Sunteți pe pagina 1din 7

IMPLICAREA FAMILIEI IN

PROCESUL EDUCATIONAL AL
COPILULUI
Rezumat:

„Familia reprezinta unitatea sociala fundamentala formata din persoane unite prin
casatorie, legaturi de sange sau adoptie si care alcatuieste, de regula, un singur camin. Esenta
grupului familial este ilustrata de relatia parinte – copil, ale carei trasaturi sunt foarte variate
in culturile lumii. Ca institutie sociala, familia asigura cresterea si integrarea sociala a
copiilor, are grija de rudele mai in varsta, de cele bolnave sau cu handicap, reprezinta o forma
de procreare legitima, asigurand, de asemenea, securitatea fizica, economica si emotionala a
membrilor sai.”(Enciclopedia Universala Britannica, vol. 6, 2010, p. 26)

Cuvinte cheie:

familie, educatie, valori, mediu familial.

Introducere

Familia este „stalpul”societatii si al dezvoltarii armonioase inca din primele clipe de


viata. Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe
dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor
(Constitutia Romaniei, articolul 49, alineatul 1). O familie unita, in care iubirea, intelegerea si
egalitatea exista, formeaza un camin. Caminul este mediul in care un copil isi va dezvolta
capacitatile, va fi indrumat, i se va acorda atentie, ingrijire si afectiune. Intr-un mediu propice,
copilul va creste armonios, cu cat va fi mai bine educat, cu atat va fi mai increzator in fortele
proprii, se va descurca in societate si va deveni la randul sau un model de urmat pentru
generatiile viitoare. Pentru parinti, cunoasterea propriilor copii tine de comunicare, intelegere
si instruire a acestora. O relatie de prietenie cu parintii este esentiala pentru copii, pentru ca
acestia sa se simta in siguranta si protejati. O autoritate excesiva din partea parintilor ii poate
afecta pe copii, dar si pareri diferite intre mama si tata poate duce la un amalgam de informatii
pe care copilul nu le poate asimila si va lua din reguli doar ce considera acesta importat si isi
va crea propriile norme, ce nu intotdeauna sunt si corecte din punct de vedere moral, social,
educational sau fizic.

IMPLICAREA FAMILIEI IN PROCESUL EDUCATIONAL AL COPILULUI

Pe langa scoala si alte organizatii, familia ocupa un rol important in educatia copilului.
O mare parte dintre cunostintele despre natura, societate, deprinderile igienice, obisnuintele
de comportament, elevul le datoreaza educatiei primite in familie. Educatia ori nivelul de
scolarizare a elevului are un rol hotarator pentru stabilirea pozitiei sociale pe care o detine o
persoana. De obicei, cu cat un individ este mai educat sau cu cat are un nivel de scolarizare
mai ridicat, cu atat va detine o pozitie mai importanta in societate si va dispune de mai multe
resurse materiale. Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate
societatile. Familia este un grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin
origine, casatorie sau adoptie.

Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea asigura hrana si


imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le creaza conditii cat mai
bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat
urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi
de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele)
pentru bunastarea organismului. In perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in
organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente
si afectuoase, prin modificarea regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice,
familia le va putea rezolva la timpul potrivit. In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul.
Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca
depusa de parinti in aceasta directie. Ca prim factor de educatie, familia ofera copilului
aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupatiile oamenilor,
obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale
copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa
explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege. Copiii pun cele
mai multe intrebari in jurul varstei de trei – sase ani, iar parintii ii ajuta sa-si insuseasca un
numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact. 

Cand sunt in scoala primara, familia vine in sprijinul copiilpr, sustinand "gustul de
citit" al acestora. Cel mai important este stimularea curiozitatii copilului de a citi, prin
cumpararea unor carti care sa puna bazele unei mici biblioteci. In preadolescenta este posibila
o deviere de la subiectele strict legate de scoala sau indicate varstei fragede; astfel, datoria
parintilor este de a indruma copilul sa citeasca ceea ce corespunde varstei sale. Dorinta de
lectura poate deveni excesiva, copilul sacrificand astfel orele de somn. Copilul obtine
rezultatele la scoala in functie de modul in care parintii se implica in procesul de invatare.
Parintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite scolare, carti de lectura,
manuale scolare etc., cat si niste conditii bune de munca: un birou, un computer si nu in
ultimul rand liniste pentru a se putea concentra. Parintii trebuie sa-si ajute copiii la invatatura;
ajutorul trebuie limitat la o indrumare sau sprijin, nefiind indicat sa efectueze temele copiilor.
Cu timpul, parintii se vor limita la controlarea temelor de casa si a carnetului de note. Deci,
atitudinea parintilor trebuie sa fie una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa nu
se intereseze deloc de rezultatele acestuia. 

In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportamant: respectul,


politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si in atitudini, ordinea, cumpatarea, grija fata
de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult;
parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept
si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa
se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il
indruma sa fie sociabil, sa fie un bun coleg si prieten.

Copiii trebuie educati in asa fel incat sa realizeze ca libertatea individuala nu se poate
realiza decat in cadrul libertatii colective, generale, ca munca si respectul fata de ceilalt
constituie o obligatie fundamentala a oricarui cetatean. Pentru a-si educa bine copilul, parintii
nu trebuie sa considere niciodata ca acesta ar avea unele particularitati psihice nemodificabile
iar daca observa unele devieri de la normal ale copilului, nu trebuie sa astepte pasivi ca timpul
si natura sa le rezolve. Parintii trebuie sa intervina activ, organizand, dirijand şi orientand
viata psihica a copilului in cazul oricarei abateri de la normal. Cand copilul atinge varsta de
cinci-sase ani, el inca nu poate fi influentat de observatii si discursuri despre morala. Treptat
devine un observator care priveste si interpreteaza purtarile parintilor. Cum la copii spiritul de
imitatie este foarte dezvoltat, ei trebuie sa vada la parintii lor exemple demne de imitat.
Exemplele de moralitate sunt necesare copilului si in viata prescolara si scolara, pentru ca la
evolutia lui psihica sa se poata adauga elemente noi peste constructia lui veche. Este nevoie ca
parintii sa-l influenteze, sa-l dirijeze, si sa-i micsoreze grijile.

Dorinta de a asigura o buna ingrijire a copilului este specifica societatii noastre


civilizate. Copilul este cea mai pretioasa investitie in viitor. In ultimii cincizeci de ani, a avut
loc o relovutie a ingrijirilor fizice ale copilului. Se poate spune ca nevoile fiziologice ale
copilului sunt pe deplin cunoscute si satisfacute. Nu acelasi lucru s-ar putea spune despre
nevoile psihologice, care nu pot fi satisfacute decat prin dragoste si cunoastere. Daca nevoile
psihologice ar fi respectate, copiii ar deveni mai puternici pentru a se adapta unei lumi in
schimbare, mai echilibrati emotional, mai capabili sa invete si mai fericiti sa traiasca
impreuna cu ceilalti.

Invatarea reprezinta procesul din care sunt dobandite modificari ale cunostintelor,
abilitatilor, obiceiurilor sau tendintelor unui individ, existente la un moment dat, prin
intermediul experientei, al practicii sau al studiului. Invatarea presupune procese asociative,
puterea de a face distinctia intre informatiile senzoriale, invatarea psihomotorie si perceptuala,
imitarea, formarea de concepte, solutionarea problemelor si intuitia. ( Enciclopedia Universala
Britannica, vol. 8, 2010, p. 193). O data cu debutul scolaritatii, invatarea va conditiona
fundamental dezvoltarea psihica a copilului si va releva in mod cert atat capacitatile sale, cat
si eventualele dificultati, limite sau chiar incapacitati.

In jurul varstei de trei ani, dezvoltarea creierului copilului atinge punctul maxim si este
un bun prilej pentru introducerea acestuia in sistemul de invatamant, pentru a-i da sansa unui
aport de informatii atunci cand mintea este ca un burete, gata sa absoarba, sa invete.
Plasticitatea creierului este determinata in impactul pe care il au experientele timpurii asupra
dezvoltarii creierului. In aceste experiente, copilul nu este doar un receptor pasiv, ci un agent
activ care influenteaza desfasurarea experientei. Prin insasi programarea sa genetica, el este
inzestrat sa provoace, in mediu, in relatia sa cu ceilalti la inceput, experientele de care are
nevoie. Ganguritul copilului o stimuleaza pe mama sa vorbeasca si, astfel, sa ii creeze sanse
copilului pentru invatarea limbajului si a culturii. Copilul surd va scoate sunete la inceput,
dar, neauzind vorbirea celor din jur, va inceta sa mai gangureasca. O buna cunoastere a
etapelor de maturizare a functiilor cerebrale este o conditie fundamentala in cazul in care
dezvoltarea copilului se afla sub semnul riscului si impune o educatie speciala. Principiul
general este ca o buna evaluare si o interventie precoce au toate sansele de reusita. Buna
cunoastere a functionarii creierului copilului este importanta si in gradinite si in scoli, atunci
cand se alcatuiesc programele scolare. Nu se poate invata orice oricand.

Vorbind despre educatie, se face referire, in general, la sarcinile intelectuale,


academice ale copiilor. Este insa o eroare, caci orice mesaj destinat copiilor in procesul de
educatie transmite cu pregnanta aspectul emotional. Creierul receptioneaza, in primul rand,
emotia continuta de mesaj si modul in care se transmite aceasta. In acest sens, un bun pedagog
va avea o comunicare buna cu copilul. Emotiile negative vor declansa reactii de autoaparare la
copil. Poate ca in aceasta lumina ar trebui sa se revizuiasca fuga de la scoala a copiilor.

Prin folosirea metodelor de invatare a educatiei copilului, acesta incepe sa realizeze ca


exista o legatura intre modul in care se comporta si consecintele si urmarile ce rezulta in urma
comportamentului. Sistemul recompenselor si al pedepselor determina copilul sa devina
oarecum dependent de laudele sau mustrarile pe care le primeste din partea familiei. Se
creeaza astfel o atmosfera de conditionare, copilul cautand situatiile in care a trait ceva placut
si evitand situatiile neplacute. Recompensa da rezultate mai bune in educatia copilului decat
pedeapsa si are un efect pozitiv asupra personalitatii sale pe termen lung. Recompensele pot fi
materiale (jucarii, dulciuri), laude, managieri, timpul petrecut cu copilul in parc la plimbare
sau urmarirea desenului animat preferat. Este foarte important ca recompensele sa constea in
lucruri sau activitati care ii plac copilului. Trebuie sa luam in calcul faptul ca nu trebuie sa
recompensam o activitate pe care copilul o intreprinde cu placere. Pentru a nu cadea in
capcana recompenselor, acestea trebuie oferite pentru a modela comportamentul si educatia
copilului, nu pentru a-l determina in totalitate. Recompensa nu trebuie promisa inaintea
desfasurarii activitatii, ci imediat dupa aceasta activitate, explicandu-i-se clar pentru ce anume
este rasplatit. Pedeapsa nu trebuie aplicata din prima clipa. Dupa ce copilul a facut ceva
rau, parintii trebuie sa-i explice acestuia ce a gresit si, in acelasi timp, sa-i spuna care era
comportamentul corect in acea stituatie. De asemenea, copilul va fi atentionat ca daca fapta
rea sau comportamentul inadecvat se va repeta, vor trece la aplicarea unei pedepse. Intre cinci
si noua ani, in viata copilului se petrec diferentieri si consolidari ale sinelui, mai ales prin
aparitia emotionala a vinovatiei. Desi vinovatia poate fi observata de la varste mai mici, este
doar efectul reactiilor celor din jur. Acum, sentimentul vinovatiei este generat de sinele
copilului, chiar daca nu este judecat de altii. Traieste sentimentul de vinovatie nu pentru
actiunile lui, ci chiar si pentru ganduri si idei. Este capabil sa se compare si sa se identifice cu
valorile cultivate de familie, de parinti.

Atentia este fenomenul psihofiziologic de activare selectiva, concentrare si orientare a


energiei psihonervoase, avand ca finalitate desfasurarea optima a activitatii psihice, cu
deosebire a proceselor senzoriale si cognitive. (Fundamentele Psihologiei. Procesualitatea
psihica, Ion – Radu Tomsa, Ed. Argument, Bucuresti, 2010, p. 151)

In mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atentie suficient de stabila pentru
a se putea integra in activitatea scolara. Totusi, in primul an de scoala, insuficienta atentiei
elevilor este pregnanta. La varsta de 6-7 ani, atentia prezinta inca multe laturi ce trebuie avute
in vedere. Volumul si intensitatea atentiei sunt relativ reduse la scolar. El urmareste excesiv
persoana invatatoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune aceasta. Distribuirea
atentiei este dificila, incat micul scolar nu poate sa cuprinda si sa rezolve in acelasi timp mai
multe activitati.

Exercitiu de atentie:

Indicii gramaticali pot parea uneori atat de neinsemnati pentru a da sens textului, incat
se intampla chiar sa dispara complet din constiinta noastra legata de lectura.

Cititi foarte rapid urmatoarele doua propozitii.

EL
SE DUCE LA
LA PLAJA.
EL
SE POTICNESTE LA
LA MAL.

Acum, cititi-le mai rar. Veti remarca greseala in citire si anume ca ati uitat sa cititi de
doua ori cuvantul „LA”. Repetarea prepozitiei trece neobservata, propozitia are sens si
aspectul acesta este cel pe care il analizeaza creierul nostru, inainte de toate.

Varsta optima pentru a deveni parinte este in intervalul varstei de 20 – 30 de ani,


varsta valabila atat pentru femei cat si pentru barbati, insa cum afecteaza copilul parintii
adolescenti? Lipsa experientei, mediul precar sau familiile destramate duc la o confuzie
generala a adolescentilor si, neavand modele de viata pe care sa le urmeze, iau decizii pripite,
imature, inconstienti de impactul pe care il au asupra propriilor vieti. Tinerii nu au nici notiuni
de crestere si de dezvoltare a copilului. Relatia mama – copil nu e buna, frecventa
abandonului si a abuzului crescand in aceasta situatie. In astfel de cazuri, educatia copilului
este ca si inexistenta sau ceea ce copilul invata sunt exemple si experiente negative ce ii
influenteaza in viitor.

Familia destramata, divortul sau separarea parintilor, este un factor ce aduce confuzie
copilului, fiecare dintre parinti avand norme si pareri diferite in ceea ce priveste educatia.
Astfel, copilul este supus unor reguli ce pe de-o parte sunt impuse, iar pe de alta parte sunt
infirmate, schimbate sau considerate neimportante si copilul nu va sti pe care sa le urmeze
pentru ca in familia sa nu exista un exemplu concret de urmat. Acesta devine frustrat, indecis
si poate ajunge sa fie chiar revoltat pe parintii acestuia si se poate intoarce impotriva lor.
Copiii neadaptati social cu greu pot fi adusi in rand cu ceilalti pentru ca regulile pe care ei si
le-au impus nu pot fi schimbate usor, caci increderea este inexistenta atat aceea de sine, cat si
increderea in persoanele din jur.
BIBLIOGRAFIE:

Ana, Muntean – Psihologia Dezvoltarii Umane, Ed. Polirom, Iasi, 2006, p. 85-87, 157-159.

Carmen, Bulzan – Sociologia, stiinta si disciplina de invatamant, Ed. All Educational,


Bucuresti, 2008, p. 121-130.

Doina- Olga, Stefanescu – Sociologie. Manual pentru clasa a XI- a, Ed. Humanitas
Educational, Bucuresti, 2007, p. 68-76.

Ion, Radu-Tomsa – Fundamentele Psihologiei. Procesualitatea Psihica, Ed. Argument, Seria


Psyhe, Bucuresti, 2010, p. 151-152.

Stephane, Rusinek – Cum Sa Intram In Mintea Celuilalt – 60 de experimente ilustrate in


psihologie, Ed. Polirom, Iasi, 2010, p. 119-120.