JOCUL ÎN EDUCAȚIA PREȘCOLARULUI

Cuvantul "joc", mostenit din latinescul "iocus"( gluma, sotie, distractie), a

preluat in limba romana si sensul substantivului latin "ludus" care desemna, deja
in antichitate, o gama vasta de manifestari populare, incepand cu scenele de
amuzament din viata cotidiana si terminand cu manifestari cu caracter sportiv,
militar sau religios, ale unui oras, tinut sau imperiu.

Jocul are o putere imensa in viata copiilor. Exista o stransa

interdependenta intre evenimentele de la inceputurile invataturii copilului si
succesele si insuccesele din viitoarea activitate educationala.

Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si de operatiuni care urmaresc

obiective de pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a corpului. Elementul
de joc imprima acestuia un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o
stare de buna dispozitie functionala, de veselie si de bucurie, de destindere ,
ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii.

Copiii prin nastere au tendinta de a invata si a descoperi, de a sti si de a

cerceta. In joc exista libertatea spiritului care permite copilului sa caute si sa
descopere noi idei. Exista o tendinta de implicare personala, de control si
dirijare. Jocul este un mod natural care determina copilul sa lucreze in grup.

Copiii, majoritatea timpului liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se.

Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima propriile capacitati.
Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact
cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in
timp si spatiu. Putem spune ca jocul este"munca copilului".

O perioada mai lunga de joc pregateste copilul pentru intrarea cu succes

intr-o lume din ce in ce mai complexa de cuvinte si simboluri. Ca educatori ai
copiilor mici, ar trebui sa imbogatim cunostintele copilului cu materiale pe care
el le poate folosi jucandu-se. Ar trebui sa folosim toate ocaziile pentru a dirija
atentia copilului spre obiectele si evenimentele naturale petrecute in mediul sau,
care pot stimula si satisface curriozitatea sa, timp in care se dezvolta increderea
si entuziasmul. In copilarie invatatura este naturala si spontana. Copilul invata
pentru ca-i place o activitate de cunoastere. Curiozitatea si gandirea care-l
stimuleaza in joc sunt parte integranta din placerea sa de a invata. Copilul invata
prin cunoasterea lumii proprii. Prin joc copilul se aventureaza in necunoscut.
Incercand sa vada cat de inalt poate sa construiasca un turn din cuburi, cate
obiecte poate sa puna in scara inainte ca aceasta sa se dezechilibreze sau ce
poate modela din plastilina, el testeaza si materialul de joc, dar si pe sine.

Devenindu-i mai constient si mai familiar mediul sau inconjurator, el

incepe sa cunoasca lumea prin noi modalitati. Isi foloseste imaginatia pentru a
umple golurile dintr-un obiect, folosind obiecte simple, natural (pietre, bete, apa
) invatand astfel sa faca diferente bazate pe experientele sale. Face comparatii,
observa noi proprietati si invata sa le explice siesi si altora. Analizeaza noile
sale experiente si se bucura, impartasind si altora si discutand rezultatele sale.

In copilarie, copilul se familiarizeaza prin joc cu notiunile de greutate,

masurare, sunete, obiecte vii. Din experienta capatata prin joc, copilul
dobandeste o gandire mai profunda, idei si concepte abstracte de care va avea
nevoie mai tarziu in matematica, istorie si alte obiecte de invatamant pe care le
va studia.

Copilul incepe cunoasterea cu mainile, jocul sau cu obiectele observand

diferente intre obiecte( marime, grosime, forma, culoare) implicandu-l in
procese de clasificare, generalizare, de formare a notiunilor si de rezolvare de
probleme.

Avand grija de plantele dintr-o gradina, copilul invata notiuni importante

referitoare la plante, animale. Jocurile de constructii, in care copilul lucreaza
pentru realizarea unui produs final, devin din ce in ce mai elaborate pe masura
ce copilul inainteaza in varsta.

Prin joc copilul este un initiator in propria sa lume. Jocul determina

cresterea increderii in sine a copilului, cat si dorinta de autodepasire lasandu-i
libertatea de a-si folosi fantezia si imaginatia pentru propria sa placere si a
altora. Jocul il ajuta sa-si dezvolte acuitatea observativ-motrica sa-si coordoneze
miscarile.

Prin joc, copilul isi castiga increderea in sine pentru integrarea in

societate, se dezvolta si invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre
a se juca si a invata. Copilul invata, de asemenea, prin manevrarea obiectelor
sau ideilor pe care vrea sa le cunoasca. Din acest motiv, el are nevoie si doreste
sa fie activ. Inteligenta se construieste plecand de la coordonarea si de la
repetarea acestor actiuni, fizice sau mentale.

Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei

sale sanatati fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni
importante si dezvolta simtul umorului. Este cel mai bun mijloc pentru invatare,
caci prin joc, copilul invata usor, fara sa-si dea seama. Pe langa placere, jocul ii
permite copilului mic sa-si stimuleze corpul si organele de simt. Ii da ocazia sa
parcurga un mare numar de informatii si are o formidabila valoare de
antrenament. Prin joc, copilul invata sa se concentreze, sa-si respecte partenerul
de joaca, sa construiasca, sa-si dezvolte si sa-si structureze imaginatia. Parintii
trebuie sa creeze o ambianta specifica jocului, sa-i favorizeze copilului
posibilitatea de a experimenta si sa petreaca impreuna cu el cat mai mult timp
posibil.

Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai

ales sa fie cu adultii. Copilul isi doreste ca parintele sau sa fie interesat de el si
sa-i acorde timpul si afectiunea sa. Copilul progreseaza si invata, in masura in
care i se intretine motivatia. Aceasta motivatie va fi mult mai puternica daca i se
propun activitati pe care le poate face, pe care le simte la indemana. In sens
contrar, va fi pus intr-o situatie riscanta, chiar de esec si rezultatele obtinute vor
fi contrare celor asteptate: copiulul se va interioriza, isi va pierde increderea in
el si nu va mai vrea sa invete cu adultul. Din contra, daca se afla in situatia de
reusita, este bine sa fie felicitat, sa fie mandru de el, aceasta motivand si dorinta
de a face mai mult.

Modul in care copilul reflecta si percepe lumea este diferit de al adultului.

Cu cat copilul este mai mic, cu atat modul sau de a gandi este mai diferit de al
nostru. Crescand, el va dobandi progresiv structurile mentale ale adultului.
Pentru Piaget, gandirea copilului este un caz particular al adaptarii biologice,
existand patru factori esentiali in dezvoltarea lor. Primul este
maturizarea:copilul se naste dotat cu anumite capacitati, numite reflexe, care nu
trebuie sa fie antrenate si care vor disparea la cei mai multi, si cu anumite
capacitati potentiale, care vor aparea pe masura ce sistemul nervos se va
maturiza. Numarul si varietatea ocaziilor pe care le are copilul pentru a-si
exersa capacitatile sunt cele care determina posibilitatea dezvoltarii sale depline.

Al doilea factor este experienta fizica: aceasta inseamna ca pentru a se

dezvolta intelectual, copilul trebuie sa intre in contact fizic cu mediul
inconjurator, cu obiectele, cu locurile, cu persoanele, etc. Doar manipuland
obiectele copilul invata sa descopere, sa distinga ce este normal de ceea ce este
neobisnuit si sa inteleaga care este consecinta actiunilor sale.
 A treia regula este transmiterea culturala si sociala. Explorarea mediului
inconjurator nu-l invata pe copil sa vorbeasca, sa se joace, sa se spele, micile
obiceiuri din viata de zi cu zi, specifice fiecarei tari, respectiv fiecarei familii.
Fiecare cultura a inventat propria sa muzica, valorile sale, regulile de politete,
un mediu social specific in care copilul este crescut si a carui transmitere nu
poate fi negijata.

Ultima regula este autoreglarea. Copiii se nasc cu o forta interioara care ii

conduce in directia unei adaptari intelectuale din ce in ce mai performante. Ei
merg de la simplu la complex, de la obiectul real la simbolul sau, de la concret
la abstract. Conceptul de reglare expica modul cum se petrece aceasta. Este
vorba de un proces de echilibrare interna, care adapteaza in permanenta
cunostintele copilului astfel incat acesta sa integreze noile sale experiente.
Primul demers mental va consta in stabilirea unei legaturi intre un lucru nou si
lucruri sau categorii deja cunoscute, astfel incat sa le poata preciza sau sa le
poata largi.

Jocul este definit de psihologul elvetian drept un "exercitiu functional" cu

rol de "extindere a mediului", o modalitate de transformare a realului , prin
asimilare si de acomodare la real, deci un mijloc de adaptare. In evolutia
jocului, Piaget delimiteaza trei mari categorii de joc: jocul exercitiu, jocul
simbolic si jocul cu reguli. Jocurile de exercitii domina la varstele mici, insa
apar mai tarziu. Ele sunt asociate registrului senzoriomotor, cu rol in
dezvoltarea motricitatii si interiorizarea lumii reale si a registrului mintal, o
subcategorie de exercitii vizand exersarea gandirii (jocuri de cuvinte,
comunicari verbale). Jocului simbolic Piaget ii recunoaste o importanta
deosebita pentru dezvoltarea limbajului si imaginatiei, dar mai ales pentru
asimilarea realitatii printr-un proces de reprezentare si semnificare de o maniera
proprie a lumii reale. Jocul cu reguli exercita o importanta functie de socializare
progresiva a copilului, prin interiorizarea unor norme de conduita de relationar,
impuse de regulile jocului.

Jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberare de realitatea

constrangatoare si libertate de reflectare si transformare in maniera personala a
acestuia. Jocul incepe si se incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce
confera celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creeaza o ordine in
realitatea dezordonata, are inclinatia sa fie frumos si presupune placerea data de
succes(HuizingaJ. ,1998).
 Astfel, putem spune ca jocul devine la varsta prescolara o conditie
importanta pentru evolutia sa ulterioara, iar lipsirea de joc sau de resursele
necesare desfasurarii lui(timp, spatiu, oportunitatea de a repeta temele de joc,
jucarii, aprobarea si asistenta adultului) determina aparitia unor carente in
dezvoltarea personalitatii, chiar daca lipsa jocului a fost compensata de
abordarea altor forme de educatie.

La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani

se joaca cea mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca
sa ia forme din ce in ce mai complexe si diverse, influentand si subordonand
toate celelalte actiuni de viata, interese si preocupari. Jocul copiilor obtine astfel
un caracter multiactional, activitatea practica, invatarea, hranirea sau
imbracarea, luand forma unei actiuni ludice. Manifestarile de joc evolueaza,
avand un caracter dinamic.

In joc, copilul transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si

social, apoi in transpunerea in joc a unor elemente aale realitatii: roluri,
conduite, atitudini, obiecte, prelucrate in contexte ludice diverse.Cunoasterea
prin experienta directa pe care o asigura jocul presupune implicarea
capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, de comunicare, copiii avand
posibilitatea de a analiza posibilitatile de rezolvare si de punere in practica a
solutiilor pentru ca jocul sa continue. Confruntarea cu sine si cu ceilalti
imbogateste gama de trairi afective, a dobandirii capacitatii de stapanire a
emotiilor si raportarii la realitate.

Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza informatii, notiuni

necerare intelegerii si integrarii lumii reale. Investigand realitati fizice diverse,
copilul manipuleaza, alege, ordoneaza, clasifica, masoara, se familiarizeaza cu
proprietatile diverselor lucruri si dobandeste cunostinte despre greutate, duritate,
inaltime, volum, textura, categorii, serii si familii de obiecte.

Majoritatea tipurilor de joc ,mai ales cele de cooperare, de competitie sau

de rol presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui
partener de joc, asumare a responsabilitatii propriului comportament si
respectarea conventiilor comportamentale impuse de situatie. Pe tot parcursul
varstei prescolare, adultul are un rol important in contracararea tendintelor
negative: distructive, egoiste si incurajarea respectului pentru mediu, sine si
celalalt. Obligat de contextul jocului sa se dedubleze si sa interpreteze roluri
diverse, copilul ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii si sa
acumuleze elemente ale imaginii de sine.

Copiii care se joaca par a fi inepuizabili, pierd masura timpului, absorbiti

cu totul de joc. Jocul desi activitate ce nu exclude dificultatile, apare si ca o
forma de odihna. Pentru ca presupune activizarea libera a unor functiuni ce nu
sunt solicitate in alte conditii.

Inteligenta depinde concomitent de o componenta ereditara si de mediul

inconjurator.S-a demonstrat ca experientele multiple, stimularile variate, un
mediu afectuos pot sa contribuie la dezvoltarea, in cel mai bun mod posibil, a
potentialului propriu fiecarui copil.

Se spune destul de des ca, inainte de o anumita varsta, "totul era o joaca".
In realitate, nimic nu este numai o joaca. Primii ani au un rol esential in
dezvoltare si nu trebuie subestimat nimic din ceea ce s-ar putea face cu copilul
mic in aceasta perioada, care i-ar permite acestuia sa-si construiasca baze solide
pentru viitor.

Dezvoltarea creierului este cu atat mai rapida cu cat copilul este mai mic
si este aproape completa inainte ca acesta sa mearga la scoala. Atat calitatea cat
si cantitatea primelor experiente stau la baza dezvoltarii mentale viitoare. Nu
trebuie uitat, atat in calitate de parinti cat si in calitate de educatori, ca prin
joaca putem furniza copilului mecanisme de gandire, de inventie, de invatare si
toate procesele care presupun functionarea inteligentei si care ii sunt foarte
pretioase acum, dar mai ales mai tarziu, in viata de zi cu zi.

BIBLIOGRAFIE:

"Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani" Anne Bacus, Ed. Teora

"Intre parinte si copil" Dr. Haim ,G. Ginott, Ed. Humanitas

"Didactica prescolara" Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral Bucuresti 1998

"Copilul si jocul" Revista de pedagogie

"Revista invatamantul prescolar" Nr.1-2/1992