Educație cu stare de bine

Prof . înv.preșcolar Calciu Vasilica Emilia

Grădinița cu P.P. Preajba, Gorj

Starea de bine înseamnă a te simți împlinit și a funcționa bine, pe mai multe planuri: cognitiv,
emoțional, social, fizic și spiritual. Este un construct larg biopsihosocial, corelat cu satisfacția în viață,
stima de sine, implicarea socială și sistemul de valori al unei persoane. A simți cu adevărat starea de
bine înseamnă a fi sănătos, fericit și mulțumit, adică împlinit pe toate planurile. Starea de bine fizică
este una foarte importantă, pentru că ea înseamnă sănătate, bunul cel mai de preț al omului, fără de
care multe alte lucruri nu sunt posibile. Pe palierul cognitiv, a fi într-o stare de bine înseamnă a avea
realizări și succes în domeniul în care activezi, dar și a continua să înveți pentru a-ți dezvolta
competențele. La nivel social, ești într-o stare de bine atunci când relațiile tale cu cei din jur sunt unele
pozitive, când comunici cu diverse persoane și aparții unor grupuri, când participi la viața comunității
și ai un comportament empatic față de cei cu care interacționezi. Din punct de vedere emoțional, starea
de bine presupune o bună gestionare a emoțiilor și autocontrol, o aplecare către reflecție și construire a
capacității de a fi rezilient și de a ști să faci față și să depășești diverse situații neplăcute. Când ne
referim la starea de bine spirituală, aducem în discuție valorile și credințele unei persoane, modul etic
în care aceasta trăiește și acționează și normele morale care îi reglementează viața. Psihologia pozitivă
și studiile părintelui acesteia, Martin Seligman1 , arată că oamenii ajung să fie într-o stare de bine (au
un nivel ridicat de împlinire personală și profesională) dacă există următoarele cinci elemente de bază,
structurate în așa-numitul model P.E.R.M.A.

Consider că e nevoie ca și în învățământul românesc să observăm lumea cu alți ochi, să ne

schimbăm perspectiva asupra vieții , să vedem lucrurile diferit față de acum cățiva ani, pentru că
lumea s-a schimbat, și educația trebuie să se schimbe . Știm foarte bine cum că copiii fericiți devin
adulți fericiți , care cresc, la rândul lor , copii fericiți . De ce trebuie să ne preocupe starea de bine a
copiilor?

Cum am putea noi crea această stare de bine ?Ce presupune ? Probabil că acest concept nu este
ușor definibil , dar adună în el elemente ce țin de dezvoltarea psihologică și emoțională a copiilor
( identitate și încredere ,autogestiune , inițiativă , rezistență ) , de comportamentul social
( empatie ,grijă și respect față de sine și față de ceilalți , implicare civică) , de relaționare
(prietenie ,echitate ,atitudini prosociale , respect) sau de capacitatea mediului de învățare de a fi
prietenos , colaborativ, suportiv și disponibil pentru dezvoltare.

Cele mai bune și mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse. Ele trebuie simțite
cu inima. (Helen Keller)

Dezvoltarea comportamentului social –empatic pentru mine este una din modalitățile prin care
reușesc să creez acea stare de bine elevilor mei , de aceea voi vorbi mai mult despre ceea ce este acest
comportament și cum reușesc să-l dezvolt . ,, Empatia nu este un lux al ființelor umane ,este o
necesitate. Nu supraviețuim pentru că avem gheare și pentru că avem colți mari. Supraviețuim pentru
că putem comunica și colabora. (Daniel Siegel)

Ne naștem predispuși biologic să ne conectăm unii cu alții. Sinele nu este o entitate individuală ,ci o
construcție relațională. Tocmai empatia ne facilitează o conectare cu ceilalți , iar ea se dezvoltă de la o
vârstă foarte mică (prin expresia facială , contactul vizual ,tonul vocii) , prin relațiile cu persoanele de
care ne atașăm. Empatia (din greaca veche ἐν, în, în interior și πάθoς, suferință, ceea ce suferi) este
capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de a împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea
sau fericirea) care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit.

O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă
compasiune. Părintele spiritual al teoriei empatiei este considerat Theodor Lipps, care are meritul de a
introduce termenul de empatie (Einfühlung) în psihologie. Carl Rogers este cel care a acordat cea mai
mare atenţie empatiei şi a popularizat conceptul printre psihologii clinicieni, dezvoltându-şi metoda de
terapie nondirectivă. Daniel Goleman, psiholog, cercetător de succes introduce empatia în structura de
bază a inteligenței emoționale, un concept care a cucerit lumea psihologiei modern.

Empatia este elementul cheie al Inteligenței Emoționale, este legătura dintre sine și alții, este modul în
care înțelegem noi, ceea ce trăiesc cei din jurul nostru, modul în care putem integra diferențele dintre
noi și unicitatea persoanei în sistemul nostru emoțional pentru a putea simți trăirea celorlalți ca și
când ar fi a noastră. A fi empatic înseamnă să asculți activ , să te pui în pielea altora , să fii sensibil , să
înțelegi emoția de grup și să creezi relații de valoare .

În dezvoltarea empatiei la copii am pornit de la ideea că experiențele de acasă (empatice) sunt

esențiale în dezvoltarea acesteia. Încurajarea cât mai devreme a empatiei i-a ajutat să-și creeze relații
mai bune și mai strânse în viitor. Iar noi știm că tocmai aceste relații strânse constituie fundația
adevăratei fericiri și a stării de bine. Celor mici le-am arătatinițial imagini cu copii care exprimă
diferite emoții : tristețe,frică,furie,frustrare,fericire. Copiii auvorbit despre aceste cartonașe și au
exprimat în cuvinte ceea ce simte copilul din imagine, învățând astfel să conceptualizeze sentimentele
proprii șiale altira. Au învățat în acest mod ce este empatia, cum se rezolvă problemele , cum să-ți
dezvolte autocontrolul și să descifreze expresiile faciale. Emoțiile nu au fost judecate ci , doar
recunoscute și respectate. Învățarea empatiei înseamnă și a-l ajuta pe copil să înțeleagă modul în care
poate folosi empatia în relațiile cu alții. Acesta are nevoie de îndrumare pentru a-și găsi un echilibru
între propriile nevoi ți limite ca apoi să ia o decizie pentru care poate garanta și își poate asuma
răspunderea . Uneori e bine ca un copil să spună NU , dar e important să învețe să împartă ți să se
bucure. Sublinierea emoțiilor celorlalți ,, Văd că ești furioasă. Încerci să-mi spui de ce ? "este un alt
mod de a înțelege empatia. Încearcă să împingi zidul ! Respiră adânc și numără până la 100 !

Activități pentru învățarea empatiei

Jocul ,, Pune-te în papucii altuia "

Acesta este un joc simplu prin care copiii își exercită capacitatea de a se pune în locul altora. Se
așază toți copiii într-un cerc și pe papucii celui din dreapta lor. În acest fel, simbolizăm expresia
"pune-te în papucii celuilalt. Apoi, fiecare copil va trebui să răspundă la câteva întrebări, dar cu
condiția de a răspunde ca un copil al dreptului său (de exemplu, partenerul care și-a împrumutat
papucii ) De exemplu: Când am întreabat un copil ce este culoarea lor preferată, a trebuit să răspundă
în funcție de ceea ce a crezut că ar spune colegul său.

Dacă în colectiv sunt și copii care au anumite deficiente (de vaz, auz etc.), am simulat una
dintre următoarele situații.I-am pus unui copil in urechi niște dopuri de vată, i-am acoperit unul dintre
ochi cu un petic negru (ca unui pirat) . L-am întrebat cum s-a simțit în momentul în care nu a auzit
bine, nu a văzut aproape nimic (sau deloc) sau nu și-a putut folosi mâinile ca de obicei. In acest fel,
copilul a avut posibilitatea de a se afla pentru câteva momente în situația celor cu diverse probleme și,
treptat, va ajunge să-i înțeleagă și chiar să-și dorească să-i ajute.

Pentru ca dezvoltarea empatiei să aibă loc în mod corect, copilul trebuie să fie ajutat să crească cu
aceste valori și idei.

SURSE:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Empatie
2. Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti.
Daniel J. Siegel, Mary Hartzell

3. Eu si sentimentele mele – H. Kreul

4. Cartea emotiilor mele – S. Couturier

5. Prima mea carte despre sentimente si emotii –

6. Povestirile din colectia Emotiile lui Noni – A. C. C. Chine