Omul are nevoie de educatie nu pentru ca fara ea n-ar putea

creste, ci pentru ca fara ea ar putea sa creasca la voia intamplarii

Dintre toate vietuitoarele de pe pamant, singura fiinta inzestrata cu ratiune, cu

discernamant, este omul. Omul, aceasta creatura complexa, poate sa deosebeasca
ceea ce este bine de ceea ce este rau, poate sa stabileasca o anumita ordine in
realizarea unor activitati, lucru pe care nicio alta fiinta nu il poate face.
Animalele, tot ceea ce fac in decursul vietii lor, fac din instinct: obtinerea hranei,
apararea de dusmani, protejarea si hranirea puilor etc. Ele isi adapteaza “programul de
viata” in functie de situatie, nu isi pot stabili dinainte un anumit program de activitate,
prioritatile si modul de realizare al acestuia.
Omul insa, gandeste inainte de a face ceva. Chiar si in acest moment, in timp ce
realizez aceasta analiza, inainte de a pune creionul pe hartie, gandesc ceea ce vreau
sa exprim.
Dar modul de gandire al omului, deciziile pe care le ia, sunt influentate foarte
mult de mediul in care traieste, de comportamentul celor din jurul sau, deci, de undeva
din exterior. Inca din frageda copilarie, individul face ceea ce i se spune sau ceea ce
vede si uneori pe amandoua. Asadar, educatia, cu cele doua componente ale sale
(ascultatul si privitul) joaca un rol deosebit in formarea viitorului adult.
Cele mai propice medii pentru educatie sunt:familia, scoala si biserica.
In familie, copilul, de mic trebuie sa fie invatat de parinti ceea ce este bine si
ceea ce este rau, ceea ce trebuie sa faca si ceea ce nu trebuie sa faca. Micutul este
foarte receptiv la tot ceea ce se petrece in jurul sau, la ceea ce aude si la ceea ce vede.
Drept urmare, parintii trebuie sa fie foarte atenti cand discuta in prezenta copiilor, sau la
ceea ce fac in prezenta acestora. Fetita, de exemplu, se va “comporta” cu papusa sa
asa cum se comporata mama cu ea:o imbraca, o piaptana, o pune la culcare. Baietelul,
care il vede pe tatal fumand, aproape sigur va deveni si el fumator. Gesturile pe care le
face tatal cand isi aprinde tigara, cand o duce la gura, sau scutura scrumul, va incerca
sa le faca si copilul cu diferite obiecte, apoi cu tigari adevarate daca are posibilitatea. In
general, parintele trebuie sa ii asculte doleantele copilului si sa i le satisfaca in conditii
rezonabile. Nu trebuie sa fie exagerat de ingaduitor si tolerant cu el, dar nici prea sever
sau aspru. De modul in care se poarta parintele acum, depinde caracterul viitorului
adult. Copilul rasfatat peste masura risca sa scape complet de sub control in
adolescenta si poate chiar sa ajunga infractor la maturitate. O cugetare a lui Lubbock
spune: “mintea unui copil este ca o pagina alba pe care putem scrie aproape tot ce
voim, dar odata ce am scris, cerneala aproape ca nu se mai poate sterge”. Deci cu
ceea ce a acumulat de la parinti, porneste copilul in viata. Nu degeaba in multe situatii
se vorbeste de “cei sapte ani de acasa”.
Dar perioada de educatie continua in gradinita si apoi in scoala.
Perioada antescolara(din gradinita), se caracterizeaza prin cele mai profunde,
durabile si productive insusiri psihice ale individualitatii. Dupa unii autori, actualizarea
potentialului intelectual, dezvolatarea inclinatiilor si capacitatilor cognitive se realizeaza
in perioada antescolara, intr-o proportie foarte ridicata. Dezvoltarea intelectuala maxima
are loc la varsta antescolara. A educa inseamna a tine cont de natura proprie a
copilului, inseamna a adapta copilul la nivelul social adult, iar in gradinita acest mediu
este adaptat la posibilitatile de asimilare ale prescolarilor. A educa inseamna a forma un
copil pana ce ajunge om. Educatia nu il creeza pe om, ea il ajuta sa se creeze.
Pentru a-si putea organiza corespunzator procesul instructiv-educativ,
educatoarea trebuie sa cunoasca bine copiii, pentru a fi in masura sa realizeze o tratare
corespunzatoare, diferentiata, in raport cu particularitatile individuale ale fiecarui copil.
Pentru cresterea calitatii procesului instructiv-educativ, din gradinita, se
urmareste perfectionarea metodelor traditionale, dar si introducerea unor metode si
procedee educative moderne. Intregul proces educativ are in centrul sau copilul, cu
nevoile, cu trebuintele lui si se adreseaza deci fiecarui copil. “A individualiza
invatamantul inseamna sa se tina seama de resursele autoeducative ale fiecarui copil,
adica in fond, de individualitatea sa”(Couchet).
Prin metode interactive, copilul intra intr-o atmosfera a descoperirii de noi
cunostinte, deprinderi, fiind participant activ. In grupul de copii, el invata sa rezolve
sarcini, sa ia decizii. Efortul copiilor este intelectual, iar metodele interactive ii
motiveaza.
Activitatea fundamentala din gradinita este jocul. Prin joc se afirma eul copilului,
pesonalitatea sa. Invatarea prin cooperare este eficienta. Strategiile didactice trebuie sa
includa invatarea prin cooperare, deoarece se permite in acest fel o adordare
interdisciplinara a continuturilor si creaza un element al invatarii placut, stimulativ.
Psihologia clasica pune mare accent pe intereactiunea de grup.
Dupa ce a intrat la scoala, copilul dobandeste tot mai multa independenta. Daca
in gradinita, activitatea conducatoare o reprezenta jocul, in scoala, activitatea
predominanta o reprezinta invatatura. Aceasta activitate cere din partea scolarului
numeroase calitati si insusiri, priceperi si obisnuinte: sa asculte atent pe invatator, sa nu
se lase distras de la activitatile desfasurate in timpul lectiilor, sa fie ordonat, disciplinat,
sa invete sistematic.
Odata ce a invatat sa scrie si sa citeasca, elevul devine mult mai independent. El
isi poate insusi cunostintele singur, nu mai este nevoie sa i se transmita prin viu-grai
sau prin imagini anumite mesaje, cunostinte sau informatii. Materia care este predata la
scoala, o poate studia si aprofunda acasa, in mod individual. Totusi, studiul trebuie sa
se faca sub atenta indrumare a invatatorului sau profesorului. In functie de aptitudinile
elevului, profesorul, impreuna cu parintii, el pot orienta pe acesta in alegerea unei
meserii, deci, a drumului pe care il va urma in viata. De fapt, aceasta etapa, este cea
mai importanta din viata omului. Tanarul, inca din invatamantul gimnazial si liceal,
trebuie sa se gandeasca foarte bine ce vrea sa faca in viata, sa-si aleaga meseria pe
care crede ca este capabil sa o faca, dar o sa faca cu placere.
Educaţia religioasă este una din laturile educaţiei, o componenta fundamentala
care contribuie la realizarea idealului educaţional.
Intr-o societate tot mai schimbatoare de la o zi la alta, cu principii si valori
complet diferite fata de ultimii ani, care proclama moftul si viciul la rang de victorii
absolute ale societatii, religia joaca un rol deosebit de important in educarea tinerilor si
a stabilirii adevaratelor norme morale in viata lor.
 Prin aceasta educatie, copiii, tinerii si adolescentii sunt invatati sa se fereasca de
toate influentele negative care pot veni asupra lor, si sa cunoasca modul in care
acestea pot fi evitate.
Parintii trebuie sa acorde, deci, o mare atentie in educarea copiilor pe aceasta
cale, care poate contribui la formarea caracterului si a personalitatii lor; ei sunt datori sa
ii invete pe copii inca de mici semnificatia vietii religioase si bucuria pe care aceasta o
poate da in sufletul lor
Copiii sunt invatati, sa acorde o importanta vitala mediului familial, care ii poate
feri de orice infatisare a raului, in conditiile in care majoritatea problemelor copiilor de
azi apar ca urmare a influentei asa-zisilor prieteni si a persoanelor din afara familiei;
astfel sunt feriti de toate situatiile si tentatiile pe care si ei insisi ar putea regreta toata
viata ca le-au iesit in cale, si aparent, la inceput, le-au dat foarte multa satisfactie
Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere social; ea înseamnă
educaţia omului în comunitate , prin comunitate şi pentru comunitate. Reperele
axiologice ale educaţiei religioase sunt: iubirea, încrederea şi libertatea.
In concluzie, omul are nevoie de educatie nu pentru ca fara ea n-ar putea
creste, ci pentru ca fara ea ar putea sa creasca la voia intamplarii