Școala caracterului în devenirea personalității

Profesor psihopedagog Geabău Marilena Scoala Gimnazială Specială nr.4 București

Personalitatea e un șantier de construcții al devenirii noastre umane, mereu în transformare.
Nu suntem doar ce devenim, ci și ceea ce spun ceilalți despre noi. Imaginea de sine e un
construct care se naște din interferența autopercepției cu percepția altora comunicată despre
noi. Dar caracterul nostru e un edificiu mult mai complex, o matrice în care imaginea de sine
restructurează mereu arhitectura caracterului nostru.

,,Caracterul nu e un dar, ci o sumă de deprinderi tari, dobândite prin muncă. Primitivii au,
de obicei, mai mult caracter decât oamenii civilizati care, de multe ori, nu invață deplin nici
un fel de muncă, ci rătăcesc de la o indeletnicire la alta, pâna se obisnuiesc a pune vorba in
locul faptelor.,, ne spune Simion Mehedinți în ,,Altă creștere- școala muncii,,
Dar caracterul primitivului nu s-a confruntat cu viclenia unei societăți atât de numeroase.
Părinții trebuie să crească cu multă grijă copiii pentru a le făuri o stimă de sine ridicată care
să-i facă să simtă echilibrul interior, să asculte și să urmeze îndemnuri, să poată deprinde
acțiuni care să-i facă independenți, să urmeze statornic un program de viață, să se bucure de
faptele lor. Toate acestea stau la temelia formării caracterului statornic.

Un caracter puternic izvorăște dintr-o imagine de sine pozitivă, echilibrată, iar pentru acest
lucru trebuie să-l învățăm pe copil să participe consecvent la treburile casei. Un copil care știe
că-i folositor cu faptele lui își va găsi mulțumirea și refugiul în muncă. El nu va putea să
renunțe cu ușurință la principii și nu-și va trăda familia ori prietenii ,,pentru un pumn de
galbeni,,. Un caracter puternic trăiește deopotrivă pentru sine și pentru cei pe care-i prețuiește,
familie și prieteni. El va trăi bucuria comuniunii cu oamenii, nu-și va pierde nădejdea ca un
egoist.

Un copil pe care am reușit să-l educăm să muncească și se antrenează în munca sa e un

copil harnic iar hărnicia e prima latură a tăriei de caracter. Voința unui om harnic devine la fel
de flexibilă ca oțelul, ea nu se opune celorlalți ci caută motive raționale spre a-i convinge sau
renunță dacă e cazul. „Munca nu este o marfă, ci o funcție a omului, ca și respiratia, circulația
și alte activități organice.,, Societatea contemporană ne demonstrează câtă dreptate a avut
S.Mehedinți. Tehnologia a ajuns până acolo încât, scutindu-l de munca fizică pe om în multe
privințe, l-a transformat într-o persoană care nu mai învață să muncească la timp și nu mai
este determinat să ofere pe măsura a ceea ce i se oferă. Deci munca e o școală a formării
caracterului. Cu siguranță că unui copil căruia nu-i ceri să facă ce se cuvine spre a deveni
autonom la timp, va rămâne dependent de adulți și nu va avea respectul cuvenit față de ei,
având o stimă de sine scăzută.

Îngăduim copilului nostru să fie el însuși, să meargă la școală cu tema făcută după puterile
lui, nici nefăcută, nici făcută de noi. Pentru asta, trebuie să-l sprijinim și să-l lăsăm treptat de
la grădiniță ,,spre ,, școală, să decidă cum se lucrează/ pregătesc temele. Părinții care lucrează
temele în locul copiilor fără să le explice și să-i lase pe ei să facă așa cum au înțeles, ridică noi
bariere în înțelegerea și formarea deprinderilor de autonomie intelectuală a copiilor. Timpul
de calitate petrecut pentru înțelegerea temelor va conduce la succesul școlar al copilului
nostru și o mai mare stimă de sine și integrare socio-emoțională. Numai astfel vom modela un
caracter puternic în care bucuria temei făcute de el e mai presus decât perfecțiunea temei
făcute de părinți.

Pentru a construi un caracter puternic copiilor noștri trebuie să-i educăm mai întâi în
familie, să -i ajutăm să zboare alături de ceilalți, urmând câteva îndemnuri:

-Investim încredere în copilul nostru :îl trimitem la doi pași, în camera alăturată, la
vecini ,mai târziu, chiar la rude sau prieteni, să facă ceva de folos, să ceară, să ofere, să
comunice.
- Păstrăm rutinele zilei în care mâncăm, ne spălăm măcar pe dinți, povestim ce am făcut
în timpul zilei, ne jucăm, spunem povestea și rugăciunea dinainte de somn împreună cu
copilul/copiii nostru/noștri. A împărți bucuriile și necazurile, fricile și nădejdile cu copiii e cel
mai bun exercițiu de pregătire pentru viață.

- Sincronizarea e esențială în petrecerea timpului de calitate cu copilul/copiii

Dacă am început o treabă, trebuie să-i educăm răbdarea, să înțeleagă copilul cât de important
e să termini ce faci dar nu lăsăm copilul să ne aștepte la nesfârșit, dezamăgindu-l.
Acordăm timp de calitate copilului nostru, făcând lucruri care îi plac şi ne plac.
Mijloace prin care -i acordăm timp de calitate:
-Îl încurajăm să încerce lucruri noi şi -l laudăm.
-Acordă-i atenţie pentru comportamentele care îţi plac; există mari şanse ca el să le repete.
-Laudă pașii făcuţi, progresul, nu te centra doar pe rezultat; oferă-i șansa să mai exerseze, să
mai încerce până ajunge la rezultatul dorit.
- Arată-i unde a greșit pentru a nu repeta și cum trebue să facă bine ceea ce are de făcut.
-Fă-te prieten cu copilul, păstrând autoritatea iubitoare!

Bibliografie : Simion Mehedinți ,,Altă creștere-școala muncii,, Ed.Axia, Craiova, 2003