Implicarea copilului în joc

Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4București

În primul an de viață, jocul copilului este un joc motoriu și de comunicare nonverbală,
inconștient , bazat pe nevoile sale primare și pe reflexele sale necondiționate care-l ajută să se
adapteze. În perioada copilăriei mici, omul învață care sunt cauzele interne și externe ființei
sale. Conștientizarea cauzalității antrenează motivarea acțiunilor persoanei în zona proximei
dezvoltări. Dacă un copil nu-și înțelege nevoia de a se hrăni, nu va trece de etapa țipătului
pentru a atrage atenția asupra necesității sale.
Educația vine să inițieze copilul într-o etapă superioară a jocului cu ceilalți de vârsta
copilului, ajungând la condiționarea operantă în joc , adică la învățare prin joc. Jocul
constituie o formă de organizare a cognaţiei şi implicit o cale de organizarea a cunoaşterii.
Mecanismele intime ale jocului sunt în esenţă mecanismele învăţării. Jocul rămâne pentru
deficienţi mintal forma permanentă a procesului de învăţare, pentru că această modalitate de
actiune constituie structura unitară între stimul-întărire-răspuns-modificare.
De la cel mai simplu joc de mișcare și până la jocul de creație, copilul este actorul care se
bucură de joc mai mult ca nimeni altul. Înainte de a deveni actor social, copilul este un actor
ludic . Nevoia de joc e un mijloc de exprimare atât a nevoilor primare,, cât și o anticipare a
nevoilor superioare. Un copil cu care părinții nu s-au jucat e un adult care nu știe să se
bucure, nu știe de glumă, care nu va putea urma cu success multe cariere între care și cariera
didactică și care va uita cu ușurință fiindcă i-a lipsit motivația afectivă, bucuria de a trăi prin
joc în copilărie.
Ceea ce suntem datorăm atât moștenirii genetice cât și istoriei ființei noastre de persoane în
devenire. Educația preșcolară ajută copilul să depășească multe traume sau lipsuri prin jocul
organizat sau liber ales în grădiniță. Stă în puterea educatoarei să facă fiecare copil să se
bucure pentru joc și să-l îndemne să se joace cu ceilalți copii din grupă pentru binele lui de tot
restul vieții. Jocul e un prilej pentru realizarea solidarității grupurilor de la preșcolari la
seniori.
Jocul formează, dezvoltă şi restructurează întrega viaţă psihică a copilului. Jucându-se cu
obiectele, copiii îşi dezvoltă percepţiile de formă, mărime, culoare, greutate, îşi formează
capacitatea de observare și exprimare verbală. Fiind nevoit să construiscă o casă, copilul îşi
elaborează mai întâi pe plan mintal imaginea casei şi abia apoi trece la executarea ei,
dezvoltându-şi astfel reprezentările. În joc,copiii modifică realitatea, ca urmare îşi vor
dezvolta capacitatea de inventivitate.
Copilul preșcolar e un aluat maleabil, importanți sunt cei care-l iubesc, îl educă și tovarășii de
joacă. Aceștia sunt actorii care dau formă și creează arhitectura personalității
preșcolarului.Dacă un copil e ascultat, el învață să asculte,dacă cei din jurul lui au răbdare cu
el, învață să aibă răbdare,dacă se comunică cu copilul, va fi mai comunicativ.
Perioada de vârstă preşcolară este perioada structurării viitoarei personalităţi, deoarece în
această perioadă se produc progrese remarcabile ale dezvoltării psihice iar jocul e un
catalizator pentru comunicare și implicit, dezvoltarea personalității.
Responsabilitatea educatorilor este de a asigura copilului cele mai bune condiţii pentru a-şi
fructifica din plin acest drept şi privilegiu. Ne vom comporta așadar ca un cercetător în
domeniul educaţiei timpurii: vom realiza continuu observări ale tuturor copiilor pentru a
identifica: preferinţe, interese, cunoştinţe, frustrări, ataşamente, competenţe, stări,
comportamente ale copiilor, stimulăm lucrul în echipă al copiilor, evidenţiem părţile forte ale
copiilor pentru a încuraja progresele, a-i spori încrederea în sine şi a-i învăţa să-şi construiască
evoluţia mizând pe laturile tari, planificăm oportunităţi pentru a le valorifica, a le face
funcţionale.
Vom ţine seama de calităţile unice ale fiecărui copil, îi vom respecta ritmul propriu de
dezvoltare, creăm copiilor un mediu stimulativ de joc, favorabil pentru a-şi exprima
necesităţile, sentimentele şi emoţiile, încurajăm copiii să facă alegerea, le oferim libertatea de
a decide singuri, facilităm comunicarea între copii: creăm ocazii de dialog între copii, între
copii şi adulţi. Prin soluţionarea unor conflicte, dezvoltăm abilităţi sociale, oferim modele
copiilor de a negocia şi soluţiona situaţii pe cale paşnică. Echilibrăm eforturile copilului cu
posibilităţile lui spre a-i favoriza dezvoltarea, dar şi autocontrolul în interacţiunile sociale,
ajutăm copilul să-şi extindă experienţa de cunoaştere, să o conştientizeze. Nevoia de a educa
un copil cere dragoste și judecată limpede cu scopul de a aprecia și cunoaște calităţile
copilului, dar la fel de limpede trebuie văzute și neîmplinirile și greşelile acestuia şi cum
poate fi el ajutat.
Preșcolaritatea aduce schimbări în viața copilului în plan relațional, solicitările ivite odată
cu integrarea copilului în grădiniță antrenează după ele interacțiuni cu alte persoane, cu alte
moduri de simțire, gândire și acțiune care pot afecta superficial sau profund
comportamentele, modifică atitudinile, apar fenomene ca: imitarea, contagiunea, cooperare,
conflictele, stări tensionale sau destinse. J. Piaget relevă că: “Afectivitatea, centrată mai întâi
pe complexele familiale, îşi lărgeşte registrul pe măsură ce se înmulţesc raporturile sociale.
Progresul și dinamica vieţii afective reprezintă o latură de cea mai mare importanţă a
dezvoltării psihice normale a copilului. Sentimentul că au reușit să realizeze o acțiune singuri
îi poate motiva să realizeze altele pe preșcolari și, implicit, să învețe lucruri noi (să traseze o
literă, să recunoască forme geometrice etc.).
Cooperarea copiilor sub îndrumarea educatoarei în exercițiul de cunoaștere se realizează
mult mai ușor pein joc. Copilul nu e dispus să urmeze comenzi dar se angajează cu bucurie
alături de ceilalți în joc , descoperind lumea fără să vrea. Magia jocului e dată de climatul de
socializare în grădiniță, unde spațiul e la îndemâna copilului, având libertatea să se miște în
sala de grupa și să întâlnească instantaneu privirea curioasă a celor de vârsta lui și cuvintele
lor care-l bucură și-l angajează în cunoaștere.
Educatoarea e magicianul care face ușor drumul cunoașterii cu bagheta cuvintelor. Jocurile
folosite de educatoare pentru dezvoltarea limbajului nu se vor șterge niciodată din amintirea
copilului care devine om și vor fi căi de comunicare pentru tot restul vieții.
Copilul îşi continuă construirea propriei identităţi în grădiniță. Relațiile cu copiii de aceeași
seamă în grădiniță,jocul împreună cu acești colegi , maturizează copilul și-i crește stima de
sine prin intermediul jocului. Comportamentele învățate de la educatoare și colegi dau
conținut personalității preșcolarului. Învățarea combinată cu jocul duce la formarea unor
deprinderi de conduită dezirabile