Simion Mehedinți, un pionier în pedagogia modernă românească

prof. psihopedagog Geabău Marilena , Școala Gimnazială Specială nr.4 București

„Munca nu este o marfă, ci o funcție a omului, ca și respiratia, circulația și alte activități

organice.,, Societatea contemporană ne demonstrează câtă dreptate a avut S.Mehedinți.
Tehnologia a ajuns până acolo încât, scutindu-l de munca fizică pe om în multe privințe, l-a
transformat într-o persoană care nu mai învață să muncească la timp și nu mai este determinat
să ofere pe măsura a ceea ce i se oferă. S.Mehedinți arăta în ,,Altă creștere-școala muncii,, că
munca e o școală a formării caracterului. Cu siguranță că unui copil căruia nu-i ceri să facă ce
se cuvine spre a deveni autonom la timp, va rămâne dependent de adulți și nu va avea
respectul cuvenit față de ei, având o stimă de sine scăzută.

Marele savant sublinia că diviziunea muncii în casă, adică împărțirea sarcinilor și urmarea
lor consecventă e prima școală de formare a unui caracter puternic. Copilul care înțelege cât
de prețuită este fapta lui pentru familie , nu -și va pierde cumpătul când va trăi încercările
vieții, eșecuri, pierderea unui loc de muncă , nedreptăți. El va ști mereu că poate încerca
altceva și va fi dispus să încerce până va găsi ceva potrivit lui, el nu va fi tentat să trăiască pe
seama altora, va înțelege distincția între demnitate și orgoliu, el se va mulțumi și cu puțin, și
cu mult, se va motiva intrinsec în muncă.

Cea mai importantă școală a caracterului e munca fiindcă-l face pe copil să-și simtă limitele
și să încerce să și le depășească prin autocontrol. În muncă omul se compară cu ceilalți și
ajunge să-i respecte pentru ceea ce ei pot și el nu poate încă să facă. În muncă , omul își
desăvârșește simțul măsurii și ajunge să-l aprecieze. De aceea, atât părinții, cât și profesorii
trebuie să-l deprindă pe copil de mic cu munca, cu temele, cu sarcinile, cu învățătura și să-l
facă să se bucure că a reușit să facă ceva bun, prețios pentru el și pentru ceilalți, să-i stimuleze
încrederea în sine și să-l facă să-și fie lui și celorlalți de folos. Munca trebuie să ajungă
preocuparea majoră a copilului fiindcă munca ne definește, ne diferențiază, ne hrănește și ne
vindecă de toate relele lumii.

,,Numai o pedagogie românească poate folosi pe deplin poporului nostru. Deoarece:

Inainte de a individualiza cu copilul, trebuie sd individualizăm cu poporul din care el a răsărit.
Prin urmare, educatorul cu minte trebuie sa urmărească, pe cât se va putea mai amanunțit, tot
ce este caracteristic in mediul etnic al copilului, pentru ca să se sprijine in aplicarea regulilor
pedagogice, cât mai mult pe traditia legata de fiinta lui.,, Firul roșu care străbate filosofia
pedagogică a lui S.Mehedinți e ideea că nu putem educa un român cu principii englezești sau
rusești fiindcă prima învățătură o primește copilul în familie, ori dacă familia trăiește în
România, are o tradiție impregnată de învățăturile poporului în care s-a născut.

Copiii care ajung azi sau oricând în alte spații culturale decât cele în care au trăit, au mari
dificultăți de adaptare în școală și societatea unde intră și care are o altă logică socială, alte
principii decât principiile familiei lui care se trage dintr-un alt neam. ,, Din noi inșine, adica
din traditia noastră trebuie să scoatem in mare parte indrumarea pentru viitorul nostru. ,, spune
Simion Mehedinți. Asta înseamnă că un copil e asemeni unei flori, crește și înflorește și
rodește mai bogat dacă își trage seva din pământul în care s-a trezit la viață și a prins rădăcini
. A cere copilului să facă ceva într-o altă limbă decât cea pe care a învățat-o din vocea mamei
sau cu alte mijloace decât cele cu care a fost deprins e fără de rost și folos.

Marele om de cultură, Simion Mehedinți subliniază că „pedagogia românească" nu poate fi

o opera de erudiție, ci mai intâi de intuiție, și tocmai de aceea valoarea ei va fi durabilă.,,
Acest aspect e valabil pentru orice pedagogie din orice țară, educația fiind înainte de toate un
exercițiu de adaptare a copiilor la situații tot mai complicate și necunoscute generate de
cunoaștere și de integrare a tinerei generații în grupuri sociale tot mai complexe și
neprevăzute. Dascălul trebuie să descopere resursele și nevoile copilului și ale grupului școlar
pentru a realiza marele acord între individ și grupul din care face parte și a forma deprinderi
cu care viitorul adult să-și poată câștiga traiul aici , în locul /țara unde trăiește. Acest ,,pian ,,
care e clasa școlară, trebuie acordat de câte ori e nevoie spre a face din grup o echipă, spre a-i
împrieteni pe colegi ca să rămână cu nevoia de ,,tovărășie,, pentru tot restul vieții.

Educația e ,,marca ,, unui popor, nota sa de identificare și calitate. De aceea se cuvine să

insistăm atât de mult pe educație. Dar educația nu se poate face obligând copilul să stea în
bancă fără să facă ceva. De aceea ar trebui să alternăm orele de educație intelectuală clasice
cu cele de atelier sau mișcare, de agricultură sau cunoașterea mediului în natură în așa fel
încât fiecare copil să-și valorifice aptitudinile și să devină un adult util,capabil și
autonom. ,,Scoala devine astfel unitatea de măsura a valorii relative a statelor si a popoarelor,
pe care statele le reprezintă,, așa cum a conchis marele Simion Mehedinți.

Bibliografie : Simion Mehedinți ,,Altă creștere-școala muncii,, Ed.Axia, Craiova, 2003