Elevul meu, copilul dumneavoastră, cetăţeanul mâine.

Şcoala este „acel loc unde ne putem asigura prin însuşirea ştiinţelor,
fericirea pământească”, după cum spune Mircea Traian în „Mic dicţionar
al spiritului uman”. Tot el spune că familia este „o formă de guvernământ
în care se comandă şi în care se ascultă”. Am definit două entităţi a căror
existenţă se află într-o determinare reciprocă: familia dă şcolii copiii ca
aceasta să poată exista, iar şcoala asigură însuşirea ştiinţelor,
pregătindu-i pe copii pentru viaţă.
Şi în familie şi în şcoală, elementul asupra căruia se acţionează este
copilul. Familia asigură dezvoltarea materială a copilului şi morală cu „cei
şapte ani de acasă”, şcoala asigură dezvoltarea intelectuală şi morală la
un nivel superior. De aici necesitatea unei strânse legături între şcoală şi
familie. Această legătură trebuie să aibă un caracter permanent. La baza
ei să stea sinceritatea si încrederea reciprocă.
Părintele biologic să vadă în profesor părintele spiritual al copilului său,
iar profesorul să vadă în părinte colaboratorul şi supraveghetorul
îndeplinirii de către elev a sarcinilor pe care el le-a luat la şcoală.
Scopul acestei legături este cunoaşterea elevului privind zestrea
intelectuală cu care a venit pe lume, precum şi cauzele unor atitudini
deviante în cazul în care acestea apar. Profesorul trebuie să afle de la
părinte ce preocupări are copilul în familie, condiţiile în care trăieşte,
mediul în care se „învârteşte”, relaţiile lui cu alţii, regimul zilnic – cum îsi
petrece timpul după ce se întoarce de la şcoală – iar părintele să afle de
la profesor dacă elevul frecventează cu regularitate şcoala, cum învaţă,
care sunt principalele cerinţe din Regulamentul de ordine interioară al
şcolii pe care elevul este dator să-l respecte. Numai aşa cei doi factori
pot găsi puncte comune pentru măsurile ce se impun ca activitatea
instructiv-educativă atât în şcoală cât şi în afara ei să aibă rezultate
pozitive. Căile de realizare a legăturilor sunt multiple: telefonul, şedinţele
cu părinţii, consemnările în caietul elevului, scrisoarea, iar cea mai
eficientă rămâne vizita părintelui la şcoală.
Cele menţionate mai sus cad în primul rând în sarcina profesorului
diriginte, dar şi ceilalţi profesori trebuie să ţină seama de ele. De aici o
altă necesitate privind strânsa colaborare a dirigintelui cu tot colectivul de
profesori care lucrează la clasa lui. Dirigintele, cu catalogul în faţă, să
urmărească atent rezultatele la învăţătură pentru fiecare materie,
atitudinea elevului faţă de fiecare profesor şi împreună cu acesta şi cu
părintele să descopere cauzele succeselor sau insucceselor fiecărui
elev în parte. Î
 Am convingerea însă că profesorii cu vocaţie pentru învăţământ nu se
vor simţi niciodată împovăraţi, conştienţi că munca lor este nu numai
nobilă ci şi de cea mai mare răspândire în societate. Asta fiindcă
activitatea şcolii nu este altceva decât începutul introducerii copilului în
viaţa socială. În şcoală, elevul trebuie să-şi formeze şi să-şi descopere
propriile comportări în lumea de mâine. Şcoala îl ajută pe elev să
înţeleagă că el în viitor va fi în societate şi producător, deci trebuie să se
pregătească pentru a şti cum să producă tot mai bine, dar e şi
consumator şi deci să ştie cum să-şi asigure această posibilitate.
Şcoala să pregătească elevul dacă nu în egală măsură, cel puţin într-o
oarecare măsură pentru viaţă, aşa cum ar trebui să fie, dar mai ales
pentru viaţă aşa cum este.
Pentru a performa în munca cu elevii, profesorul trebuie să performeze
mai întâi cu el însuşi. De aici necesitatea pregătirii permanente pentru a
fi la zi cu ultimele noutăţi în domeniul materiei predate dar şi cu tot ce
apare în psihologia şi pedagogia contemporană.
Profesorul american Zig Ziglar consideră că lumea de azi e oarecum
negativă, dar în ea putem creşte copii buni. Dascălul să fie conştient de
ce doreşte el, dar să ştie şi ce simt cei cărora li se adresează, părinţi sau
elevi. În cazul elevilor. să potrivească cererea cu posibilităţile copilului.
Să nu-i cerem mai mult decât poate c-ar fi o mare greşală. Să iubească
elevul, să fie exigent cu el dar totdeauna drept, corect, în aprecierile ce
le face atât la învăţătură cât şi-n comportament. Nicicând să nu uite că
felul nostru de a fi înrăutăţeşte felul de a fi al celui pe care îl instruim şi
educăm.
În cazul lumii „negative” amintite mai sus atenţia şcolii în care noi lucrăm
– cu preadolescenţii şi cu adolescenţii – cât şi a familiei acestora cred că
trebuie îndreptată în mod expres către următoarele aspecte:

 atitudinea elevilor faţă de învăţătură. Profesorii şi părinţii trebuie

să ajute pe elevi să înţeleagă că ei învaţă nu pentru note, nici de
dragul părinţilor ci pentru viaţă. Elevul de azi e cetăţeanul de
mâine cu anumite responsabilităţi în societate.
 să-i ferim pe elevii noştri de pericolul consumului de droguri şi
tutun, făcându-i să conștientizeze ce efect dăunător au pentru
sănătatea omului.
 la fel de importantă rămâne colaborarea şcoală-familie pentru
atenționarea elevilor de liceu asupra pericolului cel prezintă pentru
sănătatea lor folosirea excesivă a calculatorului şi a telefonului
mobil.
  să nu se neglijeze totala lipsă de interes a majorităţii elevilor
pentru citirea unei cărţi. La întrebarea care e ultima carte citită de
tine? primeşti răspunsul : „De ce să-mi pierd timpul citind când pot
găsi totul rapid pe internet? ”… Cu multă răbdare şi tact, profesorul
să convingă elevul că niciodată internetul nu poate produce omului
plăcerea şi bucuria oferită de paginile citite şi răsfoite când
lecturezi o carte. Prin conţinutul ei cartea este un profesor „mut”
(Mircea Traian Biju)
 şcoala şi familia să nu rămână indiferente nici faţă de ţinuta
corporală şi vestimentară a elevilor. Profesorii şi părinţii au datoria
să explice acestora că în lumea civilizată omul trebuie să aibă o
ţinută şi un comportament decent. Lumea te apreciază nu după
blugii rupţi în genunchi pe care îi porţi sau după tatuajul de pe corp
ci după felul cum vorbeşti, după ceea ce şti şi poţi să faci în viaţă.

Ca o concluzie, subliniez că în munca de creştere, de formare şi de

educare a copilului atât şcoala cât şi familia trebuie să respecte ceea ce
anticul Juvenal spunea într-o satiră a lui: (Cel mai mare respect îl
datorăm copilului).