CINE SUNT EU, CINE EȘTI TU –

EXPLORAREA RELAȚIEI
COPIL-COPIL, COPIL-ADULT

Realizat: prof. înv. preşc.: Popescu Ani – Adriana

Grăd. cu P.P. ,,Liceul Teologic Baptist, Reşiţa

Cine sunt EU?

DAR
Cine eşti TU?
Eu, asemeni ţie, sunt un suflet printre milioane de alte suflete, căruia îi place viaţa.
Pentru a putea duce o viaţă plină de bucurie şi fericire este nevoie să ne cunoaştem, să ne înţelegem, să ne
respectăm şi să ne ajutăm aproapele, pentru a putea trăi împreună, fără a ne face rău unul altuia.
Cu toţii încercăm de mici să învăţăm cât mai bine, însă nu doar la şcoală trebuie să învăţăm, ci ar fi foarte
bine să învăţăm şi din propriile noastre greşeli, pentru a le evita şi a duce o viaţă plină de fericire. Este bine
să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, pentru ca în faţa lui Dumnezeu suntem diferiţi, dar egali şi pentru
ca fiecare să poată fi mândru să spună EU.
Complexitatea relaţiilor umane este una incontestabilă. Nimeni nu poate ignora dificultăţile care apar
în comunicarea cu ceilalţi, în a înţelege şi a se face înţeles. În relaţia adult-copil această complexitate este
accentuată de însăşi faptul că, din punct de vedere psihologic, cei doi parteneri de comunicare funcţionează
în mod diferit. De multe ori părintele sau educatorul este derutat de atitudinea copilului şi nu înţelege de ce
acesta aruncă sistematic jucăriile din pătuţ; de ce plânge pentru a fi luat în braţe şi apoi imediat vrea să fie
lăsat jos; de ce vrea să i spună mereu aceaşi poveste; de ce nu respectă regulile jocului; etc.. La rândul său,
nici copilul nu reuşeste să înţeleagă solicitările adultului: de ce părinţii îl lasă în grija bunicilor sau a unei
bone; de ce trebuie să meargă la creşă; de ce trebuie să mănânce sau să meargă la culcare atunci când el
doreşte să se joace; de ce este ameninţat că va fi lăsat singur sau că mama nu o să-l mai iubească; de ce
trebuie să îi iubească pe frăţiorul mai mic; de ce părinţii se ceartă; de ce aceştia nu îi înţeleg dorinţele sau
angoasele.
Copilul are un mod specific de a înţelege şi de a intra în relaţie cu lumea. Numai atunci când adultul
este capabil să înţeleagă şi şă recunoască particularităţile psihologice şi comportamentale ale copilului,
aceste dileme relaţionale pot fi rezolvate în mod pozitiv. Pe de altă parte, nu există situaţii ideale şi nici
reţete care să fie aplicabile în orice situaţie. Fiecare copil este unic: ceea ce este potrivit într-un anumit caz
(„nu trebuie luat în braţe când plânge”, „trebuie hrănit doar la ore fixe” etc.), se poate dovedi nepotrivit,
chiar catastrofal, pentru relaţia cu un alt copil, într-o altă situaţie. Aplicarea sistematică a aceloraşi principii
indiferent de context, adoptarea constantă de atitudini „recomandate” etc. este o metodă utilă de a simplifica
lucrurile; însă, în acelaşi timp, un astfel de comportament înseamnă negarea individualităţii copilului şi,
implicit, creşterea riscului de eşec.
Dacă acceptăm faptul că nu există reţete clare pentru a asigura succesul relaţiei adult-copil, admitem
implicit faptul că adultul este pus în faţa unei sarcini extrem de complexe. Pentru realizarea cu succes a
acestei sarcini complexe, străduinţa adultului de a deveni un părinte sau educator ,,ideal” prin conformarea la
reguli precrise este mai puţin importantă.
În schimb, contează mai mult strădania sa de a gestiona cât mai bine situaţiile particulare în care este
pus atunci când interacţionează cu copilul şi, mai ales, capacitatea de a-şi recunoaşte şi de a-şi asuma
responsabilitatea pentru propriile erori.
Omul învaţă din propriile greşeli (sau ale altora). Această regulă se dovedeşte adevărată mai ales
atunci când adultul trebuie să îşi asume rolul de părinte şi/sau de educator. Pe măsură ce copilul creşte şi se
dezvoltă, adultul la rândul său este într-un proces de învăţare continuă. Creşterea şi educarea unui copil
înseamnă şi un important proces de transformare a propriei persoane: părinţii îşi cresc copilul în aceaşi
măsură în care sunt crescuţi de către copil! Altfel spus, într-o relaţie reuşită, părintele sau educatorul creşte,
se dezvoltă odată cu copilul şi impulsionat de evoluţia copilului. Atunci când îşi pune întrebări, când caută
răspunsuri, când face efortul de a se adapta la solicitările copilului, adultul este obligat să reflecteze asupra
propriului comportament, să îşi regândească funcţionarea în general, să se cunoască pe sine în primul rând,
să evolueze şi să se schimbe.
Există părinţi şi educatori foarte bine informaţi care, totuşi, eşuează lamentabil în relaţia cu copilul.
Aceasta deoarece înţelegerea şi cunoaşterea de tip ştiinţific nu dau roadele aşteptate decât atunci când sunt
însoţite de sentimente, de dragoste autentică. Cunoaşterea şi înţelegerea copilului reprezintă fundamentul
necesar pentru o educaţie pozitivă şi o relaţie sănătoasă. Însă, absenţa dragostei nu poate fi suplinită prin
aplicarea de teorii nici în planul practic al educaţiei (îngrijire, achiziţii fundamentale) şi nici în plan afectiv:
calitatea schimburilor emoţionale, afecţiune şi tandreţe.
Relaţia dintre adulţi (părinti/educatori) şi copii n-a fost niciodată uşoară. Fiecare încearcă să-l aducă pe
celălalt “pe drumul cel bun”. Dacă păriţii vor disciplină, copiii vor joacă şi “înţelegere”. Cum să le impui
 copiilor reguli şi valori fără a fi considerat un ,,tiran”, pentru a putea consolida relaţia dintre părinţi şi copii?
Nu e deloc uşor, însă nici imposibil să reuşeşti.
Copiii sunt copii şi trebuie lăsaţi să se comporte ca atare. Daţi-le voie să greşească, să facă mizerie, să se
supere, să fie furioşi. Nu te poţi aştepta la miracole din partea unui om mare, darămite din partea unui
prichindel. Chiar dacă se comportă ciudat uneori, trântesc, aruncă, asta nu înseamnă că sunt răi. Aveţi grijă
să nu-i pedepsiţi pentru fapte minore sau să le puneţi nişte standarde prea înalte pentru vârsta lor. Cuvinte
precum “NU”, “Stai” sau “Stop” sunt folosite de nenumarate ori într-o zi, astfel încât copiii au devenit imuni
la ele, mai mult decât atât, adulţii sunt transformati în nişte tirani neintelegători. Schimbaţi foaia şi în loc să-i
spuneţi a nu ştiu câta oara “NU mai mâzgâli pereţii”, încercaţi “Uite o carte de colorat. Am cumpărat-o
special pentru tine!” sau “Hai să luăm o coala de hârtie şi să colorăm împreună!” Veţi avea un succes
garantat!
Nu transformaţi disciplinarea şi educarea copiilor voştri într-o tabela de scor: cine pierde şi cine
câstigă. Disciplina trebuie să lase şi o portiţă de compromis între voi şi copiii voştri. De exemplu, nu trebuie
să alegeţi voi întotdeauna hainele copilului. Îmbrăcatul trebuie să fie inclus în rândul situaţiilor în care cel
mic poate decide şi singur. Scopul vostru este să-l îmbrăcaţi, n-ar trebui să vă intereseze cu ce haine. La fel
şi ce mănâncă la prânz. Il puteţi lăsa să aleagă, prezentându-i o paleta (limitată sau nu) de opţiuni. Scopul
vostru este să mănânce sănătos şi atunci îl lăsaţi să opteze pentru una din propunerile voastre. Stabiliţi-vă
nişte reguli clare, care nu pot fi negociate, si unele la care să fiţi permisivi, astfel încât copilul să simtă că şi
părerea lui contează.
Din perspectiva Pedagogiei moderne, putem preciza că aceasta are în vedere formarea acelor educatori
care să uşureze cunoaşterea şi să influienţeze participarea la instruirea cunoaşterii. Relaţiile educatoare-copil,
copil-copil sunt deschise, bazate pe sprijin reciproc, pe dialog constructiv şi pe cooperare. Educatoarele sunt
solicitate astăzi să promoveze o învăţare participativă, activă şi creativă. Activităţile propuse copiilor în
scopul sporirii gradului de implicare activă şi creativă în grădiniţă, trebuie să asigure:
 stimularea gândirii productive,
 stimularea gândirii critice,
 stimularea gândirii divergente
 stimularea libertății de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest sens trebuie proiectate
activităţi care cer spontanietate şi contribuie la independenţa în gândire şi acţiune.
Majoritatea cercetătorilor susţin că nivelul atins de grup depăşeşte pe cel al celui mai inteligent dintre
indivizii grupului care utilizează exclusiv mijloace proprii. Deci învăţarea prin cooperare la nivel copil-copil
este mai eficientă decât învăţarea individuală. Sub diverse forme de organizare: grupuri, echipe, perechi,
circular, colectiv, aceasta îi ajută pe copii să înveţe să fie mai prietenoşi, mai sociabili, mai comunicativi şi
mai toleranţi faţă de ceilalţi.
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată, sistematizată, în cadrul căreia grupuri
mici de copii lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun, devenind capabili să aplice şi să sintetizeze
cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cadrul lucrului
individual.
Educatoarei îi revine sarcina să participe alături de copii la elaborarea cunoştinţelor, să servească drept
model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre copii.Folosind învăţarea
prin cooperare educatoarea îi sprijină pe copii să descopere natura, ştiinţa, viaţa. Grădiniţa modernă
promovează învăţarea prin cooperare ca formă superioară de interacţiune psihosocială, bazată pe sprijin
reciproc, pe toleranţă, pe efort susţinut din partea tuturor, îndreptat spre acelaşi scop. Demersul de realizare a
sarcinilor se realizează prin colaborare.Este împărtăşită părerea că toţi pot oferi alternative valoroase de
soluţionare a problemei dacă sunt ajutaţi.
Învăţarea prin cooperare ajută copiii să înveţe mai profound cultivând relaţii bazate pe respect reciproc
şi colaborare constructivă.
Tocmai pentru ca preșcolarii să interacționeze frecvent unul cu celălalt, a fost concepută desfăşurarea
activităţilor pe centre, unde se creează un mediu propice învăţării pe grupuri mici de copiii. Astfel, copilul:
-învaţă activ, acumulând constant noi informaţii despre lumea înconjurătoare, prin joc;
-este dependent de alţii în ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională, cognitivă prin interacţiunile
sociale;
În cadrul programului din grădinița noastră, întâlnirea de dimineaţă pe care o organizăm în fiecare zi,
permite schimburi de impresii. Copiii îşi prezintă propriile gânduri, experienţe, idei. Acest lucru le dă
posibilitatea tuturor de a se exprima pe rând, de a comunica subiecte importante din viaţa lor. Copiii ajung să
se cunoască mai bine, să înlăture barierele timidităţii, iar mesajul lor ajunge la întregul grup. Astfel li se
dezvoltă capacitatea de ascultare. Apoi se ivesc întrebări, comentarii, la care participă cu mare interes pentru
a-şi împărtăşi propriile experienţe. Acest moment al zilei contribuie la o bună socializare între preşcolari.
Crearea unei ambianţe bine organizate încurajează copiii să exploreze, să aibă iniţiative şi să creeze.
Fiecare centru de activitate devine un laborator de iniţiativă, imaginaţie şi creativitate pentru copii.
Materialele pe care le avem la aceste centre îi stimulează şi îi provoacă pe copii să-şi folosească toate
simţurile în timpul jocului, să interacționeze cu colegii, dar și cu educatoarea, în timpul activităților
desfășurate pe centre, sau în timpul activităților libere, aceștia nemaifiind inhibați. Prin experimentare,
investigare, descoperire proprie, copiii încearcă idei noi, culeg informaţii. În timpul activităţilor pe centre
există un zumzăit deoarece copiii interacţionează în mod spontan cu colegii lor. Comunică între ei , dar şi cu
adulţii, fapt ce duce la dezvoltarea aptitudinilor sociale.
În vederea unei învăţări active prin cooperare, am acordat o importanţă deosebită strategiei didactice
definită prin cei trei M: Metodă-Mijloace-Material; combinate, adaptate şi utilizate corect. Toate aceste
elemente asigură eficienţa.Metodele pe care le-am folosit pentru ca preşcolarii să lucreze eficient în grup,
dezvoltându-şi abilităţi de cooperare şi ajutor reciproc sunt:munca în grup, în perechi, în echipă, jocul de rol,
jocul didactic, problematizarea, brainstorming-ul, metoda proiectelor, etc.
Metoda învăţării pe grupuri mici are la bază principiul întăririi coeziunii grupului de lucru şi al
creşterii gradului de coeziune între copii. Am utilizat-o pe întreg parcursul activităţii sau în anumite etape ale
acesteia atunci când sarcinile de învăţare au putut fi realizate prin cooperare. În organizarea activităţii pe
grupuri mici am ţinut seama ca preşcolarii să fie cu nivel de pregătire apropiat, nivel de informaţii
aproximativ egal. În acelaşi timp am avut în vedere nivelul dezvoltării intelectuale, al omogenităţii relative
privind particularităţile de vârstă şi individuale, capacitatea de învăţare.
În acest sens voi exemplifica activitatea matematică prin care copiii şi-au reactualizat şi consolidat
cunoştinţele privind numeraţia în concentrul 1-10.Aceasta a constat în rezolvarea unor sarcini în situaţii
noi.Activitatea menţionată am desfăşurat-o la mai multe centre de activitate:
-Biblioteca -,,O felicitare pentru prietenul meu”(să lipească atâtea jetoane-cu imagini de iarnă –cât
arată cifra), lucru în perechi;
-artă-,,Împodobim bradul de Crăciun”(să decupeze lipind apoi ornamentele în brad în funcţie de
legenda cu cifre şi simboluri de de pe masă);
-joc de rol ,,Zi de sărbătoare” (să modeleze din aluat atâţia colăcei, covrigei cât arată cifrele de pe tavă,
aranjând apoi masa de sărbători);
-construcţii ,,Orăşelul copiilor”(să construiască atâtea elemente cât indică legenda);
În vederea cunoaşterii eficienţei interacțiunii dintre copii, pe parcursul desfăşurării activităţii am
urmărit:
-modul de demarare a activităţii;
-schimburile de idei între participanţi;
-luările de cuvânt;
-elaborarea răspunsurilor;
 -folosirea timpului de lucru;
Acest gen de activitate a condus la:
-cooperarea în vederea realizării cu uşurinţă a sarcinilor de grup;
-coordonarea eforturilor individuale pentru atingerea unui scop comun;
-acomodarea firească a copiilor la relaţiile, normele şi comportamentele grupului;
-efectuarea cu uşurinţă a relaţionării sociale;
-educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter.
Copiii învaţă să interacționeze în cadrul proiectelor, să rezolve probleme împreună, să se joace în grup
sau echipă. Învăţarea se bazează pe interrelaţionare şi integrare. Proiectele tematice iniţiate de copii, sau de
către aceştia împreună cu educatoarea, se bazează pe interesele de grup şi asigură motivaţia şi succesul
învăţării. Utilizarea modelului ”ŞTIU, VREAU SĂ ŞTIU, AM ÎNVĂŢAT” este calea cea mai simplă de
realizare a unui proiect tematic.
Prin interacțiunea dintre preșcolari este stimulată curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în
propriul proces de dezvoltare.
Pe lângă proiectele tematice, noua abordare educaţională are la bază şi activităţile integrate care îl pun
tot mai mult pe copil în situaţia de a dialoga şi coopera în vederea exersării capacităţii de a opta şi a decide.
Datorită faptului că activităţile integrate lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune copiilor,
educatoarea reuşeşte să descopere latura pozitivă esenţială a fiecărui copil, pentru ca prin aceasta să dezvolte
ulterior alte calităţi şi să canalizeze aspectele positive ale personalităţii în devenire a copilului.
Activităţile practice în cadrul cărora se realizează lucrări colective, oferă multe posibilităţi de realizare
a învăţării prin cooperare.
Alte beneficii au constat în rezolvarea rapidă a unor situaţii conflictuale, încurajarea creativităţii,
colaborarea şi ajutorul reciproc.
Ca una dintre activităţile caracteristice copilului de vârstă preşcolară, jocul- în varietatea formelor
sale- a devenit una dintre principalele metode extrem de eficiente în munca instructiv –educativă. Ca
metodă, valorifică avantajele dinamicii de grup, independenţa şi spiritul de cooperare, participarea efectivă şi
totală la joc, angajează şi copiii timizi, creşte gradul de coeziune în colectivul grupei.
Cooperarea a fost şi este utilizată în jocurile de rol, jocurile de creaţie, jocurile didactice, jocurile de
mişcare. În joc copiii îşi asumă sarcini, roluri, fiecare cooperând în felul său cu colegii pentru finalizarea
obiectivului propus şi pentru obţinerea satisfacţiei finale.
 Metoda învăţării prin cooperare poate fi la îndemâna fiecărui cadru didactic, cu condiţia ca,încă din
etapa de proiectare a activităţilor, educatoarea să vizeze tematici adecvate şi să pună la dispoziţia copiilor
materiale corespunzătoare.
Cooperarea înseamnă înainte de toate un câştig în planul interacţiunii dintre preşcolari generând
sentimente de acceptare şi simpatie. Departe de a genera conflicte, ea instaurează buna înţelegere, armonia şi
stimulează comportamentele de facilitare a succesului celorlalţi.
Aşadar, fiecare relaţie cu cei din jur este unică, noi fiind individualităţi unice, şi drept urmare trebuie
tratate diferenţiat. Indiferent de modul în care ne raportăm la o relaţie: copil-copil sau adult-copil trebuie să
înţelegem faptul că chiar dacă suntem diferiţi avem aceleaşi drepturi şi este necesară cooperarea.

RESURSE BIBLIOGRAFICE:
1.FLUIERAŞ, VASILE,Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă,Cluj-Napoca, 2005.
2.KIRSTEN A. HANSEN, ROXANE K. KAUFMAN ,KATE BURKE WALS,
Crearea claselor orientate după necesităţile copilului.
3.KURTIS S. MEREDITH, STEELE L. JEANNIE, TEMPLE CHARLES,
Învăţarea prin colaborare, School team innovator,Londra, 1999.