TEMA: NECESITĂȚILE,

EMOȚIILE ȘI
COMPORTAMENTUL COPIILOR
Educație parentală

La serviciu poți fi înlocuit, dar ca părinte ești de

neînlocuit...
Maria Shriver
SCOP: CONȘTEINTIZAREA DE CĂTRE PĂRINȚI A
IMPORTANȚEI SATISFACERII NECESITĂȚILOR
COPIILOR
 Necesitatea -o dependentă eligibilă a organismelor vii de
factorii mediului exterior, esenţiali pentru
autoconservare şi autodezvoltare.
 Necesităţile determină interesele, dorinţele, aspirațiile,
pasiunile omului, direcția de gândire, scopurile pe care
omul şi le propune spre realizare.
 Fiecare om se caracterizează prin structura sa unică şi
ierarhia interioară a necesităţilor de bază (biologice,
sociale şi ideale), care şi definesc personalitatea lui.
 Necesităţile copiilor:
 Specialiştiiîn domeniul protecţiei copiilor
promovează tot mai mult în ultimii ani mesaje
legate de nevoile copilului, de respectarea
drepturilor lui fundamentale pentru o dezvoltare
bio-psihosocială sănătoasă a acestuia. Literatura
de specialitate indică că satisfacerea nevoii de
fericire, iubire, bucurie a copilului este o
condiţie necesară dezvoltării sănătoase a
creierului (Siegel, 2001).
COPILUL ESTE UN VAS GOL CARE TREBUIE UMPLUT PE PARCURSUL
ÎNTREGII SALE DEZVOLTĂRI. PENTRU A CREŞTE ŞI A SE DEZVOLTA,
ESTE NECESAR SĂ-I FIE SATISFĂCUTE NEVOILE SPECIFICE.

Copilul are nevoie de dragoste. Această nevoie este satisfăcută de relații

afectuoase ce apar chiar din prima zi de la naştere. Prin aceste relaţii, mai
întâi cu mama, cu tata, mai apoi cu un cerc tot mai mare de persoane,
copilul îşi conturează identitatea şi devine conştient de sine. Copilului
trebuie să i se arate că a fost dorit şi iubit pentru a învăţa, la rândul său, să
se iubească pe sine şi pe cei din jur. Dragostea oferită de părinţi este
necondiționată, adică fără solicitarea unei compensaţii sau a unei
reciprocităţi.
Aprobarea şi acceptarea au un impact foarte mare asupra dezvoltării
autoaprecierii.
Copilul are nevoie de cele necesare pentru viață. Aceasta
presupune că trebuie să i se ofere hrană, căldură,
îngrijire, somn şi să i se asigure igiena.
 Copilul are nevoie de securitate şi siguranţă. Aceasta apare
odată cu stabilirea relaţiilor familiale, prin atitudinea şi
comportamentul părinţilor. Pentru un copil, tot ce e nou,
necunoscut poate prezenta un pericol, şi numai părinţii sau
persoanele care-l înconjoară îi pot oferi securitate.
 Copilul are nevoie de noi experienţe. Interesul pentru
ceva nou este prezent întotdeauna, indiferent de vârsta
unei persoane. Odată cu învăţarea sau descoperirea
unui lucru, apare interesul pentru altul. Jocul şi limbajul
sunt principalele modalități prin care copilul poate să-şi
satisfacă această nevoie. Folosind aceste două unelte, el
descoperă şi învață lumea, determinând şi rolul său în
aceasta.
 Copilul are nevoie de încurajare, stimulare şi apreciere.
Creşterea sau trecerea de la copilărie la maturitate se realizează
prin cunoaşterea bucuriei şi a nevoii de succes.
Pentru a obţine rezultate mai bune, fiecare are nevoie ca micile
sale succese să fie încurajate. Copilul are nevoie ca părinţii lui
să-i confirme faptul că ceea ce întreprinde el are valoare. Este
esențial să-şi păstreze acest elan, voinţa plină de dinamism
care-l animă. Prin urmare, are nevoie ca părintele să-l gratifice
cu entuziasm pe tot parcursul experienţelor sale, pentru a-şi
păstra voinţa de a acționa şi a întreprinde.
Nevoia de a fi important pentru părinţi. Copilul consideră
în mod natural că este frumos şi foarte important, dar
mesajele adulților nu-i confirmă întotdeauna acest lucru.
Atunci începe să se nască în el sentimentul că e
neînsemnat. Este esențial pentru copil să-și păstreze
sentimentul importantei pentru a-şi dezvolta stima de
sine. El are nevoie să i se demonstreze cu regularitate,
prin atenții, gesturi şi cuvinte hrănitoare, faptul ca el
contează in ochii părinţilor.
 Nevoia de a fi acceptat de parinti. Mulți părinti, bine
intentionati, se străduiesc prin tot felul de mijloace să
incerce să elimine unele incapacitāti, limite si defecte ale
copilului lor, în loc să-l invete cum să trăiască cu ele. El
işi demonstrează astfel lipsa de acceptare. Impactul
acesteia este foarte distructiv. Copilul fie se rupe de
propria identitate şi se autoconstrânge pentru a răspunde
aspiraţiilor părintelui său, de teamă să nu piardă
dragostea acestuia, fie rămâne aşa cum este şi primeşte
mesajul „Nu te iubim aşa cum ești". Pentru a evolua şi
chiar pentru a progresa în raport cu unele limite care i-ar
putea dăuna, copilul are nevoie în primul rând de
acceptarea necondiționată a părintelui său, apoi să se
accepte el însuşi şi să fie fericit. Altminteri, va dezvolta
sentimente de ruşine, de culpabilitate pentru ceea ce este
şi chiar de teamă că va fi judecat. Se respinge pe sine.
 Copilul are nevoie de responsabilitate. Pentru a se
dezvolta armonios şi a fi apreciat, copilul are nevoie de
dobândirea independentei sale şi de recunoaşterea
treptată a acesteia de către cei din jur. Rolul principal în
satisfacerea acestei nevoi o au şcoala şi părinţii.
o Copilul are nevoie de un nume. Această nevoie, ca şi

celelalte, are o strânsă legătură cu drepturile copilului.

Numele face parte din imaginea de sine şi din
personalitatea copilului
 Copilul are nevoie de o familie trainică şi stabilă. Intr-o
astfel de familie, el va participa la activități comune,
simţind spiritul apartenentei la un grup distinct in care să
existe armonie şi dragoste, înţelegere şi răbdare.
CUM PUTEM ASIGURA STAREA DE
BINE A COPIILOR?
Starea de bine a copiilor, numită și bunăstarea
emoțională, este una din elementele esențiale ale
calității educației, care presupune o atitudine
pozitivă față de sine, de viață, de viitor, e un mod
în care copiii gândesc și simt despre ei înșiși și
despre lumea înconjurătoare. Formarea,
dezvoltarea și valorificarea potențialului
copilului are loc numai atunci, când este
asigurată starea de bine a acestuia.
STAREA DE BINE, ESTE DETERMINATĂ DE MEDIUL FIZIC ȘI MEDIUL SOCIAL, CREAT ATÂT DE GRĂDINIȚĂ, CÂT ȘI DE FAMILIE ȘI COMUNITATE.

Din punct de vedere al mediului fizic, se recomandă:

Spațiul de joacă al copiilor se va amenaja astfel, încât să se țină cont de
siguranța copiilor, dar, în același timp, copilul să poată explora și
descoperi în mod independent.
 Din punctul de vedere al creării mediului social pozitiv, se recomandă:

Starea de bine a copilului trebuie să fie asigurată atât în grădiniță, ca mediu

extensiv al familiei, cât și în familie nemijlocit, prin acel parteneriat de
încredere, conștient care trebuie să se construiască între actanții
educaționali. Pornind de la teoria bunăstării emoționale, numită în
literature de specialitate și ca modelul P.E.R.M.A a lui Martin
E.P.Seligman (psiholog American), model care descrie starea de bine și
acele elemente de bază, pe care le implică în mod obligatoriu,
recomandăm:
1. Emoțiile pozitive - sunt reacții afective de o durată scurtă de timp,
însoțite adesea de modificări psiho-somatice la nivelul organismului.
 Părinților le putem sugera următoarele:

 Să comunice cu copilul despre ziua lui petrecută la grădiniță, despre ce

i-a plăcut cel mai mult? Ce-a învățat interesant și curios azi?
 Să fie alături de copil și să exploreze împreună emoțiile prin joc.
Atunci când părintele îl vede pe copil că manifestă o emoție anume, să
o verbalizeze: „Ai un zâmbet larg pe față. Ești fericit că ți-a reușit să
construiești Lego?”.
 Să empatizeze cu copilul. Să arate copilului și să-l învețe să-și
recunoască emoțiile sale: „Știi, când am spart acel pahar, am țipat
foarte tare. Ți se întâmplă și ție să te simți supărat când faci câte o
greșeală?”.
 Să încurajeze copilul să picteze și să deseneze, acesta servind drept un
mod de exprimare a emoțiilor. Pictura și desenul îi pot ajuta să se
calmeze în momentele de furie, frustrare.
 Să citească povești în care personajele se confruntă cu situații și emoții
similare, trăite de copil. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă mai bine
emoțiile.
2. Implicarea - ține de totalitatea de activități care îl captează pe
copil și îi pun în valoare abilitățile și aptitudinile.
 Părinților le putem sugera următoarele:

 Să încurajeze curiozitatea copilului și să răspundă la întrebările

adresate de către copil
 Să sprijine copilul în identificarea soluțiilor, răspunsurilor în
diferite situații: „Dar tu cum crezi?”;
 Să observe ce face copilul și să-l încurajeze, fără să-l critice: „Vai,
ai desenat așa drăguț această mașină. Sunt sigură că după mai
multe exersări o ve-i desena extraordinar”.
 Să exploreze împreună interesele, preferințele copilului și să
implice copilul în activități reieșind din interesul lui.
 Să țină cont de ceea ce-și dorește copilul. Discutați despre
alternativele în care vă doriți să-l implicați. Cereți opinia
copilului. „Uite, m-am gândit c-ar fi minunat să mergi la pictură
(dans). Tu ce părere ai despre aceasta?”
 Să accepte ajutorul atunci când copilul îl oferă din proprie
inițiativă.
3. Relațiile sociale pozitive - relații care contribuie la felul în care copilul percepe mediul
înconjurător. Un aspect important va ține de construirea relațiilor de prietenie, socializare,
soluționare de conflicte într-un mod constructiv. Prin relațiile cu părinții, semenii, comunitatea,
copiii învață despre lumea lor.
 Părinților le putem sugera următoarele:

 Să manifeste grijă şi preocupare pentru nevoile copilului, să se comporte astfel, încât copilul să
simtă că sunt aproape de el, să i se spună „Te iubesc”, „Sunt fericit/ă că te am”.
 Să stabilească reguli clare (ora de somn, timpul de desene animate, reguli de comportament,
responsabilitățile ce le are în casă) și consecințele nerespectării acestora. Informăm părinții că
micuții au nevoie de îndrumare, au nevoie să li se vorbească despre regulile care se cer a fi
respectate, dar și aștepările pe care le au ei față de copil. Important! Învățăm părinții că
„palma, vărguța” nu e o metodă prin care arăt copilului ce-a greșit și nici nu impune respect
ulterior, ci din contra, dezvoltă copilului frica, teama, neîncrederea etc.
 Să fie atent la sentimentele și emoțiile manifestate de către copil și să-l sprijine atunci când are
nevoie: „Văd că ești furios și supărat. Vrei să discutăm acum sau te las să te calmezi și după
discutăm?”. Se va evita critica, momentele de inhibiție a copilului, vorbitul ,,de sus în jos”:
„Ce plângi atâta?”, „Închide gura!”, „Mai ai să plângi?, Ți-am zis o data să te liniștești!”.
 Să evite comparațiile între copii, frați: „Uite la fratele tău, nu plânge, dar tu…”.

 Să vorbească copilului cu compasiune: ,,Văd că ești foarte supărat că fratele tău ți-a luat
jucăria”.
 Să încurajeze tentativele de rezolvare a conflictelor, cerându-i opinia copilului: „ Ce crezi că ar
trebui să facem ca să rezolvăm această problemă?” etc.
 Să practice recunoștința la sfârșit de zi cu toți membrii familiei: „Sunt recunoscător pentru…”.

 Să fie un model de atitudine, comportament pozitiv pentru copilul său, folosind cuvinte de
politețe în interacțiune cu ceilalți, inclusiv cu copilul: „Te rog!, Mulțumesc! Cer scuze!”.
 Să poarte discuții permanente cu profesioniștii din cadrul instituției de educație timpurie.
 4. Semnificația – se referă la acele înclinații pe care le observăm la
copil și susținerea lui în acest sens.
 Părinților le putem sugera următoarele:
 Să-și cunoască copilul și să-l prețuiască pentru ceea ce este. Să
vorbească cu copilul despre interesele lui și să-l încurajeze să le
exploreze. Să fie promți și atenți la ceea ce spune copilul: „Chiar?
Wow!, Și mai departe, ce s-a întâmplat?”
 Să petreacă timp de calitate cu copilul său (timp în care părintele este
conectat, prezent fizic, psihic, emoțional alături de copilul său fără a fi
implicat, distras de orice altceva (televizor, telefon, alte gadjeturi etc.).
 Să-și respecte promisiunile făcute anterior copilului;
 Când copilul are o opinie diferită decât cea a părintelui, părintele va
evita să-l inhibe, judece, critice pe copil. Va încerca să nu mai zică: „Ți-
am zis să faci așa cum ți-am spus eu!”, ci va invita copilul la cooperare,
discuție: „Spune-mi, ce nu este în regulă, ce te deranjează, dacă facem
așa?”;
 Să încurajeze copilul să aibă responsabilități prin casă în corespundere
cu vârsta (să-și pună cana după ce-a băut ceaiul în chiuvetă, să-și adune
jucăriile după ce s-a jucat, să ajute la pregătirea mesei, să dea de
mâncare/de băut la vietățile din curte etc);
 5. Reușitele, Realizările – se referă la succesele
obținute, obiectivele atinse și înregistrate de copil.
 Părinților le putem sugera următoarele:
 Să spună frecvent copilului că are încredere în el (copil);
 Să creeze situații de comunicare cu copilul, în care îl va
întreba despre reușita atinsă. Întrebarea se va formula în
așa fel, încât copilul să descrie acei pași urmăriți spre
realizare. De exemplu: „Cum ai făcut acest desen așa de
frumos?, sau ,,Cum ți-a reușit să construiești așa un
castel din Lego?”;
 Să se „sărbătorească” în familie fiecare succes înregistrat
de către copil. Să se aprecieze efortul copilului.
 Să laude copilul când încearcă o nouă abilitate sau
depune efort în a realiza ceva: „Ți-a ieșit un desen foarte
frumos. Unde ai învățat să faci așa interesant?”
CUM TREBUIE SĂ SE COMPORTE UN
COPIL?
 1. Te rog, de fiecare dată când cere ceva
 E simplu să cerem, însă nimeni nu e obligat să ne ofere. Un singur
cuvânt poate schimba întotdeauna lucrurile, viziunea asupra unei
situaţii şi atitudinea noastră faţă de ceilalţi, precum şi a lor faţă de
noi.
 Te rog ar trebui să fie nelipsit din vocabularul copilului. Indiferent
că e vorba de o jucărie pe care o cere vânzătorului sau o ciocolată
pe care o cere părintelui, cererea trebuie însoţită de te rog.
 De ce? Pentru că, doar câţiva ani mai târziu, copilul va fi un adult
care va înţelege ce înseamnă respectul şi buna creştere, iar atunci
va formula frumos „aş vrea, te rog… dă-mi o cafea va deveni.
 Uite cât de multe schimbă un cuvânt. Cele mai solide relaţii se
bazează pe respect.
 2. Mulţumesc
 Mulţumesc este cuvântul magic. Nu doar pentru că stă la
baza piramidei bunelor maniere, dar şi pentru că transmite
celorlalţi apreciere şi recunoştinţă pentru ceea ce au făcut
pentru noi. Copilul trebuie să înveţe să mulţumească. Nu
contează că e mic şi e doar un copil. Mulţumesc ne poate
face să simţim că ne sunt înţelese eforturile şi bunele
intenţii.
 3. Arta conversației

 Copiii întrerup adesea conversaţiile adulţilor. Motivul? Au

ceva important de spus, din punctul lor de vedere, așadar
vor neapărat să fie ascultaţi. Nu e cazul să îi certăm, însă e
esenţial să le explicăm că pot întrerupe conversaţia doar
când este o situaţie cu adevărat urgenţă. Totodată, nu uita
să îl asiguri că îl vei ajuta să rezolve problema imediat ce
închei conversaţia. Astfel copilul va şti că îl asculţi şi va
exersa şi răbdarea.
 4. Scuză-mă
 Scuză-mă, atunci când vrea să intre într-o conversaţie sau să o
întrerupă, pentru un motiv sau altul, reprezintă o metodă extraordinară
de a se face ascultat fără să apară ca lipsit de bun simţ. Întreruperile
urmate de scuze sunt binevenite, captează atenţia, iar copilul va fi
ascultat şi integrat în conversaţie.
 Iată ce simplu este să îl ajutăm pe copil să se integreze într-o
conversaţie, să fie ascultat, să îi fie acceptate ideile – totul într-o
manieră politicoasă.
 5. Diplomația
 Sigur te-ai întâlnit, măcar o dată, cu o persoană care s-a grăbit să îţi
spună că te-ai îngrăşat, că îţi stă urât părul sau că eşti slabă moartă.
Astfel de opinii exprimate fără rețineri jignesc și chiar pot distruge
relații.
 Copilul ar trebui să înveţe, încă din primii ani de viaţă, ce înseamnă
diplomația. Motivele pentru care oamenii arată într-un fel sau altul nu
sunt de judecat, deci remarcile negative sunt de evitat.
 Cum le explicăm acest lucru copiilor? Foarte simplu. Cu toţii
suntem diferiţi şi nu trebuie să aducem jigniri nimănui.
 6. Să evite situația în care ar fi musafirul nepoftit
 Copilul trebuie să înveţe să bată la uşă. Indiferent că e vorba de uşa de la
baie, uşa de la camera părinţilor sau orice altă uşă din camera sau din
spaţiile străine în care ajunge. Bătând la uşi va înţelege că poate evita
situaţii neplăcute, iar explicându-i că nici lui nu i-ar plăcea ca altă persoană
să intre peste el fără să bată înainte la uşă.
 7. Să nu râdă de ceilalţi
 În rândul copiilor, râsul de ceilalți este foarte des întâlnit. Dar, ştiai că
foarte mulţi copii obişnuiesc să se poarte urât cu ceilalţi, să îi jignească şi să
îi umilească… pentru că aşa au văzut acasă? Sau pentru că nimeni a fost
acolo pentru a le asculta nevoile?
 Ne e greu să credem, dar astfel de lucruri se întâmplă. Este de datoria
noastră, a părinţilor, să le explicăm celor mici că avem cu toţii defecte, iar
fiecare om trebuie iubit pentru ceea ce este. Empatia este valoarea care îi
învaţă pe copii cum să se comporte cu ceilalţi. Iată cum ajungem din nou la
importanţa inteligenţei emoţionale în viaţa copiilor şi în viaţa de familie?
 8. Să nu vorbească niciodată cu gura plină
 Când cineva vorbeşte cu gura plină, toţi cei din jur pot vedea ce mănâncă.
Mai mult decât atât, resturi din mâncare pot ajunge în farfuriile celorlalţi…
şi nimeni nu îşi doreşte asta.
Cel mai mult trebuie de ținut cont de limbajul folosit. Formulele
de politețe vor fi folosite de copii doardacă părinții le adresează
în mod frecvent.
De foarte multe ori părinții le spun copiilor: „Îți dau jucăria dacă
spui „te rog frumos”, deși în mod uzual ei nu folosesc această
formulă când vor ceva de la copiii lor. Cei mari uită să utilizeze
frecvent formulele de politețe atunci când vorbesc cu copiii sau
cu adulții. Se înțelege de ce copiii nu au în vocabularul uzual
aceste formule.
Spuneţi în fiecare dimineață copiilor dumneavoastră ,,Buna
dimineața!” și nu va fi necesar să-l rugați când il duceți la
grădiniță să facă acest lucru. Spuneţi mulțumesc de câte ori
primiți ceva de la copilul dumneavoastră sau de la adulți.
Copilul va observa acest lucru și-l va folosi cu siguranță.
 Sugestii, care va pot fi utile la educarea unui copil disciplinat. Incercați să disciplinați
copilul prin CONVINGERE, NU prin CONSTRANGERE!
 Stabiliți un plan de disciplină în care: stabiliți care ar putea fi actele majore de
indisciplină; hotărâți regulile de comun acord cu copilul și cu ceilalti membri ai
familiei; stabiliți împreună, din timp, ce recompense vor urma purtărilor bune și ce
sanctiuni purtărilor necorespunzătoare; stabiliți regulile adecvate vârstei și purtării
copilului, astfel încât să înțeleagă ce doriți de la el! spuneți copilului cu exactitate ce
anume aşteptați de la el; spuneti-i care sunt lucrurile care nu ar trebui să le facă; de
exemplu, când mergeți la cumpărături spuneți-i: ,Ajuta-mă sa aleg lucrurile pe care le
cumpărăm, dar nu începe să tragi din rafturi!", dar cel mai bine să faceti o listă cu ce
aveți de cumpårat;
 Stabiliți de acasă dacă are nevoie de ceva; cereți copilului să repete ce i-ați spus. Puneți
întrebäri ca să vă convingeți cà a inteles regulile foarte bine. Respectați dumneavoastră
înşivă regulile stabilite! Puterea exemplului este de cele mai multe ori de neintrecut.
Explicați ce se intàmplă dacă nu se respectă regula. Evitați båtaia sau cearta, folosiți
numai sancțiunile stabilite inițial.
 Fiți consecvent!
 După ce ați stabilit regulile, respectați-le de fiecare dată.
 Acest lucru ii face pe copii să se simtă in siguranță,ştiind că dumneavoastră veți
reacționa la fel într-o anumită situație și la o anumită purtare a lui.
 Dăruiti copiilor cât mai mult din timpul dumneavoastra.
 Astfel vor înväța să vă dăruiască, la råndul lor, mai târziu, bucuria de a fi impreună.