Învățarea prin joc – echilibru sau focalizare în

funcție de nevoile identificate

Motto: Jocurile efectuate cu pasiune constituie un izvor de bucurie

pentru copil și o debordare a personalității! (EMIL VERZA)

PROFESOR ÎNV. PREȘCOLAR:

MUȘETESCU CRISTINA

Jocul – este activitatea predominantă în copilărie, de cele mai multe ori

efectuată de bună voie, cu finalități diferite și dimensiuni formative.
Jocul, motorul esențial al copilăriei, ne permite să urmărim multilateral
copilul, atât afectiv cât și moral. Încercarea copilului de a se afirma se
manifestă prin jocuri.
Jocul și jucăria sunt tovarășii nelipsiți ai copilăriei. Jocul este o
activitate de tip fundamentală, cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând
în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului.
Fiecare copil manifestă bucuria de a se juca, afirmă pedagogul rus E. A.
Flerina, și, aș putea adăuga parafrazându-l pe Blaga, „înțelepciunea și iubirea
copilului este jocul”.
În calitate de educator, de om care modelează suflete, trebuie să știu, să
fiu aproape de dorințele, de particularitățile de vârstă ale copiilor, să știu să
caut cei mai potriviți tovarăși, cele mai potrivite unelte, pentru a modela către
o formă ideală sufletele micilor subiecți educaționali.
Munca cadrului didactic este foarte legată de viitor, pentru că anii
copilăriei au cota cea mai mare de dezvoltare intelectuală și de absorție a tot
ce ține de dimensiunile sensibile ale vieții și de aspectele fragile ce stăvilesc
eventual dezvoltarea personalității, respectiv la sarcini intelectuale tot mai
mari.
Jocul este un minunat mijloc de cunoaștere, de autocunoaștere, de
exersarea unor capacități de socializare primară, de antrenare a capacităților
cognitive de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor. Deși este un mijloc de
relaxare și distracție, jocul are importante funcții instructiv educative. Cu alte
cuvinte, jocul este forma de activitate care asigură egalizarea șanselor de
instruire pentru toți copiii exercitând o influență asupra dezvoltării lor
intelectuale. Prin joc, copiii își satisfac dorința firească de manifestare și
independență.
 Clasificarea jocurilor este discutabilă, mai ales prin faptul că, pe măsură
ce copilul crește, modul sau de a se juca încorporează într-un singur joc
majoritatea categoriilor considerate ca fiind relativ distincte.
Jean Piage grupează jocurile în trei categorii:
- jocuri exerciții
- jocuri simbolice
- jocuri cu reguli
În grădiniță, jocurile au un caracter organizat din punct de vedere al
cadrului didactic, ce orientează copilul pe resursele existente, însă fiecare
copil alege să se joace și să socializeze în timpul activităților ludice, în funcție
de predispoziții și de interese.
Vom desfășura la întalnirea de dimineață activități de joc.
Ex.: Ursuleții s-au trezit, ce ne vor ajuta să ne înviorăm și să apreciem
momentul zilei. Îmbracă ursulețul (în funcție de anotimp) – ne ajută să
conștientizăm completarea Calendarului Naturii.
Apoi, printr-o tranziție de mișcare, ne vom duce către Activități Liber
Alese, pentru fiecare „CENTRU” există disponibilitatea de joacă.
Activitățile pe Domenii Experențiale propun jocuri ce se desfășoară în
funcție de obiectivele clare ale domeniilor de dezvoltare. Vom realiza jocuri
de limbă și comunicare, matematică și cunoașterea mediului, educație fizică,
muzică, desen, modelaj, cultură civică și abilități practice, toate ca fiind părți
componente ale Domeniilor Experențiale (DLC, DS, DPM, DEC, DOS).
De asemenea, am considerat că experiența acumulată în orele de
practică pedagogică cât și la clasă, mă pot ajuta în proiectarea și desfășurarea
celor mai eficiente activități didactice utilizând jocul ce constituie modalitatea
cea mai indicată de formare a deprinderilor de activitate intelectuală cu largă
aplicabilitate.
Cu grupa de copii am folosit jocuri precum: „Deschide Urechea Bine!,
Cine Face Așa, Al Cui Glas Este?”. Prin folosirea acestora am contribuit la
dezvoltarea acuității auditive și a auzului fonematic. În cazul copiilor cu
dificultăți de pronunție (r, s, j, f), prin jocul „Cu ce sunet începe cuvântul?”
am urmărit pronunțarea corectă a sunetelor, familiarizarea copiilor cu unele
sunete, îmbogățirea vocabularului cu cuvinte noi, diferențierea acestora,
dezvoltarea auzului fonematic, a rapidității gândirii, dezvoltarea spiritului de
observație.
Un alt joc desfășurat în cadrul activităților de dezvoltare a limbajului a
fost „Oglinda fermecată” în care vorbirea copilului a fost suspusă unui
exercițiu fonetic și lexical, deoarece a fost solicitat atât procesul de elaborare
a conținutului, cât și a exprimării lui sub forma verbală. Pentru aceasta am
procedat în felul următor:
 - am ales câteva jetoane care reprezintă scene din povești bine cunoscute de
copii cum ar fi: „Punguța cu doi bani”, „Fata babei și fata moșneagului”,
„Ursul păcălit de vulpe”, „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”.
Toate imaginile erau încadrate sub forma unor oglinzi așezate pe masa
educatoarei cu fața în jos. Fiecare copil avea pe masa lui un semn individual
(floare, ciupercă, steluță, etc.).
Copilul care își vedea semnul individual ridicat de educatoare, venea la
masa cu oglinzi și spunea: „Oglindă oglinjoară, te rog să-mi spui ce ascunzi în
spatele tău?”
La terminarea acestor cuvinte, copilul întorcea jetonul, privea imaginea,
apoi începea să depene secvențe din povestea sugerată de elementele din
desen. Ceilalți copii îl ascultau cu atenție pentru corectarea eventualelor
greșeli strecurate în redarea episodului sau exprimarea copilului. La sfârșit,
copilul sau unul din copiii grupei trebuiau să indice titlul poveștii din care
face parte episodul. Copilul care răspundea corect, indicand titlul corect,
devenea conducator de joc – uneori foarte dorit de copii, fapt ce îi făcea atenți
depunând un veritabil efort de gândire.
În acest joc au fost puși în situația de a exprima vorbirea directă dintre
personajele basmelor și personajele cunoscute.
În cazul copiilor timizi, emotivi sau care întâmpină dificultăți în
acomodare, am folosit jocul exercițiu „EU SUNT”, având ca scop dezvoltarea
cunoașterii și intercunoașterii copiilor într-un cadru de respect, încredere și
cooperare, educarea sentimentului valorii proprii, conturarea pentru sine și
pentru ceilalți a unei imagini de sine pozitive.
Jocul s-a realizat în felul următor: pe masă au fost așezate imagini cu
jetoane ce reflectă în acțiuni trăsături pozitive de caracter, de exemplu:
- un copil care udă florile (harnic);
- un copil care oferă brațul unei bătrâne care trece strada (politețe), etc.
După ce toți copiii au descoperit aceste imagini și sensul lor a fost
înțeles de fiecare, se alege de către grup un copil care va fi caracterizat prin
acest joc.
Copiii se așează într-un cerc pe scăunele, iar copilul ales va fi rugat să
se aseze în mijloc. Ceilalti copii aleg un jeton care consideră că reprezintă o
calitate a copilului din mijloc și-l așează pe măsuță ca să fie în fața acestuia.
Copilul ales are sarcina de a rosti cu voce tare trăsăturile pozitive pe
care le reprezintă fiecare jeton adus de colegii lui. Dacă el, consideră că
însușirea îl caracterizează, va spune de exemplu: „Eu Andrei, sunt harnic!”,
iar dacă el crede că nu i se potrivește, va pune jetonul cu fața în jos.
 La sfârșit, va așeza pe un stativ toate jetoanele cu însușiri – trăsături
pozitive de caracter care i-au fost aduse și pe care le-a acceptat și va
verbaliza: „EU, ANDREI, sunt harnic, vesel, politicos, etc.
Copiii aplaudă și jocul va continua cât permite timpul, antrenând în joc
copiii timizi, emotivi sau care întâmpină probleme de acomodare. Nu se
neglijează nici copiii care doresc să-și îndrepte unele greșeli.
Să faci copilul să te asculte și să fie atent la tine este unul dintre cele
mai mari „războaie” pe care le are de purtat educatorul în cazul copiilor cu
deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), deoarece știm că în această
situație copilul este atras ușor de orice stimul (zgomote, obiecte, lumini), uită
rapid ce are de făcut, este dezordonat, nu se concentrează pe un lucru de la
început până la sfârșit.
În astfel de situații, am realizat următoarele jocuri:
- Jocuri de tip „labirint” în care copilul trebuie să găsească o cale
neîntreruptă de acces de la punctul A la punctul B, fără să lase pixul jos,
niciun moment și fără să privească în altă parte până când nu îl rezolvă.
- Jocuri tip „Găsește diferențele” pe lângă faptul că sunt distractive, copilul
va fi provocat să fie foarte atent la desenele pe care le are în față, este foarte
important să se concentreze la toate detaliile, chiar și cele mai mici pentru
rezolvarea „problemei”.
Astfel, pornind de la ipoteza că dacă la dezvoltarea personalității
copilului preșcolar, contribuie toate formele de activități, totuși „jocul”
rămâne mijlocul cel mai adecvat, modalitatea cu cel mai mare randament și cu
valențe formative multiple în formarea deprinderilor de muncă intelectuală,
independentă, atât de necesară activității de învățare în școală.
În concluzie, aș putea spune că la vârsta preșcolară există premise
cognitive și operaționale care se dezvoltă prin joc, înlesnind însușirea
cunoștiințelor din perioada preabecedară, formarea unor deprinderi de muncă
intelectuală.

BIBLIOGRAFIE:

„Curriculum pentru învățământul preșcolar” (3 – 6/7 ani) - 2008

1. Bocoș - „Teoria și metodologia instruirii”
2. Szekely - „Literatura pentru copii”
3. Cucoș - „Pedagogie”
4. Nicolae - „Tratat de pedagogie”