CUPRINS

Cap I: Educația socio-emoțională la vârsta preșcolară

I.1. Inteligența socio-emoțională-delimitări conceptuale.
I.2. Educația socio-emoțională în contextul actual.
I.3.Influențele educației socio-emoțională asupra preșcolarului.

Cap II:Rutinele-parte componentă a procesului educațional din grădiniță

II.1.Importanța rutinelor la vârsta preșcolară
II.2.Formarea și dezvoltarea abilităților socio-emoționale la preșcolari utilizând rutinele.
II.3.Modalități de formare a rutinelor la preșcolari.

Cap III Metodologia cercetării

III.1. scopul și obiectivele cercetării
III.2. Ipoteza si variabilele cercetării
III.3. Esantionul de participanti
III.4. instrumente de colectare a datelor
III.5. eșantion de continut
III.6. designul cercetarii

Cap IV. analiza și interpretarea datelor

IV.1. analiza și interpretarea datelor in etapa pre-experimentala
IV.2. analiza si interpretarea datelor in etapa post-experimentala

Cap. V Concluzii
V.1. concluzii finale si recomandari
V.2. limitele cercetarii si noi directii de actiune
V.3. contribuții personale
 CAPITOLUL I EDUCATIA SOCIO-EMOȚIONALĂ LA VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ

I.1.Inteligența socio-emoțională-delimitări conceptuale.

Inteligența emoțională în cel mai general sens se referă la “capaciatea de a recunoaște și regla
emoțiile în noi înșine și în ceilalți” ( Goleman D., Boyatzis R., Makee A., 2002, Realizing the
power of emotional intelligence).
Termenul de “inteligență emoțională” a apărut pentru prima dată într-o lucrare din 1964 a lui
Michael Beldoch, iar apoi în lucrarea din 1966 a lui B. Leuner intitulată “Inteligență emoțională
și emancipare”.
Psihologii John Mayer și Peter Salovey au introdus conceptul de inteligență emoțională ca “
abilitatea de a percepe emoțiile, de a accesa și genera emoții, astfel încât să ajute gândirea, să
înțeleagă emoțiile și cunoștințele emoționale și să regleze emoțional reflectiv, astfel încât să
promoveze creșterea emoțională și intelectuală”.
În 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de „Inteligențe Multiple”. El argumenta că există
nu doar un singur tip de inteligență, măsurată prin teste și dezvoltată în cadrul școlar, ci multiple
tipuri de inteligențe.
Gardner a identificat șapte tipuri de inteligență:
 Inteligența Matematică-Logică
 Inteligența Interpersonală
 Inteligența Spațială
 Inteligența Ritmic-Muzicală
 Inteligența Intrapersonală
 Inteligența Kinestetică
 Inteligența Lingvistic-Verbală
Nivelul inteligenței emoționale se poate îmbunătăți la orice vârstă, de aceea este foarte important
să identificăm factorii care împiedică folosirea optimă a aptitudinilor care există și de a învăța
cum să se folosească acești factori eficient . “Competența emoțională este mai importantă decât
abilitățile tehnice sau intelectuale.”( Pătrașcu D-A., Tocan M., 2017). Dezvoltarea inteligenței
emoționale reprezintă înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a reuși să creăm relații
armonioase cu cei din jur.“Inteligența interpersonală este capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți: ce
anume îi motivează, cum lucrează, cum se poate coopera cu ei. Inteligența intrapersonală este o
capacitate corelată, orientată spre interior. Este acea capacitate de a forma un model plin de
acuratețe și de veridicitate a sinelui și de a fi în stare să folosești acest model pentru a acționa
eficient în viață.”( Goleman D., 2007, pag.84).
Coeficientul de inteligență (IQ) și coeficientul de inteligență emoțională (EQ) se
întrepătrund, iar măsurarea lor poate reprezenta o măsură de reușită în viață “Un IQ ridicat nu
este o garanție a prosperității”.(Goleman D., 2007, pag.77).
Renumitul psiholog de la Harvard School of Education afirma: ”A sosit timpul să ne lărgim
noțiunea de spectru al talentelor. Cea mai importantă contribuție și unica pe care educația o poate
aduce la dezvoltarea copilului este să îl ajute să se îndrepte spre un domeniu în care talentele sale
să fie cât mai în favoarea lui, în care să fie mulțumit și compentent. Am pierdut complet din
vedere acest lucru. În schimb, am spus pe toată lumea unei educații în urma căreia cea mai bună
opțiune ar fi să ajungi profesor universita. Îi evaluăm pe toți conform unor standarde ale
succesului extrem de înguste. Ar trebui să petrecem mult mai puțin timp pentru a-i înregimenta
pe copii, și mult mai mult ajutându-i să-și identifice talentele date de Dumnezeu și să și le
cultive. Există sute și sute de modalități de a reuși și capacități total diferite ce pot ajuta la asta.”(
Howard Gardner și Thomas Hatch, Multiple Intelligences,p.9, 1993).
Experiența de viață a fiecărui individ, generează una sau mai multe emoții. Timpul și
experiența ne facilitează gestionarea emoțiilor. Managementul emoțiilor implică două
componente: dorința de schimbare și aptitudinea de a face față stresului și frustării. Acest fapt ne
determină să încercăm să formăm copiilor stima de sine, să reușească să empatizeze cu ceilalți
sau să-și autoevalueze comportamentul acționând în funcție de situație.
După cum afirmă Goleman, inteligența emoțională are cinci domenii principale:
 Cunoașterea emoțiilor personale- cred că reprezintă pilonul esențial în dezvoltarea
inteligenței emoționale, deoarece “ conștientizarea de sine recunoașterea unui
sentiment atunci când apare – este piatra de temelie a inteligenței emoționale.”
( Goleman D., Inteligența emoțională, 2007, p.90). Capacitatea fiecărui individ de a
gestiona situațiile, constă în conștientizarea apariției sentimentelor și gestionării lor.
Incapacitatea de a recunoaște sentimentele ne lasă pradă acestora. Cu cât vom reuși să
ne stăpânim emoțiile mai bine și să nu acționăm sub imperiul lor, cu atât vom avea o
existență mai plăcută, vom reuși să luăm deciziile cele mai corecte atât în plan
personal cât și profesional.
  Gestionarea emoțiilor: presupune stăpânirea emoțională care conduce la “ capacitatea
de a construi conștientizarea de sine”. ( Goleman D., 2007, p.90). Pentru a avea o
evoluție pozitivă ca și individ, trebuie să învățăm să ne calmăm, să dominăm pornirile
irascibile. Cei care nu reușesc să-și stăpânească aceste incapacități emoționale vor
suferi în urma comportamentului deviant și problematic.
 Motivarea de sine: starea emoțională a fiecăruia trebuie să aibă un scop, prin care să
ne motivăm și să ne stăpânim . Doar prin autocontrol emoțional și înăbușirea
pornirilor vom reuși în demersul nostru existențial.
 Recunoașterea emoțiilor în ceilalți: prin definiție empatia reprezintă capacitatea de a
recunoaște, împărtăși sentimentele care sunt experimentate de către o altă ființă, deci
reprezintă “fundamentul capacității de înțelegere a celorlalți” ( Goleman D., 2007,
p.91). Persoanele empatice sunt mai atente la semnalele transmise de către persoanele
aflate în didficultate. Hoffman crede că “ există un fel de progres firesc al empatiei
încă din cea mai fragedă copilărie.” (Goleman D., 2007, p.183).
 Manevrarea relațiilor reprezintă capacitatea de a “ gestiona emoțiile celorlalți”.
( Goleman d., 2007, p.91). Individul trebuie să-și dezvolte abilitățile în interacțiunea
pozitivă cu ceilalți. Evident că unii reușesc să își stăpânească mai bine unele temeri,
dar nu pot să îi ajute pe alții în situații dificile; de aceea este cât mai elogvent faptul
că lipsurile care apar la nivel emoțional pot fi remediate, corijate reacțiile pe care le
avem în diverse situații care pot fi îmbunătățite prin educație.
La vârsta preşcolară, accentul cade pe educarea copiilor în spiritul cooperării,
întraajutorării, exprimării libere, responsabilizării şi toleranţei. Pentru a fi eficientă, educaţia
emoţională trebuie să evite strategiile strict expozitive şi să utilizeze metode bazate pe acţiune şi
joc. Este necesar să se asigure stimularea inteligenţei şi creativităţii prin toate mijloacele
specifice vârstei, valorificarea maximală a funcţiilor stimulative şi formative ale jocului,
antrenarea copilului în acţiunea directă, ca partener activ la formarea personalităţii sale.
În urma cercetarilor, specialiștii au ajuns la concluzia că omul este o ființă emoțională, iar
dacă aceste emoții sunt educate și canalizate cum trebuie atunci beneficiile vor fi enorme.
Inteligența general crește cu condiția să dezvoltăm inteligența emoțională.
Copiii trebuie să învețe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoția pe care
o simt, trebuie să învețe să recunoască emoția persoanelor pentru a putea răspunde corespunzător
acestora. “Emoțiile trăirile sunt indispensabile în luarea deciziilor raționale, iar accesul la
învățătura de tip emoțional conduce la alegeri reușite atât în carieră cât și în viața personală”. (
Pătrașcu D-A., Tocan M., 2017, p.93).
Copilăria reprezintă o sursă de modelare a predicțiilor emoționale, un exemplu pe care îl
voi aminti este modul în care este liniștit copilul atunci când este supărat.
Dezvoltarea inteligenței emoționale are și perioade critice, însă fiecare perioadă
reprezintă o modalitate prin care copilul reușește să-și formeze obiceiuri emoționale sănătoase,
iar în cazul unui eșec acest lucru va implica un efort susținut pentru a oferi lecții corective
ulterioare în viață.
A gestiona corect emoțiile înseamnă să învățăm din greșeli,să ne îmbunătățim
comportamentul,să ne stăpanim reactiile negative în caz de eșec,să încercăm din nou cu
perseverență și încredere că vom reuși. Auto-disciplina și autocontrolul sunt esențiale în
managerierea corectă a reacțiilor emoționale.Trebuie să întelegem că suntem oameni obișnuiți,cu
inteligențe multiple,dar nu perfecți. Putem empatiza cu cei din jur în măsura în care îi putem
ajuta. Există tipuri de reacții și atitudini fregvente în situațiile critice, care determină stări
emoționale negative. După Chalvin atunci “când cineva trebuie să facă față reacțiilor celorlalți,
când are nevoie de ei sau când trebuie să rezolve o neînțelegere cu alte persoane, diferitele reacții
pot fi rezumate în patru atitudini tipice: să fugi, să ataci, să manipulezi, să te afirmi.” ( Chalvin
D., 1999).
Fuga: reprezintă o modalitate de evitare a evenimentelor, acest tip de individ preferă să”
se supună sau să fugă” chiar dacă ar avea și alte alternative de a acționa. Pe plan
comportamental, aceste manifestări sunt reprezentate prin roaderea unghiilor, scrâșnetul dințiilor,
mișcarea continuă a picioarelor. “ Cunoașterea tuturor fețelor posibile ale atitudinii de fugă este
un instrument prețios pentru ai cunoaște pe ceilalți, pentru a de cunoaște mai bine pe sine și de a
dezvolta alte atitudini mai pozitive.” (Roco M., p. 158-159). Această atitudine negativă are și
câteva consecințe nefaste:
 resentimentul și ranchiuna .
 comunicarea slabă.
 pierdere de energie.
 pierderea respectului de sine.
Această atitudine își are originea în falsa reprezentare a realității înconjurătoare, o devalorizare
excesivă a situației precum și nevoia de a fi apreciat.
Atacul: reprezintă o atitudine agresivă în fața oamenilor și evenimentelor. Acest tip de individ
utilizează un ton ridicat, vorbește fără a-i asculta pe ceilalți, manifestă disprețul ori dezaprobarea
prin mimică.
Consecințele atitudinii de atac se rezumă în:
 revanșa atacului.
 eficacitatea aparentă.
 dispreț sau dezaprobare.
 suferința de a nu fi iubit.
 lipsa informației.
 risipa de energie psihologică.
Cauzele care stau la baza acestei atitudini, le reprezintă nivelu ridicat de frustare din
trecut precum și “ tema latentă, prezentă la cel în cauză, reapare cu prima ocazie și mărește
sentimentul de agresiune provocată de situație.” ( Roco M., p.164).
Manipularea: este reprezentată de individul cu o atitudine machiavelică, caută mereu
interpretările „prin spate” și niciodată nu este responsabil.
Consecințele nefaste ale manipulării:
 pasivitatea .
 revolta și revanșa.
 sfidarea.
Cei care au abilități emoționale înalte au ca deviză a vieții lor “ să-și facă din ocupație o plăcere
și din plăcere o ocupație”. ( Roco M., p.185).
I.2. Educația socio-emoțională în contextul actual
Etimologic, cuvântul “educație” provine din latinescul „educo, educare”, termen care într-o
accepțiune generală reprezintă procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea și dezvoltarea
personalității umane.
Emoția este definită ca o reacție afectivă, oglindind atitudinea individului față de realitate.
Emoțiile controlează răspunsurile într-o anumită situație ceea ce implică expresia facială, tonul
vocal, toate întruchipând o cale de apărare deoarece o anumită stare emoțională afectează
individul pe mai multe paliere (afectează atenția, capacitatea de reacție precum și
comportamentul în general) ( Revista online de psihologie – Info Psihologia).
În mod natural, emoțiile la fel ca și faptele, se grupează în emoții pozitive și emoții
negative. Dintre emoțiile pozitive sunt amintite: bucuria, simpatia, atașamentul, încrederea,
încântarea. Iar dintre emoțiile negative pot aminti:tristețea, furia, frica, regretul,supărarea,
dezamăgirea.
Utilizarea eficientă a informațiilor emoționale sunt liantul adaptării și atingerii
confortului emoțional personal. Aceste abilități poartă denumirea de „inteligență emoțională” iar
în opinia lui Ștefan C. sunt definite ca fiind “abilitatea de a percepe, înțelege și exprima emoțiile
într-un mod adecvat, și de a le gestiona astfel încât să faciliteze atingerea scopurilor precise.”
(Ștefan C, 2007, pag.11).
Educaţia socio-emoţională cuprinde totalitatea activităţilor de învăţare (conceptul de
învăţare este înţeles, evident, în sens larg) care conduc la dobândirea experienţei individuale de
comportare socială şi emoţională, la formarea competenţelor emoţionale şi sociale ale indiviului.
În acest context se face trimitere spre dobândirea abilităţilor emoţionale (de a înţelege, a exprima
şi a-şi regla emoţiile) şi a celor sociale, precum cele de iniţierea şi menţinerea unei relaţii şi
integrarea într-un grup (social, profesional, comunitar etc.). (Boncu și Dafinoiu, 2014, p. 14)
Încă de la vârsta preșcolară, copiii au nevoie de o dezvoltare armonioasă ceea ce
presupune o dezvoltare atât cognitivă, prin atingerea unui nivel de cunoștințe, priceperi și
deprinderi,cât și o dezvoltare afectivă a capacității de integrare socială.
Personalitatea fiecărui copil este caracterizată atât de activitățile și faptele realizate, dar în
egală măsură și de emoțiile pe care le trăiește.Emoțiile constituie stări psihologice care se
reflectă sub formă de trăsături creeând plăcere sau neplăcere, toate aceste manifestări asigurând
satisfacerea diferitelor trebuințe ale individului.
J. Piaget susținea:” în timpul copilăriei dirijarea emoțională și cea cognitivă a
comportamentului parcurg calea progresivă de dezvoltare coordându-se și completându-se
reciproc.” (Piaget J.,1966, p.)
Pornind de la aceste afirmații, copilul preșcolar necesită o educație afectivă sporită,
deoarece achizițiile cognitive precum și formarea priceperilor și deprinderilor depind în mare
măsură de dezvoltarea caracterului și atitudinii față de oameni și tot ceea ce- înconjoară.
Pentru a reuși ca preșcolarul să-și însușească și să utilizeze anumite norme și cerințe
sociale, precum să-și formeze o atitudine afectivă corespunzătoare, nu sunt suficiente explicațiile
sau lămuririle. Acestea trebuie să aibă la bază o experință practică realizată prin activitățile
desfășurate în comun atât cu alți copii cât și cu adulți.
Copilul de vârstă preșcolară prezintă o experiență afectivă bogată, își manifestă emoțiile
într-un mod spontan ceea ce implică atât limbaj cât și mimică sau gesturi.
Pentru a reuși respectarea unor norme de conduită morală sau chiar îndeplinirea unor
sarcini, mai întâi adultul trebuie să-și clădească relații afective cu copilul. Copilul pentru a
înțelege emoțiile, are nevoie să conștientizeze cauzele care i le-au provocat. De aceea în procesul
educativ este foarte important asigurarea liantului dintre înțelegerea de către copil a unor fapte
dintr-o situație dată cu atitudinea sa corectă față de ele.
V. Suhomlinski susținea “starea emoțională are o mare putere de influență asupra
creerului...mii de factori conving că perceperea vieții fericite, sentimentul superiorității asupra
obiectelor și fenomenelor, încredere în forțele proprii, stimulează izvorul gândirii, memoriei,
priceperii și chibzuinței.”( p.112)
Reperele Fundamentale în Învăţarea şi Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naştere la 7 ani
reprezintă un document important de politică educaţională, care oferă puncte de referinţă
adulţilor care interacţionează cu copilul în acest interval de vârstă (cadru didactic,
părinte/susţinător legal) în vederea sprijinirii creşterii şi dezvoltării normale şi depline a acestuia.
Documentul este structurat pe domenii de dezvoltare, respectiv (Reperele Fundamentale în
Învăţarea şi Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naştere la 7 ani, pag. 13).
- Dezvotarea fizică, sănătatea şi igiena personală,
- Dezvoltarea socio-emoţională,
- Capacităţi şi atitudini în învăţare,
- Dezvoltarea limbajului, a comunicării şi premisele citirii-scrierii,
- Dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii.
Aceste repere stau de asemenea la baza “Curricumului pentru educație timpurie” care
promovează conceptul de dezvoltare holistă a copilului, ceea ce este foarte important pentru
perioada copilăriei. Urmărind acest tip de dezvoltare se accentuează importanța domeniilor de
dezvoltare a copilului, înglobând totodată și legăturile acestora cu conținutul domeniilor
experiențiale. Copilul necesită expunerea și stimularea în toate domeniile de dezvoltare în mod
simultan deoarece dezvoltarea unui domeniu și ignorarea altuia inhibă dezvoltarea plenară a
copilului.
Dezvoltarea socio-emoțională a copilului presupune capacitatea lui de a stabili și menține
interacțiuni atât cu copiii cât și cu adulți. Dezvoltarea emoțională accentuează dezvoltarea
conceptului de sine, de a avea capacitatea exprimării propriilor emoții precum și a răspunde la
emoțiile celor din jur ( Ștefan C.A., Kallay E., 2007, p.21).
În ceea ce priveşte dezvoltarea socio-emoţională putem spune că aceasta vizează debutul vieţii
sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţii şi copiii. În plus,
interacţiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi şi lumea din jurul lor.
Pentru a asigura dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, este necesar ca toate demersurile
instructiv-educative să se focalizeze pe:
 formarea şi dezvoltarea la copii a abilităţilor de interacţiune cu adulţii, cu copiii de vârste
apropiate;
 acceptarea şi respectarea diversităţii;
 formarea comportamentelor prosociale;
 recunoaşterea, exprimarea şi autocontrolul emoţiilor, a expresivităţii emoţionale;
 dezvoltarea conceptului de sine.

I.3. Influențele educației socio emoționale asupra preșcolarului

Potențialul unui copil de adaptare la viața adultă nu constă doar în achizițiile cognitive foarte
dezvoltate ci mai degrabă în abilitatea și posibilitatea copiilor de a stabili relații cu cei din jur.
Copiii apropiați ca și vârstă reprezintă “o sursa eficientă” pentru petrecerea timpului liber. În
diferite situații copilul poate imita comportamentul unui prieten sau poate să-i ceară ajutorul mult
mai repede ca și unui adult.
La vârsta preșcolară, odată cu intrarea în colectivitate a copilului apare o diversificare și
îmbunătățire a stărilor afective. Copilul își lărgește mediile de apartenență, familie, grădiniță sau
cercul de prieteni, deci trebuie să se adapteze noilor cerințe sociale. Unii pot reacționa diferit în
situații diverse, pot să apară treceri directe de la o stare pozitivă la una negative sau invers
( Ștefan C.A., Kallay E.,2007, p.41).
Această vârstă este caracterizată de asemenea prin trecerea spre sentimente, astfel că va apărea
sentimentu de rușine spre exemplu atunci când copilul este atenționat pentru abateri de conduită,
sau sentimentul de mulțumire atunci când realizează diverse acțiuni pozitive.
În perioada 3-4 ani dezvoltarea emoțională a copilului se caracterizează prin:
 Exprimarea emoţională – la această vârstă, preşcolarul exprimă emoţii cum ar fi: bucurie,
furie, tristeţe, teamă, dezgust (Kallay și Ștefan, 2007). De asemenea, îşi manifestă emoţiile
exact aşa cum le trăieşte. Manifestă empatie faţă de emoţiile negative ale celorlaţi prin
gesturi (mângâie, îmbrăţişează). De exemplu, când un copil este trist merge şi îl
îmbrăţişează.
 Înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor – este perioada în care preşcolarul recunoaşte
expresiile emoţionale precum bucurie, furie, tristeţe. Spune despre sine că se simte ,,bine”
sau ,,rău”, bucuros sau furios. Totodată asociază anumite situaţii cu anumite reacţii
emoţionale. Asistat de adult, înţelege cauzele reacţiilor emoţionale (Kallay și Ștefan, 2007).
 Reglarea emoţională – copilul caută apropierea fizică a unui adult pentru a se linişti.
Perioada 4-5 ani se caracterizează din punct de vedere emotional la preșcolari
astfel.
 Exprimarea emoţională – copilul începe să utilizeze din ce în ce mai multe cuvinte pentru
exprimarea emoţiilor. Până la vârsta aceasta, copilul identifică doar patru emoţii (bucurie,
tristeţe, furie şi frică) (Moraru, 2014). De acum, lista acestor emoţii începe să se extindă.
Copiii pot identifica emoţii precum încântarea, frustrarea, îngrijorarea, preocuparea datorită
expresiilor faciale şi comportamentelor nonverbale specifice fiecărei emoţii (Moraru, 2014).
În jurul acestei vârste apar şi trăiri emoţionale cumplexe precum mândria, jena, ruşinea şi
vinovăţia (Moraru, 2014). Copiii se ruşinează foarte uşor la vârsta de 5 ani, apare
 sentimentul de vinovăţie pentru comportamentele necorespunzătoare şi îşi cer scuze atunci
când greşesc în mod accidental. De asemenea, are loc identificarea şi clasificarea emoţiilor
în emoţii ,,bune” pozitive şi ,,rele” negative.
 Înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor – copilul recunoaşte expresiile emoţionale pentru
bucurie, furie, tristeţe şi teamă. Spune despre sine că se simte bucuros, trist, furios sau
speriat. Asociază anumite situaţii cu anumite reacţii emoţionale. Cu ajutorul adultului,
înţelege cauzele reacţiilor emoţionale.
 Reglarea emoţională – aceasta are un rol important în gestionarea reacţiilor emoţionale ale
copilului în aşa fel încât să le diminueze distresul, acesta putând să-şi reorienteze atenţia
atunci când nu are acces la jucăria dorită, orientâdu-se spre alte obiecte. De asemenea, se
dezvoltă toleranţa la frustrare, remarcându-se faptul că preşcolarul reuşeşte să amâne
obţinerea imediată a recompensei şi să fie perseverent în activităţi dificile (Moraru, 2014).
Iniţiativa reprezintă o achiziţie specifică acestei perioade, copiii găsesc singuri soluţii
potrivite problemelor emoţionale cu care se confruntă şi îşi reglează singuri trăirile
emoţionale prin strategii din ce în ce mai complexe (Moraru, 2014). Strategiile de reglaj
emoţional utilizate cu frecvență de către preşcolari sunt: rezolvarea de probleme, solicitarea
ajutorului din partea unui adult, distanţarea de sursa de stres şi distragerea atenţiei prin
implicarea în alte activităţi (Moraru, 2014).
Dezvoltarea emoţională a copilului în perioada 5-6/7 ani se caracterizează prin:
 Exprimarea emoţională – copiii reuşesc să exprime, dar şi să conştientizeze emoţii sociale
(de exemplu, rușinea) și cele complexe (dezgust, mândrie). O caracteristică importantă este
reprezentată de faptul că încep să-și verbalizeze empatia, datorită dezvoltării limbajului
(Kallay și Ștefan, 2007). De asemenea, ei reuşesc să înţeleagă atunci când se glumeşte cu ei.
În această perioadă, copiii au sentimentul de vinovăţie pentru greşelile făcute accidental, dar
nu recunosc de fiecare dată că greşeala a fost comisă de ei.
 Înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor – la vârsta aceasta, copilul recunoaște expresiile
emoționale precum bucuria, furia, tristețea și teama, spunând despre sine că se simte
bucuros, furios, trist sau speriat (Ștefan și Kallay, 2007). În această perioadă se dezvoltă
empatia, adică copiii încep să se gândescă la sentimentele altor persoane într-o anumită
situaţie, realizând ca alte persoane pot avea aceleaşi sentimente pe care le au şi ei. Asta nu
înseamnă că empatia se dezvoltă în totalitate, ci este abia la început. De exemplu, un copil
 poate să înţeleagă că un alt copil care zâmbeşte se simte fericit. În ceea ce priveşte
strategiile de reglare emoţională, copiii de 7 ani folosesc reprimarea emoţiilor cu succes,
ceea ce se întâmplă mai greu cu copiii mai mici de 7 ani deoarece capacitatea de control
cognitiv este mai slab dezvoltată (Moraru, 2014).
În această conjuctură, copilul este mai calm și receptiv prezintă o rezistență mai mare la
frustrare și o diminuare a negativismului sau chiar a minciunii folosită sub forma unui protest
( Pătrașcu D.A., Tocan M., 2017,p. ).
Dezvoltarea socio-emoțională a copilului presupune o frecventare cât mai activă a grădiniței,
ceea ce va facilita dezvoltarea unui comportament interelațional. Situațiile și colectivul din
grădiniță asigură un climat psihosocial, prin intermediul căruia fiecare copil este pus în postura
de”actor” sau “spectator” în diversele situații ce apar în grupă. Copilul pe măsură ce reușește să
accepte și să conștientizeze diverse reguli de conviețuire precum și “emoțiile sunt mediate de
analiza situațiilor prin prisma valorilor morale ceea ce constituie un nivel superior de socializare
emoțională”.
Deci, competențele sociale reprezintă “abilitatea copiilor de a forma relații sociale funcționale
cu ceilalți copii și adulți din viața lor” (Ștefan C.A., Kallay E.,2007, p.27). Cu alte cuvinte,
competențele sociale ușurează interacțiunile pozitive prin care se urmăresc atingerea propriilor
scopuri cu condiția respectării necesităților celor din jur.
Conform literaturii de specialitate competențele sociale de bază sunt:
 Abilitățile interpersonale: inițierea și menținerea unei relații.
 Abilitățile intrapersonale: integrarea într-un grup.
În ceea ce priveşte diferenţele de gen în iniţierea şi menţinerea unei relaţii studiile arată
că băieţii răspund cu un interes mai ridicat atunci când este vorba despre realizarea unei activităţi
care presupune mişcare, iar fetele au tendinţa de a se retrage din aceste interacţiuni (Botiș și
Mihalca, 2007). Jocul băieţilor este mult mai activ şi conţine mai multe contacte fizice decât cel
al fetelor.
În ceea ce priveşte diferenţele între fete şi băieţi, cu privire la integrarea în grup, studiile
arată că: caracteristica definitorie a interacţiunilor sociale în perioada cuprinsă între
preşcolaritate şi pubertate este faptul că predomină jocul şi gruparea în funcţie de gen. Fetele se
joacă şi caută compania fetelor, iar băieţii se joacă şi caută compania băieţilor. Băieţii se joacă în
grupuri mai mari şi la o distanţa mai mare faţă de adulţi decât fetele care preferă jocul pe grupe
mai mici, de 2-3 persoane.
Integrarea într-un grup se referă la însuşirea unor comportamente esenţiale pentru buna
funcţionare a unei relaţii. Formarea de prietenii îndeplineşte mai multe funcţii (Moraru, 2014):
- compararea socială pozitivă (ex. „Mai sunt şi alţii care gândesc şi simt ca mine.”);
- asigurarea securităţii emoţionale, a sentimentului de intimitate, a ajutorului necesar la
nevoie şi a sentimentului că ai cu cine să-ţi petreci timpul liber. La această vârstă, principala
îngrijorare a copiilor atunci când merg într-un mediu nou (ex. intrarea în grădiniţă) este relaţia cu
ceilalţi copii (ex. „Se vor juca cu mine?”).
Necesitatea abilităților de autoreglare emoțională presupune corelarea unei reglări
emoționale eficiente, cu o competență socială și probleme comportamentale scăzute (). Pe
măsură ce copiii cresc reușesc să se integreze mai ușor în grup și în același timp să interacționeze
cu un număr mai mare de copii.
În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii inițiază jocuri simbolice folosind unele obiecte ca și
obiecte integrate de joc, de exemplu o cutie va reprezenta frigiderul, sau imită unele
comportamente ale adulților utilizând un cub de lemn pentru a reprezenta telefonul utilizându-l
precum un adult. Tot în această perioadă copiii vor intra în interacțiune cu ceilalți, în grupuri a
câte 2-3 copii.
Dezvoltarea abilității de a interacționa simultan cu mai mulți copii evoluează în timp,
odată ce copilul va desfășura și jocuri de cooperare ceea ce implică schimbul de replici prin care
își exprimă preocupările pentru un anumit joc, (de ex.”Construim un castel” sau “Aceste cuburi
le folosim la pereți.”).
Implicarea copiilor în diverse jocuri contribuie la dezvoltarea capacității de a iniția și
desfășura interacțiuni. Interacțiunile pozitive între copii contribuie la formarea relațiilor de
prietenie, dezvoltarea abilităților de cooperare și soluționarea conflictelor ( ).
În jurul vârstei de 3-4 ani copiii interacționează cu ajutorul comportamentelor
nonverbale, observă reacția celorlalți copii și petrec timp în proximitatea celuilalt. Spre vârsta de
4-5 ani, copilul însoțește comportamentul non-verbal cu expresii verbale, ceea ce arată o
interacțiune reciprocă în joc. În această perioadă copiii interacționează în grupuri mari, reușesc
să cooporeze în joc, inițiază o interacțiune folosind și anumite expresii verbale precum “Vrei să
ne jucăm…?”
 Dezvoltarea socială a copilului în intervalul de vârstă 4-5 ani presupune iniţierea şi
menţinerea unei relaţii – iniţierea poate fi remarcată prin anumite comportamente care îi
încurajează pe alţi copii să se joace cu el, pătrunde cu uşurinţă în jocurile altor copii, se implică
în joc simbolic cu alţi copii. În această perioadă, prieteniile se pot forma în funcţie de sex, vârstă
şi modul în care se joacă, astfel copiii se comportă diferit cu prietenii lor în comparaţie cu ceilalţi
copii deoarece în grupul de prieteni copiii interacţionează social mult mai complex.
La această vârstă, integrarea în grup se caracterizează prin existenţa conflictelor, datorată
faptului că prieteniile nu se formează în funcţie de personalitate, ci pe baza intereselor şi nevoilor
proprii. Contează foarte mult abilitatea de a avea aceleşi scenarii în cadrul jocului simbolic ( de
exemplu, ,,De-a poliţistul”). Datorită faptului că se formează prieteniile rezultă jocul cooperativ.
La 4 ani, un alt tip de joc care este practicat de copii, este cel imaginativ, în care preşcolarii își
atribuie foarte bine un rol comportamental. În ceea ce priveşte abilităţile sociale pozitive
referitoare la integrarea în grupul de egali se evidenţiază următoarele aspecte (Moraru, 2014):
- abilităţile de ascultare activă se remarcă prin comportamente de tipul: copilul îl priveşte pe
celălalt copil când vorbeşte cu el şi îşi întoarce capul spre acesta, îi atrage atenţia prin cuvinte
( de exemplu: ,,Uită-te la mine!”) etc. Este de reţint faptul că posedă aceste abilităţi de ascultare
activă doar dacă a exersat în prealabil cu adultul).
- împărţirea obiectelor cu ceilalţi se manifestă adesea când educatoarea le explică copiilor
importanţa acestui comportament (de exemplu: ,,Ce fericit este Andrei fiindcă i-ai dat şi lui
jucăria!”).
- rezolvarea într-un mod eficient a conflictelor ivite (de exemplu: preșcolarii nu împart jucăriile,
iar ca urmare apare conflictul). - respectarea regulilor.
În jurul vârstei de5-6/7 ani contează foarte mult pentru copii să fie acceptaţi de către ceilalţi.
Abilităţile lor în ceea ce priveşte relaţionarea sunt mult mai dezvoltate. Datorită dezvoltării
limbajului, copilul reuşeşte să organizeze jocul, să împartă rolurile, să invite şi pe ceilalţi la joc.
Abilităţi sociale pozitive referitoare la integrarea în grup (Moraru, 2014):
- abilitate de ascultare activă;
- complexitatea jocului imaginativ între 5 şi 6 ani şi reducerea acestuia după acestă vârstă, la 7
ani un rol dominant avându-l jocurile cu reguli;
- copiii oferă şi împart jucării fără ajutorul adulţilor;
- gestionarea situaţiilor conflictuale prin intermediul unor metode exersate anterior; - înţelegerea
consecinţelor nerespectării regulilor;
Conform Adelei Moraru (2014) abilităţile sociale pozitive referitoare la integrarea în grup
presupun:
 rezolvarea conflictelor într-un mod eficient, în care un rol important îl are gestionarea
adecvată a conflictului de către adult;
 respectarea regulilor – copiii învaţă că există reguli care trebuie respectate;
 solicitarea ajutorului – ceea ce presupune recunoaşterea propriilor limite de către copil şi
insuficienta dezvoltare a unor abilităţi;

În acest context trebuie precizat faptul că prin autocontrolul comportamental se dezvoltă

abilitatea de a respecta regulile, ceea ce reprezintă premisa oricărei forme de interacțiune
socială.În consecință, copiii înțeleg că fiecare interacțiune socială presupune respectarea unor
reguli și consecințe, precum când ne jucăm avem grijă de jucării, altfel se vor strica și nu vom
avea cu ce să ne mai jucăm.
Prin enunțarea și respectarea constantă a regulilor, copiii vor conștientiza faptul că fiecare
comportament implică consecințe. Complianța la reguli reprezintă o dimensiune importantă
pentru conviețuirea într-un context social (Moraru,2014).
Educația socio-emoțională vizează dezvoltarea competențelor specifice. Competența emoțională
urmărește formarea capacității de a recunoaște și interpreta emoțiile proprii și ale celorlați, dar și
abilitatea de a controla eficient diverse situații emoționale (Moraru, 2014).
Relaţionarea socială indică abilitatea copilului de a iniţia şi menţine interacţiuni sociale
cu ceilalţi copii sau cu adulţii. Unii copii care sunt agresivi sau manifestă comportamente
opozante tind să fie evitaţi şi respinşi de către alţi copii.
Comportamentul prosocial face referire la suma acelor comportamente care arată că unui
individ îi pasă de bunăstarea și drepturile celorlalți, că manifestă grijă față de cei din jurul său,
demonstrând empatie și acționând în moduri care sunt benefice celorlalți. Transpus în 14
comportamente specifice preșcolarității acest lucru implică abilitatea copilului de a împărţi
jucăriile, a-i ajuta pe ceilalţi, a fi empatici.
 CAPITOLUL II. RUTINELE- PARTE COMPONENTĂ A PROCESULUI
EDUCAȚIONAL

II.1. Importanța rutinelor la vârstă preșcolară

Planul de învățământ pentru nivelul preșcolar prezintă “o abordarea sistemică a
demersurilor educaționale” cu scopul de a asigura continuitatea în această perioadă de dezvoltare
a copilului.-Curriculum pentru educație timpurie ( MECT Curriculum pentru educație timpurie,
2019 ).
Categoriile-tipurile de activități de învățare care fac parte din acest plan de învățământ, la
nivel preșcolar, sunt reprezentate de către Activități pe domenii experiențiale- care pot fi
integrate sau pe discipline, Jocuri și activități liber-alese și Activități pentru dezvoltare personală.
„Activitățile de dezvoltare personală la nivel preșcolar includ rutinele, tranzițiile, o parte
a activităților liber-alese din perioada dimineții, activitățile de dezvoltare a înclinațiilor
personale, predispozițiilor,aptitudinilor din perioada după-amiezii, inclusiv activități opționale și
extrașcolare.”(Curriculum pentru educație timpurie, pag.10)
Rutinele reprezintă „activitățile- reper” din cadrul activităților zilnice, cu ajutorul cărora
se satisfac nevoile de bază ale copilului și se aduce un aport la dezvoltarea acestuia. Rutinele
cuprind activități de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena (spălatul
și toaleta, masa de prânz, somnul- perioada de relaxare de după-amiază, gustările, plecarea acasă;
aceste activități prezintă o ciclicitate, se repetă zilnic, având o durată și un conținut asemănător.
Educația preșcolară este concepută ca o ghidare a copilului spre o societate civilizată,
prin asimilarea unor comportamente. Scopul educțional este de a ajuta copilul să-și formeze
“deprinderile minții și inimii” ( Cioflica M., Marta C.,Berbeceanu G., Ilie E., 2016, pag.5),
încurajând toleranța, empatia, medierea și rezolvarea conflictelor prin comunicare, îmbunătățirea
abilităților de cunoaștere, ascultare, reacții responsabile atât pentru copii cât și pentru educatoare.
 Educația preșcolară are la bază o concepție coerentă și o strategie de acțiune, bazată pe
multitudinea faptelor, aspectelor și interdependențelor care se corelează și controlează în același
timp. Toate aceste premise se pot realiza într-un cadru organizat, unde se urmărește socializarea
copiilor. Acest prim mediu organizat cu care are contact copilul va avea un rol facilitator pentru
experiențele sociale ulterioare. Integrarea copilului într-un grup social presupune dobândirea
abilităților în a se raporta la membrii grupului cu care reușește să stabilească relații eficiente,
precum și fără posibilitatea “ de a se desprinde” din relația de dependență față de părinți, prin
însușirea deprinderilor de autoservire: a mânca, a se îmbrăca, a se încălța, conferindu-i o altă
libertate de acțiune.
Abordarea globală a personalității copilului conturează omul de mâine care se dorește a fi
mai responsabil, mai implicat în mediul social, fapt pentru care dezvoltarea competențelor
sociale, emoționale, atitudini și valori sunt esențiale. „Regimul zilnic al grădiniței precizează
timpul, modul și succesiunea momentelor principale ale vieții și activității copilului
preșcolar.”( Glava A., Pocol M., Tătaru L-L.,2009, pag.112 ). Întreg scenariul didactic propus
copiilor se desfășoară printr-un lanț de acțiuni care prin repetare devin uzuale și condiționând
activitatea precedentă care poate să “ prevestească “ următoarea secvență a zilei.Trecerea de la o
activitate la alta se realizează astfel cu ușurință, ceea ce conferă programului zilnic o stabilitate,
facilitând integrarea copilului în grădiniță. Programul zilnic în grădiniță construit într-un mod
predictibil și riguros, oferă oportunitatea copiilor să se obișnuiască cu o viață ordonantă,
formându-și priceperi și deprinderi ceea ce va contribui la o dezvoltare armonioasă și integrarea
ulterioară ca individ în viața socială.
Tranzițiile: “sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la
activitățile de învățare, de la o activitate de învățare la alta în diverse momente ale zilei.”
( MECT Curriculum pentru educație timpurie, 2019, p.11). Aceste momente din cadrul
programului, variază foarte mult, stimulează, relaxează și mobilizează copiii pentru următoarele
activități. Educatoarea trebuie să cunoască dinamica grupului de preșcolari, să adapteze
tranzițiile la particularitățile de vârstă, la tema proiectului aflat în desfășurare. Tranzițiile
facilitează activitatea cadrului didactic dar și a copiilor deoarece stimulează curiozitatea acestora,
realizând astfel legătura cu noua activitate precum și pregătirea copiilor pentru aceasta.
Utilizarea tranzițiilor ca moment captivant în diverse momente ale activității, au menirea de a
capta atenția sau de a liniști grupul de preșcolari. În acest sens, tranzițiile, pot îmbrăca diferite
forme de la un joc cu text și cânt cunoscut de copii, la diverse activități desfășurate în mers
ritmat, a unei activități desfășurate pe muzică, sau a unor numărători, frământări de limbă etc.

Rutina zilnică oferă un anumit grad de automatism doar că acesta se va limita la ”acțiuni
de tipul deprinderilor” (Glava A., Pocol M., Tătaru L-L.,2009, pag.114) ce vor fi inserate în
acțiuni conștiente. Cadrul didactic are rolul de a da valențe formative, astfel devenind activități
de învățare.Așadar rutina zilnică reprezintă, pentru un copil, o oportunitate de a învăța și de a-și
dezvolta oportunitatea.
Debutul fiecărei zile are aceleași tipare, astfel că fiecare zi începe cu sosirea copiilor:
moment care trebuie să se desfășoare într-un cadru calm, cald, prietenos deoarece copiii trebuie
să perceapă această interacțiune ca fiind una firească, precum și a se conferi sentimentul de
siguranță pentru a-i facilita copilului desprinderea de cei apropiați. În acest context educatoarea
poate să-l atragă printr-o discuție, să-i propună o activitate care știe că-i face plăcere, chiar să-l
îmbrățișeze sau să-l țină în brațe pentru o scurtă perioadă de timp.
Menținerea igienei personale precum și formarea deprinderilor de a se spăla corect pe
mâini reprezintă o secvență importantă din programul zilnic al copiilor care se realizează în
cadrul rutinei spălarea pe mâini. Un rol important în formarea acestei deprinderi îl are imitația.
La început copiii vor învăța prin imitație spontană, apoi prin imitație intenționată. În acest sens,
educatoare utilizând un cântec va imita acțiunile necesare formării acestei deprinderi, va imita
deschiderea robinetului, spălatul fiecărui deget, spălatul palmei iar apoi clătirea. Toată această
activitate se va desfășura într-o atmosferă relaxantă, de joc și voie bună.
Servirea mesei: reprezintă un moment din programul zilnic, prin care se urmărește
satisfacerea nevoii fiziologice, de a mânca, într-un cadru cu reguli clare, ceea ce implică:
 regulile să fie formulate pe înțelesul copiilor, enunțate înainte de a servi masa sau
chiar amintite în timp ce servesc masa dacă este necesar. Dintre acestea pot
aminti:
 mâncăm cu gura închisă, fără a ne grăbi.
 la masă nu stăm cu coatele pe masă și nu balansăm picioarele.
 ne vom ridica de la masă doar când termină toți copiii de mâncat.
 dacă cineva are o problemă, va cere permisiunea .
 Prin această activitate, copiii își vor dezvolta motricitatea prin utilizarea tacâmurilor,
folosirea paharului și a șervețelor.
Pentru a eficientiza comportamentul pozitiv al copiilor, nu trebuie să “etichetăm
copiii” doar să îi corectăm. Dacă se întâmplă un incident, de exemplu să răstoarne
supa, nu-l etichetăm ca fiind “neatent “ i se va spune că este mult mai facil să ceară
ajutor atunci când dorește ceva.
Preșcolarii conștientizează faptul că mâncarea gătită este mult mai sănătoasă și
diversificată. Chiar dacă copilul va refuza să mănânce este indicat să nu-l forțăm.
Poate este vorba despre un preparat nou pentru el, ceea ce presupune o perioadă de
acomodare cu aceste produse. Prin această activitate, copiii își vor dezvolta
motricitatea prin utilizarea tacâmurilor, folosirea paharului și a șervețelor.
Momentul așezării copiilor la masă poate însemna și o aprofundare a cunoștințelor
matematice, care să implice corespondența unu la unu, compararea numărului de copii cu umărul
de locuri sau numărul de farfurii sau estimarea cantității de mâncare necesare pentru ca fiecare
copil să aibă o porție.
Somnul de zi: este un moment important din punct de vedere al dezvoltării fizice dar
care contribuie la obținerea dependenței fiecărui copil, prin formarea și exersarea unor deprinderi
de îmbrăcare/dezbrăcare. Executarea mișcări necesare acțiunilor de îmbrăcare /dezbrăcare
presupune o intensă concentrare din partea copiilor, cadrul didactic poate veni în sprijinul
acestuia, prin explicații clare sau stabilirea exacta a unor repere pentru a putea finaliza aceste
acțiuni. La începutul formării acestor deprinderi, copilul are nevoie de suținerea adultului, dar
prin exercițiu și sistematizarea mișcărilor va reuși să asimileze aceste deprinderi. Acest moment
din programul zilnic al copiilor poate fi creat într-un mod atractiv prin citirea unei scurte povești
sau ascultarea unei melodii liniștitoare.
Plecarea copiilor: poate constitui un prilej de discuție despre timpul pe care l-a petrecut
copilul în grădiniță dar și cât timp a mai rămas până merge acasă, precum și activitățile care se
pot desfășura în perioada care a rămas până finalizarea programului în grădiniță. La primul
contact cu părintele, copiii în general sunt entuziamați, o parte dintre aceștia reușesc să relateze
despre activitate și unele situații pe care le-au întâmpinat pe parcursul zilei. La momentul plecării
copilul trebuie să respecte regulile sociale, să salute atât pe educatoare cât și pe colegi.
 Una dintre activitățile centrate pe copii, cu un puternic caracter social o reprezintă
„Întâlnirea de dimineță”.În cadrul acestei activități, care de altfel este o activitate importantă a
zilei, se va urmări dezvoltarea abilităților de comunicare, autocunoaștere, dezvoltarea empatiei,
medierea unor posibile conflicte apărute în colectivul grupei. Cadrul didactic prin desfașurarea
acestor activități, își propune să formeze o comunitate, încurajând împărtășirea opinilor și a
emoților dar și ascultarea lor, învățarea prin ritualurile și tiparele zilnice, deprinderile necesare
pentru ca fiecare copil să devină un membru important al grupei.
Fiecare zi la grădiniță debutează cu întâlnirea de dimineață, care are loc la începutul zilei,
când copiii se salute atât unul pe altul cât și pe cadrul didactic, poartă discuții pornind de la o
întrebare, provocare, adresată fie de unul dintre copii, fie de către educatoare.
Această reuniune a întregii grupe de copii cu educatoarea lor, la începutul zilei, se face în
felul următor: pentru a se vedea bine unii pe ceilalţi, copiii se vor aşeza în formaţie de cerc.
Structura “Întâlnirii de dimineață”
Salutul, reprezintă prima componentă a activității, fiind o modalitate de întâmpinare și
interacțiune a celor prezenți în grupă, având totodată menirea de a pune în evidență fiecare
membru al grupului. Acest moment se desfășoară împreună cu educatoarea, toți așezați la același
nivel, într-o atmosferă plăcută, prietenoasă de interrelaționare. Fiecare salut adresat unui copil
trebuie să primească răspuns, astfel copiii înțeleg că sunt parte a unui colectiv iar fiecare membru
trebuie să-l contribuie prin atitudinea sa la buna dispoziție generală.
Saluturile utilizate sunt alese uneori de către cadrul didactic și pot îmbrăca forme diferite, de la
salutul simplu: “Bună dimineața!” sau formule de salut mai complexe, cu accent pe proiectul
aflat în derulare:”Bună dimineața, mici brutari!”, saluturi cu accent pe evenimente:”Bună
dimineața, iubitori ai padurii!”.
Momentul salutului pregătește urătoarea segvență a “Întâlnirii de dimineață” și anume Prezența.
Prin această activitate copiii reușesc să se cunoască mai bine, în special la grupa mică când
efectivul grupei de copii este nou, ajutându-i să-și rețină numele unul altuia. Pentru a creea un
moment plăcut putem utiliza panoul de prezență unde fiecare copil își va așeza un simbol pe care
educatoarea l-a pregătit pentru această activitate.
Calendarul naturii: constituie un moment propice pentru a crea copiilor abilități de observare și
enunțare a anumitor schimbări al fenomenelor ce au loc în mediul înconjurător. Copiii îmbină
exprimarea verbală cu exprimarea prin intermediul imaginilor, utilizând informații din domenii
diferite. Acest moment didactic are valențe multiple, copilul reușește să descrie pe baza
propriilor observații cum este vremea, cum s-a îmbrăcat reușind să-și motiveze alegerea pe care a
făcut-o. În acest context, copiii învață să îmbine cunoștințele din domenii diferite, stiințe,
matematică, să analizeze cauzele și efectele diferitelor fenomene, de exemplu: m-am îmbrăcat
gros pentru că afară este frig.
În cadrul “ întâlnirii de dimineață” oferă posibilitatea de a aborda o serie de momente care
vizează dezvoltarea socio-emoțională, precum; împărtășirea cu ceilalți , activitatea de grup și
noutatea zilei.
Împărtășirea cu ceilalți: după cum se precizează și în denumire, în cadrul acestui moment,
copiii pot să-și exprime idei, gânduri sau chiar experiețe pe care le-au trăit și doresc să le aducă
la cunoștiința întregului efectiv de copii. Prin acest tip de activitate copiii se pot cunoaște mai
bine, aflând noutăți unii despre alții, schimbând impresii, opinii, adresând întrebări și răspunsuri.
Activitatea de grup: presupune implicarea efectivului de copii în activități scurte, nergice,
muzicale având scopul de a crea coeziunea grupului de copii. Prin joc fiecare copil are
posibilitatea să se integreze, respectându-se nivelul individual de dezvoltare al capacităților
fiecărui participant. Prin acest moment de activitate se va întări cooperarea între copii, includerea
și implicarea copiilor cu stima de sine scăzută în activități ce vizează dezvoltarea socială.
Noutatea zilei: cuprinde un mesaj despre o temă nouă sau despre un eveniment pe care
urmează să fie desfășurat în grădiniță, anunțuri cu privire la o surpriză sau o întâmplare
deosebită. Acest moment se poate constitui și ca o punte de trecere la următoarea etapă a
programului pe ziua respectivă.
Întâlnirea de dimineţă are un rol deosebit în stabilirea unităţii colectivului de copii, făcându-i
să conştientizeze că sunt legaţi unii de alţii prin interese şi valori comune: la un moment dat vor
fi capabili să treacă peste propriile interese în favoarea grupului, vor participa cu mai mult interes
la toate activităţile atunci când simt că sunt parte importantă a acestuia. Cu timpul, între membrii
grupului se crează un anumit nivel de încredere şi-şi vor dezvolta capacitatea de autocorectare:
copiii acceptă mai uşor să primească critici de la un prieten de-al lor decât de la un necunoscut
sau chiar de la un adult. De asemenea, întâlnirea de dimineaţă ajută la stabilirea unor relaţii care
dau naştere unui sentiment de apartenenţă fiecărui membru. Scopul principal al întâlnirii de
dimineaţă îl reprezintă cooperarea în procesul de învăţare colectivă şi nu competiţia sau victoria
individuală.
 Întâlnirea de dimineaţă contribuie substanţial la sporirea aptitudinilor de comunicare: copiii
se angajează în discuţii de grup, dând, astfel, posibilitatea educatoarelor să vină în sprijinul lor
pentru a modela şi a dezvolta aptitudinile necesare comunicării eficiente (să vorbească astfel
încât ceilalţi să înţeleagă mesajul, să asculte când alţii vorbesc, să folosească limbajul în
rezolvarea problemelor, să contribuie cu idei la discuţia din cadrul grupului).
Prin intermediul întâlnirii de dimineaţă, copiii îşi dezvoltă aptitudini sociale: îşi mută centrul
de interes de la propria persoană la alte persoane, astfel conturându-se empatia, ascultarea activă
în rândul colegilor, copiii fiind determinaţi să privească lucrurile şi din perspectiva altei
persoane: părtinirile sunt înlăturate şi se promovează tolerarea şi acceptarea diferenţelor. Aceste
calităţi sociale crează premisele unei comunicări eficiente şi deschise între membrii societăţii
Întâlnirea de dimineaţă favorizează dezvoltarea unor competenţe academice: vorbirea, ascultarea,
dezvoltarea vocabularului, formularea de întrebări, analiza şi evaluarea unor materiale,
construirea unor răspunsuri spontane la întrebări, acceptarea solicitărilor celorlalţi. ( Colleen,
Bane, Bună dimineaţa ! Mă bucur că eşti aici, Manualul cadrului didactic pentru întâlnirea de
dimineţă, C.E.D.P. Step-by-step, Bucureşti, 2004.)

II.2. Formarea și dezvoltarea abilităților socio-emoționale la preșcolari utilizând

rutinele

Preșcolaritatea reprezintă etapa în care formarea și dezvoltarea abilităților socio-emoționale sunt

cele care ne permit să ne integrăm în mediul în care trăim, fie grupul de la grădiniță sau grupul
de prieteni.
Abilitățile sociale și emoționale urmărite a fi dezvoltate în perioada preșcolară îmbracă
următoarele forme ( Schaffer, 2007 ):
 Inițierea jocului sau alăturarea altor copii pentru a se juca.
 Inventarea jocurilor sau preferința anumitor jocuri.
 Respectarea regulilor simple fie într-un joc, fie într-o situație dată.
 Comunicarea verbală a nevoilor, dorințelor; solicitarea și oferirea de ajutor atunci când
au nevoie.
  Învățarea așteptării rândului, îi crește toleranța la frustrare.
 Împărțirea jucăriilor și obiectelor.
 Recunoașterea propriilor emoții dar și pe ale celorlați copii.
 Reușita gestionării mai bine a sentimentelor de anxietate, în special cel al separării de
părinte.
 Reușita păstrării relațiilor de prietenie.
Aceste abilități, se exersează în interacțiunile zilnice pe care copilul le are cu ceilalți copii
sau cu adulți. Pentru ca preșcolarii să asimileze aceste comportamente, au nevoie de un program
structurat, un context de învățare predictibil. Toate aceste aspecte se regăsesc în programul zilnic
al grădiniței, cu precădere în activitățile de dezvoltare personală și rutine.
Odată copilul intrat în sala de grupă, va interacționa cu copiii de vârstă apropiată încercând să
inițieze și să mențină interacțiuniile cu ceilalți copii. Acest lucru presupune ca fiecare copil să se
comporte adecvat dar și să utilizeze formule verbale prin care să stabilească relații cu cei din
jurul său. Pe parcursul activităților specifice întâlnirii de dimineață și celor de dezvoltare
personală, copiii vor încerca să se integreze în jocurile propuse, fie de către ei ,fie de către cadrul
didactic. Pentru ca aceste abilități să se formeze, cadrul didactic va trebui să ghideze chiar și acei
copii mai timizi, să interacționeze și să relaționeze cu ceilalți; în acest sens putându-se utiliza
expresii “haide să-l chemăm și pe A. să danseze cu noi.”
Tot în cadrul acestor momente specifice programului de dimineață, copiii pot afla mai multe
lucruri despre diferite hobiuri sau situații care vor produce simpatie sau apropiere între copii.
Un aspect al dezvoltării socio-emoționale a preșcolarilor, îl constituie interacțiunea acestuia cu
adulții. Fiecare copil își dorește să fie apropiat adultului, de aceea pentru a stabili o relație
pozitivă, adultul trebuie să ghideze comportamentul copilului prin sarcini și reguli clare, pe
înțelesul copiilor și care să nu depășescă puterea lor de realizare. Dacă luăm ca și exemplu
formarea deprinderii de a-și spăla mâinile sau îmbrăcarea /dezbrăcarea corectă, la grupa mica,
mai întâi copilul își va însuși abilitaea de a-și aștepta rândul, de a cere ajutorul dacă este cazul,iar
apoi prin executarea mișcărilor necesare deprinderilor mai sus amintite, va reuși să finalizeze
acțiunile propuse.
Modalitatea prin care educatoarea reușește să gestioneze comportamentul copiilor va
influența modul de a se comporta. În acest sens se poate lua ca și exemplu un comportament
frecvent întâlnit la preșcolari, acela de a smulge jucăria unui alt copil. Acest comportament poate
avea ca și cause faptul că copilul nu stăpânește abilitatea de a formula o cerere “Te rog, poți să-
mi dai jucăria?” sau abilitatea de a-și aștepta rândul, sau de a-și stăpâni frustarea. În acest caz
reacția cadrul didactic trebuie să se îndrepte spre corectarea comportamentului și formarea
abilităților, nu spre emoția pe care a simțit-o în momentul în care a văzut comportamentul
copilului. Dacă cadrul didactic nu va reacționa cu calm și pricepere atunci și copilul va avea un
comportament agresiv într-o situație similară ( Shaffer, 2007). Printr-o gestionare corectă a
situației, cadrul didactic va reuși să formeze copilului abilități “de a adresa o cerere” și „de a-și
aștepta rândul”.
Interacțiunea cu un copil timorat, retras, care nu manifestă dorința de implicare socială,
implică pentru început identificarea potențialelor cauze ale acestui tip de comportament. Dintre
acestea ar putea fi următoarele ( ):
 lipsa formării abilităților de a interacționa cu ceilalți, fie cu copil, fie cu adult, de a iniția
jocul.
 manifestarea unui anumit tip de temperament, pentru care capacitatea de adaptare la nou
este redusă.
 primirea de către copil a unor reacții negative, ceea ce a condus la formarea unor păreri
negative despre sine, devenind astfel neîncrezător și inhibat în relațiile cu ceilalți.
Pentru a forma abilități de natură emoțională, copilul are nevoie mai întâi să învețe cu ajutorul
cadrulului didactic, cum să-și manifeste emoțiile, întrucât modul în care cadrul didactic va
reacționa la exprimarea emoțională a copilului, (plâns, râs, urlat ) va determina o viitoare
exteriorizare sau inhibare emoțională ( ). Recunoașterea inadecvată a mesajului emoțional atrage
apariția unor dificultăți în viața socială, de exemplu, un copil poate avea probleme dacă nu
recunoaște furia de pe fața educatoarei și o ignoră continuând să trântească jucăria. Deci,
emoțiile generează informații atât pentru cel care le trăiește cât și pentru ceilalți care intră în
interacțiune cu persoana respectivă.
Interacțiunea copilului cu grupul reprezintă aspectul esențial al dezvoltării sociale.
Funcționarea cât mai eficientă a grupului trebuie să aibă la bază stabilirea unor reguli, pe care
copiii împreună cu cadrul didactic le enunță și le repetă de câte ori este necesar. Formarea
abilității sociale de a interacționa cu membrii grupului, se realizează în aproape toate activitățile
din grădiniță; pornind de la salut, împărțirea jucăriilor munca în grupuri mici, împărtășirea
diverselor experințe.
 În ceea ce privește gestionarea abilităților emoționale, putem observa că copiii sunt
capabili să înțeleagă emoțiile exprimate de copii de aceeași vârstă în timpul unui contact social,
ceea ce implică și rezolvarea conflictelor. Preșcolarii devin empatici cu ceilalți, reușind chiar să-
și regleze emoțiile în diferite contexte sociale, astfel vor putea să-și împărtășească emoțiile
pozitive cu ceilalți și să reducă efectul emoțiilor negative ( Shaffer, 2007).
În cadrul unor jocuri, jocuri de mimă sau cântec cu joc și cânt, în desfășurarea cărora sunt
utilizate expresiile faciale, copiii pot să le recunoască și să le denumească. În orice moment al
zilei copiii pot fi încurajați să-și exprime emoțiile, prin întrebări simple “Cum te simți fiindcă azi
e ziua ta?” “Ce ai simțit când A. te-a jignit?” Copiii descoperă astfel că este firesc să
experimenteze diverse emoții și să vorbească despre ele.
Un rol important în dezvoltarea emoțională îl reprezintă autocontrolul
emoțional și comportamental. Formarea acestei abilități se poate realiza prin desfășurarea
unor jocuri și activități distractive cu un pronunțat caracter competitiv.
Importanta sarcină care revine cadrului didactic o reprezintă modalitățile prin care reușește să
dezvolte abilitățile social-emoționale copiilor urmărind următoarele aspecte:
 În primul rând trebuie să identifice emoțiile și să le valideze văd că ești supărat…” ceea ce
va determina copilul să-și recunoască și expună propriile emoții.
 Utilizând întrebarea “ ce s-a întâmplat?” copiii vor exprima și descrie emoțiile trăite.
 Într-o situație problemă întâmpinată de copil, trebuie reamintite regulile grupului deoarece
aceste au rolul de a ghida comportamentul copilului.
 În cazul în care este necesar, se aplică consecințele care se impun încălcării regulilor.
Întotdeauna se va urmări sancționarea comportamentului și nu emoția care a însoțit
comportamentul.
 Identificarea și stabilirea unor soluții care conduc la rezolvarea unor situații problematice,
oferirea unor alternative comportamentale. Formularea politicoasă a unei cereri,
rezistența la dorința imediată de a se juca și alte abilități socio-emoționale, implică efort,
exercițiu și multă răbdare atât din partea copiilor cât și a educatorilor/ părinților. Dar, toată
această perseverență și muncă va determina formarea unei temelii sănătoase în dezvoltarea
socio-emoțională a copilului și viitorului adult.

Cap II.3.Modalități de formare a rutinelor la preșcolari.

 Formarea unei rutinii pentru copii implică o serie de obiceiuri. Cadrul didactic și părinții,
trebuie să găsească o modalitate de a imolementa rutina în viața de zi cu zi. O rutină zilnică
pentru copii este utilă în formarea unei organizări a vieții cotidiene. Pentru mulți dintre noi, viața
cotidiană implică o serie de modeleș obiceiuri pe care să le desfășurăm zilnic, cum ar fi să ne
trezim la aceeași oră, să ne facem toaleta, să bem cafeau, etc. Chiar dacă la prima impresie rutina
poate însemna monotonie sau plictiseală, în realitate înseamnă organizare și disciplină. (Why
kids need routines, link: https\\www.ahaparenting. com\ parenting-tools\ family-life).
Ca și orice activitate, rutina trebuie să se bazeze pe nevoiele individuale ale fiecărui copil.
În acest sens putem afirma că o rutină eficientă are trei caracteristici:
-să fie bine planificată: copilul trebuie să-și înteleagă rolul, să știe ce are de făcut ținând cont de
nevoiele sale.
-regularitate: rutina reprezintă o parte a vieții de zi cu zi.
-previzibilă: copilul va desfășura activitățile în aceeași ordine și în aceeași perioadă de timp.
Prin desfășurarea rutinelor, se ghidează siguranța și comportamentul pozitiv. Cu ajutorul
acestora, copiii învață să-și asigure sănătatea și securitatea, devin mai responsabili, reușesc să-și
gestioneze timpul precum să-și dezvolte independența.
După cum se știe, la această vârstă, activitatea fundamentală a copiilor o reprezintă jocul.
Educatoarei îi revine sarcina pe îmbinarea explicației cu demonstrația și exerciții desfășurate sub
forma unor jocuri de rol. Pentru a reuși să-și formeze deprinderile specifice rutinelor, mai întâi
copiii imită, reproducând mișcările adulților. Copilul se va spăla pe mâini imitând mișcările
adulților, va deschide robinetul, va utiliza săpunul, iși va freca mâinile cu săpun, se va clăti. În
general copiii vor introduce în defășurarea acestei acțiuni elemente de joc, fie se vor juca
clătindu-se un timp îndelungat, fie vor bate palmele sub apă, etc.( Glava A., Pocol M., Tătaru L-
L., 2009, p.115).
La grupa mică, educatoarea trebuie să demonstreze și apoi să le explice copiilor „întregul
complex de acțiuni în ordinea lor firească sau atitudinea păe care trebuie să o adopte în anumite
situații”. Aceste acțiuni vor fi repetate cu întreag efectivul de copii sau cu o parte dintre aceștia,
în funcție de nevoile fiecărui copil. Chiar dacă această activitate „nu are caracter declarat de joc”,
desfășurarea acesteia produce o satisfacție evidentă. (Glava A., Pocol M., Tătaru L-L., 2009,
p.116).
 În favoarea consolidării deprinderilor specifice formării rutinelor, se pot desfășura
diferite jocuri: jocuri de mișcare,(de exemplu: „La bunica-n cartier /Să dansăm un dans modern /
Unu, doi, unu doi, /Depărtat, încrucișat, /Față-n spate, spate-n spate, STOP.”), jocuri de rol, ( de
exemplu: „Micul bucătar”), jocuri cu text și cântec (de exemplu:„Dacă vreau să cresc voinic /
Fac gimnastică de mic:/ Merg în pas alergător / Sar apoi într-un picior! /Mă opresc! Respir
ușor! / Toată lumea e amea / Când m-așez jos pe podea. /Ăsta-i doar un început /Ia priviți cât a
crescut.” sau se pot utiliza scurte poezi, ghicitori. Imaginile care reprezintă o suită de operații pe
care le desfășurăm pentru a forma o deprindere, sunt o modalitate atractivă pentru preșcolari în
insușirea acestor activități. Astfel, rutina de a se spăla pe mâini poate fi ușor ilustrată cu ajutorul
imaginilor: copilu care pornește robinetul pentru a curge apa, copilul care utilșizează săpunul,
copilul care își freacă mâinile, copilul care se clătește cu apă, copilul care închide apa cu ajutorul
robinetului, copilul se șterge pe mâini folosind șervețul de hârtie. ( Glava A., Pocol M., Tătaru L-
L., 2009, p.116.).
Pe măsură ce copiii cresc, intră în contact cu mai multe persoane, astfel își dezvoltă
diferite rutine care facilitează interacțiunea socială. Simpla rutină de a saluta atunci când copilul
intră în contact cu alte persoane reprezintă exemplul de rutină prin care își dezvoltă abilitățile
sociale și cele de limbaj.
Studiile de specialitate educativ-sanitare și psihopedagogice, au ajuns la concluzia că
vârsta preșcolară, sunt cele mai potrivite pentru formarea deprinderilor igienice. Îmbogățirea
experienței copilului și promovarea conduitelor igienice dau noi coordonate activității copilului
de fiecare zi, îi trasează anumite cerințe față de mediul în care își desfășoară activitățile cotidiene
și față de propria persoană. În formarea acestor deprinderi, educatoarea trebuie să planifice un
număr mare de activități întrucât însușirea oricărei deprinderi, nu se realizează într-un mod
aleatoriu ci implică control social atât din partea educatoarei cât și a părinților.( Miron Boca E.,
Chichișan E., Leva E., Miclea M., Pocol M., Câmpean E., Ghid metodologic și aplicativ al
educatoarei, 2006,).
Formarea rutinelor la vârstă preșcolară, implică o consecvență a desfășurării lor. Fiecare zi care
începe la grădiniță are la bază rutina sosirii copiilor, ceea ce presupune formarea deprinderii de a
se dezbrăca și a-și aranja hainele și lucrurile în dulap. Se continuă cu spălatul mâinilor și intrarea
în grupă, salutând atât pe colegi cât și pe educatoare. Această rutină se formează prin însușirea
mai multor priceperi și deprinderi de natură socială și igienico-sanitară. Formarea deprinderilor
igienice și transformarea lor în obișnuințe este un lung proces care presupune ca toate acțiunile
să se desfășoare exact în aceeași ordine. Pentru ca formarea acestei rutini să aibă efectul scontat,
este foarte important să explicăm copiilor de ce trebuie să desfășurăm anumite acțiuni.
Rutina de a utiliza toaleta și spălatul mâinilor reprezintă mai multe deprinderi
fundamentale pe care unii dintre preșcolari nu o stăpânesc în momentul intrării în grădiniță. La
această vârstă, educatoarea trebuie să explice copiilor necesitatea utilizării cât mai frecvente a
acestei rutine. Această rutină implică utilizarea deprinderilor de a se dezbrăca iar apoi îmbrăca,
utilizarea efectivă a toaletei și a hârtiei igienice.
În cadrul acestei rutine, copiii trebuie să stăpânească și deprinderea de a-și spăla mâinile,
care reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infecțioase. Prin transformarea
acestei activități într-o rutină, copiii conștientizează faptul că spălatul mâinilor este obligatoriu
când folosesc toaleta, atunci când se pregătesc să servească masa sau când au terminat de serviot
masa. Această rutină presupune exerciții de coordonare oculo-motorie și de exersare a mușchiilor
mici. De exemplu trebuie exercxițiu zilnic pentru a putea utiliza ambele mâini în utilizarea
săpunului lichid, nu e deloc ușor ca un copil de vârstă preșcolară, să apese un buton cu o mână,
iar pe cealaltă să o folosești pentru a ține lichidul fin ce scapă printre degete.
Fiecare astfel de moment poate fi marcat prin scurte versuri care îi stimulează pe copii să
participe la aceste activități: “Rândul repede-l formăm ,
Mâinile noi le spălăm
Cu apă și cu săpun,
Ne clătim și noi de zori”
Servirea mesei îmbracă forma unui ritual, această rutină presupune însușirea de către
copii a deprinderilor de a utiliza tacâmurile, de a nu vorbi în timpul mesei, de a mânca cu gura
închisă. Prin intermediul acestei rutine copiii reușesc să asocieze momentele zilei cu mesele pe
care le servesc respectiv, micul dejun care se servește dimineața și prânzul care se servește la
amiaz. La grupele mici este des întâlnită confuzia între cele două mese, copiii cer și la micul
dejun două feluri de mâncare. Preșcolarii utilizează simțurile, văz, gust, miros, pentru a detecta
gustul mâncării, identifică alimente care au fost transformate prin gătit, să exprime dacă le place
sau nu un anumit aliment, locul fiecarui copil. dacă au voie să-l consume. Copiii în timpul mesei
invață să mânuiască lingura, să mănânce independent și se formează deprinderea de a mânca fără
zgomot, risipa sau murdărie, dar își consolidează si deprinderi matematice, de exemplu pozitiile
spatiale (stânga, dreapta). Pentru a le forma o atitudine pozitivă față de hrană putem adresa
întrebări care să le stimuleze curiozitatea si care să-i determine să încerce atunci când refuză
anumite alimente. In acest context, consolidăm concepte învățate, îi invităm pe copii sa facă
estimări, predicții, să identifice forme, mărimi, structuri, texturi. Aceste explicații trebuie
corelate cu exemple: “cât ai gustat mult\puțin? Vezi legumele\ fructele despre care am vorbit,
acum sunt gătite, haide să le gustăm!” ( Păun, E., Iucu, R., (coord), Educaţia preşcolară în
România, 2002).
Acest moment poate să fie pregătit pe versurile:
”Unu, doi, unu, doi,
Mergem toți în pas vioi
La măsuță ne așezăm,
Mâncarea bună ,o gustăm
Iar apoi voinici suntem.”
Rutinele si tranzițiile, printr-o gestionare zilnică atentă și eficientă din partea cadrului
didactic, contribuie la menținerea unui climat sănătos, armonios, nestresant în sala de grupă, a
tonusului copiilor și a eficienței parcursului învățării pe durata întregii zile. În fiecare grupă e
util să existe un program zilnic care să ilustreze nu numai activitățile specifice domeniilor
experiențiale dar si cele de dezvoltare personală, succesiunea întregului program al zilei.
Programul poate fi realizat sub forma unei flori, a unei carti, ilustrat cu imagini sugestive,
atractive, text si intervalul de ore, in care are loc fiecare moment din zi. Familiarizarea cu
programul zilnic se face în primele zile de grădiniță prin discuții cu grupa, dar si cu părinții,
pentru a-i asigura ca activitatea din grădiniță este bine planificată, iar acesta trebuie respectat.