Sunteți pe pagina 1din 16

- Vai, vai! spuse ariciul Ari, gâfâind.

Deja e trecut de Pe zi ce trecea, frunzele erau din ce în ce mai veștede,


jumătatea lui octombrie. Gata cu joaca! Trebuie să iar aerul, mai rece. Ari muncea din greu pentru a-și
termin sarcinile de pe lista de pregătiri pentru pregăti vizuina de iarnă. Chiar la timp pentru somnul cel
hibernare! lung, ariciul nostru se culcuși bine de tot în tufișul lui
primitor și confortabil.
Era pe punctul de a ațipi, când auzi un lipăit de Trei pârși, Popi, Pepe și Pepo, răsăriră dintr-un
piciorușe. morman de frunze uscate.
- Cine poate fi? mormăi el, scoțându-și năsucul - Tocmai ce admiram frumoasa vizuină pe
umed și blănos afară din tufiș. care ți-ai făcut-o! chițăi Popi. Putem rămâne și
noi cu tine pe durata somnului cel lung?
- Culcușul tău pare foarte călduros și l-ai pregătit - Tufișul meu este pregătit pentru o singură persoană,
atât de bine! Așa că, te rugăm... murmură Ari, dar, cum sunteți mititei, pot să vă fac și
vouă loc, de data asta.

vrem să stăm și noi aici!


De cum se așezară, Ari auzi un alt sunet, pe cât se putea de
ciudat, venind înspre ei. Buf!
Buf! Broscoiul Bubu se opri în fața tufișului.
Fâș!
Fâș!
- Bună! Pot să poposesc și eu în
căsuța ta minunată? orăcăi el
zgomotos.
- Culcușul tău pare atât de comod și l-ai pregătit atât - Ar fi trebuit să-ți fi găsit mai curând un loc de
de bine! Așa că, te rog... stat, zău că da! îl mustră Ari. Dar cred că poți să
rămâi, cu condiția să nu țopăi prea mult încoace
și-ncolo.

vreau să stau și eu aici!


Ari se așeză mai aproape de pârși, pentru a-i face loc și lui
Bubu. Culcușul era aproape plin, dar parcă mai îmbietor decât
înainte.

- Îți mulțumim mult că îl împarți cu noi, spuse Pepo.


- Ești eroul meu! declară și Bubu.
În timp ce animalele îi mulțumeau, dispoziția capricioasă a lui
Ari începu să se schimbe.
- Nu mi s-a mai spus niciodată „erou” până acum, spuse el
cu mândrie.
Cu zâmbetul încă pe buze, se cuibări adânc în pătuțul Bâzzzzzzzzzz! Își făcu apariția o albină.
lui de frunze, alături de noii săi prieteni, însă tocmai
când pusese geană peste geană... - Îmi pare rău să vă deranjez, se scuză ea, dar e
limpede că această căsuță pe care ai făcut-o este,
pur și simplu, potrivită pentru o regină, așa că iată-
mă: Regina Alina!
- Culcușul tău pare atât de sigur și l-ai pregătit așa de - Desigur! Nu trebuie să spuneți mai mult,
bine! Așa că, te rog... Majestate! spuse Ari cu o plecăciune. Poftiți, vă
rog, simțiți-vă ca acasă!

vreau să…
Acum ajunseseră să stea claie peste grămadă! Țepii
lui Ari îi gâdilau tălpile lui Bubu și toată lumea se
ferea cât putea de acul Reginei Alina.
În cele din urmă, fiecare își găsi locul, dar apoi...

Uaaa… zbârrr… uaaa…

Uaaa!
Lică, un liliac tânăr și foarte supărat, plană ușor până în
dreptul cuibului.
- M-am pierdut! Nu-mi găsesc familia nicăieri!
spuse el, abia reținându-și lacrimile. Pot să stau cu voi
o vreme?
Ari se uită în jur prin adăpostul - Poți ocupa locul meu, spuse el.
înghesuit.
Ariciul ieși din adăpost pentru a-i face loc
micului liliac rătăcit.

- Nu cred că a mai rămas


vreun loc liber în acest tufiș,
spuse el. Nu putem încăpea cu
toții.

Apoi, ariciul făcu


un gest cu totul Însă apoi, prietenii lui făcură ceva
neașteptat... încă și mai neașteptat...
Ari simți cum i se încălzea sufletul. Nici nu mai băgă în
seamă frigul care se lăsase afară.
La rândul lor, și ei ieșiră din adăpost!
Plecară împreună și nu peste mult timp găsiră un alt loc,
- Tufișul acesta nu mai este o casă fără perfect pentru lungul și binemeritatul somn...
tine, Ari! chițăi Pepe. Haideți să găsim un
loc unde să încăpem toți.
... și acolo era și familia lui Lică!

Erau acolo toți, până la


unul!