FAMILIA, FACTOR PRIORITAR SI PRIMORDIAL

ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

Educatoare Găină Andreea Alexandra

„Eu sunt copilul.Tu tii in  mainile tale destinul meu.

Tu determini in cea mai mare masura,daca voi reusi sau voi esua in viata.

Da-mi,te rog,acele lucruri care ma vor indrepta spre fericire.

Educa-ma,te rog,ca sa pot fi o binecuvantare pentru lume………”

                                                                   

                                                                 (din Child’s Appeal,Mamie Gene Cole)

                 Intre factorii educatiei,familia a fost si este considerata ca factor prioritar si

primordial deoarece,in ordinea fireasca a lucrurilor educatia incepe din familie,motiv care l-a
determinat pe Loisel sa afirme ca “in familie si pe genunchii mamei se formeaza ceea ce este
mai valoros pe lume-omul de caracter.”

         Citatul pune in evidenta dimensiunea morala a educatiei din familie,dar intrun anumit
fel si intro anumita masura familia isi aduce contributia in toate sectoarele educatiei,aici
copilul facandu-si ucenicia pentru viata,cea morala ramanand ansa esentiala prin substanta pe
care i-o imprima familia.

         Familia exercita o influenta deosebit de adanca asupra copiilor,ea fiind cea care
raspunde de satisfacerea trebuintelor elementare ale copilului si mai ales de protectia
lui.Actiunea educativa din familie trebuie si are intotdeauna un caracter intentional,urmarind o
anumita finalitate-formarea personalitatii copilului pentru integrarea lui in societate.

       Educatia facuta de primii educatori-parintii,se rasfrange asupra tuturor laturilor copilului

in functie de particularitatile de varsta si individuale ale acestuia.

Cel mai important rol in evolutia moral-civica a copilului il au exemplele bune care pleaca
inevitabil din familie.Familia,nucleu de baza al societatii noastre,are rolul de a asigura
dezvoltarea fizica si morala a copilului.De familie depinde dirijarea judicioasa a maturizarii
psihice a copilului,dezvoltarea lui,etc.De felul in care parintii vor educa copilul in sensul unei
morale riguroase,dar suple si de felul in care vor stii sa dirijeze viata afectiva a copilului,va
depinde formarea personalitatii acestuia.De la familie copilul invata sa iubeasca munca,tara si
libertatea si sa respecte legile tarii.

        Copiii trebuie educati in asa fel incat sa realizeze ca libertatea individuala nu se poate
realiza decat in cadrul libertatii colective,generale,ca munca si respectul fata de ceilalti
constituie o obligatie fundamentala a fiecarui cetatean.Pentru a-si educa bine copilul,parintii
nu trebuie sa considere niciodata ca acesta ar avea unele particularitati psihice
nemodificabile,iar daca observa unele devieride la normal ale copilului,nu trebuie sa astepte
pasivi ca timpul si natura sa le relolve.Parintii trebuie sa intervina activ,organizand,dirijand si
orientand viata psihica a copilului in cazul oricarei abateri de la normal.Exista la unii copii,din
fericire foarte rar,crize morale care pot aduce parintii la disperare.Desigur ca educatorii nu pot
sta ca niste observatori pasivi fata de asemenea cazuri.

           Formarea personalitatii:

Parintii trebuie sa vegheze copiii lor pentru a capata un ansamblu de trasaturi morale si
intelectuale necesare formarii unei personalitati superioare.Educarea lor trebuie sa fie dirijata
spre obtinerea modificarilor de caracter favorabile unei comportari superioare individuale si
sociale.De aceea parintii trebuie sa lupte pentru ca orizontul moral si intelectual al copilului sa
fie in continua largire. Copilul nu trebuie considerat ca o statuie de bronz, care are un loc fixat
, din care nu mai poate fi schimbata. El trebuie sa fie activ si adaptabil , iar parintii au datoria
permanenta de a-l face sa progreseze, sa se perfectioneze si sa-si mareasca valoarea umana.
Formarea personalitatii la copil este dependenta de inteligenta lui, de gusturile si elanurile lui,
de instructajul primit anterior.

            Personalitatea copilului incepe sa se contureze dupa varsta de doi ani. Este varsta la
care copilul incepe sa perceapa si sa fie atent la ceea ce se petrece in jurul lui. Dupa varsta de
trei ani, atentia si perceptia sunt mai active decat in trecut. Copilul incearca sa faca mici
treburi. Vorbirea devine mai completa. Copilul face usor propozitii.Parintii trebuie sa-l
incurajeze si sa-l indemne sa se supuna unor obligatiuni individuale : sa nu-si murdareasca
hainele, sa manance singur si pe cat se poate mai ordonat, sa aseze dupa utilizare, jucariile la
locul lor. Trebuie plimbat in jurul casei si facut sa observe curtea si animalele vecinilor.
Trebuie sa se familiarizeze cu oamenii care vin in casa.

La trei ani, jocul este principala preocupare a copilului. Prin jocuri, copilul se instruieste
asupra modului de viata al adultilor si vine in contact cu relatiile existente in lume.

La patru ani copilul frecventeaza gradinita de copii. Parintii trebuie sa o ajute pe educatoare in
dirijarea formarii personalitatii, deci a trasaturilor morale si intelectuale. Comunica, astfel
daca ii este sete sau foame, daca ii este somn etc.Unele din reflexe sunt neconditionate, altele
conditionate. Cand se  intoarce din plimbare recunoaste casele din vecinatate. La copilul mai
mare apare nevoia de a comunica cu oamenii, de a vorbi mereu, manifestandu-si astfel sfera
educationala si cea intelectuala. Trebuie sa se tina cont de emotiile lui.

La acesti copii emotiile sunt instabile. Ei trec repede de la plansul cu lacrimi la ras.Voiosia
este un bun mijloc de a face un copil sa progreseze. El trebuie sa fie multumit cand este
laudat, suparat cand este mustrat. Treptat sentimentele trebuie sa devina multilaterale.

            Ocupandu-se de dezvoltarea judecatilor morale la copil  ca parte integranta a

procesului de dezvoltare cognitive oferita de procesul educatiei parentale, J.Piaget distinge
trei faze:

a) realista, in cursul careia regulile morale sunt vazute de copil ca externe lui si existand in
sine, fiind absolute si neschimbatoare;
b) egocentrista, in cadrul careia copilul accepta obligatia de a se conforma regulilor, dar nu
simte ca a luat parte la crearea  lor, motiv pentru care va incerca sa le schimbe conform
intereselor sale;

c) faza cooperarii si a respectului mutual, in care are loc internalizarea moralitatii

(“ morala reciprocitatii”) si acceptarea ei ca mod de reglementare a propriului comportament

si a comportamentului altuia.

Concluziile sale care rezulta din conceptia lui J. Piaget sunt :

 Cunoasterea  morala este baza actiunii morale, astfel incat nici un copil nu-si poate
dezvolta o moralitate matura pana nu a trecut printr-o “ morala a constrangerii”.
 Influentele familiei si ale parintilor trebuie dublate cu cele ale factorilor din afara, astfel cu
cat copilul este mai bine integrat intr-un grup de prieteni, cu atat isi va dezvolta mai
puternic o morala a reciprocitatii care valideaza defapt adevarata dimensiune a
comportamentului sau moral autonom.

     In  scopul formarii personalitatii copilului si gasirii celor mai bune metode de

educatie, s-au organizat consfatuiri, dezbateri, intalniri cu specialisti medici, psihologi,
pedagogi, asistenti sociali, profesori, parinti. In urma dezbaterilor s-au stabilit zece
reguli pe care trebuie sa le aiba in atentie,deopotriva,parintii si educatoarele in vederea
educarii copiilor:

 1.Sa-ti iubesti copilul.

Sa te bucuri de el,sa-l accepti asa cum este,sa nu-l jignesti,sa nu-l umilesti,sa nu-l deranjezi,sa
nu-l pedepsesti pe nedrept,sa nu-l lipsesti de increderea ta,sa-i dai prilej sa te iubeasca.

2.Sa-ti protejezi copilul.

Sa-l aperi de primejdii fizice si sufletesti,la nevoie chiar prin sacrificarea propriilor interese si
cu riscul propriei tale vieti.

3.Sa fii bun exemplu pentru copilul tau.

Sa transmiti valorile si normele etice ale societatii.Sa-i dovedesti ca trebuie sa traiasca in

dragoste si armonie cu ai sai si cu toti cunoscutii familiei.Sa traiasca in cinste,in adevar,cu
respectul bunurilor,convingerilor si al sentimentelor altora.Sa creasca si sa simta,tot
timpul,comunitatea”mama-copil-tata”.Sa-l obisnuiesti sa participe la activitatea obsteasca.

4.Sa te joci cu copilul tau.

Sa-ti faci timp pentru copilul tau,sa vorbesti cu el,sa te joci cu el cum ii place(jocurile lui),sa
iei in serios jocul lui,sa te familiarizezi cu lumea imaginilor lui.

5.Sa lucrezi cu copilul tau.

Sa-ti ajuti copilul cand incearca sa participe la munca in casa ori in gradina.
Cand copilul este mai mare,sa-l obisnuiesti sa participe la treburile zilnice din gospodarie ti
pentru gospodarie.

6.Sa lasi copilul sa dobandeasca singur experiente de viata,chiar daca sufera.

Copilul accepta numai experientele pe care le face singur.Propriile tale experiente sunt lipsite
de valoare pentru copilul tau.Trebuie sa ai curajul sa-i dai prilejul de a-si acumula experiente
proprii,chiar daca sunt legate de anumite riscuri.

7.Sa-i arati copilului posibilitatile si limitele libertatii umane.

Sa infatisezi copilului posibilitatile extraordinare de desfasurare ale omului,in conformitate cu

inzestrarea si talentele fiecaruia.Dar,in acelasi timp,sa-i arati ca orice om trebuie sa
recunoasca anumite limite in faptele sale,chiar si in familie,fata de parinti.

Ajuta-l pe copil sa recunoasca si sa respecte aceste limite.

8.Sa-l inveti sa fie ascultator.

Sa supraveghezi si sa indrumi comportarea copilului,astfel incat prin actiunile sale sa nu

genereze suferinta nici pentru altii.Rasplateste-l pentru respectarea regulilor stabilite.La
nevoie,incearca impui respectarea regulilor prin pedepsire!

9.Sa astepti de la copil numai aprecierile pe care le poate da,conform gradului de

maturitate si propriei experiente.

Copilul are nevoie de mult timp pana invata sa se orienteze in aceasta lume complicata.Ajuta-l
cat timp poti si cere-i o parere proprie sau un verdict numai cand este in stare sa-l
dea,conform experientelor acumulate si gradului de maturitate!

10.Sa-i oferi copilului trairi cu valoare de amintire(calatorii,excursii,vacante,serbari de

familie,manifestari sportive,spectacole).

In vederea educarii copilului sunt necesare si importante anumite cunostinte si calitati pe care
parintii trebuie sa le dovedeasca,de exemplu:pricepere,sanatate fizica si psihica ,simtul
raspunderii.

        Priceperea implica atat cunostinte teoretice privind educatia in familie,cat si deprinderi

practice referitor la modul cum sa lucreze propriul lor copil.Este necesar ca parintii sa fie
calmi si,in acelasi timp,fermi atunci cand fac observatii copiilor,sa nu-si piarda cumpatul,sa
incerce sa inteleaga ca educarea copilului trebuie facuta cu blandete si nu cu furie.

        Sanatatea fizica si psihica a parintilor are o mare insemnatate pentru copiii

lor,constituindu-le baza zestrei biologice care se transmite.Efortul parintiilor,in
cresterea,dezvoltarea si educarea copiilor,nu este suficient fara o atmosfera de buna
intelegere,dragoste si obtimism.
       Simtul raspunderii ii obliga pe parinti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor.De aceea,ei
trebuie sa fie preocupati cum,cand sa fie severi,dar mai ales cat pot fi de severi.

Copilul”se hraneste”la fel ca si noi,adultii,din trairi frumoase care ne ridica deasupra

cotidianului,trairi care ne ofera prilejul sa cunoastem viata altor oameni si lumea.Asa cum”.
(Rabindranath Tagore,nimeni nu poate da decat ceea ce are!)

         Fiind o premisa principala a formarii conduitei morale,educatia morala in familie nu se

poate rezuma la un simplu proces de transmitere didacticista a unor cunostinte,norme sau
principii abstracte.

Este necesar a avea in vedere intreg ansamblul constiintei morale a copilului adica
constituirea unor sentimente si convingeri durabile,a unor deprinderi si obisnuinte,cu alte
cuvinte,a pune accentul atat pe componenta cognitiva,cat si pe cele de natura
afectiva,evaluativa sau comportamentala.

        Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului din urmatoarele puncte de
vedere:fizic,intelectual,moral,estetic.

Familia se preocupa de dezvoltarea fizica.Ea asigura hrana si imbracamintea copiilor,ii fereste

de pericole,le lasa timp de joaca,le creeaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de
sanatatea lor.Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii
sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala,
obisnuindu-l sa utilizeze factorii naturali(apa, soarele) pentru bunastarea organismului. In
perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in organism  pun probleme noi pentru
dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente si afectuoase, prin modificarea
regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va rezolva la timpul
potrivit.

In cadrul familiei copilul isi insuseste limbajul . Volumul, precizia vocabularului si

corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa  de catre parinti in aceasta
directie. Familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale ( despre plante,
animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice, etc). Ea se preocupa de dezvoltarea proceselor
intelectuale ale copiilor, dezvoltandu-le spiritul de observatie, memoria si vederea.

            Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea
intelege.In jurul varstei de 3-6 ani, copiii pun cele mai multe intrebari, iar parintii ii ajuta sa-si
insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact.

Cel mai important este stimularea curiozitatii de a citi prin cumpararea unor carti care sa puna
bazele unei mici biblioteci. Datoria parintilor este de a indruma copilul sa citeasca ceea ce
corespunde varstei sale. Dorinta de lectura poate deveni excesiva, copilul sacrificand orele de
somn. Copilul obtine rezultatele scolare in functie de modul in care parintii se implica in
procesul de invatare.Parintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studiului :rechizite
scolare, carti de lectura, manuale scolare, cat si niste conditii bune de munca : un birou , un
computer si nu in ultimul rand liniste pentru a se putea concentra.

            Parintii trebuie sa-si ajute copiii la invatatura; ajutorul trebuie limitat la indrumare sau
sprijin, nefiind indicat sa efectueze temele copiilor. Cu timpul, parintii se vor limita
la  controlarea temelor de casa si a carnetelor de note. Deci, atitudinea parintilor trebuie sa fie
una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa nu se intereseze deloc de rezultatele
acestuia.

In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportament : respectul , politetea,

cinstea, sinceritatea,decenta in vorbire, ordinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile
incredintate. In realizarea acestor sarcini parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le
spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urat in
comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze  in evaluarea
comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil,
sa fie un bun coleg si prieten. Familia contribuie si la educatia estetica a copilului, parintii
fiind cei care realizeaza contactul cu frumusetile naturii( culorile si mirosul florilor, cantecul
pasarilor, verdele campului, etc), cu viata sociala( traditii, obiceiuri stravechi, etc).

Mijloacele mass-media exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice;  pe de o parte

exista numeroase emisiuni culturale, de imbogatire, dar pe de alta parte sunt difuzate
numeroase programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. In
unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseste cu desavarsire, iar in
altele este exagerata. Daca copilul nu are aptitudini si nici placere pentru diferite arte ( balet,
muzica, teatru, etc), parintii trebuie sa respecte optiunea copilului.

            Familia trebuie sa fie un colectiv sanatos, intre acestia trebuie sa fie relatii de
intelegere, respect , intrajutorare, sa traiasca in deplina armonie, sa duca o viata cinstita,
onesta.

Parintii trebuie sa fie un bun exemplu, avand in vedere cat de puternic este spiritul de imitatie
la copii. In comparatie cu familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezinta un
mediu  educativ mai bun. Copilul singur la parinti tinde sa fie mofturos, egoist, capricios
datorita parintilor care doresc sa-i faca toate poftele. In familiile cu mai multi copii, afectiunea
parintilor se  indreapta catre toti copiii.

            Parintii trebuie sa aiba o autoritate asupra copilului. Aceasta autoritate nu trebuie

obtinuta cu ajutorul pedepselor sau a violentei si nici printr-un exces de bunatate si
satisfacerea oricarei dorinte.A educa un copil nu este un lucru atat de usor. Unii parinti avand
conceptii invechite, cred ca ei stiu cel mai bine sa-si educe copilul, neacceptand sfaturi din
exterior.

            Relationarea interumana a fost, este si va ramane o problema dificila si complexa nu

numnai in scoala, dar si in familie si societate deoarece oamenii, ca indivizi reprezinta
unicate, sunt diferinti din toate punctele de vedere: fizic( aspect, sanatate), social(profesie,
avere), psihic(temperament, aptitudini, interese).

            Intr-un climat de respect reciproc, comunicarea este fireasca si eficienta iar alegerea
dupa competenta si performanta nu mai este stimulata de o competenta acerba, ci de pasiune
si de bucuria dezvoltarii personalitatii.

            A fi parinte este deci mai mult decat o simpla calitate fata de care ne putem exalta. Ea
presupune experienta, pricepere, rabdare, cu alte cuvinte toate insusirile care se cer pentru
exercitarea unei adevarate profesii “ profesia de parinte”. Iar pentru realizarea unor
performante existenta unui climat familial favorabil si armonios si competenta in educatie
reprezinta premise de baza.

BIBLIOGRAFIE

     Revista Invitamantului Prescolar, Nr. 1-2/2001, Bucuresti, 2001

     MAKARENKO A.S., “Cartea pentru parinti”, Bucuresti , E.D.P, 1951

     NESTOR GEORGE, “ Bunici, parinti, copii”, Bucuresti, E.D.P, 1977

     I. MITROFAN, N. MITROFAIN, “ Familia de la A la Z, Mic dictionar al

vietii de familie”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991

     SILVIA DIMA, “ Cei sapte ani de acasa”, E.D.P., Bucuresti,1991