Sa-i invatam pe copii ca animalele

nu sunt obiecte

Aproape toti copiii, daca nu chiar toti, au inclinatia naturala de a intra in contact cu
animalele, de a fi incantati la vederea lor, de a se bucura daca au ocazia sa mangaie un caine sau
o pisica, mai ales. Apropierea copiilor de animalele de companie este foarte benefica, aceste
beneficii putand fi observate prin experienta directa dar fiind si confirmate prin numeroase studii
stiintifice. Acest instinct natural al copilului de a trai in armonie cu animalele de companie
trebuie incurajat dar totodata parintii trebuie sa stie care sunt potentialele pericole ale
interactiunii copil-animal si cum se pot preveni, caci mare parte din pericole apar tocmai din
greseli facute de parinti. In primul rand exista niveluri diferite de intelegere a regulilor de
convietuire cu un animal de casa sau al abordarii unui animal in functie de varsta copilului.

Copiii intre 1 si 5 ani

In aceasta etapa copilul prezinta mai multa autonomie, intelege mult mai multe lucruri, poate sa-
si stapaneasca impulsurile, sa invete sa mangaie un animal cu delicatete, intelege notiunea de a
nu face rau, de a nu prilejui durere si poate intelege ca daca nu respecta anumite precautii
animalul isi poate manifesta supararea cu consecinte neplacute. Prin urmare la aceste varste
interactiunea poate fi mai stransa, dar tot sub atenta supraveghere a adultilor.

Copilul trebuie invatat ca nu e recomandat sa se apropie si sa mangaie animale fara

stapan, ca daca au un stapan trebuie sa il intrebe intai daca se poate apropia de caine, daca nu
musca ; poate sa accepte ca nu toate momentele sunt prielnice pentru a te apropia de un caine,
chiar si de al tau (de ex. cand doarme, cand mananca, daca e bolnav).

In niciun caz copilului nu trebuie sa i se induca frica fara discernamant de animale sau
ura fata de ele. Oricat de mult le-ar displacea parintilor animalele (avand poate traume, sau fiind
crescuti in acest spirit al dispretului sau fricii fata de animale) ei nu trebuie sa faca greseala de a
le transmite copiilor aceasta atitudine care nu va fi decat in detrimentul lor !

In primul rand datorita fricii copilul va fi lipsit de beneficiile interactiunii cu un animal de

companie si in al doilea rand, sadindu-i-se frica sau ura el ar putea face gesturi necugetate, de a
lovi un caine sau de a urla si a o lua la goana brusc si aceste manifestari s-ar putea solda cu
urmari neplacute.
 De la 5 ani in sus copiii sunt din ce in ce mai pregatiti sa recunoasca si sa evite
singuri potentialele pericole.

Ei pot recunoaste deja, daca au fost invatati, mimica si limbajul corporal al animalelor
astfel incat sa nu se apropie de un caine care :

 Pare foarte rigid, incordat, in alerta, are blana infoiata pe spate ;

 Nu da din coada si nu lasa urechile in jos cand I se vorbeste;
 Ridica colturile buzelor chiar si fara sa maraie;
 Este foarte speriat (si cainii speriosi, traumatizati, pot avea reactii
imprevizzibile, de aparare) ;
 Mananca sau doarme ;
De asemenea ei pot incepe sa recunoasca rase de caini si sa nteleaga ca sunt anumite
rase cu potential agresiv sau care nu agreaza in mod deosebit copiii sau sunt de paza si aparare
nu preponderent de companie. Este bine sa mergem cu copiii la expozitii canine deoarece acolo
nu sunt acceptate spre arbitrare exemplare agresive, acolo cainele trebuie sa corespunda
standardului, sa fie absolut sanatos si curat si nu in ultimul rand sa fie sociabil si sa nu fie un
potential pericol nici pentru alti caini nici pentru oameni.
Desigur ca alegerea cainelui nu trebuie sa fie un capriciu de moment si mai ales o
decizie luata in functie de aspectul exterior al cainelui ci trebuie sa se tina cont de multe alte
aspecte, dar asta e déjà o alta discutie care ar putea fi detaliata intr-un articol urmator.