbura de apa mortii".
Astfel se consuma o drama zguduitoare din lumea celor care nu cuvnta, careia i cade
victima nevinovata caprioara. Ea apare ntr-o ipostaza umanizata, n postura unei mame
iubitoare, afectuoase si grijulii. Ca orice mama, se zbuciuma ("n sufletul ei ncolteste un
sentiment staruitor de mila"), traieste durerea apropiatei despartiri ("Si cum se uita, cu ochii
ndurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget nabusit de durere"), dar cnd este cazul
se mbarbateaza si si duce hotarrea pna la capat. Ajungnd n inima padurii ntunecate "ca
un iad" este prevazatoare, trecnd cu grija din poiana n poiana. Instinctul matern o face sa
presimta primejdia si atunci cnd nu mai exista alta solutie se sacrifica pentru a salva viata
44

iedului. Spiritul de sacrificiu izvoraste din profunzimea sentimentului dragostei materne,

manifestat permanent, constant si duios.
Textul literar este o mpletire perfecta a naratiunii cu descrierea. Legatura dintre cele
doua moduri de expunere este asa de strnsa, nct nu se poate vorbi de pasaje descriptive si
narative, ntruct n tesatura epica a scrierii sunt strecurate elemente descriptive ce sunt
reliefate prin intermediul comparatiilor si al epitetelor. Aceasta caracteristica a textului se
observa nca din primul fragment, cnd, nfatisnd caprioara care si dezmiarda iedul, autorul
foloseste epitetele "muschi gros, cald", "bot ... catifelat si umect, "blana moale, matasoasa" si
comparatia "cald ca o blana".Procedeul este folosit n tot textul, unde se mai ntlnesc
epitetele fiinta frageda", "salturi ndraznete" "sarituri ametitoare", "behaind vesel", "hrube
adnci", "inima ntunecata", "straluceau lacomi", "zbieret adnc, sfsietor" etc. si
comparatiile "se opreste ca si cum ar mirosi genunea", "se avnta ca o sageata", "picioare
subtiri ca niste lugere", "inima padurii ntunecata ca un iad" s.a. prin care sunt punctate unele
elemente de cadru sau stari sufletesti ori sunt caracterizate diferite actiuni relatate prin
naratiune. Se remarca, de asemenea, lirismul covrsitor al textului, caci autorul reuseste sa-l
faca partas pe cititor la drama consumata, sa-l implice direct, mai ales afectiv, att prin pilda
de iubire si de jertfa a caprioarei, ct si prin aducerea acestor aspecte n prim plan, reliefate
prin folosirea verbelor la indicativ-prezent: "sta", "se lasa", "linge", "culca", "deschide", "si
azvrle", "ramne", "se topeste" etc.
Astfel, "actiunea se desfasoara dinamic, ntr-o succesiune rapida de situatii", iar
comunicarea sentimentului de durere se realizeaza, de data aceasta, "printr-un stil grav,
sobru".
TEMA SCRIERII
Autorul convertete un instinct din lumea animalelor ntr-o puternic dragoste matern
capabil chiar de sacrificiul suprem.
COMPOZIIA. EXPRESIVITATEA VALORILOR ESTETICE
Creaia debuteaz ntr-o atmosfer de pace care nu prea a prevesti deznodmntul
tragic. Tabloul este construit pe fondul unei naturi grandioase: pe muchiul gros, cald, ca o
blan a pmntului, cprioara st jos lng iedul ei. Acesta i-a ntins capul, cu botul mic,
catifelat i umed pe spatele mamei lui, i cu ochii nchii se las dezmierdat. Cprioara l
linge i limba ei subire alunec uor pe blana moale, mtsoas a iedului.
45

Este o scen de familie plin de duioie i graie, elemente sugerate prin epitete
duble, triple i o comparaie. Armonia, linitea i mpcarea sunt punctate pentru a scoate i
mai bine n relief lupta sfietoare din sufletul de fugarnic al cprioarei, care de fapt nu mai
pare s fie un animal ci o mama adevrat, copleit de mil pentru fiina fraged creia i-a
dat via, pe care a hrnit-o cu laptele ei, dar de care trebuie s se despart.
Detaat de textul schiei, acest fragment ne duce cu gndul la o fiin uman, la
mam, la eterna noastr mam.
Acesta este momentul cnd puiul de cprioar trebuie s-i ia destinul pe cont propriu.
Un muget nbuit de durere puse capt frmntrii luntrice, i, nvingndu-i
dragostea matern, cprioara se hotr s-i duc puiul la ancurile de stnc din zri, unde
va fi n afar de orice pericol. Acolo, pe muchiile prpstiilor era mpria caprelor, peste
care stpneau fr nici o grij, i acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa.
Scena moale de pn aici se dinamizeaz, drumul pn la ancuri o impune, singura ei
arm de aprare o constituie micarea rapid, fuga fulgertoare, salturile ndrznee prin
locuri pline de primejdie i iedul trebuie s fac dovada c are fora acestor micri. Iedul,
se ine voinicete i se avnt ca o sgeat .
Ameninarea plutete n aer, lupul st la pnd, cprioara simte contenete fuga,
pete ncet. Natura slbatic, grandioas i nspimnttoare este descris admirabil, ca un
drum ntre via i moarte. De la luminozitatea poienilor viaa, se ajunge n inima
ntunecat ca un iad a pdurii moartea. ntr-o grandoare impresionant lumina se
mpuineaz i spaiul se ngusteaz treptat. Ieir la un alt lumini i continuarea drumului
este posibil numai pentru ied, cprioara se va sacrifica pentru acesta.
Momentul culminant este descris cu miestrie, dar cu economie de mijloace stilistice
pentru ca sacrificiul s nu devin patetic. Finalul este magistral, ncheind o evocare narativ
prin ochii cprioarei muribunde, n care imaginea realitii se stinge treptat, ultima fiind aceea
a iedului care se topete n adncul pdurii simbol al salvrii.
Prbuit n snge, la pmnt, sub colul fiarei, cprioara rmne cu capul ntors spre
iedul ei. i numai cnd acesta, nspimntat, se topete n adncul pdurii, cprioara simte
durerea, iar ochii i se tulbura n apa morii.

46

Limba folosit de Emil Grleanu este cu totul potrivit fondului de idei, cu expresii
plastice i epitete sugestive. Stilul este concis i red cu precizie ideea, fiind totui bogat n
epitete i comparaii. Schiele lui Grleanu au o nsemnat valoare instructiv i educativ.
Ele constituie un mijloc de cunoatere a unor aspecte ale vieii animalelor, psrilor,
insectelor i chiar a plantelor, redate ntr-o form literar accesibil. Lectura acestor schie le
trezete copiilor dorina de a observa mai atent viaa din natur i mrete interesul pentru
cunoaterea vieuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de observaie. Prin forma lor
artistic, schiele lui Grleanu contribuie i la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor.
Pentru ca lectura operei lui Grleanu s-i ating scopul educativ i, n special, s
contribuie la dezvoltarea spiritului de observaie, educatorul trebuie s-i stimuleze pe copii,
pentru a observa amnuntele redate de scriitor i a le putea reproduce.

Ion Creanga
Amintiri din Copilarie

Amintiri din copilarie reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un
scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui
univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana. Cartea este un roman al
varstei inocente si al formarii, al modelarii umane. Proiectata in spatiul unui sat
moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilaria nu reflecta numai
dominantele varstei, ci si specificul mediului ambiant. De aceea, Amintiri din copilarie
este si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind in spiritul
obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara. Principala grija a autorului este insa
evocarea varstei de aur pentru ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa
cum i-o pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este copilul universal (G.
Calinescu): asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii de cand
lumea asta si pamantul.
Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva
indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit: nostalgia.
Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele patru parti, scriitorul
47

nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce

constituie puncte de referinta in formarea eroului.
Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a
adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul
invataturii, asa ca primesc in dar pe Calul Balan si Sfantul Nicolai pentru a-i
indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului
David Creanga.
Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici,
eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca,
umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita.
Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se
asupra casei parintesti. Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de
Anul Nou, pupaza din tei, la scaldat, etc.
Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om,
dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.
Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a
intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii.
In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in continuare
drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului, apoi la scoala de catiheti din
Falticeni. Scriitorul urmareste procesul formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu
viata sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.
In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama adolescentului
care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma seminarul de la Socola. Aceasta
despartire reprezinta dezradacinarea din universul Humulestilor, iesirea din taramul
miraculos al copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care tocmai
a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii si a timpului ireversibil.
Numarul personajelor ce apar in Amintiri din copilarie este relativ mare, fara ca
portretul care l-i se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate
sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga reuseste sa le schiteze
o individualitate prin tehnica detaliului, care ii permite sa nuanteze caracterele. Multe
48

personaje se retin prin lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul:

Smarandita e o zgatie de fata, badita Vasile - harnic si rusinos ca o fata mare etc.
Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare
o varianta a lui Chirica din povestea Stan Patitul. Mai bine conturate sunt portretele
parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar dispretuieste invatatura. Ca fire
e moale, dar Creanga il lauda pentru placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca
depusa pentru a-si intretine familia. Smaranda este fiica de vornic si avand frati cu
invatatura se socoteste superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor.
Tipologic, ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar si cu tact
pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa. Absenta portretului fizic
concentreaza atentia spre cel caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu
daruri fantastice: cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga norii cei
negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infigand toporul in
pamant, afara, dinaintea usii etc. Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija
fata de casa si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa neclintita,
care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un devotament nemarginit.
Insa, dincolo de toate celelalte portrete, Nica este personajul constitutiv al textului, si in
jurul

sau sunt reunite toate semnificatiile. Ca structura a unei existente, Nica se

contureaza de la indeterminare la autodeterminare.

Urmarind evolutia scolara a lui Nica, scriitorul surprinde cu luciditate procesul
anevoios al devenirii sale intelectuale. Eroul este: slavit de lenes, un pierde vara
impins spre invatatura de mama si bunicul sau. Ipostazele devenirii releva fatetele
personalitatii sale, nu lipsita de contradictii. Om din doi oameni, framantat din huma
din Humulesti, si inzestrat cu har, apartine si spiritului inalt si lutului din care se trage.
Nica se defineste si in relatia cu celelalte personaje ale operei menite sa infatiseze
varietatea firii umane.
Din punct de vedere al artei narative, Creanga este un povestitor desavarsit,
impresionand prin modul in care spune. In aceasta privinta, el se afla intre Ion Neculce
si Mihail Sadoveanu, toti trei alcatuind in literatura romana o serie usor de recunoscut
prin elementele comune ale artei lor narative. Principala trasatura a operei lui Creanga
este tendinta scenica, tehnica orala a spunerii. El scrie ca si cum ar trebui sa-si
interpreteze textul, placandu-i sa imite, sa parodieze, sa exagereze, sa gesticuleze, sa
49

treaca de la monolog la dialog, sa intre in pielea fiecarui personaj. In nici o imprejurare

nu-si uita insa interlocutorii imaginari, carora li se adreseaza direct: Si dupa cum am
cinstea sa va spun sau va puteti imagina (), Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne
cautam de ale noastre.
O alta trasatura a operei Amintiri din copilarie este dinamismul anecdotic,
uluitoarea
navala a intamplarilor, rapiditatea cu care se deruleaza ispravile. Nu intotdeauna intre ele
exista legaturi de fond, drept pentru care naratorul gaseste formula de trecere, de marcare
a schimbarii, cum ar fi: D-apoi cu smantanitul oalelor, ce calamandros a fost, pastrand
astfel coerenta si unitatea episoadelor.
Adevarata forta a lui Creanga se manifesta cand incepe sa nareze. Atunci,
exprimarea este vie, autentica, fraza, bogata in verbe, devine puternic evocatoare, iar
intamplarile si oamenii prind viata. Creanga isi pastreaza in Amintiri din copilarie, ca
si in povesti, placerea de a glumi. Scriitorul provoaca rasul permanent (cu rare momente
de seriozitate nostalgica), privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerand,
zeflemizand, autoironizandu-se.
Umorul lui Creanga se vadeste mai ales in exprimarea poznasa, mucalita, intr-o
siretenie a frazei, in care cazi ca intr-o capcana. Alteori cuvintele capata forme
neasteptate sau sunt asezate in combinatii surprinzatoare. Astfel, mos Chiospec
ciubotarul il intampina pe Nica strigand: He, he! bine ai venit, nepurcele!, boala de
care sufera eroul este o cinstita de holera, iar in postura de elev acelasi erou este slavit
de lenes.
Rasul este starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire este sa
ingroase, sa exagereze, sa caricaturizeze: fetele sunt dracoase, iar baietii mangositi,
prostalai, ghiavoli, hojmalai etc. Voia buna este intretinuta si de placerea autorului
de a presara naratiunea cu zicale, cu expresii populare si vorbe de duh, prin care se
caracterizeaza o situatie, se ingroasa o trasatura, se face o aluzie ironica sau, pur si
simplu, se provoaca rasul (Tot patitu-i priceput, Ursul nu joaca de buna voie etc).
Acelasi umor este starnit si prin caracterizare ironica (fata Irinucai era balcaza si lalaie
de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa), prin nume sau porecle amuzante (Traznea,

50

Gatlan, Chiorpec), prin autopersiflare (Nica era slavit de lenes) sau prin prezentarea
unor oameni si scene care starnesc hazul.
Arta lui Cranga nu se opreste insa aici. Limbajul sau il face inconfundabil, prin termenii
specifici folositi, prin modul exprimarii si prin oralitatea stilului.
Cuvintele cele mai numeroase din Amintiri din copilarie sunt de origine populara,
unele au aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme; lipsesc aproape complet
neologismele.
Creanga nu povesteste rece, indiferent; el se implica, participa sufleteste, apreciaza,
solicita interlocutorii, si prin aceasta atitudine limbajul primeste accente afective. Autorul
isi marcheaza participarea sufleteasca prin interjectii, exclamatii, dativ etic, etc.
Scrisul lui Creanga este lipsit de metafore, expresivitatea limbii sale provine din
comparatii si din prezenta altor tropi: plangea ca o mireasa, mi-i era a invata cum nu ii e
cainelui a linge sare. Desi scrise, frazele humulesteanului urmaresc sa creeze impresia de
spunere. Semnul distinct al oralitatii este, mai intai, abundenta expresiilor onomatopeice, a
interjectiilor si verbelor imitative (troscpleosc, a bancani, a bazai, huta etc.) dar si
multimea zicerilor tipice, a expresiilor specifice limbii vorbite sau a intrebarilor si
exclamarilor. Alteori in text apar versuri populare sau forme ritmate. Orala e si sinteze
frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o ordine a vorbirii, si nu a scrisului, unde
topica este mai controlata. Dar, in ciuda aparentelor, ne aflam in prezenta unui limbaj
artistic, a unui stil foarte original. Creanga nu copiaza limba taraneasca, ci o recreaza si o
toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea.

ION CREANGA
Tema i viziunea despre lume
Povestea lui Harap-Alb
-basm cultBasmul cult este specia genului epic, n proz, de ntindere medie, cu o aciune
desfurat pe un singur plan narativ, cu un numr mare de personaje, reprezentnd valori
morale i n care este prezent lupta dintre bine i ru.

51

Reprezentant de seam al generaiei de scriitori ai secolului al XIX-lea - alturi de

Ioan Slavici, I.L.Caragiale i Mihai Eminescu- Ion Creang este cunoscut n literatura romn
att prin Amintiri din copilrie, ct i prin povetile i povestirile sale. Una dintre cele mai
importante opere ale sale rmne basmul Povestea lui Harap-Alb.
Opera se ncadreaz n specia literar basm cult, prin caracteristicile acestei specii
literare. O prim trstur a basmului cult este prezena formulelor specifice. Formula
iniial, Amu cic era odat, are rolul de a introduce cititorul n lumea fabulosului, cea
median, i merser i merser menine treaz atenia cititorului i i suscit interesul, iar
formula final, Cine are bani, pe la noi, bea i mnnc, cine nu, st i se uit, scoate cititorul
din lumea ficional.
O a doua trstur a basmului cult este prezena cifrelor magice, n Povestea lui
Harap-Albcifra magic fiind 3: sunt 3 frai la curtea Craiului, 3 surori la curtea lui Verde
mprat, calul vine s mnnce jratic de 3 ori, se d de 3 ori peste cap, l nal la cer de 3ori
pe Harap- Alb, acesta se ntlnete de 3 ori cu Spnul, la curtea lui Verde mprat este supus la
3 probe.
Patru dintre elementele de construcie importante n acest oper sunt: tema, relaii
spaiale i temporale, aciunea, relaia dintre incipit i final.
Tema basmului este lupta dintre bine i ru, prezent n orice basm. n plus, n aceast
oper, Creang evideniaz formarea unui adolescent, care, plecnd ntr-o cltorie presrat cu
numeroase probe, se va maturiza. Reprezentativi pentru forele binelui sunt Harap-Alb i toi
cei care l ajut (Sfnta Duminic, Geril, Flmnzil, Setil, Psri-Li-Lungil, Ochil, calul,
regina albinelor, regina furnicilor), iar reprezentativi pentru forele rului sunt Spnul i
mpratul Rou, exact cei de care tatl eroului i spusese s se fereasc n cltoria sa. n final,
ca n aproape toate basmele culte, rul este nvins.
Relaiile spaiale i temporale sunt vagi, imprecise, ca n orice basm, fiind mpinse
mult spre trecut: Amu cic era odat ntr-o ar. Este evident c reperele de timp neprecizate
fac ca cititorul s fie introdus ntr-un timp al fabulosului, contribuind la crearea unei atmosfere
specifice. Spaiul n care se desfoar aciunea este un trm al fantasticului, pentru c include
fiine fabuloase: Geril, Flmnzil, Setil, Psri-Li-Lungil, Ochil, fiine care se
metamorfozeaz: calul, Sfnta Duminic, fata mpratului Rou, dar i animale vorbitoare:
calul, regina albinelor, regina furnicilor.
52

Aciunea se desfoar dup un tipar specific basmelor: o situaie iniial de echilibru,

dereglarea echilibrului, plecarea la drum a eroului n ncercarea de restabilire a echilibrului i
revenirea la echilibrul iniial. Astfel, se precizeaz c ntr-o ar un crai care avea trei feciori,
primete o scrisoare, de la fratele su, mpratul Verde, prin care i cerea s-i trimit pe unul
dintre fii pentru a-i moteni mpria i a se urca pe tron. Primii doi frai eueaz n ncercarea
la care i supune tatl lor, pentru a vedea dac sunt vrednici c porneasc la drum. Cel mic
reuete i pleac, avnd cu sine un cal nzdrvan care l va ajuta pemanent pe parcursul
cltoriei sale. Naivitatea i lipsa de experien a mezinului l vor determina s accepte
tovria Spnului, cu care se ntlnete n timp ce se rtcise ntr-o pdure. El ncalc astfel
porunca tatlui su de a se feri de omul spn i de omul ro. Este pclit i devine rob al
Spnului, acesta din urm dndu-se drept nepotul craiului, odat ce sosesc la curtea lui Verde
mprat. Fiul craiului, ce primise numele de Harap-Alb, pentru a marca statutul de slug, este
supus de ctre Spn la 3 probe: s aduc salate din Grdina Ursului, s aduc dintr-o pdure
capul plin de nestemate al unui cerb i s o aduc pe fata mpratului Rou. El reuete s
treac att de primele dou probe, ct i de ultima, dei, la curtea mpratului Rou este supus
altor probe. Toate sunt trecute cu bine datorit prietenilor pe care eroul i-i face pe drum:
Geril, Flmnzil, Setil, Psri-Li-Lungil, Ochil, Sfnta Duminic, regina albinelor,
regina furnicilor.
Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine i ru. Se observ c Spnul, personajul
negativ al basmului, reprezentativ pentru forele rului, joac un rol aparte n viaa eroului. El i
este chiar de ajutor acestuia, deoarece, la sfritul tuturor probelor la care l supune pe HarapAlb, adolescentul devine adult. Chiar calul i atrage atenia stpnului su cu privire la
necesitatea ca Spnul s existe n viaa lui Harap-Alb: i unii ca acetia sunt trebuitori pe lume
cteodat, pentru c fac pe oameni s prind la minte...
n acest basm exist o relaie de simetrie ntre incipit i final. Incipitul este
reprezentat de formula iniial: Amu cic era odat. Aceasta are rolul de a introduce cititorul
n lumea ficional i de a-l determina s accepte convenia conform creia, odat intrat n
aceast lume, va nelege c fiinele fabuloase i ntmplrile neobinuite vor popula aciunea.
Acest incipit coincide cu fixarea reperelor spaio-temporale, care sunt vagi, imprecise. Finalul
are rolul de a scoate cititorul din lumea ficional, readucndu-l n lumea real: Cine are bani,
pe la noi, bea i mnnc, cine nu, st i se uit. Finalul nchide basmul, mpreun cu incipitul
ca ntr-o ram.

53

Statutul social al personajului principal Harap-Alb, poate fi cu uurin identificat n

numele su. Astfel, se sugereaz prin termenul alb, statutul iniial al eroului, acela de fiu de
crai, iar prin termenul harap, care nseamn om cu pielea neagr, sclav, se sugereaz statutul
de rob, de slug a Spnului, dup ce acesta l-a nelat.
Statutul psihologic subliniaz un caracter nc n formare, avnd n vedere c fiul de
crai era la vrsta adolescenei i nu avea niciun fel de experien a vieii.
Statutul moral pune n eviden calitile i defectele eroului. Astfel, buntatea i
milostenia i aduc foloase, pentru c, miluind o btrn n curtea palatului, dobndete sfaturi
preioase de la aceasta, att nainte de plecarea la drum, ct i n timpul probelor la care a fost
supus. Generozitatea i lipsa de prejudecat i aduc alturi cinci prieteni, care dovedesc c nu
nfiarea conteaz, ci modul n care pot ajuta la nevoie. Eroul are ns i defecte, precum:
naivitatea, lipsa de ncredere n forele proprii.
Trstura dominant de caracter este naivitatea, generat de vrsta fraged, de lipsa
de experien i de neascultarea sfatului printesc. O scen semnificativ pentru ilustrarea
acestei trsturi o constituie ntlnirea din curtea palatului cu btrna ceretoare. Nicio clip
eroul nu i pune problema s o ntrebe pe aceasta cum a ajuns acolo, de vreme ce palatul era
pzit cu grij. De asemenea, nu se ntreab de unde tie aceasta attea amnunte despre el, din
moment ce nu o mai ntlnise niciodat. O alt scen semnificativ este ntlnirea cu Spnul.
Eroul nu numai c nu i d seama c Spnul se deghizeaz de fiecare dat cnd i apare pe
drum eroului, ca s par c sunt 3 Spni, nu unul singur, dar nici nu bnuiete c acesta i
ntinde o capcan, cnd l invit s coboare n fntn. Naivitatea n acest caz a avut drept
consecin schimbarea statutului, din fiu de crai n slug.
n relaie cu Spnul, n scena primei ntlniri cu acesta, se dovedete lipsa de
maturitate a lui Harap-Alb, care primete o adevrat lecie de via. Dei calul ar fi putut s l
ajute, el l las pe erou s hotrasc ce ar trebui fcut, l las s greeasc tocmai pentru a nva
din experien i a nelege c aparenele pot nela. Pentru fiul de crai, prezena Spnului
nseamn nvarea leciei umilinei, a ascultrii i astfel, a maturizrii, att de necesare n
devenirea lui ca mprat.
n relaie cu calul su, Harap-Alb se dovedete a fi un adolescent care are mare nevoie
de un prieten, de un sftuitor, de cineva care s l ndrume i s-i poarte de grij. i aceast

54

ntlnire cu calul i demonstreaz fiului de crai c aparenele nal i c nu nfiarea este

important, ci calitile i modul cum i oferi celor din jur ajutorul.
n opinia mea, viziunea despre lume i via a autorului n acest basm este magistral
subliniat, att prin tem, ct i prin construcia personajelor. Creang nu dorete s urmeze
tiparul basmelor populare n care eroul este un Ft-Frumos cu multiple caliti, precum: vitejie,
echilibru, frumusee, dorin de afirmare. Harap-Alb nu are niciuna dintre aceste caliti. El
reuete s treac probele la care este supus cu ajutorul prietenilor si, a sftuitorilor precum
calul i Sfnta Duminic. Mai presus ns de probele pe care le trece, fiul de crai se
maturizeaz, dobndind experien, intenia autorului fiind de a prezenta acest drum al
maturizrii eroului prin crearea unui bildungsroman (roman al maturizrii unui tnr).
Astfel, opera Povestea lui Harap-Alb rmne una dintre cele mai reprezentative
scrieri ale autorului Ion Creang, despre care Barbu Fundoianu afirma: A fost greit opinia c
scrisul lui Creang e pentru copii. Creang e fcut s existe numai pentru aduli sau deloc.

Vizit
de Ion Luca Caragiale

IONEL
Ion Luca Caragiale este maestrul comicului n literatura romn. El este considerat cel
mai mare dramaturg roman, dar el a scris i nuvele, schie i poezii care reprezint valori
inestimabile ale literaturii poporului nostru.
Schia Vizit este construit pe contrastul ntre ceea ce sunt n realitate i ceea ce doresc s
par personajele, ca i n Dl. Goe i n attea piese ale lui Caragiale.
Ionel Popescu este personajul principal al schitei ,,Vizita, scrisa de catre vestitul
nostru dramaturg si prozator I.L.Caragia-le.El este conturat de autor atat direct,cat si
indirect.Portretul fizic al personajului este abia schitat:Ionel Popescu
Este un copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori;asprctul lui exterior fiind prins in
doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare
tinuta.Pe scurt este de-scris si mediul in care traieste eroul:doamna Popescu,,nu se
prea vede la plimbare,la teatru,la petreceri,deoarece este preocupata de educarea fiului
ei.,iar domnul Popescu-tatal-este mare agricultor. Familia are o servitoare,o femei batrana,,,cu
55

o voce ragusita,iar sarbatoritul se joaca zgomotos in salon,unde ,,pe doua mese,pe

canapea,pe feluri si pe jos,stau gramadite fel de fel de jucarii.
Caracterizarea eroului se face prin onomastica:Ionel este un nume des intalnit,ca,de
altfel popescu.Autorul intentioneaza sa creeze prin acest nume un tip de copil rasfatat si fara
educatie.
Caracterizarea indirecta a personajului se realizeaza prin nazdravaniile pe care le
face ,de ziua sa onomastica,in prezenta musafirului.Limbajul personajului este si el mijloc de
caracterizare indirecta.Ionel Popescu are doar cateva replici in intreaga schita, ceea ce
dovedeste ca nu prea cunoaste mijloace de expresie. Copilul e ,,mandru pentru ca-i ,,maior
de cavalerie,de aceea comanda:,,Inainte mars!;joaca are o limita,iar cand musafirul observa
ca,,tutunul e otrava, Ionel raspunde obraznic:,,Datu de ce tragi?.
Caracterizarea facuta de catre alte personaje este si ea pre-zenta:mama eroului
inca de la inceput ii spune autorului care este motivul pentru care nu se mai duce la
petreceri:,,acu,de cand s-a facut baiat mare,trebuie sa ma ocup eu de el,trebuie sa-i fac
educatia.
Paradoxal, obraznicia lui Ionel(fata de jupaneasa sau fata de oaspete)trezeste admiratia
mamei:,,Nu sti ce strengar se face si destept,singurul ei repros fiind:,,Saruta-ma sa-mi
treaca si te iert.
Ionel isi afiseaza proasta crestere in fiecare dintre momentele actiunii: terorizeaza
jupaneasa, face dezordine in casa,nu tine cont de rugamintile mamei,dandu-se om matur.
Fata de mama sa, Ionel se poarta ca un tiran si din manifesta-rile lui de ,,dragoste,nu
lipseste o doza de viclenie.
Ionel Popescu este si va ramane un personaj semnificativ al creatiei lui Caragiale,dar si
a literaturii romane.

56

D-l Goe
de I.L.Caragiale

schi - demonstratie
I.L. Caragiale, autor de opere dramatice si nuvele, s-a impus in literatura romana si
prin schitele sale in care infatiseaza o diversitate de aspecte. Unul dintre acestea este si felul
in care erau educati copiii in familiile burgheze, ilustrat si in schita D-l Goe...
Aceasta este o opera epica de mica intindere, cu o actiune simpla, in care autorul
infatiseaza un moment semnificativ din viata unuia sau a mai multor personaje, este deci o
schita.
In primul rand, ca orice schita, D-l Goe... este o opera epica, intrucat autorul isi
exprima indirect sentimentele de dezaprobare si dispret fata de comportamentul copilului prin
intermediul faptelor si al personajelor. in al doilea rand, scrierea este de mica intindere, caci
prezinta doar momentul calatoriei lui Goe la Bucuresti, impreuna cu cele trei insotitoare ale
sale, iar toate nazbatiile savarsite de Goe pe parcursul drumului - pierderea palariei, blocarea
in cabina de toaleta, tragerea semnalului de alarma - se subordoneaza, in plan narativ,
intamplarii principale relatate de autor, ele structurandu-se in momente ale subiectului literar.
Actiunea este simpla, lineara, ca in orice schita, existand un singur fir narativ care
incepe cu expozitiunea (asteptarea trenului), continua cu intriga (urcarea in tren) si cu
desfasurarea actiunii (pierderea palariei, discutia cu conductorul, disputa dintre mam-mare si
conductor, blocarea lui Goe in cabina de toaleta, ca apoi sa culmineze cu tragerea semnalului
de alarma. Odiseea aceasta se va incheia pana la urma cu sosirea la Bucuresti.
Fiind o schita, si in aceasta opera literara exista putine personaje, dintre care
protagonistul este Goe, personajul titular, toate celelalte - cele trei doamne, un pasager si
conductorul - actioneaza in functie de comportarea acestuia, adoptand atitudini diferite.
Ca in orice opera epica, deci si in schita, se face simtita prezenta naratorului, care relateaza
intamplarile in desfasurarea lor gradata, din momentul asteptarii trenului (expozitiunea) pana
in clipa sosirii in Bucuresti (deznodamantul). Relatarea se face obiectiv, la persoana a IlI-a,
atitudinea autorului desprinzandu-se din modul in care nareaza si pune personajele sa
57

actioneze. Exista, asadar, cele trei elemente specifice unei opere epice: narator, actiune,
personaje. Modul de expunere predominant este naratiunea, dar se imbina cu dialogul, care
evidentiaza talentul de mare dramaturg al lui Caragiale.
Prin dialog, dar si prin naratiune, se creioneaza trasaturile personajelor, dar se degaja si un
comic savuros, izvorat din limbajul viu, colorat si natural.
Din cele presentate mai sus se poate spune ca opera literara D-l Goe... are toate notele
definitorii ale unei schite, dar prin talentul autorului ea reprezinta in modul cel mai stralucit
specia literara pe care o ilustreaza.

Puiul
de Ion Alexandru Bratescu Voinesti

Ioan Al. Bratescu Voinesti s-a nascut la Targoviste in 1868, intr-o familie instarita cu
obiceiuri patriarhale. Va colabora, indemnat de criticul Garabet Ibraileanu, la Viata
Romaneasca cu schite, nuvele si povestiri. Ele vor forma substanta volumelor in lumea
dreptatii -1907. intuneric si lumina-1912, Nuvele si schite-1903. A mai scris drama Sorana.
In schita Puiul fiindca tema si subiectul sunt luate din realitatea naturii. O prepelita
venita din Africa isi face in marginea unei padurici un cuib, in care depune sapte oua si scoate
sapte pui. Ea creste puii cu boabele ramase pe miriste. Puiul cel mare a fost prins de un flacau
dar acesta ii da drumul. El nu a ascultaf de mama lui si este mustrat.Puilor le cresc aripile si
mama lor ii invata sa zboare. Sosirea unui vanator aduce o intamplare dramatica in viata
prepelitei. Ea izbuteste sa-l insele pe vanator zburand in apropierea cainelui, pentru ca acesta
sa nu poata trage. Puiul cel mare nu asculta de sfatul mamei si zboara din cuib. Este ranit si
cade in lastaris. Prepelita isi da seama ca el este pierdut, dar isi ascunde durerea. Finalul este
anuntat subtil. Miristea este arata, apoi este cules porumbul si cade bruma. Pasarile (cocorii,
randunelele) incep sa plece. Prepelita intarzie, fiindca nu se indura sa se desparta de puiul
schilodit si disperat. Venirea crivatului o hotaraste sa plece, pentru a-i salva pe ceilalti. Puiul
ramas singur la marginea lastarisului sta zgribulit de frig. Scriitorul reda moartea puiului
imaginand-o asemeni cu a oamenilor. La inceput, din cauza frigului are dureri mari, fiindca
ingheata. Apoi simte o piroteala si retraieste crampeie din scurta lui viata: carambul cizmei
vanatorului, aripa calda a mamei,-miristea. Moare cu ghiarele impreunate schitand gestul
uman al rugaciunii.
58

ldeea este moralizatoare, deci clasica. Copiii care nu-si asculta parintii vor trai
dramatic experiente triste si grave, care ii vor face sa inteleaga valoarea sfatului parintesc.
Personajele au un caracter tipic. Prepelita reprezinta tipul mamei iubitoare, puiul cel mare
tipul copilului neascultator. Vanatorul reprezinta tipul ucigasului, raul, cel care distruge si
arata raportul profund gresit dintre om si vietuitoare.
Puiul este o alegorie, adica o povestire cu personaje din lumea animalelor, plantelor,
pasarilor, carora li se dau prin personificare calitati si trairi omenesti. Aceasta alegorie are in
vedere cultivarea unor comportamente sociale morale determinate de ascultarea parintilor.
Odata cu cresterea lor, copiii trebuie sa invete normele de conduita sociala. Ei trebuie sa stie
cum sa se comporte in familie, in societate, in imprejurarile grele ale vietii. Prepelita este
asemeni unei mame grijulii preocupata sa le dea puilor tot ceea ce este mai bun. Ea ii
ocroteste sub aripile ei de soare, ploaie, frig. isi pune viatr, in primejdie, cand vine vanatorul,
atragandu-l spre lastaris pentru a-si salva puii. II cearta pe puiul cel mare cand face prima
greseala si din neascultare este prins de un flacau. Cea de7a doua greseala puiul o va plati
scump. Este ranit si nu va mai putea zbura. in inima prepelitei, ca in cea a unei mame, se da o
lupta sfasietoare. Sa .ramana cu puiul schilod sau sa plece ca sa-i salveze pe ceilalti de
gerurile iernii. Scriitorul imagineaza intrebari si raspunsuri umane intre prepelita, si puiul
ranit. El atribuie celor doua personaje sentimente umane sau hotarari ca acea luata de
prepelita cand pleaca cu puii sanatosi. Puiul cel mare este egoistul, care cauta sa scape el, fara
sa-i pese de ceilalti. Pedeapsa, pe care o, ia are un caracter moralizator. Cel care nu-si pune
sufletul sau in primejdie, ca prepelita pentru ceilalti, si-1 va pierde. Va ramane singur in gerul
aspru al vietii. De aceea, personajele au un caracter general, prepelita este iubirea parinteasca
a mamei, puiul cel mare este neascultarea specifica tinerilor, care vor sa-si arate curajul,
independenta. Ei calca porunca "Sa cinstesti pe tatal si pe mama ta" si iesirea in afara legii are
consecinte tragice.
Stilul utilizat de loan Al. Bratescu Voinesti.este realist. El utilizeaza termeni expresivi
ca: lastaris, cu sens de padurice, miriste, parloaga, preajma, piroteala, schilod, caramb, alica,
herete, a se pitula. Pentru a ne sensibiliza si pentru a ne sugera o analogie intre viata
oamenilor si cea a pasarilor scriitorul utilizeaza alegoria, imprumutand prepelitei, puilor, un
comportament uman exprimat si .prin dialoguri. De exemplu, cand vine vanatorul prepelita le
spune puilor.

59

,,- Eu o sa zbor, voi sa ramaneti nemiscati; care zboara e pierdut. Ati inteles?"
Acest comportament rational al prepelitei este sugerat prin felul in care zboara in apropierea
cainelui pentru ca vanatorul sa nu poata trage, dar ca sa-i indeparteze de cuib si de pui.
Aceasta imbinare intre descriere, naratiune si dialog da textului momente de intensitate ca
reproducerea cuvintelor vanatorului: Unele fagi? inapoi, Nero!"
Scriitorul stie sa foloseasca constructii expresive "ca sub un cort", "ochisorii ca niste margele
veni", "a ramas impietrit", "aripa moarta", "puii au clipit din ochi", "fasaitul unui caine",
"bataia pustii", "ca sticla", "moarta de oboseala", "au intors locul", "ger aprig", "zburand in
rasul pamantului", folosind comparatii, metafore, metonimii, personificari, epitete etc.
Astfel pentru a reda imaginea iernii el utilizeaza termenul expresiv "preajma", epitetul si
metafora "haina alba si rece a iernii , comparatia si aliteratia "senin ca sticla".
Simbolizarea sugereaza intentionalitatea umana: "pica mort cu degetele ghiarei
impreunate ca pentru inchinaciune", asa cum dedicatia de la inceputul povestirii ("Sandi, sa
asculti pe mamica!") arata intentia moralizatoare a autorului Cine nu-si asculta parintii isi
pierde viata si sufletul.

Isprvile lui Pcal

de Petre Dulfu
Isprvile lui Pcal, de Petre Dulfu, este o sintez a snoavei populare romneti.
Celebrele snoave despre Pcal au cunoscut n literatura romn diverse prelucrri (Costache
Negruzzi, Petre Ispirescu, Ion Creang, Ioan Slavici, Ioan Adam, Alexandru Mitru, Mihai
Beniuc), dar nimeni n-a reuit s mbine ntr-o construcie epic att de armonioas i plin
de haz, varietatea snoavelor populare romneti, prezentnd conflictele sociale, familiale i
etice, ca Petre Dulfu.
Isprvile lui Pcal cuprinde patru pri. ntr-un fel de prolog autorul arat rolul
snoavelor ca lectur de agrement i-i exprim admiraia fa de frumuseea creaiilor
populare romneti. Scriitorul face apoi o prezentare sumar a cadrului snoavelor sale,
nfindu-i eroul n felul povestitorului popular i invitndu-i asculttorii la aflarea unor
isprvi nemaipomenite: Nu azi, nici ieri, hai de-atuncea, ap-a curs pe Olt cam mult! /
60

(Sntate, de la Domnul, celor care m ascult!) / Undeva, pe-aici sub cerul scumpei
noastre Romnii, / ntr-un sat tria - se zice - un moneag, ce-avea trei fii. / Cei mai vrstnici,
de! Ca lumea! Cnd mai buni i cnd mai ri, / Cnd mai dezgheai la minte, cnd mai proti,
srmani de ei. / Cel mic ns ... alt fire! Suflet bun, dar mai pozna. / Ca s fac el un lucru,
cum se fptuiete, a! / Toate le fcea sucite i pe dos, de te-ncruceai. / Un ntng, cu gur
casc i prea - cnd l vedeai. / i ieeau la capt ns toate-aa de minunat, / C de fapta
svrit, locului stteai mirat. / O plcere-avea: de lacomi, de neghiobi s-i rd-n lege! /
i, ca el, la gard prostia cine mai tia s-o lege?.
Prima parte nfieaz moartea tatlui i implicaiile motenirii. Pcal pedepsete
prostia i lcomia celor doi frai mai mari. Partea cea mai ampl relateaz peripeiile eroului
ca argat la un pop hapsn. Partea a treia nfieaz pe Pcal argat la gospodarul Stancu,
unde i propune s scoat dracii din Stnculeasa, nevasta cea infidel. Isprvile lui
Pcal au o compoziie simetric, partea a patra nfind ntoarcerea lui Pcal n satul
natal, devenind acum gospodar nstrit, i necazurile sale, pricinuite de stenii invidioi i ri.
Elogiul satului natal, al locurilor copilriei este prezentat emoionant, iar formula de ncheiere
ne amintete din nou, de basmele populare: i-a umblat Pcal, iari, nu tiu ct prin cele
sate, / De-ale lui isprvi, n cale-i svrind nenumrate. / Dar de la o vreme ce vrei? tot
stingher, pe ci strine / S-a cam sturat i dnsul... i-i zicea ades n sine: / Ce-o mai fi
fcnd stuul, unde-am fost copil odat?... / L-apucase dor de vatra de atta timp uitat. / ...i
de-o lume pizmuit / n bogata-i locuin, muli ani veseli, a trit / Ba, de n-a murit, triete
chiar i astzi... cu acestea, / S-auzim, romni, de bine! - isprvitu-mi-am povestea. / A fcut
el, nu e vorb, i pe urm de-ale lui, / Ghiduii nenumrate! Dar... pe toate s le spui? / Cnd
a sta s-nir eu toate, cte el a svrit / Povestirea-mi niciodat nu ar mai avea... Sfrit.
Eroul principal prezint acest contrast dintre aparen i realitate. n aparen este un
nerod, un prost, dar asculttorul sau cititorul i d seama c personajul stpnete cu mare
art tactica disimulrii, arta prefctoriei. Prostia i buimceala sunt doar strategii ale lui
Pcal pentru a-i atrage adversarii n capcan i a-i pedepsi dup cuviin; sunt modaliti de
mplinire a menirii sale de erou justiiar.
Ca i basmul, Isprvile lui Pcal prezint o aciune n afara unor coordonate precise
ale timpului i spaiului: undeva pe-aici sub cerul scumpei noastre Romnii. i mai vag
sunt prezentate coordonatele temporale: nici azi, nici ieri, hai de-atuncea ap-a curs pe Olt
cam mult, iar formula introductiv este preluat parca din basm: ntr-un sat tria, se zice,
61

un moneag ce-avea trei fii. Felul n care sunt prezentai cei trei fii ne amintete, de
asemenea, de basmele populare, struind asupra mezinului care impresiona pe toi, de mic,
prin isprvile i prin isteimea lui. Ca i n basme, dar ntr-o msur mult mai mic, este
prezent elementul fantastic (n capitolele: Flautul fermecat iMoara dracilor care nfieaz
rzbunrile istee ale eroului asupra unui pop lacom, neomenos i hapsn).
Capitolul Moara dracilor cu episodul orbirii dracului ne amintete de eroul epopeii
anticeOdiseea-Ulise cel care tot prin isteime l orbete pe ciclopul Polifem. n Isprvile lui
Pcal, dracul nu mai apare ca o fiin nfricotoare, ca n tradiia cretin, ci ca un personaj
jalnic prin naivitatea i prostia lui. Este o viziune asemntoare cu cea din povestea luiIon
Creang, Dnil Prepeleac: Ua morii se deschide, cu putere-n lturi dat, / i... rsare-un
drac. / Pcal, de pe scaun, de la foc, / l msoar cu privirea, fr-a se clinti din loc: / - Uite-l
m! ha-ha! srmanul! Negru, ca din smoal scos! / - Gol de tot! cu coarne-n frunte! i ce
coad are-n dos! / Va s zic aa sunt dracii? Aoleu! Da slui mai snt, / De-or fi toi la fel cu
sta prpdi-i-ar Domnul sfnt!.

Apus de soare
Barbu Delavrancea
Barbu Delavrancea este fiul unui carutas din marginea Bucurestiului. isi incepe studiile la
scolile din cartier si este primit ca bursier la Colegiul Sf. Sava. Urmeaza Facultatea de Drept
din Bucuresti si desfasoara o bogata activitate de gazetar. Colaboreaza la Revista literarei.
Familia, Romanul, Revista Noua.
Din 1888, dupa ce se casatoreste cu Marya Lupascu, intra in politica, mai intai la liberali,
apoi la conservatori.
Este ales in mai multe randuri deputat, apoi ministru. Este si primar al Bucurestiului. De
asemenea, se distinge ca avocat, in procese celebre (de pilda, aparandu-l pe Caragiale) si i se
duce vestea de orator fermecator. A scris nuvele, dintre care mai cunoscute sunt: Sultanica,
Hagi-Tudose, Trubadurul, Zobie, Milogul. Spre sfarsitul vietii scrie o trilogie compusa din
dramele: apus de soare, Viforul, Luceafarul. aceasta creatie constituie capodopera lui
Delavrancea.

62

Apus de soare 1999 (drama istorica).

1. Drama este inspirata din istoria nationala si respecta canoanele romantismului.

2. Titlul constituie, in plan stilistic, o metafora pentru sfarsitul unei epoci aureolate din istoria
romanilor.
3. Conflictul principal urmareste confruntarea personajului cu moartea.
4. In planul secund al piesei sunt conturate si alte laturi ale conflictului, ilustrate de
atitudinea voievodului fata de copiii sai nelegitimi sau fata de boierii tradatori.

Drama trateaza sfarsitul unei personalitati - Stefan cel Mare - si al unei epoci istorice.
Subiectul
apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Personajul principal al
dramei este Stefan cel Mare, surprins intr-un moment crucial, inainte de a muri. Personajul
este introdus prin prezentarile celorlalte personaje, accentuandu-se latura lui legendara, de
voievod neinfrant. Curtea domneasca este cuprinsa de jale pentru ca Stefan este bolnav, iar
doctorii sunt neputinciosi in fata bolii sale. Personajul este preocupat sa pregateasca urcarea
pe tron a fiului sau, Bogdan. El stie ca dupa moartea sa vor incepe lupte crancene pentru
putere si de aceea hotaraste sa-l inscauneze pe Bogdan inainte ca tara sa ramana fara voievod,
ceea ce contravine traditiei.
In afara de aceasta preocupare, Stefan este macinat de gandul ca doi dintre copiii lui
nelegitimi, OAna si Rares, pe care ii crescuse la Curte ca pe niste orfani, nu cunosc inca
legatura de sange dintre ei si sunt in situatia de a comite un incest.Desi batran si ruinat de
boala, gaseste mijloacele de a limpezi aceste doua situatii. Pe Petru Rares il trimite la mama
sa, Raresoaia, care ii marturiseste ca este fiul lui Stefan si fratele Oanei. De asemenea,
voievodul ii spune fiicei sale adevarul, recurgand la un viclesug care ii indulceste situatia de
parinte nevoit sa vorbeasca despre lucruri dureroase si vinovate: el se preface ca doarme si ca
63

vorbeste prin somn, explicandu-i astfel Oanei ca este tatal ei. De asemenea, identifica grupul
boierilor care comploteaza impotriva lui Bogdan. Acestia sunt Ulea, Dragan si Stavar. Ei vor
sa-l urce in scaunul Moldovei pe Stefanita, un nepot al lui Stefan. Voievodul isi exercita
intreaga autoritate: il ucide pe Ulea si apoi il incoroneaza pe Bogdan in mod apologetic,
cerandu-le supusilor sa-i respecte ultimele dorinte: pacea cu turcii si inscaunarea lui Bogdan.
apusul vine ca o alinare, voievodul murind cu constiinta datoriei implinite.

Apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Subiectul urmareste
sfarsitul voievodului Stefan cel Mare, figura aureolata a medievalitatii romanesti. De aceea,
drama construieste in spirit romantic un nivel mitic, conturat de replicile evocative, denotatia
legendara si atmosfera grava. insusi titlul dramei constituie o sinteza a subiectului, iar, in plan
stilistic, este o metafora pentru sfarsitul unei epoci legendare. De-a lungul piesei apar o serie
de denotative care sugereaza personalitatea covarsitoare a voievodului; astfel, el este numit
leul, vulturul, soimul, zmeul-metofbre care anticipa simbolul soarelui, prin care figura lui
Stefan este absolutizata. Pe langa sensul unicitatii si al vietii, simbolul soarelui mai dezvolta
si semnificatia de centru al lumii. Sfarsitul domnitorului nu este insa urmarit in latura lui
profAna ; este doar un apus, o stingere vremelnica, deoarece el a creat prin domnia sa
glorioasa un model pe care istoria il va repeta intr-un moment de renastere nationala.
Conflictul dramei este fixat in plan moral si se desfasoara intre personalitatea unui voievod
legendar si sentimentul strivitor al mortii; batran si bolnav, Stefan isi asteapta sfarsitul intr-o
atitudine de incrancenare, generata de grija lui fata de viitorul tarii, dar si intr-o postura de
sublimare mioritica, prin evocarea mortii ca o doamna in negru. Paralel cu acest conflict,
dramaturgul urmareste si ipostaza de parinte, care are constiinta incarcata. Stefan vrea sa dea
o explicatie copiilor sai nelegitimi, OAna si Rares, dar, incapabil sa le comunice un adevar
impovarator, pe Rares il trimite la mama sa, care ii va spune ca este fiul voievodului, iar
Oanei ii marturiseste prefacandu-se ca vorbeste in vis. Conflictul acesta este de natura
psihologica, deoarece dezvolta un tainuit sentiment de vinovatie si totodata il pune pe aprigul
domnitor in fata unei primejdii pe care nu si-o putuse imagina: OAna si Rares, fara sa stie ca
sunt frati, se indragostesc unul de altul. Dramaturgul surprinde aici latura omeneasca a
personajului, slabiciunile si complexele sale. Discrepanta flagranta dintre aceasta ipostaza si
autoritatea despotica pe care o exercita asupra supusilor constituie o trasatura romantica,
personajul acestui curent fiind caracterizat prin imbinarea surprinzatoare dintre calitati si
64

defecte.
Si conflictul politic intregeste portretul personajului prin amanunte care ii subliniaza forta de
a se manifesta ca autoritate absoluta, intr-un moment de prabusire fizica. Ulea, Dragan si
Stavar sunt trei boieri care uneltesc impotriva lui Bogdan, dorind sa-l aseze domn pe
Stefanita. Voievodul descopera conspiratia si rezolva conflictul violent, ucigandu-l pe Ulea cu
sabia sa voievodala. Episodul evoca marturia cronicarului Grigore Ureche despre firea
autarhica a domnitorului (de multe ori la ospete omoraia jara jiudetu), dar si legendele lui
Neculce, in care Stefan apare ca intrupare a unei vointe puternice si inflexibile.
Cele trei laturi ale conflictului (lupta cu moartea, confruntarea cu cei doi copii si
infrangerea uzurpatorilor) amplifica esenta dramatica a operei si deschide noi perspective
asupra personajului.
Stefan este surprins cel mai bine in ipostaza sa eroica. Multe personaje vorbesc despre
tineretea lui glorioasa, ceea ce face ca drama sa semene cu un panegiric. Chiar incipitul este
construit printr-o scena in care fetele de la curtea domneasca spala panza si prezinta cu
solemnitate faptele legendare ale voievodului, dialogul lor semanand cu interventia corului
din tragedia greaca. In acelasi sens se inscrie si evocarea facuta de clucerul Moghila in cel de
al II-lea act al dramei. Acesta povesteste despre batalia de la valea Haliciului, cand lesii sunt
invinsi in mod neasteptat, in ciuda numarului lor mare; insistand pe strategia domnitorului,
clucerul face voievodului un portret apoteotic, surprinzandu-l in imagini dinamice: Stefan
gaseste o vale larguta si pune la cale o ambuscada, surprinzandu-i pe Iesi tocmai in
momentul in care se credeau biruitori. Dupa ce invinge, cu pierderi omenesti minime, Stefan
ii trimite pe cei trei mii de prizonieri inapoi, la cardinal, cu un mesaj mustrator. Apoi fixeaza
hotarul pana la Nistru cu stalpi de piatra in care daltuieste insemnele Moldovei. Insusi Stefan
isi face un portret, in scena a Ii-a din actul al IV-lea, cand ii povesteste Oanei despre parintele
ei, facandu-si de fapt in mod subtil propria descriere.
Caracterul legendar al eroului se completeaza si prin numeroasele trimiteri mitice; astfel,
moartea lui este anticipata de o serie de anomalii (nasteri ciudate, astre insangerate,
intamplari bizare), iar momentul venirii lui pe lume se situeaza sub semnul a doua simboluri
heraldice, caci la nastere a fost scaldat in sange de vultur si de sarpe.
Abia in punctul culminant al dramei personajul se manifesta plenar, sintetizand toate
sugestiile mitice de pana aici. Momentul este construit pe un discurs de inalta tinuta oratorica
(actul al III-lea, scena VIII); este vorba despre celebrul discurs testamentar al personajului,

65

prin care el isi motiveaza atitudinea de voievod autoritar, politica sa proturca si dorinta de a-l
aseza domn pe fiul sau, Bogdan.
Monologul debuteaza, dupa toate regulile retoricii clasice, cu o evocare a faptelor pe cat de
glorioase, pe atat de dramatice, menit sa capteze atentia auditoriului, dar si sa-i castige
simpatia prin reamintirea faptelor sale de arme. Evocarea devine solemna prin metafore clare
si memorabile si atinge apogeul printr-o enumeratie ampla a tuturor eroilor cazuti pentru tara:
Oh!padure tanara!... Unde sunt mosii vostri? Presarati... la Orbie, la Chilia, la Baia,
alLipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni... Unde sunt parintii vostri? La Cetatea-alba, la Catlabugi, la Scheia, la Cosmin, la Lentesti... Unde sunt... batranul Manuil si
Goian, si Stibor, si Cande, si Dobrul, si Juga, si Gangur si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea
Huru comisul, si Dajbogparcalabul, si OAna si Gherman, si fiara palosului... Boldur?
Pamant!... Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!
(Se opreste ostenit.) Suflarea... batranetea... (Sageteaza cu privirile grupul lui Ulea.) C-am
cercat sa unesc apusul intr-un gand, ca zic ca sunt crestini, si trimesii mei au batut din
poarta in poarta, rugandu-se mai mult pentru ei ca pentru noi, sa lase razboaiele de zavistie
si sa se ridice impotriva primejdiei obstesti a crestinatatii... Le trebuia un om?... Era... A
fost... Acum e bolnav.
Sintaxa retorica, incongruentele de efect ori chiar portretele succinte pe care le face
imparatilor vecini constituie elemente specifice stilului oratoric si confera discursului nu doar
solemnitate, ci chiar dramatism.
Abia dupa ce explica fragilitatea aliantei crestine, Stefan face elogiul turcilor pentru ca isi
respecta cuvantul dat, justificandu-si hotararea de a plati tribut Portii Otomane. Asertiunea
constituie argumentul intregii rostiri, incununate apologetic de cuvintele testamentare: Tineti
minte cuvintele lui Stefan care v-a fost baci pana la adanci batranete... ca Moldova n-afost a
stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri si a urmasilor
urmasilor vostri in veacul vecilor...
Pe langa faptul ca exprima profundul patriotism al voievodului, monologul transmite si o
atitudine morala de exceptie.
Este vorba aici despre sentimentul respectului fata de stramosi, dar si despre
responsabilitatea fata de urmasi. Fraza aceasta, cu accente aforistice, pregateste rostirea
dorintei ultime a domnitorului, de a-l incorona pe Bogdan, asigurand astfel continuitatea
politica a tarii. Drama apus de soare reaminteste datoria fundamentala a fiintei de a-si pastra
constiinta nationala, sentimentul apartenentei la o natie cu radacini adanci in istorie si cu
nadejdea unui viitor stralucit. De aceea, personajul principal este Stefan cel Mare, considerat
66

soarele Moldovei; el este eroul total, aureolat, care se impune ca model al lumii medievale,
dar si ca efigie vernaculara.
Referinte critice
"[...] in apus de soare dezlantuirea oratorica este extraordinara, sunt parti de inalta si sublima
elocventa, la nivelul poeziei lui Victor Hugo si Eminescu. Enumerarea, simetria, sacadarea,
navala periodica, toate mijloacele bunei retorici infaptuiesc o superba atmosfera epica" (G.
Calinescu - Istoria literaturii..., Ed. Minerva, 1894, p. 574)."Ce efect nemaipomenit va fi
produs oare apus de soare la lectura marelui orator si actor Delavrancea? Numai cei care au
avut norocul sa-i auda cuvantul la tribuna ar mai putea spune. Textul inca rasunator ne
recompune imaginea. Tiradele se urmeaza o vreme linistit si senin, cu tonuri calde,
mangaietore, ca apoi, luand o alura grava, sa izbucneasca intr-un formidabil bubuit de
furtuna. Cuvintele eroului se rostogolesc vijelioase ca apele unei cascade, rupand totul in
cale. Delavrancea isi canta poemul ca pe o melodie si-l rostea ca pe un discurs, cel mai nobil
si cel mai pur pe care l-a harazit posteritatii. E si aici o gradatie, o pregatire a momentului
culminant, insa pe fondul unei gesticulatii nebune, a miilor de alamuri pe care le domina
vocea solemna, voivodala, testamentara, profetica a solistului contopit in simbol cu insusi
glasul istoriei romanesti."

Tema i viziunea despre lume

O scrisoare pierdut
- comedie Comedia este specia genului dramatic, n versuri sau n proz, ce se particularizeaz
prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazat pe contrastul dintre esen i
aparen (dintre ceea ce sunt personajele n realitate i ceea ce vor s par), fapt care strnete
rsul.
Reprezentant de seam al generaiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alturi de Ioan
Slavici, Ion Creang i Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut n literatura
romn att prin proz, reprezentat de schie, momente i nuvele, ct i prin opera dramatic,

67

incluznd comediile O scrisoare pierdut, Conu Leonida fa cu reaciunea, O noapte

frutunoas, Dale carnavalului i drama Npasta.
O scrisoare pierdut se ncadreaz n specia literar comedie, avnd toate
caracteristicile acestei specii literare. O prim trstur o constituie prezena tipurilor de
comic: de nume, de limbaj, de caracter, de situaie, de moravuri.
Comicul de nume deriv din numele alese de ctre autor, care fac trimitere la
caracterul personajului, strnind rsul cititorului sau al spectatorului. Numele lui Pristanda
provine din substantivul pristanda- joc moldovenesc ce const n a bate pasul pe loc;
prenumele Zaharia provine din verbul a se zaharisi, adic a mbtrni, iar numele
Trahanache deriv din substantivul trahana-coc moale uor de modelat. Numele lui
Caavencu deriv att din substantivul ca-femeie rea, brfitoare, ct i din substantivul
caaveic-hain cu dou fee. Apelativele coana i conu evideniaz atitudinea duplicitar
a lui Tiptescu i a Zoei: lui Pristanda i permit s li se adreseze astfel, n schimb, pentru cei din
jur ei par nite persoane onorabile. Prenumele Agami este ales n contrast cu
Agamemnon, numele eorului grec, pentru a sublinia diferenele majore dintre cei ce le
poart, iar Dandanache provine de la dandana, ncurctur, boacn, nsoit de sufixul
ache, sugernd mbtrnirea.
Comicul de limbaj este pus n eviden prin ticuri verbale: ai puintic rbdare,
Stimabile, onorabile, Curat ca un cine, Curat murdar, prin confuzii paronimice:
renumeraie, prin necunoaterea sensului unor termeni: capitaliti, faliii notri, prin
cacofonii: Va s zic c nu le are, nonsensuri: S se revizuiasc primesc, dar s nu se
schimbe nimica, s nu se revizuiasc primesc, dar s se schimbe pe ici pe colo, prin punctele
eseniale, Iubesc trdarea, dar i ursc pe trdtori, pronunarea incorect a unor cuvinte:
bampir, famelie, prini-puri, truisme (adevruri evidente): o societate care nu merge
nainte, st pe loc, o societate fr prinipuri, va s zic c nu le are.
Comicul de caracter deriv din ncadrarea personajelor n anumite tipuri umane, prin
scoaterea n eviden a trsturilor dominante de caracter: Zoe-tipul adulterinei, al femeii
voluntare, al cochetei, Trahanache-tipul ncornoratului, Tiptescu-tipul junelui-prim, al
amorezului, al cuceritorului, Caavencu- tipul demagogului, Farfuridi i Brnzovenescu-tipul
prostului fudul, cetenul turmentat-tipul alegtorului nehotrt, Dandanache-tipul canaliei,
Pristanda-tipul slugarnicului.

68

Comicul de situaie este obinut prin pierderea i regsirea succesiv a scrisorii, prin
arestarea abuziv a lui Caavencu, prin discuiile dintre Zoe i Tiptescu avnd ca subiect
pierderea scrisorii, prin discuiile dintre prefect i Trahanache, avnd acelai subiect, prin scena
numrrii steagurilor, cea a numrrii voturilor, prin rsturnrile brute de situaie i
introducerea elementului-surpriz Agamemnon Dandanache.
Comicul de moravuri vizeaz satirizarea moravurilor epocii respective: triunghiul
conjugal, adulterul (Trahanache-Zoe-Tiptescu), antajul politic (ame-ninarea cu publicarea
scrisorii dac nu sunt votai n alegeri: Caavencu i Dan-danache), abuzul de putere
(Tiptescu), furtul din avutul statului i slugrnicia (Pris-tanda), demagogia politic
(Caavencu, Farfuridi), falsificarea alegerilor.
O a doua trstur a comediei o reprezint modul de construcie a finalului, care
ntotdeauna este fericit. Scrisoarea este gsit din nou de ctre ceteanul turmentat i oferit
destinatarului, adic Zoei, astfel nct Caavencu nu l mai poate antaja pe Tiptescu. Lupta
politic dintre cele dou partide ia sfrit, deoarece cel ce ctig alegerile nu este niciunul
dintre cei doi candidai propui, ci un al treilea, Agami Dandanache, trimis de la centru.
Astfel, membrii partidului de guver-nmnt i cei ai opoziiei se mbrieaz, se felicit
reciproc i toate conflictele sunt stinse i uitate, ca n orice comedie.
Patru dintre elementele de construcie importante n acest oper sunt: aciunea,
conflictul, elemente de compoziie, relaii temporale i spaiale.
Aciunea este simpl: Tiptescu, prefectul judeului, trimite o scrisoare de dragoste
amantei sale, Zoe, soia bunului su prieten, Zaharia Trahanache. Aceasta o pierde. Este gsit
de ctre ceteanul turmentat, de la care o fur Caavencu, liderul opoziiei i adversarul politic
al lui Tiptescu. Acesta l antajeaz pe prefect i dorete voturile sale, precum i cele ale
membrilor partidului de guvernmnt, pentru a fi ales deputat. n caz contrar va face public
scrisoarea n ziarul al crui director este. Scrisoarea este din nou pierdut i gsit tot de ctre
ceteanul turmentat, care o napoiaz destinatarului.
Expoziiunea face cunoscut lectorului dou personaje: tefan Tiptescu, prefectul
judeului i Ghi Pristanda, poliaiul oraului, care discut despre un ar-ticol din ziarul
Rcnetul Carpailor. Din aceast scen se poate deduce rivalitatea politic dintre Tiptescu,
reprezentantul partidului de guvernmnt i Caavencu, directorul ziarului, reprezentantul
partidului de opoziie.
69

Intriga este coninut n episodul n care poliaiul Pristanda i povestete prefectului

despre discuia pe care a ascultat-o pe furi, crat pe ulucile casei lui Caavencu, despre
scrisoarea pe care acesta gsit-o i care urma s-i aduc voturile necesare ctigrii alegerilor.
Pristanda i spune prefectului c nu a reuit s aud despre ce scrisoare este vorba.
Aceast verig lips este fcut cunoscut cititorului, n cadrul desfurrii aciunii, n
actul al II-lea cnd Trahanache, preedintele organizaiei locale a partidului de guvernmnt i
prietenul prefectului, i aduce acestuia vestea c a avut o ntrevedere cu Caavencu i a aflat c
acesta deine o scrisoare de amor n toat regula, adresat de Tiptescu soiei lui Trahanache,
Zoe. Evenimentele se precipit i se succed ntr-un ritm alert. Trahanache vede n scrisoarea
aflat la Caavencu doar un fals josnic, Tiptescu ordon lui Pristanda s l aresteze pe
Caavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe i cere poliistului s l elibereze imediat,
pentru a negocia cu el condiiile redobndirii documentului. Caavencu solicit, n schimbul
scrisorii, s-i fie sprijinit candidatura ca deputat. De la Bucureti, sosete o depe, care
anun obligaia colegiului al II-lea de a-l alege cu orice, pre, dar cu orice pre pe
Agamemnon Dandanache, un candidat necunoscut, care urmeaz s soseasc de la Bucureti.
Punctul culminant este reprezentat de discursurile candidailor Farfuridi i Caavencu.
ncercrile acestuia din urm de a dezvlui alegtorilor imoralitatea prefectului i a Zoei sunt
zdrnicite de Ghi Pristanda i de oamenii si, care provoac o ncierare.
Deznodmntul este fericit, ca n orice comedie. Caavencu pierde scrisoarea, pe care o
gsete din nou ceteanul turmentat, care i-o napoiaz Zoei, Dandanache este ales deputat, iar
Zoe i cere lui Caavencu, pe care l iertase, s conduc manifestaia public i banchetul
organizate n cinstea proasptului deputat.
Un element esenial n construcia subiectului dramatic este conflictul, ce const n
confruntarea dintre dou sau mai multe personaje cu idei, opinii diferite. n piesa O scrisoare
pierdut exist n primul rnd un conflict principal, generat de lupta pentru putere dintre
reprezentanii celor dou partide politice: partidul de guvernmnt, reprezentat prin Tiptescu,
Trahanache, Frafuridi i Brnzovenescu i partidul din opoziie, reprezentat de Caavencu,
Ionescu i Popescu. Conflictul secundar este reprezentat de suspiciunile lui Farfuridi i cele ale
lui Brnzovenescu, privitoare la posibila trdare politic a prefectului Tiptescu.
Relaiile temporale i spaiale nu fixeaz aciunea cu precizie. Aceasta se desfoar
n capitala unui jude de munte, n zilele noastre, dup cum precizeaz autorul. Toate
70

evenimentele care compun aciunea se deruleaz pe parcursul a trei zile, la finalul campaniei
electorale i n perioada desfurrii alegerilor.
Unul dintre personajele care au o importan deosebit n aceast oper este Zoe. Chiar
dac prima ei replic din pies este Sunt nenorocit, Fnic i pn la finalul operei este
nfiat ntr-o permanent stare de surescitare, de disperare, Zoe este lucid, luciditatea fiind
trstura sa dominant de caracter. O prim scen semnificativ care pune n eviden
aceast trstur este cea a discuiei cu Tiptescu, n care se ncearc gsirea unei soluii care
s-i scape din situaia compromitoare n care se afl. Zoe numete principiile lui Tiptescu
nimicuri politice, detandu-se perfect de emoii i cutnd lucid cea mai bun cale de a
pstra n continuare tot ceea ce a dobndit prin cstoria cu Trahanache, fr a se compromite
n faa societii.
O alt scen semnificativ este cea cea n care l trimite pe Pristanda s mearg la
Caavencu i s-i cumpere scrisoarea cu orice pre, acest lucru demons-trnd o perfect
adaptare la situaie, spre deosebire de impulsivul Tiptescu, hotrt s l in n continuare
arestat pe oponentul su politic.
Relaia acestui personaj cu celelalte personaje din oper sintetizeaz poziia sa
important n derularea evenimentelor. n relaie cu Trahanache, Zoe se dovedete a fi un
abil manipulant: Eu te votez, eu cu brbatul meu!, la drept vorbind, Joiica a struit mai
mult. Prin cstoria cu acesta, ea o obinut avere, poziie social nalt, puterea de a
influena viaa politic i social din jude. n relaie cu Tiptescu, Zoe i evideniaz firea
pragmatic. Ea este indignat de atitudinea lui, respinge propunerea acestuia de a fugi n lume
i se hotrte s lupte mpotriva tuturor, dac elul su este ameninat, chiar i mpotriva lui
Tiptescu.
n opinia mea, deznodmntul comediei evideniaz concepia despre via a
autorului. Alegerile sunt ctigate de un personaj-surpriz, Agami Dandanache, pe care
nsui Caragiale l numete mai prost dect Farfuridi i mai canalie dect Tiptescu, iar cel
care ine discursul final este Caavencu, tocmai cel ce i antajase oponentul politic.
n legtur cu finalul piesei, critica literar remarca: Veselia tuturor personajelor din
final este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaz nonsensul
existenei lor, singura reacie final la aceast absen a lor este veselia incontient. (Ion
Constantinescu).
71

MODEL DE ARGUMENTRI

Argumentare text aparinnd genului dramatic

Genul dramatic cuprinde totalitatea creaiilor dramatice. Acesta este unul dintre cele
trei genuri literare importante (alturi de liric i epic) n care se realizeaz obiectivarea
eului creator, prin intermediul personajelor, fiind prezente totodat aciunea i
dialogul.

Fragmentul citat face parte operei literare ......... , de .......... i aparine genului
dramatic, deoarece aceasta este scris pentru a fi jucat pe scen, modul de expunere
este dialogul, iar structura operei dramatice se compune din acte, scene, tablouri.

Precizarea actul......, scena........ arat organizarea textului pe acte, diviziunile

principale n desfurarea aciunii i scene, subdiviziuni ce marcheaz intrarea sau
ieirea unui personaj. Modul de expunere este dialogul, la nceputul fiecrei replici
este pus numele personajului care o rostete i, ca semn de punctuaie, dou puncte.

Personajele care apar n actul al..........., scena............sunt......., care.....

..... .

Dintre personajele prezente n fragment, se remarc, prin atitudine, limbaj i

reacii.......... . El/ea este prezentat() prin indicaiile scenice fcute cu autor i
transformate n adevrate fie de caracterizare direct:............ . Astfel, i se precizeaz
cea mai important trstur de caracter, .......................

Personajul

este

caracterizat

ns

indirect,

prin

atitudinea............fa

de.......................cruia/creia................. .

n concluzie, acest text aparine genului dramatic, deoarece prezint caracteristicile

specifice: organizarea n acte i scene, apariia personajelor, dialogul, ca mod de
expunere, i indicaiile scenice.

Argumentare text aparinnd genului epic/unei opere epice.

72

Fragmentul citat face parte din opera literar......,de......... i aparine genului epic,
deoarece autorul i transmite indirect gndurile i sentimentele, prin intermediul
aciunii i al personajelor; de asemenea, sunt prezente modurile de expunere i
conflictele.

Aciunea este simpl, cuprinznd n acest fragment..............(momentul/momentele

subiectului

prezent(e)

in

fragment).

Astfel,

aflm

c..............

Din punct de vedere spaial, cititorul poate intui imaginea unui decor rural/urban etc,
ce

are

prim-plan

ca

reper..............

Temporal,

exist

cteva

detalii

specifice:.........../nu exist.

Personajul / personajele prezente n fragmentul n discuie sunt:..........

..........este personajul principal/secundar, fiind caracterizat n mod direct (de ctre

narator / de ctre alte personaje / prin autocaracterizare) / indirect (prin fapte /
comportament / limbaj / vestimentaie / relaii cu alte personaje).Exemple...........

n prezentarea epic, modurile de expunere folosite sunt: naraiunea / descrierea

/dialogul / monologul. Naraiunea are rolul de a prezenta evenimentele n ordinea
cronologic a desfurrii lor, prin nlnuire /alternativ (prin trecerea de la o secven
narativ la alta) / prin inserie. Dialogul d dinamism aciunii i constituie un mijloc
de caracterizare indirect. Descrierea nfieaz peisaje sau contureaz portrete, iar
monologul prezint tririle interioare ale personajelor.

Relatarea este obiectiv / subiectiv, cu mrci auctoriale specifice, de persoana I / a

III-a singular / plural.

Toate acestea sunt caracteristicile unui discurs narativ obiectiv / subiectiv, fragmentul
citat valorificnd atributele specifice genului epic.

Argumentare text aparinnd unei opere descriptive

Fragmentul citat face parte din opera literar..........,scris de........... i este un text
descriptiv, deoarece are ca mod de expunere descrierea, nfieaz un aspect din

73

natur / un portret, valorific imagini artistice i figuri de stil i realizeaz observaii

cu privire la ipostazele prezentate.

Textul valorific modul de expunere descriptiv, ntruct alterneaz o suit de imagini

vizuale / auditive / olfactive etc, centrate pe verbe statice / dinamice, alternativ i pe
grupuri

nominale

(substantive,

adjective):..........................................................................................

De asemenea, este nfiat un aspect particular specific al...................., fragmentul

devenind un tablou al anotimpului...................i al ....................

Sunt valorificate figuri de stil, pentru ca prezentarea s fie ct mai sugestiv pentru
cititor: epitete(...........................) / personificri (.........................) / metafore
(............................), comparaii (............................) / enumeraii (..................) /
inversiuni (.....................) etc.

Epitetul / metafora / comparaia etc..........este foarte sugestiv(), rednd imaginea.

....

Se realizeaz observaii, reflecii, triri cu privire la ipostazele prezentate, detaliile

contribuind la veridicitatea imaginilor surprinse:................................

Toate aceste elemente sunt argumentele necesare pentru a considera c fragmentul

citat din opera literar.............................,de....................este o descriere.

Caracterizare - personaj literar

...............este personajul principal al acestui fragment. El este permanent

prezent n expunerea autorului, naraiunea avnd ca pretext............. .

Portretul fizic al personajului este/nu este foarte bine conturat. Astfel, prin
caracterizare direct fcut de narator/alte personaje/de ctre el nsui, aflm
c.................. .

74

Portretul moral reunete caracteristici variate prezentate direct/deduse indirect

din succesiunea faptelor. Astfel, personajul este caracterizat direct de ctre narator/de
ctre alte personaje/de ctre el nsui ca fiind..................... .

Prin caracterizare indirect, aflam c.................da dovad de.....................,

deoarece................. (vezi comportament, atitudine, limbaj, relaia cu alte personaje
etc.).

Aadar,..................

este

un

personaj

reprezentativ

pentru

creaia

lui....................., care dorete s transmit i cititorului o stare de admiraie, simpatie,

fa de tipul de personaj creat.

75

76

Morometii

Ion

Ultima noapte

Enigma Otiliei

de dragoste,

Moara cu
noroc

intaia noapte
de razboi
Autor
Anul

Marin Preda
1955, 1967

Liviu Rebreanu
1920

Camil Petrescu
1930

George Calinescu
1938

Ioan Slavici
1881

publicarii
Incadrare in

Roman realist,

Roman realist,

Roman modern,

Roman realist, de

Nuvela realista,

context

postbelic

obiectiv, interbelic

subiectiv, de

observatie sociala

de factura

analiza

(balzacian),

psihologica

psihologica,

interbelic

Caracteristici

-inregistreaza

-reprezentarea

interbelic
-unicitatea

-veridicitate

-analiza

transformarile

veridica a realitatii

perspectivei

-atenta observatie a

conflictului

vietii rurale, ale

-absenta idealizarii

narative

socialului

interior al lui

mentalitatilor, ale

personajelor

-timpul prezent si

-utilizarea detaliilor

Ghita

institutiilor, de-a

-obiectivitatea

subiectiv

-naratiunea la pers.

-urmarirea

lungul unui sfert

observatiei

-fluxul constiintei

III

procesului

de secol

-omul este prezentat

-naratiunea la

-existenta

instrainarii

-se impune o noua

ca un produs social-

pers. I

naratorului

acestuia de

tipologie a

istoric al mediului

-memoria afectiva

omniscient

familie

personajelor

in care traieste si cu

-tehnica jurnalului

-observarea

-urmarirea

-prin tema

care este in

-autenticitatea

umanitatii sub latura

procesului de

familiei, romanul

interdependenta

-substantialitatea

morala

degradare

dezvolta o viziune

-realitatea ofera

-prezentarea frescei

morala produsa

noua despre lume

fresca societatii

Bucurestiului

de ispita

-face apel la

transilvanene de la

inainte de I RM

banilor

observatia

sf. sec. XIX

-motivul mostenirii

-tematica

psihologica

-modalitati de
caracterizare a

Perspectiva

Narator obiectiv,

Perspectiva narativa

Narator implicat,

Naratiune la pers.

personajelor
Naratiunea la

narativa

naratiune la pers.

de tip auctorial,

subiectiv,

III, narator obiectiv,

pers. III,

III

naratiune la pers.

naratiune la pers.

detasat, omniscient,

narator

III, narator

omniprezent

omniscient,

omniprezent,

omniprezent,

omniscient,

neimplicat

neimplicat

77

Viziunea

Romanul

Conceptia

Actul de creatie

Autorul evidentiaza

Concentrata in

despre lume

reconstituie

scriitorului despre

este un act de

viata burgheziei

cuvintele

imaginea satului

literatura si despre

cunoastere si nu

bucurestene de la

batranei din

romanesc intr-o

menirea ei.

de inventie, iar

inceputul sec. XX in

incipitul

perioada de criza,

Literatura este

scriitorul descrie

raport cu banul prin:

nuvelei - omul

inainte si dupa cel

creatie de oameni

realitatea propriei

-tema

trebuie sa fie

de-al Doilea

si de viata si cere

constiinte:

-structura simetrica

multumit cu

Razboi Mondial

ca romanul sa se

S nu descriu

si circulara

ceea ce are

prin:

indrepte spre un

dect ceea ce vd,

-specificul

-tematica

realism al

ceea ce aud, ceea

secventelor

-conflict

esentelor.

ce nregsitreaz

descriptive

-particularitati de

simurile mele,

-realizarea

compozitie

ceea ce gndesc

personajelor

-perspectiva

euAceasta e

personajului Ilie

singura realitate

Moromete asupra

pe care o pot

vietii si a

povesti.

Tema

intamplarilor
Tema familiei

Foamea arhetipala

Inadaptarea

Prezentarea

Efectul

Destramarea

pentru pamant

intelectualului la

societatii

dezumanizant

familiei si a

Tema iubirii

societatea

bucurestene la

al banului

civilizatiei

Tema destinului

mediocra

inceputului sec. XX

Tema familiei

traditionale

Tema iubirii

Tema mostenirii

Tema

taranesti

Tema razboiului

Tema iubirii

destinului

Tema parvenirii

implacabil

Tema timpului

Titlul

Structura

Asaza tema

Numele

Metafora a

Tema paternittatii
Misterul prin care se

Spatiul de

familiei in centrul

personajului

timpului

caracterizeaza

desfasurare al

romanului

principal

psihologic

comportamentul

evenimentelor,

protagonistei

este mai

3 planuri:

3 planuri:

Planul prezent

2 planuri principale:

degraba ironic
Un singur plan

-principal-destinul

-destinul lui Ion

alterneaza cu

-lupta pentru

narativ

familiei

-destinul fam.

planul trecut

obtinerea mostenirii

-secundar-destinul

Herdelea

-destinul tanarului

individului

-planul colectivitatii

Sima

-tertiar-al

Planuri secundare

colectivitatii
2 volume:

2 parti

2 parti

-vol.1-3 parti

13 capitole

13 capitole

Tehnici

-vol.2-5 parti
Tehnica narativa a

Principiul

narrative

colajului

cronologiei

Compozitie

20 capitole

17 capitole

Estetica

Tehnica simetriei si

Fir narativ unic

autenticitatii

a circularitatii

Tehnica

Principiul

inlantuirii

Principiul simetriei

78

Principiul

contrapunctului

Ritm epic

circularitatii

Principiul

neomogen

Tehnica

cronologiei

Relatii

Actiunea se

contrapunctului
Spatiul real-

Actiunea se

Actiunea se petrece

Evenimentele

temporale/

desfasoara pe o

localitatea Prislop

petrece atat in

intr-o seara, la

au loc pe

spatial

perioada de un

Durata de timp

spatiul citadin, cat

inceputul lunii iulie,

parcursul unui

sfert de veac si

reala-sfarsitul

si pe front, cu

in anul 1909, pe

an, de la

infatiseaza

secolului al XIX-lea

aprox. 2 ani si

strada Antim din

Sfantul

destinul taranului

jumatate inainte

Bucuresti

Gheorghe pana

inainte si dupa al

de 1916, cat si in

la Paste.

Doilea Razboi

timpul razboiului

Spatiul este

Mondial

Incipit

real,

Referire la tema

Motivul drumului-

Fixeaza

Fixeaza veridic

transilvanean.
Are statutul

timpului

metafor pentru

coordonatele

cadrul spatio-

unui prolog,

ptrunderea

spatio-temporale

temporal,

surprinderelatii

cititorului n lumea

principalele

le din familia

ficional

personaje,

lui Ghita

conflictul,

Vorbele

principalele planuri

btrnei

epice

sintetizeaz
mentalitatea
arhaic a
omului simplu,
dar i concepia
moralizatoare a

Final

Simetric fata de

Simetric fata de

Lasa loc

Inchis, aduce

autorului
Este readusa in

incipit

incipit

interpretarilor

rezolvarea

prim-plan

multiple

conflictului, este

batrana, care

urmat de un epilog

incheie
simetric nuvela
printr-o replica
privitoare la
destinul

Conflicte

Triplu conflict:

Conflict central:

Conflict interior:

Conflict economic:

implacabil
Conflict

-tata-cei 3 fii

lupta pentru pamant

constiinta

problema mostenirii

interior: al

-Moromete-

Conflict exterior:

personajului-

Conflict moral:

protagonistului

Catrina

Ion-Vasile Baciu,

narator Stefan

problema

Conflict

-Moromete-Guica

Ion-George Bulbuc

Gheorghidiu

paternitatii,

exterior: Ghita-

Vol.2:

Conflict moral:

Conflict exterior:

parvenirii

Lica Samadaul

79

-mentalitatea

nunta lui Ion cu

pune in evdenta

Conflict psihologic:

traditionala-

Ana

relatia

tema iubirii

mentalitatea

Conflict interior:

protagonistului cu

colectivista

Glasul pamantului-

societatea

Secvente

Scena cinei

glasul iubirii
Scena horei

Primirea

Intalnirea din parc

Mutarea la

narative

Scena taierii

Scena zvarcolirii

mostenirii

dintre Felix si Otilia

Moara cu

semnificative

salcamului

Scena sarutarii

Excursia la

Plecarea Otiliei

noroc

Secerisul

pamantului

Odobesti

Intalnirea cu

Aparitia lui

Pascalopol in tren

Lica

Fonciirea

Personaj

Poiana lui Iocan

Ilie Moromete

Ion

Stefan

Otilia Marculescu

Ghita

principal
Statutul

Critica literar l-a

Personaj eponim

Gheorghidiu
Inadaptat social

Personaj eponim

Personaj care

personajului

ncadrat n tipul

Taranul insetat de

Intelectualul care

Misterul feminitatii

se

principal

ranului filosof

pamant

traieste totul sub

adolescentine

metamorfozeaz

Taran inteligent

semnul constiintei

a, oscileaza

si ironic, spirit

intre patima

reflexiv,

pentru bani,

contemplativ

dragostea
pentru familie
si dorinta de a
ramane un om
cinstit

80

81

82