ROLUL JOCULUI IN EDUCAREA COPILULUI

Cuvantul "joc", mostenit din latinescul "iocus"( gluma, sotie, distractie), a preluat in
limba romana si sensul substantivului latin "ludus" care desemna, deja in antichitate, o gama
vasta de manifestari populare, incepand cu scenele de amuzament din viata cotidiana si
terminand cu manifestari cu caracter sportiv, militar sau religios, ale unui oras, tinut sau
imperiu.
Jocul are o putere imensa in viata copiilor. Exista o stransa interdependenta intre
evenimentele de la inceputurile invataturii copilului si succesele si insuccesele din viitoarea
activitate educationala.
Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si de operatiuni care urmaresc obiective de
pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a corpului. Elementul de joc imprima acestuia un
caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala, de
veselie si de bucurie, de destindere , ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a
oboselii.
Copiii prin nastere au tendinta de a invata si a descoperi, de a sti si de a cerceta. In joc
exista libertatea spiritului care permite copilului sa caute si sa descopere noi idei. Exista o
tendinta de implicare personala, de control si dirijare. Jocul este un mod natural care
determina copilul sa lucreze in grup.
Copiii, majoritatea timpului liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta
pentru copii o modalitate de a-si exprima propriile capacitati. Prin joc, copilul capata
informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul
inconjurator si invata sa se orienteze in timp si spatiu. Putem spune ca jocul este"munca
copilului".
O perioada mai lunga de joc pregateste copilul pentru intrarea cu succes intr-o lume
din ce in ce mai complexa de cuvinte si simboluri. Ca educatori ai copiilor mici, ar trebui sa
imbogatim cunostintele copilului cu materiale pe care el le poate folosi jucandu-se. Ar trebui
sa folosim toate ocaziile pentru a dirija atentia copilului spre obiectele si evenimentele
naturale petrecute in mediul sau, care pot stimula si satisface curriozitatea sa, timp in care se
dezvolta increderea si entuziasmul. In copilarie invatatura este naturala si spontana. Copilul
invata pentru ca-i place o activitate de cunoastere. Curiozitatea si gandirea care-l stimuleaza
in joc sunt parte integranta din placerea sa de a invata. Copilul invata prin cunoasterea lumii
proprii. Prin joc copilul se aventureaza in necunoscut. Incercand sa vada cat de inalt poate sa
construiasca un turn din cuburi, cate obiecte poate sa puna in scara inainte ca aceasta sa se
dezechilibreze sau ce poate modela din plastilina, el testeaza si materialul de joc, dar si pe
sine.
Devenindu-i mai constient si mai familiar mediul sau inconjurator, el incepe sa
cunoasca lumea prin noi modalitati. Isi foloseste imaginatia pentru a umple golurile dintr-un
obiect, folosind obiecte simple, natural (pietre, bete, apa ) invatand astfel sa faca diferente
bazate pe experientele sale. Face comparatii, observa noi proprietati si invata sa le explice
siesi si altora. Analizeaza noile sale experiente si se bucura, impartasind si altora si discutand
rezultatele sale.
In copilarie, copilul se familiarizeaza prin joc cu notiunile de greutate, masurare,
sunete, obiecte vii. Din experienta capatata prin joc, copilul dobandeste o gandire mai
profunda, idei si concepte abstracte de care va avea nevoie mai tarziu in matematica, istorie si
alte obiecte de invatamant pe care le va studia.
Copilul incepe cunoasterea cu mainile, jocul sau cu obiectele observand diferente intre
obiecte( marime, grosime, forma, culoare) implicandu-l in procese de clasificare, generalizare,
de formare a notiunilor si de rezolvare de probleme.
 Avand grija de plantele dintr-o gradina, copilul invata notiuni importante referitoare la
plante, animale. Jocurile de constructii, in care copilul lucreaza pentru realizarea unui produs
final, devin din ce in ce mai elaborate pe masura ce copilul inainteaza in varsta.
Prin joc copilul este un initiator in propria sa lume. Jocul determina cresterea
increderii in sine a copilului, cat si dorinta de autodepasire lasandu-i libertatea de a-si folosi
fantezia si imaginatia pentru propria sa placere si a altora. Jocul il ajuta sa-si dezvolte
acuitatea observativ-motrica sa-si coordoneze miscarile.
Prin joc, copilul isi castiga increderea in sine pentru integrarea in societate, se dezvolta
si invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre a se juca si a invata. Copilul invata,
de asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea sa le cunoasca. Din acest
motiv, el are nevoie si doreste sa fie activ. Inteligenta se construieste plecand de la
coordonarea si de la repetarea acestor actiuni, fizice sau mentale.
Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sanatati
fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante si dezvolta simtul
umorului. Este cel mai bun mijloc pentru invatare, caci prin joc, copilul invata usor, fara sa-si
dea seama. Pe langa placere, jocul ii permite copilului mic sa-si stimuleze corpul si organele
de simt. Ii da ocazia sa parcurga un mare numar de informatii si are o formidabila valoare de
antrenament. Prin joc, copilul invata sa se concentreze, sa-si respecte partenerul de joaca, sa
construiasca, sa-si dezvolte si sa-si structureze imaginatia. Parintii trebuie sa creeze o
ambianta specifica jocului, sa-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta si sa
petreaca impreuna cu el cat mai mult timp posibil.
Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales sa fie cu
adultii. Copilul isi doreste ca parintele sau sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si
afectiunea sa. Copilul progreseaza si invata, in masura in care i se intretine motivatia. Aceasta
motivatie va fi mult mai puternica daca i se propun activitati pe care le poate face, pe care le
simte la indemana. In sens contrar, va fi pus intr-o situatie riscanta, chiar de esec si rezultatele
obtinute vor fi contrare celor asteptate: copiulul se va interioriza, isi va pierde increderea in el
si nu va mai vrea sa invete cu adultul. Din contra, daca se afla in situatia de reusita, este bine
sa fie felicitat, sa fie mandru de el, aceasta motivand si dorinta de a face mai mult.
Modul in care copilul reflecta si percepe lumea este diferit de al adultului. Cu cat
copilul este mai mic, cu atat modul sau de a gandi este mai diferit de al nostru. Crescand, el va
dobandi progresiv structurile mentale ale adultului. Pentru Piaget, gandirea copilului este un
caz particular al adaptarii biologice, existand patru factori esentiali in dezvoltarea lor. Primul
este maturizarea:copilul se naste dotat cu anumite capacitati, numite reflexe, care nu trebuie sa
fie antrenate si care vor disparea la cei mai multi, si cu anumite capacitati potentiale, care vor
aparea pe masura ce sistemul nervos se va maturiza. Numarul si varietatea ocaziilor pe care le
are copilul pentru a-si exersa capacitatile sunt cele care determina posibilitatea dezvoltarii sale
depline.
Al doilea factor este experienta fizica: aceasta inseamna ca pentru a se dezvolta
intelectual, copilul trebuie sa intre in contact fizic cu mediul inconjurator, cu obiectele, cu
locurile, cu persoanele, etc. Doar manipuland obiectele copilul invata sa descopere, sa
distinga ce este normal de ceea ce este neobisnuit si sa inteleaga care este consecinta
actiunilor sale.
A treia regula este transmiterea culturala si sociala. Explorarea mediului inconjurator
nu-l invata pe copil sa vorbeasca, sa se joace, sa se spele, micile obiceiuri din viata de zi cu zi,
specifice fiecarei tari, respectiv fiecarei familii. Fiecare cultura a inventat propria sa muzica,
valorile sale, regulile de politete, un mediu social specific in care copilul este crescut si a carui
transmitere nu poate fi negijata.
Ultima regula este autoreglarea. Copiii se nasc cu o forta interioara care ii conduce in
directia unei adaptari intelectuale din ce in ce mai performante. Ei merg de la simplu la
complex, de la obiectul real la simbolul sau, de la concret la abstract. Conceptul de reglare
expica modul cum se petrece aceasta. Este vorba de un proces de echilibrare interna, care
adapteaza in permanenta cunostintele copilului astfel incat acesta sa integreze noile sale
experiente. Primul demers mental va consta in stabilirea unei legaturi intre un lucru nou si
lucruri sau categorii deja cunoscute, astfel incat sa le poata preciza sau sa le poata largi.
Jocul este definit de psihologul elvetian drept un "exercitiu functional" cu rol de
"extindere a mediului", o modalitate de transformare a realului , prin asimilare si de
acomodare la real, deci un mijloc de adaptare. In evolutia jocului, Piaget delimiteaza trei mari
categorii de joc: jocul exercitiu, jocul simbolic si jocul cu reguli. Jocurile de exercitii domina
la varstele mici, insa apar mai tarziu. Ele sunt asociate registrului senzoriomotor, cu rol in
dezvoltarea motricitatii si interiorizarea lumii reale si a registrului mintal, o subcategorie de
exercitii vizand exersarea gandirii (jocuri de cuvinte, comunicari verbale). Jocului simbolic
Piaget ii recunoaste o importanta deosebita pentru dezvoltarea limbajului si imaginatiei, dar
mai ales pentru asimilarea realitatii printr-un proces de reprezentare si semnificare de o
maniera proprie a lumii reale. Jocul cu reguli exercita o importanta functie de socializare
progresiva a copilului, prin interiorizarea unor norme de conduita de relationar, impuse de
regulile jocului.
Jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberare de realitatea
constrangatoare si libertate de reflectare si transformare in maniera personala a acestuia. Jocul
incepe si se incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce confera celui implicat un
sentiment de securitate. Jocul creeaza o ordine in realitatea dezordonata, are inclinatia sa fie
frumos si presupune placerea data de succes(HuizingaJ. ,1998).
Astfel, putem spune ca jocul devine la varsta prescolara o conditie importanta pentru
evolutia sa ulterioara, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfasurarii lui(timp, spatiu,
oportunitatea de a repeta temele de joc, jucarii, aprobarea si asistenta adultului) determina
aparitia unor carente in dezvoltarea personalitatii, chiar daca lipsa jocului a fost compensata
de abordarea altor forme de educatie.
La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani se joaca cea
mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca sa ia forme din ce in ce
mai complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte actiuni de viata, interese si
preocupari. Jocul copiilor obtine astfel un caracter multiactional, activitatea practica,
invatarea, hranirea sau imbracarea, luand forma unei actiuni ludice. Manifestarile de joc
evolueaza, avand un caracter dinamic.
In joc, copilul transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, apoi in
transpunerea in joc a unor elemente aale realitatii: roluri, conduite, atitudini, obiecte,
prelucrate in contexte ludice diverse.Cunoasterea prin experienta directa pe care o asigura
jocul presupune implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, de comunicare,
copiii avand posibilitatea de a analiza posibilitatile de rezolvare si de punere in practica a
solutiilor pentru ca jocul sa continue. Confruntarea cu sine si cu ceilalti imbogateste gama de
trairi afective, a dobandirii capacitatii de stapanire a emotiilor si raportarii la realitate.
Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza informatii, notiuni necerare intelegerii
si integrarii lumii reale. Investigand realitati fizice diverse, copilul manipuleaza, alege,
ordoneaza, clasifica, masoara, se familiarizeaza cu proprietatile diverselor lucruri si
dobandeste cunostinte despre greutate, duritate, inaltime, volum, textura, categorii, serii si
familii de obiecte.
Majoritatea tipurilor de joc ,mai ales cele de cooperare, de competitie sau de rol
presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a
responsabilitatii propriului comportament si respectarea conventiilor comportamentale impuse
de situatie. Pe tot parcursul varstei prescolare, adultul are un rol important in contracararea
tendintelor negative: distructive, egoiste si incurajarea respectului pentru mediu, sine si
celalalt. Obligat de contextul jocului sa se dedubleze si sa interpreteze roluri diverse, copilul
ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de
sine.
Copiii care se joaca par a fi inepuizabili, pierd masura timpului, absorbiti cu totul de
joc. Jocul desi activitate ce nu exclude dificultatile, apare si ca o forma de odihna. Pentru ca
presupune activizarea libera a unor functiuni ce nu sunt solicitate in alte conditii.
Inteligenta depinde concomitent de o componenta ereditara si de mediul
inconjurator.S-a demonstrat ca experientele multiple, stimularile variate, un mediu afectuos
pot sa contribuie la dezvoltarea, in cel mai bun mod posibil, a potentialului propriu fiecarui
copil.
Se spune destul de des ca, inainte de o anumita varsta, "totul era o joaca". In realitate,
nimic nu este numai o joaca. Primii ani au un rol esential in dezvoltare si nu trebuie
subestimat nimic din ceea ce s-ar putea face cu copilul mic in aceasta perioada, care i-ar
permite acestuia sa-si construiasca baze solide pentru viitor.
Dezvoltarea creierului este cu atat mai rapida cu cat copilul este mai mic si este
aproape completa inainte ca acesta sa mearga la scoala. Atat calitatea cat si cantitatea primelor
experiente stau la baza dezvoltarii mentale viitoare. Nu trebuie uitat, atat in calitate de parinti
cat si in calitate de educatori, ca prin joaca putem furniza copilului mecanisme de gandire, de
inventie, de invatare si toate procesele care presupun functionarea inteligentei si care ii sunt
foarte pretioase acum, dar mai ales mai tarziu, in viata de zi cu zi.

BIBLIOGRAFIE:
"Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani" Anne Bacus, Ed. Teora
"Intre parinte si copil" Dr. Haim ,G. Ginott, Ed. Humanitas
"Didactica prescolara" Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral Bucuresti 1998
"Copilul si jocul" Revista de pedagogie
"Revista invatamantul prescolar" Nr.1-2/1992