Dezvoltarea inteligentei emotionale prin intermediul povestilor terapeutice

Pâna nu demult, omul a fost considerat o fiinţă raţională, iar emoţiile nu trebuiau
exprimate în public, deoarece însemnau un act de imaturitate din partea acelei persoane.

Datorită cercetătorilor, specialiştii au ajuns la concluzia că, de fapt, omul este o fiinţă
emoţională, şi dacă aceste emoţii sunt educate, beneficiile obţinute în urma acestui proces sunt
enorme.

Inteligenţa emoţională redefineşte imaginea despre lume şi om. Astazi, se ştie că emoţiile
sunt cele mai importante resurse ale omului. Inteligenţa generală creşte dacă se dezvoltă
inteligenţa emoţională. Daca intelectul ne ajuta sa rezolvam probleme, sa facem calcule mintale
sau sa procesam informatii, inteligenta emotionala ne permite sa fim creativi si sa ne folosim
emotiile pentru a ne rezolva problemele. Inteligenta emotionala este « abilitatea de a percepe si
exprima, de a asimila emotii in gandire, de a intelege prisma emotiilor si de a regla emotiile
proprii si ale altora ». Salovey, Mayer, Caruso, 2000.

Inteligenţa emoţională, sau EQ, a ieşit tot mai mult în evidenţă în ultimii ani, însă sunt
puţini cei care îşi dau seama cât este de importantă pentru reuşita în fiecare domeniu al vieţii.
Aşa-zisele trăsături „slabe”, dar care fac atât de multe pentru succesul nostru, trebuie salvate de
la marginalizare, trebuie luate în considerare de educatori, oameni de afaceri, mass-media şi, nu
în subsidiar, de conducători. Inteligenţa emoţională reprezintă gradul în care un individ este
capabil să reacţioneze la propriile sale emoţii şi la cele ale celorlalţi. Această capacitate a noastră
de a ne gestiona emoţiile este aşadar „acel factor hotărâtor care ne face să ne apucăm să facem
limonada, când viaţa ne-a oferit lămâi, în loc să ne autoirosim în amărăciune”.

Dacă emoţiile sunt conştientizate în totalitate, în ciuda faptului că unele dintre ele spun
despre noi lucruri pe care nu am vrea să le auzim, trebuie să învătăm să le gestionăm în mod
constructiv în vederea atingerii unui anume scop.

Inteligenţa emoţională desemnează capacitatea de a recunoaşte emoţiile proprii şi ale

celorlalţi, de a şti ce înseamnă sa te simţi bine, să fii fericit şi vesel, ce înseamnă să fii trist,
supărat; în plus, presupune cum să treci de la emoţii negative la emoţii pozitive. Gradul inalt de
dezvoltare a inteligenţei emoţionale se traduce într-o stare stenică de fericire manifestată prin:
motivare, concentrare, liniste interioară, echilibru, libertate, satisfacţie, socializare, prietenie,
împlinire, autocontrol, autonomie, apreciere.

Inteligenţa emoţională este cea care te face să ştii cum să-ţi gestionezi emoţiile şi cum să
comunici eficient cu ceilalţi, în aşa fel încât să-ţi îndeplineşti scopurile. Evident, este important şi
să fii inteligent ca să ai succes; asta te va ajuta să-ţi identifici aceste scopuri.
Nivelul scăzut de inteligenţă emoţională se asociază cu: singuratate, frustrare, gol interior,
depresie, letargie, supărare, obligaţie, victimizare, teamă, vinovăţie, instabilitate, dezamăgire,
resentiment, eşec.

Emoţiile joacă un rol foarte important, ele fiind catalizatorul unei vieţi fericite sau, din
contră, uneia trăite în „faliment“ – „faliment“ financiar, profesional, sentimental. Se spune tot
mai des că această generaţie de copii are tot ce-şi doreşte şi punem accent pe lucrurile materiale
şi pe oportunităţile lor. Însă un copil poate primi cele mai bune alimente, haine, jucării, poate
merge la cele mai bune şcoli şi să ia parte la zeci de activităţi extraşcolare, dar dacă este subnutrit
emoţional, pe termen lung, efectele asupra dezvoltării sale sunt devastatoare. Totodată, să ţinem
cont că blocajele de care ne lovim astăzi şi neputinţele noastre îşi au rădăcinile în copilărie.
Multe dintre emoţiile trăite de noi la vârsta adultă sunt emoţii vechi, pe care le-am simţit la un
moment dat în copilărie şi le retrăim în relaţiile noastre adulte. Aşadar, aceasta este perioada în
care copilul pune cărămizile, baza pentru viitorul său. Iar temelia poate fi una puternică, durabilă
sau una fragilă, pe care se va construi un adult nepregătit pentru societatea de mâine. Inteligenţa
emoţională face exact acest lucru: îl pregăteşte pe copil, îl face apt, flexibil şi adaptabil pentru
lumea de mâine, care este, fie că acceptăm, fie că nu, o lume a relaţiilor. Relaţia părinte-copil
este matricea pentru toate relaţiile viitoare ale copilului. Părinţii joacă un rol esenţial în
dezvoltarea emoţională a copilului, întrucât un copil învaţă să-şi gestioneze emoţiile în trei
moduri: din felul în care adulţii din jurul lui i-au răspuns la emoţiile sale; din modul în care
aceştia şi-au gestionat propriile emoţii; din modul în care părinţii relaţionează între ei şi cu alte
persoane din viaţa lor.
Poveştile sunt o metodă de a ne adresa unei situaţii întâmpinate, iar prin intermediul poveştii,
copilul primeşte anumite modele de comportament, soluţii, valori şi aşa mai departe. Prin aceste
poveşti,se abordeaza câteva dintre cele mai frecvente situaţii întâmpinate în educarea copilului:
teama de separare, furia în dublă perspectivă – agresor şi agresat, lipsa încrederii în sine,
dezvoltarea empatiei, asumarea responsabilităţii, teama de întuneric, aprecierea cadourilor şi a fi
generos cu ceilalţi, cum să construieşti relaţii bune cu cei din jurul tău şi mai urmează şi altele.
Scopul poveştilor este unul terapeutic, de învăţare/vindecare, nefiind acel gen de poveşti de citit
înainte de culcare. Copilul este implicat activ în poveste, prin întrebări ce îl fac să reflecteze la
mesajul metaforic şi prin jocurile pentru dezvoltarea emoţională de la finalul cărţii, ce se
adresează acelei teme.

Biblioterapia este recunoscută pentru beneficiile ei, iar la copii funcţionează foarte bine, pentru
că ei au darul de a intra uşor în lumea poveştilor şi a imaginarului. Multe dintre lucrurile pe care
ne-am dori ca un copil să le dezvolte i le putem transmite prin intermediul unei poveşti, el
reuşind astfel să interiorizeze mult mai uşor valori, soluţii şi modele de comportament. De
asemenea, citindu-i poveşti, îi stimulăm dorinţa de a citi şi inteligenţa verbal-lingvistică

ele mai grozave şi eficiente poveşti sunt cele personalizate, construite special pentru un copil,
pentru o situaţie anume. Pentru ca părinţii să construiască poveşti, au nevoie, mai întâi de toate,
să intre în universul magic al copilului. O poveste terapeutică trebuie să-i ofere copilului ocazia
să îşi proiecteze emoţiile asupra personajului sau personajelor din poveste. Spre exemplu, să
spunem că este un copil care se teme de greşeli, atunci vom construi o poveste cu un personaj
simpatic şi pe placul copilului – un extraterestru, o zână, un spiriduş – care face foarte multe
greşeli, învaţă din greşelile respective şi reuşeşte să le transforme în ceva benefic pentru el şi
pentru ceilalţi. Tot ceea ce avem de făcut este să ne lăsăm imaginaţia să se joace cu elemente din
lumea reală şi din cea fantastică.