Sunteți pe pagina 1din 29

Avizat: Avizat:

Director CCD Siclovan Pompilia Inspector de specialitate înv.


preşcolar
prof. prof.

Educatoare: Mercea Andreea Adelina


Petruse Alina Teodora

1
Grădiniţa cu PP Veseliei
Curtici

Denumire auxiliar: Micii pietoni


Tipul de auxiliar: Educaţie rutieră în cadrul activităţilor de educaţie pentru societate

ARGUMENT

Educaţia rutieră a fost inclusă între ,,noile educaţii’’ la începutul anilor 1980. Componentă a educaţiei pentru societate, educaţia
rutieră reprezintă educaţia pentru viaţă. Aflăm din mass-media că zilnic se petrec accidente de circulaţie dramatice, cu urmări foarte
grave, în care sunt implicaţi adulţi dar şi numeroşi copii.
În contextul societăţii actuale, când familiile sunt tot mai preocupate de problemele cotidiene, când a crescut rapid numărul
de autovehicule, se impune ca încă de la cele mai fragede vârste, copiii să cunoască cele mai elementare reguli de circulaţie pe
drumurile publice. Copiii preşcolari sunt cei mai expuşi accidentelor, datorită vârstei fragede, a unei insuficiente supravegheri sau a
incapacităţii de a lua decizii legate de actul circulaţiei.
Prin desfăşurarea activităţii opţionale de educaţie rutieră, copiii vor cunoaşte semnele de circulaţie,vor învăţa să respecte
regulile de circulaţie, să cunoască drepturile şi îndatoririle pe care le au pietonii şi conducătorii de autovehicule, în concluzie vor
învăţa să-şi apere viaţa.
Copiilor nu trebuie să le fie frică de stradă. Ei trebuie să conştientizeze că numai adoptând o conduită preventivă, viaţa şi
sănătatea nu le vor fi puse în pericol, să înţeleagă că vor fi în siguranţă numai dacă vor cunoaşte şi respecta regulile de circulaţie,

2
dacă vor şti să se ferească de pericole, să se orienteze în zonele cu circulaţie intensă cât şi în cele aparent fără pericole, dacă vor şti
să-şi aleagă locurile de joacă.
De asemenea,copiii trebuie să găsească în agentul de circulaţie un prieten care este gata oricând să-i ajute, să le dea sfaturi.
Materialele utilizate vor fi variate, atractive, accesibile copiilor, permiţând abordarea integrată a conţinuturilor învăţării şi în
felul acesta copilul va fi antrenat în exersarea unor deprinderi, în formarea unor capacităţi ce au ca finalitate certă învăţarea
graduală dar temeinică a regulilor de circulaţie.
Ca mijloace de realizare, se vor folosi:
 Lecturi după imagini;
 Observări, memorizări, povestiri, convorbiri;
 Activităţi artistico-plastice, muzicale, practice;
 Jocuri şi activităţi liber-creative;
 Jocuri didactice, jocuri inter şi transdisciplinare;
 Plimbări, vizite.

EXEMPLE DE COMPORTAMENT:

-să cunoască cele trei culori ale semaforului electric şi semnificaţia lor;
-să precizeze locul pe unde se poate traversa (zebra, semafor);
-să cunoască modul de asigurare pentru trecerea străzii, acolo unde nu există semne şi indicatoare de circulaţie;
-să cunoască semnificaţia indicatoarelor: ”stop”, „trecere de pietoni”
-să traverseze în pas vioi, fără a se opri pe partea carosabilă.
-să nu folosească strada ca loc de joacă;
-să înveţe cuvinte noi specifice temei (a traversa, zebră, pieton, pasager, semafor,agent de circulaiţe);
-să ştie ce rol are agentul de circulaţie şi cum dirijează acesta circulaţia;
-să cunoască/recunoască mijloace de transport cu care intră în contact direct;
-să precizeze reguli referitoare la deplasarea cu mijloace de transport;

3
-să cunoască locul corect pe care îl ocupă copilul într-un autoturism;
-să facă cunoscute celor apropiaţi, regulile de circulaţie şi să le spună ce se poate întâmpla dacă nu respectă aceste reguli;
-să ştie la ce pericole se expun şi cauzele care duc la producerea accidentelor.

METODE ŞI MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

 conversaţia, demonstraţia, exerciţiul, observaţia, problematizarea, povestirea, algoritmizarea, descrierea, munca în grup,
jocul, strada, semaforul, imagini, CD-uri cu poveşti şi cântece, cărţi, texte, pliante, creioane colorate, fişe, reviste, seturi de
ilustraţii.

MODALITĂŢI DE EVALUARE: probe practice, jocuri de rol, concursuri, poezii, desene, jocuri de mişcare, etc.

BIBLIOGRAFIE:

- Curriculum pentru educație timpurie, 2019;


- Revistele „Învăţământul preşcolar 2004-2009;
- Antonia Berescu, Educaţia rutieră în şcoli şi grădiniţă 2004.
- Alexandra Pribeagă. „Cartea de educaţie rutieră pentru cei mici”, Ed. Naţional, 2002.
- Adriana Manolache, Cornelia Dragomir, Mariana Petre, Lili Soare. „Şi noi suntem pietoni” – informaţii rutiere pentru preşcolari,
Aramis, 2002.
- Gheorghe Diac, Florenţa Teodorescu. „Zig-zag, manual de educaţie preventivă”, Aramis, 2000.

4
Planificarea calendaristică a activităţilor

Nr. Tema Mijloc de realizare Obiective operaţionale


crt.
1. „Circulaţia pe stradă” observare - să observe prin ce locuri se traversează
corect strada
- să-şi însuşească noţiunea de pieton.
2. „Semnele de circulaţie” Lectură după imagini - să precizeze câteva reguli de circulaţie
pentru pietoni
3. „Strada cu mai multe benzi de Joc de construcţii - sǎ-şi dezvolte imaginaţia şi creativitatea în
circulaţie” activitatea de construcţii
4. „Fetiţa cu balonul” povestire - să asculte cu atenţie povestea şi să
înţeleagă mesajul pe care îl transmite.

5. „Agentul de circulaţie şi Joc de rol - sǎ respecte normele de circulaţie învǎţate


şoferii” - sǎ conştientizeze relaţiile de colaborare
dintre agent de circulaţie-şofer şi invers
6. „Aşa da, aşa nu!” Joc didactic - sǎ facǎ deosebirea între faptele bune şi
cele rele
7. „Stopul” Cântec - sǎ-şi formeze şi sǎ-şi dezvolte deprinderea
de a asculta un cântec şi de-al interpreta
8. „Întâmplari adevǎrate de pe Poveşti create de copii după - sǎ compunǎ o poveste cu ajutorul unor

5
stradǎ adunate!” imagini planşe, folosindu-şi imaginaţia creatoare.
9. „Unde ne jucăm, iarna?” Convorbire cu suport intuitiv -sǎ cunoascǎ consecinţele nerespectǎrii
regulilor de circulaţie.
10. „Agentul de circulaţie” Observare - să recunoască agentul de circulaţie
- să observe uniforma acestuia şi rolul
agentului
11. „Cum treci strada?” Ileana Memorizare -să conştientizeze că nerespectarea regulilor
Bumbac de circulaţie şi a indicatoarelor conduc la
accidentarea pietonilor.
12. „Strada” Desen -să redea prin desen o parte din cunoştinţele
acumulate.
13. „Nu faceţi ca ei!” Lectură după imagini -să identifice cauzele care au dus la
producerea unor accidente.
14. „De-a soferii” Joc de rol -să se implice activ în joc şi să respecte
anumite reguli.
15. „Iepuraşul coconaş” Irimie Povestea educatoarei -să precizeze care este locul unui copil, ca
Străuţ pasager, în automobil.
16. „La joacă” Memorizare -să recite corect şi expresiv poezia.
17. „Este corect sau nu este Joc didactic -să participe activ în cadrul jocului
corect?” -să respecte regulile jocului.
18. „Mijloacele de transport în observare -să-şi însuşească regulile ce trebuie
comun” respectate în mijloacele de transport în
comun.
19. „Cum treci strada?” I. Bumbac Repetarea poeziei -să îşi reamintească poezia şi mesajul pe
care îl transmite
20. „Stopul” Repetare cântec -să interpreteze cântecul.
21. „O pierdere……cu câştig!” de Povestire -să asculte cu atenţie textul şi sa desprindă
Ilie Traian mesajul acestuia.
22. „De acasă la grădiniţă” Mers organizat -să respecte regulile de circulaţie, în
deplasările pe care le fac.
23. „În trafic” Joc de construcţie -să construiasca liber cu materialele puse la
dispozitie şi să se joace.

6
24. „De-a şoferii şi pietonii” Joc de rol -să interpreteze corect rolurile fiecăruia.
25. „Educaţia rutieră în poezii” Repetarea poeziilor -să işi reamintească conţinutul poeziilor de
educaţie rutieră.
26. „Unde ne plimbă cu bicicleta şi Convorbire -să cunoască locul în care este permisă
cu rolele?” plimbarea cu bicicleta şi rolele.
27. „Desenăm, colorăm, circulaţie desen -să coloreze, deseneze conform indicaţiilor
învăţăm!” primite.
28. „Cine ştie câştigă!” concurs Evaluarea cunosţinţelor

7
8
CUM TRECI STRADA?
ILEANA BUMBAC

Cum treci strada? Uite cum


Semaforu-ţi iese-n drum,
Ochiul roşu spune”Stai!”
Ochiul verde zice”Hai!”
Drumu-i liber, poţi să treci
…Pietoni trec zeci şi zeci
Nu uita de semafor
Trec maşinile de zor

Strada nu-i o glumă, deci,


Cu atenţie să mergi
Nu în fugă, nu distrat,
De părinţi eşti aşteptat!

9
STRADA NU E LOC DE JOACA

In fiecare zi de duminica parintii mei cauta sa gaseasca cele mai placute modalitati de a ne petrece timpul liber impreuna, dar si util.
Duminica aceasta s-au gandit la o plimbare cu masina, ocazie cu care voi putea sa-mi cunosc mai bine orasul, dar, in acelasi timp,
aveam ca sarcina din partea tatalui meu sa surprind toae greselile de circulatie pe care le vedeam prin parbrizul masinii.

M-am urcat voios in masina si masina s-a pus in miscare, iar eu incercam sa surprind cu privirea tot ce se putea vedea: case,
copaci, oameni, flori, magazine, balcoane, masini, tramvaie, dar deodata am strigat cu putere: stai, opreste, dar tatal meu oprise
deja. Chiar in fata masinii noastre o minge se rostogolea de-a curmezisul strazii, iar dupa minge alerga un baiat care nici nu se
uita in dreapta sau in stanga pentru a vedea daca nu trece vreo masina. Tata a fost nevoit sa puna o frana puternica pentru a putea
opri masina, iar in urma noastra un camion, un autobuz si un tir au franat brusc, facandu-i pe soferi sa ajunga cu nasul in parbriz.
Baiatul si-a luat mingea, a intrat din nou in curte, masina noastra a pornit, iar dupa noi si celelalta masini s-au pus in miscare.
Gata, mi-am zis, de acum plimbarea noastra cu masina prin oras va fi fara alte intamplari. Nici nu mi-am terminat bine gandul ca
o frana brusca m-a adus de data aceasta pe mine cu nasul in parbriz.

-- Ce se intampla? De ce franezi asa de brusc? Tata nu mi-a raspuns deorece era preocupat sa ocoleasca, prin stanga, pe cine
credeti? Pe o fetita care alerga cu bicicleta pe mijlocul strazii fara sa-i pese de traficul aglomerat al soselei.

Plimbarea noastra cu masina a continuat, dar privirea mea nu a mai fost atrasa de magazine, oameni, copaci, flori. Mi-am
dat seama ca tatal meu altceva dorea sa observ. El vroia sa vad cum umbla unii copii pe strada si cum nu-si dau seama cat este de

10
periculos. Am stat si m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca tata nu ar fi oprit la timp in cazul baiatului cu mingea sau in cazul
fetitei cu bicicleta. Oare acestor copii nu le-a spus nimeni ca strada nu e loc de joaca? Oare parintii lor, educatoarea lor, nu i-a
atentionat asupra pericolelor ce ne pandesc pe strada?

Tata era incruntat, tacut, mi sa parut suparat pe toti pietonii. Am simtit ca masina merge tot mai incet, si mai incet, iar dupa
un timp se opreste fara nici o frana. In spatele nostru opresc si celelalte masini. In fata noastra era o zebra. Nu o zebra adevarata,
ci linii albe, desenate pe pavaj. Pe trotuar, de o parte si de alta, pietonii asteapta rabdatori. Tata le zambeste si le face semn cu
mana sa traverseze. Pietonii incep sa traverseze, zambesc si ei si dau din cap in semn de multumire. Ce frumos este! Cat de
simpatici si de dragi sunt acesti pietoni soferilor, dar si pietonii ii admira pe soferii care acorda prioritate pietonilor.

- Ce zici, ma intreaba tata, se poate circula corect pe strada?


- Se poate, raspund eu, dar gandul imi zboara la greselile pe care le-am facut si eu uneori. Dar niciodata, niciodata nu am sa repet
greselile acestea. Va sfatuiesc si pe voi sa va ganditi ca strada nu e loc de joaca.

DE LA MIC PANA LA MARE

FITI ATENTI LA TRAVERSARE

CEL CE NU VA ASCULTA

S-AR PUTEA ACCIDENTA!

11
STOPUL

Stiţi voi astăzi ce-am să fac


Fiindcă-i zi cu soare?
Păpuşica mi-o îmbrac
Şi plec la plimbare.

Refren:
Dar mai iau şi pe Grivei,
Iau şi iepuraşul
Şi-am pornit la drum cu ei,
Să le-arat oraşul.

Uite stopul s-a roşit


Colo-n colţ priveşte!
Iepuraşule grăbit,
Din mers te opreşte!

Refren:
Au pornit maşini pe drum
Stopu-i verde, iată!
S-o pornim şi noi acum
Dar cu toţi o data.

12
SEMAFORUL

Personajele: doua fetite ‘’ semafoare’’, tin in mana doua palete colorate: rosu si verde; sase baieti-ag.circulatie; sase fetite-
ag.circulatatie; copilul-pieton, preocupat; copilul-pieton, nepasator; copilul-pieton cu revista; doua fete vorbarete. Scena reprezinta
locul de traversare, marcat cu dungi albe. Baietii-agenti de circulatie- pe unul din trotuare, iar fetele-agenti de circulatie- pe celalalt,
cu fata spre spectatori.

Primul agent de circulatie:


In orasul nostru drag
Cred ca stiti, si-ati observat,
Strada e de traversat,
Doar pe locul ce-i marcat.

N-o sa-ncep sa va dau lectii


Ca pe strazi, la intersectii,
Semafoarele vegheaza
Si pe loc semnalizeaza
Cand e liber, cand e stop,
Cand pornim, cand stam pe loc.
Totusi, sa-ncercam putin
Semaforul sa-l privim
Si sa ne reamintim:

Cu totii:
Rosu-nseamna: Stai pe loc!
Vedeti doar ca scrie ‘’ Stop!’’

13
Verdele, ah! Ce placere.
Cand apare la vedere...
Ce inseamna? Cum, nu stiti?
Va las singuri sa ghiciti.

Semafoarele: Pieton, pieton,/ Semaforul sta planton!


Cand se executa ultimele versuri, baietii-agenti de circulatie traverseaza marcajul in locul fetelor, iar fetele trec in locul baietilor.

In mars, duc bratele lateral, la dreapta, la stanga... Miscarile se repeta, pana ajung la trotuarul opus.

Apare copilul-pieton preocupat, cu barbia in piept si privirea in pamant.

Al doilea agent de circulatie:


Ia priviti, va rog, acum
Trece-un pieton distrat,
Pare-a fi preocupat
De probleme importante;
Gandul lui e dus departe...
Ca e rosu si nu-i verde,
Toate astea nu le vede,
Cu un fluier, ni se pare
Ca-l vom trezi din visare.

Toti agentii de circulatie il fluiera—fiecare are un fluier—

Semaforul i-a dat sfat:

14
Credeti-ma-i important,
Sa nu te vezi ... accidentat
De masini ... c-ar fi pacat!

Apare pietonul nepasator, cu capul dat pe spate, leganand din brate.

Al treilea agent de circulatie:


Iata, altul vine-n cale ...
Merge-ncet, merge agale,
E absent, nepasator,
Parc-ar fi cu capu-n nori! ...
Pietonii se grabesc,
Sunt atenti si nu-si vorbesc!
El ramane-n urma lor
Si-i priveste visator.
Nuia-n seama semaforul
Ce-a ajuns... rosu de frica;
Parca-i striga: ‘’Fugi, Mitica!’’

Semafoarele: Si era aproape, vai!/ Sa-l loveasca un tramvai


Banda sonora poate ilustra momentul prin zgomot de frane, claxoane etc. Urmeaza schimbarea de locuri. Apare pietonul cu o

revista:

Al patrulea agent de circulatie:

15
Pe acesta-l vezi adesea
‘’Pe rosu’’ rasfoieste presa;
Vrand sa afle, vrand sa vada
Ce e nou, paseste-n graba,
Cand semnalu-i spune ‘’Stop!’’
Hei, baiete, stai pe loc.
El n-aude si nu vede,
Privindu-l iti vine-a crede
Ca vrea intentionat
S-ajunga accidentat.
Semafoarele:
Cand citesti pe strada mare
Poti s-ajungi si la ... ‘’Salvare’’
Asta ti-o vei aminti
Cand necazuri se vor ivi.

Agentii de circulatie il admonesteaza. Schimbare de locuri. Apar cele doua fete vorbarete si se opresc in mijlocul strazii, mimand

o conversatie aprinsa.

Al cincilea agent de circulatie:


Doua fete vorbarete,
Care altfel par istete,
Iata, si-au gasit acum
Sa intinda vorba-n drum.
Semaforul suparat,

16
Din verdele semnalat
S-a facut rosu ca focul
Si le spune-n graiul lui:
‘’Parasiti odata locul
Ca-i randul tramvaiului!’’

Semafoarele isi agita paletele rosii, spre vorbarete:

Vezi, aprinse-n vorba multa,


Fetele tot mai discuta,
De crezi ca sunt precupete.
Semaforul schimba fete
Si crede ca-i mai corect
Sa intervina direct.

Semafoarele coboara de pe piedestale, le prind de brate pe fete si le trag spre cele doua trotuare, unde agentii de circulatie le fac
semne de atentionare cu degetul, inconjurandu-le si cantand:
Rosu-nseamna: ‘’Stai pe loc! ‘’
Verdele, ah, ce placere,
Vedeti doar ca scrie ‘’ Stop!’’.
Cand apare la vedere.
Ce inseamna? Cum ? Nu stiti?
Puteti si voi sa ghiciti.

17
AGENTUL DE CIRCULAŢIE
ST. FENEŞANU

Copiii de pe strada mea


De faptele lui povestesc
Şi îl salută cu respect
În post, pe drum, de-l întâlnesc.

Ei ştiu că fără grijă pot


Să traverseze la îndemn.
“Drumul e liber, pietoni!
Maşini, opriţi la al meu semn…”

Când voi fi mare, ca şi el,


În uniformă, cu chipiu,
Agent de circulaţie, viteaz,
Am hotărât şi eu să fiu.

18
PRIETENUL MEU, AGENTUL DE CIRCULATIE

Era o dimineata calda de primavara. Soarele, cu razele lui caldute, ne chema pe toti copiii afara la joaca. Mihaita avea o minge
noua, albastra cu buline mari, albe. Se ducea in parc sa se joace impreuna cu prietenii lui de la gradinita. Nerabdator sa inceapa
joaca, muta mingea dintr-o mana in alta. La un momentdat mingea ii aluneca din mana si ajunge drept in mijlocul soselei, unde
masinile goneau cu zecile. Mihai o vede si, fara sa se gandeasca la primejdiile de pe sosea, se repede sa o prinda. Un zgomot
prelung, produs de o frana brusca, cuprinde intreaga strada. O mana puternica il apuca pe baiat si-l trage inapoi, exact in
momentul cand masina era gata sa-l loveasca. Era agentul de circulatie, care se afla chiar langa baiat, pregatit sa-l salveze.
Mihaita il privi mirat si vazu broboade mari de transpiratie alunecandu-I pe obrazul mare, puternic. Agentul de circulatie ii
intinse mingea.

- Poftim mingea si sa nu mai faci asa ceva niciodata! Masinia era gata sa dea peste tine. Soferul nu era vinovat. Tu te-ai
repezit dupa minge fara sa te gandesti ce se poate intampla. Ai avut noroc ca te-am vazut si te-am prins la vreme, ai scapat
de o mare primejdie.
- N-am sa mai fac, murmura baiatul si simti cum lacrimi mari I se ivesc in ochi.

19
- Acum, gata! Te duci la joaca si sa tii minte, cand treci drumul sa alegi numai locurile marcate, pentru ca pe acolo masinile
incetinesc si trebuie sa opreasca daca trec oameni in grup. Sa nu alergi la intamplare. Si mai trebuie sa stii ceva important:
STRADA NU E LOC DE JOACA! Copiii se joaca numai in locuri special amenajate.
Asa a inceput prietenia lui Mihaita cu agentul de circulatie. Odata ajuns cu bine in parc, Mihaita a povestit prietenilor lui patania
traita si nu a uitat sa le spuna cat este de important nu numai sa cunoastem regulile de circulatie, ci si sa le respectam!

Strada o supravegheaza,

Cei micuti nu se mai tem;

Fara grija traverseaza

Aparati de al lor semn.

(agentul de circulatie)

20
GREŞEALA CUMİNŢİCĂİ
de V.Gafita

O cunoaşteţi pe Cuminţica? Cuminţica este fetiţa aceea cu părul legat strâns în două codiţe. Dacă aţi trecut prin faţa blocului nostru
nu se poate să nu o fi văzut jucându-se cu ceilalţi copii de seama ei; pentru că nu trebuie să credeţi cumva că dacă i se spune
Cuminţica, înseamnă că nu se joacă, nu alergă, nu cântă şi nu se ceartă uneori. Dar ea ştie unde şi când poate să se joace, respectă
regulile de circulaţie şi orele de odihnă stabilite de blocul nostru. Astăzi după- amiază, tocmai venise de la grădiniţă când mama ei
i-a spus:
-Daniela - pentru că de fapt aşa o cheamă pe Cuminţica – du-te, te rog, până la magazin să iei o pâine.
-Desigur, mămico, a răspuns Cuminţica şi luând banii a plecat imediat.
Nu s-a îndepărtat bine de casă şi a văzut-o pe prietena ei, İrina, alergând grăbită.
-Unde te duci? a întrebat-o ea mirată.
N-am timp de vorbă, i-a răspuns İrina. M-a trimis mama la magazine să iau pâine şi mi-a zis să vin repede. -Nu ştii că nu-i frumos
să fugi pe trotuar? a mustrat-o Cuminţica. Poţi să loveşti trecătorii, iar la traversare nu ai timp să te asiguri dacă vine vreo maşină.
-Lasă-mă cu sfaturile tale, i-a întors vorba İrina şi a plecat mai repede în goană. Dar n-a făcut câţiva paşi că a trebuit să ocolească
un grup de muncitori care reparau ceva la o gură da canalizare. Dar dându-se jos de pe trotuar nu a observat o maşină ce venea din
spatele ei: frâne, scrâşnete, spaimă.
-Hai cu mie, i-a spus Cuminţica şi a luat-o de mână. A merge repede pe stradă nu înseamnă ca trebuie să alergi.
Acum erau două fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână. Nu merseră prea mult şi văzură o fetiţă necunoscută care plângea
la marginea trotuarului.
-De ce plângi? a intrebat-o Cuminţica.
Printre sughiţuri fetiţa i-a explicat:
-M-a trimis bunica la farmacie şi mi-a spus sa merg după cum arată semnele de circulaţie. Dar sunt atâtea semne că nu mai ştiu să
mă descurc.
- İată, acela roşu, cu o dungă albă e semn pentru maşină că pe această stradă nu are voie să circule. Mai încolo este altul albastru cu
silueta unui tătic şi un copil de mână. Pe acolo trebuie să mergem noi, pentru că semnul ăsta înseamnă: trecere pentru pietoni.

21
- Vai, ce multe sunt, suspină fetiţa.
-Până ai să le înveţi, hai cu mine, că tot trecem pe la farmacie, îi zise Cuminţica.
Acum erau trei fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână. Abia cotiră pe prima stradă că dădură peste o multime de oameni în
faţa unui camion.
-N-am nicio vină explică şoferul camionului, galben la faţă şi cu vocea răguşită. Fetiţa s-a grăbit să treacă strada rin loc nemarcat şi
fără să se asigure. Noroc că am avut frâne bune, altfel cine ştie ce se putea întămpla.
Fetiţa nu era alta decât marilena, vecină de scară cu Daniela, Cuminţica. Stătea speriată, tremura şi nu putea scoate nici un cuvânt.
- Unde te duceai? o întrebă Cuminţica.
- La …la… chioşc…să cumpăr un ziar… pentru tata.
- Hai cu noi, îi spuse Cuminţica, trăgând-o din miljocul mulţimii.
Erau acum patru fetiţe care mergeau grăbite ţinându-se de mână.
Se vedea magazinul din centrul cartierului când întâlneşte un mic agent de circulaţie ducând de mână o fetiţă cu ochii în lacrimi.
- Ce-i cu tine, Marcela? o întreabă Cuminţica mirată.
- O cunoaşteţi? se bucură micul agent.
- Da, e sora colegei mele, İulia Stănescu, de pe strada noastră.
- Am găsit-o în partea cealaltă a străzii, plângând că nu ştie pe unde să traverseze, explică micul agent de circulatie. Acum am
trecut-o eu, de la un colţ la altul al străzii. - Dacă îmi dai voie, o luăm cu noi, ceru Cuminţica. Erau acum cinci fetiţe care mergeau
grăbite ţinându-se de mână.
Nu ştiu dacă în drumul ei Cuminţica a mai adunat şi alte fetiţe care nu ştiau să circule pe stradă. Dar şi pentru atât cât am văzut până
aici Cuminţica trebuie felicitată, cu toate că , în dorinţa de a ajuta pe alţii, a făcut şi ea o greşeală! Voi ştiţi care? A uitat că pe
trotuar merg copiii doi câte doi, ca să nu încurce pe ceilalţi oameni să circule

22
LA JOACĂ

Hai la joacă afară ,


Hai şi vom vedea
Pe unde putem oare
Să batem mingea ?

Aici între blocuri


E locul cam strâmt .
Dar o să fiu atent
Mingea ca s-o prind .

De am să o scap
În stradă cumva ,
După ea nicicum
Eu nu voi alerga.

23
ASIGURĂ-TE CÂND TRAVERSEZI

Chiar de zebra-i desenată


Din dreptunghiuri imaculată
Şi te-mbie înfocată
Strada s-o treci îndată ,

Tu mai întâi să te gândeşti


Şi niciodată să nu te grăbeşti .
Asigură-te cât pofteşti
Şi nimic n-ai să păţeşti !

SEMAFORUL

De ce nu-mi dai atenţie copile


Când te afli la intersecţie ?
Eu sunt prietenul tău
Şi cu doi ochi ai mei te văd mereu :

Când mergi la grădiniţă , sau te întorci


Tu , trebuie să mă priveşti .
La ochiul roşu să te pregăteşti ,
Iar eu cu ochiul verde

24
Am să-ţi arăt , că poţi trece strada imediat ,
Fără teama c-ai să fii accidentat .
ŞOTRONUL
RUSALIN MUREŞANU

Într-o zi doi iepuraşi


Puţini la minte şi poznaşi,
Se apucară, uite-aşa,
Să joace şotron pe şosea!
Dar venind un camion
Grăbit şi nu prea… galanton
Şi încărcat cu fiare vechi
Îi nimeri peste…urechi;
Pe fiecare-n mod egal,
Şi-acuma sunt, iată, în spital…
Prin minte putea să le treacă: ŞOSEAUA NU E LOC DE JOACĂ!

25
RILĂ-IEPURILĂ

Rilă-Iepurilă este foarte răsfăţat şi răzgâiat, toate voia să i se facă pe plac, altfel stârnea un tărăboi de se auzea din crâng până în
oraş.
Când a ajuns în grupa mare, a zis că de acum este suficient de mare ca să facă tot ce doreşte. De aceea, într-o zi, când tatăl
său i-a propus să-l ducă cu maşina în excursie la munte, fiind invitat să stea pe bancheta din spate, Rilă-Iepurilă a refuzat:
- Nu şi nu! Eu vreau să stau în faţă măcar până la pădure…
- Tatăl său I-a explicat cu răbdare:
- Dacă te las în faţă voi fi amendat de poliţie pentru că nu ai decât şase ani şi copiii
nu au voie să stea pe scaunul din faţă al autoturismelor nici dacă îşi pun centurile de siguranţă.
- Nu se poate, vreau să stau în faţă pentru că şi pe bicicletă m-ai plimbat în faţă. Vreau în faţă, vreau în faţă!
- Da, recunosc, pe bicicletă pot să te duc în faţă pentru că ai numai şase ani, dacă a-i fi avut mai mult de sapte ani nu te-aş fi putut
plimba pe scaunul din faţă al bicicletei, special pus acolo pentru tine. În maşină este interzis copiilor să stea pe scaunul din faţă, ţi-
am mai spus asta.
Fără să asculte spusele tatălui, iepuraşul strigă cu toată puterea:
- Vreau în faţă, vreau în faţă!

26
Plictisit să-l audă urlând, tatăl l-a lăsat să stea pe scaunul din faţă al maşinii şi au pornit în excursie. Deodată în faţa maşinii a arărut
un urs! O frână bruscă şi ursul a scăpat nevătămat, dar un ţipăt ascuţit a umplut toată şoseaua. Ce s-a întâmplat?
La frăna bruscă pusă de şofer Rilă-Iepurilă a ajuns cu boticul în parbriz, iar fruntea a atins capota maşinii, iepuraşul simţind imediat
cucuiele ce-l vor face să semene cu un ieduţ neastâmpărat.
De la această întâmplare este suficient ca tatăl să-i dea un sfat pentru ca Rilă-Iepurilă să le urmeze, convins fiind că cei mari
ne sfătuiesc numai de bine!

27
IEPURAŞUL COCONAŞ

IRIMIE STRĂUŢ

Iepuraşul Coconaş era foarte răsfăţat şi răzgâiat, toate vroia să i se facă pe plac, astfel stârnea un tărăboi de se auzea din crâng până
în zăvoi.

Când s-a vazut la grădiniţă în grupa mare, a zis ca de acum e mare şi poate, dacă vrea, să şi zboare. De aceea, într-o zi, când tatal
sau veni cu maşina să-l ducă la plimbare până la muntele de sare, fiind invitat sa stea pe banchetă la spate, a începutsă dea din
coate :

- Nu şi nu! Asta e peste poate! Eu vreau să stau în faţă, măcar de-aici şi până la fâneaţă......

Tatal sau, calm, i-a explicat că degeaba face nazuri :

- Dacă te las în faţă voi avea necazuri ! Nu ai decât 6 ani si copiii nu au voie sa stea pe scaunul din faţă al autoturismelor, nici chiar
dacă şi-ar prinde centura de siguranţă.

- Nu se poate ! Eu am dreptate ! De ce să nu stau în faţă ? Doar aşa m-ai plimbat cu bicicleta şi azi dimineaţă !

28
- Cu bicicleta e o altă poveste. Uite cum este: doar copiii mici pot fi duşi aşa, dacă ai avea mai mult de 7 ani nu te-as mai putea
plimba..... Numai un copil mai mic de 7 ani poate pe bicicletă fi dus, pe un scăunel special pus; în maşină e însă interzis pentru
copii să stea în faţă, doar ţi-am mai zis.

Iepuraşul însă striga de toată pădurea răsuna:

- Nu şi nu, te rog, tată, în faţă mă du!

Şi tatăl său, până la urmă, plictisit, l-a ascultat şi într-adevăr de necazuri a dat. Fiindcă abia a pornit, ca din faţă de după o tufă un
urs neatent i s-a ivit. O frână bruscă şi trosc-pleosc ! ursul a scăpat nevătămat, iar coconaşul nostru în schimb a ieşit cam « şifonat »,
cu boticul strâmbat şi vreo trei cucuie în frunte, de arăta acum cu corniţe, ca un ieduţ de munte..... De atunci Coconaş e cel mai
cuminte iepuraş şi respectă sfaturile tăticului său.

29

S-ar putea să vă placă și