IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL

INSTRUCTIV-EDUCATIV
„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică a copilului poate să respire şi
în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de
ce este copil şi nu ne putem imagina copilărie fără râsete şi fără jocurile sale.” (Eduard
Claparede)
Jocul este un important mijloc de educaţie intelectuală care influenţează dezvoltarea
personalităţii copilului şi pune în valoare, antrenează capacităţile creatoare ale acestuia.
„Jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfăşurat
după reguli, acceptate de bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţită
de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere.. ." (Cerghit I. , „
Metode de învăţământ „ E.D.P. Bucureşti 1980) încorporat în activitatea didactică,
elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai dur şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare
de bună dispoziţie, de bucurie, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.
Restabilind un echilibru în activitatea acestuia, furnizează o motivaţie superioară, dar
stimulatoare, o prezenţă indispensabilă, în ritmul muncii şcolare.
Jocurile didact ice sunt metode act ive care solicită integral personalitatea copilului.
Sub raport structural, psihologic, orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor
intelectuale cu cele afect iv- mot ivaționale.
Jocul didactic are un conţinut şi o structură bine organizate, subordonate
particularităţilor de vârstă, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult sub
directa lui supraveghere. Rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind
decât mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au conţinut bine
diferenţiat, pe obiecte de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de copii, iar prin
sarcina
dată, aceştia sunt în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute,
potrivit capacităţilor lor intelectuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final, cât pe
modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi
afectivmotivaţionale, în desfăşurarea acestuia.Studierea activităţii de joc pe diferite vârste a
permis generalizarea unor observaţii care au
condus la conturarea unor metode didactice distincte-jocul didact ic şi jocul logic, cu puternice
valenţe, contribuind la dezvoltarea inteligenţei, a mobilităţii şi a flexibilităţ ii gândirii, la
concentrarea atenţiei, la crearea spiritului de iniţiativă şi independenţă în muncă, spiritul de
echipă,
de observaţie. Jocurile didactice şi logice matematice conduc la realizarea obiectivului de bază,
şi
anume : formarea noţiunii de număr şi numeraţie la copilul preşcolar. În organizarea
activităţilor cu conţinut matematic trebuie să se ţină seama de principiile impuse de psihologia
genetică sau psihologia dezvoltării. Operaţiile curente de comparare, clasificarea obiectelor,
operaţiile de identificare a unor asemănări şi deosebiri, oferă posibilitatea de a ajunge la
conceptul
de număr, conform teoriei mulţimilor. Separarea obiectelor unei mulţimi, după anumite criterii
permite desprinderea conceptului de număr ca rezultat al unei măsurători.
Prin contactul nemijlocit cu obiectele lumii înconjurătoare, copilul sesizează primele aspecte
matematice referitoare la mulţimi, se pun bazele formării unei gândiri asambliste. Subliniind
rolul
jocului, M. Maliţa arată că : „ ...dacă jocul copiilor va fi adaptat până la 6 ani conceptelor de bază
ale teoriei mulţimilor, ei vor fi apţi de a câştiga noţiunile matematice şi de a dobândi astfel
cunoştinţe ştiinţifice în cursul dezvoltării lor."
Un rol important în educarea şi dezvoltarea originalităţii îl are educatoarea prin modul cum
realizează ultima verigă a jocului didactic şi anume aprecierea, interpretarea rezultatelor copiilor,
efectuându-se cu participarea activă a întregii grupe.
Scopul principal este de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic suplu şi polivalent, care să le
permită a se orienta în mediul apropiat, să exprime judecăţi şi raţionamente variate, într-un
limbaj
suplu, familiar. Jocul este act ivitatea fundamentală a copilului preşcolar. El
influenţează întreaga conduita si prefigurează personalitatea în plina formare a acestuia. Este
cunoscut rolul jocului în formarea, dezvoltarea şi restructurarea întregii activităţi psihice a
copilului preşcolar, jocul fiind numit, pe buna dreptate "tipul fundamental de activitate a
copilului"
( A. Chircev, U. Şchiopu, E. Verza ) sau "Activitatea dominantă a perioadei preşcolare" (U.
Şchiopu, N. Leoltiev ).
Jocul didactic nu înseamnă "o joaca de copii", el este o activitate serioasă, care sprijină
într-un mod fericit, fixarea unor deprinderi matematice durabile precum şi împlinirea
personalităţii copiilor.
Jocul didactic dă un randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în
activitatea de învăţare, solicitând o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale copiilor.
Aflându-se în perioada gândirii intuitive, a stadiului preoperatoriu, copilul interiorizează totul
sub formă de imagini reprezentative, experienţe mintale. Prin jocul didactic, copilul nu
conştientizează actul învăţării, el operează cu obiectele, materialul didactic formându-şi
reprezentări matematice concrete.
Manipularea materialului didactic constituie rolul de bază pentru înţelegerea şi dezvoltarea
operaţiilor intelectuale prematematice.
Jocul îndeplineşte un rol important, deoarece prin specificul său dezvoltă şi valorifică
numeroase resurse pshice. La preşcolari prin joc se asimilează cel mai mare volum de cunoştinţe.
Ceea ce copilul asimilează în acest timp rămâne o achiziţie pentru toată viaţa, iar ceea ce a
pierdut
la această vrâstă greu se mai poate recupera pe parcurs.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatorul consolidează, precizează şi
chiar verifică cunoştinţele copiilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, le pune în valoare şi le
antrenează capacităţile creatoare. Jocul le dă posibilitatea copiilor să creeze, să inventeze, fără
să simtă pasiuni asupra lor.
Procedeele intelectuale declanşate de joc în special cele ale gândirii au darul de a-i conduce pe
copii în "a afla", " a descoperii" unele adevăruri noi pentru ei cu o oarecare uşurinţă, pe fondul
angajării doar în apartenenţă, a unui efort mai mic şi mai ales în condiţiile unor satisfacţii
evidente.
Jocul didact ic poate fi ut ilizat ca o tehnică de explorare a act ivităţilor, de explorare a unor
noţiuni pe cale mult mai accesibile. "Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică". În joc
copilul se găseşte "în situaţia de actor ", de protagonist şi nu de spectator, ceea ce
corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginaţiei şi vieţii afective unei trebuinţe
interioare de acţiune.
Conform " Dicţionarului de psihologie " al lui P.Popescu- Neveanu, jocul este o activitate
specifică pentru copil şi hotărâtoare pentru dezvoltarea sa psihică. A. A.Liublinskaia
sistematizează astfel particularităţile jocului la copil:
- în joc, copilul reflectă ambianţa şi, prin imitaţie, act ivitatea adulţilor;
- jocul este un mod de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune;
- jocul este o activitate de gândire, întrucât este orientat spre rezolvarea unor
probleme, spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole;
- acţiunea şi cuvântul constituie principalele mijloace ale jocului;
- prin joc, copilul participă la transformarea ambianţei, ceea ce produce o plăcere vie;
- în joc , se îmbină închipuirea şi adecvarea la realitate;
- jocul se dezvoltă continuu şi implicit dezvoltă personalitatea copilului prin crearea şi
rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicţii:
a. între libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc între imitaţie şi iniţiativă;
b. între ceea ce este parţial cunoscut şi ceea ce se cunoaşte bine ; c. între operarea
cu obiectele reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;
d. între dorinţa de joc şi pregătirea prealabilă necesară;
e. între repetiţie şi variabilitate;
f. între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi de emoţia pozitivă provocată de
participarea la joc;
Jocul didactic matematic are un rol deosebit de important în dezvoltarea gândirii matematice şi
antrenarea capacităţilor creatoare ale copiilor.
Referindu-ne la creativitatea gândirii, aşa cum se manifestă ea, se poate preciza că în procesul
cunoaşterii ştiinţifice esenţa gândirii creatoare se manifestă prin descoperirea unor adevăruri,
invenţii,
într-un cuvânt, achiziţii care reprezintă un pas înainte în practica socială.
Jean Piajet şi L. S. Vigotski relevă însemnătatea interiorizării acţiunilor şi a transformării
lor în procese psihice. Ed.Claparede consideră că jocul, rezultând din imitaţie este un substitut
de activitate eficientă şi îndeplineşte un rol compensator în sensul satisfacerii trebuinţelor,
intereselor copilului. La baza jocului sunt reacţiile circulare, ce se formează treptat, în joc,
îmbinând realul cu deviaţii imagimare. De fapt, scopul jocului constă in acţiunea de joc, el
"pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezente".
Diferitele clasificări ale jocului exprimă dezvoltarea lor stadială:
- jocuri în care se exersează funcţiile psihofiziologice;
- jocuri tehnice şi productive;
- jocuri în care se reproduc unele relaţii sociale;
- jocuri militare;
- jocuri ce realizează dramatizarea;
Vigotski relevă trecerea, în cadrul jocului, de la nemijlocit la mijlocit. Treptat, schemele
coordonative se detaşează din contextul acţiunii, devin anticipative, şi mai mult sau mai puţin
explicite. Astfel se naşte regula de joc. Ea este iniţial implicită, este principiu al schemei
senzoriomotorii, pentru ca apoi, pe măsura verbalizării şi a transferului generalizator să se afirme
ca principiu al reglajului conştient proiectiv.
La copil, angajarea în joc este dictată de o necesitate de viaţă. Copilul manifestă viu trebuinţa
de a acţiona izomorf adultului. Modelarea în joc a activităţii observate în ambianţă este o lege
obiectivă.
Pentru copil, jocul este un lucru firesc, este , după cum observă Blaga , "o înţelepciune" a vieţii
lui.Bibliografie:
1. Chivu, Mircea; Pătrăşcoiu, Constantin – ”Metodica predării activităţilor matematice la
grădiniță și a matematicii la clasele I-IV”, Editura Radical, 2000
2. Creaţeanu, Jean – „Copilul şi jocul”, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1979
3. Dăscălescu, Livia – ”Jocul didactic matematic, rolul său în activitatea formativă”, Revista
Învățământului Preșcolar, 1991;
4. Elkonin, D.B. – ”Psihologia jocului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
 JOCUL DIDACTIC IN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
3.1. Conceptul de joc didactic. Definire si caracterizare

Jocul didactic – „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea

dominanta de joc la cea de invatare”
o (Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F. – „Pedagogie
prescolara.Manual pentru scolile normale”, Edit. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1994)
Termenul „didactic” asociat jocului accentueaza componenta instructiva a
activitatii si evidentiaza ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati
de natura informativa si formativa specifice procesului de invatamant.
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a
elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre
sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca,
pe parcursul desfasurarii sale, copiii sa traiasca stari afective complexe care
declanseaza, stimuleaza, intensifica participarea la activitate, cresc eficienta
acesteia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalitatii celor
antrenati in joc.
Jocul didactic, incadrandu-se in categoria jocurilor cu reguli, este definit prin
obligativitatea respectarii regulilor care precizeaza caile ce trebuie urmate de copii
in desfasurarea actiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educationale
variate si complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului in cazul
jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vietii psihice
(procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trasaturi de personalitate, s.a.).
De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice
educatiei morale, estetice.
Prin jocul didactic se precizeaza, se consolideaza, se sintetizeaza, se
evolueaza si se imbogatesc cunostintele copiilor, acestea sunt valorificate in
contexte noi, inedite.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structura aparte.
Elementele componente ale acestuia sunt:
 scopul jocului
 continutul jocului
 sarcina didactica
 regulile jocului
 elementele de joc

Scopul jocului – reprezinta o finalitate generala spre care tinde jocul

respectiv si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa
activitatilor instructiv-educative.
 Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunostinte
teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacitatii de exprimare, de orientare in spatiu
si timp, de discriminare a formelor, marimilor, culorilor, de relationare cu cei din
jur, formarea unor trasaturi morale, etc.

Continutul jocului – include totalitatea cunostintelor, priceperilor si

deprinderilor cu care copiii opereaza in joc. Acestea au fost insusite in activitatile
anterioare. Continutul poate fi extrem de divers: cunostinte despre plante, animale,
anotimpuri, viata si activitatea oamenilor, cunostinte matematice, istorice,
geografice, continutul unor basme, povesti, s.a.

Continutul jocului trebuie sa fie bine dozat, in functie de particularitatile de

varsta ale co 151h75b piilor, sa fie accesibil si atractiv.

Sarcina didactica indica ce anume trebuie sa realizeze efectiv copiii pe parcursul

jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomanda ca sarcina didactica sa fie
formulata sub forma unui obiectiv operational, ajutandu-l pe copil sa constientizeze
ce anume operatii trebuie sa efectueze. De asemenea se recomanda ca sarcina
didactica sa nu solicite doar sau in primul rand, procese numerice, ci sa implice in
rezolvarea sa si gandirea (operatiile acesteia), imaginatia, creativitatea copiilor.

Sarcina didactica trebuie sa fie in concordanta cu nivelul de dezvoltare al

copilului, accesibila si, in acelasi timp, sa fie atractiva.

Regulile jocului concretizeaza sarcina didactica si realizeaza legatura dintre

aceasta si actiunea jocului. Precizeaza care sunt caile pe care trebuie sa le urmeze
copiii in desfasurarea actiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.

Sunt prestabilite si obligatorii pentru toti participantii la joc si reglementeaza

conduita si actiunile acestora in functie de structura particulara a jocului didactic.

Regulile jocului prezinta o mare varietate:

 indica actiunile de joc;
 precizeaza ordinea, succesiunea acestora;
 reglementeaza actiunile dintre copii;
 stimuleaza sau inhiba anumite manifestari comportamentale.

Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile
didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant si mai distractiv.

Regulile trebuie sa fie simple, usor de retinut prin formulare si posibil de

respectat de catre toti copiii, accesibile.

Elementele de joc – includ caile, mijloacele folosite pentru a da o coloratura

placuta, atractiva, distractiva activitatii desfasurate.
 Conceperea lor depinde in mare masura de ingeniozitatea cadrului didactic.
Literatura de specialitate ofera o serie de sugestii in acest sens: folosirea unor
elemente surpriza, de asteptare, intrecere individuala sau pe echipe, miscarea,
ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greselilor comise, s.a.

Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc
cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare, in caz contrar
existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esenta
jocului fiind, in acest caz, compromisa.

Reusita unui joc didactic depinde si de materialele didactice utilizate in joc.

Acestea trebuie sa fie adecvate continutului, variate si atractive, usor de manevrat
si sa provina din mediul apropiat, familiar copiilor (planse, jetoane, jucarii, figuri
geometrice, etc).

Atractivitatea si eficienta jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a

imbina o sarcina educativa acceptabila de catre copii, nici prea grea, nici prea
usoara, cu un joc simbolic sau cu reguli atragatoare. Elementele de joc artificiale,
nestimulative, ingreuneaza invatarea si plictisesc pe copii. Placerea cu care
participa copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.

3.2. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

Marea varietate a jocurilor didactice practicate in gradinita si scoala a impus

necesitatea clasificarii lor.Exista mai multe criterii de clasificare a jocurilor
didactice:

1. Dupa scopul educational urmarit:

a) jocuri de miscare (jocuri motrice) - care urmaresc dezvoltarea

calitatilor,priceperilor si deprinderilor motrice

b) jocuri ce vizeaza dezvoltarea psihica - acestea se pot clasifica in:

 jocuri senzoriale ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii.

Se pot organiza jocuri diferite pentru:

* dezvoltarea sensibilitatii auditive;

* dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;

* dezvoltarea sensibilitatii vizuale;

* dezvoltarea sensibilitatii gustativ - olfactive.

 jocuri intelectuale care, la randul lor, se pot diferentia in:

 * jocuri vizand precizarea, imbogatirea cunostintelor (jocuri
cognitive);

* jocuri de dezvoltare a capacitatii de comunicare orala sau scrisa;

* jocuri de exersare a pronuntiei corecte;

* jocuri de atentie si orientare spatiala;

* jocuri de dezvoltare a memoriei;

* jocuri de dezvoltare a gandirii;

* jocuri de dezvoltare a perspicacitatii;

* jocuri pentru dezvoltarea imaginatiei si creativitatii;

* jocuri pentru stimularea inhibitiei voluntare si a capacitatii de

autocontrol;

* jocuri de expresie afectiva.

2. Dupa sarcina didactica urmarita cu prioritate, jocurile didactice se impart

in:

• jocuri pentru fixarea si sistematizarea cunostintelor;

• jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor, priceperilor si

deprinderilor;

• jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte, care se folosesc numai in

cazuri deosebite.

3. Dupa continut, jocurile didactice se pot grupa in:

• jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;

• jocuri didactice pentru educarea limbajului - ce pot fi jocuri fonetice, lexical -

semantice, gramaticale;

• jocuri didactice cu continut matematic, jocuri logico - matematice;

• jocuri pentru insusirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor

deprinderi si obisnuinte de conduita morala, de circulatie rutiera.

4. Dupa prezenta sau absenta materialului didactic, deosebim:

• jocuri cu material didactic natural sau confectionat: jucarii, jocuri de masa,
imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri,
materiale din natura (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.

• jocuri fara material didactic.

5. Dupa locul pe care-l ocupa in activitate, jocurile didactice pot fi:

• jocuri organizate ca activitate de sine statatoare;

• jocuri integrate in activitate, ca momente ale acesteia sau in completarea ei.

3.3. JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

3.3.1. CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC MATEMATIC

Cercetarile facute de specialisti in domeniu confirma faptul ca introducerea

cunostintelor matematice in invatamantul prescolar este cu atat mai eficienta cu cat
se realizeaza devreme. Aceste cunostinte trebuie introduse treptat, pornindu-se de
la actiunea in plan extern cu obiectele, la formarea reprezentarilor si abia apoi la
utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii in aceasta maniera este accesibila
prescolarilor si raspunde intentiei de a-l determina pe copil sa „descopere”
matematica, trezindu-i interesul si atentia.

Cunoscand faptul ca jocul este activitatea fundamentala in gradinita, este

firesc ca acesta sa fie valorificat la maximum si in predarea matematicii. In scoala
insa, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o alta forma de activitate:
invatarea. Trecerea de la joc la invatare se realizeaza prin intermediul jocului
didactic. Acesta ocupa un loc bine determinat in planul de invatamant al
institutiilor prescolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfasurare a activitatilor de
matematica, dar si a celor de cunoastere a mediului si de educarea limbajului.

Pornind de la definitia data in capitolul anterior jocului didactic, se poate

spune ca jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care
educatoarea consolideaza, precizeaza, chiar verifica cunostintele copiilor,
imbogateste sfera de cunoastere matematice, pune in valoarea si antreneaza
capacitatile creatoare ale acestora.

Stiut fiind faptul ca imbinarea elementului instructiv cu cel distractiv in jocul

didactic duce la aparitia unor stari emotionale complexe care stimuleaza si
intensifica procesele de reflectare directa si nemijlocita a realitatii, valoarea
practica a jocului didactic matematic consta in faptul ca, in procesul desfasurarii
lui, copilul are posibilitatea aplicarii cunostintelor insusite, exersarii priceperilor si
deprinderilor formate.
 Pornind de la elementele constitutive ale jocului didactic, si jocul didactic
matematic cuprinde urmatoarele componente:
 Scopul jocului – se formuleaza in concordanta cu prevederile programei
activitatilor matematice. Scopul trebuie sa se refere la probleme de ordin
cognitiv, dar si formativ.
Exemplu:
 Intr-un joc in care se urmareste predarea sau fixarea cunostintelor despre o
culoare (sau mai multe), se realizeaza un exercitiu cu caracter
formativ analiza, comparatie.
 Intr-un joc in care se introduce o noua forma geometrica (  ), scopul este unul
cognitiv, dar se are in vedere si aspectul formativ exercitii de selectie,
abstractizare, generalizare.
Corect este ca intr-un joc didactic matematic sa se aduca in prim plan unul din
cele doua aspecte, constientizarea lui de catre educatoare dandu-i acesteia
posibilitatea sa-l urmareasca si sa-l atinga in desfasurarea jocului.
 Continutul matematic al jocului este subordonat particularitatilor de varsta si
sarcinii didactice. Continutul matematic se poate referi la: multimi, operatii cu
multimi, elemente de logica, relatii de ordine, relatii de echipotenta, numere
naturale, elemente de geometrie, unitati de masura etc.
 Sarcina didactica reprezinta esenta activitatii, transpune la nivelul copilului,
scopul urmarit intr-o activitate matematica. Trebuie sa antreneze intens
operatiile gandirii: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea.
Jocul matematic rezolva cu succes o singura sarcina didactica.

Exemplu:
 Jocul didactic „Gaseste locul potrivit” are ca scop:”Formarea deprinderilor de a
efectua operatii cu multimi” iar sarcina didactica este urmatoarea: „sa formeze
multimi dupa unul sau doua criterii”.
 Regulile jocului arata copiilor cum sa rezolve sarcina didactica fiind
conditionate de continut si de sarcina didactica.
 Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva
pentru copii.

3.3.2. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE MATEMATICE

Jocurile didactice matematice, in marea lor diversitate, se pot clasifica dupa

urmatoarele criterii:

a. in functie de scopul si sarcina didactica

b. in functie de aportul lor formativ

A. In functie de scopul si sarcina didactica, pot fi impartite in:

a) Dupa momentul in care se folosesc in cadrul lectiei:

* jocuri didactice matematice ca lectii de sine statatoare;

* jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activitatii;

* jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activitatii sau la final.

b) Dupa continutul capitolelor de insusit:

* Jocuri matematice pentru aprofundarea cunostintelor specifice unui capitol;

* Jocuri matematice specifice unei varste sau grupe.

c) Dupa materialul didactic:

* Jocuri didactice cu material didactic standard (confectionat)

natural (din natura)

* Jocuri fara material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cantece,

povestiri)

B. In functie de aportul lor formativ (pot fi clasificate tinand cont de acea

operatie a gandirii careia sarcina jocului i se adreseaza in mai mare masura)

a) Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de analiza

Exemplu:

 „Jocul negatiei” prin care se urmareste sa se nasca la elevi ideea negatiei

logice si acest lucru se poate realiza numai printr-o analiza amanuntita a tuturor
atributelor pe care nu le are o piesa oarecare din trusa de figuri logice.

 „Completeaza sirul” in care copiii trebuie sa deduca regula dupa care se

obtine un sir, analizand anterior termenii sirului.

b) Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de sinteza

Exemplu:

 Jocurile matematice cu numere naturale

 Jocuri didactice in care se efectueaza operatii cu numere

Exercitiile de sinteza se introduc dupa efectuarea celor de analiza.

c) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii

Exemplu:

 Compararea cantitativa a doua multimi

 Recunoasterea egalitatii/inegalitatii a doua numere

 Compararea numerelor si ordonarea intr-un sir crescator/descrescator

d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua abstractizari si

generalizari

Exemplu:

 „Cine stie,raspunde” cu sarcina de a compune numere, de a compune

exercitii de adunare si scadere cu rezultat dat.

e) Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacitatii care cuprind sarcini cu un

grad ridicat de dificultate si care presupun un bagaj de cunostinte temeinice si o
gandire logica.

Exemplu:

 „Cine are acelasi numar?” – corespondenta intre numarul de obiecte si

cifra, formarea sirului numeric 1-10, utilizand si cifrele corespunzatoare.

(Lupu C., Savulescu D. – „Metodica predarii matematicii. Manual pentru clasa a

XI-a. Licee Pedagogice”, Editura Paralela45, Bucuresti 2000)

O alta clasificare este realizata de autorii Antohe V., Gherghinoiu C.,

Obeada M. in lucrarea: „Metodica predarii matematicii. Jocul didactic
matematic. Suport de curs”, Braila 2002.

Autorii clasifica jocul didactic matematic impartindu-l in trei categorii:

1. Jocuri didactice de formare de multimi care implica exercitii de: grupare,

separare, exemplificare care vor duce la dobandirea abilitatilor de identificare,
scriere, selectare si formare de multimi.

2. Jocuri didactice de numeratie care contribuie la consolidarea, verificarea

deprinderilor de asezare in perechi, comparare, numarare constienta, de exersare a
cardinalului si ordinalului, de familiarizare cu operatiile matematice de formare a
rationamentelor de tip ipotetico-deductiv.

3. Jocuri logico-matematice care urmaresc familiarizarea copiilor cu

operatiile cu multimi.
 3.3.3. CONSIDERATII METODICE PRIVIND ORGANIZAREA SI
DESFASURAREA JOCURILOR DIDACTICE MATEMATICE IN
GRADINITA

Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic si la

specificul sau, ca urmare a imbinarii originale a elementelor componente intr-un
tot unitar, ma voi referi in cele ce urmeaza, la cateva aspecte metodice de
desfasurare a acesteia la diferite grupe.

La grupa de 3-4 ani, introducerea in joc se face sub forma de surpriza:

sosirea unui personaj surpriza, prezentarea materialului, bataia in usa, vorbirea
soptita, aducerea saculetului fermecat. Prin acestea se urmareste atat realizarea
unei atmosfere placute de joc, trezirea interesului si a curiozitatii pentru ceea ce va
urma.

Se trece apoi la desfasurarea jocului, demonstrarea si explicarea acestuia

facandu-se din mers, constituind prima etapa propriu zisa a jocului.

La grupa mica, educatoarea sau un anumit personaj este intotdeauna

conducatorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenarii tuturor
copiilor in respectarea regulilor jocului pe linia corectarii raspunsurilor, a
sanctionarii greselilor, a aprecierilor raspunsurilor corecte, a complicarii jocului.
denumiri de culori, forme, pozitii spatiale), educatoarea este cea care denumeste
prima, apoi repeta, accentuand in mod intentionat asupra diferitelor parti de cuvant
pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, in
mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capata
continut si sens, sunt retinute cu usurinta,

Pe parcursul jocului se are in vedere antrenarea tuturor copiilor in raspunsuri

individuale la toate aspectele propuse a fi exersate in cadrul jocului respectiv.
Totodata se accepta si raspunsuri incorecte, cu obligatia de a fi corectate.
Raspunsurilor verbale li se asociaza multa miscare (de brate, picioare, palme) si
mimica.

Toate acestea atrag copiii, ajutandu-i sa rezolve cu bine sarcinile propuse.

Atunci cand prin jocul didactic se transmit cuvinte noi ( sunt reproduse
corect.

Repetitiile, ca si corectarea greselilor din exprimarea copiilor, trebuie facute

cu mult tact pentru a nu supara copiii si a nu le diminua din dorinta de participare
activa la joc. Efortul copiilor chiar si atunci cand nu este incununat de succes
deplin, trebuie apreciat, rasplatit pentru a-i incuraja si a-i determina sa persevereze
in continuare. In acest mod nu se creeaza conditii pentru aparitia unor atitudini
negative la copii.
 Incheierea jocului se face in stransa legatura cu continutul acestuia si cu
materialul folosit, pentru a obtine adeziunea copiilor si asupra acestui moment al
activitatii.

Formele pe care le pot imbraca incheierea jocului pot fi: aranjarea

materialului la locul lui in sala de grupa, imitarea prin anumite miscari a unor
actiuni efectuate de personajele prezentate in joc, prin onomatopee, aprecieri
asupra rezultatelor obtinute. Cu acestea se urmareste pastrarea atmosferei de voie
buna si satisfactie a tuturor copiilor.

La grupa de 4-5 ani se mentin caracteristicile mentionate mai sus, in special

la inceputul anului scolar (ca etapa de tranzitie, pentru copiii care continua
gradinita sau de adaptare pentru cei care vin din familie la gradinita la 4 ani).

Treptat in organizarea si desfasurarea jocului didactic apar aspecte noi:

introducerea in joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a
unor versuri prin care se anunta copiilor tema si astfel li se capteaza atentia si
interesul pentru joc.

Ca moment aparte se realizeaza intuirea materialului didactic de copii, cu

sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor fata de
secretele pe care le contine si se asigura intelegerea modului in care el va fi folosit
la activitate.
Explicatia si demonstratia jocului se realizeaza de catre educatoare cu ajutorul
unui copil sau a mai multor copii.
Acest moment priveste intreaga desfasurare a jocului sau a cate unei parti a
acestuia (daca jocul arc 2 - 3 variante in desfasurarea sa). Explicatia trebuie sa fie
facuta cu cuvinte putine, precise, clare, in concordanta deplina cu demonstratia.
Numai in aceste conditii, ce dureaza putin si nu sectioneaza cursul firesc al jocului,
este inteleasa de copii.
In unele jocuri educatoarea transfera rolul ei de conducator anumitor copii,
care nu au deficiente prea mari in vorbire, se exprima clar, formuleaza propozitii
simple si corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Saculetul
fermecat, Este ziua papusii, Magazinul de jucarii).
Se mentin, la aceasta grupa, cerintele referitoare la manifestarea factorului
pedagogic de catre educatoare (in special in cazul copiilor timizi, cu persistente
defectiuni de pronuntie si pronuntare corecta) si la practicarea melodicii jocurilor
prin care se continua invatarea de noi cuvinte, formularea de propozitii dezvoltate,
inlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzator.
In desfasurarea jocului poate fi inclusa, spre sfarsitul anului, ca stimulent al
rapiditatii formularii raspunsurilor, al calitatii vorbirii, intrecerea intre copii.
Incheierea activitatii se mai poate realiza si sub forma de cantec, ghicitoare,
poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.
La grupa copiilor de 5 - 6/7 ani, desi se mentin unele aspecte mai
sus prezentate, care tin de esenta jocului, apar totusi caracteristici noi, dat
 fiind faptul ca sarcinile privind dezvoltarea copiilor vizeaza calitatea,
cantitatea vocabularului, structura gramaticala, expresivitatea.
Introducerea in activitate poate fi realizata sub toate formele prezentate la
cele doua grupe (mai ales la inceputul anului scolar), la care se mai adauga si alte
procedee, cum ar fi convorbirea (prin care se face oreactualizare a acelor
cunostinte care au implicatii directe in jocul respectiv) sau prezentarea directa a
materialului si anuntarea jocului. Aceste procedeu prin caracterul lor mai serios,
impun in fata copiilor mai multa raspundere fata de modul de rezolvare a sarcinilor
date prin joc.
Intuirea materialului se tace in totalitate de catre copii. Atunci cand este
cazul, materialul distractiv, ca si la celelalte doua grupe, se ia de catre fiecare copil
prin autoservire, la inceputul activitatii sau in momentul in care jocul necesita
aceasta.
Orientarea copiilor in joc se face integral (adica se explica si se
demonstreaza, atunci cand jocul este nou, in intregime ori se prezinta in variante
complicate) sau partial (numai prin explicatii, numai prin material - in cazul
jocurilor cunoscute), de la inceputul jocului sau se completeaza pe parcurs. In
aceasta orientare prealabila, accentul continua sa cada pe sarcina didactica,
elemente de joc, reguli. Totodata se mentin aceleasi rigori cu privire la durata si la
calitatea acestui moment introductiv al jocului. In desfasurarea jocului se
alterneaza momentele care apartin conducatorului jocului - educatoarea (in prima
etapa) si copil (cand se repeta).
La grupa mare, o deosebita atentie se acorda calitatii jocului, care se
constituie ca o rezultanta a mai multor factori: activizarea corecta, prompta a
copiilor, exprimarea lor corecta din punct de vedere gramatical, rapiditatea
inchegarii raspunsurilor, intonatia adecvata, modelarea intensitatii vocii etc.
Pe parcursul jocului se accentueaza asupra caracterului de intrecere (cine
rezolva repede si bine), tinand seama de toate regulile jocului. Intrecerea se poate
declara frontal intre toti copiii, ori in doua sau mai multe echipe. Punctajul se
realizeaza fie prin aportul fiecarui membru al echipei, fie prin aportul
reprezentantului echipei.
Se recomanda consemnarea rezultatelor obtinute, in grafice, pentru a fi mai
evident clasamentul final, care vizeaza calitatea muncii depuse. De asemenea,
creste foarte mult rolul opiniei colectivului in alegerea reprezentantilor, in
aprecierea raspunsurilor, precum si supravegherea respectarii regulii sau in
solutionarea conflictelor.
In special la aceasta grupa, in cadrul careia se intensifica pregatirea copiilor
pentru scoala, se impune exersarea vorbirii fiecarui copil in parte, in aceleasi
cerinte de tact pedagogic si conditii de stimulare si incurajare a copiilor pe planul
gandirii si exprimarii cu voce tare.
In incheierea jocului didactic se analizeaza aportul fiecarui copil, se declara
castigatorii si se impart recompensele (care trebuie sa vizeze diverse aspecte, in
raport cu progresul inregistrat de fiecare copil in parte).
Aceasta se realizeaza prin jocurile didactice care exercita o influenta
multilaterala asupra dezvoltarii psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor
intelectuala, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei creatoare, a gandirii
si limbajului, deprinzandu-i cu o munca intelectuala independenta, necesara la
scoala.

3.3.4.CONSIDERATII METODICE PRIVIND ORGANIZAREA SI

DESFASURAREA JOCURILOR DIDACTICE MATEMATICE IN
INVATAMANTUL PRIMAR

Reusita jocului didactic matematic este conditionata de proiectarea,

organizarea si desfasurarea lui metodica, de modul in care cadrul didactic stie sa
asigure o concordanta deplina intre toate elementele ce-l definesc.

Pentru aceasta, cadrul didactic va avea in vedere urmatoarele cerinte de

baza:
 pregatirea jocului didactic;
 organizarea judicioasa a cestuia;
 respectarea momentelor jocului didactic;
 ritmul si strategia conducerii lui;
 stimularea elevilor in vederea participarii active la joc;
 asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor
variante etc.).

Pregatirea jocului didactic presupune studierea atenta a continutului

acestuia, a structurii sale, pregatirea materialului si elaborarea planului jocului
didactic.

Organizarea jocului didactic matematic necesita o serie de masuri.

Astfel, trebuie sa se asigure o impartire corespunzatoare a elevilor clasei in functie
de actiunea jocului si uneori, chiar o reorganizare a mobilierului salii de clasa
pentru buna desfasurare a jocului, pentru reusita lui in sensul rezolvarii pozitive a
sarcinii didactice.

O alta problema organizatorica este aceea a distribuirii

materialului necesar desfasurarii jocului. In general, materialul se distribuie la
inceputul activitatii de joc, si aceasta pentru urmatorul motiv: elevii cunoscand in
prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, vor intelege mult mai
usor explicatia cadrului didactic referitoare la desfasurarea jocului. Acest procedeu
nu trebuie aplicat in mod mecanic. Exista jocuri didactice matematice in care
materialul poate fi impartit elevilor dupa explicarea jocului.

Organizarea judicioasa a jocului didactic are o influenta favorabila asupra

ritmului de desfasurare a acestuia, asupra realizarii cu succes a scopului propus.

Desfasurarea jocului cuprinde, de regula, urmatoarele momente:

 introducerea in joc (discutii pregatitoare);
 anuntarea titlului jocului si a scopului acestuia;
 prezentarea materialului;
 explicarea si demonstrarea regulilor jocului;
 fixarea regulilor;
 executarea jocului de catre elevi;
 complicarea jocului; introducerea unor noi variante;
 incheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale).

Introducerea in joc , ca etapa, imbraca forme variate in functie de tema

jocului. Uneori, atunci cand este necesar sa familiarizam elevii cu continutul
jocului, activitatea poate sa inceapa printr-o scurta discutie cu efect motivator.
Alteori, introducerea in joc se poate face printr-o scurta expunere care sa
starneasca interesul si atentie elevilor. In alte jocuri, introducerea se poate face prin
prezentarea materialului, mai ales atunci cand de logica materialului este legata
intreaga actiune a elevilor. Introducerea in jocul matematic nu este un moment
totdeauna obligatoriu. Propunatorul poate incepe jocul anuntand direct titlul
acestuia.

Anuntarea jocului trebuie facuta sintetic, in termeni, precisi, fara cuvinte

de prisos, spre nu a lungi inutil inceputul acestei activitati.

Explicarea jocului este un momente hotarator pentru succesul jocului

didactic matematic este demonstrarea acestuia. Cadrului didactic ii revin
urmatoarele sarcini:
 sa-i faca pe elevi sa inteleaga sarcinile ce le revin;
 sa precizeze regulile jocului, asigurand insusirea lor rapida si corecta de
catre elevi;
 sa prezinte continutul jocului si principalele lui etape, in functie de regulile
jocului;
 sa dea indicatii cu privire la modul de folosire a materialului didactic;
 sa scoata in evidenta sarcinile conducatorului de joc si cerintele pentru a
deveni castigatori.

Fixarea regulilor. Uneori, in timpul explicatiei sau dupa explicatie, se

obisnuieste sa se fixeze regulile transmise. Acest lucru se recomanda, de regula,
atunci cand jocul are o actiune mai complicata, impunandu-se, astfel, o subliniere
speciala a acestor reguli.

Executarea jocului . Jocul incepe la semnalul conducatorului jocului. La

inceput acesta intervine mai des in joc, reamintind regulile, dand unele indicatii
organizatorice. Pe masura ce se inainteaza in joc sau elevii capata experienta
jocurilor matematice, propunatorul acorda independenta elevilor, ii lasa sa
actioneze liber.

Se desprind, in general, doua moduri de a conduce jocul elevilor:

 conducerea directa (invatatorul avand rolul de conducator al jocului);
 conducerea indirecta (conducatorul ia parte activa la joc, fara sa interpreteze
rolul de conducator).

Pe parcursul desfasurarii unui joc didactic matematic, cadrul didactic

poate trece de la conducerea directa la cea indirecta sau le poate alterna.

3.3.5. LOCUL, ROLUL SI IMPORTANTA JOCULUI DIDACTIC

MATEMATIC

Jocurile didactice organizate in lumina cerintelor psihologiei invatarii

reprezinta un mijloc activ si eficace de instruire a prescolarilor. Acest tip de
activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, in fond, o activitate apta sa
raspunda unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.

Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta
spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea,
flexibilitatea gandirii.

Asimilarea cunostintelor matematice de la cea mai frageda varsta are o

importanta deosebita, stimuland dezvoltarea intelectuala generala a copilului si
influentand pozitiv dinamica vietii sale spirituale.

Prin jocul didactic se faciliteaza asimilarea cunostintelor matematice,

formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizand imbinarea armonioasa
intre invatare si joc.

Folosirea jocului didactic in predarea matematicii are numeroase avantaje

pedagogice, cum ar fi:
 constituie o tehnica atractiva de explicare a unor notiuni abstracte, dificil de
predat pe alte cai;
 angajeaza la lectie si copiii timizi si pe cei slabi si dezvolta spiritul de
cooperare, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune a grupei de elevi;
 constituie o admirabila modalitate de a-i determina pe copii sa participe
activ la lectie;
 permite urmarirea progresului inregistrat de copil, permite observatii
prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuala si afectiva;
 observarea modului de manifestare a copilului in cadrul activitatilor de joc
didactic matematic permite aprecierea individualizata a momentului (varstei) optim
de intrare in clasa I, grupa pregatitoare fiind recunoscuta ca avand drept obiective
pe cele care vizeaza antrenarea raportului pentru inceperea scolaritatii.

Jocul didactic matematic are un rol deosebit in amplificarea actiunii formative a

gradinitei, in primul rand prin faptul ca poate fi inclus in structura activitatii
comune, realizand astfel o continuitate intre activitatea de invatare si cea de joc.
 Jocul didactic matematic are o eficienta formativa crescuta in situatia
consolidarii si verificarii cunostintelor, in etapa predarii procesului de invatare a
unui joc nou constituind o sarcina complexa pentru copii.

Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, aratand in ce

masura copiii si-au insusit cunostintele necesare, gradul de formare a
reprezentarilor matematice, a priceperilor si deprinderilor de a realiza sarcinile in
succesiunea data de educatoare, de a se integra in ritmul cerut, de a da raspunsuri
corecte si prompte.

Jocul didactic matematic exercita o influenta deosebita asupra dezvoltarii

intelectuale a copiilor, asupra formarii priceperilor (de grupare, comparare,
ordonare a multimilor), ajuta la educarea spiritului de observatie, la exersarea
operatiilor gandirii (analiza, sinteza, comparatia, clasificarea), la dezvoltarea
limbajului in general, a celui matematic in special, a imaginatiei si atentiei
voluntare.

Numeroase jocuri organizeaza procesul perceperii analitico-sintetice a

insusirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor si gasirea
asemanarilor dintre obiecte). Prin joc didactic matematic se dezvolta perceptia
spatiului („Unde au asezat jucaria”).

De asemenea, jocul didactic matematic contribuie la realizarea sarcinilor

educatiei morale: dezvoltarea stapanirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de
independenta, a disciplinei constiente, a perseverentei, a unor calitati de vointa si
caracter, aspecte atat de necesare in activitatea de invatare a viitorului scolar.

Restabilind un echilibru in activitatea copiilor, jocul didactic matematic

fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, constituind o prezenta
indispensabila in ritmul accentuat al activitatilor din gradinita.

În ultimele decenii, gama de metode şi de procedee folosite în activităţile de

învăţământ a fost orientată spre o perspectivă creativă şi modernă. Pentru a
ţine pasul cu toate modificările care au loc în diferite domenii de activitate,
sistemul educaţional încearcă să găsească soluţiile optime pentru a-i pregăti
pe viitorii angajaţi. În urma pregătirii dobândite, aceştia vor încerca să se
integreze şi să facă faţă cerinţelor posturilor pe care le vor ocupa.
În didactica limbilor străine, o atenţie deosebită începe să fie acordată
părţii de comunicare, noţiune multă vreme neglijată în favoarea celebrelor
„traduceri” care se presupune că ne ajută să învăţăm o limbă străină. Deşi
fac parte din generaţia care a învăţat o limbă străină prin intermediul
numeroaselor traduceri de texte realizate în timpul perioadei de şcolarizare,
iar statutul din prezent a „suferit” unele modificări (elevul a ajuns profesor),
am ales să nu repet tiparul aplicat în predarea tradiţională a unei limbi
străine.
 Traducerea de text este un procedeu care nu trebuie respins având în
vedere că reprezintă una dintre modalităţile de însuşire, de fixare şi de
verificare a multor noţiuni de lexic şi de gramatică. Procedeul se dovedeşte
însă a fi ineficient când trebuie dezvoltată capacitatea de exprimare orală.
Există o neconcordanţă între nivelul de pregătire al elevilor, unde se insistă
mai mult pe exprimarea scrisă şi nivelul cerut de societatea aflată în
continuă evoluţie, unde exprimarea orală are întâietate. Nu este nevoie să
mai amintim importanţa pe care o are în prezent cunoaşterea unei limbi
străine. Tema este extrem de vastă, iar numeroasele argumente care pot fi
aduse în favoarea ei ar face cu siguranţă obiectul unui alt articol.
Revenind la capacitatea de exprimare orală într-o limbă străină şi la
metodele folosite în formarea şi dezvoltarea acesteia, nu trebuie uitate nici
resursele bogate de care poate dispune în prezent fiecare cadru didactic.
Internetul, de exemplu, este o inepuizabilă sursă de materiale didactice
(reportaje, jocuri, filme, documentare etc.) care pot constitui punctul de
plecare sau subiectul unei dezbateri pe o temă dată.
Se poate afirma cu certitudine că Internetul a ajuns o „unealtă”
indispensabilă pentru fiecare, indiferent de vârstă şi de preferinţe. Internetul
reprezintă un mijloc agreabil de informare şi, de ce nu, de învăţare.
Bineînţeles, tehnologia modernă nu trebuie să înlocuiască profesorii şi
clasele, ci trebuie văzută ca un mijloc de completare a unor cunoştinţe.
Există site-uri centrate pe oferirea de resurse ce pot fi folosite în învăţarea
unei limbi străine, resurse prin care activitatea de predare-învăţare devine
interactivă. Ca un exemplu concret, putem aminti jocurile care au drept scop
fixarea unor cunoştinţe de gramatică şi de vocabular sau care presupun
susţinerea unei conversaţii pornind de la o anumită temă. Sunt jocuri care
fac activitatea de învăţământ mai plăcută şi mai interactivă şi care ne duc cu
gândul la metodele adoptate în predarea la clasele primare.
Nu trebuie să uităm că în clasele primare este vorba, între altele, de
respectarea unor principii ca cel al intuiţiei, al accesibilităţii, al învăţării
active etc. Însă, putem face o analogie între metodele de predare folosite în
clasele primare şi cele utilizate în predarea unei limbi străine indiferent de
vârsta celui care învaţă. Copil sau adult, în învăţarea unei limbi străine,
fiecare dintre aceştia se află la început de drum, iar complexitatea metodelor
folosite în activitatea de predare nu se stabileşte în funcţie de vârstă.
Jocul este un instrument pedagogic foarte util, indiferent de vârsta
celui care îl practică. Chiar dacă multă vreme jocul a fost reţinut doar pentru
aspectul său ludic şi s-a considerat că poate fi utilizat doar de către copii,
există unele aspecte care ne demonstrează contrariul. Anumite jocuri sunt
folosite de către adulţi pentru a obţine un nivel avansat de cunoaştere a unei
limbi străine. Este vorba despre jocurile care solicită capacitatea de
exprimare orală, în care trebuie folosite un anumit vocabular, expresii şi
structuri gramaticale şi în care trebuie să te exprimi respectând regulile
impuse. Sunt jocuri care pot fi utilizate numai dacă elevul dispune de un
anumit nivel de cunoştinţe care să îl ajute să înţeleagă şi să se facă înţeles.
Nu mai este nevoie să insistăm asupra ideii că în anumite jocuri (ca
exemplu, jocurile de rol) nu ne interesează aspectul ludic, ci capacitatea
elevului de a respecta cerinţele sau mai bine zis regulile impuse. Elevul
trebuie să fie capabil să se transpună într-o situaţie anume respectând
regulile jocului. Pe lângă aspectul ludic sau beneficiul de a fixa şi evalua
nişte cunoştinţe şi deprinderi, jocul este util prin însăşi posibilitatea pe care
i-o oferă individului de a se forma şi de a se comporta în situaţii diverse.
Utilizarea jocului în orele de limbă străină se înscrie în cadrul mai larg
al utilizării pedagogice a jocului şi este marcată de anumite determinări
sociale, istorice şi culturale. Se poate constata o idealizare crescută a jocului,
în special a jocului ridicat la rangul de principiu de bază al educaţiei. Or,
situaţia nu a fost întotdeauna ca în prezent.
Tradiţia aristotelică, ce a dăinuit din Antichitate până în secolul al
XVIII-lea, nu a definit jocul prin ceea ce putea fi, ci mai degrabă prin ceea ce
nu era. Jocul, cu noţiunile sale de divertisment gratuit folositor doar copiilor
era în opoziţie cu utilitatea şi efortul depus în activităţile „serioase” ale
adulţilor.
Abia în perioada Renaşterii asistăm la o apariţie a interesului faţă de
joc şi la perceperea activităţilor ludice ca activităţi educative. Jocul este
instrumentul folosit în educarea prinţilor, dar şi în educarea celor din
colegiile religioase. Apar astfel primele dialoguri în latină, acestea fiind
primele încercări „timide” de jocuri de rol la orele de limbă străină.
Adevărata ruptură de concepţia aristotelică apare însă mult mai
târziu, în perioada romantică, unde copilul devine purtător al valorilor
pozitive legate de origine şi de natură. Acţiunile copilului sunt văzute ca
expresii ale adevărului şi trebuie protejate de influenţele negative ale
societăţii. Jocul, eminamente infantil, devine în sfârşit o activitate serioasă,
în măsura în care poate favoriza o dezvoltare „naturală”.
Jocul implică gândirea şi limbajul. În funcţie de natura jocului, se
alege un anumit tip de limbaj, intervin diverse procese de analiză, de
sinteză, de abstractizare sau de concretizare.
Pentru o mai bună înţelegere a conceptului care face obiectul acestui
articol, este necesar să amintim cele trei niveluri de referinţă semantică ale
jocului şi anume materialul, structura şi atitudinea.
Raportându-ne la material, putem afirma că orele de limbă străină
sunt privilegiate, căci totul poate servi drept suport: texte, imagini,
documente audio şi video, cărţi, obiecte cotidiene, obiecte insolite, cuvinte,
concepte etc. Această varietate de resurse are multe avantaje, dar nu orice
material oferă de la sine şi o pistă clară asupra căii ce trebuie urmată. În
faţa unei asemenea multitudini de resurse, profesorul trebuie să le găsească
întrebuinţările ludice pertinente şi să gestioneze contextul în care sunt
aplicate.
Materialul ludic ales pentru orele de limbă străină trebuie să fie variat,
pertinent, atrăgător şi de preferinţă polivalent. Plăcerea estetică a unui
suport, însoţită de plăcerea de a-l manipula, îi conferă activităţii o amprentă
afectivă. Elevul îşi va aminti mult mai bine o regulă de gramatică, o
structură de limbă, un cuvânt, o secvenţă interactivă, dacă dispune de
amintirea unui obiect sau a unei activităţi concrete la care a participat.
În ce priveşte structurile ludice la care profesorii recurg, şi aici este
nevoie de o oarecare diversitate. Cu cât gama va fi mai largă, cu atât
profesorul va fi mai în măsură să răspundă unor nevoi pedagogice diverse.
Pentru a atinge toate nivelurile de cunoaştere a unei limbi străine,
formatorul are nevoie de jocuri cu structuri ludice concrete sau abstracte,
generale sau specifice. În fapt, structura însumează cerinţa, regulile şi modul
de desfăşurare a jocului. Există structuri constitutive care fac referire la un
sistem de reguli specifice unui joc anume, fapt ce îi conferă acestuia un
caracter unic, distinctiv. Modul de desfăşurarea este de asemenea, specific.
Astfel de structuri permit reţinerea unor fraze tip, a unui vocabular pe care
numai jocul respectiv îl implică (jocul de şah, de exemplu).
Există jocuri care au o structură evolutivă. Aceasta îi permite
formatorului să observe capacitatea elevului de a lua decizii, de a adopta
anumite strategii, de a impune o serie de reguli şi, cel mai important, ce fel
de limbaj utilizează. Un astfel de joc îi oferă elevului posibilitatea să dirijeze
activitatea, să interpreteze un rol anume, rolul profesorului fiind acela de
informator la început şi de observator în timpul jocului.
Alegând cu grijă materialul şi structura, profesorul va construi un
cadru favorabil apariţiei atitudinii ludice, adică a implicării în activitate şi a
spiritului critic.
Participarea activă la o activitate de acest tip îi permite elevului să
petreacă în mod agreabil ora de limbă străină şi să îşi însuşească mult mai
uşor o serie de cunoştinţe sau să aplice altele dobândite anterior.
După cum s-a putut observa, articolul nu a fost abordat dintr-o
perspectivă practică. Există numeroase antologii consacrate utilizării jocului
didactic în clasele de limbă străină şi mă refer aici la multitudinea de
exemple destinate publicului larg. Articolul oferă mai mult o perspectivă
teoretică, noţiune mai puţin abordată, din considerente evidente.
Ca o concluzie mai puţin previzibilă, adică o încheiere în care jocul în
sine şi cel care îl practică nu mai au întâietate, consider că este necesar să
amintesc câteva dintre avantajele pe care le poate avea formatorul atunci
când foloseşte un astfel de instrument în activităţile de învăţământ. Având
libertatea de a propune sau chiar de a crea noi jocuri, profesorul are
sentimentul de satisfacţie că şi-a atins scopul recurgând la o abordare
pedagogică personalizată. Folosirea acestei „unelte” trebuie percepută de
către profesor ca o ocazie de a-şi evalua competenţele, de a transmite
cunoştinţe, de a se autoperfecţiona şi de a-şi actualiza metodele şi
procedeele folosite.