FLUTURELE, RÂMA , GREIERELE ȘI FURNICA

Într-o zi frumoasă de primăvară, greierele, râma, fluturele și furnica s-au întâlnit, din
întâmplare. Erau tare sfioși , nici unul nu îndrăznea să scoată o vorbă.
– Frumoasă-i lumea! rupse într-un târziu tăcerea râma. Pământul negru, ud cât poftești…
– Și raze de soare care te îmbie la dănțuit, îndrăzni să adauge fluturele. Cu adevărat frumoasă-i
lumea asta!
– Să sari și să cânți, să sari și să cânți, uite așa într-una, așa zic și cu viață!
– Eu una nu știu încă ce-mi place, se amestecă și furnica în discuție. Dar dacă e vorba de
muncă, nu mă dau în lături. Ce mai încolo și încoace, și eu sunt de părere, ca lumea-i frumoasă!
Apoi tăcură cu toții, memaiștiind ce să spună. Și până la urmă, tot râma spune:
-Hm, făcu ea, dacă am căzut la învoială că lumea-i atât de frumoasă, înseamnă că ne înțelegem
bine. N-ar fi dar nimerit să facem casă împreună? Am face aceeași muncă și am împărți tot ce
avem ,nu?
Greierele, furnica și fluturele au încuviințat, bucurându-se foarte de cuvintele râmei
Au găsit ei un locșor plăcut chiar în apropiere.
-Ei acum, hai să ne alegem o îndeletnicire- spuse furnica cea harnică.
Au stat toți patru să se gândească ,s-au tot gândit și într-un târziu râma grăi:
-Sunt de părere să ne tocmim săpători la pământ. E o muncă frumoasă, cinstită și nu mă
îndoiesc că grădina ne va răsplăti cum se cuvine.
Propunerea era cât se poate de bună. Curând au pornit cu toții la treabă, dar n-a trecut mult
și fluturele și-a rănit antenele firave, iar greierele și-a scrântit unul din piciorușe. Cât despre
furnică, ea se tot opintea să împingă una și aceeași fărâmiță de pământ. Numai râma a izbutit să
facă o treabă temeinică. Seara s-au întors acasă tare amărâți.
-Ei, nu-i nimic, grăi râma. Cu toate că eu am făcut toată treaba, sunt gata să împart cu voi
câștigul! Câteva zile cei patru prieteni au lucrat pământul cum au putut.Dacă a văzut asta, râma
le-a spus-o de la obraz:
– Dar ce, credeți că o să trudesc pentru voi toți! Să ne apucăm de ceva să vă pricepeți și voi.
A zis atunci greierele:
-Hai să ne facem cântăreți. Grădina o să ne plătească bani buni pentru asta, ascultați-mă pe
mine!
-Bine, fie cum spui tu! au răspuns ceilalți.
Seara greierele s-a pornit pe cântat.Nu era el cine știe ce cântăreț, dar grădina i-a îndrăgit glasul
cel subțirel și l-a rugat să mai cânte și în seara următoare. Fluturele, furnica și râma au dat să
cânte și ei, dar oricât și-au dres glasul, oricât s-au căznit, n-au izbutit să cânte deloc. Și iarăși au
plecat acasă amărâți din cale afară. Și deși munceau împreună și își împărțeau tot ce aveau,
acum nu le mai ardea nici măcar să-și împărtășească gândurile.
-Ei, lasă, n-aveți grijă, zice greierele ; n-am să vă fac să simțiți că numai eu muncesc pentru
toți. O să împart cu voi tot ce câștig.
După câteva zile însă, ceilalți n-au mai putut răbda.
-Trebuie să facem altceva că la cântat noi nu ne pricepem! De data asta, fluturele găsi că cel
mai nimerit lucru ar fi să se apuce cu toți de dănțuit. A doua zi dimineața fluturele s-a și pornit
să dănțuiască.
-Ce frumos! Dănțuiește, dănțuiește, înainte, fluturașule, făptură minunată!…
Și fluturele a tot dănțuit printre razele de soare în timp ce prietenii lui, cu toată truda, au stârnit
numai râsete. Și cum să nu râzi când greierele țopăia pe un picior și când râma, săraca, își
răsucea în fel și chip trupul cel molatic?…Despre furnică, ce să vă mai spun!…
-Nu putem dănțui și gata! țipară până la urmă cei trei scoși din fire.
După câteva zile s-au lăsat cu toți păgubași, sătui de învoială, era acum rândul furnicii să
găsească o muncă pe măsura tuturor.
-Ce-ar fi să ne tocmim la strâns grâne?-propusese ea. Am căpăta bănișori pentru asta și așa ne-
am ține viața.
Zis și făcut. Dar au cărat fără niciun spor, că nu erau îndemânatici. Singura care a muncit cum
se cuvine a fost furnica.
-Nu trebuie să vă pese prea mult de mine le spuse ea mărinimoasă, văzându-i cât sunt amărâți.
Face să trudești când știi că muncești împreună cu alții că împarți cu ei tot .
Câteva zile au încercat și ceilalți prieteni să muncească la mușuroi, dar până la urmă au lăsat
totul baltă. Se săturaseră până la gât de asemenea muncă.
-Vreau să cânt! spune greierele
. Dacă nu pot să dănțuiesc, acuși îmi iau zborul!zice fluturele.
-Vreau să adun merinde, începu să strige furnica. Dacă nu pot s-o fac îmi iau tălpășița.
-Iar eu vreau să lucrez pământul!-zise râma. Să nu mă puneți să cânt, să dănțuiesc sau să car
hrană! După ce fiecare își spuse tot ce avea pe inimă, cei patru se uitară unul la celălalt, fără a
mai scoate o vorbă.
-Dar cu traiul laolaltă și cu împărtășirea gândurilor cum rămâne? întreabă într-un târziu
greierele. Erau cu toții nespus de triști la gândul că vor trebui să se despartă.
„Oare ce-am putea face? se întrebau ei, cu ochii la râmă.
Râma îi înțelesese din priviri și se așeză ca să se gândească bine ce-i de făcut. Deodată o
fulgeră un gând și-l împărtăși și celorlalți:
-Vedeți, noi toți am îmbătrânit cu câteva săptămâni, așa că acum sunteți mai isteți. Este foarte
limpede că nu ne putem înhama cu toții la aceeași treabă, chiar dacă ne ducem viața laolaltă și
împărțim între noi tot ce câștigăm. Eu voi lucra pământul, furnica va căra hrana, fluturele va
dănțui, iar greierele va cânta. Și după ce vom isprăvi truda noastră de fiecare zi, ne vom duce
viața împreună și vom putea foarte bine să ne spunem unul altuia și toate gândurile.
Cât erau acum de fericiți că și-au rânduit viața astfel. Mai bine decât acele făpturi care
trăiau singure singurele și care nu știau decât să-și agonisească hrana .
GÂNDĂCELUL FERICIT

La fereastră Ștefănel
A-ntâlnit un gândăcel
-De ce ești nefericit?
-Neatent, m-am rătăcit!

-N-ai prieteni, frățiori?

-Am, dar vântul dintre flori
S-a jucat și nu știu cum
M-a luat pe sus din drum.

Asta mi s-a întâmplat.

Ștefănel s-a întristat
Și l-a dus pe gândăcel
În grădină , pe-un cârcel.

-Uite, dragii tăi amici

Sunt prin iarbă, pe aici.
Gândăcelul fericit
La prieteni a fugit.